Language of document : ECLI:EU:C:2016:647

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șasea)

8 septembrie 2016(*)

„Trimitere preliminară – Sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în Uniunea Europeană – Directiva 2003/87/CE – Articolul 10a – Metodă de alocare a cotelor cu titlu gratuit – Calcul al factorului de corecție transsectorial uniform – Decizia 2013/448/UE – Articolul 4 – Anexa II – Validitate – Stabilirea produsului de referință pentru metalul lichid – Decizia 2011/278/UE – Anexa I – Validitate – Articolul 3 litera (c) – Articolul 7 – Articolul 10 alineatele (1)-(3) și (8) – Anexa IV – Alocarea cu titlu gratuit a cotelor pentru consumul și pentru exportul de căldură – Căldură măsurabilă exportată către gospodării private – Interzicerea dublei contabilizări a emisiilor și a alocării duble a cotelor”

În cauza C‑180/15,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Nacka Tingsrätt – Mark- och miljödomstolen (Secția pentru litigii imobiliare și de mediu a Tribunalului de primă instanță din Nacka, Suedia), prin decizia din 16 aprilie 2015, primită de Curte la 21 aprilie 2015, în procedura

Borealis AB,

Kubikenborg Aluminum AB,

Yara AB,

SSAB EMEA AB,

Lulekraft AB,

Värmevärden i Nynäshamn AB,

Cementa AB,

Höganäs Sweden AB

împotriva

Naturvårdsverket

CURTEA (Camera a șasea),

compusă din domnul A. Arabadjiev, președinte de cameră, și domnii J.‑C. Bonichot (raportor) și E. Regan, judecători,

avocat general: doamna E. Sharpston,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru Borealis AB, Kubikenborg Aluminum AB și Yara AB, de M. Tagaeus, advokat, și de J. Nilsson, jur. kand.;

–        pentru SSAB EMEA AB și Lulekraft AB, de R. Setterlid, advokat;

–        pentru Värmevärden i Nynäshamn AB, de M. Hägglöf, advokat;

–        pentru guvernul german, de T. Henze și de K. Petersen, în calitate de agenți;

–        pentru guvernul neerlandez, de M. Bulterman și de C. Schillemans, în calitate de agenți;

–        pentru Comisia Europeană, de E. White și de K. Mifsud‑Bonnici, în calitate de agenți, asistați de M. Johansson, advokat,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește, în primul rând, validitatea articolului 15 alineatul (3) din Decizia 2011/278/UE a Comisiei din 27 aprilie 2011 de stabilire, pentru întreaga Uniune, a normelor tranzitorii privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO 2011, L 130, p. 1), în al doilea rând, validitatea articolului 4 din Decizia 2013/448/UE a Comisiei din 5 septembrie 2013 privind măsurile naționale de punere în aplicare pentru alocarea tranzitorie cu titlu gratuit a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO 2013, L 240, p. 27) și a anexei II la aceasta, în al treilea rând, interpretarea articolului 10a alineatele (1), (2), (4) și (5) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (JO 2003, L 275, p. 32, Ediție specială, 15/vol. 10, p. 78), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 (JO 2009, L 140, p. 63) (denumită în continuare „Directiva 2003/87”), și, în ultimul rând, interpretarea articolului 3 litera (c) și a articolului 10 alineatele (3) și (8) din Decizia 2011/278, precum și a anexei IV la aceasta.

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între mai mulți operatori de instalații producătoare de gaze cu efect de seră, și anume Borealis AB, Kubikenborg Aluminium AB, Yara AB, SSAB EMEA AB, Lulekraft AB, Värmevärden i Nynäshamn AB, Cementa AB și Höganäs Sweden AB, pe de o parte, și Naturvårdsverket (Agenția de protecție a mediului, Suedia), pe de altă parte, în legătură cu legalitatea deciziei adoptate de această agenție la 21 noiembrie 2013 (denumită în continuare „decizia din 21 noiembrie 2013”) privind alocarea definitivă a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră (denumite în continuare „cotele”) pentru perioada 2013-2020 după aplicarea factorului de corecție transsectorial uniform prevăzut la articolul 10a alineatul (5) din Directiva 2003/87 (denumit în continuare „factorul de corecție”).

 Cadrul juridic

 Directiva 2003/87

3        Articolul 1 din Directiva 2003/87 prevede:

„Prezenta directivă instituie un sistem [comunitar] de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră (denumit în continuare «sistemul comunitar») pentru a promova reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră într‑un mod rentabil și eficient din punct de vedere economic.

Prezenta directivă prevede, de asemenea, creșterea nivelului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, astfel încât să contribuie la obținerea unor niveluri de reducere considerate necesare din punct de vedere științific pentru a evita schimbări climatice periculoase.

[…]”

4        Articolul 3 din directiva menționată are următorul conținut:

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

(a)      «cotă» înseamnă orice cotă pentru emiterea unei tone de dioxid de carbon echivalent pe parcursul unei perioade specificate, care este valabilă numai în sensul respectării cerințelor din prezenta directivă și care este transferabilă în conformitate cu dispozițiile din prezenta directivă;

(b)      «emisii» înseamnă eliberarea în atmosferă de gaze cu efect de seră din surse aparținând unei instalații sau eliberarea de către o aeronavă, care efectuează o activitate de aviație menționată în anexa I, a gazelor specificate în cadrul respectivei activități;

[…]

(e)      «instalație» înseamnă o unitate tehnică staționară în care sunt realizate una sau mai multe dintre activitățile enumerate în anexa I și orice alte activități direct asociate care au o legătură de natură tehnică cu activitățile realizate în locul respectiv și care ar putea avea efecte asupra emisiilor și a poluării;

[…]

(f)      «operator» înseamnă orice persoană care operează sau controlează o instalație sau, dacă legislația internă prevede astfel, căreia i‑a fost delegată o competență economică decisivă asupra funcționării tehnice a instalației;

[…]

(t)      «ardere» înseamnă orice oxidare a combustibililor, indiferent de modul în care este utilizată energia termică, electrică sau mecanică produsă prin acest proces și orice alte activități asociate, inclusiv spălarea gazelor reziduale;

(u)      «producător de energie electrică» înseamnă o instalație care, la 1 ianuarie 2005 sau după această dată, a produs energie electrică în vederea vânzării către părți terțe și care nu desfășoară nicio altă activitate enumerată în anexa I în afară de «arderea combustibililor».”

5        Articolul 10a din Directiva 2003/87, intitulat „Norme comunitare tranzitorii privind alocarea de cote cu titlu gratuit”, prevede:

„(1)      Până la 31 decembrie 2010, Comisia adoptă dispoziții integral armonizate de punere în aplicare pentru o alocare armonizată a cotelor menționate la alineatele (4), (5), (7) și (12), inclusiv orice dispoziții necesare unei aplicări armonizate a alineatului (19).

[…]

Măsurile menționate la primul paragraf stabilesc, în măsura posibilului, criteriile de referință ex ante la nivel comunitar pentru a se asigura că modalitățile de alocare încurajează tehnici eficiente din punctul de vedere al reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și al ameliorării randamentului energetic, ținând seama de cele mai eficiente tehnici, de produse de substituție, de procese alternative de producție, de cogenerarea cu un randament ridicat, de recuperarea gazelor reziduale în mod eficient din punct de vedere energetic, de utilizarea biomasei și de captarea și stocarea CO2 în locurile în care există astfel de instalații, fără să se stimuleze creșterea nivelului emisiilor. Sunt interzise alocările cu titlu gratuit pentru producția de energie electrică, cu excepția cazurilor prevăzute la articolul 10c și a energiei electrice produse din gaze reziduale.

Pentru fiecare sector și subsector, în principiu, criteriile de referință sunt calculate mai degrabă pentru produsul finit și nu pentru materiile prime, astfel încât să se maximizeze reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și eficiența energetică pe parcursul fiecărui proces de producție din sectorul sau subsectorul în cauză.

La definirea principiilor de stabilire a criteriilor de referință ex ante pentru fiecare sector și subsector, Comisia consultă părțile interesate, inclusiv sectoarele și subsectoarele în cauză.

[…]

(2)      Pentru definirea principiilor de stabilire a criteriilor de referință pentru fiecare sector sau subsector, punctul de plecare îl reprezintă performanța medie a 10 % dintre cele mai eficiente instalații dintr‑un sector sau subsector comunitar între 2007 și 2008. Comisia consultă persoanele interesate, inclusiv sectoarele și subsectoarele vizate.

Pentru stabilirea criteriilor de referință ex ante, regulamentele adoptate în temeiul articolelor 14 și 15 prevăd norme armonizate de monitorizare, raportare și verificare a emisiilor de gaze cu efect de seră care rezultă din procesul de producție.

(3)      Sub rezerva dispozițiilor alineatelor (4) și (8) și fără a aduce atingere articolului 10c, se interzice alocarea de cote cu titlu gratuit pentru producătorii de energie electrică, pentru instalațiile de captare de CO2, conductele de transport de CO2 sau siturile de stocare a CO2.

(4)      În ceea ce privește producerea de căldură sau răcirea, cotele cu titlu gratuit se alocă pentru sistemele de încălzire centralizată, precum și pentru instalațiile de cogenerare cu randament ridicat, definite de Directiva 2004/8/CE, pentru o cerere justificată din punct de vedere economic. În fiecare an ulterior anului 2013, cantitatea totală a cotelor alocate acestor instalații pentru producția de energie termică se ajustează cu factorul linear menționat la articolul 9.

(5)      Cantitatea anuală maximă de cote utilizată ca bază pentru calcularea cotelor alocate instalațiilor care nu intră sub incidența alineatului (3) și care nu sunt nou‑intrate nu depășește suma reprezentată de:

(a)      cantitatea totală anuală la nivel comunitar calculată în conformitate cu articolul 9 înmulțită cu ponderea emisiilor provenite de la instalațiile care nu intră sub incidența alineatului (3) din totalul emisiilor medii verificate în perioada 2005-2007 provenite de la instalațiile incluse în sistemul comunitar în perioada 2008-2012 și

(b)      totalul mediei emisiilor anuale verificate ale instalațiilor în 2005-2007, care au fost incluse în sistemul comunitar doar începând cu 2013 și care nu intră sub incidența alineatului (3), ajustat cu factorul linear menționat la articolul 9.

Dacă este cazul, se aplică un factor de corecție transsectorial uniform.

[…]

(11)      Sub rezerva dispozițiilor articolului 10b, cantitatea de cote alocate cu titlu gratuit în temeiul alineatelor (4)-(7) din prezentul articol în 2013 este de 80 % din cantitatea stabilită în conformitate cu măsurile menționate la alineatul (1). Ulterior, alocarea cu titlu gratuit scade în fiecare an cu aceeași cantitate, până la 30 % alocări gratuite în 2020, cu scopul de a se ajunge la nicio alocare cu titlu gratuit în 2027.

