HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a zecea)

17 aprilie 2024 (*)

„FEGA și FEADR – Cheltuieli excluse de la finanțare – Cheltuieli efectuate de România – Deficiențe în cadrul controalelor administrative – Suprapunerea a două anchete – Articolul 34 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 – Terenuri lăsate pârloagă și pășuni temporare – Articolul 44 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 – Obligația de motivare – Proporționalitate – Eroare de apreciere”

În cauza T‑49/22,

România, reprezentată de E. Gane, L.‑E. Bațagoi, O.‑C. Ichim și R. Antonie, în calitate de agenți,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de A. Biolan, A. Sauka și J. Aquilina, în calitate de agenți,

pârâtă,

TRIBUNALUL (Camera a zecea),

compus din doamna O. Porchia, președintă, domnii M. Jaeger (raportor) și P. Nihoul, judecători,

grefier: doamna I. Kurme, administratoare,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

în urma ședinței din 11 octombrie 2023,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, România solicită anularea în parte a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2021/2020 a Comisiei din 17 noiembrie 2021 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) (JO 2021, L 413, p. 10, denumită în continuare „decizia atacată”), în măsura în care respectiva decizie privește cheltuielile pe care aceasta le-ar fi efectuat în cadrul FEGA și FEADR (denumite în continuare împreună „fondurile”) în cursul exercițiilor financiare 2018 și 2019 în cuantum de 178 320 110,85 euro.

I.      Istoricul cauzei

A.      Cu privire la ancheta AA/2017/002/RO

2        Comisia Europeană a deschis ancheta AA/2017/002/RO (denumită în continuare „ancheta din 2017”) împotriva României, în temeiul articolului 52 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1200/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (JO 2013, L 347, p. 549) și al articolului 34 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 al Comisiei din 6 august 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 1306/2013 în ceea ce privește agențiile de plăți și alte organisme, gestiunea financiară, verificarea conturilor, normele referitoare la controale, valorile mobiliare și transparența (JO 2014, L 255, p. 59), pentru a verifica dacă gestionarea și controlul de către aceasta a schemelor de ajutoare pe suprafață plătite de fonduri au fost efectuate în conformitate cu legislația Uniunii Europene pentru anii 2015 și 2016.

3        În perioada 12-16 iunie 2017, în cadrul anchetei din 2017, Comisia a efectuat în România un audit la fața locului.

4        La 28 august 2017, ca urmare a acestui audit, Comisia a notificat României rezultatele verificărilor sale, în conformitate cu articolul 34 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014, și i-a solicitat informații suplimentare.

5        La 20 februarie 2018, Comisia a organizat o reuniune bilaterală (denumită în continuare „reuniunea bilaterală aferentă anului 2017”), în conformitate cu articolul 34 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014.

6        La 3 aprilie 2018, procesul-verbal al reuniunii bilaterale aferente anului 2017 a fost comunicat României, împreună cu invitația de a furniza informații suplimentare până la data de 2 iulie 2018.

7        La 25 aprilie 2018, România a transmis observațiile sale privind procesul-verbal al reuniunii bilaterale aferente anului 2017 și, la 2 iulie și la 11 septembrie 2018, răspunsurile sale la solicitarea de informații suplimentare formulată în respectivul proces-verbal, în temeiul articolului 34 alineatul (5) litera (a) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014.

8        La 1 martie 2019, Comisia a comunicat României, în conformitate cu articolul 34 alineatul (3) al treilea paragraf și cu articolul 40 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014, concluziile sale bazate pe informațiile primite în cadrul procedurii de verificare a conformității (denumită în continuare „comunicarea privind cheltuielile excluse pentru anul 2017”). În concret, Comisia, pe de o parte, a indicat că își menținea poziția potrivit căreia sistemul instituit de România în anii 2015 și 2016, care face obiectul anchetei din 2017, prezenta deficiențe în funcționarea a cinci controale-cheie și, pe de altă parte, a precizat valoarea sumei pe care intenționa să o excludă de la finanțarea de către Uniune.

9        La 10 aprilie 2019, România a depus o cerere de conciliere, în urma căreia, la 24 iunie 2019, i-a fost transmis un raport al organismului de conciliere (denumit în continuare „raportul de conciliere pentru anul 2017”).

10      La 10 iulie 2019, în urma raportului de conciliere pentru anul 2017, România a comunicat Comisiei un calcul de impact revizuit pe baza articolului 34 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014.

11      Ulterior, Comisia a transmis României poziția sa finală, în care a indicat că își menține parțial poziția exprimată în comunicarea privind cheltuielile excluse pentru anul 2017 și că reduce valoarea sumei pe care o propunea a fi exclusă de la finanțarea de către Uniune, după ce a luat în considerare calculul de impact revizuit al României (denumită în continuare „poziția finală pentru anul 2017”). Data transmiterii poziției finale pentru anul 2017 este divergentă între părți, chiar și în urma ședinței.

12      Raportul de sinteză privind ancheta din 2017 a fost comunicat ulterior României.

B.      Cu privire la ancheta AA/2018/007/RO

13      Comisia a deschis ancheta AA/2018/007/RO (denumită în continuare „ancheta din 2018”) împotriva României în temeiul articolului 52 din Regulamentul nr. 1306/2013 și al articolului 34 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014, pentru a verifica dacă gestionarea și controlul de către aceasta a schemelor de ajutoare pe suprafață plătite de fonduri au fost efectuate în conformitate cu dreptul Uniunii pentru anii 2017 și 2018.

14      În perioada 2-6 iulie 2018, în cadrul anchetei din 2018, Comisia a efectuat în România un audit la fața locului (denumit în continuare „auditul din 2018”).

15      Printr-o scrisoare din 28 august 2018, Comisia a notificat României rezultatele verificărilor sale, în conformitate cu articolul 34 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014 (denumită în continuare „scrisoarea de constatare din 2018”).

16      La 29 octombrie 2018, România a transmis Comisiei observațiile sale cu privire la scrisoarea de constatare din 2018.

17      La 23 ianuarie 2019, Comisia a invitat România la o reuniune bilaterală, în temeiul articolului 34 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014.

18      La 5 martie 2019, Comisia și autoritățile române s-au întâlnit în cadrul unei reuniuni bilaterale (denumită în continuare „reuniunea bilaterală aferentă anului 2018”).

19      La 10 aprilie 2019, Comisia a transmis României procesul-verbal al reuniunii bilaterale aferente anului 2018 (denumit în continuare „procesul-verbal al anchetei din 2018”).

20      La 3 mai 2019, România a transmis Comisiei observațiile sale cu privire la procesul-verbal al anchetei din 2018.

21      Printr-o scrisoare din 10 iunie 2019, România a prezentat răspunsurile sale la solicitarea de informații suplimentare formulată în procesul-verbal al anchetei din 2018 (denumită în continuare „scrisoarea de informații suplimentare pentru anul 2018”).

22      Ulterior, Comisia a trimis României concluziile preliminare ale anchetei din 2018 (denumită în continuare „comunicarea privind cheltuielile excluse pentru anul 2018”), în temeiul articolului 34 alineatul (3) al treilea paragraf din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014, în care a comunicat propunerea sa de a exclude de la finanțarea de către Uniune a sumei de 178 846 662,94 euro și a confirmat opinia sa potrivit căreia în România, în anii 2017 și 2018, punerea în aplicare a schemei de ajutoare pe suprafață a încălcat regulamentele Uniunii.

23      Mai precis, Comisia a precizat că motivele de excludere se refereau la deficiențele constatate în legătură cu patru controale-cheie, și anume controalele administrative în ceea ce privește definiția terenurilor lăsate pârloagă în raport cu definiția pășunilor, efectuarea de controale încrucișate pentru stabilirea eligibilității parcelei declarate, efectuarea unui număr suficient de controale la fața locului și efectuarea unor controale la fața locului de o calitate suficientă.

24      Data trimiterii comunicării privind cheltuielile excluse pentru anul 2018 este divergentă între părți, chiar și în urma ședinței.

25      La 5 februarie 2020, România a depus o cerere de conciliere (denumită în continuare „cererea de conciliere pentru anul 2018”).

26      La 15 decembrie 2020, România a participat, prin videoconferință, la o reuniune de conciliere.

27      La 4 ianuarie 2021, organismul de conciliere a comunicat raportul său în care a concluzionat că nu este posibilă concilierea.

28      La 5 iulie 2021, Comisia a comunicat României poziția sa finală (denumită în continuare „poziția finală pentru anul 2018”), adoptată în urma raportului de conciliere. În respectiva poziție, în esență, Comisia și-a menținut evaluarea potrivit căreia sistemul pus în aplicare în România în anii de cerere 2017 și 2018 prezenta deficiențe în funcționarea a patru controale-cheie. În plus, Comisia a redus corecțiile forfetare propuse la suma de 178 320 110,85 euro.

29      Ulterior, Comisia a trimis României un raport de sinteză în care a amintit diferitele etape ale anchetei din 2018, conținutul observațiilor formulate de România în cursul procedurii de verificare a conformității și motivarea concluziilor sale finale.

30      La 17 noiembrie 2021, Comisia a adoptat decizia atacată. În ceea ce privește România și cheltuielile sale efectuate în cadrul fondurilor pentru anii 2017 și 2018, Comisia a identificat încălcările dreptului Uniunii menționate la punctul 23 de mai sus și a decis să îi impună o corecție forfetară în cuantum de 178 320 110,85 euro.

II.    Concluziile părților

31      România solicită Tribunalului:

–        anularea în parte a deciziei atacate în măsura în care aceasta privește cheltuielile pe care le-a efectuat în cadrul fondurilor în anii financiari 2018 și 2019, în cuantum de 178 320 110,85 euro;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

32      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea României la plata cheltuielilor de judecată.

III. În drept

33      În susținerea acțiunii formulate, România invocă trei motive, întemeiate, primul, pe exercitarea necorespunzătoare de către Comisie a competenței sale de a exclude sume de la finanțarea de către Uniune în temeiul articolului 52 din Regulamentul nr. 1306/2013, al doilea, pe încălcarea principiului proporționalității și, al treilea, pe încălcarea obligației de motivare.

A.      Cu privire la primul motiv, întemeiat pe exercitarea necorespunzătoare de către Comisie a competenței sale de a exclude sume de la finanțarea de către Uniune în temeiul articolului 52 din Regulamentul nr. 1306/2013

34      În susținerea primului său motiv, România invocă în esență cinci aspecte, întemeiate pe erori săvârșite de Comisie în constatarea unor deficiențe în cadrul controalelor administrative referitoare, în ceea ce privește primul aspect, la raportul dintre ancheta din 2017 și ancheta din 2018, precum și la termenul aplicabil comunicării de informații în cadrul anchetei din 2018, în ceea ce privește al doilea aspect, la definiția terenurilor lăsate pârloagă în raport cu definiția pășunilor, în ceea ce privește al treilea aspect, la efectuarea de controale încrucișate pentru stabilirea eligibilității parcelei declarate, în ceea ce privește al patrulea aspect, la efectuarea unui număr suficient de controale la fața locului și, în ceea ce privește al cincilea aspect, la efectuarea unor controale la fața locului de o calitate suficientă.

