Cauza T‑343/08
Arkema France
împotriva
Comisiei Europene
„Concurență – Înțelegeri – Piața cloratului de sodiu – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 81 CE și a articolului 53 din Acordul privind SEE – Acțiune în anulare – Admisibilitate – Imputabilitatea comportamentului ilicit – Amenzi – Circumstanță agravantă – Încălcări repetate – Circumstanță atenuantă – Cooperare pe parcursul procedurii administrative – Valoare adăugată semnificativă”
Sumarul hotărârii
1. Concurență – Procedură administrativă – Comunicarea privind obiecțiunile – Conținut necesar – Respectarea dreptului la apărare
(Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27)
2. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Dreptul la apărare – Control jurisdicțional – Competența de fond a instanței Uniunii
(Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31)
3. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe agravante
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3)]
4. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3)]
5. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Puterea de apreciere a Comisiei – Luarea în considerare a caracteristicilor specifice ale unei încălcări repetate – Includere – Lipsa prevederii unui termen de prescripție
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3)]
6. Concurență – Procedură administrativă – Decizie de constatare a unei încălcări și de aplicare a unei amenzi – Luarea în considerare, în vederea stabilirii comportamentului unei întreprinderi constând în încălcări repetate, a încălcărilor anterioare săvârșite de aceeași întreprindere și sancționate deja de Comisie
(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 50)
7. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări, adoptată ulterior unei alte decizii a Comisiei privind aceeași întreprindere – Aplicarea unei noi majorări a amenzii
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3)]
8. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea și durata încălcării – Posibilitate de a ridica nivelul amenzilor pentru a consolida efectul descurajator al acestora
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3)]
9. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Principiul egalității de tratament
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3)]
10. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Puterea de apreciere a Comisiei
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3)]
11. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Neaplicarea sau reducerea cuantumului amenzii în schimbul cooperării întreprinderii incriminate – Necesitatea unui comportament care a facilitat constatarea încălcării de către Comisie
(Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 18; Comunicarea 2002/C 45/03 a Comisiei)
12. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Linii directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în cazul încălcării normelor de concurență – Reducerea amenzii în schimbul cooperării întreprinderii incriminate, în afara domeniului de aplicare a Comunicării privind cooperarea – Condiții
(Comunicarea 2002/C 45/03 a Comisiei, punctul 1, și Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, punctul 29, a patra liniuță)
13. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Reducerea amenzii în schimbul cooperării întreprinderii incriminate – Condiții
(Comunicarea 2002/C 45/03 a Comisiei, punctul 21, Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, punctul 29, a patra liniuță, și Comunicarea 2008/C 167/01 a Comisiei, punctul 5)
14. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Control jurisdicțional – Competența de fond a instanței Uniunii
(art. 229 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31)
1. Din moment ce Comisia indică în mod expres, în comunicarea privind obiecțiunile, că va examina dacă este necesar să aplice amenzi întreprinderilor în cauză și enunță de asemenea principalele elemente de fapt și de drept susceptibile să conducă la aplicarea unei amenzi, precum gravitatea și durata presupusei încălcări și împrejurarea că aceasta a fost săvârșită cu intenție sau din neglijență, își îndeplinește obligația de a respecta dreptul întreprinderilor de a fi audiate. Procedând astfel, Comisia le acordă elementele necesare pentru a se apăra nu numai împotriva unei constatări a încălcării, ci și împotriva aplicării unei amenzi.
(a se vedea punctul 54)
2. În ceea ce privește determinarea cuantumului amenzilor aplicate pentru încălcări ale normelor de concurență, dreptul la apărare al întreprinderilor vizate de comunicarea privind obiecțiunile este garantat la Comisie prin posibilitatea de a prezenta observații cu privire la durata, la gravitatea și la previzibilitatea caracterului anticoncurențial al încălcării. Pe de altă parte, întreprinderile beneficiază de o garanție suplimentară în ceea ce privește determinarea cuantumului amenzilor în măsura în care Tribunalul statuează în exercitarea competenței sale de fond și poate în special să anuleze sau să reducă amenda, în temeiul articolului 31 din Regulamentul nr. 1/2003.