[…]”

 Decizia 2011/278

6        Considerentul (8) al Deciziei 2011/278 este formulat în termenii următori:

„Pentru determinarea valorilor de referință, Comisia a utilizat ca punct de plecare media aritmetică a performanțelor în materie de gaze cu efect de seră a primelor 10 % dintre cele mai eficiente instalații în ceea ce privește gazele cu efect de seră în 2007 și 2008, pentru care au fost colectate date. În plus, în conformitate cu articolul 10a alineatul (1) din [Directiva 2003/87], în cazul tuturor sectoarelor pentru care în anexa I este prevăzut un produs de referință, Comisia a analizat, pe baza informațiilor suplimentare primite din mai multe surse și a unui studiu dedicat, care a examinat cele mai eficiente tehnici și potențiale de reducere la nivel european și internațional, dacă aceste puncte de plecare reflectă în măsură suficientă cele mai eficiente tehnici, produsele de substituție, procesele alternative de producție, cogenerarea cu randament ridicat, recuperarea eficientă a energiei gazelor reziduale, utilizarea biomasei și captarea și stocarea dioxidului de carbon, atunci când aceste facilități sunt disponibile. Datele utilizate pentru determinarea valorilor de referință au fost colectate dintr‑o gamă largă de surse, pentru a acoperi un număr maxim de instalații producătoare, în anii 2007 și 2008, ale unui produs inclus într‑un produs de referință. Mai întâi, datele privind performanțele în materie de gaze cu efect de seră ale instalațiilor incluse în ETS […], producătoare de produse incluse într‑un produs de referință, au fost colectate de către sau în numele asociațiilor de sector europene respective, pe baza unor norme definite, respectiv a așa‑numitelor «caiete de norme ale sectorului». Comisia a furnizat, ca referință pentru aceste caiete de norme, orientări cu privire la criteriile de calitate și de verificare ale datelor instalațiilor [sistemului comun de comercializare a cotelor de emisie] din UE, necesare pentru determinarea criteriilor de referință. Ulterior, pentru a completa datele colectate de asociațiile de sector europene, consultanții au colectat, în numele Comisiei Europene, date din instalații neincluse în datele sectorului, iar autoritățile competente din statele membre au furnizat, de asemenea, date și analize.”

7        Considerentul (11) al deciziei menționate enunță:

„În cazurile în care nu au fost disponibile date sau date colectate în conformitate cu metodologia de calcul a valorilor de referință, pentru calculul acestora au fost utilizate informațiile referitoare la nivelurile actuale de emisie și de consum și la cele mai eficiente tehnici, extrase în principal din Documentele de Referință privind Cele Mai Bune Tehnici Disponibile (Reference Documents on Best Available Techniques – BREF) stabilite în conformitate cu Directiva 2008/1/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind prevenirea și controlul integrat al poluării [(JO 2008, L 24, p. 8)]. În special, ca urmare a lipsei datelor privind tratarea gazelor reziduale, exporturile de căldură și producția de energie electrică, valorile pentru produsele de referință cocs și metal lichid au rezultat din calculul emisiilor directe și indirecte bazat pe informațiile privind fluxurile de energie respective, stabilite de BREF corespunzătoare, și din factorii de emisie impliciți stabiliți prin Decizia 2007/589/CE a Comisiei din 18 iulie 2007 de stabilire a unor orientări privind monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu [Directiva 2003/87 (JO 2007, L 229, p. 1)]. […]”

8        Considerentul (12) al aceleiași decizii are următorul cuprins:

„Atunci când nu a fost posibilă stabilirea unui produs de referință, dar sunt generate gaze cu efect de seră eligibile pentru alocarea gratuită a cotelor de emisii, aceste cote trebuie alocate pe baza unor abordări generice alternative. A fost elaborată o ierarhie de trei abordări alternative cu scopul de a maximiza reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și economiile de energie cel puțin în cadrul unor părți ale proceselor de producție în cauză. Căldura de referință este aplicabilă în cazul proceselor în care se consumă căldură și în care se folosește un agent de transport al căldurii măsurabile. Combustibilul de referință este aplicabil în cazul în care se consumă căldură nemăsurabilă. […]”

9        Potrivit considerentului (18) al Deciziei 2011/278:

„Pentru a evita orice distorsionare a concurenței și a asigura funcționarea corectă a pieței carbonului, statele membre trebuie să se asigure că la determinarea alocărilor către instalații nu au loc nicio dublă contabilizare și nicio alocare dublă. […]”

10      Considerentul (32) al deciziei menționate are următorul cuprins:

„De asemenea, este oportun ca produsele de referință să țină seama de recuperarea eficientă a energiei gazelor reziduale și de emisiile rezultate din utilizarea acestor gaze. În acest scop, la determinarea valorilor de referință pentru produse în a căror producție se generează gaze reziduale, s‑a ținut seama, în mare măsură, de conținutul de carbon al acestor gaze. Atunci când gazele reziduale sunt exportate din procesul de producție în afara limitelor sistemului produsului de referință respectiv și arse pentru producerea de căldură în afara limitelor sistemului corespunzător unui proces inclus într‑un produs de referință definit în anexa I, emisiile aferente trebuie luate în considerare prin alocarea de [cote] suplimentare pe baza căldurii de referință sau a combustibilului de referință. Având în vedere principiul general conform căruia nu trebuie să se aloce [cote] cu titlu gratuit pentru nicio metodă de producere a energiei electrice, pentru a evita distorsiuni ale concurenței pe piețele de energie electrică livrată instalațiilor industriale și ținând seama de transferul inerent al prețului carbonului în prețul energiei electrice, atunci când gazele reziduale sunt exportate din procesul de producție în afara limitelor sistemului produsului de referință respectiv și arse pentru producerea de energie electrică, nu trebuie să se aloce cote suplimentare peste cele corespunzătoare conținutului de carbon din gazul rezidual, calculate pentru produsul de referință respectiv.”

11      Articolul 3 din Decizia 2011/278 prevede:

„În sensul prezentei decizii se aplică următoarele definiții:

[…]

(b)      «subinstalația produsului de referință» înseamnă intrările, ieșirile și emisiile aferente, legate de producția unui produs pentru care a fost stabilit un produs de referință în anexa I;

(c)      «subinstalația căldurii de referință» înseamnă intrările, ieșirile și emisiile aferente, neincluse în subinstalația unui produs de referință, legate de producția și/sau de importul, dintr‑o instalație sau din altă entitate inclusă în sistemul Uniunii, al căldurii măsurabile care este:

–        consumată în interiorul limitelor instalației pentru producția de produse, pentru producția de energie mecanică, alta decât cea utilizată pentru producția de energie electrică, pentru încălzire sau răcire, cu excepția consumului pentru producția de energie electrică; sau

–        exportată către o instalație sau către altă entitate neinclusă în sistemul Uniunii, cu excepția exportului pentru producția de energie electrică;

(d)      «subinstalația combustibilului de referință» înseamnă intrările, ieșirile și emisiile aferente, neincluse în subinstalația unui produs de referință, legate de producția, prin arderea combustibilului, a căldurii nemăsurabile consumate pentru producția de produse, pentru producția de energie mecanică, alta decât cea utilizată pentru producția de energie electrică, pentru încălzire sau răcire, cu excepția consumului pentru producția de energie electrică, și care include arderea cu flacără liberă din motive de siguranță;

(e)      «căldură măsurabilă» înseamnă un flux net de căldură, transportat prin țevi sau conducte identificabile cu ajutorul unui agent de transfer al căldurii precum, în special, abur, aer cald, apă, ulei, metale și săruri lichide, pentru care s‑a instalat sau poate fi instalat un contor de energie termică;

[…]

(g)      «căldură nemăsurabilă» înseamnă orice căldură, alta decât cea măsurabilă;

(h)      «subinstalația emisiilor de proces» înseamnă emisiile de gaze cu efect de seră menționate în anexa I la Directiva [2003/87], altele decât dioxid de carbon, care au loc în afara limitelor sistemului unui produs de referință menționat în anexa I, sau emisiile de dioxid de carbon care au loc în afara limitelor sistemului unui produs de referință menționat în anexa I ca urmare a oricăreia dintre următoarele activități, precum și emisiile provenind de la arderea carbonului incomplet oxidat, rezultate din următoarele activități în scopul producției de căldură măsurabilă, de căldură nemăsurabilă sau de energie electrică, cu condiția deducerii emisiilor care ar fi avut loc în urma arderii unei cantități de gaz natural echivalentă cu energia utilizabilă din punct de vedere tehnic a carbonului incomplet oxidat ars:

[…]

(q)      «gospodărie privată» înseamnă o unitate rezidențială în care persoanele fac propriile demersuri, individual sau în grup, pentru a se aproviziona cu căldură măsurabilă;

[…]”

12      Articolul 6 din Decizia 2011/278 prevede:

„(1)      În sensul prezentei decizii, statele membre divizează fiecare instalație eligibilă pentru alocarea cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE în una sau mai multe dintre următoarele subinstalații, după caz:

(a)      o subinstalație a unui produs de referință;

(b)      o subinstalație a căldurii de referință;

(c)      o subinstalație a combustibilului de referință;

(d)      o subinstalație a emisiilor de proces.

Subinstalațiile trebuie să corespundă, în măsura în care este posibil, părților fizice ale instalației.

[…]

(2)      Suma intrărilor, ieșirilor și emisiilor fiecărei subinstalații nu trebuie să depășească intrările, ieșirile și emisiile totale ale instalației.”

13      Articolul 7 din decizia menționată prevede:

„(1)      Pentru fiecare instalație autorizată eligibilă pentru alocarea cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva [2003/87], inclusiv pentru instalațiile care funcționează numai ocazional, și anume, în special, instalațiile care sunt menținute în rezervă sau în standby și instalațiile care funcționează după un program sezonier, statele membre colectează de la operator, pentru toți anii din perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2008 sau, dacă este cazul, din perioada 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2010, în care instalația a funcționat, toate informațiile și datele relevante privind fiecare parametru care figurează în anexa IV.

(2)      Statele membre colectează datele pentru fiecare subinstalație separat. Dacă este necesar, statele membre pot solicita operatorului să furnizeze mai multe date.

[…]

(7)      Statele membre solicită operatorilor să furnizeze date complete și coerente și să se asigure că nu se produc suprapuneri între subinstalații, iar emisiile nu sunt dublu contabilizate. Statele membre se asigură, în special, că operatorii exercită diligența cuvenită și furnizează date care ating cel mai înalt nivel de acuratețe posibil, astfel încât să poată fi furnizată o asigurare rezonabilă cu privire la integritatea datelor.

[…]”

14      Articolul 10 din Decizia 2011/278, intitulat „Alocarea la nivelul instalației”, prevede:

„(1)      Pe baza datelor colectate în conformitate cu articolul 7, statele membre calculează în fiecare an numărul de cote de emisii alocate cu titlu gratuit fiecărei instalații autorizate de pe teritoriul lor începând din 2013, în conformitate cu alineatele (2)-(8).