1.      Observații introductive privind întinderea controlului jurisdicțional în domeniul politicii agricole comune

35      Potrivit unei jurisprudențe constante, atunci când Comisia refuză să pună în sarcina fondurilor anumite cheltuieli din cauza încălcării dispozițiilor de drept al Uniunii imputabile unui stat membru, Comisiei nu îi revine sarcina de a demonstra în mod exhaustiv insuficiența controalelor efectuate de administrațiile naționale sau incorectitudinea cifrelor transmise de acestea, ci sarcina de a prezenta un element de probă privind îndoiala serioasă și rezonabilă pe care o are referitor la aceste controale sau la aceste cifre. Această ușurare a sarcinii probei în favoarea Comisiei se explică prin faptul că statul membru este acela care se află în poziția cea mai potrivită pentru a obține și a verifica datele necesare închiderii conturilor fondurilor și acesta trebuie, prin urmare, să prezinte dovada cea mai detaliată și mai completă a realității controalelor sau a cifrelor sale și, dacă este cazul, a inexactității afirmațiilor Comisiei (a se vedea Hotărârea din 11 ianuarie 2001, Grecia/Comisia, C‑247/98, EU:C:2001:4, punctele 8 și 9 și jurisprudența citată).

36      Astfel, revine Tribunalului sarcina de a verifica dacă statul membru în cauză a demonstrat inexactitatea aprecierilor Comisiei sau lipsa riscului de pierdere sau de neregularitate pentru fonduri pe baza aplicării unui sistem de control fiabil și eficient (a se vedea Hotărârea din 8 iulie 2020, Portugalia/Comisia (T‑38/19, nepublicată, EU:T:2020:325, punctul 41 și jurisprudența citată).

2.      Cu privire la primul aspect al primului motiv, întemeiat pe erori săvârșite de Comisie la constatarea unor deficiențe în cadrul controalelor administrative în ceea ce privește relația dintre ancheta din 2017 și ancheta din 2018, precum și termenul aplicabil informațiilor transmise de România în cadrul anchetei din 2018

a)      Cu privire la relația dintre ancheta din 2017 și ancheta din 2018

37      România susține că din succesiunea diferitelor etape ale anchetei din 2017 și ale anchetei din 2018 se poate lesne observa că aceste două anchete s-au suprapus parțial.

38      Potrivit României, această suprapunere este stabilită în măsura în care, pe de o parte, deficiențele constatate în cadrul anchetei din 2018 sunt de aceeași natură cu cele constatate în cadrul anchetei din 2017 și, pe de altă parte, ea nu a putut lua în considerare concluziile anchetei din 2017 în calculele sale prezentate Comisiei în cadrul anchetei din 2018, întrucât poziția finală pentru anul 2017 a fost transmisă, în opinia sa, la 20 decembrie 2019, dată la care expirase deja termenul în care putea transmite informații în cadrul anchetei din 2018 fără a fi necesar să demonstreze că erau îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 34 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014.

39      Comisia contestă argumentele României.

40      În speță, este necesar să se arate că reiese din dosar că Comisia nu contestă nici faptul că ancheta din 2018 se înscrie în prelungirea firească a anchetei din 2017, nici faptul că, în cadrul anchetei din 2018, a făcut referire la ancheta din 2017. Astfel, Comisia arată că această continuitate între cele două anchete își are originea în faptul că, în octombrie 2017, a fost elaborat un plan de acțiune pentru România (denumit în continuare „planul de acțiune din 2017”). Acest plan, solicitat României de Comisie, urmărea obiectivul de a îmbunătăți sistemul de control și, prin urmare, de a proteja fondurile pentru anii următori sau pentru anii precedenți prin recuperări care urmau să fie angajate pe baza unor informații noi. Comisia observă că, ținând seama de deficiențele constatate în cursul anchetei din 2017 și de adoptarea acestui plan, finalitatea anchetei din 2018 era printre altele controlarea demersurilor întreprinse de România pentru ameliorarea sistemului de control.

41      În aceste condiții, în primul rând, deși cele două anchete se suprapun în ceea ce privește patru controale-cheie pentru care Comisia a constatat încălcări, nu este mai puțin adevărat că aceste încălcări privesc două perioade diferite, ancheta din 2017 privind anii 2015 și 2016 și ancheta din 2018 privind anii 2017 și 2018. În al doilea rând, trebuie arătat că decizia adoptată în urma anchetei din 2017 nu a făcut obiectul unei acțiuni în fața Tribunalului și este, așadar, definitivă. Prezenta acțiune a fost introdusă împotriva deciziei atacate, care a fost adoptată la finalul anchetei din 2018 și care privește anii 2017 și 2018.

42      Rezultă că România nu poate repune în discuție, în ceea ce privește ancheta din 2017, decât referirile la această anchetă făcute de Comisie în cursul anchetei din 2018 și pe baza cărora aceasta a adoptat decizia atacată.

b)      Cu privire la termenul aplicabil informațiilor transmise de România în cadrul anchetei din 2018

43      România arată că, în speță, cele două condiții cumulative prevăzute la articolul 34 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014 sunt îndeplinite.

44      Astfel, potrivit României, informațiile pe care le-a transmis după comunicarea privind cheltuielile excluse pentru anul 2018 ar fi trebuit luate în considerare.

45      Comisia contestă argumentele României.

46      Trebuie amintit că articolul 34 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014 prevede următoarele:

„La momentul evaluării cheltuielilor care trebuie excluse de la finanțarea din partea Uniunii, informațiile comunicate de statul membru după comunicarea oficială a Comisiei [a concluziilor preliminare ale anchetei] pot fi luate în considerare doar:

(a)      dacă este necesar pentru a se evita supraestimarea brută a prejudiciului financiar cauzat bugetului Uniunii; […]

(b)      dacă transmiterea cu întârziere a informațiilor este justificată în mod corespunzător de factori externi și nu periclitează adoptarea la timp de către Comisie a deciziei în temeiul articolului 52 din Regulamentul […] nr. 1306/2013.”

47      În această privință, trebuie amintit că cele două condiții prevăzute la articolul 34 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014 au un caracter cumulativ, astfel încât, dacă una dintre cele două nu este îndeplinită, nu este necesară examinarea celeilalte.

48      În ceea ce privește condiția prevăzută la articolul 34 alineatul (6) litera (b) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2004 privind justificarea de către factori externi, România susține în esență că s-a aflat în imposibilitatea de a furniza informațiile esențiale pentru ancheta din 2018 din cauza comportamentului Comisiei, aceasta din urmă clarificând tardiv, în ancheta din 2017, elemente pertinente pentru ancheta din 2018.

49      În această privință, trebuie să se constate că din cuprinsul punctului 41 de mai sus reiese că suprapunerea parțială a anchetei din 2017 și a anchetei din 2018 nu are efecte asupra legalității deciziei atacate, astfel încât comportamentul reproșat Comisiei de România nu poate fi considerat un factor extern în sensul articolului 34 alineatul (6) litera (b) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2004.

50      Pe de altă parte, este necesar să se arate că, în cadrul procedurii de verificare a conformității, statul membru în cauză trebuie să prezinte o explicație care să permită să se considere că anumiți factori externi au justificat prezentarea tardivă de informații după comunicarea oficială trimisă de Comisie a procesului-verbal al reuniunii bilaterale și că revine acesteia din urmă sarcina de a evalua dacă explicația respectivă este satisfăcătoare, dat fiind că, în ipoteza în care Comisia respinge explicația sa și nu aplică articolul 34 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014, statul membru ar putea contesta în fața Tribunalului refuzul de a lua în considerare informațiile transmise.

51      Or, în speță, pe de o parte, reiese din dosar că Comisia a susținut, fără a fi contrazisă de România, că, în cadrul anchetei din 2018, singurul factor extern invocat de aceasta se referea la informațiile privind ratele de eroare utilizate pentru calcularea riscului pentru FEGA. Pe de altă parte, România nu a contestat comportamentul Comisiei în cursul procedurii de verificare a conformității, ci numai în fața Tribunalului, astfel încât nu se poate reproșa în mod valabil Comisiei că nu a examinat în mod corect noțiunea de „factor extern” în sensul articolului 34 alineatul (6) litera (b) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2004.

52      Având în vedere tot ceea ce precedă, este necesar să se respingă primul aspect al primului motiv.

3.      Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe erori de apreciere săvârșite de Comisie la constatarea unor deficiențe în cadrul controalelor administrative în ceea ce privește definiția terenurilor lăsate pârloagă în raport cu definiția pășunilor

53      În susținerea celui de al doilea aspect al primului motiv, România invocă trei critici, întemeiate, prima, pe trimiterile la ancheta din 2017 făcute de Comisie în cadrul anchetei din 2018, a doua, pe lipsa de claritate a temeiului juridic al anchetei din 2018 și, a treia, pe erori în calculul corecției forfetare aplicate de Comisie în cadrul anchetei din 2018.

a)      Cu privire la prima critică, întemeiată pe trimiterile la ancheta din 2017 făcute de Comisie în cadrul anchetei din 2018

54      Cu titlu preliminar, România observă faptul că, în cursul anchetelor din 2017 și 2018, Comisia a constatat că aceeași fizionomie a terenurilor fusese acceptată în timpul controalelor la fața locului pentru terenurile lăsate pârloagă și pentru pășuni. România observă că, în opinia Comisiei, se părea că inspectorii români au acceptat calificarea terenurilor efectuată de fermieri în cererile lor de ajutor. În acest context și în ceea ce privește parcelele vizitate în timpul auditului din 2018, România ia act de faptul că Comisia a considerat că acestea din urmă trebuiau considerate mai degrabă terenuri lăsate pârloagă acoperite cu strat vegetal decât pășuni, din cauza prezenței limitate a ierbii printre plantele furajere erbacee cultivate sau spontane.

55      În această privință, România susține că terenurile lăsate pârloagă au fost monitorizate și verificate de inspectorii români și că, în cazul în care terenurile au fost declarate de un fermier necultivate timp de doi ani consecutivi, fermierul respectiv a fost sancționat, iar parcelele în cauză au fost excluse de la ajutor din cauza nerespectării dispozițiilor legale.

56      În orice caz, potrivit României, orice abordare a inspectorilor români care, în caz de dubiu, nu calificaseră drept culturi distincte pășunile temporare sau terenurile lăsate pârloagă a fost remediată cu ușurință în cadrul controalelor administrative ulterioare.

57      În continuare, România observă că, în cadrul anchetei din 2017, organismul de conciliere pare să fi ținut seama de Comunicarea Comisiei C(2015) 3675 final din 8 iunie 2015 intitulată „Orientări privind calcularea corecțiilor financiare în cadrul procedurilor de verificare a conformității și de închidere financiară a conturilor”. Comunicarea menționată ar preciza că „faptul că modalitatea de funcționare a unei proceduri de control este perfectibilă nu este, în sine, un motiv suficient pentru o corecție financiară”. Astfel, potrivit României, Comisia ar fi trebuit să clarifice mai bine modul de tratare a pășunilor temporare și a terenurilor lăsate pârloagă. Cu toate acestea, România constată că, în pofida poziției organismului de conciliere, Comisia, în poziția finală pentru anul 2017, și-a menținut propunerea de a aplica o corecție forfetară de 2 % ajutorului pentru înverzire acordat fermierilor care au declarat mai mult de 10 hectare (ha) de teren arabil.

