CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
PEDRO CRUZ VILLALÓN
prezentate la 21 iunie 2012(1)
Cauza C‑173/11
Football Dataco Ltd
Scottish Premier League Ltd
Scottish Football League
PA Sport UK Ltd
împotriva
Sportradar GmbH (societate înregistrată în Germania)
împotriva
Sportradar AG (societate înregistrată în Elveția)
[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de
Court of Appeal (England & Wales) (Civil Division) (Regatul Unit)]
„Directiva 96/9/CE – Protecția juridică a bazelor de date – Noțiunile de extragere și de reutilizare – Localizarea actului de reutilizare”
1. În contextul unei proceduri judiciare care are ca obiect dreptul sui generis prevăzut la articolul 7 din Directiva 96/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 1996 privind protecția juridică a bazelor de date(2), Court of Appeal solicită Curții să stabilească dacă o anumită utilizare a conținutului unei baze de date protejate de acest drept trebuie calificată drept un caz de „extragere” sau de „reutilizare” și, odată calificată, care este locul în care trebuie să se considere că s‑a produs.
2. Prezenta întrebare preliminară permite Curții să se pronunțe cu privire la problema localizării actelor de încălcare a dreptului sui generis menționat. În conformitate cu jurisprudența conturată de Curte în domeniul comunicării prin intermediul internetului, ne vom limita la a propune o soluție adecvată particularităților acestui mediu și în special categoriilor conceptuale ale Directivei 96/9 înseși, lăsând, așadar, la o parte examinarea altor întrebări, cum ar fi în special cea referitoare la competența jurisdicțională, cu privire la care, în opinia noastră, instanța de trimitere nu formulează o întrebare.
I – Cadrul normativ
A – Dreptul Uniunii
3. În capitolul II („Dreptul de autor”) din Directiva 96/9, articolul 5, intitulat „Acte restricționate”, prevede:
„Autorul unei baze de date beneficiază, în ceea ce privește expresia acestei baze care poate face obiectul unei protecții prin dreptul de autor, de dreptul exclusiv de a executa sau de a autoriza:
[...]
(d) orice comunicare, expunere sau reprezentare publică;
[...]”
4. În capitolul III („Dreptul sui generis”) din Directiva 96/9, articolul 7, intitulat „Obiectul protecției”, prevede următoarele:
„(1) Statele membre prevăd pentru producătorul unei baze de date dreptul de a interzice extragerea și reutilizarea ansamblului sau ale unei părți substanțiale, evaluată calitativ sau cantitativ, a conținutului acesteia, atunci când obținerea, verificarea sau prezentarea acestui conținut atestă o investiție substanțială din punct de vedere calitativ sau cantitativ.
(2) În înțelesul prezentului capitol:
(a) «extragere» înseamnă transferul permanent sau temporar al ansamblului sau al unei părți substanțiale din conținutul bazei de date pe un alt suport prin orice mijloc sau sub orice formă;
(b) «reutilizare» înseamnă orice formă de punere la dispoziția publicului a totalității sau a unei părți substanțiale a conținutului bazei prin distribuția de copii, prin închiriere, prin transmitere on‑line sau sub alte forme. Prima vânzare a unei copii a bazei de date în cadrul Comunității de către titularul dreptului sau cu consimțământul acestuia epuizează dreptul de a controla revânzarea acestei copii în cadrul Comunității.
Împrumutul public nu este un act de extragere sau reutilizare.
[...]”
B – Dreptul național
5. Directiva 96/9 a fost transpusă în Regatul Unit prin modificarea Copyright, Design and Patents Act 1988 (Legea din 1988 privind dreptul de autor, desenele și modelele industriale și brevetele de invenție), efectuată în temeiul Copyright and Rights in Databases Regulations 1997 (SI 1997/3032) (Regulamentul din 1997 privind dreptul de autor și drepturile asupra bazelor de date). Conținutul legii din Regatul Unit coincide cu cel al directivei.
II – Situația de fapt
6. Football Dataco Ltd, Scottish Premier League Ltd, Scottish Football League, PA Sport UK Ltd (denumite în continuare „Football Dataco și alții”), societăți reclamante în acțiunea principală, sunt responsabile de organizarea campionatelor de fotbal englez și scoțian. Prima are ca obiect de activitate crearea și exploatarea datelor și a drepturilor de proprietate intelectuală referitoare la aceste campionate și pretinde că beneficiază, în temeiul dreptului britanic, de un drept sui generis privind baza de date denumită „Football Live”.