(2)      În acest scop, statele membre determină mai întâi numărul anual preliminar de cote de emisii alocate cu titlu gratuit, pentru fiecare subinstalație separat, după cum urmează:

(a)      pentru fiecare subinstalație a unui produs de referință, numărul anual preliminar de cote de emisii alocate cu titlu gratuit pentru un an dat corespunde valorii acestui produs de referință, menționată în anexa I, înmulțită cu nivelul activității istorice legat de produsul respectiv;

(b)      pentru:

(i)      subinstalația căldurii de referință, numărul anual preliminar de cote de emisii alocate cu titlu gratuit pentru un an dat corespunde valorii căldurii de referință pentru căldura măsurabilă, menționată în anexa I, înmulțită cu nivelul activității istorice legat de căldură al consumului de căldură măsurabilă;

(ii)      subinstalația combustibilului de referință, numărul anual preliminar de cote de emisii alocate cu titlu gratuit pentru un an dat corespunde valorii combustibilului de referință, menționată în anexa I, înmulțită cu nivelul activității istorice legat de combustibil al consumului de combustibil;

(iii) subinstalația emisiilor de proces, numărul anual preliminar de [cote] alocate cu titlu gratuit pentru un an dat corespunde nivelului activității istorice legat de proces înmulțit cu 0,9700.

(3)      În măsura în care căldura măsurabilă este exportată către gospodăriile private, iar numărul anual preliminar de cote de emisii, determinat în conformitate cu alineatul (2) litera (b) punctul (i), pentru 2013 este mai mic decât emisiile anuale mediane istorice legate de producția de căldură măsurabilă exportată către gospodăriile private de subinstalația respectivă în perioada 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2008, numărul anual preliminar de cote de emisii pentru 2013 se ajustează cu diferența respectivă. În fiecare an din perioada 2014-2020, numărul anual preliminar de cote de emisii, determinat în conformitate cu alineatul (2) litera (b) punctul (i), se ajustează în măsura în care numărul anual preliminar de cote de emisii pentru anul respectiv este mai mic decât un procent din emisiile anuale mediane istorice menționate anterior. Acest procent este de 90 % în 2014 și scade cu 10 puncte procentuale în fiecare an care urmează.

[…]

(7)      Cantitatea anuală totală preliminară a cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit fiecărei instalații este suma tuturor numerelor anuale preliminare de cote de emisii alocate cu titlu gratuit subinstalațiilor, calculate în conformitate cu alineatele (2), (3), (4), (5) și (6).

[…]

(8)      La determinarea cantității anuale totale preliminare a cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit fiecărei instalații, statele membre trebuie să se asigure de faptul că emisiile nu sunt contabilizate de două ori, iar alocarea nu este negativă. În special, atunci când un produs intermediar, care este inclus într‑un produs de referință în conformitate cu definiția limitelor sistemului respectiv menționată în anexa I, este importat într‑o instalație, emisiile nu trebuie luate în calcul de două ori la determinarea cantităților anuale totale preliminare ale cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit celor două instalații în cauză.

(9)      Cantitatea anuală totală finală a cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit fiecărei instalații autorizate, cu excepția instalațiilor prevăzute la articolul 10a alineatul (3) din Directiva 2003/87/CE, este cantitatea anuală totală preliminară a cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit fiecărei instalații, determinată în conformitate cu alineatul (7), înmulțită cu factorul de corecție transsectorial determinat în conformitate cu articolul 15 alineatul (3).

Pentru instalațiile prevăzute la articolul 10a alineatul (3) din Directiva [2003/87] care sunt eligibile pentru alocarea cotelor de emisii cu titlu gratuit, cantitatea anuală totală finală a cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit corespunde cantității anuale totale preliminare a cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit fiecărei instalații, determinată în conformitate cu alineatul (7), ajustată anual cu factorul linear menționat la articolul 10a alineatul (4) din Directiva [2003/87] utilizând ca referință cantitatea anuală totală preliminară a [cotelor] alocate cu titlu gratuit instalației respective pentru anul 2013.”

15      Articolul 15 din Decizia 2011/278 prevede:

„(1)      În conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Directiva [2003/87], statele membre transmit Comisiei, până la 30 septembrie 2011, o listă a instalațiilor de pe teritoriul lor care intră sub incidența Directivei [2003/87], în care includ instalațiile identificate în conformitate cu articolul 5, utilizând un model electronic furnizat de Comisie.

[…]

(3)      La primirea listei menționate la alineatul (1) din prezentul articol, Comisia evaluează includerea fiecărei instalații în listă, precum și cantitățile anuale totale preliminare corespunzătoare ale cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit.

După notificarea de către toate statele membre a cantităților anuale totale preliminare ale cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit în perioada 2013-2020, Comisia determină [factorul de corecție]. Acesta este determinat prin compararea sumei cantităților anuale totale preliminare ale cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit instalațiilor care nu sunt producătoare de energie electrică în fiecare an al perioadei 2013-2020, fără aplicarea factorilor menționați în anexa VI, cu cantitatea anuală a cotelor calculată în conformitate cu articolul 10a alineatul (5) din Directiva [2003/87] pentru instalațiile care nu sunt producătoare de energie electrică sau nou‑intrate, ținând seama de partea corespunzătoare din cantitatea anuală totală la nivelul Uniunii, determinată în conformitate cu articolul 9 din directiva menționată, și de cantitatea corespunzătoare de emisii care sunt incluse în sistemul Uniunii numai începând din 2013.

(4)      Dacă Comisia nu respinge înscrierea unei instalații pe această listă și nici cantitățile anuale totale preliminare corespunzătoare ale cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit instalației respective, statul membru în cauză poate determina cantitatea anuală finală a cotelor de emisii alocate cu titlu gratuit în perioada 2013-2020 în conformitate cu articolul 10 alineatul (9) din prezenta decizie.

[…]”

16      Intitulată „Produse de referință”, anexa I la Decizia 2011/278 prevede, la punctul 1, el însuși intitulat „Definirea produselor de referință și a limitelor sistemului fără a lua în considerare interschimbabilitatea combustibilului și energiei electrice”:

„Produs de referință

Definirea produselor incluse

Definirea proceselor și a emisiilor incluse (limitele sistemului)

[…]

Valoare de referință (cote/tonă)

Cocs

[…]

[…]

[…]

0,286

[…]

[…]

[…]

[…]

[…]

Metal lichid

[…]

[…]

[…]

1,328

[…]

[…]

[…]

[…]

[…]

[…]”

17      Anexa IV la decizia menționată, intitulată „Parametrii pentru care se colectează date de referință din instalațiile autorizate”, prevede:

„În scopul colectării datelor de referință menționate la articolul 7 alineatul (1), statele membre solicită operatorului să transmită cel puțin următoarele date, la nivelul instalației și al subinstalației, pentru toți anii calendaristici ai perioadei de referință, aleși în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) (2005-2008 sau 2009-2010). În conformitate cu articolul 7 alineatul (2), statele membre pot solicita informații suplimentare, dacă este necesar:

Parametru

[…]

[…]

[…]

Emisii totale de gaze cu efect de seră

[…]

[…]

[…]

Căldură măsurabilă exportată

[…]

[…]

[…]”

 Regulamentul (UE) nr. 601/2012

18      Punctul 1.A. din anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 601/2012 al Comisiei din 21 iunie 2012 privind monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu Directiva 2003/87 (JO L 181, p. 30, rectificare în JO 2012, L 347, p. 43) prevede:

„[…]

Operatorul nu monitorizează și nu raportează emisiile provenite de la motoarele cu ardere internă utilizate pentru transport. […] Operatorul nu atribuie emisiile asociate cu producția de căldură sau de electricitate, care este importată de la alte instalații către instalația importatoare.

[…]”

 Decizia 2013/448

19      Articolul 4 din Decizia 2013/448 prevede:

„[Factorul de corecție] menționat la articolul 10a alineatul (5) din Directiva [2003/87] și determinat în conformitate cu articolul 15 alineatul (3) din Decizia [2011/278] este prevăzut în anexa II la prezenta decizie.”

20      Anexa II la Decizia 2013/448 prevede:

„Anul

Factor de corecție transsectorial

2013

94,272151 %

2014

92,634731 %

2015

90,978052 %

2016

89,304105 %

2017

87,612124 %

2018

85,903685 %

2019

84,173950 %

2020

82,438204 %”

 Litigiul principal și întrebările preliminare

21      Prin decizia din 21 noiembrie 2013, Agenția de protecție a mediului a determinat cantitatea definitivă de cote care trebuie alocate cu titlu gratuit pentru perioada de comercializare 2013-2020. Opt operatori de instalații care generează gaze cu efect de seră, și anume Borealis, Kubikenborg Aluminium, Yara, SSAB EMEA, Lulekraft, Värmevärden i Nynäshamn, Cementa și Höganäs Sweden, au formulat acțiuni în anulare împotriva acestei decizii.

22      În susținerea acțiunilor formulate, acești operatori au invocat, pe de o parte, mai multe motive întemeiate pe erori de drept care afectează Deciziile 2011/278 și 2013/448.

23      Aceștia consideră, printre altele, că factorul de corecție, determinat în temeiul articolului 15 alineatul (3) din Decizia 2011/278 și stabilit la articolul 4 și în anexa II la Decizia 2013/448, ar fi contrar cerințelor care decurg din articolul 10a alineatul (5) din Directiva 2003/87. În măsura în care decizia din 21 noiembrie 2013 a fost adoptată în aplicarea factorului de corecție, aceasta ar fi de asemenea nevalidă.

24      În plus, în anexa I la Decizia 2011/278, Comisia ar fi stabilit valoarea produsului de referință pentru metalul lichid cu nerespectarea limitelor prevăzute la articolul 10a alineatul (2) din Directiva 2003/87. Potrivit acestei din urmă dispoziții, punctul de plecare pentru stabilirea criteriilor de referință ar trebui să fie performanța medie a 10 % dintre cele mai eficiente instalații dintr‑un sector. Cu ocazia punerii în aplicare a acestei reguli, Comisia ar fi supraestimat performanța instalațiilor producătoare de metal lichid. De asemenea, în condițiile în care Comisia a ținut seama de faptul că gazele reziduale generate cu ocazia producerii de metal lichid pot fi utilizate ca substituent de combustibil, ajustarea care permite să se țină seama de diferența de conținut energetic între aceste gaze și gazele naturale ar fi prea mare. Întrucât criteriile de referință ar fi determinante pentru alocarea de cote cu titlu gratuit, aceste erori ar afecta validitatea deciziei din 21 noiembrie 2013.

25      Pe de altă parte, reclamanții din litigiul principal consideră că această din urmă decizie ar fi ea însăși contrară mai multor dispoziții din Directiva 2003/87, precum și din Decizia 2011/278.

26      Astfel, întrucât Agenția de protecție a mediului nu a ținut seama, cu ocazia alocării cotelor pentru emisiile provenite din producția de căldură furnizată gospodăriilor private în cadrul încălzirii urbane, de emisiile reale provenite din arderea gazelor reziduale în măsura în care acestea depășesc căldura de referință, decizia din 21 noiembrie 2013 ar încălca articolul 10 alineatul (2) litera (b) și articolul 10 alineatul (3) din Decizia 2011/278. Agenția de protecție a mediului apreciază, dimpotrivă, că nu putea să aloce mai multe cote decât cele prevăzute de acest criteriu de referință. Mai mult, potrivit acestei agenții, emisiile provenite din arderea gazelor reziduale ar fi fost luate în considerare cu ocazia determinării valorilor criteriilor de referință pentru metalul lichid și pentru cocs în măsura în care aceste valori sunt superioare celor ale combustibilului de referință.