58      În sfârșit, în ceea ce privește terenurile arabile cuprinse între 10 și 30 ha, pe de o parte, România adaugă că, în cadrul anchetei din 2018, în aproape toate cazurile, dacă una dintre cele două culturi, pășune temporară sau terenuri lăsate pârloagă, a fost declarată în una dintre cele două categorii necesare pentru a asigura diversificarea, și anume cultură principală și cultură secundară, alte culturi au fost declarate ca fiind culturi secundare. Pe de altă parte, România observă că, deși este adevărat că cultura principală nu trebuie să acopere mai mult de 75 % din terenurile arabile, depășirea acestui prag este permisă atât în cazul terenurilor lăsate pârloagă, cât și în cazul pășunilor temporare de articolul 44 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (JO 2013, L 347, p. 608). Astfel, în opinia României, nu exista niciun risc de a asigura diversificarea prin scindarea în mod artificial a parcelei și declararea celor două culturi la ambele categorii.

59      Cu toate acestea, pentru a evita o supraestimare a riscului pentru bugetul Uniunii, România ar fi transmis, în cererea de conciliere pentru anul 2018, un calcul de impact revizuit întemeiat pe ipoteza în care toți solicitanții care au declarat terenuri necultivate sau pășuni temporare ca fiind culturi principale sau secundare urmăreau să atingă în mod artificial pragurile de diversificare a culturilor.

60      Comisia contestă această primă critică.

1)      Observații introductive

61      Trebuie amintiți termenii articolului 44 din Regulamentul nr. 1307/2013, care prevede în esență că un fermier este obligat să își diversifice culturile pe hectarele pentru care primește plăți și că revine statului membru sarcina de a asigura respectarea acestei obligații.

62      Mai întâi, în primul rând, articolul 44 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 1307/2013 prevede că, dacă terenul arabil al unui fermier cuprinde între 10 și 30 ha și nu este cultivat în întregime cu culturi aflate sub apă o mare parte a anului sau o mare parte a ciclului de cultură, există cel puțin două culturi diferite pe terenul arabil respectiv, iar cultura principală nu acoperă mai mult de 75 % din terenul arabil respectiv.

63      În al doilea rând, articolul 44 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 1307/2013 prevede că, dacă terenul arabil al unui fermier cuprinde mai mult de 30 ha și nu este cultivat în întregime cu culturi aflate sub apă o mare parte a anului sau o mare parte a ciclului de cultură, există cel puțin trei culturi diferite pe terenul arabil respectiv. În această ipoteză, cultura principală acoperă maximum 75 % din terenul arabil, iar principalele două culturi acoperă împreună maximum 95 % din acesta.

64      În continuare, articolul 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1307/2013 prevede că, fără a aduce atingere numărului de culturi necesar în temeiul articolului 44 alineatul (1) din regulamentul menționat, pragurile maxime stabilite nu se aplică exploatațiilor în care iarba sau alte plante furajere erbacee sau terenurile lăsate în pârloagă acoperă mai mult de 75 % din terenul arabil. Acesta indică că, în aceste cazuri, cultura principală pe restul suprafeței arabile nu acoperă mai mult de 75 % din terenul arabil rămas, cu excepția cazului în care această suprafață rămasă este acoperită cu iarbă sau alte plante furajere erbacee sau este teren lăsat pârloagă.

65      În plus, articolul 44 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul nr. 1307/2013 prevede că alineatele (1) și (2) ale acestei dispoziții nu se aplică exploatațiilor în cazul cărora peste 75 % din terenul arabil este utilizat pentru producția de iarbă sau alte plante furajere erbacee, este teren lăsat pârloagă sau face obiectul unei combinații între aceste utilizări, cu condiția ca suprafața arabilă care nu face obiectul acestor utilizări să nu fie mai mare de 30 de hectare.

66      În sfârșit, articolul 44 alineatul (4) din Regulamentul 1307/2013 prevede următoarele:

„«[C]ultură» înseamnă oricare dintre următoarele:

(a)      o cultură a oricăruia dintre genurile definite în clasificarea botanică a culturilor;

(b)      o cultură a oricărei specii în cazul Brassicaceae, Solanaceae și Cucurbitaceae;

(c)      un teren lăsat pârloagă;

(d)      iarba sau alte furaje erbacee.”

67      În primul rând, trebuie constatat că, deși Regulamentul nr. 1307/2013 nu definește noțiunea de „pășune temporară” și nici nu face trimitere la această noțiune, nu este mai puțin adevărat că, astfel cum recunosc de altfel părțile, această noțiune corespunde în esență unei suprafețe pe bază de iarbă sau de alte plante furajere erbacee. Astfel, o pășune temporară este o cultură în sensul articolului 44 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1307/2013.

68      În al doilea rând, din interpretarea coroborată a alineatelor (1) și (2) și a alineatului (3) litera (a) ale articolului 44 din Regulamentul nr. 1307/2013 reiese că aplicarea excepției prevăzute la alineatul (3) litera (a) menționat este supusă condiției ca procentul de teren arabil consacrat producției de iarbă sau de alte plante furajere erbacee sau lăsate pârloagă ori supus unei combinații între aceste utilizări să depășească 75 %. Prin urmare, trebuie arătat că producția de iarbă sau de alte plante furajere erbacee, lăsarea terenurilor pârloagă sau combinarea acestor utilizări nu este suficientă pentru ca excepția menționată să fie aplicată, aceasta fiind subordonată împrejurării potrivit căreia utilizările respective sau combinarea lor privesc mai mult de 75 % din terenurile arabile ale unei exploatații.

2)      Cu privire la temeinicia primei critici

69      În primul rând, în ceea ce privește argumentul României potrivit căruia, pentru terenurile arabile cuprinse între 10 și 30 ha, nu există niciun risc pentru fonduri întrucât analiza bazei de date arată că, indiferent dacă parcelele sunt declarate ca terenuri lăsate pârloagă sau ca pășuni temporare, în aproape toate cazurile, cealaltă cultură nu este un teren lăsat pârloagă sau o pășune temporară, astfel încât articolul 44 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1307/2013 este respectat, trebuie să se constate că acesta nu poate fi primit.

70      Astfel, afirmând că, în aproape toate cazurile, dacă una dintre cele două culturi, pășune temporară sau teren lăsat pârloagă, este declarată la una dintre cele două categorii necesare pentru a asigura diversificarea, și anume cultură principală sau cultură secundară, alte culturi sunt declarate sub cealaltă categorie, România recunoaște în mod implicit că nu este în măsură să garanteze că nu există niciun risc pentru fonduri.

71      De fapt, aceasta echivalează cu admiterea eventualei existențe a unor cazuri în care cele două culturi prevăzute la articolul 44 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 1307/2013 sunt terenuri lăsate pârloagă și pășuni temporare. Astfel, contrar celor susținute de România, este necesară o distincție între terenurile lăsate pârloagă și pășunile temporare, în măsura în care ar putea exista o situație în care, în realitate, terenurile arabile ar fi acoperite în întregime de terenuri lăsate pârloagă sau de pășuni temporare, astfel încât nu ar fi îndeplinită condiția ca cel puțin două culturi să fie prezente pe terenurile arabile cuprinse între 10 și 30 ha.

72      În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul României potrivit căruia, deși, în principiu, cultura principală nu trebuie să acopere mai mult de 75 % din terenurile arabile, depășirea acestui prag este permisă atât în cazul terenurilor lăsate pârloagă, cât și în cazul pășunilor temporare, conform articolului 44 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1307/2013, astfel încât, chiar dacă cele două culturi se confundă, nu există niciun risc pentru fonduri, este necesar să se constate că, deși România face referire la excepția prevăzută la articolul 44 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul nr. 1307/2013, ea nu face dovada îndeplinirii condiției prealabile aplicării acestei excepții, și anume faptul că pășunile temporare, terenurile lăsate pârloagă sau combinația acestora reprezintă mai mult de 75 % din terenurile arabile ale unei exploatații. Prin urmare, acest argument nu poate fi admis.

73      În al treilea rând, nu poate fi admis nici argumentul României potrivit căruia orice abordare a inspectorilor săi care, în caz de îndoială, nu calificaseră drept culturi distincte pășunile temporare sau terenurile lăsate pârloagă a fost remediată cu ușurință în cadrul controalelor administrative ulterioare.

74      Astfel, în memoriul în apărare, mai întâi, Comisia observă că, în cadrul anchetei din 2018, precum și, pe de altă parte, în cadrul anchetei din 2017, problema care se punea era cea a existenței unei deficiențe generale cauzate de faptul că România accepta declarațiile fermierilor fără o verificare efectivă din partea inspectorilor săi. Ulterior, Comisia însăși arată că a recunoscut, în procesul-verbal al anchetei din 2018, că potențiala problemă detectată cu ocazia auditului din 2018 putea să nu se pună în măsura în care România afirmase că va fi rezolvată în cursul controalelor administrative, precizând totodată că aceasta trebuia să furnizeze dovada punerii în aplicare a acestor controale.

75      Or, trebuie să se constate că Comisia afirmă că o asemenea probă nu a fost furnizată în cursul anchetei din 2018 și că România nu prezintă niciun element care să permită să se concluzioneze că această afirmație este eronată, în conformitate cu jurisprudența constantă citată la punctele 35 și 36 de mai sus.

76      În al patrulea rând, nu poate fi admis nici argumentul României potrivit căruia inspectorii săi au controlat terenurile declarate ca fiind lăsate pârloagă timp de doi ani consecutivi pentru a sancționa eventuale nereguli. Astfel, auditul din 2018 a evidențiat o problemă diferită, și anume faptul că la fața locului a fost săvârșită o eroare în calificarea terenurilor care a produs consecințe în cascadă, repunând în discuție aplicarea pragurilor de înverzire bazate pe diversificarea culturilor în conformitate cu articolul 44 din Regulamentul nr. 1307/2013.

77      Prin urmare, prima critică din cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv trebuie respinsă.

b)      Cu privire la a doua critică, întemeiată pe lipsa de claritate a temeiului juridic al anchetei din 2018

78      România afirmă că, de-a lungul schimburilor administrative aferente anchetelor din 2017 și 2018, Comisia și-a formulat în mod foarte vag constatările cu privire la neregularitățile care țin de definiția terenurilor lăsate pârloagă în raport cu definiția pășunilor.

79      În această privință, România observă că Comisia a indicat, pe tot parcursul anchetei din 2017, că temeiul juridic era articolul 4 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul nr. 1307/2013, care definește pășunile permanente. În plus și pentru prima dată în comunicarea privind cheltuielile excluse pentru anul 2017, Comisia ar fi precizat că constatările sale nu se bazează numai pe articolul menționat, ci și pe articolele 44-46 din Regulamentul nr. 1307/2013 și pe articolele 24-26 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului nr. 1306/2013 în ceea ce privește sistemul integrat de administrare și control și condițiile pentru refuzarea sau retragerea plăților și pentru sancțiunile administrative aplicabile în cazul plăților directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală și al ecocondiționalității (JO 2014, L 181, p. 48). În ceea ce privește ancheta din 2018, Comisia ar fi indicat temeiul juridic complet al constatărilor sale în procesul-verbal al acestei anchete.

80      De altfel, pe de o parte, România susține că, chiar după identificarea în mod concret a temeiurilor sale juridice, abordarea Comisiei a rămas imprecisă.