(a se vedea punctul 55)
3. În ceea ce privește circumstanța agravantă a încălcărilor repetate, simplul fapt că în practica sa decizională anterioară Comisia a apreciat că anumite elemente nu constituiau o circumstanță agravantă pentru a determina cuantumul amenzii nu înseamnă că aceasta este obligată să transpună aceeași apreciere într‑o decizie ulterioară. Posibilitatea dată unei întreprinderi, în cadrul unei alte cauze, să se pronunțe cu privire la intenția de a se constata în privința sa încălcări repetate nu presupune în niciun caz obligația Comisiei de a proceda în același mod în toate cazurile și nici că, în lipsa unei astfel de posibilități, întreprinderea în cauză este împiedicată să își exercite pe deplin dreptul de a fi audiată.
(a se vedea punctul 56)
4. Principiul proporționalității impune ca actele instituțiilor Uniunii să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit. În contextul calculului amenzilor, gravitatea încălcărilor trebuie stabilită în funcție de numeroase elemente și nu trebuie atribuită niciunuia dintre aceste elemente o importanță disproporționată în raport cu celelalte elemente de apreciere. Principiul proporționalității presupune, în acest context, că amenda trebuie stabilită de Comisie proporțional cu elementele luate în considerare pentru a se aprecia gravitatea încălcării și că, în această privință, Comisia trebuie să aplice aceste elemente în mod coerent și justificat din punct de vedere obiectiv.
(a se vedea punctul 63)
5. Comisia dispune de o putere de apreciere în ceea ce privește alegerea elementelor care trebuie luate în considerare în vederea stabilirii cuantumului amenzilor, cum ar fi, printre altele, împrejurările particulare ale cauzei, contextul acesteia și efectul disuasiv al amenzilor, fără a fi necesar să se facă referire la o listă obligatorie sau exhaustivă de criterii de care trebuie să se țină seama.
Constatarea și aprecierea caracteristicilor specifice ale unei încălcări repetate fac parte din puterea de apreciere a Comisiei, care nu poate fi obligată să respecte un eventual termen de prescripție pentru a face o astfel de constatare.
Astfel, încălcarea repetată constituie un element important pe care Comisia trebuie să îl aprecieze, având în vedere că luarea sa în considerare are drept scop să determine întreprinderile care au în mod vădit o tendință de a încălca normele de concurență să își modifice comportamentul. Prin urmare, Comisia poate ține seama, în fiecare caz, de indiciile care tind să confirme o astfel de tendință, inclusiv, de exemplu, de intervalul de timp care a trecut între încălcările în cauză. Cu toate acestea, deși niciun termen de prescripție nu se opune constatării de către Comisie a unei încălcări repetate, nu este mai puțin adevărat că, în conformitate cu principiul proporționalității, Comisia nu poate lua în considerare fără nicio limită de timp decizia sau deciziile anterioare prin care este sancționată o întreprindere.
(a se vedea punctele 64-66 și 68)
6. Principiul non bis in idem este un principiu fundamental al dreptului Uniunii care interzice, în materie de concurență, ca o întreprindere să fie sancționată sau urmărită din nou pentru un comportament anticoncurențial pentru care a fost sancționată sau cu privire la care a fost declarată ca nefiind răspunzătoare printr‑o decizie anterioară care nu mai poate fi supusă căilor de atac. Aplicarea principiului non bis in idem este supusă unei triple condiții, de identitate a faptelor, de unitate de făptuitor și de unitate a interesului legal protejat.
Nu constituie o încălcare a principiului non bis in idem luarea în considerare de către Comisie, într‑o decizie prin care se constată participarea unei întreprinderi la acorduri de natură anticoncurențială și prin care i se aplică o amendă, a mai multor încălcări anterioare săvârșite de aceeași întreprindere și sancționate de Comisie, din moment ce luarea în considerare a acelor încălcări anterioare nu urmărește să le sancționeze din nou, ci numai să stabilească comportamentul întreprinderii în cauză constând în încălcări repetate în vederea stabilirii cuantumului amenzii prin care se sancționează noua încălcare.
Pe de altă parte, și în orice caz, nu sunt îndeplinite cerințele cumulative menționate mai sus pentru ca principiul non bis in idem să fie aplicabil, întrucât lipsește identitatea faptelor.