27      În plus, reclamanții din litigiul principal susțin că decizia din 21 noiembrie 2013 este nevalidă în măsura în care nu este conformă cu normele de alocare a cotelor cu titlu gratuit pentru producția și pentru consumul de căldură.

28      Pe de o parte, refuzul Agenției de protecție a mediului de a aloca cote gratuite în cazul în care o subinstalație consumă căldură produsă într‑o altă subinstalație căreia i se aplică un combustibil de referință ar fi contrar unuia dintre obiectivele articolului 10a alineatul (1) din Directiva 2003/87. Această dispoziție ar viza printre altele să încurajeze recurgerea la tehnici eficiente și să amelioreze randamentul energetic prin recurgerea la recuperarea gazelor reziduale în mod eficient din punct de vedere energetic. Agenția de protecție a mediului apreciază că refuzul său este justificat prin obligația de a evita alocări duble. Astfel, emisiile provenite de la o subinstalație care arde combustibili nu ar putea fi luate în considerare a doua oară cu ocazia recuperării căldurii de o altă subinstalație a căldurii de referință.

29      Pe de altă parte, reclamanții din litigiul principal consideră că decizia din 21 noiembrie 2013 este de asemenea nevalidă în măsura în care nu respectă regula potrivit căreia, cu ocazia exportului de căldură către un distribuitor de căldură care o furnizează prin rețeaua sa mai multor întreprinderi, cotele gratuite trebuie să fie alocate producătorului de căldură, iar nu consumatorului. Agenția de protecție a mediului nu contestă acest principiu, însă consideră că, în cazul specific în discuție în litigiul principal, operatorul rețelei nu constituie un distribuitor de căldură, întrucât ar utiliza el însuși cea mai mare parte a căldurii în una dintre instalațiile sale și nu ar putea, așadar, să fie calificat drept simplu intermediar.

30      În aceste condiții, Nacka Tingsrätt – Mark- och miljödomstolen (Secția pentru litigii imobiliare și de mediu a Tribunalului de primă instanță din Nacka, Suedia) a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      La calcularea factorului de corecție pentru sectorul industrial, este compatibilă cu articolul 10a alineatele (1) și (4) din Directiva 2003/87 atribuirea tuturor emisiilor provenite din arderea gazelor reziduale pentru producerea de energie electrică în fondul de licitație, iar nu în plafonul aplicabil sectorului industrial, în pofida faptului că emisiile generate de gazele reziduale dau dreptul la alocarea cu titlu gratuit a cotelor în conformitate cu articolul 10a alineatul (1) din această directivă?

2)      La calcularea factorului de corecție pentru sectorul industrial, este compatibilă cu articolul 10a alineatele (1) și (4) din Directiva 2003/87 atribuirea, în cazul producerii de către instalații de cogenerare de căldură destinată să fie ulterior furnizată unor instalații [din sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră al Uniunii], a tuturor emisiilor în fondul de licitație, iar nu în plafonul aplicabil sectorului industrial, în pofida faptului că emisiile generate de producția de căldură dau dreptul la alocarea cu titlu gratuit a cotelor în conformitate cu articolul 10a alineatul (4) din această directivă?

3)      În cazul unui răspuns negativ la prima sau la a doua întrebare, este corectă calcularea ponderii sectorului industrial (34,78 %) în emisiile totale în perioada de referință?

4)      Decizia 2013/448/UE este nelegală și contrară articolului 10a alineatul (5) al [doilea] paragraf din Directiva 2003/87 întrucât calcularea de către Comisie a plafonului aplicabil sectorului industrial presupune ca un factor de corecție să fie aplicat în toate cazurile, iar nu doar «dacă este cazul»?

5)      Produsul de referință pentru metal lichid a fost stabilit în conformitate cu articolul 10a alineatul (2) din Directiva 2003/87 pe baza faptului că, pentru definirea principiilor de stabilire a criteriilor de referință ex ante, punctul de plecare trebuie să îl constituie performanța medie a 10 % dintre cele mai eficiente instalații din sectorul relevant?

6)      În ceea ce privește alocarea cu titlu gratuit a cotelor de emisie pentru livrarea de căldură către gospodării private, se încalcă articolul 10a alineatul (4) din Directiva 2003/87 în cazul în care nu se realizează alocarea de cote gratuite pentru căldura exportată către gospodării private?

7)      În cazul cererilor de alocare cu titlu gratuit a cotelor de emisie, este conform cu anexa IV la Decizia 2011/278 faptul de a nu comunica, astfel cum a procedat Agenția de protecție a mediului, datele privind toate emisiile de gaze cu efect de seră aferente producției de căldură exportată către gospodării private?

8)      La alocarea cu titlu gratuit de cote de emisie pentru livrarea de căldură către gospodării private, este compatibil cu articolul 10a alineatele (1) și (4) din Directiva 2003/87, precum și cu articolul 10 alineatul (3) din Decizia 2011/278 faptul de a nu se aloca cote gratuite suplimentare pentru emisiile generate de combustibilii fosili care depășesc cotele alocate pentru căldura livrată gospodăriilor private?

9)      În ceea ce privește cererile de alocare cu titlu gratuit a cotelor de emisie, este compatibil cu anexa IV la Decizia 2011 faptul de a ajusta, astfel cum a procedat Agenția de protecție a mediului, cifrele din cerere astfel încât emisiile de gaze cu efect de seră generate de arderea de gaze reziduale să fie echivalente cu arderea de gaze naturale?

10)      Articolul 10 alineatul (8) din Decizia 2011/278 presupune că un operator nu poate obține o alocare cu titlu gratuit a cotelor pentru consumul, într‑o subinstalație a căldurii de referință, de căldură produsă într‑o altă subinstalație a combustibilului de referință?

11)      În cazul unui răspuns afirmativ la a zecea întrebare, articolul 10 alineatul (8) din Decizia 2011/278 este contrar articolului 10a alineatul (1) din Directiva 2003/87?

12)      La alocarea de cote cu titlu gratuit pentru consumul de căldură, este compatibil cu Directiva 2003/13 și cu documentele de orientare nr. 2 și nr. 6 faptul de a ține seama în cadrul evaluării de sursa din care provine căldura consumată?

13)      Decizia 2013/448 este nelegală și contrară articolului 290 TFUE, precum și articolului 10a alineatele (1) și (5) din Directiva 2003/87 în condițiile în care aceasta modifică metoda de calcul stabilită la articolul 10a alineatul (5) [primul] paragraf [initio și] literele (a) și (b) din directiva menționată prin faptul că exclude din baza de calcul emisiile generate de arderea gazelor reziduale și prin cogenerare, în pofida faptului că aceste activități determină o alocare cu titlu gratuit în temeiul articolului 10a alineatele (1) și (4) din directiva menționată și al Deciziei 2011/278?

14)      Căldura măsurabilă sub formă de abur generată de o instalație [din sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră al Uniunii] și furnizată unei rețele de abur la care sunt racordați mai mulți consumatori de abur, dintre care cel puțin unul este o instalație din afara [sistemului de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră al Uniunii], trebuie considerată că constituie o subinstalație a căldurii de referință în sensul articolului 3 litera (c) din Decizia 2011/278?

15)      Prezintă relevanță pentru răspunsul la a paisprezecea întrebare:

a)      aspectul că rețeaua de abur aparține celui mai mare consumator de abur din rețea și consumatorul respectiv este o instalație [din sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră al Uniunii],

b)      ponderea din căldura totală furnizată rețelei de abur care este utilizată de cel mai mare consumator,

c)      numărul furnizorilor și al consumatorilor de abur care există în rețeaua de abur,

d)      aspectul că există o incertitudine cu privire la persoana care a produs căldura măsurabilă de care beneficiază consumatorii de abur respectivi și

e)      aspectul că modul de repartizare a consumului de abur în cadrul rețelei poate fi modificat, în sensul că o serie de consumatori de abur care constituie instalații din afara [sistemului de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră al Uniunii] ar fi adăugați sau că consumul instalațiilor din afara [sistemului de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră al Uniunii] ar crește?

16)      În cazul în care răspunsul la a paisprezecea întrebare depinde de împrejurările din speță, care sunt împrejurările care trebuie luate în considerare?”

 Cu privire la întrebările preliminare

 Cu privire la validitatea articolului 15 alineatul (3) din Decizia 2011/278

 Cu privire la prima, la a doua și la a treisprezecea întrebare

31      Prin intermediul primei, al celei de a doua și al celei de a treisprezecea întrebări, instanța de trimitere solicită în esență Curții să se pronunțe cu privire la validitatea Deciziei 2013/448 în măsura în care, la stabilirea factorului de corecție, emisiile de gaze reziduale care sunt utilizate pentru producerea de energie electrică și emisiile generate de producerea de căldură prin cogenerare nu au fost incluse în cantitatea anuală maximă de cote în sensul articolului 10a alineatul (5) din Directiva 2003/87 (denumită în continuare „cantitatea anuală maximă de cote”).

32      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în cadrul procedurii de cooperare între instanțele naționale și Curte, instituită la articolul 267 TFUE, este de competența acesteia din urmă să ofere instanței naționale un răspuns util, care să îi permită să soluționeze litigiul cu care a fost sesizată. În această perspectivă, Curtea trebuie, dacă este cazul, să reformuleze întrebările care îi sunt adresate. De asemenea, Curtea poate fi determinată să ia în considerare norme de drept al Uniunii la care instanța națională nu a făcut trimitere în întrebarea sa (Hotărârea din 11 februarie 2015, Marktgemeinde Straßwalchen și alții, C‑531/13, EU:C:2015:79, punctul 37).

33      În această privință, trebuie subliniat că din articolul 3 litera (u) din Directiva 2003/87 reiese că o instalație care produce energie electrică în vederea vânzării către părți terțe și care nu desfășoară nicio altă activitate enumerată în anexa I la această directivă în afară de arderea combustibililor trebuie să fie calificată drept producător de energie electrică.

34      În măsura în care gazele reziduale au fost arse de producători de energie electrică, emisiile corespunzătoare nu au fost luate în considerare pentru determinarea cantității anuale maxime de cote (a se vedea în această privință Hotărârea din 28 aprilie 2016, Borealis Polyolefine și alții, C‑191/14, C‑192/14, C‑295/14, C‑389/14 și C‑391/14-C‑393/14, EU:C:2016:311, punctul 74).

35      De asemenea, din articolul 10a alineatele (3) și (5) din Directiva 2003/87 rezultă că emisiile generate de producția de căldură prin cogenerare nu au fost luate în considerare în scopul determinării cantității anuale maxime de cote în măsura în care provin de la producători de energie electrică (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 aprilie 2016, Borealis Polyolefine și alții, C‑191/14, C‑192/14, C‑295/14, C‑389/14 și C‑391/14-C‑393/14, EU:C:2016:311, punctul 75).

