Hotărârea Tribunalului din 15 iunie 2011 - V/Comisia
("Recurs - Funcție publică - Recrutare - Refuzul angajării ca urmare a inaptitudinii fizice pentru exercitarea atribuțiilor - Obligația de motivare a Tribunalului Funcției Publice")
Limba de procedură: franceza
Părțile
Recurentă: V (Bruxelles, Belgia) (reprezentant: É. Boigelot, avocat)
Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană (reprezentanți: J. Currall și D. Martin, agenți)
Obiectul
Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 21 octombrie 2009, V/Comisia (F-33/08, nepublicată încă în Repertoriu), și prin care se urmărește anularea acestei hotărâri
Dispozitivul
Anulează Hotărârea Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene din 21 octombrie 2009, V/Comisia (F-33/08), în măsura în care Tribunalul Funcției Publice a omis să se pronunțe cu privire la un motiv invocat de doamna V în ședință și întemeiat pe lipsa înscrierii președintelui comisiei medicale pe lista ordinului belgian al medicilor.
Respinge recursul în rest.
Respinge acțiunea introdusă de doamna V la Tribunalul Funcției Publice în cauza F-33/08.
Doamna V suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană în cadrul prezentei proceduri. Cheltuielile de judecată aferente procedurii în primă instanță, în care s-a pronunțat Hotărârea V/Comisia, citată anterior, sunt suportate potrivit modalităților stabilite la punctele 2 și 3 din dispozitivul hotărârii menționate.
____________1 - JO C 161, 19.6.2010.