81      Pe de altă parte, România consideră că, deși în cadrul altor controale-cheie Comisia a indicat cu fermitate metodele de calcul al riscului pentru fonduri, ea nu a indicat abordarea care trebuie urmată în ceea ce privește calculul în discuție în speță în niciun moment, nici în cursul anchetei din 2017, nici în cursul anchetei din 2018.

82      Comisia contestă argumentele României.

83      Mai întâi, trebuie amintit că România, în cererea introductivă, arată că, în procesul-verbal al anchetei din 2018 care i-a fost comunicat la 10 aprilie 2019, Comisia a precizat că temeiul juridic al deficiențelor care îi erau reproșate era reprezentat de articolele 4 și 44-46 din Regulamentul nr. 1307/2013. Astfel, la acea dată, România avea cunoștință de temeiul juridic al anchetei din 2018.

84      În continuare, este necesar să se arate că, în măsura în care România avea cunoștință de deficiențele constatate în cadrul auditului din 2018 în ceea ce privește definiția terenurilor lăsate pârloagă în raport cu definiția pășunilor, ea nu poate susține în mod valabil că trimiterea la articolul 44 din Regulamentul nr. 1307/2013, care privește diversificarea culturilor pentru a beneficia de schema de plată pentru practicile agricole benefice pentru climă și mediu (denumită în continuare „schema de plată pentru înverzire”), nu era suficientă pentru a înțelege natura și întinderea contestației Comisiei.

85      În sfârșit, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, Comisia poate modifica temeiul juridic al afirmațiilor sale în cursul procedurii de verificare a conformității, cu condiția ca această modificare să aibă loc la un moment al procedurii menționate care să permită statului membru să adopte o poziție cu privire la aceste afirmații. Pe de altă parte, această modificare poate avea loc în cadrul reuniunii bilaterale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 martie 2023, Bulgaria/Comisia, T‑235/21, atacată cu recurs, EU:T:2023:105, punctul 42).

86      Astfel, se poate concluziona că România a fost informată cu privire la temeiul juridic al afirmațiilor Comisiei în privința sa cel târziu la 10 aprilie 2019, ziua comunicării procesului-verbal al anchetei din 2018, astfel încât aceasta a avut ocazia să își prezinte în mod util observațiile înainte ca Comisia să îi trimită comunicarea privind cheltuielile excluse pentru anul 2018.

87      Prin urmare, a doua critică din cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv trebuie respinsă.

c)      Cu privire la a treia critică, întemeiată pe erori în calculul corecției forfetare aplicate de Comisie în cadrul anchetei din 2018

88      România contestă aplicarea de către Comisie a unei corecții forfetare de 2 % pentru anii 2015 și 2016 și de 5 % pentru anii 2017 și 2018, în pofida faptului că suprafețele în cauză nu diferă semnificativ între cele două perioade.

89      România observă că, în comunicarea privind cheltuielile excluse pentru anul 2018, Comisia s-a limitat să precizeze că corecția forfetară propusă ținea seama de faptul că se impuneau sancțiuni administrative pentru înverzire pentru anii 2017 și 2018, făcând trimitere la articolul 77 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1306/2013.

90      În această privință, România susține că articolul 77 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1306/2013 precizează că elementele care trebuie luate în considerare la stabilirea sancțiunilor administrative sunt gravitatea, amploarea, durata și caracterul repetitiv al neconformității constatate. Aceste elemente nu ar exista în speță.

91      În plus, România reproșează Comisiei faptul că, în pofida explicațiilor care i-au fost transmise la 10 iulie 2019 cu privire la faptul că suprafețele de teren arabil cuprinse între 10 și 30 ha nu prezentau niciun risc pentru fonduri, aceasta a aplicat corecția forfetară tuturor fermierilor care au declarat mai mult de 10 ha de teren arabil.

92      Astfel, România susține că ar fi trebuit să se aplice sancțiuni administrative reduse pentru anii 2017 și 2018 și că o creștere a corecțiilor de la 2 % la 5 % nu poate fi în niciun caz justificată.

93      În sfârșit, România își reiterează afirmația potrivit căreia calculul prezentat în cererea de conciliere pentru anul 2018 ar fi trebuit luat în considerare, cele două condiții prevăzute la articolul 34 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014 fiind îndeplinite.

94      Comisia contestă argumentele României.

95      În primul rând, trebuie arătat că din examinarea efectuată la punctele 49-51 de mai sus reiese că excepția prevăzută la articolul 34 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014 nu este aplicabilă în speță.

96      În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul României potrivit căruia Comisia a luat în considerare în mod eronat elementele enumerate la articolul 77 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1306/2013, trebuie să se constate cele ce urmează.

97      Referitor la gravitatea și amploarea nerespectării constatate, România susține că neregularitatea evidențiată de Comisie prezenta un grad scăzut de gravitate și avea o amploare redusă, dat fiind că o eventuală confuzie în cadrul controlului la fața locului fusese corectată prin controalele administrative ulterioare. Cu toate acestea, din examinarea efectuată la punctele 73-75 de mai sus reiese că România nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare de apreciere atunci când a considerat că această corecție nu a avut loc.

98      Referitor la durata și caracterul repetitiv al nerespectării invocate, este suficient să se constate că România se referă, pe de o parte, la Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/859 a Comisiei din 16 iunie 2020 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul FEGA și FEADR (JO 2020, L 195, p. 59), care privește ancheta din 2017, iar nu ancheta din 2018, și, pe de altă parte, la informațiile pe care le-a furnizat la 10 iulie 2019, de asemenea referitoare la ancheta din 2017, iar nu la ancheta din 2018.

99      În consecință, trebuie să se respingă a treia critică și, prin urmare, al doilea aspect al primului motiv în întregime.

4.      Cu privire la al treilea aspect al primului motiv, întemeiat pe erori de apreciere săvârșite de Comisie la constatarea unor deficiențe în realizarea controalelor încrucișate în vederea stabilirii admisibilității parcelei declarate

100    În susținerea acestui aspect, România invocă două critici, întemeiate, prima, pe erori de apreciere săvârșite de Comisie la constatarea unor deficiențe în realizarea controalelor în cadrul FEGA și, a doua, pe erori săvârșite de Comisie la constatarea unor deficiențe în efectuarea controalelor în cadrul FEADR.

a)      Cu privire la critica întemeiată pe erori de apreciere săvârșite de Comisie la constatarea unor deficiențe în realizarea controalelor în cadrul FEGA

1)      Cu privire la argumentele introductive ale României

101    România observă că, în scrisoarea de constatare din 2018, Comisia nu a solicitat o evaluare a riscului pentru fonduri. O astfel de cerere ar fi fost formulată abia în invitația la reuniunea bilaterală aferentă anului 2018, în care Comisia ar fi indicat că exista un efect asupra anilor anteriori anului 2017 din cauza nerecuperării sumelor în conformitate cu articolul 63 din Regulamentul nr. 1306/2013 și cu articolul 7 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 1306/2013 în ceea ce privește sistemul integrat de gestionare și control, măsurile de dezvoltare rurală și ecocondiționalitatea (JO 2014, L 227, p. 69). Cu toate acestea, potrivit României, în procesul-verbal al anchetei din 2018 se precizează că sumele corespunzătoare anilor anteriori anului 2017 nu trebuiau să fie cuantificate în această etapă, întrucât acești ani făceau obiectul unei corecții în cadrul anchetei din 2017.

102    În această privință, România arată că abia în comunicarea privind cheltuielile excluse pentru anul 2018 Comisia a indicat că trebuiau calculate valorile sumelor asociate nerecuperării pentru anii anteriori anului 2017, astfel încât, ca urmare a comportamentului Comisiei, ea nu a fost în măsură să calculeze și să comunice valoarea sumei asociate nerecuperării înainte de expirarea termenului prevăzut la articolul 34 alineatul (3) al treilea paragraf din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014.

103    România contestă faptul că ar fi trebuit să comunice calculul riscului pentru FEGA în termenul acordat pentru transmiterea observațiilor sale privind procesul-verbal al anchetei din 2018. În acest context, România susține că Comisia se limitează să facă trimitere la explicația care figurează în comunicarea privind cheltuielile excluse pentru anul 2018.

104    România adaugă că Comisia a indicat că problema identificării corecte a parcelelor de referință în Sistemul de Identificare a Parcelelor Agricole (denumit în continuare „LPIS”) pe baza unui sistem informatizat de informații geografice (denumit în continuare „LPIS-GIS”) putea face parte integrantă din cuantificarea privind actualizarea LPIS și notează prin urmare că, în cadrul acțiunii sale, a urmat această abordare în ceea ce privește estimarea riscului pentru fonduri.

105    Comisia contestă argumentele introductive ale României.

106    În primul rând, chiar dacă Comisia nu a informat România decât în stadiul comunicării privind cheltuielile excluse pentru anul 2018 cu privire la faptul că trebuiau calculate sumele asociate nerecuperării pentru anii anteriori anului 2017, trebuie arătat că prezenta acțiune privește ancheta din 2018, care vizează anii 2017 și 2018, iar nu anii precedenți.

107    În al doilea rând, pe de o parte, însăși România recunoaște că în scrisoarea de invitație la reuniunea bilaterală aferentă anului 2018 Comisia i-a solicitat să furnizeze calculul referitor la riscul pentru FEGA.

108    Pe de altă parte, trebuie să se constate că, în comunicarea privind cheltuielile excluse pentru anul 2018, Comisia a explicat că calculele prezentate de România nu puteau fi reținute, întrucât conțineau erori. Mai precis, Comisia a arătat că România a prezentat aproximativ în același timp, în cadrul anchetelor din 2017 și din 2018, două versiuni diferite ale acestor calcule. În această privință, în replică, România afirmă că Comisia se limitează să facă trimitere la comunicarea privind cheltuielile excluse pentru anul 2018. Cu toate acestea, România nu prezintă niciun argument care să repună în discuție concluzia la care a ajuns Comisia și se limitează să critice această concluzie, fără a explica eroarea săvârșită. Astfel, România nu a prezentat elemente care să permită să se concluzioneze că Comisia a săvârșit o eroare de apreciere în conformitate cu jurisprudența constantă citată la punctele 35 și 36 de mai sus.

109    În al treilea rând, România afirmă că Comisia își dăduse acordul pentru ca identificarea corectă a parcelelor de referință în LPIS-GIS să poată face parte integrantă din cuantificarea privind actualizarea LPIS. Cu toate acestea, pe de o parte, Comisia contestă această afirmație în memoriul în apărare, iar România nu a luat poziție cu privire la această contestație în replică. Pe de altă parte, pentru a-și susține afirmația, România se referă la invitația la reuniunea bilaterală privind ancheta din 2018, reprodusă în anexa A.6 la cererea introductivă. Or, în această invitație, Comisia s-a limitat să indice că problema identificării corecte a parcelelor de referință în LPIS-GIS putea face parte integrantă din cuantificarea privind actualizarea LPIS. Astfel, invitația la reuniunea bilaterală privind ancheta din 2018 nu conține un acord ca atare, ci numai expresia unei posibilități.

