Cerere de decizie preliminară introdusă de Sofiyski rayonen sad (Bulgaria) la 11 iulie 2023 – D. D., B. Zh./„Financial Bulgaria” EOOD

(Cauza C-426/23, Financial Bulgaria)

Limba de procedură: bulgara

Instanța de trimitere

Sofiyski rayonen sad

Părțile din procedura principală

Reclamanți: D.D., B. Zh.

Pârâtă: „Financial Bulgaria” EOOD

Întrebările preliminare

Articolul 4 alineatul (2) și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (Directiva 93/13/CEE) trebuie interpretate în sensul că, în cazul în care un contract de credit prevede obligația consumatorului de a încheia un contract de fideiusiune cu fideiusorul stabilit de creditor, conținutul contractului de fideiusiune nu constituie „obiectul” contractului încheiat cu acest terț, ci este o componentă a contractului de credit? În această privință, are relevanță dacă creditorul și fideiusorul sunt persoane asociate?¹

Punctul 1 litera (i) din anexa la Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care consumatorul are obligația să prezinte un fideiusor în cardul unui contract de credit deja încheiat, în condițiile în care una dintre posibilități este mandatarea persoanei desemnate de creditor, conținutul obligației consumatorului, născută din contractul de fideiusiune încheiat mai târziu în ziua încheierii contractului de credit, trebuie considerat neclar din cauza imposibilității de a alege sau de a propune persoana, care îi va fi stabilită de creditor ca viitor fideiusor?

Dacă răspunsul la întrebarea precedentă este în sensul că obiectul contractului de fideiusiune este clar, punctul 1 literele (i), (j) și (m) din anexa la Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care creditorul s-a angajat să prezinte un fideiusor în cadrul unui contract de credit deja încheiat, în condițiile în care una dintre posibilități este mandatarea persoanei desemnate de creditor, conținutul obligației consumatorului, născută din contractul de credit, trebuie considerat neclar și acest lucru poate determina nulitatea contractului de credit sau a unor clauze ale acestuia?

Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE coroborat cu articolul 8 din Directiva 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale trebuie interpretat în sensul că cazul în care o persoană, care acordă un credit, impune consumatorului să încheie un contract cu o persoană indicată de creditor, care să îi garanteze creanța față de consumator, constituie întotdeauna un caz de exploatare a poziției dezavantajoase a consumatorului și astfel o practică comercială agresivă?¹

În cazul unui răspuns negativ la a patra întrebare: articolul 4 alineatul (1) și articolul (7) din Directiva 93/13/CEE, coroborate cu articolul 8 din Directiva 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale, trebuie interpretate în sensul că într-o procedură judiciară unilaterală, cum este procedura somației de plată, la care nu participă consumatorul, instanța își poate întemeia suspiciunea referitoare la caracterul abuziv al unei clauze contractuale numai pe suspiciunea că consumatorul ar fi putut accepta clauza ca urmare a unei practici comerciale neloiale sau este necesar ca această suspiciune să fie stabilită cu certitudine?

Articolul 15 alineatul (2) din Directiva 2008/48/CE privind contractele de credit pentru consumatori (Directiva 2008/48/CE) trebuie interpretat în sensul că se aplică în cazurile în care contractul de credit este legat de o prestație accesorie, și anume garanția furnizată de un terț cu titlu oneros, și conferă consumatorului dreptul să invoce nu numai drepturile născute ca urmare a comportamentului fideiusorului contrar obligației asumate, cum este plata după expirarea termenului legal, ci și excepții procesuale care exclud obligația față de fideiusor?¹

Articolul 15 alineatul (2) din Directiva 2008/48/CE coroborat cu principiul efectivității sau, eventual, în cazul în care se prezumă că contractul de credit și contractul de fideiusiune constituie operațiuni conexe, articolul 5 și articolul 7 din Directiva 93/13/CEE coroborate cu punctul 1 literele (b) și (c) din anexa la această directivă permit o jurisprudență națională potrivit căreia, atunci când fideiusorul dintr-un contract conex unui contract de credit pentru consumatori, care a primit din partea consumatorului o remunerație pentru garantarea contractului de credit, l-a plătit pe creditorul principal în temeiul unei clauze contractuale în pofida expirării termenului legal, precum cel prevăzut la articolul 147 din Zakon za zadalzheniata i dogovorite (Legea privind obligațiile și contractele), – fapt care, potrivit jurisprudenței, determină stingerea în întregime a fideiusiunii – fideiusorul se poate totuși întemeia pe subrogarea în drepturile creditorului inițial și poate solicita plata din partea debitorului principal, invocând ambiguitatea în actele judiciare la punerea în aplicare a legii?

Articolul 3 litera (g) din Directiva 2008/48/CE coroborat cu articolul 5 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul că, în cazul unei obligații stabilite în contractul de credit, referitoare la încheierea unui contract de fideiusiune conex, care este corelat cu o majorare a valorii totale a creditului, dobânda anuală efectivă pentru credit trebuie calculată și în funcție de ratele majorate având în vedere remunerația fideiusorului? Este relevant în acest sens cine a ales fideiusorul și dacă acesta este o persoană asociată cu creditorul principal?

Articolul 10 alineatul (2) litera (g) din Directiva 2008/48/CE trebuie interpretat în sensul că indicarea eronată a dobânzii anuale efective într-un contract de credit încheiat între un profesionist și un consumator (împrumutat) trebuie considerată ca lipsă a indicării dobânzii anuale efective în contractul de credit și instanța națională trebuie să aplice consecințele juridice prevăzute de dreptul național pentru lipsa indicării dobânzii anuale efective într-un contract de credit de consum? Trebuie să se considere că aceste consecințe sunt obligatorii și în cazul fideiusorului care a plătit în raport cu consumatorul?

Articolul 23 a doua teză din Directiva 2008/48/CE trebuie interpretat în sensul că o sancțiune prevăzută de legiuitorul național care constă în nulitatea contractului de credit pentru consumatori, potrivit căreia numai capitalul acordat trebuie rambursat, este proporțională în cazurile în care dobânda anuală efectivă nu este indicată în mod exact în contractul de credit pentru consumatori, deoarece nu include și costurile pentru fideiusorul profesionist ales de creditor (cu toate că în contractul de credit acest procent este indicat în cifre)?

Articolul 2 alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) (Directiva 2009/138/CE) coroborat cu punctul 14 din partea A din anexa nr. 1 la această directivă trebuie interpretat în sensul că exercitarea cu titlu profesional a activității remunerate de fideiusor, în cadrul căreia societatea fideiusoare plătește în toate cazurile de neexecutare suma totală a creditului, obținută de un consumator în calitate de debitor principal, iar remunerația este plătită odată cu fiecare rată de credit, independent de neexecutarea de către consumator, [este] o „activitate de asigurare” în înțelesul directivei menționate?¹

În cazul unui răspuns afirmativ la a unsprezecea întrebare: articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE trebuie interpretat în sensul că o persoană care desfășoară activitatea menționată în cadrul celei de a unsprezecea întrebări este supusă obligației de autorizare din partea autorităților naționale de reglementare, responsabile de eliberarea autorizației către asigurător?

____________

¹ JO 1993 L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273.

¹ Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (JO 2005, L 149, p. 22, Ediție specială, 15, vol. 14, p. 260).

¹ Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și l Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului (JO 2008, L 133, p. 66).

¹ Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (JO 2009, L 335, p. 1).