36      Articolul 15 alineatul (3) din Decizia 2011/278, adoptată pentru punerea în aplicare a articolului 10a alineatul (5) din Directiva 2003/87, nu permite luarea în considerare a emisiilor producătorilor de energie electrică la stabilirea cantității anuale maxime de cote (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 aprilie 2016, Borealis Polyolefine și alții, C‑191/14, C‑192/14, C‑295/14, C‑389/14 și C‑391/14-C‑393/14, EU:C:2016:311, punctul 68).

37      Rezultă că, prin intermediul primei, al celei de a doua și al celei de a treisprezecea întrebări, instanța de trimitere solicită Curții în esență să se pronunțe cu privire la validitatea articolului 15 alineatul (3) din decizia menționată în măsura în care această dispoziție exclude luarea în considerare a emisiilor producătorilor de energie electrică pentru stabilirea cantității anuale maxime de cote.

38      Or, în Hotărârea din 28 aprilie 2016, Borealis Polyolefine și alții (C‑191/14, C‑192/14, C‑295/14, C‑389/14 și C‑391/14-C‑393/14, EU:C:2016:311), Curtea a fost chemată să statueze cu privire la o întrebare identică în substanță, iar răspunsul oferit de această hotărâre poate fi transpus pe deplin în prezenta cauză.

39      Curtea a statuat în această hotărâre că, prin faptul că nu permite luarea în considerare a emisiilor producătorilor de energie electrică la stabilirea cantității anuale maxime de cote, articolul 15 alineatul (3) din Decizia 2011/278 este conform cu modul de redactare a articolului 10a alineatul (5) din Directiva 2003/87 coroborat cu alineatul (3) al aceluiași articol (a se vedea Hotărârea din 28 aprilie 2016, Borealis Polyolefine și alții, C‑191/14, C‑192/14, C‑295/14, C‑389/14 și C‑391/14-C‑393/14, EU:C:2016:311, punctul 68).

40      Această interpretare este de asemenea conformă cu economia Directivei 2003/87, precum și cu obiectivele pe care aceasta le urmărește (Hotărârea din 28 aprilie 2016, Borealis Polyolefine și alții, C‑191/14, C‑192/14, C‑295/14, C‑389/14 și C‑391/14-C‑393/14, EU:C:2016:311, punctul 69).

41      În aceste condiții, pentru motive identice cu cele enunțate la punctele 62-83 din Hotărârea din 28 aprilie 2016, Borealis Polyolefine și alții, (C‑191/14, C‑192/14, C‑295/14, C‑389/14 și C‑391/14-C‑393/14, EU:C:2016:311), examinarea primei, a celei de a doua și a celei de a treisprezecea întrebări nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea articolului 15 alineatul (3) din Decizia 2011/278.

 Cu privire la a treia întrebare

42      Având în vedere răspunsul dat la prima, la a doua și la a treisprezecea întrebare, nu este necesar să se răspundă la a treia întrebare.

 Cu privire la validitatea anexei I la Decizia 2011/278

 Cu privire la a cincea întrebare

43      Prin intermediul celei de a cincea întrebări, instanța de trimitere solicită în esență Curții să se pronunțe cu privire la validitatea anexei I la Decizia 2011/278 în măsura în care produsul de referință pentru metalul lichid ar fi fost stabilit cu nerespectarea cerințelor care decurg din articolul 10a alineatul (2) din Directiva 2003/87.

44      SSAB EMEA și Lulekraft consideră că din această dispoziție reiese că criteriile de referință trebuie să fie stabilite pe baza performanței a 10 % dintre cele mai eficiente instalații din sectorul vizat de criteriul de referință. Cu ocazia punerii în aplicare a acestei reguli, Comisia ar fi supraestimat performanța instalațiilor producătoare de metal lichid. În plus, deși criteriul de referință în discuție reflectă faptul că gazele reziduale generate cu ocazia producerii de metal lichid pot fi un substituent de combustibil, ajustarea, pentru a se ține seama de diferența de conținut energetic dintre aceste gaze și gazele naturale, ar fi prea mare.

45      În această privință, trebuie subliniat că Comisia dispune de o largă putere de apreciere pentru a determina criteriile de referință pentru fiecare sector sau subsector în aplicarea articolului 10a alineatul (2) din Directiva 2003/87. Astfel, acest exercițiu implică luarea de către aceasta, printre altele, a unor decizii, precum și efectuarea unor aprecieri tehnice și economice complexe. Numai caracterul vădit inadecvat al unei măsuri adoptate în acest domeniu poate afecta legalitatea unei astfel de măsuri (a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 decembrie 2010, Gowan Comércio Internacional e Serviços, C‑77/09, EU:C:2010:803, punctul 82).

46      Reiese din considerentul (8) al Deciziei 2011/278 că, pentru determinarea valorilor de referință, Comisia a utilizat ca punct de plecare media aritmetică a performanțelor în materia emisiilor de gaze cu efect de seră a primelor 10 % dintre cele mai eficiente instalații în ceea ce privește gazele cu efect de seră în cursul anilor 2007 și 2008 pentru care au fost colectate date. Ea a verificat că această bază de plecare reflecta suficient cele mai eficiente tehnici, produsele de substituție, procesele alternative de producție, cogenerarea cu un randament ridicat, recuperarea gazelor reziduale în mod eficient din punct de vedere energetic, utilizarea biomasei și captarea și stocarea dioxidului de carbon în locurile în care există astfel de instalații. Ulterior, Comisia a completat aceste date, recurgând printre altele la datele colectate de către sau în numele asociațiilor de sector europene respective, pe baza unor norme definite conținute în caiete de norme ale sectorului. Comisia a furnizat ca referință pentru aceste caiete de norme orientări cu privire la criteriile de calitate și de verificare.

47      În plus, din considerentul (11) al Deciziei 2011/278 reiese că, în cazurile în care nu au fost disponibile date sau date colectate în conformitate cu metodologia de calcul al valorilor de referință, pentru calculul acestora au fost utilizate informațiile referitoare la nivelurile actuale de emisie și de consum și la cele mai eficiente tehnici, extrase în principal din Documentele de Referință privind Cele Mai Bune Tehnici Disponibile (Reference Documents on Best Available Techniques – BREF) stabilite în conformitate cu Directiva 2008/1. În special, ca urmare a lipsei datelor privind tratarea gazelor reziduale, exporturile de căldură și producția de energie electrică, valorile pentru produsele de referință cocs și metal lichid au rezultat din calculul emisiilor directe și indirecte bazat pe informațiile privind fluxurile de energie respective furnizate de BREF corespunzătoare și din factorii de emisie impliciți stabiliți prin Decizia 2007/589.

48      În ceea ce privește gazele reziduale generate cu ocazia producerii de metal lichid, din considerentul (32) al Deciziei 2011/278 reiese că produsele de referință țin seama de recuperarea eficientă a energiei gazelor reziduale și de emisiile legate de utilizarea acestor gaze. În acest scop, la determinarea valorilor de referință pentru produse în a căror producție se generează gaze reziduale s‑a ținut seama în mare măsură de conținutul de carbon al acestor gaze.

49      În aceste împrejurări, nu rezultă că, stabilind criteriile de referință pe baza articolului 10a alineatul (2) din Directiva 2003/87, Comisia și‑ar fi depășit limitele puterii de apreciere.

50      Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că examinarea celei de a cincea întrebări nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea anexei I la Decizia 2011/278.

 Cu privire la validitatea Deciziei 2013/448

 Cu privire la a patra întrebare

51      Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită în esență Curții să se pronunțe cu privire la validitatea articolului 4 din Decizia 2013/448 și a anexei II la aceasta, care stabilesc factorul de corecție.

52      În această privință, trebuie subliniat că Curtea a statuat deja că, întrucât Comisia nu a determinat cantitatea anuală maximă de cote în conformitate cu cerințele de la articolul 10a alineatul (5) primul paragraf litera (b) din Directiva 2003/87, factorul de corecție stabilit la articolul 4 din Decizia 2013/448 și în anexa II la aceasta este de asemenea contrar dispoziției menționate (Hotărârea din 28 aprilie 2016, Borealis Polyolefine și alții, C‑191/14, C‑192/14, C‑295/14, C‑389/14 și C‑391/14-C‑393/14, EU:C:2016:311, punctul 98).

53      În aceste condiții, trebuie să se răspundă la a patra întrebare că articolul 4 din Decizia 2013/448 și anexa II la aceasta, care stabilesc factorul de corecție, sunt nevalide (Hotărârea din 28 aprilie 2016, Borealis Polyolefine și alții, C‑191/14, C‑192/14, C‑295/14, C‑389/14 și C‑391/14-C‑393/14, EU:C:2016:311, punctul 99).

 Cu privire la limitarea în timp a efectelor

54      Din cuprinsul punctului 111 din Hotărârea din 28 aprilie 2016, Borealis Polyolefine și alții (C‑191/14, C‑192/14, C‑295/14, C‑389/14 și C‑391/14-C‑393/14, EU:C:2016:311), reiese că Curtea a limitat în timp efectele declarării nevalidității articolului 4 din Decizia 2013/448 și a anexei II la aceasta, astfel încât, pe de o parte, această declarare să nu producă efecte decât la expirarea unei perioade de zece luni începând de la data pronunțării respectivei hotărâri, pentru a permite Comisiei să adopte măsurile necesare, și, pe de altă parte, măsurile adoptate până la această expirare în temeiul dispozițiilor declarate nevalide să nu poată fi repuse în discuție.

 Cu privire la interpretarea Directivei 2003/87 și a Deciziei 2011/278

 Cu privire la a șasea întrebare

55      Prin intermediul celei de a șasea întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 10a alineatul (4) din Directiva 2003/87 trebuie interpretat în sensul că permite să nu se aloce cote gratuite pentru căldura exportată către gospodării private.

56      După cum s‑a amintit la punctul 32 din prezenta hotărâre, în cadrul procedurii de cooperare între instanțele naționale și Curte, instituită la articolul 267 TFUE, este de competența acesteia din urmă să ofere instanței naționale un răspuns util, care să îi permită să soluționeze litigiul cu care a fost sesizată. În această perspectivă, Curtea trebuie, dacă este cazul, să reformuleze întrebările care îi sunt adresate.

57      Din decizia de trimitere reiese că a șasea întrebare se referă la situația unei întreprinderi care, prin arderea de combustibili, încălzește brame de oțel pentru fabricarea de tablă prin laminare. Căldura pe care o poate recupera în cadrul acestui proces este transferată către alte două subinstalații ale căldurii de referință ale întreprinderii, dintre care una exportă această căldură către o rețea de încălzire urbană.

58      Din această decizie reiese de asemenea că, pentru a evita ca, cu ocazia alocării cu titlu gratuit a cotelor, emisiile generate prin arderea combustibililor să fie luate în considerare a doua oară drept căldură consumată sau exportată, Agenția de protecție a mediului deduce această căldură din nivelul activității istorice a subinstalațiilor căldurii de referință.

