Cauza T‑584/16

HF

împotriva

Parlamentului European

„Funcție publică – Agenți contractuali auxiliari – Articolul 3b din RAA – Succesiune de contracte în calitate de agent – Contracte pe durată determinată – Decizie de nereînnoire – Abuz de putere – Cerere de asistență – Dreptul de a fi ascultat – Răspundere extracontractuală”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera întâi) din 24 aprilie 2017

1.      Funcționari – Agenți contractuali – Recrutare – Neprelungirea unui contract pe perioadă determinată – Noțiunea de decizie care lezează în materia neprelungirii unui contract – Adoptare a deciziei fără a‑i da persoanei interesate posibilitatea prealabilă de a‑și prezenta observațiile – Încălcarea dreptului de a fi ascultat

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (2)]

2.      Funcționari – Agenți contractuali – Recrutare – Neprelungirea unui contract pe perioadă determinată – Susținere privind existența unei hărțuiri morale – Nelegalitatea deciziei de neprelungire – Condiție – Legătura dintre fapte care constituie o hărțuire și decizia de neprelungire

(Statutul funcționarilor, art. 12a)

3.      Funcționari – Organizarea serviciilor – Repartizarea personalului – Puterea de apreciere a administrației – Libertatea de a structura unitățile administrative – Întindere – Desființarea de posturi – Modificarea atribuirii sarcinilor – Limite – Eficacitatea organizării lucrărilor

4.      Funcționari – Agenți contractuali – Recrutare – Prelungirea unui contract pe perioadă determinată – Puterea de apreciere a administrației – Obligația de solicitudine care incumbă administrației – Luarea în considerare a intereselor agentului vizat și ale serviciului – Control jurisdicțional – Limite

(Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 2 și 3a)

1.      Dreptul la apărare, astfel cum a fost consacrat la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care are aplicabilitate generală, acoperă, fiind în același timp mai extins, dreptul procedural prevăzut la alineatul (2) litera (a) al articolului menționat al oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea în privința sa a oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere.

Astfel, dreptul de a fi ascultat, care trebuie să fie asigurat chiar și în lipsa unei reglementări aplicabile, impune ca persoana în cauză să aibă posibilitatea să își facă cunoscut în mod util punctul de vedere cu privire la elementele care ar putea fi reținute împotriva sa în actul care urmează să fie adoptat.

În materia reînnoirii contractului, în măsura în care autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă nu are o obligație prevăzută de statut de a exercita eventuala posibilitate, prevăzută de Regimul aplicabil celorlalți agenți, de a prelungi contractul de muncă al unui agent și nici de a informa persoana interesată într‑un anumit termen cu privire la intenția sa în această privință, nu se poate imputa autorității menționate, la data expirării contractului, o decizie implicită a sa de a renunța la exercitarea acestei posibilități.

Astfel, pentru a se putea considera că a intervenit o decizie a autorității abilitate să încheie contractele de muncă privind reînnoirea unui contract, este necesar ca aceasta să fie rezultatul unei reexaminări de către autoritatea menționată a interesului serviciului și a celui al persoanei interesate și ca această autoritate să fi formulat o apreciere nouă în raport cu termenii contractului inițial care prevede deja data încetării contractului.

Cu toate acestea, atunci când, în calitate de persoană vizată de statut, un agent introduce, în temeiul articolului 90 alineatul (1) din statut, o cerere de reînnoire a contractului său de muncă înaintea expirării contractului respectiv sau atunci când instituția prevede, în reglementarea sa internă, inițierea în timp util, înaintea expirării contractului unui agent, a unei proceduri specifice privind reînnoirea acestui contract, trebuie să se considere că, în urma unei asemenea proceduri sau ca răspuns la o asemenea cerere prevăzută de statut, o decizie care lezează privind reînnoirea contractului persoanei interesate este adoptată de autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă și că, în măsura în care o asemenea decizie lezează persoana interesată, aceasta trebuie să fi fost ascultată de autoritatea menționată înainte să adopte decizia respectivă, care, în plus, trebuie să fie motivată, astfel cum impune articolul 25 din statut, aplicabil prin analogie agenților contractuali auxiliari în temeiul articolului 92 din Regimul aplicabil celorlalți agenți.

În situația în care autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă decide, în măsura în care o asemenea facultate este prevăzută în Regimul aplicabil celorlalți agenți, să nu exercite posibilitatea pe care o deține în temeiul regimului menționat de a prelungi contractul de muncă al unui agent, autoritatea respectivă adoptă astfel un act care lezează și o asemenea decizie de nereînnoire poate fi adoptată numai după ce persoana interesată a avut posibilitatea de a‑și face cunoscut în mod util punctul de vedere, după caz printr‑o simplă informare a autorității abilitate să încheie contractele de muncă cu privire la intenția sa și la motivele de a nu exercita posibilitatea respectivă, în cadrul unui schimb scris sau oral, chiar de durată scurtă. Acest schimb de înscrisuri trebuie inițiat de autoritatea menționată, căreia îi revine sarcina probei.