110    Prin urmare, argumentele introductive ale României trebuie respinse.

2)      Cu privire la argumentul legat de vechimea imaginilor din LPIS

111    În opinia României, premisa de lucru a Comisiei în ancheta din 2018 nu se baza pe neconformitățile LPIS constatate în urma verificărilor la fața locului efectuate în cadrul respectivei anchete, ci mai degrabă pe o problemă generală preexistentă privind vechimea imaginilor din LPIS. România adaugă că, în practică, din totalul blocurilor fizice selectate de auditul din 2018 în vederea realizării controalelor, în LPIS și la fața locului, procentul de neconformități identificate a fost extrem de mic, sub 1 % din totalul suprafeței controlate.

112    România observă că, potrivit evaluării calității LPIS realizate în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul delegat nr. 640/2014, diferențele de suprafață erau de 0,78 % în 2017 și de 0,60 % în 2018. În opinia sa, aceste rezultate confirmă că LPIS nu conține suprafețe neagricole care să influențeze în mod negativ fondurile, întrucât respectivele diferențe se încadrează în marja de +/-2 % acceptată pentru elementul de calitate „suprafață maximă eligibilă”.

113    În ceea ce privește modalitatea de calcul al vechimii imaginilor din LPIS, astfel cum rezultă din procesul-verbal al anchetei din 2018, România a susținut că aceasta nu este corectă.

114    România adaugă că, în procesul-verbal al anchetei din 2018, Comisia a indicat că „ar putea reevalua situația pe baza informațiilor care [vor fi] furnizate”. În acest context, România atrage atenția asupra anchetei din 2017 și subliniază că rezultă din raportul de conciliere pentru anul 2017 că problematica periodicității actualizării LPIS și a modalității de calcul al vechimii imaginilor nu a fost tranșată de Comisie înainte de conciliere. Or, în absența unei poziții clare privind aceste aspecte esențiale pentru determinarea riscului pentru fonduri, România s-ar fi aflat, în mod obiectiv, în imposibilitatea de a furniza calcule pertinente ale riscului pentru FEGA.

115    De altfel, potrivit României, aceasta este și rațiunea pentru care, în cadrul anchetei din 2017, Comisia a acceptat să examineze calcule transmise de aceasta după reuniunea de conciliere, calcule care, între altele, au luat în considerare modalitatea de calcul al vechimii imaginilor din LPIS și care reflectau riscul real pentru fonduri. România consideră că, în măsura în care calculele menționate au fost transmise după expirarea termenului prevăzut la articolul 34 alineatul (3) al treilea paragraf din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014, singura concluzie care poate fi trasă de aici este că, în cadrul anchetei din 2017, Comisia a aplicat articolul 34 alineatul (6) din regulamentul menționat.

116    În orice caz, România afirmă că abia la data transmiterii poziției finale pentru anul 2017, așadar, în opinia sa, la data de 20 decembrie 2019, ar fi știut cu certitudine că au fost acceptate calculele transmise după procedura de conciliere, inclusiv modalitatea de calcul al vechimii imaginilor din LPIS.

117    În plus, în ceea ce privește poziția finală pentru anul 2017, România arată că, deși Comisia afirmă că a prezentat argumentul întemeiat pe modalitatea de calcul al vechimii imaginilor într-un stadiu tardiv al anchetei din 2017, aceasta este contrazisă de ceea ce a arătat ea însăși în cadrul reuniunii bilaterale aferente anului 2017. În această privință, România observă că, în ceea ce privește ancheta din 2018, termenul prevăzut la articolul 34 alineatul (3) al treilea paragraf din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014 expirase deja la 20 decembrie 2019 și că, pe de altă parte, la 19 decembrie 2019, Comisia a publicat comunicarea privind cheltuielile excluse pentru anul 2018.

118    În acest context, România adaugă că, în poziția finală pentru anul 2018, atunci când explică diferența semnificativă dintre corecțiile aplicate, Comisia afirmă în mod ambiguu că această diferență se datorează „clarificării anumitor neînțelegeri legate de controlul-cheie «Efectuarea de controale încrucișate pentru stabilirea eligibilității parcelei declarate», astfel cum se menționează în scrisoarea finală pentru ancheta respectivă” și că „[t]otuși, aceleași neînțelegeri nu au apărut pentru […] vreunul din controalele-cheie din prezenta anchetă de audit”.

119    Potrivit României, în cadrul procedurii aferente anchetei din 2017, în realitate abia la 20 decembrie 2019 a cunoscut cu certitudine poziția Comisiei privind modalitatea de calcul al vechimii imaginilor din LPIS și calculul riscului pentru fonduri care depindea fundamental de acest element. Așadar, România susține că ignora respectiva poziție la momentul la care, în procedura aferentă anchetei din anul 2018, s-a împlinit termenul prevăzut de articolul 34 alineatul (3) al treilea paragraf din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014.

120    Comisia contestă argumentul României.

121    În primul rând, este necesar să se facă distincție între actualizarea LPIS și procentul redus al cazurilor de neconformitate constatate cu ocazia anchetei din 2018.

122    În acest context, Comisia a considerat fără a săvârși o eroare de apreciere că, în ceea ce privește actualizarea LPIS, nu exista un prag aplicabil erorilor. Astfel, orice eroare care subzistă în sistem până la actualizarea sa următoare pentru zona în cauză sau până la corectarea acesteia în urma unui alt eveniment poate determina consecințe financiare care pot suscita o îndoială a Comisiei cu privire la legalitatea cheltuielilor și, prin urmare, poate conduce la o decizie de corecție financiară. Astfel, întrucât actualizarea LPIS este prealabilă oricărui control efectuat la fața locului, argumentul României cu privire la procentajul redus al cazurilor de neconformitate constatate nu este pertinent.

123    În al doilea rând, în ceea ce privește modul de calcul al vechimii imaginilor LPIS, este suficient să se constate că, deși România s-a întemeiat pe o clarificare rezultată din reuniunea bilaterală referitoare la ancheta din 2018 pentru a prezenta, la 10 iulie 2019, un calcul revizuit acceptabil pentru anul 2017, în schimb, ea nu a urmat același demers în cadrul anchetei din 2018. În această privință, în replică, România se limitează să afirme că suprapunerea anchetei din 2017 și a anchetei din 2018 a împiedicat-o să prezinte în mod util un calcul revizuit. Cu toate acestea, pe de o parte, pentru motivele expuse în cadrul examinării primului aspect al primului motiv, acest argument nu poate fi admis. Pe de altă parte, dacă România a putut să se întemeieze pe o clarificare rezultată din reuniunea bilaterală privind ancheta din 2018 pentru a prezenta, la 10 iulie 2019, un calcul revizuit acceptabil pentru ancheta din 2017, ea ar fi putut prezenta de asemenea un calcul revizuit în cadrul anchetei din 2018, în măsura în care clarificarea respectivă intervenise înainte ca Comisia să îi trimită comunicarea privind cheltuielile excluse pentru anul 2018.

124    În al treilea rând, în ceea ce privește pretinsa ambiguitate a Comisiei în poziția finală pentru anul 2018, atunci când aceasta explică faptul că diferența semnificativă dintre corecțiile aplicate „s-a datorat clarificării anumitor neînțelegeri legate de controlul-cheie «Efectuarea de controale încrucișate pentru stabilirea eligibilității parcelei declarate», astfel cum se menționează în scrisoarea finală pentru ancheta respectivă” și că „[t]otuși, aceleași neînțelegeri nu au apărut pentru […] vreunul din controalele-cheie din [ancheta din 2018]”, trebuie să se constate că Comisia a considerat că calculul revizuit prezentat de România în cadrul anchetei din 2017 putea fi acceptat recunoscând că au existat neînțelegeri care puteau fi considerate factori externi în sensul articolului 34 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014, dar că, în schimb, în poziția finală pentru anul 2018, Comisia s-a limitat să constate că astfel de neînțelegeri nu s-au manifestat în cadrul anchetei din 2018. Procedând astfel, Comisia nu a săvârșit o eroare de apreciere, în măsura în care clarificarea pe care s-a întemeiat România în cadrul anchetei din 2017 rezulta din reuniunea bilaterală privind ancheta din 2018, astfel încât aceasta din urmă ar fi putut să o invoce anterior adoptării comunicării privind cheltuielile excluse pentru anul 2018.

125    Prin urmare, trebuie respins și argumentul legat de vechimea imaginilor din LPIS.

3)      Cu privire la argumentele legate de planul de acțiune din 2017

126    România invocă mai multe argumente legate de planul de acțiune din 2017 și observă că, în cursul anchetei din 2018, Comisia a susținut că nu actualizase LPIS, astfel cum se prevăzuse în planul respectiv.

127    În primul rând, pe de o parte, România susține că măsurile luate în cadrul planului de acțiune din 2017 au un impact asupra anului 2018 și a anilor următori și, prin urmare, nu vizează anul 2017. Pe de altă parte, măsurile decise pentru anul 2017 ar fi fost instituite în anul 2017, iar datele pertinente ar fi fost pregătite pentru a fi utilizate în cadrul cererilor de ajutor aferente anului 2018. De asemenea, măsurile decise pentru anul 2018 ar fi fost instituite în 2018, iar datele pertinente ar fi fost pregătite pentru a fi utilizate în contextul cererilor de ajutor aferente anului 2019.

128    În al doilea rând, România contestă temeiul juridic al cerinței unei actualizări trienale a planului de acțiune din 2017. România arată că din procesul-verbal al anchetei din 2018 reiese că a semnalat că nu a identificat acest temei juridic.

129    Comisia contestă argumentele României.

130    Este suficient să se constate că problema temeiului juridic al actualizării trienale a LPIS nu are efecte asupra deficiențelor constatate de Comisie.

131    Astfel, este necesar să se arate că România însăși citează procesul-verbal al reuniunii bilaterale din 8 septembrie 2017 privind planul de acțiune din 2017, din care reiese că niciun stat membru nu a fost sancționat pentru că nu a efectuat o actualizare a LPIS o dată la trei ani, dar și că erorile rezultate din neactualizare creează un risc pentru fonduri și pot constitui baza unor corecții financiare. În acest context, trebuie amintit că, în cadrul examinării celui de al doilea argument efectuate la punctele 121-124 de mai sus, s-a constatat că vechimea imaginilor LPIS se afla la originea riscului pentru FEGA, astfel încât problema temeiului juridic al ciclului de actualizare a acestor imagini nu are efecte asupra aplicării corecțiilor stabilite în cadrul anchetei din 2018.

132    Prin urmare, nici argumentele României legate de planul de acțiune din 2017 nu pot fi admise.

4)      Cu privire la argumentele legate de calculul riscului pentru FEGA

133    În ceea ce privește calculul riscului legat de neregularitatea privind actualizarea LPIS, în primul rând, în ceea ce privește anul 2017, pe de o parte, România observă că, în scrisoarea de informații suplimentare pentru anul 2018, și-a reiterat observațiile formulate în cadrul reuniunii bilaterale aferente anului 2018 și consemnate în procesul-verbal al anchetei din 2018. Pe de altă parte, România afirmă că a prezentat totuși un calcul al riscului pentru suprafețele care nu fuseseră actualizate în cursul anului 2017. În această privință, România recunoaște că acest calcul al riscului nu putea în mod evident să fie unul pertinent, dat fiind că modalitatea de calcul al vechimii imaginilor din LPIS nu fusese lămurită în discuțiile sale cu Comisia.

134    În al doilea rând, în ceea ce privește anul 2018, România observă că, la data comunicării scrisorii de informații suplimentare pentru anul 2018, și anume 10 iunie 2019, datele și statisticile de control nu fuseseră încă comunicate și că ea a semnalat în mod constant acest inconvenient, care se adăuga celui cauzat de modalitatea de calcul al vechimii imaginilor din LPIS.