7. Baza de date în discuție (Football Live) este o compilație de date privind partidele de fotbal în desfășurare (evoluția scorurilor, numele jucătorilor, cartonașe, faulturi, înlocuiri). Datele sunt colectate în principal de foști jucători de fotbal profesioniști care își desfășoară activitatea în calitate de consultanți independenți pentru Football Dataco și alții, asistând în acest scop la meciurile de fotbal. Football Dataco et al. susțin că obținerea și/sau verificarea datelor colectate nu necesită numai o investiție substanțială, ci elaborarea bazei de date Football Live implică, în plus, existența unor competențe, a unor eforturi, a unei puteri de apreciere și a unor contribuții intelectuale considerabile din partea unui personal experimentat.
8. Pe de altă parte, societatea germană Sportradar GmbH difuzează în direct, prin intermediul internetului, rezultate și alte statistici privind meciurile din campionatul englez. Serviciul menționat se numește Sport Live Data.
9. În special, Sportradar GmbH deține o pagină de internet, denumită betradar.com. Se pare că societățile de pariuri care sunt cliente ale Sportradar GmbH încheie contractele cu societatea elvețiană Sportradar AG, care este societatea‑mamă a societății Sportradar GmbH. Printre aceste societăți se află societatea britanică bet365 și societatea Stan James, aceasta din urmă având sediul în Gibraltar. Ambele furnizează servicii de pariuri pentru piața din Regatul Unit. Paginile de internet ale acestora conțin câte un link către betradar.com. Opțiunea Live Score afișează date care apar sub un banner transversal pe care este scris bet365 sau Stan James, de unde reiese, în opinia Court of Appeal, că publicul din Regatul Unit constituie o țintă importantă pentru societățile pârâte.
10. La 23 aprilie 2010, Football Dataco et al., susținând că datele furnizate pe Sport Live Data erau extrase din Football Live, au formulat o acțiune împotriva Sportradar în fața High Court of England and Wales în repararea prejudiciului cauzat de încălcarea dreptului lor sui generis cu privire la baza de date Football Live.
11. Sportradar a invocat necompetența instanței din Regatul Unit și a solicitat Landgericht Gera (Germania) să constate în mod formal că activitățile sale nu încalcă niciun drept de proprietate intelectuală al Football Dataco et al.
12. High Court a constatat că are competența de a soluționa acțiunea formulată de Football Dataco et al. în măsura în care prin aceasta se urmărea angajarea răspunderii solidare a Sportradar și a clienților acesteia care utilizează pagina sa de internet în Regatul Unit și a constatat că nu are competența de a soluționa acțiunea în măsura în care prin aceasta se urmărea angajarea răspunderii principale a Sportradar. Ambele părți au formulat apel împotriva deciziei High Court în fața Court of Appeal, instanță care adresează în prezent această întrebare preliminară.
III – Întrebarea formulată
13. Conținutul întrebării formulate de Court of Appeal este următorul:
„În ipoteza în care o parte încarcă date dintr‑o bază de date care este protejată de un drept sui generis în temeiul Directivei 96/9/CE (denumită în continuare «Directiva privind bazele de date») pe serverul său web existent în statul membru A și, ca răspuns la solicitările unui utilizator care se află într‑un alt stat membru, statul membru B, serverul web respectiv transmite aceste date către computerul utilizatorului, iar datele sunt stocate în memoria computerului și sunt afișate pe ecranul acestuia,
(a) transmiterea datelor reprezintă, în cazul acestei părți, un act de «extragere» sau de «reutilizare»?
(b) actul care constă în extragerea și/sau reutilizarea datelor de către această parte are loc
(i) doar în statul membru A,
(ii) doar în statul membru B sau
(iii) atât în statul membru A, cât și în statul membru B?”
14. Court of Appeal consideră că nu este adecvat să se pronunțe cu privire la această problemă, limitându‑se, așadar, la a prezenta argumentele părților (punctul 45 din ordonanța de trimitere).
IV – Procedura în fața Curții
15. Întrebarea preliminară a fost înregistrată la grefa Curții la 8 aprilie 2011.