(a se vedea punctele 80-84)
7. Ipoteza în care Comisia ar ține seama de faptul că, într‑o decizie anterioară, a luat în considerare o primă încălcare drept temei al încălcărilor repetate pentru a exclude, într‑o decizie ulterioară, o majorare a cuantumului de bază al amenzii pentru încălcarea respectivă ar fi contrară obiectivului de disuasiune al amenzii. Astfel, o asemenea soluție ar conduce la situația, care ar fi contraproductivă în raport cu obiectivul de disuasiune al amenzii, în care unei întreprinderi care a săvârșit mai multe încălcări repetate nu i s‑ar aplica o creștere progresivă a cuantumului amenzii stabilite în sarcina sa în funcție de numărul încălcărilor pe care le‑a săvârșit, ci, dimpotrivă, cuantumul marginal al amenzii care i‑ar putea fi aplicată s‑ar diminua în funcție de numărul în creștere al deciziilor prin care este sancționată.
În plus, împrejurarea că unele decizii anterioare de sancționare a întreprinderii în cauză privesc fapte concomitente celor vizate în decizia atacată, din moment ce Comisia s‑a întemeiat exclusiv pe alte decizii anterioare adoptate înainte de începutul încălcării sancționate, nu are nicio influență pentru a stabili, în decizia atacată, comportamentul întreprinderii respective constând în încălcări repetate.
(a se vedea punctele 88 și 89)
8. În temeiul articolului 23 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 1/2003, Comisia poate aplica, prin decizie, amenzi întreprinderilor care au săvârșit o încălcare a articolului 81 CE și, în acest context, poate lua în considerare gravitatea și durata încălcării. Aceste dispoziții constituie temeiul juridic pertinent pentru luarea în considerare a unei încălcări repetate cu ocazia calculării amenzii.
În plus, orientările pe care Comisia le adoptă pentru a calcula cuantumul amenzilor garantează securitatea juridică a întreprinderilor, întrucât acestea determină metodologia pe care Comisia și‑a impus‑o în scopul stabilirii cuantumului amenzilor. Administrația nu se poate îndepărta de la această metodologie, într‑un caz particular, fără a indica motive care să fie compatibile cu principiul egalității de tratament.
Pe de altă parte, practica decizională anterioară a Comisiei nu constituie cadru juridic pentru amenzile în materie de concurență. În această privință, Comisia dispune, în domeniul stabilirii cuantumului amenzilor, de o largă putere de apreciere. Comisia nu este ținută de aprecierile pe care le‑a efectuat anterior și nu este obligată să aplice formule matematice precise.
Această largă putere de apreciere urmărește să îi permită să orienteze comportamentul întreprinderilor în sensul respectării normelor de concurență.
În acest cadru, faptul că în trecut Comisia a aplicat amenzi de un anumit nivel pentru anumite tipuri de încălcări nu o poate priva de posibilitatea de a ridica acest nivel în limitele indicate de Regulamentul nr. 1/2003, dacă acest lucru este necesar pentru a asigura punerea în aplicare a politicii comunitare de concurență.
În schimb, aplicarea eficientă a normelor de concurență impune ca în orice moment Comisia să poată adapta nivelul amenzilor la nevoile acestei politici. Astfel, o majorare de un anumit nivel aplicat unei întreprinderi poate fi justificată prin nevoia suplimentară de disuasiune în raport cu aceasta, având în vedere tendința sa de a încălca normele de concurență, în timp ce o majorare având un nivel diferit, aplicată altei întreprinderi, poate fi justificată prin necesitatea de a asigura un efect disuasiv al amenzii care îi este aplicată, ținând seama de faptul că, dată fiind cifra sa de afaceri globală net superioară în raport cu cea a altor întreprinderi membre ale înțelegerii, aceasta este în măsură să mobilizeze mai ușor fondurile necesare pentru plata amenzii care îi revine.
(a se vedea punctele 96, 98-101 și 106)
9. Principiul egalității de tratament impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv.
Simplul fapt că, în practica sa decizională anterioară, Comisia a reținut un anumit nivel de majorare a cuantumului de bază al amenzii aplicate unei întreprinderi pentru încălcarea normelor de concurență nu presupune ca, în cadrul unei alte decizii, aceasta să fie privată de posibilitatea de a ridica acest nivel în limitele pe care și le‑a stabilit în Orientări, pentru a determina întreprinderea în cauză să își modifice comportamentul anticoncurențial.
