HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea)

13 aprilie 2011(*)

„Agricultură – Organizarea comună a piețelor – Distribuire de produse alimentare din stocurile de intervenție persoanelor celor mai defavorizate – Regulamentul (CE) nr. 983/2008 – Plan de repartizare către statele membre a resurselor imputabile exercițiului financiar 2009 pentru programul de distribuție – Mobilizări pe piață – Acțiune în anulare”

În cauza T‑576/08,

Republica Federală Germania, reprezentată inițial de domnii M. Lumma și B. Klein și ulterior de domnii M. Lumma, B. Klein, T. Henze și N. Graf Vitzthum, în calitate de agenți,

reclamantă,

susținută de

Regatul Suediei, reprezentat de doamnele A. Falk, K. Petkovska, S. Johannesson și M. A. Engman, în calitate de agenți,

intervenient,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de domnul F. Erlbacher și de doamna A. Szmytkowska, în calitate de agenți,

pârâtă,

susținută de

Regatul Spaniei, reprezentat de doamna B. Plaza Cruz, în calitate de agent,

Republica Franceză, reprezentată de domnii G. de Bergues și B. Cabouat, în calitate de agenți,

Republica Italiană, reprezentată inițial de doamna I. Bruni, în calitate de agent, și ulterior de domnul P. Gentili, avvocato dello Stato,

Republica Polonă, reprezentată inițial de domnul M. Dowgielewicz, ulterior de domnul M. Szpunar și în final de domnii M. Szpunar, B. Majczyna și M. Drwiecki, în calitate de agenți,

interveniente,

având ca obiect cererea de anulare în parte a Regulamentului (CE) nr. 983/2008 al Comisiei din 3 octombrie 2008 de adoptare a planului de repartizare către statele membre a resurselor imputabile exercițiului financiar 2009 pentru furnizarea de produse alimentare din stocurile de intervenție persoanelor celor mai defavorizate din Comunitate (JO L 268, p. 3),

TRIBUNALUL (Camera a cincea),

compus din domnii M. Prek (raportor), îndeplinind funcția de președinte, S. Soldevila Fragoso și S. Frimodt Nielsen, judecători,

grefier: doamna K. Andová, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 9 septembrie 2010,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Cadrul juridic

1        Considerentul (10) al Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (JO L 299, p. 1) este formulat după cum urmează:

„Pentru a stabiliza piețele și a garanta un nivel de trai echitabil populației agricole, a fost pus în aplicare un sistem de sprijinire a prețurilor diferențiat în funcție de sectoare […] Aceste măsuri iau forma unei intervenții publice sau a unei plăți de ajutor pentru depozitarea privată a produselor din sectorul cerealelor, orezului, zahărului, uleiurilor de măsline și al măslinelor de masă, al cărnii de vită și mânzat, laptelui și produselor lactate, cărnii de porc și cărnii de oaie și de capră. Având în vedere obiectivele prezentului regulament, este prin urmare necesar să se mențină măsurile de sprijinire a prețurilor dacă acestea sunt prevăzute în instrumentele elaborate în trecut, fără a aduce modificări substanțiale în raport cu situația juridică anterioară.”

2        Considerentul (18) al aceluiași regulament este formulat după cum urmează:

„Datorită stocurilor de intervenție pentru diverse produse agricole, Comunitatea dispune de mijloacele necesare pentru a‑și aduce o contribuție importantă la bunăstarea cetățenilor săi celor mai defavorizați. Este în interesul său să exploateze durabil acest potențial până la reducerea stocurilor la un nivel normal prin instituirea de măsuri adecvate. În sensul acestor considerente, Regulamentul (CEE) nr. 3730/87 al Consiliului din 10 decembrie 1987 de stabilire a normelor generale aplicabile operațiunilor de furnizare către anumite organizații a unor produse alimentare provenind din stocurile de intervenție și destinate distribuirii către persoanele cele mai defavorizate din Comunitate a prevăzut, până în prezent, distribuirea alimentelor de către organizații caritabile. Această măsură socială importantă, care poate avea o valoare considerabilă pentru persoanele cele mai dezavantajate, ar trebui menținută și inclusă în prezentul regulament.”

3        Subsecțiunea IV, intitulată „Desfacerea stocului de intervenție”, din cadrul secțiunii II din capitolul I din titlul I din partea a II‑a a Regulamentului unic OCP cuprinde articolele 25-27.

4        Potrivit articolului 25 din Regulamentul unic OCP, „[d]esfacerea produselor achiziționate în cadrul intervenției publice are loc astfel încât să se evite orice perturbare a pieței și să se asigure accesul egal la mărfuri, precum și egalitatea de tratament a cumpărătorilor”.

5        Articolul 27 din același regulament, intitulat „Distribuirea către persoanele cele mai defavorizate din Comunitate”, prevede:

„(1) Produsele din stocurile de intervenție sunt puse la dispoziția anumitor organisme desemnate în vederea permiterii distribuirii produselor alimentare persoanelor celor mai defavorizate din Comunitate conform unui plan anual.

Distribuirea este efectuată:

(a)      gratuit; sau

(b)      la un preț care nu depășește în nici un caz un nivel justificat de cheltuielile suportate în punerea în aplicare a acțiunii de către organismele desemnate.

(2) Un produs poate fi mobilizat pe piața comunitară în cazul în care:

(a)      acest produs este temporar indisponibil în stocurile de intervenție comunitare la punerea în aplicare a planului anual menționat la alineatul (1), în măsura necesară pentru a permite realizarea planului într‑unul sau mai multe state membre și cu condiția ca respectivele cheltuieli să se mențină în limitele cheltuielilor prevăzute în bugetul comunitar pentru acest scop, sau

(b)      punerea în aplicare a planului ar implica un transfer intracomunitar în cantități mici de produse deținute pentru intervenție într‑un alt stat membru decât cel sau cele în care produsul este cerut.

(3) Statele membre în cauză desemnează organizațiile menționate la alineatul (1) și informează Comisia în timp util în fiecare an dacă doresc să aplice această schemă.

(4) Produsele menționate la alineatele (1) și (2) sunt remise gratuit organismelor desemnate. Valoarea lor contabilă este egală cu prețul de intervenție, ajustat, dacă este cazul, cu coeficienți ținând cont de diferențele de calitate.

(5) Fără a aduce atingere articolului 190, produsele puse la dispoziție în temeiul alineatelor (1) și (2) ale prezentului articol sunt finanțate prin creditele liniei bugetare adecvate FEOGA, în interiorul bugetului Comunităților Europene […]”

6        Articolul 1 din Regulamentul (CEE) nr. 3149/92 al Comisiei din 29 octombrie 1992 de stabilire a normelor de punere în aplicare a furnizării de alimente din stocurile de intervenție pentru persoanele cele mai defavorizate din Comunitate (JO L 313, p. 50, Ediție specială, 03/vol. 11, p. 174) prevede:

„(1) Statele membre care doresc să pună în aplicare acțiunea în beneficiul celor mai defavorizate persoane din Comunitate, instituită de Regulamentul […] nr. 3730/87, informează Comisia în acest sens în fiecare an, până la data de 1 februarie cel târziu, înainte de începerea perioadei de punere în aplicare a planului anual menționat la articolul 2.

(2) Statele membre în cauză comunică Comisiei până la 31 mai cel târziu:

(a)      cantitățile din fiecare tip de produs […], necesare pentru îndeplinirea planului pe teritoriul lor, pentru fiecare exercițiu financiar;

[…]”

7        Potrivit articolului 2 din același regulament:

„(1) Comisia adoptă în fiecare an înainte de 1 octombrie planul anual de distribuție a produselor alimentare pentru persoanele cele mai defavorizate, defalcat pe state membre implicate. În scopul repartizării resurselor între statele membre, Comisia ia în considerare cele mai bune estimări privind numărul persoanelor celor mai defavorizate din statele membre respective. Ea ia de asemenea în considerare punerea în aplicare și utilizările efectuate în exercițiile financiare precedente […]

(2) Înainte de stabilirea planului anual, Comisia consultă principalele organizații familiarizate cu problemele celor mai defavorizate persoane din Comunitate.

(3) Planul stabilește în special:

1.      pentru fiecare din statele membre care aplică acțiunea, elementele menționate în continuare:

(a)      mijloacele financiare maxime puse la dispoziție pentru realizarea părții lor din plan;

(b)      cantitatea din fiecare tip de produs care urmează să fie retrasă din stocurile deținute de organismele de intervenție;

(c)      alocația pusă la dispoziția acestora, pentru fiecare produs, în vederea cumpărării de pe piața comunitară în cazurile de indisponibilitate temporară a respectivului produs în stocurile deținute de către organismele de intervenție, constatată la adoptarea planului anual.

Această alocație este stabilită, pentru fiecare produs, în funcție de cantitatea care figurează în comunicarea acestora menționată la articolul 1 alineatul (2), de cantitățile de produse solicitate care nu sunt disponibile în stocurile de intervenție, de produsele solicitate și atribuite în cursul exercițiilor fiscale precedente, precum și de utilizarea efectivă a acestora din urmă.

[…]”

8        Articolul 3 din același regulament prevede că perioada de punere în aplicare a planului este cuprinsă între 1 octombrie și 31 decembrie anul următor.

9        Potrivit articolului 4 alineatul (1a) al patrulea paragraf din acest regulament:

„Mobilizarea pe piață a unui produs dat poate fi pusă în aplicare numai în cazul în care operațiunile de furnizare care trebuie efectuate și care vizează întreaga cantitate de produse din același grup ce urmează a fi scoasă din stocurile de intervenție în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) punctul 1 litera (b), inclusiv cantitățile ce urmează a fi transferate în conformitate cu articolul 7, au fost atribuite în prealabil. Autoritatea națională competentă informează Comisia cu privire la declanșarea procedurilor de mobilizare pe piață.”