16. Au depus observații scrise, pe lângă părțile din acțiunea principală și Comisia, guvernele spaniol și portughez.
17. După ce s‑a decis desfășurarea fazei orale a procedurii, părțile au fost invitate de Curte să formuleze observații cu privire la două aspecte:
– Cum trebuie interpretate problema localizării actelor de transmitere de date la care face referire instanța de trimitere și aspectele privind legea aplicabilă acțiunii principale și instanța competentă teritorial în temeiul Regulamentului Roma II și, respectiv, al Regulamentului Bruxelles I?
– Care este eventuala incidență în prezenta cauză a analizei dezvoltate în jurisprudență, respectiv la punctele 61-67 din Hotărârea L’Oréal(3), la punctele 61-94 din Hotărârea Pammer și Alpenhof(4) și la punctele 45-52 din Hotărârea eDate Advertising și alții(5)?
18. La ședință, care a avut loc la 8 martie 2012, s‑au prezentat guvernele belgian și portughez, precum și părțile din acțiunea principală și Comisia.
V – Argumente
19. Football Dataco și alții susțin, în ceea ce privește prima dintre întrebările adresate de Court of Appeal, că transmiterea datelor către computerul unui utilizator constituie atât un act de extragere – în calitate de transfer, de pe un suport pe altul, a unor date care provin, la origine, dintr‑o bază de date protejată –, cât și un act de reutilizare – în calitate de punere a datelor respective la dispoziția publicului.
20. În ceea ce privește a doua problemă ridicată de instanța de trimitere, Football Dataco și alții susțin că trebuie să se considere că actele Sportradar sunt localizate în Regatul Unit, întrucât acesta este statul membru pe care l‑au avut în vedere. Prin urmare, în opinia acestora, ar fi aplicabilă așa‑numita „teorie a comunicării”, utilizată atât de Directiva 2001/29(6), cât și de Tratatul OMPI(7) și de Curte în Hotărârea L’Oréal, citată anterior.
21. Guvernul spaniol este de acord în esență cu poziția Football Dataco și alții, afirmând că, în opinia sa, activitatea examinată implică o extragere care are loc în statul A, în care se află baza de date protejată din care se încarcă datele, și o reutilizare, care are loc în statul B, în care se află utilizatorul căruia îi sunt transmise datele menționate, ca răspuns la cererea acestuia.
22. Guvernul Portugaliei subliniază că, în speță, datele ar fi putut fi obținute fără a utiliza baza de date protejată. Prin urmare, în măsura în care nu poate exista certitudine cu privire la acest aspect, se poate vorbi numai despre acte de reutilizare, care, în plus, s‑ar fi produs în ambele state membre.
23. La rândul său, Comisia susține că problema trebuie extinsă la actul de încărcare a datelor anterior transmiterii acestora, considerând că primul act ar constitui o extragere, în timp ce al doilea ar presupune o reutilizare. În ceea ce privește problema locului în care au avut loc aceste acte, Comisia susține că acest fapt nu are relevanță pentru calificarea juridică a acestora și că, dacă este cazul, va prezenta interes la o dată ulterioară acțiunii principale, când va trebui stabilită legea aplicabilă în cauză.
24. În sfârșit, Sportradar se limitează la problema locului actelor examinate, susținând că stabilirea acestuia trebuie efectuată în conformitate cu așa‑numita „teorie a emisiei”. În opinia sa, aceasta este teoria utilizată de Directiva 96/9, de Convenția de la Berna(8), de Directiva 89/52(9), de Directiva 93/83(10) și de Directiva 2001/29. Consecința acestei abordări ar fi faptul că atât transmiterea datelor, cât și încărcarea prealabilă a acestora ar constitui situații de reutilizare care au loc exclusiv în statul membru în care este situat serverul pe care au fost încărcate datele protejate.
25. În ceea ce privește cele două întrebări cu privire la care părțile au fost invitate de către Curte să formuleze observații în ședință, toate părțile sunt de acord în legătură cu faptul că problema localizării actelor de transmitere a datelor este decisivă pentru a identifica atât instanța națională competentă, cât și dreptul material aplicabil. De aici reiese că dezbaterea dintre părți s‑a axat de la început pe identificarea locului în care s‑a produs încălcarea drepturilor sui generis în cauză. Cu privire la acest aspect, toate părțile au menținut pozițiile susținute în observațiile depuse, cu excepția Comisiei, care a susținut în ședință că în speță s‑a produs atât o extragere, cât și o reutilizare și că ambele au avut loc atât în statul A, cât și în statul B, fiind decisivă, în opinia acesteia, disocierea dintre actul cauzator de prejudicii, pe de o parte, și prejudiciul în sine, pe de altă parte.