135    În ceea ce privește calculul riscului în legătură cu neregularitatea privind identificarea corectă a parcelelor de referință în LPIS-GIS, România susține că, în răspunsul său la invitația la reuniunea bilaterală aferentă anului 2018, a indicat că schema de plată unică pe suprafață (denumită în continuare „SAPS”), schema de plată redistributivă și schema pentru tinerii fermieri nu fuseseră afectate de lipsa delimitării spațiale pe categorii de folosință sau pe categorii alfanumerice, întrucât cuantumul sumelor plătite pentru aceste scheme nu era influențat de categoria de folosință, singurul risc potențial fiind identificat în cazul schemei de plată pentru înverzire.

136    În această privință, România susține că a prezentat un calcul de impact pentru FEGA estimat, inclusiv penalități, la 2 434 596,21 euro. România precizează că acest calcul viza anul 2017, întrucât datele și statisticile de control pentru anul 2018 nu fuseseră încă furnizate.

137    România afirmă că, în scrisoarea de informații suplimentare pentru anul 2018, a furnizat un calcul de impact revizuit indicând sumele de 5 667 457,621 euro pentru anul 2017 și suma de 3 494 004,151 euro pentru anul 2018 și că impactul prezentat constituia un impact potențial maxim pentru fonduri, în ipoteza în care toate suprafețele ar fi afectate conform ratelor de eroare calculate. În plus, România reamintește că a furnizat, în cererea de conciliere pentru anul 2018, calcule revizuite ale riscului pentru anii 2017 și 2018 (și anume 5 342 761,50 euro și, respectiv, 1 087 523,03 euro). Or, ea observă că din cererea de conciliere pentru anul 2018 rezultă cu claritate că s-a raportat la date și informații actualizate privind ratele de eroare și sancțiunile aferente schemei de plată pentru înverzire și că a indicat că metoda de calcul propusă de Comisie putea conduce la rezultate afectate de eventuale erori.

138    În acest context, pe de o parte, România susține că este de competența Comisiei să examineze datele și calculele pe care le-a furnizat, în măsura în care statele membre nu sunt ținute să examineze și să justifice metodele de calcul propuse de Comisie. Pe de altă parte, România observă că, pentru anii 2015 și 2016, a prezentat un calcul similar celui transmis pentru anii 2017 și 2018, care a fost acceptat de Comisie în cadrul anchetei din 2017. România precizează că diferența dintre cele două calcule se datorează determinării sancțiunilor care au vizat exclusiv anii 2017 și 2018. Însă, potrivit României, determinarea sancțiunii pentru schema de plată pentru înverzire, sugerată de Comisie, nu putea fi realizată, deoarece nu s-a identificat efectiv o suprafață exclusă din LPIS, ci una cu potențial de a nu respecta cerințele specifice acestei scheme, în cazul ipotetic în care fermierii ar fi declarat alte categorii de folosință decât cele reale.

139    Comisia contestă argumentele României.

140    În primul rând, trebuie să se constate că, în ceea ce privește anul 2017, România recunoaște că calculele prezentate nu erau pertinente.

141    În al doilea rând, desigur, în ceea ce privește anul 2018, România arată că la data scrisorii de informații suplimentare pentru anul 2018, și anume la 10 iunie 2019, nu comunicase încă datele și statisticile de control și că a semnalat în mod constant acest inconvenient. Nu este mai puțin adevărat că, pe de o parte, articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 809/2014 prevede că aceste date și aceste statistici, referitoare la anul precedent, trebuie comunicate Comisiei de către statele membre până la data de 15 iulie a anului următor și că, pe de altă parte, reiese din dosar că România a prezentat la 11 septembrie 2018 un răspuns revizuit la cererea de informații a Comisiei privind ancheta din 2017, în condițiile în care un astfel de răspuns nu a fost prezentat în cadrul anchetei din 2018.

142    Astfel, trebuie arătat că, fără a săvârși o eroare de apreciere, Comisia a respins calculele prezentate de România în cadrul anchetei din 2018 din cauza faptului că erau incoerente în raport cu calculele prezentate în cadrul anchetei din 2017. În această privință, deși, în replică, România observă că Comisia „se limitează la a cita din comunicarea privind cheltuielile excluse [pentru anul 2018]”, trebuie amintit că, pe baza jurisprudenței constante citate la punctele 35 și 36 de mai sus, revine statului membru sarcina de a demonstra că Comisia a săvârșit o eroare în evaluarea sa. Astfel, simpla observație a României, lipsită de elemente care să demonstreze caracterul eronat al afirmației care figura în comunicarea privind cheltuielile excluse pentru anul 2018, nu poate repune în discuție temeinicia comunicării menționate, astfel încât nici argumentele legate de calculul riscului pentru FEGA nu pot fi admise.

143    Prin urmare, critica întemeiată pe erori de apreciere săvârșite de Comisie la constatarea unor deficiențe în realizarea controalelor în cadrul FEGA trebuie respinsă în totalitate.

b)      Cu privire la critica întemeiată pe erori de apreciere săvârșite de Comisie la constatarea unor deficiențe în realizarea controalelor în cadrul FEADR

144    În primul rând, România consideră că Comisia a desfășurat procedura de verificare a conformității pentru anii 2017 și 2018 într-un mod inadecvat, astfel încât, chiar dacă a furnizat un calcul revizuit, aceasta nu înseamnă că a acceptat metoda de calcul propusă de Comisie.

145    În al doilea rând, potrivit României, constatările generale ale Comisiei în comunicarea privind cheltuielile excluse pentru anul 2018 nu sunt de natură să demonstreze în mod clar caracterul eronat al calculelor sale și, în consecință, să justifice respingerea acestora. Pe de altă parte, România ar fi furnizat, până și în scrisoarea de informații suplimentare pentru anul 2018, un calcul al riscului ținând seama de impactul potențial maxim în ipoteza în care ar fi vizați toți beneficiarii. În acest context, România ar fi luat de asemenea în considerare, pe de o parte, toate suprafețele care nu se mai regăseau în interiorul blocului fizic actualizat pe baza noului ortofotoplan și, pe de altă parte, suprafețele de pășuni permanente sau de culturi permanente care au determinat o supraestimare a numărului de fermieri care ar fi trebuit să respecte condițiile și pragurile de diversificare.

146    În al treilea rând, potrivit României, metoda de calcul propusă de Comisie nu este aptă să cuantifice un risc real pentru FEADR, întrucât conduce la o supraestimare nejustificată care ignoră complet faptul că normele referitoare la schema de plată pentru înverzire din cadrul FEGA sunt fundamental diferite de cele referitoare la FEADR.

147    În al patrulea rând, Comisia ar fi refuzat în mod greșit să analizeze datele și calculele furnizate de autoritățile române în cererea de conciliere pentru anul 2018, încălcând articolul 34 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014.

148    Comisia contestă argumentele României.

149    În primul rând, trebuie să se constate că, în comunicarea privind cheltuielile excluse pentru anul 2018, Comisia a explicat în mod întemeiat că nu a ținut seama de calculele prezentate de România întrucât acestea nu erau conforme cu ceea ce fusese convenit în cadrul reuniunii bilaterale aferente anului 2018. În această privință, în replică, România se limitează să susțină că aceste explicații generale nu sunt de natură să justifice nici concluzia potrivit căreia calculele riscului pe care le-a furnizat sunt eronate, nici, în consecință, respingerea respectivelor calcule, fără a aduce probe susceptibile să repună în discuție temeinicia comunicării privind cheltuielile excluse pentru anul 2018, conform jurisprudenței constante citate la punctele 35 și 36 de mai sus.

150    În al doilea rând, astfel cum s-a arătat la punctele 49-51 de mai sus, Comisia a considerat fără a săvârși o eroare de apreciere că nu era aplicabilă în speță excepția prevăzută la articolul 34 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014.

151    În orice caz, contrar celor afirmate de România în cadrul celui de al doilea argument prezentat în susținerea prezentei critici, nu revine Comisiei sarcina de a dovedi că calculele unui stat membru sunt eronate, ci acestuia din urmă sarcina de a demonstra că elementele pe care s-a întemeiat Comisia pentru a-și exprima îndoielile sunt eronate, ceea ce România nu a făcut în speță.

152    Prin urmare, critica întemeiată pe erori de apreciere săvârșite de Comisie la constatarea unor deficiențe în realizarea controalelor în cadrul FEADR trebuie respinsă, precum și, așadar, al treilea aspect al primului motiv în totalitate.

5.      Cu privire la al patrulea aspect al primului motiv, întemeiat pe erori de apreciere săvârșite de Comisie la constatarea unor deficiențe în realizarea unui număr suficient de controale la fața locului

a)      Cu privire la schema de plată pentru înverzire

153    România consideră că Comisia a reținut în mod greșit că a existat o neregularitate în ceea ce privește numărul suficient de controale la fața locului în cadrul schemei de plată pentru înverzire și că aceasta s-a referit la datele și statisticile de control comunicate potrivit articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 809/2014.

154    România subliniază că documentul de lucru DS/CDP/2015/19 al Comisiei, referitor la creșterea procentului de beneficiari ce vor fi verificați în cadrul măsurii înverzirii în cazul în care sunt constatate neconformități semnificative, care corespunde interpretării sale cu privire la articolul 35 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 809/2014, urmărește să clarifice noțiunea de „neconformități semnificative” și expresia „creștere în consecință a procentului beneficiarilor care vor face obiectul controalelor”.

155    Or, România susține că Comisia a săvârșit o eroare de apreciere atunci când a considerat că, în ceea ce privește categoria plăților pentru înverzire în temeiul articolului 31 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 809/2014, având în vedere rata de eroare pentru suprafața neidentificată și procentajul de fermieri cu neconformități pentru anul 2016, rata minimă de control preconizată pentru anul 2017, în conformitate cu documentul de lucru DS/CDP/2015/19, ar fi trebuit să fie 10 %, iar nu 5,5 %.

156    În această privință, România arată că, în ceea ce privește plățile pentru înverzire, documentul de lucru DS/CDP/2015/19 furnizează, în anexa I, un tabel pe baza căruia este stabilită rata de control majorată și care se întemeiază pe două valori, și anume valoarea A, care cuprinde procentul de hectare de terenuri controlate la fața locului pentru care au fost aplicate reduceri pentru înverzire, în conformitate cu Regulamentul delegat nr. 640/2014, având în vedere că au fost identificate neconformități, și valoarea B, care cuprinde rata de eroare în raport cu fermierii controlați la fața locului, reprezentând, cu alte cuvinte, procentul fermierilor controlați la fața locului pentru care au fost stabilite una sau mai multe neconformități în materie de înverzire.

157    În acest context, România arată că divergențele dintre calculelor sale și cele ale Comisiei în ceea ce privește această rată își au originea în faptul că, pentru a calcula valoarea A, ea a luat în considerare datele din coloana C560A din statisticile de control comunicate de autoritățile române, în timp ce Comisia a luat în considerare datele din coloana C560.