 Regulamentul atacat

10      Planul anual de repartizare către statele membre a resurselor pentru furnizarea de produse alimentare din stocurile de intervenție persoanelor celor mai defavorizate din Comunitate pentru exercițiul financiar 2009 a fost stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 983/2008 al Comisiei din 3 octombrie 2008 (JO L 268, p. 3, denumit în continuare „regulamentul atacat”).

11      Considerentul (4) al regulamentului atacat este formulat după cum urmează:

„Articolul 2 alineatul (3) punctul 1 litera (c) din Regulamentul […] nr. 3149/92 prevede alocarea de resurse pentru cumpărarea de pe piață a unor produse temporar indisponibile în stocurile de intervenție. În prezent, agențiile de intervenție dețin stocuri foarte reduse de cereale destinate consumului uman și s‑au luat deja măsuri pentru vânzarea lor pe piață. În plus, agențiile de intervenție nu dețin actualmente stocuri de orez și de lapte praf degresat și nu se prevede nicio ofertă de astfel de produse agricole pentru intervenție în 2008. Prin urmare, este necesar să se aloce resurse pentru a permite cumpărarea de pe piață a cantităților de cereale, lapte praf degresat și orez necesare pentru implementarea planului pentru exercițiul 2009.”

12      Articolul 1 din regulamentul atacat prevede:

„Pentru 2009, distribuirea de produse alimentare persoanelor celor mai defavorizate din Comunitate, în temeiul articolului 27 din Regulamentul [unic OCP], se realizează în conformitate cu planul anual de distribuție stabilit în anexa I la prezentul regulament.”

13      Potrivit articolului 2 din regulamentul atacat, „[s]umele repartizate statelor membre pentru cumpărarea de pe piață a cantităților de cereale, lapte praf degresat și orez necesare în cadrul planului menționat la articolul 1 sunt stabilite în anexa II” la regulamentul menționat.

14      Litera (a) din anexa I la regulamentul atacat stabilește cuantumul total al resurselor financiare puse la dispoziție pentru implementarea planului în fiecare stat membru, care este de 496 de milioane de euro.

15      Anexa II la regulamentul atacat stabilește cuantumul total al sumelor repartizate statelor membre pentru achiziții de pe piața comunitară în limita sumelor maxime stabilite în anexa I punctul (a) la acesta, respectivul cuantum fiind de 431 420 891 de euro.

16      La 18 decembrie 2008 a fost adoptat bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2009 (JO 2009, L 69, p. 1). Acesta din urmă prevedea credite în valoare de 500 de milioane de euro destinate unor programe alimentare pentru persoanele cele mai defavorizate din Comunitatea Europeană.

 Procedura și concluziile părților

17      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 23 decembrie 2008, Republica Federală Germania a introdus prezenta acțiune.

18      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 6 aprilie 2009, Republica Italiană a formulat o cerere de intervenție în prezenta cauză în susținerea concluziilor Comisiei Comunităților Europene.

19      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 8 aprilie 2009, Republica Franceză a formulat o cerere de intervenție în prezenta cauză în susținerea concluziilor Comisiei.

20      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 14 aprilie 2009, Regatul Suediei a formulat o cerere de intervenție în prezenta cauză în susținerea concluziilor Republicii Federale Germania.

21      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 16 aprilie 2009, Republica Polonă a formulat o cerere de intervenție în prezenta cauză în susținerea concluziilor Comisiei.

22      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 27 mai 2009, Regatul Spaniei a formulat o cerere de intervenție în prezenta cauză în susținerea concluziilor Comisiei.

23      Prin Ordonanța din 3 iunie 2009, președintele Camerei a cincea a Tribunalului a admis cererile de intervenție formulate de Republica Franceză, de Republica Italiană, de Republica Polonă și de Regatul Suediei. Aceste interveniente au depus memorii în termenele acordate.

24      Întrucât cererea de intervenție a Regatului Spaniei a fost formulată după expirarea termenului de șase săptămâni prevăzut la articolul 115 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, prin Ordonanța președintelui Camerei a cincea din 8 septembrie 2009 s‑a admis ca Regatul Spaniei să intervină în susținerea concluziilor Comisiei și să prezinte observații în cadrul procedurii orale.

25      Prin decizia președintelui Tribunalului, compunerea Camerei a cincea a Tribunalului a fost modificată pentru buna desfășurare a prezentei proceduri.

26      Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a cincea) a decis deschiderea procedurii orale.

27      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 9 septembrie 2010.

28      Republica Federală Germania solicită Tribunalului:

–        anularea regulamentului atacat;

–        limitarea efectelor anulării la articolul 2 din regulamentul atacat și la anexa II la acesta și „suspendarea” lor;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

29      Regatul Suediei solicită Tribunalului:

–        admiterea acțiunii formulate de Republica Federală Germania;

–        „menținerea în vigoare” a efectelor regulamentului anulat.

30      Comisia solicită Tribunalului:

–        „să facă abstracție” de toate referirile la avizul Serviciului Juridic al Consiliului din 17 octombrie 2008;

–        respingerea acțiunii ca neîntemeiată;

–        în subsidiar, limitarea și „suspendarea” efectelor anulării regulamentului atacat;

–        obligarea Republicii Federale Germania la plata cheltuielilor de judecată.

31      Republica Franceză solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea Republicii Federale Germania la plata cheltuielilor de judecată.

32      Republica Italiană solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca inadmisibilă;

–        în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată;

–        în cazul anulării regulamentului atacat, declararea faptului că toate efectele acestui regulament trebuie considerate ca fiind irevocabile;

–        obligarea Republicii Federale Germania la plata cheltuielilor de judecată.

33      Regatul Spaniei și Republica Polonă solicită Tribunalului respingerea acțiunii.

 În drept

 Cu privire la cauzele de inadmisibilitate invocate de Republica Italiană și de Republica Polonă

 Argumentele părților

34      Republica Italiană și Republica Polonă susțin că prezenta acțiune este inadmisibilă.

35      În special, Republica Italiană susține că Republica Federală Germania ar fi trebuit să conteste bugetul comunitar pentru anul 2009 în ceea ce privește partea acestuia referitoare la sumele repartizate pentru achizițiile de pe piețele agricole. În măsura în care regulamentul atacat nu ar face decât să distribuie aceste sume, o acțiune îndreptată împotriva acestuia din urmă ar fi tardivă și, prin urmare, inadmisibilă.

36      Pe de altă parte, Republica Polonă susține că prezenta acțiune urmărește de fapt să repună în discuție normele fundamentale ale mecanismului de distribuire cuprinse în Regulamentul unic OCP, pe baza căruia a fost adoptat regulamentul atacat, precum și procedura de elaborare a planurilor anuale de distribuție definită de Regulamentul nr. 3149/92.

37      Republica Federală Germania susține că nu pot fi primite argumentele celor două interveniente referitoare la astfel de cauze de inadmisibilitate, întrucât, potrivit jurisprudenței, intervenientele nu pot invoca o excepție întemeiată pe inadmisibilitatea acțiunii în cazul în care partea principală nu a făcut acest lucru.

 Aprecierea Tribunalului

38      Tribunalul constată că Comisia nu a invocat inadmisibilitatea acțiunii și că s‑a limitat să solicite respingerea acesteia pe fond. Or, trebuie amintit că, potrivit articolului 40 al patrulea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil procedurii în fața Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din statutul respectiv, concluziile cererii de intervenție pot avea ca obiect numai susținerea concluziilor uneia dintre părți. În plus, potrivit articolului 116 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, intervenientul ia procedura în starea în care se află în momentul intervenției sale.

39      Rezultă din aceasta că Republica Italiană și Republica Polonă nu pot să invoce o excepție întemeiată pe inadmisibilitatea acțiunii și că, prin urmare, nu este necesar ca Tribunalul să examineze motivele de inadmisibilitate prezentate de acestea (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 24 martie 1993, CIRFS și alții/Comisia, C‑313/90, Rec., p. I‑1125, punctele 20-22, și Hotărârea Tribunalului din 27 noiembrie 1997, Kaysersberg/Comisia, T‑290/94, Rec., p. II‑2137, punctul 76). Urmează, așadar, să fie respinse cauzele de inadmisibilitate invocate de Republica Italiană și de Republica Polonă.

 Cu privire la cererea Comisiei de a nu fi luate în considerare referirile, cuprinse în cererea introductivă, la avizul Serviciului Juridic al Consiliului Uniunii Europene din 17 octombrie 2008

40      Comisia susține că prezentarea avizului în cauză, care se referă la propunerea Comisiei de modificare a Regulamentului unic OCP, nu a fost nici autorizată de Consiliu, nici dispusă de Tribunal. În consecință, potrivit unei jurisprudențe constante, niciuna dintre referirile la acesta care sunt cuprinse în cererea introductivă nu ar trebui să fie luată în considerare de Tribunal.

41      Republica Federală Germania precizează că acest aviz, care nu are o importanță fundamentală pentru soluționarea prezentului litigiu, a făcut deja obiectul unui raport oficial și că a fost evocat în cererea introductivă într‑un mod foarte general.

42      Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, ar fi contrar interesului public, care impune ca instituțiile să poată beneficia de avizele serviciilor lor juridice, emise în deplină independență, să se admită ca astfel de documente interne să poată fi prezentate, într‑un litigiu în fața Tribunalului, de alte persoane decât serviciile la cererea cărora au fost emise, fără ca prezentarea lor să fi fost autorizată de instituția în cauză sau dispusă de instanță (Ordonanța Curții din 23 octombrie 2002, Austria/Consiliul, C‑445/00, Rec., p. I‑9151, punctul 12; Hotărârea Tribunalului din 8 noiembrie 2000, Ghignone și alții/Consiliul, T‑44/97, RecFP, p. I‑A‑223 și II‑1023, punctul 48, și Ordonanța Tribunalului din 10 ianuarie 2005, Gollnisch și alții/Parlamentul European, T‑357/03, Rec., p. II‑1, punctul 34).