26. În sfârșit, în ședință, atât guvernul belgian, cât și cel portughez au susținut că Football Live nu reprezintă o „bază de date” în sensul articolului 1 alineatul (2) din Directiva 96/9, având în vedere că aceasta nu îndeplinește nici prin conținut, nici prin formă condițiile necesare pentru a face obiectul protecției asigurate de directiva menționată.
VI – Apreciere
A – Observații introductive
27. Pentru a înțelege în mod corect sensul și domeniul de aplicare al întrebărilor formulate de Court of Appeal, considerăm lămuritoare aprecierile cuprinse în decizia Court of Appeal care precedă și însoțește cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare din aceeași dată.
28. În decizia menționată se declară (a) că instanța de trimitere nu este competentă să soluționeze cererea privind încălcarea dreptului de proprietate intelectuală (aspect detaliat la punctele 14-18 din cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare); (b) că instanța de trimitere este competentă să soluționeze acțiunea în răspundere a Sportradar (aspect detaliat la punctele 19-39 din cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare); și (c) lipsa unei decizii finale privind competența instanței în raport cu cererea îndreptată individual împotriva pârâților.
29. Acest ultim element nu prezintă un corespondent clar în cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare. În schimb, începând de la punctul 40 din aceasta, se prezintă ceea ce se poate considera drept o motivare subsidiară a întrebărilor, astfel cum vor fi formulate în final: întrebările referitoare la categoriile „extragere” și „reutilizare” (considerentele 40 și 41) și în special o descriere amplă a pozițiilor părților în raport cu teoriile „transmiterii” și „comunicării” (considerentele 42-46), pentru a concluziona în sensul expunerii directe a întrebărilor, astfel cum au fost reproduse mai sus.
30. Prima dintre întrebările menționate privește calificarea juridică care, în conformitate cu Directiva 96/9, trebuie dată unui act pe care Court of Appeal îl descrie în mod detaliat astfel: „transmiterea” de către persoana care exploatează un server localizat într‑un stat membru către computerul unui utilizator aflat în alt stat membru, la cererea utilizatorului respectiv, a unor date obținute dintr‑o bază de date protejată de un drept sui generis.
31. Prin urmare, nu există nicio întrebare referitoare la baza de date Football Live – cu privire la care trebuie să considerăm că constituie o „bază de date” în sensul articolului 1 alineatul (2) din Directiva 96/9 – și nici la drepturile pe care Football Dataco et al. susțin că le dețin asupra acesteia. Prin urmare, este lipsită de relevanță, în opinia noastră, reconsiderarea acestor aspecte urmărită de guvernele belgian și portughez prin punerea în discuție a aspectului dacă Football Live este o bază de date protejată de Directiva 96/9.
32. Nici această problemă, nici cea referitoare la aspectul dacă Football Dataco și alții sunt titulare ale unui drept sui generis asupra bazei de date Football Live nu au făcut obiectul dezbaterii în acțiunea principală.
33. Dimpotrivă, trebuie amintit că, astfel cum se afirmă la punctul 19 din ordonanța de trimitere a întrebării preliminare, ceea ce Sportradar contestă în special în acțiunea principală este competența instanțelor din Regatul Unit de a se pronunța cu privire la încălcarea dreptului sui generis invocată de Football Dataco și alții în acțiunea individuală formulată împotriva acesteia.
34. Nu se contestă nici că datele „transmise” provin de la Football Live și că „transmiterea” s‑a realizat de la un server al Sportradar localizat într‑un stat membru diferit de Regatul Unit. Așadar, în măsura în care se pornește de la premisa celor afirmate mai sus, nu este necesar, în opinia noastră și contrar opiniei Comisiei, să se ridice problema calificării juridice a actului introducerii pe serverul Sportradar a datelor obținute de la Football Live. Răspunsul la această întrebare nu ar fi util cu nimic pentru răspunsul la întrebarea adresată în prezent Curții de către Court of Appeal, care privește numai transmiterea către computerele unor utilizatori aflați în Regatul Unit a unor date cu privire la a căror natură, obținere și proveniență nu s‑au exprimat îndoieli.