59      În acest context, prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 10a din Directiva 2003/87 și articolul 10 alineatele (1)-(3) și (8) din Decizia 2011/278 trebuie interpretate în sensul că, pentru a evita o alocare dublă, permit să nu se aloce cote unei subinstalații a căldurii de referință în cazul în care aceasta exportă către gospodării private căldură pe care a recuperat‑o de la o subinstalație a combustibilului de referință.

60      În această privință, trebuie subliniat că articolul 10a alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2003/87 prevede că Comisia adoptă dispoziții integral armonizate la nivel comunitar de punere în aplicare pentru o alocare armonizată a cotelor. Din alineatul (2) al aceluiași articol reiese că Comisia determină în acest cadru criterii de referință pentru fiecare sector sau subsector.

61      După cum reiese din articolul 10 alineatele (1) și (2) din Decizia 2011/278, prin înmulțirea acestor criterii de referință cu nivelul de activitate istorică a fiecărei subinstalații, statele membre calculează numărul anual provizoriu de cote care trebuie alocate cu titlu gratuit. În acest scop, acestea au obligația să distingă, în conformitate cu articolul 6 din decizia menționată, subinstalațiile în funcție de activitatea lor, pentru a putea determina dacă trebuie să se aplice un produs de referință, o căldură de referință sau un combustibil de referință ori un factor specific pentru subinstalațiile emisiilor de proces.

62      În această privință, trebuie subliniat că definițiile subinstalațiilor produsului de referință, căldurii de referință, combustibilului de referință și emisiilor de proces se exclud reciproc, după cum reiese din articolul 3 literele (b)-(d) și (h) din Decizia 2011/278.

63      Astfel articolul 3 litera (b) din aceeași decizie prevede că subinstalația produsului de referință include doar intrările, ieșirile și emisiile aferente, legate de producția unui produs pentru care a fost stabilit un produs de referință în anexa I.

64      Articolul 3 litera (c) din Decizia 2011/278 definește subinstalațiile căldurii de referință ca fiind intrările și ieșirile, precum și emisiile aferente, neincluse în subinstalația unui produs de referință, legate de producția și/sau de importul, dintr‑o instalație sau din altă entitate inclusă în sistemul Uniunii, al căldurii măsurabile. Această căldură trebuie să fie, printre altele, consumată pentru fabricarea de produse sau exportată către o instalație sau către altă entitate neinclusă în sistemul Uniunii, cu excepția exportului pentru producția de energie electrică.

65      În ceea ce privește subinstalațiile combustibilului de referință, articolul 3 litera (d) din Decizia 2011/278 le definește ca fiind intrările, ieșirile și emisiile aferente, neincluse în subinstalația unui produs de referință, legate de producția, prin arderea combustibilului, a căldurii nemăsurabile consumate, printre altele, pentru producția de produse sau pentru producția de energie mecanică, alta decât cea utilizată pentru producția de energie electrică.

66      În ceea ce privește calificarea drept „subinstalații [ale] emisiilor de proces”, doar generarea anumitor tipuri de emisii specifice menționate la articolul 3 litera (h) punctele (i)-(vi) din aceeași decizie permite să se efectueze această calificare.

67      Potrivit considerentului (12) al Deciziei 2011/278, atunci când nu a fost posibilă stabilirea unui produs de referință, dar sunt generate gaze cu efect de seră eligibile pentru alocarea gratuită a cotelor, aceste cote trebuie alocate pe baza unor abordări generice alternative. În această privință, a fost elaborată o ierarhie de trei abordări alternative cu scopul de a maximiza reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și economiile de energie cel puțin în cadrul unor părți ale proceselor de producție în cauză.

68      În lumina acestor explicații, din coroborarea definițiilor date la articolul 3 literele (b)-(d) și (h) din această decizie decurge că alocarea de cote cu titlu gratuit trebuie să aibă loc pe baza uneia dintre celelalte trei opțiuni, și anume căldura de referință, combustibilul de referință sau emisiile de proces, doar atunci când un produs de referință nu poate fi aplicat unei subinstalații.

69      Din aceleași dispoziții reiese de asemenea că arderea unui combustibil nu poate determina aplicarea mai multor criterii de referință diferite, având în vedere că una și aceeași activitate nu poate fi inclusă decât în una dintre categoriile de subinstalații prevăzute la articolul 3 literele (b)-(d) și (h) din Decizia 2011/278, întrucât aceste categorii, după cum s‑a amintit deja la punctul 62 din prezenta hotărâre, se exclud reciproc. Orice altă abordare ar fi contrară interzicerii dublei contabilizări a emisiilor și a alocării duble a cotelor, consacrate prin mai multe dispoziții ale acestei decizii.

70      Astfel, în temeiul articolului 6 alineatul (2) din Decizia 2011/278, suma intrărilor, ieșirilor și emisiilor fiecărei subinstalații nu trebuie să depășească intrările, ieșirile și emisiile totale ale instalației. În plus, articolul 7 alineatul (7) primul paragraf din această decizie prevede că operatorii instalațiilor care produc gaze cu efect de seră au obligația, la comunicarea datelor de referință, să se asigure că „nu se produc suprapuneri între subinstalații, iar emisiile nu sunt dublu contabilizate”. Acestei obligații a operatorilor îi corespunde cea a statelor membre, prevăzută la articolul 10 alineatul (8) din Decizia 2011/278, de a se asigura „de faptul că emisiile nu sunt contabilizate de două ori”.

71      Astfel, în măsura în care căldura importată printr‑o subinstalație a căldurii de referință provine dintr‑o subinstalație a combustibilului de referință, trebuie să se evite ca emisiile efectiv aferente producerii acestei călduri să fie luate în considerare de două ori la alocarea cotelor cu titlu gratuit. Aplicarea combustibilului de referință producerii de căldură și a căldurii de referință pentru consumul aceleiași călduri ar determina o dublă contabilizare, căreia i se opun dispozițiile enumerate la punctul precedent din prezenta hotărâre.

72      Această interpretare a Deciziei 2011/278 este confirmată de regulile specifice de monitorizare pentru emisiile aferente proceselor de ardere conținute în cuprinsul punctului 1.A. din anexa IV la Regulamentul nr. 601/2012, din care reiese printre altele că „[o]peratorul nu atribuie emisiile asociate cu producția de căldură sau de electricitate, care este importată de la alte instalații către instalația importatoare”.

73      Această interpretare este de asemenea conformă cu obiectivul principal al Directivei 2003/87, și anume protecția mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (a se vedea Hotărârea din 28 aprilie 2016, Borealis Polyolefine și alții, C‑191/14, C‑192/14, C‑295/14, C‑389/14 și C‑391/14-C‑393/14, EU:C:2016:311, punctul 79), precum și cu obiectivul enunțat în considerentul (18) al Deciziei 2011/278, care obligă statele membre să se asigure că nu au loc nicio dublă contabilizare și nicio alocare dublă, pentru a evita orice distorsionare a concurenței și a asigura funcționarea corectă a pieței carbonului.

74      În plus, articolul 10a din Directiva 2003/87 nu conține niciun indiciu care să permită să se concluzioneze că această dispoziție se opune regulii interzicerii dublei contabilizări a emisiilor. În particular, faptul că alineatul (4) al acestui articol prevede alocarea cotelor gratuite pentru emisiile aferente producției de căldură pentru încălzirea urbană nu permite infirmarea acestei constatări. Astfel, acest alineat nu determină cantitatea cotelor care trebuie alocate și nu impune nici ca emisiile incluse deja în cadrul unei alte subinstalații să determine o alocare dublă pentru căldura exportată.

75      Această constatare nu poate fi infirmată nici de explicațiile furnizate într‑un document intitulat „Guidance Document no 6 on the harmonized free allocation methodology for the EU‑ETS post 2012 Cross‑Boundary Heat Flows”, pe care Comisia l‑a publicat pe site‑ul său internet. Astfel, potrivit indicației exprese conținute în respectivul document, acesta nu are forță juridică obligatorie și nu reflectă poziția oficială a Comisiei. În plus, deși este adevărat, astfel cum arată acest document, că nici Directiva 2003/87, nici Decizia 2011/278 nu prevăd reguli distincte de alocare cu titlu gratuit a cotelor pentru consumul de căldură în funcție de sursa acestei călduri, nu rezultă însă de aici că este autorizată o alocare dublă de cote pentru producția și consumul de căldură.

76      În ceea ce privește regula prevăzută la articolul 10 alineatul (3) din Decizia 2011/278, aceasta are ca obiect ajustarea alocărilor cotelor pentru căldura măsurabilă exportată către gospodării private în cazul în care cantitatea cotelor determinată pe baza căldurii de referință este inferioară valorii mediane a emisiilor istorice aferente producerii acestei călduri.

77      În aceste condiții, valoarea mediană a emisiilor istorice aferente producției de căldură nu poate include alte emisii decât cele luate în considerare la aplicarea căldurii de referință activităților istorice ale subinstalației în cauză, fapt care exclude ca, în acest cadru, emisiile aferente activităților istorice ale unei subinstalații a combustibilului de referință să fie luate în considerare.

78      Această interpretare a articolului 10 alineatul (3) din Decizia 2011/278 rezultă din interzicerea dublei contabilizări a emisiilor și a alocării duble a cotelor, care se opune, după cum reiese din cuprinsul punctelor 70 și 71 din prezenta hotărâre, ca emisiile aferente producției de căldură să fie luate în considerare de două ori, și anume la alocarea cotelor cu titlu gratuit, pe de o parte, instalației care produce această căldură și, pe de altă parte, instalației care o consumă sau o exportă. Astfel, în măsura în care căldura exportată de o subinstalație a combustibilului de referință nu face parte din activitatea istorică a subinstalației căldurii de referință, valoarea mediană a emisiilor istorice ale acestei din urmă subinstalații nu poate fi determinată plecând de la emisiile aferente producerii acestei călduri.

79      Ținând seama de considerațiile care figurează la punctele 71 și 76-78 din prezenta hotărâre, trebuie să se constate că nu este exclus ca punerea în aplicare a interzicerii dublei contabilizări a emisiilor să poată determina autoritatea națională competentă pentru alocarea cotelor să nu aloce cote pentru căldura exportată către gospodării private.

80      Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la a șasea întrebare că articolul 10a din Directiva 2003/87 și articolul 10 alineatele (1)-(3) și (8) din Decizia 2011/278 trebuie interpretate în sensul că, pentru a evita o alocare dublă, permit să nu se aloce cote unei subinstalații a căldurii de referință în cazul în care aceasta exportă către gospodării private căldură pe care a recuperat‑o de la o subinstalație a combustibilului de referință.

 Cu privire la a zecea întrebare

81      Prin intermediul celei de a zecea întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 10 alineatul (8) din Decizia 2011/278 trebuie interpretat în sensul că se opune alocării de cote gratuite unui operator pentru consumul într‑o subinstalație a căldurii de referință de căldură produsă într‑o subinstalație a combustibilului de referință.