43      Prin urmare, trebuie să fie admisă cererea Comisiei de a nu se ține seama de referirile, cuprinse în cererea introductivă, la avizul Serviciului Juridic al Consiliului din 17 octombrie 2008.

 Cu privire la fond

 Argumentele părților

44      Republica Federală Germania, susținută de Regatul Suediei, invocă un singur motiv, potrivit căruia regulamentul atacat a fost adoptat cu încălcarea articolului 27 din Regulamentul unic OCP, interpretat în lumina considerentului (18) al acestuia, în care se afirmă interesul Comunității de a exploata durabil produsele agricole până la reducerea stocurilor la un nivel normal, precum și a articolelor 33 CE și 37 CE. Regulamentul atacat ar fi „pierdut orice legătură” cu politica agricolă comună (PAC) și ar fi în realitate un element al politicii sociale.

45      În primul rând, articolul 27 din Regulamentul unic OCP, care face parte din subsecțiunea IV, intitulată „Desfacerea stocului de intervenție”, din cadrul secțiunii II din capitolul I din titlul I din partea a II‑a Regulamentului unic OCP, ar permite cumpărarea suplimentară de pe piață de produse alimentare numai în cazul în care un produs este temporar indisponibil în stocurile de intervenție la punerea în aplicare a planului anual, în măsura necesară pentru a permite realizarea acestui plan într‑unul sau în mai multe state membre.

46      Or, în primul rând, regulamentul atacat nu s‑ar referi la cumpărarea de produse care nu ar fi decât „temporar indisponibil[e] în stocurile de intervenție”. Astfel, deși această condiție ar impune ca stocurile de intervenție existente să fie distribuite mai întâi și ca achizițiile suplimentare să aibă un caracter provizoriu și excepțional, raportul dintre produsele provenite din stocurile de intervenție și cele cumpărate în plus s‑ar fi inversat, proporția acestora din urmă în raport cu volumul total al planului trecând de la 18,06 % în 2006 la 85,35 % în 2008 și la 86,98 % în 2009. În plus, potrivit previziunilor Comisiei cu privire la evoluția stocurilor de intervenție, această situație ar trebui să continue și în viitor.

47      În ceea ce privește bugetul alocat pentru punerea în aplicare a planului în anul 2009, acesta ar fi fost majorat până la suma de 500 de milioane de euro, fără ca această creștere în raport cu anii precedenți să poată fi justificată de creșterea prețului produselor care fac obiectul planului. Republica Federală Germania pune de asemenea la îndoială conformitatea cu Regulamentul nr. 3149/92 a procedurii de adoptare a planului, menționând că, pe baza majorării anunțate a bugetului alocat planului, Comisia a invitat statele membre, după data limită prevăzută în această privință, să își reconsidere cererile de produse necesare pentru îndeplinirea planului.

48      În al doilea rând, produsele ar trebuie să fie indisponibile în stocurile de intervenție „la punerea în aplicare a planului anual”. Potrivit Republicii Federale Germania, această condiție ar trebui să fie interpretată în sensul că ar putea fi prevăzută o cumpărare în cazul produselor care lipsesc în cursul punerii în aplicare anuale a planului sau în cazul în care s‑ar constata, cu ocazia stabilirii planului anual, că este probabil sau sigur că stocurile de intervenție existente nu vor fi suficiente. Or, regulamentul atacat ar fi alocat fonduri pentru cumpărarea de produse în cazul cărora, încă de la momentul stabilirii planului, nu ar fi fost prevăzut niciun stoc de intervenție în cursul anului.

49      În al treilea rând, planul stabilit nu s‑ar baza pe volumul stocurilor de intervenție existente sau preconizate, ci numai pe nevoile declarate de statele membre participante și, în consecință, nu ar corespunde cu ceea ce este „necesar” pentru realizarea sa. Potrivit Republicii Federale Germania, volumul planului trebuie să fie corelat cu stocurile de intervenție. Astfel, articolul 43 litera (g) din Regulamentul unic OCP ar permite Comisiei să elaboreze un plan anual numai în conformitate cu articolul 27 alineatul (1) din respectivul regulament, care prevede distribuirea produselor din stocurile de intervenție.

50      În al doilea rând, Republica Federală Germania susține că planul adoptat prin regulamentul atacat nu urmărește niciunul dintre obiectivele prevăzute la articolul 33 CE. Aceasta amintește jurisprudența Curții potrivit căreia alegerea temeiului juridic al unui act trebuie să se bazeze pe elemente obiective, care pot fi supuse controlului jurisdicțional, printre care figurează în special scopul și conținutul actului. Potrivit Republicii Federale Germania, reglementarea în cauză nu se referă la producerea și la comercializarea de produse agricole și nu este o măsură adoptată în cadrul PAC.

51      Astfel, contrar aprecierii Comisiei, planul în cauză ar fi „pierdut orice legătură” cu PAC și, în special, cu obiectivul stabilizării piețelor în sensul articolului 33 alineatul (1) litera (c) CE. Întrucât a avut loc o scădere atât de importantă a stocurilor de intervenție și întrucât planul se bazează în principal pe cumpărarea de produse, această măsură nu ar mai face parte din piața agricolă, ci s‑ar situa dincolo de aceasta. Planul în litigiu nu ar intra în sfera de aplicare a articolelor 33 CE și 37 CE decât în calitate de element accesoriu al mecanismului de intervenție, principalul său obiectiv fiind unul social. Or, potrivit jurisprudenței Curții, domeniul de aplicare al PAC ar fi limitat în cazul în care un act juridic are anumite efecte asupra agriculturii care nu sunt decât accesorii în raport cu obiectivul principal.

52      Tot astfel, contrar afirmației Comisiei, programul de ajutor alimentar comunitar nu ar contribui nici la asigurarea unor prețuri rezonabile de livrare către consumatori în sensul articolului 33 alineatul (1) litera (e) CE. Astfel, întrucât produsele ar fi oferite persoanelor celor mai defavorizate, obiectivul unui preț rezonabil nu ar fi în niciun caz realizabil. Potrivit jurisprudenței Curții, caracterul rezonabil al prețului nu poate implica obținerea celui mai redus preț posibil.

53      Potrivit Republicii Federale Germania, concluziile sale ar fi confirmate de proiectul Comisiei din 17 septembrie 2008 de modificare a Regulamentului unic OCP, care ar prevedea, printre altele, eliminarea limitării cumpărărilor la situațiile în care există o indisponibilitate temporară a stocurilor de intervenție. Această modificare ar răspunde unei nevoi de adaptare la realitate a dreptului derivat, fapt care ar fi fost confirmat de Comisie.

54      În ceea ce privește Regulamentul nr. 3149/92, acesta nu ar fi în sine contrar dreptului Uniunii, dar ar trebui să fie interpretat în lumina normelor superioare de drept și nu ar putea în niciun caz să deroge de la acestea.

55      Regatul Suediei adaugă, în primul rând, că Regulamentul unic OCP nu prevede în principiu decât utilizarea stocurilor de intervenție și că efectuarea unor achiziții importante de produse pe piața comunitară constituie o „eludare” a dispozițiilor acestui regulament. Condițiile stabilite la articolul 27 alineatul (2) din acest regulament pentru cumpărarea de produse ar trebui să primească o interpretare restrictivă, întrucât reprezintă excepții.

56      În ceea ce privește momentul la care este posibilă efectuarea achizițiilor, Regatul Suediei evocă posibilitatea existenței unei anumite diferențe de formulare între diferitele versiuni lingvistice ale articolului 27 din Regulamentul unic OCP. Potrivit versiunii suedeze, indisponibilitatea unui produs ar trebui să survină în cursul punerii în aplicare a planului, caz în care ar fi suficient să se adopte amendamente la planul anual. Această interpretare ar fi susținută de contextul și de finalitatea acestei dispoziții, care ar fi aceea de a utiliza în mod eficient stocurile de intervenție, iar nu în principal aceea de a ajuta persoanele cele mai defavorizate. În plus, potrivit articolului 4 din Regulamentul nr. 3149/92, nu s‑ar putea efectua cumpărarea pe piață a unui anumit produs decât dacă alimentele de primă necesitate care trebuie furnizate au fost deja distribuite din stocurile de intervenție și prin transferuri intracomunitare.

57      Legiuitorul Uniunii nu ar fi intenționat să prevadă un program permanent de ajutor. Dimpotrivă, în temeiul considerentului (18) al Regulamentului unic OCP, scăderea stocurilor de intervenție ar determina o reducere a amplorii planului. În schimb, obiectivele de politică socială ar reieși în mod clar din articolele 1 și 2 din Regulamentul nr. 3149/92.

58      În al doilea rând, Regatul Suediei susține că articolul 27 din Regulamentul unic OCP nu urmărește asigurarea unor prețuri rezonabile de livrare către consumatori, astfel cum prevede articolul 33 alineatul (1) CE. În ceea ce privește obiectivul stabilizării piețelor, Regatul Suediei amintește că rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că acesta presupune de asemenea intenția de a reduce excedentele în cadrul Comunității. Or, distribuirea de produse prevăzută de regulamentul atacat nu ar prezenta legătura necesară cu achizițiile de intervenție în contextul acestui obiectiv. O interpretare contrară ar putea avea drept rezultat recurgerea la articolul 37 CE ca temei juridic al oricărei reglementări prin care se urmărește subvenționarea cumpărării de produse alimentare.

59      În plus, potrivit unei jurisprudențe constante, dacă examinarea unui act comunitar demonstrează că acesta urmărește o dublă finalitate sau că are o componentă dublă și dacă una dintre acestea poate fi identificată ca fiind principală sau preponderentă, actul ar trebui să se întemeieze pe aceasta din urmă. Regatul Suediei consideră că un act precum regulamentul atacat ar putea fi adoptat în temeiul articolului 308 CE.