35. A doua întrebare adresată privește, odată calificat actul de „transmitere”, localizarea sa. În opinia Comisiei, stabilirea locului în care a avut loc actul de transmitere nu este relevantă pentru calificarea acestuia din urmă. Iar această apreciere este corectă, fără nicio îndoială. Însă acest aspect nu este concludent în sine. Court of Appeal ridică problema locului „transmiterii” probabil deoarece, se poate presupune, numai pornind de la această informație ar fi în măsură să stabilească instanța competentă să se pronunțe cu privire la aspectul în litigiu în acțiunea principală, problemă care, astfel cum s‑a putut aprecia în ședință, constituie unul dintre aspectele litigiului din acțiunea menționată (punctele 19 și 20 din ordonanța de trimitere).
36. Cu toate acestea, nu se poate neglija că Court of Appeal este foarte precisă în redactarea celor două întrebări pe care le adresează Curții. Aceasta a făcut tot timpul trimitere, în ceea ce privește îndoielile sale, la actul de transmitere efectuat de Sportradar, ridicând mai întâi problema calificării acestuia ca „extragere” sau ca „reutilizare” și, în continuare, pe cea a locului în care se produce acest act concret. În opinia noastră, prin evitarea oricărei referiri la prejudiciul cauzat de acest act, instanța de trimitere a dorit să lase în afara aprecierii Curții dezvoltarea consecințelor care trebuie să decurgă din identificarea locului în care se produce „transmiterea”. Ne vom limita, prin urmare, la problema localizării acestui act concret de transmitere, fără a o examina pe cea referitoare la consecințele care pot fi deduse din acest răspuns, revenind instanței de trimitere sarcina de a se pronunța cu privire la consecințele menționate.
37. Pe de altă parte, considerăm că din informațiile furnizate în acțiunea principală nu reiese că Court of Appeal anticipează îndoieli în ceea ce privește identificarea dreptului aplicabil în cauză odată stabilită instanța competentă să soluționeze acțiunea principală. Acest aspect nu a făcut obiectul dezbaterii nici în ședință, motiv pentru care, în opinia noastră, nu ar fi oportun ca Curtea să se pronunțe cu privire la acesta.
B – Calificarea juridică a actului de transmitere de către persoana care exploatează un server localizat într‑un stat membru către computerul unui utilizator aflat în alt stat membru, la cererea acestui utilizator, a unor date obținute dintr‑o bază de date protejată de un drept sui generis. Aspectul obiectiv și aspectul subiectiv
38. Răspunsul la această primă întrebare reiese fără dificultate, în opinia noastră, din jurisprudența stabilită de Curte în diverse hotărâri relativ recente(11).
39. Potrivit jurisprudenței menționate, noțiunile de extragere și de reutilizare, în dimensiunea lor obiectivă, „trebuie, așadar, interpretate în sensul că se referă la orice act care constă în însușirea ilegală și, respectiv, în punerea la dispoziția publicului, fără consimțământul persoanei care a creat baza de date, a rezultatelor investiției sale, lipsind‑o astfel pe aceasta din urmă de veniturile care ar fi trebuit să îi permită amortizarea costului acestei investiții” (Hotărârea The British Horseracing Board și alții, citată anterior, punctul 51).
40. În plus, acestea sunt noțiuni care „nu pot fi limitate la cazurile de extragere și de reutilizare efectuate pornind direct de la baza de date originală decât cu riscul de a lăsa persoana care a creat baza de date fără protecție în fața actelor neautorizate de copiere efectuate pornind de la o copie a bazei de date respective” (Hotărârea The British Horseracing Board și alții, citată anterior, punctul 52). Prin urmare, „noțiunile de extragere și de reutilizare nu presupun o accesare directă a bazei de date în cauză” (Hotărârea The British Horseracing Board și alții, citată anterior, punctul 53).
41. În situația din prezenta cauză, referitoare la actul de „transmitere” către computerul unui utilizator, la cererea acestuia, a unor date obținute dintr‑o bază de date protejată de un drept sui generis, este evident că ne aflăm în fața unui act care se încadrează, ca element constitutiv necesar, într‑un proces de punere la dispoziția publicului care, în conformitate cu jurisprudența stabilită în Hotărârea The British Horseracing Board și alții, constituie o reutilizare în sensul articolului 7 alineatul (2) din Directiva 96/9.