82      După cum s‑a constatat deja la punctul 70 din prezenta hotărâre, în temeiul articolului 10 alineatul (8) din decizia menționată, statele membre trebuie să se asigure „de faptul că emisiile nu sunt contabilizate de două ori”.

83      În această privință, din cuprinsul punctului 71 din prezenta hotărâre reiese că, în măsura în care căldura importată de o instalație a căldurii de referință provine dintr‑o subinstalație a combustibilului de referință, trebuie să se evite ca emisiile efectiv aferente producerii acestei călduri să fie luate în considerare de două ori la alocarea cu titlu gratuit a cotelor. Aplicarea combustibilului de referință producției de căldură și a căldurii de referință pentru consumul aceleiași călduri ar determina o astfel de dublă contabilizare, interzisă.

84      Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la a zecea întrebare că articolul 10 alineatul (8) din Decizia 2011/278 trebuie interpretat în sensul că se opune alocării de cote gratuite unui operator pentru consumul într‑o subinstalație a căldurii de referință de căldură luată în considerare în cadrul unei subinstalații a combustibilului de referință.

 Cu privire la a unsprezecea și la a douăsprezecea întrebare

85      Având în vedere răspunsul dat la a șasea și la a zecea întrebare, nu mai este necesar să se răspundă la a unsprezecea și la a douăsprezecea întrebare.

 Cu privire la a șaptea întrebare

86      Prin intermediul celei de a șaptea întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă, cu ocazia cererii de alocare gratuită a cotelor, este conform cu anexa IV la Decizia 2011/278 faptul de a nu comunica, astfel cum a procedat Agenția de protecție a mediului, datele privind toate emisiile de gaze cu efect de seră aferente producției de căldură exportată către gospodării private.

87      Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că a șaptea întrebare preliminară se înscrie în același context factual ca a șasea întrebare, descris la punctele 57 și 58 din prezenta hotărâre.

88      În plus, articolul 7 alineatul (1) din Decizia 2011/278 prevede obligația statelor membre de a colecta, pentru instalațiile care îndeplinesc condițiile de alocare cu titlu gratuit a cotelor în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87, „toate informațiile și datele relevante privind fiecare parametru care figurează în anexa IV” la această decizie. Printre acești parametri se numără în special „căldura măsurabilă exportată” și „emisiile totale de gaze cu efect de seră”. În temeiul articolului 7 alineatul (9) din Decizia 2011/278, datele menționate sunt puse la dispoziția Comisiei la cererea acesteia.

89      În acest context, prin intermediul celei de a șaptea întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 7 din decizia menționată și anexa IV la aceasta trebuie interpretate în sensul că, pentru a evita o dublă contabilizare, permit unui stat membru să nu țină seama, cu ocazia colectării datelor menționate de aceste dispoziții, de toate emisiile aferente producției de căldură exportată de o subinstalație a căldurii de referință către gospodării private.

90      Cu ocazia colectării acestor date, statele membre au obligația de a se asigura, conform articolului 7 alineatul (7) din Decizia 2011/278, că „nu se produc suprapuneri între subinstalații, iar emisiile nu sunt dublu contabilizate”. Rezultă de aici că, în caz de dublă contabilizare, autoritățile competente au dreptul să solicite ca datele care le‑au fost comunicate de operatori să fie rectificate.

91      Anexa IV la Decizia 2011/278 nu se opune acestei reguli. Astfel, această anexă conține doar o listă care prevede, în detaliu, informațiile minime pe care operatorii în cauză le comunică statelor membre în conformitate cu articolul 7 din această decizie.

92      Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la a șaptea întrebare că articolul 7 din Decizia 2011/278 și anexa IV la aceasta trebuie interpretate în sensul că, pentru a evita o dublă contabilizare, permit unui stat membru să nu țină seama, cu ocazia colectării datelor menționate de aceste dispoziții, de toate emisiile aferente producției de căldură exportată de o subinstalație a căldurii de referință către gospodării private.

 Cu privire la a opta întrebare

93      Prin intermediul celei de a opta întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 10a alineatele (1) și (4) din Directiva 2003/87, precum și articolul 10 alineatul (3) din Decizia 2011/278 trebuie interpretate în sensul că permit să nu se aloce cote gratuite suplimentare pentru emisiile generate de combustibilii fosili care depășesc alocarea cotelor pentru căldura exportată către gospodării private.

94      Din decizia de trimitere reiese că a opta întrebare preliminară se referă la situația unei întreprinderi, și anume SSAB EMEA, care furnizează căldură unei rețele de încălzire urbană care deservește particulari. Această căldură este produsă prin arderea gazelor reziduale degajate cu ocazia producerii de metal lichid.

95      Pentru căldura exportată, Agenția de protecție a mediului a aplicat, pentru a determina cantitatea cotelor care trebuie alocate cu titlu gratuit, căldura de referință. Aceasta nu a alocat cote peste ceea ce permite criteriul de referință menționat, întrucât consideră că emisiile care depășesc valoarea stabilită prin combustibilul de referință sunt, în cazul gazelor reziduale, imputate producătorilor acestor gaze. Metalul lichid de referință ar ține seama de aceste emisii.

96      În lumina a ceea ce precedă, precum și a punctului 76 din prezenta hotărâre, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 10a alineatele (1) și (4) din Directiva 2003/87, precum și articolul 10 alineatul (3) din Decizia 2011/278 trebuie interpretate în sensul că nu se opun nealocării de cote gratuite suplimentare pentru emisiile aferente producției de căldură măsurabilă prin arderea gazelor reziduale care au fost generate de o instalație a metalului lichid de referință, în măsura în care cantitatea de cote determinată pe baza căldurii de referință este inferioară valorii mediane a emisiilor istorice aferente producerii acestei călduri.

97      Trebuie să se arate că Curtea a constatat deja că din considerentul (32) al Deciziei 2011/278 reiese că, în aplicarea articolului 10a alineatul (1) al treilea paragraf din Directiva 2003/87, Comisia a ținut seama de emisiile aferente recuperării eficiente a energiei provenite din gaze reziduale. În acest scop, Comisia a adaptat anumite produse de referință, printre care în special cele pentru cocs, pentru metal lichid și pentru minereu sinterizat. Ea urmărește astfel să încurajeze întreprinderile să reutilizeze sau să vândă gazele reziduale generate la fabricarea acestor produse. În plus, reiese din același considerent, pe de o parte, că revalorificarea acestora într‑un alt proces de către o instalație industrială conferă în principiu dreptul la alocarea de cote gratuite suplimentare pe baza căldurii de referință sau a combustibilului de referință și, pe de altă parte, că vânzarea unor asemenea gaze permite producătorului acestora să economisească cote (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 aprilie 2016, Borealis Polyolefine și alții, C‑191/14, C‑192/14, C‑295/14, C‑389/14 și C‑391/14-C‑393/14, EU:C:2016:311, punctul 73).

98      În conformitate cu aceste considerații, în temeiul articolului 3 litera (c) a doua liniuță și al articolului 10 alineatul (2) litera (b) din Decizia 2011/278, arderea gazelor reziduale pentru alimentarea unei rețele de încălzire urbană permite alocarea de cote cu titlu gratuit pe baza căldurii de referință.

99      Interzicerea dublei contabilizări a emisiilor și a alocării duble a cotelor nu se opune acestei reguli.

100    În acest sens, în timp ce metalul lichid de referință ține seama de arderea gazelor reziduale într‑o anumită măsură, emisiile generate de arderea efectivă a acestora de o subinstalație a căldurii de referință nu sunt în principiu imputabile activității istorice a subinstalației metalului lichid de referință. După cum rezultă din definiția care figurează la articolul 3 litera (b) din Decizia 2011/278, subinstalația produsului de referință conține doar „intrările, ieșirile și emisiile aferente, legate de producția unui produs pentru care a fost stabilit un produs de referință în anexa I [la această decizie]”. Această situație nu se regăsește în cazul emisiilor aferente arderii gazelor reziduale de o instalație calificată drept subinstalație a căldurii de referință în sensul articolului 3 litera (c) din Decizia 2011/278.

101    Astfel, spre deosebire de recuperarea de căldură produsă de o subinstalație a combustibilului de referință, arderea gazelor reziduale de o subinstalație a căldurii de referință constituie un proces distinct de fabricarea produsului care a generat aceste gaze.

102    Această interpretare a articolului 3 litera (c) a doua liniuță și a articolului 10 alineatul (2) litera (b) din Decizia 2011/278 corespunde obiectivului articolului 10a alineatul (1) din Directiva 2003/87 de a încuraja reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și prin ameliorarea randamentului energetic, ținând seama de cele mai eficiente tehnici, printre care în special recuperarea cât mai completă de energie generată de gazele reziduale.

103    În ceea ce privește aplicarea articolului 10 alineatul (3) din Decizia 2011/278, trebuie subliniat că, în măsura în care interzicerea dublei contabilizări a emisiilor și a alocării duble a cotelor este respectată, unei subinstalații a căldurii de referință i se pot aloca cote suplimentare în cazul în care sunt îndeplinite condițiile de aplicare a acestei dispoziții.

104    În aceste condiții, observațiile scrise prezentate în prezenta cauză de guvernul german, precum și explicațiile Agenției de protecție a mediului, astfel cum au fost reproduse în decizia de trimitere, indică faptul că metalul lichid de referință include emisiile generate de arderea de gaze reziduale în măsura în care acestea depășesc emisiile care rezultă din arderea gazelor naturale.

105    În această privință, din documentul intitulat „Guidance Document no 8 on the harmonized free allocation methodology for the EU‑ETS post 2012, Waste gases and process emissions sub‑installation”, publicat pe site‑ul internet al Comisiei, reiese că, în cazul gazelor reziduale generate în limitele unei subinstalații a produsului de referință, acest criteriu de referință include alocarea cotelor pentru emisiile aferente producerii gazelor reziduale și arderii acestora cu flacără liberă pentru motive de securitate. Potrivit aceluiași document, în scopul alocării cotelor pentru emisiile aferente producerii gazelor reziduale, sunt luate în calcul emisiile care le depășesc pe cele generate la arderea de gaze naturale.

106    În măsura în care metalul lichid de referință ține seama, așadar, în mod efectiv de emisiile aferente producerii gazelor reziduale, în speță este contrară interzicerii dublei contabilizări a emisiilor și a alocării duble a cotelor alocarea, în temeiul articolului 10 alineatul (3) din Decizia 2011/278, cotelor suplimentare pentru căldura măsurabilă exportată către gospodării private pentru motivul că cantitatea cotelor determinată pe baza căldurii de referință este inferioară valorii mediane a emisiilor istorice aferente producerii acestei călduri.

107    Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la a opta întrebare că articolul 10a alineatele (1) și (4) din Directiva 2003/87, precum și articolul 10 alineatul (3) din Decizia 2011/278 trebuie interpretate în sensul că permit să nu se aloce cote gratuite suplimentare pentru emisiile aferente producerii de căldură măsurabilă prin arderea gazelor reziduale care au fost generate de o instalație a metalului lichid de referință, în măsura în care cantitatea de cote determinată pe baza căldurii de referință este inferioară valorii mediane a emisiilor istorice aferente producerii acestei călduri.