60      Susținută fiind de Regatul Spaniei, de Republica Franceză, de Republica Italiană și de Republica Polonă, Comisia afirmă că regulamentul atacat este conform cu Regulamentul unic OCP, precum și cu Regulamentul nr. 3149/92.

61      În primul rând, Comisia susține că argumentele Republicii Federale Germania referitoare la interpretarea articolului 33 CE sunt lipsite de pertinență. Cu toate acestea, pentru a răspunde criticilor potrivit cărora regulamentul atacat nu ar urmări obiectivele prevăzute de acest articol, Comisia amintește jurisprudența conform căreia o reglementare trebuie să fie inclusă în domeniul agriculturii, așadar, în sfera de aplicare a articolului 37 CE, atunci când produsele la care se referă sunt enumerate în anexa I la Tratatul CE și atunci când reglementarea în cauză contribuie la realizarea unuia sau mai multor obiective ale PAC, astfel cum se întâmplă cu produsele la care se referă articolul 27 din Regulamentul unic OCP.

62      Astfel, articolul 33 CE ar avea drept obiectiv stabilizarea piețelor prin desfacerea și cumpărarea temporară de produse pe piața comunitară și ar urmări asigurarea unor prețuri rezonabile de livrare către consumatori, printre care se numără persoanele cele mai defavorizate, oferindu‑le acestora produse agricole la prețuri accesibile. Comisia adaugă că obiectivul social al planului de distribuție a fost întotdeauna enunțat în mod clar de dispozițiile de bază, precum și de articolele 2 CE și 3 CE, din perspectiva cărora trebuie interpretată PAC. Legătura dintre acest plan și PAC ar fi fost păstrată.

63      În al doilea rând, în ceea ce privește pretinsa încălcare a articolului 27 din Regulamentul unic OCP, Comisia susține că condiția indisponibilității stocurilor „la punerea în aplicare a planului anual” este îndeplinită dacă stocurile de intervenție nu sunt disponibile în cursul punerii în aplicare a planului anual. În plus, ar reieși din Regulamentul nr. 3149/92, precum și din contextul și din finalitatea articolului 27 din Regulamentul unic OCP că disponibilitatea stocurilor trebuie verificată la momentul adoptării planului anual. În conformitate cu Regulamentul nr. 3149/92, planificarea distribuirii s‑ar efectua începând cu luna mai a anului precedent (comunicarea de către statele membre a nevoilor lor), pentru ca planul să fie adoptat înainte de 1 octombrie, dată la care ar începe executarea acestuia. Astfel, potrivit articolului 2 alineatul (3) punctul 1 litera (c) din acest regulament, alocația ar fi pusă la dispoziția statelor membre în cazul unei indisponibilități temporare a unui produs, constatată la adoptarea planului anual. De altfel, argumentele Republicii Federale Germania expuse cu privire la acest aspect în memoriul în replică ar părea să fie în acord cu această argumentare.

64      În ceea ce privește „indisponibilitatea temporară” a stocurilor de intervenție, Comisia împărtășește punctul de vedere al Republicii Federale Germania referitor la caracterul subsidiar al achizițiilor în raport cu stocurile de intervenție. Cu toate acestea, Comisia susține că, în lipsa unei precizări a acestei condiții, aceasta ar trebui să fie interpretată în lumina finalității Regulamentului unic OCP, ținând seama de faptul că intervențiile publice pe piață constituie un instrument permanent în cadrul PAC, care are nevoie să dispună de posibilități de desfacere adecvate, fapt care nu ar fi contestat de Republica Federală Germania. În vederea menținerii unor astfel de posibilități, achizițiile în cauză ar fi nu numai admisibile, ci chiar indispensabile. Astfel, atât timp cât constituirea de stocuri de intervenție privind anumite produse este posibilă din punct de vedere juridic și suficient de probabilă în fapt, Comisia ar avea obligația să prevadă cumpărarea suplimentară de astfel de produse.

65      În plus, noțiunea „indisponibilitate temporară” ar trebui privită în contextul unei examinări globale efectuate pe mai mulți ani. Astfel, în conformitate cu articolul 2 din Regulamentul nr. 3149/92, Comisia ar avea obligația să țină seama, la momentul adoptării planului, de utilizarea resurselor în cadrul exercițiilor financiare precedente. Având în vedere larga putere de apreciere de care ar dispune Comisia cu privire la acest aspect, achizițiile în cauză ar fi interzise numai în cazul unei eliminări sau al unei suspendări pe termen lung a mecanismului de intervenție pentru un produs.

66      Or, nu astfel au stat lucrurile în ceea ce privește regulamentul atacat. Într‑adevăr, pentru a îndeplini cerința prevăzută la articolul 27 din Regulamentul unic OCP, Comisia ar fi obligată să controleze disponibilitatea în mod separat pentru fiecare produs, iar nu pentru ansamblul stocurilor de intervenție. Or, în primul rând, în temeiul acestui regulament, produsele la care se referă planul ar fi eligibile pentru achiziții suplimentare în vederea aplicării mecanismelor de intervenție. În al doilea rând, nivelurile stocurilor de intervenție ale diferitelor produse nu ar fi constante, ci ar varia în cursul anilor. În al treilea rând, produsele care trebuiau să fie mobilizate în 2009 ar fi fost indisponibile numai pentru o scurtă perioadă. În plus, noile stocuri de intervenție care ar fi în curs de constituire ar putea acoperi o mare parte a planului anual pentru exercițiul financiar 2010. Prin urmare, Comisia ar fi considerat în mod întemeiat că indisponibilitatea acestor stocuri nu era decât temporară și că era posibil să prevadă mobilizarea acestor produse pe piața comunitară.

67      Comisia consideră că argumentele Republicii Federale Germania referitoare la acest aspect sunt contradictorii și nu răspund la întrebarea care este nivelul minim al stocurilor de intervenție existente de la care Comisia ar putea dispune efectuarea unor achiziții suplimentare. Elementul cantitativ invocat de Republica Federală Germania nu ar reieși din dispoziția în cauză a Regulamentului unic OCP. În plus, acesta ar fi contrar finalității regulamentului și aplicarea acestuia ar da naștere unei stări de insecuritate juridică. În orice caz, argumentele Republicii Federale Germania nu ar fi de natură să pună la îndoială temeinicia interpretării acestei dispoziții realizate de Comisie sau să pună în discuție legalitatea regulamentului atacat, care se întemeiază pe această interpretare. Documentul semestrial prezentat de Republica Federală Germania ar privi previziuni pe termen lung, care nu ar avea rolul de a constitui temeiul deciziei Comisiei referitoare la punerea în aplicare a planurilor anuale. În orice caz, numai situația juridică existentă la momentul adoptării regulamentului atacat ar fi pertinentă pentru aprecierea legalității acestuia.

68      În ceea ce privește condiția necesității, Comisia amintește că planul anual pentru exercițiul financiar 2009 se limitează la cheltuielile prevăzute pentru acest scop în bugetul Uniunii, astfel cum stabilește articolul 27 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul unic OCP. Potrivit acestei dispoziții, necesitatea nu ar trebui să fie apreciată pe baza raportului dintre volumul planului și stocurile de intervenție, ci pe baza mobilizărilor necesare pentru a asigura punerea în aplicare a planului în statele membre participante. Astfel, Comisia susține că, în cursul exercițiilor financiare în care volumul stocurilor de intervenție era foarte important, planul nu a dus decât la consumarea unei mici părți din aceste stocuri. Într‑adevăr, planul anual ar avea drept obiectiv să acopere – în cadrul resurselor bugetare repartizate – nevoile declarate de statele membre ținând seama de cele mai bune estimări ale acestora privind numărul persoanelor celor mai defavorizate.

69      În această privință, Comisia contestă argumentul Republicii Federale Germania privind majorarea bugetului și susține că acesta nu este stabilit în raport cu criterii abstracte, ci pe baza costurilor pe care le implică achiziționarea unei anumite cantități de produse la prețul pieței, care ar fi crescut mult în 2008 și ar fi fost clar superior prețurilor de intervenție.

70      Potrivit Comisiei, o reducere sau o eliminare pe termen scurt a planului ca urmare a unei scăderi temporare a stocurilor de intervenție în general și a indisponibilității anumitor produse în special ar fi contrară finalității acestuia. Astfel, aceasta ar avea drept efect retragerea din cadrul participării la acest plan a organizațiilor caritabile care depind de acesta și eliminarea infrastructurii legate de instrumentul de desfacere a stocurilor în cursul anilor următori, care ar fi caracterizați de o creștere a acestora. Aceasta ar afecta în mod negativ obiectivele privind stabilizarea pieței și asigurarea unui nivel ridicat de protecție socială pe care le urmărește planul.

71      În sfârșit, Comisia afirmă că propunerea sa de modificare a Regulamentului unic OCP nu produce niciun efect juridic obligatoriu și nu poate, așadar, să facă obiectul acțiunii.

72      În observațiile sale referitoare la memoriul în intervenție al Regatului Suediei, Comisia contestă interpretarea potrivit căreia achizițiile suplimentare nu ar fi posibile decât în cazul în care indisponibilitatea produselor în stocurile de intervenție a survenit în cursul punerii în aplicare a planului. Marea majoritate a versiunilor lingvistice ale articolului 27 din Regulamentul unic OCP ar susține mai degrabă interpretarea dată de Comisie. În plus, aceasta afirmă că din cuprinsul considerentului (18) al acestui regulament nu reiese nicidecum că legiuitorul a prevăzut o reducere a amplorii planului în cazul unei scăderi a volumului stocurilor de intervenție disponibile.

