HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta)

18 septembrie 2012(*)

„Dumping – Importuri de mese de călcat originare din China – Inițiere a unei proceduri împotriva unei singure societăți – Statut de întreprindere care funcționează în economia de piață – Termen de trei luni prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 – Sarcina probei – Determinarea prejudiciului”

În cauza T‑156/11,

Since Hardware (Guangzhou) Co., Ltd, cu sediul în Canton (China), reprezentată de V. Akritidis și de Y. Melin, avocați,

reclamantă,

împotriva

Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de B. Driessen, în calitate de agent, asistat de B. O’Connor, solicitor, și de S. Gubel, avocat,

pârât,

susținut de

Comisia Europeană, reprezentată de S. Thomas și de H. van Vliet, în calitate de agenți,

și de

Vale Mill (Rochdale) Ltd, cu sediul în Rochdale (Regatul Unit),

Colombo New Scal SpA, cu sediul în Rovagnate (Italia),

reprezentate de G. Berrisch, avocat, și de N. Chesaites, barrister,

interveniente,

având ca obiect o cerere de anulare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1243/2010 al Consiliului din 20 decembrie 2010 de impunere a unei taxe antidumping definitive la importurile de mese de călcat originare din Republica Populară Chineză produse de Since Hardware (Guangzhou) Co., Ltd (JO L 338, p. 22),

TRIBUNALUL (Camera a opta),

compus din domnul L. Truchot, președinte, doamna M. E. Martins Ribeiro (raportor) și domnul A. Popescu, judecători,

grefier: doamna C. Kristensen, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 2 mai 2012,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Cadrul juridic

 Dreptul OMC

1        Articolul VI.1 din Acordului General pentru Tarife și Comerț 1994 (GATT) prevede că „[p]ărțile contractante recunosc că dumpingul care permite introducerea produselor dintr‑o țară pe piața unei alte țări la un preț inferior valorii lor normale poate face obiectul unei sancțiuni dacă produce sau amenință cu producerea unui prejudiciu important pentru o ramură de producție de pe teritoriul unei părți contractante sau dacă produce întârzieri importante în crearea unei ramuri de producție naționale”.

2        Acordul privind aplicarea articolului VI al GATT (JO 1994, L 336, p. 103, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 112, denumit în continuare „acordul antidumping”) figurează în anexa 1 A la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) (JO 1994, L 336, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 5).

3        Articolul 1 din acordul antidumping prevede:

„O măsură antidumping se aplică numai în condițiile prevăzute la articolul VI al GATT [...] și în temeiul investigațiilor inițiate și efectuate în concordanță cu dispozițiile prezentului acord [...]”

4        Potrivit articolului 3.1 din acordul antidumping, „[d]eterminarea existenței unei daune, în sensul articolului VI al GATT [...], trebuie să se bazeze pe elemente de probă pozitive și să comporte o examinare obiectivă atât (a) a volumului importurilor care fac obiectul unui dumping și a efectului importurilor făcând obiectul unui dumping asupra prețurilor produselor similare pe piața internă, cât și (b) a impactului acestor importuri asupra producătorilor naționali ai acestor produse”.

5        Articolul 3.4 din acordul antidumping prevede că „[e]xaminarea impactului importurilor care fac obiectul unui dumping asupra ramurii de producție națională în cauză trebuie să includă o evaluare a tuturor factorilor și indicilor economici pertinenți care influențează situația acestei ramuri, inclusiv următorii: diminuarea efectivă sau potențială a vânzărilor, a profiturilor, a producției, a segmentului de piață, a productivității, a randamentului investițiilor sau a utilizării capacităților; factori care influențează prețurile interne; mărimea marjei de dumping; efectele negative, actuale și potențiale, asupra fluxului de lichidități, stocurilor, forței de muncă, salariilor, dezvoltării, posibilității de a crește volumul capitalurilor sau al investițiilor. Această listă nu este exhaustivă; unul sau mai mulți dintre acești factori nu constituie în mod necesar o bază pentru o judecată determinantă”.

6        Articolul 5.2 din acordul antidumping are următorul cuprins:

„O cerere prezentată în sensul alineatului (1) trebuie să cuprindă elementele de probă referitoare la existența (a) unui dumping, (b) unui prejudiciu în sensul articolului VI al GATT [...] așa cum este el interpretat de prezentul acord și (c) a unei legături de cauzalitate între importurile care fac obiectul unui dumping și daunele presupuse. [...] Cererea trebuie să conțină informații care sunt în mod rezonabil disponibile solicitantului, cu privire la următoarele:

[...]

(ii)      o descriere completă a produsului presupus a face obiectul unui dumping, numele țării sau țărilor de origine sau de export în cauză, identitatea fiecărui exportator sau producător străin cunoscut și o listă cu persoanele cunoscute că importă produsul în cauză;

[...]”

7        Articolul 5.8 din acordul antidumping are următorul cuprins:

„O cerere prezentată în conformitate cu alineatul (1) trebuie să fie respinsă, iar investigația închisă în cel mai scurt timp, imediat ce autoritățile respective s‑au convins că nu există suficiente elemente de probă, fie pentru dumping, fie pentru prejudiciu, pentru a justifica continuarea procedurii. Încheierea investigației trebuie să fie imediată în cazurile în care autoritățile constată că marja de dumping este de minimis sau că volumul importurilor, efective sau potențiale, care fac obiectul unui dumping sau al prejudiciului este neglijabil [...]”

