Language of document : ECLI:EU:C:2015:603

Cauza C‑519/13

Alpha Bank Cyprus Ltd

împotriva

Senh Dau Si și alții

(cerere de decizie preliminară formulată de Anotato Dikastirio Kyprou)

„Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie civilă sau comercială – Notificarea sau comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare – Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 – Articolul 8 – Refuzul primirii unui act – Lipsa traducerii unuia dintre documentele transmise – Lipsa formularului tip prevăzut în anexa II la regulamentul menționat – Consecințe”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 16 septembrie 2015

1.        Cooperare judiciară în materie civilă – Notificarea sau comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare – Regulamentul nr. 1393/2007 – Obiective

(Regulamentul nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului)

2.        Cooperare judiciară în materie civilă – Notificarea sau comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare – Regulamentul nr. 1393/2007 – Refuzul primirii unui act – Competențele și obligațiile agenției de primire – Competența de apreciere a condițiilor refuzului – Lipsă – Apreciere care incumbă instanței naționale din statul membru de origine

[Regulamentul nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 7, art. 8 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) și anexa I]

3.        Cooperare judiciară în materie civilă – Notificarea sau comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare – Regulamentul nr. 1393/2007 – Refuzul primirii unui act – Drept conferit destinatarului actului în anumite condiții – Obligația agenției de primire de a informa destinatarul respectiv despre dreptul său prin intermediul formularului tip prevăzut în anexa II la regulamentul menționat – Lipsa unei marje de apreciere

[Regulamentul nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 8 alin. (1) și anexa II]

4.        Cooperare judiciară în materie civilă – Notificarea sau comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare – Regulamentul nr. 1393/2007 – Agenție de primire care nu a informat destinatarul actului despre dreptul său de refuz prin intermediul formularului tip prevăzut în anexa II – Consecințe – Nulitatea procedurii – Lipsă – Obligația agenției de primire de a îndrepta omisiunea menționată

(Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului, anexa II)

1.        A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 29-33)

2.        În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul nr. 1393/2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, incumbă agenției de primire sarcina de a proceda în mod efectiv la notificarea sau la comunicarea actului către destinatar. În acest context, ea trebuie, pe de o parte, să informeze agenția de transmitere cu privire la toate elementele relevante ale acestei operațiuni prin transmiterea formularului tip prevăzut în anexa I la acest regulament și, pe de altă parte, conform articolului 8 alineatul (1) din acesta, să aducă la cunoștința destinatarului că are posibilitatea de a refuza primirea actului în cazul în care acesta nu este redactat sau tradus în una dintre limbile menționate la această dispoziție, și anume fie într‑o limbă pe care persoana interesată o înțelege, fie în limba oficială a statului membru de destinație sau, dacă este cazul, în una dintre limbile oficiale ale locului în care urmează să se efectueze notificarea sau comunicarea, limbi pe care destinatarul se prezumă că le cunoaște. În cazul în care i se opune efectiv un astfel de refuz de către acesta din urmă, el are, în plus, sarcina, în temeiul alineatelor (2) și (3) ale aceluiași articol, să informeze imediat despre aceasta agenția de transmitere și să returneze cererea și actul a cărui traducere este solicitată. În schimb, agențiile menționate nu trebuie să se pronunțe asupra problemelor de natură substanțială precum cele privind limba sau limbile pe care le înțelege destinatarul actului și dacă actul trebuie sau nu trebuie însoțit de o traducere în una dintre limbile menționate la articolul 8 alineatul (1) din regulament. Mai specific, acest regulament nu conferă agenției de primire nicio putere pentru a aprecia dacă condițiile în care destinatarul unui act poate refuza să îl primească, care figurează la articolul 8 alineatul (1), sunt sau nu sunt îndeplinite.

Dimpotrivă, incumbă numai instanței naționale sesizate în statul membru de origine sarcina să statueze asupra chestiunilor de această natură, din moment ce reclamantul și pârâtul au păreri diferite asupra acestora. Instanța menționată va trebui să verifice, la cererea reclamantului, dacă refuzul destinatarului de a primi un act pentru motivul că nu a fost redactat într‑o limbă pe care o înțelege sau se prezumă că o înțelege a fost sau nu a fost justificat. În acest scop, ea va trebui să ia în considerare în mod corespunzător toate elementele dosarului pentru ca, pe de o parte, să determine cunoștințele lingvistice ale destinatarului actului și, pe de altă parte, să decidă dacă este necesară, ținând seama de natura actului de care este vorba, o traducere a acestuia.

În definitiv, instanța menționată va trebui, în fiecare caz în speță, să asigure ca drepturile respective ale părților în cauză să fie protejate în mod echilibrat, punând în balanță obiectivul privind eficiența și celeritatea notificării sau a comunicării în interesul reclamantului și cel privind protecția efectivă a dreptului la apărare al destinatarului.

(a se vedea punctele 36, 37 și 40-43)

3.        Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 trebuie interpretat în sensul că agenția de primire este ținută, în toate împrejurările și fără a dispune în această privință de o marjă de apreciere, să informeze destinatarul unui act despre dreptul său de a refuza primirea acestuia prin utilizarea sistematică în acest scop a formularului tip prevăzut în anexa II la regulamentul menționat.