73      Republica Italiană consideră, în plus, că poate fi aplicabilă în speță Hotărârea din 4 aprilie 2000, Comisia/Consiliul (C‑269/97, Rec., p. I‑2257), în care Curtea a ajuns la concluzia că articolele 33 CE și 37 CE puteau reprezenta temeiul juridic al adoptării unei măsuri având drept scop de asemenea, și poate în principal, protecția sănătății publice. Totodată, ar rezulta din dispozițiile articolelor 2 CE, 136 CE și 137 CE că articolele 33 CE și 37 CE pot reprezenta temeiul juridic exclusiv al adoptării unor măsuri care au și o finalitate socială, chiar predominantă, cu condiția să fie utilizate mecanismele referitoare la reglementarea și la intervenția pe piețele agricole, ceea ce s‑ar întâmpla în cazul regulamentului atacat.

74      Republica Italiană amintește că Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune (JO L 209, p. 1, Ediție specială, 14/vol. 1, p. 193) prevede că Fondul european de garantare agricolă (FEGA) finanțează stabilizarea piețelor agricole. În condițiile în care prin articolul 27 din Regulamentul unic OCP se atribuie FEGA misiunea de a finanța achizițiile în cauză, acestea din urmă ar constitui de asemenea cheltuieli de stabilizare a piețelor agricole, în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CEE) nr. 3730/87 al Consiliului din 10 decembrie 1987 de stabilire a normelor generale aplicabile operațiunilor de furnizare către anumite organizații a unor produse alimentare provenind din stocurile de intervenție și destinate distribuirii către persoanele cele mai defavorizate din Comunitate (JO L 352, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 6, p. 118), în limita cheltuielilor care sunt permise în acest scop de autoritatea bugetară.

75      Din cuprinsul primului considerent al Regulamentului (CE) nr. 2535/95 al Consiliului din 24 octombrie 1995 de modificare a Regulamentului nr. 3730/87 (JO L 260, p. 3, Ediție specială, 03/vol. 18, p. 30) ar reieși că, în pofida reducerii progresive a sistemului stocurilor de intervenție, legiuitorul Uniunii a urmărit să mențină planul în cauză, prevăzând achiziționarea de pe piață ca o „măsură intermediară”, adică echivalentă, iar nu subsidiară și nici accesorie, în raport cu desfacerea stocurilor, care ar fi în continuare conformă cu obiectivele PAC. Pe baza constatării indisponibilității unui produs, posibilitatea de a alege între desfacerea stocurilor și achiziționarea de pe piață ar fi, așadar, limitată numai de obligația de a le utiliza pe primele înainte de a se recurge la a doua posibilitate. Această concluzie ar fi confirmată de al doilea considerent al Regulamentului nr. 3730/87, de al treilea considerent al Regulamentului nr. 3149/92 și de articolul 4 din acesta, de al treilea și de al patrulea considerent ale Regulamentului (CE) nr. 267/96 al Comisiei din 13 februarie 1996 de modificare a Regulamentului nr. 3149/92 (JO L 36, p. 2, Ediție specială, 03/vol. 18, p. 146), precum și de considerentul (5) al Regulamentului (CE) nr. 1127/2007 al Comisiei din 28 septembrie 2007 de modificare a Regulamentului nr. 3149/92 (JO L 255, p. 18).

76      Republica Italiană califică drept necesare toate achizițiile destinate să acopere nevoile avute în vedere în cadrul planului care nu pot fi satisfăcute prin intermediul utilizării în prealabil a stocurilor de intervenție. Această condiție nu ar depinde însă de existența unui nivel minim al stocurilor utilizabile și, cu atât mai puțin, de faptul ca acest nivel minim să fie superior celui cumpărat de pe piață.

77      În ceea ce privește indisponibilitatea unui produs la punerea în aplicare a planului, Republica Italiană susține că articolul 27 din Regulamentul unic OCP este formulat astfel deoarece abia la acest moment trebuie realizate achizițiile necesare pe piață, ceea ce ar fi de asemenea conform cu articolul 3 din Regulamentul nr. 3149/92. Achizițiile ar fi, așadar, efectuate numai dacă indisponibilitatea stocurilor este confirmată în cursul punerii în aplicare a planului. Această referire la perioada punerii în aplicare a planului nu ar împiedica evaluarea în prealabil a insuficienței stocurilor, întrucât acest lucru ar fi indispensabil pentru stabilirea resurselor bugetare care vor fi alocate achizițiilor. Acest fapt ar fi confirmat de primul considerent al Regulamentului nr. 267/96.

78      La rândul său, Republica Franceză insistă asupra obiectivului regulamentului atacat, care ar fi asigurarea unor prețuri rezonabile pentru consumatori, obiectiv care este contestat de Republica Federală Germania. Astfel, indiferent dacă distribuirea de produse este realizată în schimbul plății unei sume de bani sau gratuit, regulamentul în cauză ar urmări tocmai asigurarea singurului preț care poate fi considerat rezonabil pentru persoanele cele mai defavorizate, în special în cazul în care cheltuielile acestora sunt privite în mod global, luându‑se în considerare și prețul plătit de aceste persoane pentru produsele alimentare cumpărate în cadrul circuitului normal de distribuție.

79      Aceasta adaugă că PAC se numără printre acțiunile Comunității menționate la articolul 3 alineatul (1) CE a căror punere în aplicare trebuie să permită, printre altele, în conformitate cu articolul 2 CE, promovarea în întreaga Comunitate a unui nivel ridicat de protecție socială. Curtea ar fi stabilit că urmărirea obiectivelor PAC, în special în cadrul organizărilor comune ale piețelor, nu poate face abstracție de cerințe de interes general precum protecția consumatorilor sau a sănătății și a vieții persoanelor și animalelor. Ajutorul acordat persoanelor celor mai defavorizate ar fi de asemenea o cerință de interes general.

80      În ceea ce privește caracterul temporar al indisponibilității stocurilor de intervenție, Republica Franceză susține că reducerea recurgerii la aceste stocuri nu a fost deosebit de importantă decât în ultimii doi ani, și anume începând cu anul 2008.

81      Republica Polonă afirmă că, întrucât expresiile cuprinse în articolul 27 din Regulamentul unic OCP au un caracter vag și foarte general, Comisia are o importantă marjă de apreciere în ceea ce privește condițiile în care poate recurge la cumpărarea produselor alimentare de pe piață. În orice caz, singura interpretare corectă a acestui articol ar fi cea oferită de Regulamentul nr. 3149/92. În schimb, în cazul în care ar fi acceptate argumentele Republicii Federale Germania referitoare la ponderea achizițiilor de pe piață stabilită prin regulamentul atacat, s‑ar crea o nouă condiție în ceea ce privește mecanismul de distribuire, pe care Regulamentul unic OCP nu ar prevedea‑o în prezent. În plus, în cadrul puterii de apreciere extinse a Comisiei în domeniul PAC, numai caracterul vădit inadecvat al unei măsuri adoptate în acest domeniu ar putea afecta legalitatea acesteia.

82      În ceea ce privește, mai precis, condiția indisponibilității temporare a produselor, aceasta nu s‑ar referi la trecutul măsurii în cauză, ci la „viitorul previzibil” al acesteia. Astfel, în lipsa certitudinii că stocurile nu se vor constitui într‑un „viitor previzibil”, această condiție ar continua să fie îndeplinită.

83      În ceea ce privește obiectivele PAC, Republica Polonă susține că, potrivit jurisprudenței Curții, interpretarea acestora trebuie efectuată ținând seama de obiectivele sociale și economice generale ale Uniunii, astfel cum sunt definite la articolul 2 CE, precum și de situația economică și socială actuală și de împrejurările aflate în continuă transformare. Or, interpretarea propusă de Republica Federală Germania nu ar îndeplini aceste criterii. În special, aceasta nu ar ține seama de schimbarea fundamentală a situației agriculturii înregistrată ulterior ultimelor extinderi ale Uniunii.

84      Potrivit Republicii Polone, obiectivele PAC enumerate la articolul 33 alineatul (1) CE pot fi împărțite în două grupe echivalente, prima dintre acestea urmărind să garanteze dezvoltarea agriculturii și menținerea unui nivel de trai adecvat pentru populația rurală, iar cea de a doua urmărind să garanteze siguranța aprovizionărilor și să asigure prețuri rezonabile, adresându‑se în principal consumatorilor de produse alimentare. În această privință, Republica Polonă consideră că Republica Federală Germania asimilează în mod greșit noțiunea de preț rezonabil cu cea de preț al pieței, fiind necesar ca prima dintre aceste noțiuni să fie interpretată ținând seama de împrejurările specifice ale fiecărui caz în parte, astfel încât aceasta nu ar fi întotdeauna echivalentă cu cea de a doua noțiune. În plus, Republica Federală Germania nu ar fi interpretat corect jurisprudența Curții privind noțiunea de preț rezonabil, întrucât aceasta nu s‑ar referi la categoria specifică de consumatori pe care o reprezintă persoanele cele mai defavorizate.

85      În sfârșit, Republica Polonă susține că, indiferent de proveniența lor, produsele agricole utilizate în cadrul mecanismului de distribuire reduc excedentul de produse existente pe piață, ceea ce contribuie la stabilizarea acesteia și la creșterea veniturilor persoanelor care lucrează în sectorul agricol.

86      În cadrul ședinței, Regatul Spaniei a insistat asupra cerinței stabilității măsurii de distribuire de produse persoanelor celor mai defavorizate, subliniind că achizițiile suplimentare ar fi indispensabile pentru menținerea și buna funcționare a acestei măsuri în cursul mai multor ani. Astfel, alocarea de resurse materiale și umane pentru aplicarea planului numai în anii caracterizați de existența unor stocuri excedentare ar fi mult prea împovărătoare din punct de vedere financiar și funcțional. În plus, această măsură nu ar avea numai un caracter social, întrucât de aceasta nu ar beneficia numai persoanele cele mai defavorizate, ci și piața agroalimentară în ansamblul său.