158    România explică faptul că coloana C560A reprezintă numărul de hectare pentru care schema de plată pentru înverzire a fost redusă pentru nerespectarea cerințelor în materie de înverzire, în timp ce coloana C560 reprezintă numărul de hectare care nu au fost identificate în urma controalelor la fața locului sau a controalelor administrative în cadrul SAPS, la care se adaugă numărul de hectare pentru care schema de plată pentru înverzire a fost redusă pentru nerespectarea cerințelor în materie de înverzire.

159    Or, potrivit României, dat fiind că condițiile SAPS trebuie de asemenea îndeplinite pentru a putea beneficia de schema de plată pentru înverzire, coloana C560 cuprinde hectarele din coloana C560A, la care se adaugă numărul de hectare care nu au fost identificate în urma controalelor la fața locului sau a controalelor administrative în cadrul SAPS. Prin urmare, potrivit României, abordarea Comisiei potrivit căreia datele din coloana C560 trebuie luate în considerare la calcularea valorii A este discutabilă. Astfel, domeniul de aplicare al articolului 35 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 809/2014 ar fi limitat la existența unei neconformități semnificative „în cadrul unei scheme de ajutor sau al unei măsuri de sprijin”, așa încât referirea la datele din coloana C560 ar conduce la luarea în considerare a hectarelor vizate de neconformități în cadrul SAPS și al schemei de plată pentru înverzire, ceea ce ar fi contrar voinței exprese a legiuitorului Uniunii.

160    În plus, România arată că, dacă se constată o neconformitate semnificativă în cadrul SAPS, datele din coloana C560 sunt luate în considerare în calcularea creșterii procentului de beneficiari din respectiva schemă care vor face obiectul controalelor la fața locului, conform documentului de lucru DS/CDP/2015/02. Așadar, potrivit României, raportarea la datele din coloana C560 pentru determinarea valorii A în cazul plăților pentru înverzire conduce în esență la creșterea artificială a procentului de beneficiari din respectiva schemă care fac obiectul controalelor la fața locului, întrucât se ia în considerare și numărul de hectare care nu au fost identificate în urma controalelor la fața locului sau a controalelor administrative pentru SAPS.

161    Comisia contestă argumentele României.

162    Este necesar să se constate că România și Comisia nu sunt de acord cu privire la procentul de beneficiari care trebuie să facă obiectul unui control în cadrul măsurilor de sprijin pentru înverzire atunci când sunt constatate neconformități semnificative. Acest dezacord este legat de determinarea procentului ce decurge din calculul pentru stabilirea uneia dintre cele două valori care sunt necesare pentru respectiva determinare. Astfel, România consideră că valoarea A trebuie stabilită pe baza coloanei C560 din documentul pe care l-a prezentat Comisiei în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 809/2014, în timp ce Comisia consideră că valoarea A trebuie stabilită pe baza coloanei C560A din același document.

163    Or, deși tabelul anexat la documentul de lucru DS/CDP/2015/19 pare, desigur, să limiteze valoarea A la „[r]educerea totală în % pentru ecologizare în urma constatării neconformităților”, nu este mai puțin adevărat că, astfel cum Comisia a observat de altfel în mai multe rânduri în cadrul anchetei din 2018 și, în special, în procesul-verbal al anchetei din 2018, documentul de lucru DS/CDP/2015/19 arată că plata pentru înverzire nu poate fi efectuată decât pentru suprafața care este în principiu admisibilă, cu alte cuvinte, care îndeplinește criteriile de eligibilitate pentru SAPS, diferența rezultând din simplul fapt că suprafața care nu este eligibilă trebuie să fie luată în considerare în rata de eroare legată de înverzire utilizată pentru a crește eșantionul pentru controalele la fața locului.

164    Pe de altă parte, trebuie arătat că documentul de lucru DS/CDP/2015/19 precizează, în ceea ce privește formula care trebuie utilizată pentru a determina rata de control al înverzirii care ar trebui majorată în anul următor celui al neconformităților semnificative, că numărătorul, și anume reducerea totală pentru înverzire în hectare, trebuie înțeles ca fiind reducerea totală a numărului de hectare pentru regiunea controlată, inclusiv reducerea pentru toate cerințele în materie de înverzire. Aceasta implică faptul că trebuie luate în considerare nu numai reducerea care rezultă din toate cerințele în materie de înverzire, ci și reducerea numărului de hectare pentru regiunea controlată, și anume suprafața neeligibilă în temeiul SAPS.

165    Potrivit jurisprudenței constante citate la punctele 35 și 36 de mai sus, revine României sarcina de a demonstra inexactitatea aprecierilor Comisiei, ceea ce, în speță, aceasta nu a făcut. Astfel, argumentul său referitor la schema de plată pentru înverzire trebuie respins.

b)      Cu privire la schema pentru tinerii fermieri și schema simplificată pentru micii fermieri

166    România arată că autoritățile sale și Comisia au ajuns la un acord cu privire la cuantumul corecțiilor în ceea ce privește schema pentru tinerii fermieri pentru anul 2017, respectiv 9 429,76 euro. Astfel, potrivit României, corecția calculată pare să fi fost absorbită în corecția forfetară aplicabilă, în cazul schemei pentru tinerii fermieri, constatărilor referitoare la calitatea actualizării LPIS.

167    În ceea ce privește schema simplificată pentru micii fermieri pentru anul 2018, Comisia ar fi calculat un impact financiar al neregularității în cuantum de 16 913,67 euro. În opinia României, ținând seama de faptul că neregularitățile referitoare la această schemă au fost aduse în atenția autorităților sale pentru prima dată în comunicarea privind cheltuielile excluse pentru anul 2018, acestea din urmă au furnizat un calcul al impactului financiar abia cu prima ocazie, și anume în cererea de conciliere pentru anul 2018. Cu toate acestea, întrucât diferențele dintre calculul Comisiei și cel al autorităților române erau minime, România susține că se poate considera că nu a existat niciun dezacord cu privire la valoarea corecțiilor aferente regimului simplificat pentru micii fermieri pentru anul 2018, în măsura în care corecția calculată pare să fi fost absorbită în corecția forfetară aplicabilă constatărilor privind calitatea actualizării LPIS.

168    Comisia contestă argumentele României.

169    Este necesar să se constate că România susține că temeinicia argumentului său referitor la schema pentru tinerii fermieri și la schema simplificată pentru micii fermieri este legată de temeinicia celui de al treilea aspect al primului motiv. Totuși, întrucât acest aspect nu este întemeiat, acest argument trebuie considerat de asemenea nefondat. În consecință, al patrulea aspect al primului motiv trebuie respins în totalitate.

6.      Cu privire la al cincilea aspect al primului motiv, întemeiat pe erori săvârșite de Comisie la constatarea unor deficiențe în realizarea de controale la fața locului de o calitate suficientă

170    În primul rând, România observă, pe de o parte, că constatările Comisiei privind neregularitatea referitoare la calitatea controalelor la fața locului se referă exclusiv la anul 2017 și, pe de altă parte, că autoritățile sale și Comisia au ajuns la un acord cu privire la cuantumul corecțiilor aplicabile, și anume 24 531,57 euro.

171    În al doilea rând, România arată că acest cuantum pare să fi fost absorbit în corecția forfetară aplicabilă, în cazul schemei pentru înverzire, constatărilor referitoare la definiția terenurilor lăsate pârloagă în raport cu cea a pășunilor, la calitatea actualizării LPIS, la identificarea corectă a parcelelor de referință și la ratele de control minime. Așadar, în măsura în care, în opinia sa, susținerile sale referitoare la respectivele constatări vor fi acceptate, ea susține că, în calculul corecțiilor aplicabile, trebuie luat în considerare cuantumul de 24 531,57 euro.

172    Comisia contestă argumentele României.

173    Este suficient să se constate că România susține că temeinicia celui de al cincilea aspect al primului motiv este legată de temeinicia celui de al doilea și a celui de al treilea aspect ale acestuia. Întrucât ele au fost respinse, se impune de asemenea respingerea celui de al cincilea aspect și, așadar, a primului motiv în totalitate.

B.      Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității

174    România consideră că aplicarea, prin decizia atacată, a unor corecții forfetare de 5 % pentru FEGA și de 2 % pentru FEADR este contrară principiului proporționalității.

175    România susține că a demonstrat, în cadrul primului motiv, că a prezentat Comisiei calcule și argumente care îi permiteau să estimeze riscul pentru fonduri la un nivel apropiat de cel real și să adopte măsuri administrative care să răspundă exigenței caracterului adecvat și cât mai puțin restrictiv raportat la obiectivul urmărit, și anume înlăturarea pierderii sau a riscului de pierderi pentru fonduri.

176    România adaugă că ar fi fost posibil, pe baza elementelor disponibile, să se aplice corecții în procente mai apropiate de pierderea reală a fondurilor.

177    România își reiterează afirmația potrivit căreia articularea problematică dintre calendarul anchetei din 2017 și cel al anchetei din 2018 a împiedicat-o în mod obiectiv să furnizeze informațiile esențiale pentru ancheta din 2018 în termenul prevăzut la articolul 34 alineatul (3) al treilea paragraf din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014.

178    În plus, România contestă, pe de o parte, afirmația Comisiei potrivit căreia a avut mai multe posibilități de a clarifica calculul riscului pentru fonduri în cursul anchetei din 2018 și, pe de altă parte, argumentele invocate de Comisie în ceea ce privește aplicarea articolului 34 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014, în special interpretarea noțiunii de „factori externi”.

179    Comisia contestă argumentele României.

180    Este suficient să se arate că, în cadrul celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității, România invocă din nou, pe de o parte, faptul că nu a fost în măsură să prezinte calcule adecvate în termenul prevăzut la articolul 34 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014 din cauza suprapunerii anchetei din 2017 și a anchetei din 2018 și, pe de altă parte, faptul că Comisia nu a aplicat articolul 34 alineatul (6) din același regulament și, prin urmare, nici nu a ținut seama de calculele pe care ea le prezentase în cererea de conciliere pentru anul 2018.

181    Astfel, în măsura în care s-a statuat că, pe de o parte, prezentarea unor calcule adecvate în cadrul anchetei 2018 nu depindea de calculele anchetei din 2017 și că, pe de altă parte, condițiile prevăzute la articolul 34 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014 nu erau îndeplinite în speță, al doilea motiv trebuie respins.

C.      Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare

182    Acest motiv este în esență împărțit în două aspecte, care se întemeiază pe motivarea insuficientă și inadecvată a deciziei atacate în ceea ce privește, referitor la primul aspect, existența unor neregularități și respingerea calculelor prezentate de România și, referitor la al doilea aspect, motivul pentru care articolul 34 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014 nu este aplicabil în speță.

1.      Cu privire la motivarea insuficientă și inadecvată a deciziei atacate în ceea ce privește existența unor neregularități și respingerea calculelor prezentate de România

183    România susține că din examinarea raportului de sinteză privind ancheta din 2018, precum și din poziția finală pentru anul 2018 reiese cu claritate că Comisia a fost preocupată în principal și aproape exclusiv să explice motivele pentru care articolul 34 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014 nu se aplică în speță.

184    Cu toate acestea, pe de o parte, România arată că a prezentat argumente contrare neregularităților denunțate de Comisie. Pe de altă parte, ea ar fi calculat, pentru unele dintre aceste neregularități, impactul lor în termenul stabilit la articolul 34 alineatul (3) al treilea paragraf din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014 și, pentru celelalte, ar fi transmis un calcul al impactului lor, pentru prima dată sau în cadrul unei actualizări, în cererea de conciliere pentru anul 2018, după expirarea termenului menționat.