(a se vedea punctele 108 și 109)
10. În cazurile în care instituțiile dispun de o putere de apreciere pentru a fi în măsură să își îndeplinească atribuțiile, respectarea garanțiilor conferite de ordinea juridică comunitară în cadrul procedurilor administrative are cu atât mai mult o importanță fundamentală. Printre aceste garanții se înscrie în special obligația instituției competente de a examina, cu atenție și cu imparțialitate, toate elementele pertinente ale cauzei.
(a se vedea punctul 111)
11. Comisia dispune de o largă putere de apreciere în ceea ce privește metoda de calcul al amenzilor și, în această privință, poate să țină cont de elemente multiple, printre care figurează cooperarea întreprinderilor în cauză în cursul investigației realizate de serviciile sale. În acest cadru, Comisia trebuie să efectueze aprecieri de fapt complexe, precum cele care privesc cooperarea fiecăreia dintre întreprinderile respective.
În cadrul aprecierii cooperării furnizate de membrii unei înțelegeri, doar o eroare vădită de apreciere a Comisiei poate fi cenzurată, întrucât aceasta dispune de o largă marjă de apreciere pentru a evalua calitatea și utilitatea cooperării unei întreprinderi, în special în raport cu contribuțiile altor întreprinderi.
Reducerea amenzilor în cazul cooperării întreprinderilor participante la încălcări ale dreptului concurenței se întemeiază pe ideea că o astfel de cooperare facilitează sarcina Comisiei de a constata existența unei încălcări și, dacă este cazul, de a pune capăt acestei încălcări. Având în vedere rațiunea unei reduceri, Comisia nu poate face abstracție de utilitatea informației furnizate, care depinde în mod necesar de elementele de probă de care dispune deja.
Deși Comisia este obligată să motiveze rațiunile pentru care consideră că elementele furnizate de întreprinderi în cadrul unei comunicări privind cooperarea constituie o contribuție care justifică sau nu justifică o reducere a amenzii aplicate, revine în schimb întreprinderilor care doresc să conteste decizia Comisiei în această privință să demonstreze că, în lipsa unor astfel de informații furnizate în mod voluntar de aceste întreprinderi, Comisia nu ar fi fost în măsură să dovedească fondul încălcării și să adopte, așadar, o decizie prin care să aplice amenzi.
Atunci când, în ceea ce privește cooperarea, o întreprindere nu face decât să confirme, într‑un mod mai puțin precis și explicit, unele dintre informațiile deja furnizate de o altă întreprindere în cadrul cooperării, gradul de cooperare a acestei întreprinderi, deși este posibil să nu fie lipsit de o anumită utilitate pentru Comisie, nu poate fi considerat comparabil cu cel al cooperării primei întreprinderi care a furnizat aceste informații. Astfel, o declarație care se limitează să confirme, într‑o anumită măsură, o declarație de care Comisia dispunea deja nu facilitează sarcina Comisiei în mod semnificativ. Prin urmare, aceasta nu poate fi suficientă pentru a justifica o reducere a cuantumului amenzii în temeiul cooperării. În sfârșit, colaborarea la investigație a unei întreprinderi care nu depășește nivelul care rezultă din obligațiile ce revin întreprinderilor în temeiul articolului 18 din Regulamentul nr. 1/2003 nu justifică o reducere a amenzii.
(a se vedea punctele 134-138)
12. La punctul 29 a patra liniuță din Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003, Comisia s‑a angajat, în cadrul puterii sale de apreciere a circumstanțelor atenuante pe care este obligată să le ia în considerare la momentul stabilirii cuantumului amenzilor, să acorde o reducere a amenzii atunci când o întreprindere cooperează în mod efectiv cu Comisia în afara sferei de aplicare a Comunicării privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri și dincolo de obligațiile sale legale de a coopera.
Cu toate acestea, aplicarea punctului 29 a patra liniuță din Orientări nu poate avea consecința de a priva Comunicarea privind cooperarea de efectul său util.
Astfel, punctul 1 din Comunicarea privind cooperarea prevede că aceasta „stabilește cadrul pentru recompensarea cooperării, în ancheta Comisiei, a întreprinderilor care fac sau au făcut parte din înțelegeri secrete care afectează Comunitatea”. Din textul și din structura comunicării menționate rezultă, așadar, că întreprinderile pot, în principiu, să obțină o reducere a amenzii în temeiul cooperării acestora numai dacă îndeplinesc condițiile stricte prevăzute de comunicarea respectivă.