42. Astfel, „reutilizarea” la care face referire Directiva 9/96 nu poate fi înțeleasă, în contextul comunicării prin intermediul internetului, decât ca un act de regulă complex constituit din comportamentele necesare pentru a produce efectul de „punere la dispoziție” în care constă „reutilizarea”, potrivit chiar exprimării utilizate în directivă. Actul de transmitere efectuat de Sportradar la care face referire Court of Appeal face parte din acest act complex, fiind una dintre componentele necesare ale acestuia și, prin urmare, din perspectiva datelor relevante în prezenta cauză, trebuie să se concluzioneze că prezintă caracteristicile „reutilizării”.
43. În acest stadiu, considerăm oportun să revenim asupra împrejurărilor în care a fost formulată prezenta întrebare preliminară. Vom putea astfel să înțelegem importanța faptului că îndoielile instanței de trimitere privesc competența acesteia de a se pronunța cu privire la un act concret: „transmiterea” efectuată de Sportradar.
44. Trebuie amintit, înainte de toate, că Court of Appeal nu manifestă nicio îndoială referitoare la competența sa de a se pronunța cu privire la acțiunea formulată de Football Dataco și alții, în solidar, împotriva Sportradar și a clienților acesteia din Regatul Unit. Dimpotrivă, are îndoieli referitoare la competența sa de a se pronunța cu privire la acțiunea individuală formulată de Football Dataco și alții împotriva Sportradar.
45. Este clar, în opinia noastră, că succesiunea de comportamente care, pornind de la Sportradar, se finalizează cu punerea la dispoziția particularilor, prin intermediul societăților de pariuri care au încheiat contracte cu societatea menționată, a datelor din Football Live constituie un caz tipic de „reutilizare”.
46. Totuși, în măsura în care acțiunea principală este formulată numai împotriva Sportradar, instanța de trimitere solicită Curții să stabilească dacă respectivul comportament al acestei societăți care se încadrează în succesiunea menționată și, astfel încadrat, are aceeași calificare juridică precum ansamblul acestor comportamente prezintă în sine, în afara încadrării menționate, o individualitate și o autonomie suficiente pentru a primi o calificare diferită.
47. În opinia noastră, răspunsul trebuie să fie în mod clar negativ. Faptul că, în situații precum cele aflate la originea procedurii principale, „reutilizarea” este rezultatul existenței unei serii de comportamente ale unor persoane diferite nu înseamnă că fiecare dintre comportamentele menționate nu poate fi considerat în sine un act de „reutilizare” în sensul și cu consecințele care decurg din Directiva 96/9. Este clar că fiecare dintre comportamentele menționate are sens numai ca element constitutiv al acestui act complex și, prin urmare, nu poate avea decât aceeași calificare precum actul în discuție.
48. În consecință, cu titlu de primă concluzie, propunem Curții să răspundă la prima întrebare în sensul că actul de „transmitere” efectuat în mod specific de Sportradar constituie o reutilizare în sensul articolului 7 alineatul (2) litera (b) din Directiva 96/9.
C – Localizarea actului de „reutilizare” a datelor obținute dintr‑o bază de date protejată de un drept sui generis
49. Răspunsul la cea de a doua dintre întrebările adresate de instanța de trimitere a determinat părțile să adere la una dintre cele două teorii clasice în domeniul comunicării: pe de o parte, așa‑numita „teorie a emisiei”, în temeiul căreia actul de reutilizare s‑ar fi realizat acolo unde este situat serverul Sportradar de la care au fost „transmise” datele solicitate de către clienții a două societăți de pariuri care furnizează servicii pe piața din Regatul Unit și, pe de altă parte, așa‑numita „teorie a transmiterii sau a receptării”, potrivit căreia reutilizarea ar fi avut loc în Regatul Unit, unde clienții ai societăților de pariuri afiliate Sportradar au primit, la cerere, pe computerele acestora, datele transmise de Sportradar din afara Regatului Unit.
50. Această abordare a problemei evidențiază faptul că utilizarea unor construcții conceptuale create în contextul radiodifuziunii are o utilitate foarte incertă în contextul internetului, în care reglementarea Uniunii invocată de părți fie nu adoptă în mod clar una dintre cele două posibile opțiuni(12), fie adoptă una dintre cele două opțiuni menționate atunci când obiectivul său constă tocmai în garantarea unei activități identificate cu una dintre aceste opțiuni(13).
51. În prezenta cauză se impune mai degrabă, astfel cum a procedat recent Curtea, o construcție proprie, adaptată specificității comunicării prin intermediul internetului și în special celei a reglementării Uniunii aplicabile în cauză, a cărei interpretare autentică a fost solicitată de instanța de trimitere.
