Language of document : ECLI:EU:F:2014:117

ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

(Camera a doua)

22 mai 2014

Cauza F‑90/13

Luigi Marcuccio

împotriva

Comisiei Europene

„Articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul de procedură – Atingere adusă bunei administrări a justiției – Excludere din procedură a unui reprezentant al unei părți”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta

Decizia:      Domnul A este exclus din procedură, în conformitate cu articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. Se adresează o copie a prezentei ordonanțe autorităților competente, spaniole și italiene, de care aparține domnul A.

Sumarul ordonanței

Procedură jurisdicțională – Reprezentarea părților – Excludere din procedură a unui reprezentant al unei părți

[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 32 alin. (1)]

Comportamentul unui avocat, reprezentant al unei părți în fața instanțelor Uniunii, constând în introducerea de acțiuni care se întemeiază pe fapte aproape identice cu cele care au condus la acțiuni precedente respinse ca vădit nefondate sau vădit inadmisibile sau care se sprijină pe aceleași motive simptomatice ale propensiunii părții menționate spre a reține sistematic și indistinct calea contencioasă poate fi considerat incompatibil cu exigențele unei bune administrări a justiției.

Aceasta este situația atunci când, printr‑un astfel de comportament, avocatul respectiv contribuie, fără discernământ, la întreținerea reacției adverse a persoanei interesate care se simte lezată, care, ținând seama de numărul deosebit de ridicat de acțiuni introduse în fața instanțelor Uniunii, număr a cărui importanță nu putea să scape în prezenta cauză unui avocat normal de diligent, s‑a dovedit extrem de dăunătoare bunei administrări a justiției.

În aceste condiții, se impune aplicarea articolului 32 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice excluzând reprezentantul juridic din procedură. Această excludere obligă partea interesată să își schimbe reprezentantul juridic, dar nu impietează deloc asupra aprecierii pe care Tribunalul Funcției Publice o va efectua pe fondul acțiunii, cu care rămâne sesizat atât timp cât partea menționată nu s‑a desistat.

(a se vedea punctele 12, 18, 21, 26 și 27)