87      Republica Federală Germania consideră că, spre deosebire de cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Comisia/Consiliul, punctul 73 de mai sus, la care se referă Republica Italiană, în prezenta cauză, regulamentul atacat nu are drept obiectiv producerea și comercializarea de produse agricole, ci privește, în proporție de 90 %, achiziții de produse agricole care sunt efectuate într‑un mod total independent față de instrumentele PAC. Republica Federală Germania contestă argumentul Republicii Italiene potrivit căruia ajutorul alimentar ar fi devenit un obiectiv stabil al PAC, întrucât acest lucru ar fi incompatibil cu normele privind delimitarea competențelor între Comunitate și statele membre. În plus, nu ar fi posibil să se justifice calificarea unei măsuri ca încadrându‑se în domeniul PAC prin afirmarea faptului că aceasta rezultă de iure din suportarea de către FEGA a resurselor corespunzătoare.

88      Republica Federală Germania subliniază de asemenea că Regulamentul nr. 2535/95 nu este pertinent în prezenta cauză și că concluzia Republicii Italiene nu se referă la ultima parte a primului considerent al acestuia. În ceea ce privește Regulamentul nr. 1127/2007, acesta nu poate influența interpretarea unor norme de drept de nivel superior. În sfârșit, Regulamentul nr. 3730/87 nu ar trebui interpretat ca și cum ar prevedea deja o extindere a măsurilor în cadrul programului alimentar.

89      În ceea ce privește argumentele Republicii Franceze referitoare la urmărirea obiectivelor PAC în cadrul regulamentului atacat, Republica Federală Germania subliniază că, potrivit jurisprudenței Curții, obiectivul stabilizării pieței corespunde obținerii unui echilibru pe piață între ofertă și cerere, astfel încât măsurile în cauză trebuie să contribuie la funcționarea pieței comune, ceea ce nu s‑ar întâmpla în cazul achizițiilor prevăzute de regulamentul atacat. În plus, prețul maxim care poate fi cerut pentru furnizarea de produse alimentare s‑ar calcula numai în funcție de costurile suportate, astfel încât nici acesta nu ar putea să urmărească obiectivul constând în asigurarea unor prețuri rezonabile. Pe de altă parte, acest obiectiv nu ar fi menționat nici explicit, nici implicit în niciunul dintre actele care constituie temeiul juridic al regulamentului atacat.

90      Republica Federală Germania contestă de asemenea analiza efectuată de Republica Franceză cu privire la caracterul temporar al indisponibilității stocurilor și susține că o proporție de 20-30 % de achiziții de pe piață ar trebui deja să fie considerată ca fiind importantă și că, în consecință, ar exista dificultăți de aprovizionare de cel puțin patru ani.

91      În ceea ce privește larga putere de apreciere a Comisiei care ar rezulta din jurisprudența la care face trimitere Republica Polonă, aceasta nu s‑ar referi, potrivit Republicii Federale Germania, la interpretarea obiectivelor unei măsuri și, în consecință, la prezenta cauză.

92      În ceea ce privește criteriul indisponibilității temporare a produselor, Republica Federală Germania consideră că există o legătură între această indisponibilitate și valoarea achizițiilor suplimentare, întrucât un astfel de program nu se poate baza pe achiziții aflate în creștere în cursul unei perioade destul de lungi și care constituie cvasitotalitatea furnizărilor din ultimii doi ani. Cu ocazia aprecierii acestui caracter, ar fi întru totul adecvat să se țină seama de trecut.

93      Republica Federală Germania evocă Raportul special nr. 6/2009 al Curții de Conturi a Comunităților Europene, intitulat „Ajutorul alimentar furnizat de Uniunea Europeană pentru persoanele defavorizate: o evaluare a obiectivelor, a mijloacelor, precum și a metodelor utilizate”, în care aceasta ar fi considerat că un program de ajutor alimentar era, desigur, de dorit din punct de vedere politic în calitate de măsură socială, însă nu era compatibil cu dispozițiile PAC și cu finanțarea acesteia. Curtea de Conturi ar fi exprimat de asemenea îndoieli cu privire la contribuția acestui program la reglarea pieței.

 Aprecierea Tribunalului

94      Cu titlu introductiv, este necesar să se precizeze care sunt legăturile care unesc Regulamentul unic OCP, Regulamentul nr. 3149/92 și regulamentul atacat.

95      În primul rând, din secțiunea regulamentului atacat referitoare la actele care constituie temeiul său juridic reiese că acesta a fost adoptat pe baza Regulamentului unic OCP și, în special, a articolului 43 litera (g) coroborat cu articolul 4 din acesta, aceste două din urmă articole făcând referire la adoptarea de către Comisie a normelor de aplicare pentru stabilirea planului anual menționat la articolul 27 alineatul (1) din Regulamentul unic OCP, precum și la procedura pe care trebuie să o urmeze aceasta.

96      În plus, din articolul 1 din regulamentul atacat reiese că distribuirea de produse alimentare persoanelor celor mai defavorizate din Comunitate, în temeiul articolului 27 din Regulamentul unic OCP, se realizează în conformitate cu planul anual.

97      În al doilea rând, în ceea ce privește legăturile dintre regulamentul atacat și Regulamentul nr. 3149/92, este necesar să se sublinieze că, prin intermediul acestuia din urmă, Comisia și‑a stabilit o serie de reguli care condiționează exercitarea competenței care îi revine în temeiul Regulamentului unic OCP.

98      Astfel, la adoptarea planului anual, Comisia trebuia de asemenea să respecte Regulamentul nr. 3149/92. În această privință, este important să amintim care este conținutul considerentului (1) al regulamentului atacat:

„În conformitate cu articolul 2 din Regulamentul […] nr. 3149/92 […], Comisia trebuie să adopte un plan de distribuție care urmează să fie finanțat din resursele disponibile în exercițiul 2009. Acest plan trebuie să stabilească, în special, pentru fiecare dintre statele membre care pun în aplicare acțiunea, resursele financiare maxime disponibile pentru executarea părții sale din plan, precum și cantitatea din fiecare tip de produs care urmează să fie retrasă din stocurile păstrate de către agențiile de intervenție.”

99      Rezultă din aceasta că legalitatea regulamentului atacat trebuie să fie apreciată având în vedere, pe de o parte, Regulamentul unic OCP, care reprezintă temeiul său juridic, și, pe de altă parte, Regulamentul nr. 3149/92.

100    În eventualitatea unui conflict între dispozițiile acestor două din urmă regulamente, trebuie amintit că, în temeiul principiului respectării ierarhiei normelor, un regulament de aplicare nu poate să deroge de la normele cuprinse în actul pe care îl pune în aplicare (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 3 mai 2007, Spania/Comisia, T‑219/04, Rep., p. II‑1323, punctul 66 și jurisprudența citată).

101    Cu toate acestea, trebuie reținut că, în speță, părțile nu afirmă că ar exista vreo incompatibilitate între Regulamentul unic OCP și Regulamentul nr. 3149/92, ci fiecare dinte ele susține o interpretare diferită a articolului 27 din Regulamentul unic OCP.

102    Prin urmare, soluționarea prezentei acțiuni depinde de interpretarea articolului 27 din Regulamentul unic OCP care urmează să fie reținută.

103    Potrivit unei jurisprudențe constante, în cazul în care este necesară interpretarea unui text din dreptul derivat al Uniunii, acesta trebuie interpretat, în măsura posibilului, în sensul conformității sale cu dispozițiile tratatului. De asemenea, un regulament de aplicare trebuie, dacă este posibil, să fie interpretat în conformitate cu dispozițiile regulamentului de bază (Hotărârea Curții din 24 iunie 1993, Dr. Tretter, C‑90/92, Rec., p. I‑3569, punctul 11, și Hotărârea Curții din 10 septembrie 1996, Comisia/Germania, C‑61/94, Rec., p. I‑3989, punctul 52).

104    Prin urmare, este necesar ca Regulamentul unic OCP să fie interpretat în sensul conformității sale cu dispozițiile pertinente din tratat referitoare la PAC, în cadrul căreia acesta se înscrie.

105    În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție (a se vedea Hotărârea Curții din 7 iunie 2005, VEMW și alții, C‑17/03, Rec., p. I‑4983, punctul 41 și jurisprudența citată).

106    Pe de altă parte, în cazul în care interpretările literală și istorică ale unui regulament și, în special, ale uneia dintre dispozițiile acestuia nu permit o apreciere exactă a sferei sale de aplicare, reglementarea în cauză trebuie interpretată atât în raport cu finalitatea sa, cât și cu economia sa generală (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 31 martie 1998, Franța și alții/Comisia, C‑68/94 și C‑30/95, Rec., p. I‑1375, punctul 168, și Hotărârea Tribunalului din 25 martie 1999, Gencor/Comisia, T‑102/96, Rec., p. II‑753, punctul 148).

107    Acestea sunt principiile în lumina cărora urmează să fie examinată legalitatea regulamentului atacat.

–       Cu privire la singurul motiv invocat, întemeiat pe pretinsa adoptare a regulamentului atacat cu încălcarea Regulamentului unic OCP și în special a articolului 27 din acesta

108    Astfel cum reiese din considerentul (10) al Regulamentului unic OCP, achizițiile de intervenție reprezintă un instrument al PAC de stabilizare a piețelor agricole și de garantare a unui nivel de trai echitabil populației agricole. Intervenția publică este în prezent reglementată de dispozițiile cuprinse în capitolul I din titlul I din partea a II‑a Regulamentului unic OCP. Unul dintre mijloacele de desfacere a stocurilor de intervenție astfel constituite este, potrivit articolului 27 din regulamentul menționat, distribuirea acestora persoanelor celor mai defavorizate.

109    În această privință, este necesar să fie amintit contextul istoric în care se încadrează această dispoziție.

110    Măsura distribuirii de produse alimentare persoanelor celor mai defavorizate din Comunitate a fost instituită prin Regulamentul nr. 3730/87. În special din al treilea considerent al acestui regulament reieșea că, „prin stocurile sale de intervenție de diverse produse agricole, Comunitatea dispune de mijloace potențiale de a aduce o contribuție semnificativă bunăstării cetățenilor celor mai defavorizați” și că „exploatarea durabilă a acestui potențial până la reducerea stocurilor la un nivel normal prin aplicarea unor măsuri corespunzătoare este în interesul Comunității și conformă obiectivelor [PAC]”.