185    În acest context, România afirmă că, deși Comisia consideră că articolul 34 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014 este inaplicabil în speță, aceasta rămâne obligată să motiveze în mod adecvat respingerea argumentelor și a calculelor sale prezentate în termenul prevăzut la articolul 34 alineatul (3) al treilea paragraf din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014 și să explice motivele pentru care metodele de calcul pe care le-a propus nu sunt corecte.

186    România adaugă că Comisia s-a limitat să indice, în raportul de sinteză referitor la ancheta din 2018, că, în niciunul dintre documentele menționate în procedura contradictorie, în special în procesul-verbal al anchetei din 2018 și în cererea de informații suplimentare, nu furnizase o evaluare satisfăcătoare și exhaustivă a riscului pentru fonduri pentru toți anii controlați în conformitate cu articolul 34 alineatul (2) al doilea paragraf litera (a) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014.

187    În plus, România apreciază că, având în vedere trimiterile frecvente la ancheta din 2017 în cadrul anchetei din 2018, Comisia a considerat că explicațiile furnizate în cadrul anchetei din 2017 erau valabile și pentru ancheta din 2018.

188    În sfârșit, România subliniază caracterul ambiguu al afirmațiilor Comisiei referitoare la datele noi pe care le-a furnizat în cererea de conciliere pentru anul 2018.

189    Potrivit României, concluziile Comisiei, vagi, imprecise și emise cu rezerve, pun serioase dificultăți în calea dreptului statului membru de a se apăra și controlului pe care Tribunalul îl poate efectua în cadrul unei acțiuni în anulare. România consideră că, în lipsa unei motivări adecvate, se află în imposibilitatea de a reacționa în mod adecvat, revenindu-i o sarcină echivalentă unei probatio diabolica. Astfel, potrivit României, mai întâi, pentru a demonstra că declarațiile sale sunt susținute de elemente de probă sau de date substanțiale, aceasta trebuie să știe care declarații sunt vizate și de ce nu sunt considerate veridice de Comisie. În continuare, pentru a arăta că nu există diferențe în ceea ce privește metodologia utilizată pentru calcularea riscului pentru fonduri și cea utilizată pentru calculele prezentate pentru ancheta din 2017 sau că acele diferențe sunt justificate, ea ar trebui să știe care sunt calculele vizate de Comisie. În plus, România susține că, pentru a demonstra că metodologia convenită în cadrul reuniunii bilaterale aferente anului 2018 a fost respectată, ea trebuie să știe care sunt elementele avute în vedere de Comisie. În sfârșit, în opinia sa, pentru a demonstra de ce nu au fost efectuate recuperări pentru plățile necuvenite în anii precedenți, România trebuie să știe cum ar fi fost posibile respectivele recuperări de vreme ce cererea de conciliere aferentă anului 2018 – ultimul act al autorităților române în cadrul anchetei din 2018 – a fost transmisă la 5 februarie 2020, și anume cu patru luni înainte de adoptarea Deciziei de punere în aplicare 2020/859, care a încheiat ancheta din 2017 aferentă anilor 2015 și 2016, la care Comisia pare să se refere.

190    Comisia contestă argumentele României.

191    Cu titlu introductiv, trebuie amintit că obligația de motivare prevăzută la articolul 296 TFUE constituie o normă fundamentală de procedură care trebuie diferențiată de problema temeiniciei motivelor, aceasta din urmă ținând de legalitatea pe fond a actului în litigiu. În această perspectivă, motivarea trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul (a se vedea Hotărârea din 16 februarie 2017, România/Comisia, T‑145/15, EU:T:2017:86, punctul 42 și jurisprudența citată).

192    În particular, obligația de a motiva un act cauzator de prejudiciu, care constituie un corolar al principiului respectării dreptului la apărare, are ca scop, pe de o parte, să furnizeze persoanei interesate indicații suficiente pentru a ști dacă actul este întemeiat sau dacă este eventual afectat de un viciu care permite contestarea validității sale în fața instanței Uniunii și, pe de altă parte, să dea posibilitatea acestei instanțe să își exercite controlul asupra legalității actului respectiv (a se vedea Hotărârea din 16 februarie 2017, România/Comisia, T‑145/15, EU:T:2017:86, punctul 43 și jurisprudența citată).

193    Nu este totuși obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente. Astfel, problema dacă motivarea unei decizii respectă cerințele amintite la punctele 191 și 192 de mai sus trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în funcție de contextul său, precum și de ansamblul de norme juridice care guvernează materia respectivă (a se vedea Hotărârea din 16 februarie 2017, România/Comisia, T‑145/15, EU:T:2017:86, punctul 44 și jurisprudența citată).

194    În plus, atunci când o decizie a fost adoptată într‑un context bine cunoscut de persoana interesată, aceasta poate fi motivată în mod succint (Hotărârea din 12 mai 2011, Région Nord‑Pas‑de‑Calais și Communauté d’agglomération du Douaisis/Comisia, T‑267/08 și T‑279/08, EU:T:2011:209, punctul 44; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 30 septembrie 2003, Germania/Comisia, C‑301/96, EU:C:2003:509, punctele 89 și 92).

195    Trebuie amintit totodată că, în contextul particular al elaborării deciziilor referitoare la închiderea conturilor, motivarea unei decizii trebuie considerată suficientă atunci când statul membru destinatar a fost asociat îndeaproape la procesul de elaborare a acestei decizii și cunoștea motivele pentru care Comisia considera că suma în litigiu nu trebuia suportată din fonduri (a se vedea Hotărârea din 9 septembrie 2004, Grecia/Comisia, C‑332/01, EU:C:2004:496, punctul 67 și jurisprudența citată).

196    În lumina jurisprudenței citate la punctele 191-195 de mai sus trebuie să se examineze dacă România a fost asociată îndeaproape la procesul de elaborare a deciziei atacate și dacă cunoștea motivele pentru care Comisia considera că suma în litigiu nu trebuia să fie suportată de fonduri.

197    În această privință, trebuie amintit că procedura de verificare a conformității este o procedură care este structurată în jurul mai multor etape. Astfel, argumentele României întemeiate pe încălcarea articolului 34 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014 nu țin seama de împrejurarea potrivit căreia, în cadrul reuniunii bilaterale aferente anului 2018, în procesul-verbal al anchetei din 2018, precum și în comunicarea privind cheltuielile excluse pentru anul 2018, ea a fost asociată îndeaproape la procesul de elaborare a deciziei atacate și a primit explicații cu privire la neregularitățile constatate și la motivele pentru care calculele sale nu puteau fi reținute. Prin urmare, faptul că Comisia nu a examinat anumite argumente ale României în poziția finală pentru anul 2018 nu poate fi considerat o încălcare a obligației de motivare în temeiul jurisprudenței citate la punctele 191-195 de mai sus și acest argument trebuie respins.

198    În ceea ce privește argumentul referitor la caracterul ambiguu al afirmațiilor Comisiei cu privire la noile date pe care România le-a furnizat în cererea de conciliere pentru anul 2018, este suficient să se constate că, fără a încălca obligația de motivare, Comisia a considerat datele furnizate ca fiind tardive.

199    În sfârșit, argumentul potrivit căruia Comisia a încălcat obligația de motivare făcând trimitere la ancheta din 2017 pentru a-și explica poziția în cadrul anchetei din 2018 trebuie de asemenea respins. Astfel, prin acest argument, România contestă temeinicia motivării furnizate de Comisie.

200    Astfel, primul aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins.

2.      Cu privire la motivarea insuficientă și inadecvată a deciziei atacate în ceea ce privește motivul pentru care articolul 34 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014 nu este aplicabil în speță

201    România critică în special abordarea Comisiei în ceea ce privește prima condiție prevăzută la articolul 34 alineatul (6) litera (a) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014 privind necesitatea de a evita o supraestimare semnificativă a prejudiciului financiar cauzat bugetului Uniunii.

202    În primul rând, România subliniază că abordarea Comisiei față de calculele transmise de autoritățile sale prin cererea de conciliere pentru anul 2018 este cu atât mai inadecvată prin raportare la exigențele cărora trebuie să răspundă motivarea, cu cât însăși Comisia consideră că analiza acestora este pertinentă pentru a stabili dacă este îndeplinită condiția prevăzută de articolul 34 alineatul (6) litera (a) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014.

203    În al doilea rând, România arată că concluzia formulată de Comisie în raportul de sinteză privind ancheta din 2018, potrivit căreia „nici condiția prevăzută [la articolul 34 alineatul (6) litera (a) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014] nu este îndeplinită”, nu este justificată și este cu atât mai surprinzătoare cu cât, la începutul aceluiași punct, Comisia a considerat că cel puțin una dintre cele două condiții prevăzute la articolul 34 alineatul (6) din regulamentul menționat nu era îndeplinită.

204    În al treilea rând, România susține că Comisia nu a motivat în mod adecvat abordările sale diferite în cele două anchete din perspectiva articolului 34 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014.

205    În această privință, România susține că, având în vedere că a demonstrat deja că, în cadrul anchetei din 2018, Comisia a făcut referire în mai multe rânduri la ancheta din 2017 și, mai ales, că aceste două anchete s-au suprapus temporal, afirmația succintă a Comisiei, care nu este susținută de niciun argument din raportul de sinteză privind ancheta din 2018 sau din poziția finală pentru anul 2018, nu răspunde cerințelor unei motivări adecvate.

206    Comisia contestă argumentele României.

207    Este suficient să se constate că, în poziția finală pentru anul 2018, Comisia a furnizat o motivare privind diferențele dintre propunerile de corecție din ancheta din 2017 și cele din ancheta din 2018, care justifica, în speță, inaplicabilitatea articolului 34 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014. De altfel, poziția finală pentru anul 2018 explică tocmai, pe de o parte, în ceea ce privește condiția prevăzută la articolul 34 alineatul (6) litera (b) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014, abordarea diferită reținută în privința noțiunii de „factori externi” în cadrul celor două anchete și, pe de altă parte, în ceea ce privește condiția prevăzută la articolul 34 alineatul (6) litera (a) din același regulament de punere în aplicare, împrejurarea potrivit căreia România a prezentat calcule incoerente cu ceea ce fusese convenit în cursul reuniunii bilaterale aferente anului 2018 și, în orice caz, nesusținute.

208    Deși, desigur, Comisia a afirmat că, întrucât prima condiție referitoare la factorii externi prevăzută la articolul 34 alineatul (6) litera (b) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 908/2014 nu era îndeplinită, examinarea celei de a doua condiții prevăzute la articolul 34 alineatul (6) litera (a) din același regulament de punere în aplicare nu mai era necesară din cauza caracterului lor cumulativ, nu este mai puțin adevărat că, în orice caz, aceasta a explicat de ce nici a doua condiție nu era îndeplinită în speță.

209    Prin urmare, trebuie să se respingă al treilea motiv și, așadar, acțiunea în totalitate.

IV.    Cu privire la cheltuielile de judecată

210    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât România a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a zecea)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Obligă România la plata cheltuielilor de judecată.

Porchia Jaeger Nihoul

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 17 aprilie 2024.

Grefier Președinte

V. Di Bucci S. Papasavvas

*      Limba de procedură: româna.