52. Prima dintre acestea ne situează pe terenul comunicării prin internet, fenomen ale cărui particularități în contextul difuzării informației am avut ocazia de a le dezvolta în cadrul unei alte cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare(14).
53. Cea de a doua ne conduce la o reglementare, Directiva 96/9, a cărei existență răspunde tocmai constatării protecției insuficiente a drepturilor privind bazele de date în statele membre, astfel cum se afirmă expres în considerentul (1) al acesteia, astfel încât scopul legiuitorului Uniunii nu este altul decât de a acorda această protecție prin intermediul recunoașterii și al garantării drepturilor sui generis menționate ale autorului unei baze de date împotriva unor comportamente prevăzute de directiva însăși drept cazuri de „extragere” și de „reutilizare”, tocmai cele în discuție în prezenta cauză.
54. Aceeași Directivă 96/9, astfel cum am repetat, utilizează noțiunea „reutilizare” drept categorie proprie, definită în termeni care, în opinia noastră, se adaptează perfect necesităților construcției teoretice impuse de unicitatea comunicării de date prin internet.
55. În contextul internetului, categoriile „emisie” și „receptare” dobândesc o valoare foarte relativă în calitate de criteriu de stabilire a „localizării” elementelor între care are loc actul de comunicare. Configurația reticulară a unui mediu de comunicare de dimensiuni globale, aflat într‑un proces permanent de înnoire a conținutului său și caracterizat totuși, în prezent, printr‑un grad considerabil de rezistență la disciplina unui cadru normativ care, pentru a fi eficient și apt, poate proveni numai din voința conformă a ansamblului comunității internaționale a statelor, face inutile categoriile bazate pe concepte care, precum timpul și spațiul, dobândesc un sens foarte echivoc în lumea realității virtuale.
56. Curtea a găsit un criteriu adecvat în ideea destinației informațiilor care circulă pe internet, pe care l‑a utilizat atât în cauza L’Oréal(15), cât și în cauza Pammer și Hotel Alpenhof(16).
57. În opinia noastră, acest criteriu este în conformitate și cu cel utilizat de chiar articolul 7 alineatul (2) litera (b) din Directiva 96/9, care definește „reutilizarea” drept „orice formă de punere la dispoziția publicului” a conținutului unei baze de date protejate.
58. Această formulare, „punere la dispoziția publicului”, trebuie să constituie, în opinia noastră, soluția conceptuală necesară pentru a răspunde la întrebarea adresată de instanța din Regatul Unit. În acest sens, noțiunea „reutilizare” ar include ansamblul actelor care, în acest caz, pornind de la „transmiterea” de la serverul Sportradar către cele ale societăților de pariuri, se încheie cu accesul clienților acestora din urmă la datele transmise.
59. În definitiv, în măsura în care „reutilizarea” nu este, de regulă, în contextul internetului, un act singular, ci succesiunea ordonată a unui ansamblu de acte care, având ca obiectiv „punerea la dispoziție” a unor date determinate prin intermediul unui mijloc de comunicare cu o structură reticulară și multipolară, au loc în acest mediu ca rezultat al comportamentelor unor persoane localizate pe teritorii diferite, trebuie să se concluzioneze că locul „reutilizării” este acela al fiecăruia dintre actele necesare pentru producerea rezultatului reutilizării, mai precis, „punerea la dispoziție” a datelor protejate.
60. Prin urmare, cu titlu de a doua concluzie, propunem Curții să răspundă la cea de a doua întrebare în sensul că actul de reutilizare examinat s‑a produs prin intermediul unor comportamente succesive care au avut loc în diferite state membre, trebuind să se considere că reutilizarea a avut loc în toate și în fiecare dintre acestea.
VII – Concluzie
61. În consecință, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate după cum urmează:
„1) În ipoteza în care o parte încarcă date dintr‑o bază de date care este protejată de un drept sui generis în temeiul Directivei 96/9/CE pe serverul său web care este amplasat în statul membru A și, ca răspuns la solicitările unui utilizator care se află într‑un alt stat membru, statul membru B, serverul web respectiv transmite aceste date către computerul utilizatorului, iar datele sunt stocate în memoria computerului și sunt afișate pe ecranul acestuia, actul de transmitere a datelor constituie un act de «reutilizare» în cazul părții sus‑menționate.
2) Actul de reutilizare efectuat de această parte are loc atât în statul membru A, cât și în statul membru B.”