Ordonanța Curții (Camera a cincea) din 6 februarie 2014 – Jagiello

(Cauza C‑33/13)

„Trimitere preliminară – Articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții – Fiscalitate – TVA – A șasea directivă – Drept de deducere – Refuz – Factură emisă de o societate care acționează ca interpus”

Armonizarea legislațiilor fiscale – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Deducerea taxei achitate în amonte – Refuz pentru motivul nerealizării efective a livrării de bunuri, din cauza unor fraude și neregularități – Inadmisibilitate – Limite – Condiții – Destinatar al facturii care a avut cunoștință sau care ar fi trebuit să aibă cunoștință de existența unei fraude – Verificare care incumbă instanței naționale [Directiva 77/388 a Consiliului, art. 17 alin. (2) lit. (a) și art. 22 alin. (3) lit. (b)] (a se vedea punctele 27, 32, 33 și 36-43 și dispozitivul)

Obiectul

Cerere de decizie preliminară – Wojewódzki Sąd Administracyjny w Łodzi – Interpretarea articolului 4 alineatele (1) și (2) coroborat cu articolul 5 alineatul (1), precum și a articolului 17 alineatul (2) litera (a) din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare (JO L 145, p. 1) – Dreptul de deducere a TVA‑ului achitat în amonte – Refuzarea dreptului de deducere a TVA‑ului destinatarului unor livrări în cazul în care vânzătorul utilizează o denumire a unei altei persoane – Disimularea de către vânzător a activității proprii – Factură emisă de o altă persoană decât vânzătorul – Lipsa necesității de a dovedi că cumpărătorul a avut cunoștință de faptul că operațiunea în cauză are legătură cu o infracțiune sau cu o altă neregularitate săvârșită de vânzător sau de entitatea care cooperează cu acesta

Dispozitivul

A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2001/115/CE a Consiliului din 20 decembrie 2001, trebuie interpretată în sensul că se opune ca unei persoane impozabile să i se refuze dreptul de a deduce taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată pentru bunuri care i‑au fost livrate pentru motivul că, ținând seama de unele fraude sau neregularități săvârșite de emitentul facturii aferente acestei livrări, se consideră că aceasta nu a fost efectuată în realitate de emitentul menționat, cu excepția cazului în care se dovedește, având în vedere elemente obiective și fără a i se solicita persoanei impozabile verificări care nu intră în sarcina sa, că această persoană impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că livrarea menționată era implicată într‑o fraudă în legătură cu taxa pe valoarea adăugată, ceea ce este de competența instanței de trimitere să verifice.