111    În urma unei serii de reforme succesive ale PAC, stocurile de intervenție au fost reduse în mod progresiv, iar perioadele în care aceste stocuri erau reduse sau inexistente s‑au înmulțit. De asemenea, Regulamentul nr. 3730/87 a fost modificat prin Regulamentul nr. 2535/95. Acest regulament a creat posibilitatea, în anumite condiții, de a mobiliza anumite produse pe piață.

112    Primul considerent al Regulamentului nr. 2535/95 este formulat după cum urmează:

„întrucât măsurile stabilite în Regulamentul […] nr. 3730/87 […] sunt bazate pe disponibilitatea stocurilor publice, ca urmare a achiziționării de către agențiile de intervenție […]; întrucât s‑a dovedit că adoptarea și aplicarea planului anual pentru furnizarea de alimente poate deveni dificilă datorită inexistenței temporare a anumitor produse de bază în stocurile de intervenție în cursul anului; întrucât această amenințare poate să crească, date fiind măsurile adoptate pentru a controla piețele mai eficient și pentru a adapta producția la cerințe; întrucât pare potrivit, ca o măsură intermediară în aceste situații și pentru a nu pune în pericol aplicarea programelor de furnizare, să se asigure posibilitatea de mobilizare a produselor respective pe piața comunitară, dar în condiții care nu aduc atingere nici principiului furnizării produselor provenind din stocuri de intervenție, nici cadrului creditelor înscrise în acest scop în bugetul comunitar”.

113    Dispoziția rezultată ca urmare a adoptării Regulamentelor nr. 3730/87 și 2535/95 a fost reluată în cadrul articolului 27 din Regulamentul unic OCP, considerentul (18) al acestuia amintind că, „[d]atorită stocurilor de intervenție pentru diverse produse agricole, Comunitatea dispune de mijloacele necesare pentru a‑și aduce o contribuție importantă la bunăstarea cetățenilor săi celor mai defavorizați” și precizând că „[e]ste în interesul său să exploateze durabil acest potențial până la reducerea stocurilor la un nivel normal prin instituirea de măsuri adecvate”. Din același considerent reiese că în acest sens a instituit Regulamentul nr. 3730/87 „măsura socială” a distribuirii de alimente persoanelor celor mai defavorizate din Comunitate și că trebuia ca respectiva măsură să fie menținută și inclusă în Regulamentul unic OCP.

114    Astfel cum s‑a amintit la punctul 3 de mai sus, articolul 27 din Regulamentul unic OCP face parte din subsecțiunea IV, intitulată „Desfacerea stocului de intervenție”, din cadrul secțiunii II din capitolul I din titlul I din partea a II‑a a regulamentului menționat. Acest articol, intitulat „Distribuirea către persoanele cele mai defavorizate din Comunitate”, prevede la alineatul (1) că produsele din stocurile de intervenție sunt puse la dispoziția anumitor organisme desemnate în conformitate cu un plan anual. Alineatul (2) litera (a) al aceluiași articol prevede că un produs poate fi mobilizat pe piața comunitară printre altele în cazul în care „acest produs este temporar indisponibil în stocurile de intervenție comunitare la punerea în aplicare a planului anual menționat la alineatul (1), în măsura necesară pentru a permite realizarea planului într‑unul sau mai multe state membre și cu condiția ca respectivele cheltuieli să se mențină în limitele cheltuielilor prevăzute în bugetul comunitar pentru acest scop”.

115    În consecință, această dispoziție trebuie interpretată în sensul că prevede o măsură de exploatare utilă a stocurilor de intervenție.

116    Se impune constatarea că prezentul litigiu se înscrie în cadrul aplicării unei reglementări care prevede două etape. Etapa principală, cea a intervenției publice pe piață, urmărește în mod clar obiectivele PAC precizate la articolul 33 alineatul (1) CE și în special pe cel al stabilizării piețelor. Etapa următoare este cea a desfacerii stocurilor de intervenție astfel constituite, distribuirea de produse persoanelor celor mai defavorizate constituind una dintre modalitățile de realizare a acesteia. Această distribuire urmărește un obiectiv social care nu poate fi decât secundar și, într‑un anumit fel, accesoriu în raport cu obiectivele principale ale PAC și poate, așadar, în principiu, să se efectueze numai în limitele stocurilor excedentare și ținând seama de faptul că „exploatarea durabilă a acestui potențial până la reducerea stocurilor la un nivel normal […] este […] conformă obiectivelor [PAC]”.

117    În ceea ce privește posibilitatea unor achiziții suplimentare, din primul considerent al Regulamentului nr. 2535/95 reiese că această măsură a fost adoptată întrucât se „dovedi[se] că adoptarea și aplicarea planului anual pentru furnizarea de alimente [puteau] deveni dificile datorită inexistenței temporare a anumitor produse de bază în stocurile de intervenție în cursul anului” și că trebuia, „ca o măsură intermediară în aceste situații și pentru a nu pune în pericol aplicarea programelor de furnizare, să se asigure posibilitatea de mobilizare a produselor respective pe piața comunitară”. În schimb, același considerent precizează că acest lucru trebuie efectuat „în condiții care nu aduc atingere nici principiului furnizării produselor provenind din stocuri de intervenție, nici cadrului creditelor înscrise în acest scop în bugetul comunitar”.

118    Prin urmare, rezultă cu claritate din cele prezentate anterior că rațiunea de a fi a acestei măsuri este determinată de existența stocurilor de intervenție și de planul anual de distribuire a acestora persoanelor celor mai defavorizate. În consecință, obiectivul planului anual și al achizițiilor suplimentare pe care le determină nu poate fi, astfel cum afirmă Comisia, acela de a acoperi nevoile declarate de statele membre care participă la plan, ci de a distribui persoanelor celor mai defavorizate volumul stocurilor de intervenție existente.

119    Astfel, articolul 27 alineatul (1) din Regulamentul unic OCP prevede că sunt puse la dispoziție „produsele din stocurile de intervenție”, în timp ce, potrivit alineatului (2) litera (a) al acestuia, un produs poate fi mobilizat pe piață în cazul în care este „temporar indisponibil în stocurile de intervenție […] la punerea în aplicare a planului anual”. Aceasta indică faptul că achiziția suplimentară de astfel de produse este prevăzută ca excepție, regula fiind cea a distribuirii produselor din stocurile de intervenție. Această măsură trebuie, așadar, în calitate de excepție, să facă obiectul unei interpretări restrictive. Aceasta nu poate fi în niciun caz ridicată la nivel de regulă.

120    Interpretarea restrictivă a noțiunii „temporar indisponibil […] la punerea în aplicare a planului anual” este impusă de asemenea de precizarea suplimentară care figurează la articolul 27 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul unic OCP, potrivit căreia un produs nu poate fi mobilizat pe piață decât „în măsura necesară pentru a permite realizarea planului [anual] […] și cu condiția ca respectivele cheltuieli să se mențină în limitele cheltuielilor prevăzute în bugetul comunitar pentru acest scop”.

121    Din această dispoziție reiese că numai în cazul în care indisponibilitatea temporară a unui produs survine la momentul punerii în aplicare a planului anual este posibil ca respectivul produs să fie cumpărat de pe piață. Aceasta presupune de asemenea ca un plan anual, precum și bugetul prevăzut pentru punerea sa în aplicare să fi fost adoptate anterior unei eventuale mobilizări.

122    Desigur, astfel cum afirmă Comisia, este adevărat că, din motive practice de aplicare și tocmai în scopul de a putea adopta planul și bugetul prevăzut pentru punerea sa în aplicare, momentul adoptării planului este cel la care Comisia trebuie să fie în măsură să cunoască volumul de produse care trebuie cumpărate în plus, întrucât nu sunt disponibile în stocurile de intervenție. Acest mod de a proceda este, într‑adevăr, singurul posibil și conform cu dispozițiile pertinente ale Regulamentului nr. 3149/92.

123    Potrivit articolului 1 din Regulamentul nr. 3149/92, statele membre participante transmit Comisiei, până cel târziu la data de 31 mai care precedă perioada de punere în aplicare a planului, care sunt cantitățile de care au nevoie. Potrivit articolului 2 din același regulament, Comisia adoptă înaintea datei de 1 octombrie a aceluiași an planul anual care stabilește printre altele „alocația pusă la dispoziția [statelor membre], pentru fiecare produs, în vederea cumpărării de pe piața comunitară în cazurile de indisponibilitate temporară a respectivului produs în stocurile deținute de către organismele de intervenție, constatată la adoptarea planului anual”.

124    Cu toate acestea, dispozițiile menționate nu pot fi nicidecum interpretate în sensul că ar conferi Comisiei competența de a stabili planul independent de volumul stocurilor de intervenție existente și/sau estimate pentru anul în cauză. Astfel, chiar dacă trebuie să țină seama, în vederea stabilirii alocărilor, de cantitățile solicitate de statele membre, de cantitățile de produse solicitate care nu sunt disponibile în stocurile de intervenție, precum și de produsele solicitate, atribuite și utilizate efectiv în cursul exercițiilor fiscale precedente [articolul 2 alineatul (3) litera (c) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 3149/92], Comisia nu poate depăși limitele stabilite prin norma superioară de drept, și anume prin Regulamentul unic OCP.