Astfel, acest regulament nu cuprinde nicio excepție de la utilizarea celor două formulare tip prevăzute în anexa I și, respectiv, în anexa II la acesta. În plus, formularele menționate constituie, după cum se menționează în considerentul (12) al aceluiași regulament, instrumente prin intermediul cărora destinatarii sunt informați despre posibilitatea de care dispun de a refuza primirea actului de notificat sau de comunicat.

După cum reiese din însuși textul titlului și din conținutul formularului tip prevăzut în anexa II la regulament, posibilitatea de a refuza primirea actului de notificat sau de comunicat, astfel cum este prevăzută la articolul 8 alineatul (1) amintit, este calificată ca fiind un „drept” al destinatarului acestui act. Or, pentru ca respectivul drept conferit de legiuitorul Uniunii să își poată produce efectele în mod util, el trebuie adus la cunoștința destinatarului actului în scris. În sistemul instituit de Regulamentul nr. 1393/2007, această informație îi este furnizată prin intermediul formularului tip prevăzut în anexa II.

Rezultă că articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1393/2007 cuprinde două enunțuri cu certitudine legate, însă nu mai puțin distincte, și anume, pe de o parte, dreptul material al destinatarului actului de a refuza primirea acestuia, pentru simplul motiv că nu este redactat sau însoțit de o traducere într‑o limbă pe care se prezumă că o înțelege, și, pe de altă parte, informația formală privind existența dreptului menționat adusă la cunoștința acestuia de agenția de primire. Cu alte cuvinte, condiția privind regimul lingvistic al actului nu se raportează la informarea destinatarului de către agenția de primire, ci exclusiv la dreptul de refuz rezervat acestuia.

În aceste condiții, rezultă că refuzul însuși este în mod cert condiționat în mod clar, în sensul că destinatarul actului nu poate face uz de acesta în mod valabil decât în ipoteza în care actul în cauză nu este redactat sau însoțit de o traducere fie într‑o limbă pe care o înțelege, fie în limba oficială a statului membru de destinație sau, în cazul în care există mai multe limbi oficiale în statul membru în cauză, în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale locului unde urmează să se facă notificarea sau comunicarea.

Nu este mai puțin adevărat că exercitarea acestui drept de refuz presupune că destinatarul actului a fost informat în mod corespunzător, în prealabil și în scris, despre existența dreptului său.

Prin urmare, agenția de primire, atunci când notifică sau comunică ori dispune notificarea sau comunicarea unui act către destinatarul acestuia, este ținută, în toate cazurile, să atașeze la actul în cauză formularul tip prevăzut în anexa II la Regulamentul nr. 1393/2007 prin care acest destinatar este informat despre dreptul său de a refuza primirea actului respectiv.

(a se vedea punctele 44, 45, 47, 49-51, 53-55, 58 și 77 și dispozitivul)

4.        Regulamentul nr. 1393/2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială trebuie interpretat în sensul că împrejurarea că agenția de primire, atunci când notifică sau comunică un act destinatarului acestuia, nu a atașat formularul tip prevăzut în anexa II la Regulamentul nr. 1393/2007 nu constituie un motiv de nulitate a procedurii, ci o omisiune care trebuie îndreptată în conformitate cu dispozițiile prevăzute de acest regulament.

Astfel, nu reiese din nicio dispoziție a acestui regulament că lipsa informării destinatarului unui act prin intermediul formularului tip prevăzut în anexa II la regulament despre dreptul său de a refuza primirea acestuia atrage nulitatea procedurii de notificare sau de comunicare. În plus, în ceea ce privește consecințele refuzului destinatarului unui act de a‑l primi pentru motivul că actul respectiv nu a fost însoțit de o traducere într‑o limbă pe care o înțelege sau în limba oficială a statului membru de destinație, s‑a considerat deja, în legătură cu Regulamentul nr. 1348/2000, care a precedat Regulamentul nr. 1393/2007, că nu trebuia să se pronunțe nulitatea procedurii, ci să se permită expeditorului, în schimb, să remedieze lipsa documentului necesar prin trimiterea traducerii solicitate. O soluție analoagă trebuie reținută în ipoteza în care agenția de primire a omis să transmită destinatarului unui act formularul tip prevăzut în anexa II la acest din urmă regulament. Astfel, omisiunea de a transmite formularul tip menționat și refuzul de a primi un act pentru lipsa unei traduceri corespunzătoare sunt strâns legate întrucât, în aceste două situații, se poate aduce atingere exercitării de către destinatarul unui asemenea act a dreptului său de a refuza primirea actului în cauză. Pe de altă parte, pronunțarea nulității fie a actului de notificat sau de comunicat, fie a procedurii de notificare sau de comunicare ar fi incompatibilă cu obiectivul urmărit de Regulamentul nr. 1393/2007, care constă în prevederea unui mod de transmitere direct, rapid și eficient între statele membre a actelor în materie civilă și comercială.

În consecință, în caz de omisiune a informării prin intermediul formularului tip prevăzut în anexa II la regulament, incumbă agenției de primire sarcina de a‑i informa imediat pe destinatarii actului despre dreptul lor de a refuza primirea acestuia, prin transmiterea, în temeiul articolului 8 alineatul (1) din regulament, a formularului tip menționat.

(a se vedea punctele 59-61, 63, 64, 66, 67, 72, 76 și 77 și dispozitivul)