Prin urmare, pentru a se menține efectul util al Comunicării privind cooperarea, Comisia este obligată să acorde unei întreprinderi o reducere a amenzii în temeiul punctului 29 a patra liniuță din Orientări numai în situații excepționale. O astfel de situație se regăsește în special în cazul în care, deși o întreprindere depășește obligația sa legală de a coopera fără a avea, cu toate acestea, dreptul la o reducere a amenzii în temeiul Comunicării privind cooperarea, pentru Comisie cooperarea acesteia prezintă o utilitate obiectivă. O astfel de utilitate trebuie să se constate atunci când Comisia își întemeiază decizia finală pe elemente de probă pe care i le‑a furnizat o întreprindere în cadrul cooperării sale și în lipsa cărora Comisia nu ar fi fost în măsură să sancționeze integral sau parțial încălcarea în cauză.
(a se vedea punctele 168-170)
13. Prin înlocuirea Comunicării din 1996 privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri cu Comunicarea din 2002 privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri, care nu prevede o reducere a amenzii în cazul unei simple necontestări a faptelor, Comisia a exclus fără echivoc faptul că pe acest temei poate fi acordată o reducere a amenzii în aplicarea Comunicării din 2002 privind cooperarea sau a punctului 29 a patra liniuță din Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003. Astfel, Comisia este obligată să acorde o reducere a amenzii numai dacă o întreprindere furnizează fie elemente de probă de o valoare adăugată semnificativă, în sensul punctului 21 din Comunicarea din 2002 privind cooperarea, fie informații fără de care Comisia nu ar fi putut să sancționeze integral sau parțial încălcarea în cauză în decizia sa finală. Astfel, acordarea unei reduceri a amenzii depinde doar de utilitatea obiectivă pe care Comisia o obține din cooperarea unei întreprinderi.
În orice ipoteză, în temeiul punctului 5 din Comunicarea privind desfășurarea procedurilor de tranzacție în vederea adoptării de decizii în temeiul articolelor 7 și 23 din Regulamentul nr. 1/2003 în cazurile privind cartelurile, Comisia dispune de o marjă discreționară importantă pentru a decide în care cazuri ar fi oportună identificarea interesului ca părțile să angajeze discuții privind tranzacția, iar reducerea cu 10 % a amenzii este acordată numai dacă întreprinderile care participă la acestea îndeplinesc condițiile stabilite de comunicarea menționată.
Prin urmare, în temeiul Comunicării privind tranzacția, numai Comisia, iar nu întreprinderile, trebuie să decidă dacă, în raport cu împrejurările fiecărei spețe, recurgerea la această procedură permite înlesnirea sancționării încălcării în cauză și, în acest cadru, acordarea unei reduceri cu 10 % a amenzii unei întreprinderi care ar îndeplini condițiile.
În sfârșit, chiar dacă normele de drept național al concurenței din mai multe state membre ale Uniunii prevăd că necontestarea faptelor dă dreptul la o reducere a amenzii, aceste norme, care nu sunt obligatorii pentru Comisie, nu constituie cadrul juridic pertinent pentru a examina dacă, prin faptul că nu a acordat unei întreprinderi nicio reducere a amenzii în temeiul cooperării sale, Comisia a încălcat principiul proporționalității.
(a se vedea punctele 189-192)
14. În ceea ce privește controlul exercitat de instanța Uniunii asupra deciziilor Comisiei în domeniul concurenței, dincolo de simplul control de legalitate, care nu permite decât respingerea acțiunii în anulare sau anularea actului atacat, competența de fond conferită Tribunalului, în aplicarea articolului 229 CE, de articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003 abilitează această instanță să reformeze actul atacat, chiar în lipsa anulării, ținând seama de toate împrejurările de fapt, în scopul modificării, de exemplu, a cuantumului amenzii.
În această privință, nu este necesar să se reformeze nici cota de majorare cu 90 % a cuantumului de bază al unei amenzi aplicate de Comisie unei întreprinderi ca urmare a participării acesteia la acorduri de natură anticoncurențială, având în vedere tendința puternică a acestei întreprinderi de a încălca normele de concurență, nici cuantumul amenzii impuse, în măsura în care cooperarea întreprinderii respective nu a fost de natură să permită Comisiei să sancționeze integral sau parțial înțelegerea.
(a se vedea punctele 203-205)