 Cu privire la a noua întrebare

108    Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că a noua întrebare preliminară se înscrie în același context factual precum a opta întrebare, descris la punctele 94 și 95 din prezenta hotărâre.

109    În plus, la punctul 88 din prezenta hotărâre s‑a constatat că articolul 7 alineatul (1) din Decizia 2011/278 prevede obligația statelor membre de a colecta, pentru instalațiile care îndeplinesc condițiile de alocare cu titlu gratuit a cotelor în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87, „toate informațiile și datele relevante privind fiecare parametru care figurează în anexa IV” la această decizie. Printre acești parametri figurează în special „căldura măsurabilă exportată” și „emisiile totale de gaze cu efect de seră”. În temeiul articolului 7 alineatul (9) din Decizia 2011/278, datele menționate sunt puse la dispoziția Comisiei la cererea acesteia.

110    Astfel, prin intermediul celei de a noua întrebări formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 7 din decizia menționată și anexa IV la aceasta trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca un stat membru să ajusteze, cu ocazia colectării datelor menționate de aceste dispoziții, cifrele obținute de acest stat astfel încât emisiile de gaze cu efect de seră provenite din arderea de gaze reziduale de către o subinstalație a căldurii de referință să fie echivalente cu cele generate de arderea gazelor naturale.

111    După cum s‑a constatat la punctul 90 din prezenta hotărâre, cu ocazia colectării datelor menționate la articolul 7 din Decizia 2011/278 și în anexa IV la aceasta, statele membre au obligația de a se asigura, conform articolului 7 alineatul (7) din Decizia 2011/278, că „nu se produc suprapuneri între subinstalații, iar emisiile nu sunt dublu contabilizate”. Rezultă de aici că, în caz de dublă contabilizare, autoritățile competente au dreptul să solicite ca datele care le‑au fost comunicate de operatori să fie rectificate.

112    În această privință, la punctul 105 din prezenta hotărâre s‑a constatat că din documentul intitulat „Guidance Document no 8 on the harmonized free allocation methodology for the EU‑ETS post 2012, Waste gases and process emissions sub‑installation” reiese că, în cazul gazelor reziduale generate în limitele unei subinstalații a produsului de referință, acest criteriu de referință include printre altele alocarea cotelor pentru emisiile aferente producerii gazelor reziduale și că, în scopul alocării cotelor pentru aceste emisii, sunt luate în calcul emisiile care le depășesc pe cele generate cu ocazia arderii de gaze naturale.

113    Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a noua întrebare că articolul 7 din Decizia 2011/278 și anexa IV la aceasta trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca un stat membru să ajusteze, cu ocazia colectării datelor menționate de aceste dispoziții, cifrele obținute de acest stat astfel încât emisiile de gaze cu efect de seră provenite din arderea de gaze reziduale de o subinstalație a căldurii de referință să fie echivalente cu cele aferente arderii de gaze naturale, în măsura în care un produs de referință ține seama de emisiile aferente producerii gazelor reziduale.

 Cu privire la întrebările a paisprezecea-a șaisprezecea

114    Prin intermediul întrebărilor a paisprezecea-a șaisprezecea, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 litera (c) din Decizia 2011/278 trebuie interpretat în sensul că noțiunea „subinstalație a căldurii de referință” include activitatea de export de căldură măsurabilă care provine de la o instalație supusă sistemului de comercializare a cotelor către o rețea de abur.

115    Din decizia de trimitere reiese că aceste întrebări se referă la cazul unei instalații de cogenerare care alimentează o rețea de distribuție de abur. Trei consumatori, printre care o rafinărie care consumă aproximativ 90 % din aburul distribuit prin rețea, sunt conectate la aceasta din urmă. Agenția de protecție a mediului a considerat că această rețea face în realitate parte integrantă din rafinărie și nu poate fi considerată ca fiind distribuitor de căldură. Prin urmare, această agenție, în aplicarea articolului 3 litera (c) din Decizia 2011/278, a refuzat să aloce cote instalației de cogenerare.

116    În această privință, s‑a subliniat la punctul 64 din prezenta hotărâre că articolul 3 litera (c) din această din urmă decizie definește subinstalațiile căldurii de referință ca fiind intrările și ieșirile, precum și emisiile aferente, neincluse în subinstalația unui produs de referință, legate de producția și/sau de importul, dintr‑o instalație sau din altă entitate inclusă în sistemul Uniunii, al căldurii măsurabile. Această căldură trebuie să fie, printre altele, consumată pentru fabricarea de produse sau exportată către o instalație sau către o altă entitate neinclusă în sistemul Uniunii, cu excepția exportului pentru producția de energie electrică.

117    Din această definiție reiese că unei instalații care exportă căldura pe care o produce nu i se pot aloca cote pentru această căldură decât în cazul în care o exportă „către o instalație sau către altă entitate neinclusă în sistemul Uniunii”. În schimb, ea nu poate pretinde o alocare de cote pentru această căldură în cazul în care o transferă unei alte instalații supuse sistemului de comercializare a cotelor.

118    De aici rezultă că un distribuitor de căldură care nu consumă căldura pe care o importă, ci o distribuie altor instalații sau entități, indiferent că acestea sunt sau nu sunt supuse sistemului de comercializare a cotelor, trebuie să fie considerat ca fiind o „instalație sau altă entitate neinclusă în sistemul Uniunii” în sensul articolului 3 litera (c) din Decizia 2011/278.

119    Cu toate acestea, în cazul în care o rețea de distribuție constituie în realitate o parte integrantă dintr‑o instalație în sensul articolului 3 litera (e) din Directiva 2003/87 care este supusă sistemului de comercializare a cotelor, această rețea nu poate fi considerată ca fiind o „instalație sau altă entitate neinclusă în sistemul Uniunii” în sensul articolului 3 litera (c) din Decizia 2011/278. Astfel, în cazul în care un producător de căldură transmite căldură unei asemenea rețele, o furnizează instalației supuse sistemului de comercializare a cotelor.

120    Aceeași situație se regăsește în cazul în care există un contract de furnizare de căldură între producătorul și consumatorul acestei călduri, întrucât, într‑un astfel de caz, aceasta nu este livrată unei „[instalații] sau [unei] [alte] [entități] [neincluse] în sistemul Uniunii”.

121    Revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia, în lumina considerațiilor care precedă, faptele din litigiul principal pentru a stabili dacă instalația de cogenerare în cauză exportă căldură către o „instalație sau altă entitate neinclusă în sistemul Uniunii”, în sensul articolului 3 litera (c) din Decizia 2011/278. Împrejurările enumerate în cuprinsul celei de a cincisprezecea întrebări sunt lipsite de pertinență în această privință.

122    Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările a paisprezecea-a șaisprezecea că articolul 3 litera (c) din Decizia 2011/278 trebuie interpretat în sensul că noțiunea „subinstalație a căldurii de referință” include activitatea de export de căldură măsurabilă care provine de la o instalație suspusă sistemului de comercializare a cotelor către o rețea de abur în cazul în care aceasta din urmă poate fi calificată drept „instalație sau altă entitate neinclusă în sistemul Uniunii”.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

123    Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară:

1)      Examinarea primei, a celei de a doua și a celei de a treisprezecea întrebări nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea articolului 15 alineatul (3) din Decizia 2011/278/UE a Comisiei din 27 aprilie 2011 de stabilire, pentru întreaga Uniune, a normelor tranzitorii privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului.

2)      Examinarea celei de a cincea întrebări nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea anexei I la Decizia 2011/278.

3)      Articolul 4 din Decizia 2013/448/UE a Comisiei din 5 septembrie 2013 privind măsurile naționale de punere în aplicare pentru alocarea tranzitorie cu titlu gratuit a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului și anexa II la aceasta sunt nevalide.

4)      Efectele declarării nevalidității articolului 4 din Decizia 2013/448 și a anexei II la aceasta sunt limitate în timp astfel încât, pe de o parte, această declarare să nu producă efecte decât la expirarea unei perioade de zece luni începând de la data pronunțării Hotărârii din 28 aprilie 2016, Borealis Polyolefine și alții (C‑191/14, C‑192/14, C‑295/14, C‑389/14 și C‑391/14-C‑393/14, EU:C:2016:311), pentru a permite Comisiei Europene să procedeze la adoptarea măsurilor necesare, și, pe de altă parte, măsurile adoptate până la această expirare în temeiul dispozițiilor declarate nevalide să nu poată fi repuse în discuție.

5)      Articolul 10a din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009, și articolul 10 alineatele (1)-(3) și (8) din Decizia 2011/278 trebuie interpretate în sensul că, pentru a evita o alocare dublă, permit să nu se aloce cote de emisie de gaze cu efect de seră unei subinstalații a căldurii de referință în cazul în care aceasta exportă către gospodării private căldură pe care a recuperat‑o de la o subinstalație a combustibilului de referință.

6)      Articolul 10 alineatul (8) din Decizia 2011/278 trebuie interpretat în sensul că se opune alocării de cote de emisie de gaze cu efect de seră gratuite unui operator pentru consumul într‑o subinstalație a căldurii de referință de căldură contabilizată în cadrul unei subinstalații a combustibilului de referință.

7)      Articolul 7 din Decizia 2011/278 și anexa IV la aceasta trebuie interpretate în sensul că, pentru a evita o dublă contabilizare, permit unui stat membru să nu țină seama, cu ocazia colectării datelor menționate de aceste dispoziții, de toate emisiile aferente producției de căldură exportată de o subinstalație a căldurii de referință către gospodării private.

8)      Articolul 10a alineatele (1) și (4) din Directiva 2003/87, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/29, precum și articolul 10 alineatul (3) din Decizia 2011/278 trebuie interpretate în sensul că permit să nu se aloce cu titlu gratuit cote de emisii de gaze cu efect de seră suplimentare pentru emisiile aferente producerii de căldură măsurabilă prin arderea gazelor reziduale care au fost generate de o instalație a metalului lichid de referință, în măsura în care cantitatea de cote de emisie de gaze cu efect de seră determinată pe baza căldurii de referință este inferioară valorii mediane a emisiilor istorice aferente producției acestei călduri.

9)      Articolul 7 din Decizia 2011/278 și anexa IV la aceasta trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca un stat membru să ajusteze, cu ocazia colectării datelor menționate de aceste dispoziții, cifrele obținute de acest stat astfel încât emisiile de gaze cu efect de seră provenite din arderea de gaze reziduale de o subinstalație a căldurii de referință să fie echivalente cu cele aferente arderii de gaze naturale, în măsura în care un produs de referință ține seama de emisiile aferente producției gazelor reziduale.

10)    Articolul 3 litera (c) din Decizia 2011/278 trebuie interpretat în sensul că noțiunea „subinstalație a căldurii de referință” include activitatea de export de căldură măsurabilă care provine de la o instalație suspusă sistemului de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră către o rețea de abur în cazul în care aceasta din urmă poate fi calificată drept „instalație sau altă entitate neinclusă în sistemul Uniunii”.

Semnături


* Limba de procedură: suedeza.