În această privință, principiul respectării dreptului la apărare se impune cu atât mai multă acuitate atunci când decizia de nereînnoire a contractului de muncă a fost adoptată în cadrul unui context marcat de existența unor dificultăți relaționale, amintindu‑se totuși că existența unei încălcări a dreptului de a fi ascultat trebuie apreciată în special în funcție de normele juridice care reglementează materia respectivă.

(a se vedea punctele 59, 60, 149, 150 și 152-154)

2.      În cadrul neprelungirii unui contract al unui agent contractual care a prezentat o cerere de asistență, afirmația privind existența unei hărțuiri morale din partea superiorului său ierarhic nu este suficientă pentru a dovedi că orice act adoptat de autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă, în special în perioada anchetei administrative, ar fi nelegal. Astfel, este necesar și ca persoana interesată să demonstreze incidența acțiunilor care ar constitui o hărțuire morală asupra conținutului actului atacat, întrucât, într‑o asemenea situație, aceasta ar însemna că autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă, prin intermediul funcționarilor și al agenților săi cu grad înalt, și‑ar fi exercitat competența în vederea atingerii unui scop nelegal în raport cu articolul 12a din statut, care prevede că funcționarul se abține de la orice formă de hărțuire morală și sexuală.

(a se vedea punctul 92)

3.      Posturile permanente ale instituțiilor pot fi ocupate, în principiu, de funcționari și, prin urmare, numai în mod excepțional astfel de posturi pot fi ocupate de agenți. Administrația dispune de o largă putere de apreciere în ceea ce privește organizarea și structurarea serviciilor sale și poate decide că sarcini care nu erau identificate în mod clar sau care au evoluat în timp și care erau încredințate înainte unor agenți contractuali auxiliari, eventual prin înlocuirea unor funcționari sau agenți temporari, trebuie să implice în prezent posturi permanente.

Astfel, instituțiile și agențiile Uniunii au libertatea de a‑și structura unitățile administrative, ținând seama de un ansamblu de factori, precum natura și amploarea atribuțiilor care le sunt acordate și posibilitățile bugetare. Această libertate o implică pe cea de a desființa posturi și de a modifica atribuirea sarcinilor, în interesul unui eficacități mai mari a organizării lucrărilor sau pentru a răspunde la cerințe bugetare de desființare a posturilor impuse de instanțele politice ale Uniunii, precum și competența de a reatribui sarcini exercitate anterior de titularul postului desființat, fără ca această desființare a postului să fie supusă neapărat condiției ca toate sarcinile impuse să fie efectuate de un număr mai puțin important de persoane decât înainte de reorganizare. De altfel, desființarea unui post nu implică în mod obligatoriu caducitatea sarcinilor pe care le implica.

(a se vedea punctele 102 și 103)

4.      Reînnoirea unui contract de agent temporar este o simplă posibilitate lăsată la aprecierea autorității competente, în speță autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă.

Astfel, instituțiile dispun de o largă putere de apreciere în ceea ce privește organizarea serviciilor lor, în funcție de misiunile care le sunt acordate, și repartizarea, în vederea acestora, a personalului care se află la dispoziția lor, chiar dacă această repartizare trebuie efectuată în interesul serviciului. În plus, autoritatea competentă este obligată, atunci când se pronunță în privința situației unui agent, să ia în considerare toate elementele care sunt de natură să contribuie la decizia sa, cu alte cuvinte, nu numai interesul serviciului, ci și în special cel al agentului în cauză. Aceasta rezultă, astfel, din obligația de solicitudine a administrației, care reflectă echilibrul drepturilor și obligațiilor reciproce pe care statutul și, prin analogie, Regimul aplicabil celorlalți agenți le‑au instituit în relațiile dintre autoritatea publică și agenții săi.

Astfel, regimul menționat nu impune administrației obligația prealabilă de a examina posibilitatea de a reîncadra un agent temporar într‑un alt serviciu decât cel în care era repartizat nici în ipoteza unei rezilieri a unui contract pe durată nedeterminată, nici în cea a nereînnoirii unui contract pe durată determinată. În același mod, o asemenea obligație nu există în privința agenților contractuali care nu sunt repartizați pe un post prevăzut în schema de personal anexată secțiunii bugetului aferente fiecărei instituții. În schimb, chiar și pentru această din urmă categorie de agenți, deși aceștia nu ocupă un post inclus în această schemă, administrația are obligația, atunci când se pronunță asupra unei cereri de reînnoire a unui contract formulate de un agent, să ia în considerare toate elementele care sunt de natură să contribuie la decizia sa, cu alte cuvinte, nu numai interesul serviciului, ci și în special cel al agentului în cauză.

În această privință, ținând seama de larga putere de apreciere acordată instituțiilor în acest context, controlul instanței se limitează la verificarea inexistenței unei erori vădite sau a unui abuz de putere.

(a se vedea punctele 118-120 și 122)