125    Astfel, momentul adoptării planului este cel la care Comisia are sarcina de a adapta volumul acestuia la volumul stocurilor de intervenție. Este adevărat că, în acest cadru, Comisia dispune de o marjă de manevră, acordată de articolul 27 alineatul (2) din Regulamentul unic OCP, însă aceasta nu trebuie să ducă la ignorarea caracterului excepțional al acestei dispoziții. Astfel, întrucât stocurile de intervenție trebuie privite ca reprezentând o instituție permanentă, numai volumul acestora variind în funcție de fluctuațiile pieței și de intervențiile publice, expresia „temporar indisponibil” nu poate fi interpretată ca referindu‑se la un număr de luni sau de ani, ci ca desemnând o excepție de la regula distribuirii produselor din stocurile de intervenție. Proporțiile volumului achizițiilor suplimentare trebuie să reflecte astfel caracterul excepțional al acestei măsuri în raport cu volumul total al planului anual, singurul scop al acesteia fiind remedierea insuficiențelor care, în funcție de starea stocurilor, ar urma să survină în cursul punerii în aplicare a planului. În caz contrar, ar avea loc o înlocuire a regulii cu excepția.

126    Această concluzie nu este contrară niciuneia dintre dispozițiile Regulamentului nr. 3149/92. Pe de altă parte, aceasta este conformă cu modul în care este redactat primul considerent al Regulamentului nr. 2535/95, care a instituit posibilitatea achizițiilor suplimentare, potrivit căruia această posibilitate trebuia să fie prevăzută pentru a nu pune în pericol adoptarea și aplicarea programelor de furnizare.

127    În speță, prin intermediul regulamentului atacat, Comisia a stabilit, pentru exercițiul financiar 2009, planul anual de distribuire de produse alimentare persoanelor celor mai defavorizate, în cadrul căruia a prevăzut, în anexa II, sumele repartizate statelor membre pentru achiziții de produse de pe piață într‑un cuantum total de 431 420 891 de euro, ceea ce reprezenta aproximativ 89,98 % din volumul total al planului, care era de 496 de milioane de euro [litera (a) din anexa I la regulamentul atacat].

128    Se impune, așadar, constatarea că obiectivul principal al planului anual cuprins în regulamentul atacat nu era desfacerea stocurilor de intervenție, ci acoperirea nevoilor declarate de statele membre care participau la plan.

129    Pe de altă parte, din anexele la replică reiese că, în urma declarației președintelui Comisiei referitoare la creșterea cu două treimi a bugetului prevăzut pentru programul de distribuire de produse alimentare persoanelor celor mai defavorizate, Comisia a invitat statele participante să revizuiască nevoile declarate pentru exercițiul financiar 2009 și să i le comunice înainte de sfârșitul lunii august 2008, adică după data limită prevăzută la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 3149/92.

130    În aceste condiții, planul anual pentru exercițiul financiar 2009 nu poate fi considerat ca fiind conform cu articolul 27 din Regulamentul unic OCP, astfel cum a fost interpretat mai sus.

131    Această concluzie nu poate fi pusă în discuție de niciunul dintre argumentele prezentate de Comisie, de Regatul Spaniei, de Republica Franceză, de Republica Italiană sau de Republica Polonă.

132    Comisia, Regatul Spaniei, Republica Franceză și Republica Polonă afirmă în special că o reducere sau o eliminare pe termen scurt a planului ca urmare a unei scăderi temporare sau a indisponibilității anumitor produse în cadrul stocurilor de intervenție ar fi contrară finalității acestuia, întrucât aceasta ar avea drept efect retragerea din cadrul participării la acest plan a organizațiilor caritabile care depind de acesta și eliminarea infrastructurii legate de instrumentul de desfacere a stocurilor în cursul anilor următori, care ar fi caracterizați de o creștere a acestora. Acest lucru ar fi contrar obiectivelor PAC și ar face imposibilă contribuția programului la obiectivul constând în asigurarea unui nivel ridicat de protecție socială.

133    Acest argument nu poate fi primit. În primul rând, trebuie subliniat că nu a fost pusă în discuție în cadrul prezentei acțiuni însăși instituirea planului anual de distribuire de produse alimentare persoanelor celor mai defavorizate. Or, în conformitate cu articolul 27 din Regulamentul unic OCP, obiectivul principal al acestui plan este distribuirea produselor din stocurile de intervenție, iar nu stabilitatea acoperirii nevoilor organizațiilor caritabile care participă la program. În al doilea rând, din dosar și din considerațiile care precedă rezultă că planul pentru exercițiul financiar 2009 stabilit prin regulamentul atacat nu numai că a fost separat de volumul stocurilor de intervenție disponibile, ci a prevăzut alocări de resurse pentru achizițiile suplimentare în cadrul unui buget mult mai important decât cele din ultimii trei ani precedenți. În aceste condiții, este imposibil să se considere că regulamentul atacat avea drept scop asigurarea stabilității programului în cauză.

134    Chiar dacă s‑ar considera că sunt corecte argumentele Comisiei, ale Republicii Franceze, ale Republicii Italiene și ale Republicii Polone, potrivit cărora articolul 27 din Regulamentul unic OCP, precum și regulamentul atacat urmăresc diferitele obiective ale PAC, astfel cum sunt definite la articolul 33 alineatul (1) CE, acestea nu sunt de natură să infirme concluzia că regulamentul atacat, astfel cum reiese din considerațiile prezentate mai sus, încalcă articolul 27 din Regulamentul unic OCP, articol a cărui legalitate nu este, în orice caz, pusă în discuție în cadrul prezentei acțiuni.

135    În acest cadru, jurisprudența invocată de Comisie, de Republica Italiană, de Republica Polonă, precum și de Republica Federală Germania în ceea ce privește stabilirea temeiului juridic adecvat al unei măsuri în raport cu obiectivele urmărite de aceasta din urmă nu este pertinentă în speță. Astfel, prezenta cauză nu se referă la problema alegerii temeiului juridic al unui act.

136    În sfârșit, în ceea ce privește diferitele pasaje din considerentele regulamentelor care nu au fost luate în considerare cu ocazia interpretării articolului 27 din Regulamentul unic OCP efectuate mai sus, și anume Regulamentele nr. 267/96 și nr. 1127/2007 de modificare a Regulamentului nr. 3149/92, la care se referă Republica Italiană, pentru motivul că ar indica faptul că achiziția suplimentară este condiționată numai de indisponibilitatea produsului în stocurile de intervenție al căror volum ar fi în scădere, trebuie să se constate că acestea nu sunt de natură să pună în discuție interpretarea articolului 27 din Regulamentul unic OCP reținută de Tribunal. Astfel, interpretarea articolului 27 din Regulamentul unic OCP nu poate fi determinată de dispoziții cuprinse în regulamente de rang inferior, adoptate în vederea aplicării sale.

137    Având în vedere considerațiile prezentate anterior, trebuie să se constate că regulamentul atacat a fost adoptat cu încălcarea articolului 27 din Regulamentul unic OCP.

–       Cu privire la consecințele încălcării articolului 27 din Regulamentul unic OCP

138    În cazul în care acțiunea ar fi admisă, Republica Federală Germania, susținută de Regatul Suediei, solicită ca Tribunalul să își exercite competența de a dispune limitarea efectelor anulării la articolul 2 din regulamentul atacat și la anexa II la acesta și „suspendarea” lor, pentru a evita ca această anulare să poată afecta punerea în aplicare a planului în favoarea organizațiilor caritabile în cursul exercițiului financiar 2009 sau – în cazul în care Tribunalul s‑ar pronunța după încheierea exercițiului financiar – în mod retroactiv.

139    Comisia, susținută de Republica Italiană și de Republica Polonă, au formulat aceeași cerere.

140    În primul rând, trebuie să se constate că, formulând astfel cererea, Republica Federală Germania, susținută de Regatul Suediei, solicită în realitate anularea în parte a regulamentului atacat, și anume anularea articolului 2 din acesta și a anexei II la acesta.

141    Astfel, este important de amintit că, în speță, nu este pusă în discuție chiar legalitatea mecanismului de repartizare a resurselor în favoarea persoanelor celor mai defavorizate, ci faptul că planul pentru exercițiul financiar 2009 adoptat prin regulamentul atacat se bazează în principal pe achizițiile suplimentare de produse de pe piață. Având în vedere concluzia la care s‑a ajuns la punctul 137 de mai sus, urmează, în consecință, să fie anulate numai dispozițiile care prevăd alocările de resurse pentru astfel de achiziții, și anume articolul 2 din regulamentul atacat și anexa II la acesta.

142    În al doilea rând, trebuie precizat că, la momentul la care are loc anularea în parte a regulamentului atacat, toate sumele alocate au fost, în principiu, deja plătite. În aceste condiții și pentru a evita ca efectul retroactiv al anulării să dea naștere unei obligații a statelor membre care au beneficiat de aceste sume alocate de a le rambursa, este necesar ca Tribunalul să își exercite competența de a stabili care sunt efectele actului anulat care trebuie considerate ca fiind irevocabile.

143    În circumstanțele specifice ale speței, este necesar, așadar, să fie anulate articolul 2 din regulamentul atacat și anexa II la acesta și să se decidă că această anulare în parte nu afectează validitatea alocărilor de resurse deja efectuate.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

144    Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de Republica Federală Germania, conform concluziilor acesteia din urmă.

145    Pe de altă parte, potrivit articolului 87 alineatul (4) din același regulament, statele membre care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Polonă și Regatul Suediei suportă, așadar, propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a cincea)

declară și hotărăște:

1)      Anulează articolul 2 din Regulamentului (CE) nr. 983/2008 al Comisiei din 3 octombrie 2008 de adoptare a planului de repartizare către statele membre a resurselor imputabile exercițiului financiar 2009 pentru furnizarea de produse alimentare din stocurile de intervenție persoanelor celor mai defavorizate din Comunitate, precum și anexa II la acesta.

2)      Anularea articolului 2 din Regulamentul nr. 983/2008 și a anexei II la acesta nu afectează validitatea alocărilor de resurse deja efectuate.

3)      Obligă Comisia Europeană să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Republica Federală Germania.

4)      Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Polonă și Regatul Suediei suportă propriile cheltuieli de judecată.

Prek Soldevila Fragoso Frimodt Nielsen

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 13 aprilie 2011.

Semnături

* Limba de procedură: germana.