8        Articolul 6.1.3 din acordul antidumping prevede:

„Imediat ce o investigație a fost inițiată, autoritățile trebuie să comunice exportatorilor cunoscuți și autorităților țării exportatoare întregul text al cererii prezentate în scris în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) și să îl pună la dispoziția altor părți interesate care solicită aceasta. Trebuie să se ia pe deplin în considerație obligația protejării informațiilor confidențiale, așa cum este stipulat la alineatul (5).”

9        Articolul 6.7 din acordul antidumping prevede:

„Pentru a verifica informațiile furnizate sau pentru a le completa, autoritățile pot desfășura investigații pe teritoriul altor state membre, dacă este necesar, cu condiția obținerii acordului întreprinderilor respective și cu condiția avizării reprezentanților guvernului statului membru respectiv și sub rezerva ca acest membru să nu se opună. Procedurile descrise în anexa I sunt aplicabile investigațiilor desfășurate pe teritoriul altor state membre. Sub rezerva obligației de a proteja informațiile confidențiale, autoritățile trebuie să pună rezultatele acestor investigații la dispoziția întreprinderilor respective sau să prevadă transmiterea lor la aceste întreprinderi, în conformitate cu alineatul (9), și pot pune aceste rezultate la dispoziția solicitanților.”

10      Potrivit articolului 6.10 din acordul antidumping, „[a]utoritățile trebuie să determine, de regulă, o marjă de dumping individuală pentru fiecare exportator cunoscut sau producător în cauză al produsului vizat în investigație[; î]n cazurile în care numărul exportatorilor, producătorilor, importatorilor sau tipurile de produse vizate este atât de mare încât este practic imposibil să fie stabilită o astfel de determinare, autoritățile pot să limiteze examinarea fie la un număr rezonabil de părți interesate sau de produse, utilizând eșantioane care sunt valabile din punct de vedere statistic, în baza informațiilor de care dispun în momentul alegerii, fie la cel mai mare procentaj al exporturilor provenind din țara în cauză care poate fi în mod rezonabil investigat.”

11      Articolul 9.2 din acordul antidumping prevede:

„Atunci când o taxă antidumping este instituită pentru un produs oarecare, o asemenea taxă al cărei nivel trebuie să fie corespunzător fiecărui caz este percepută fără discriminare asupra importurilor produselor în cauză, din orice surse ar proveni, pentru care s‑a constatat că fac obiectul unui dumping și că produc un prejudiciu, cu excepția importurilor provenind din surse pentru care un angajament în materie de preț a fost acceptat în conformitate cu prevederile prezentului acord. Autoritățile trebuie să indice numele furnizorului sau furnizorilor produsului în cauză. Dacă totuși sunt implicați mai mulți furnizori din aceeași țară și este imposibil în practică să se indice toți acești furnizori, autoritățile pot indica țara furnizoare în cauză. Dacă sunt implicați mai mulți furnizori din mai multe țări, autoritățile pot indica fie toți furnizorii implicați sau, dacă acest lucru este imposibil în practică, toate țările furnizoare implicate.”

 Dreptul Uniunii

12      Reglementarea antidumping de bază este constituită din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO L 343, p. 51, rectificare în JO 2010, L 7, p. 22) (denumit în continuare „regulamentul de bază”), care a înlocuit Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 1996, L 56, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 12, p. 223), cu modificările ulterioare.

13      Rezultă din articolul 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază că, „[î]n cazul anchetelor antidumping privind importurile din Republica Populară Chineză, Vietnam și Kazahstan, precum și din orice țară care nu are economie de piață și care este membră a OMC la data deschiderii anchetei, valoarea normală se stabilește în conformitate cu alineatele (1)-(6), în cazul în care se stabilește pe baza unor cereri documentate corespunzător prezentate de unul sau mai mulți producători care fac obiectul anchetei și în conformitate cu criteriile și procedurile prevăzute la litera (c), că în cazul acestui producător sau al acestor producători prevalează condițiile economiei de piață în ceea ce privește fabricarea și vânzarea produsului similar respectiv[; î]n cazul în care nu apare o astfel de situație, se aplică dispozițiile de la litera (a)”.

14      Potrivit articolului 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul menționat:

„Cererea prezentată în temeiul [dispoziției de la litera (b)] trebuie formulată în scris și să conțină probe suficiente că producătorul își desfășoară activitatea în condițiile unei economii de piață, și anume că:

–        deciziile întreprinderilor referitoare la prețuri, costuri și intrări, de exemplu materii prime, costurile tehnologiei și mâinii de lucru, producție, vânzări și investiții, se adoptă ținându‑se seama de semnalele pieței care reflectă cererea și oferta și fără o intervenție semnificativă din partea statului în această privință, iar costurile principalelor intrări reflectă în mod real valorile pieței;

–        întreprinderile utilizează o singură serie de registre contabile de bază, care fac obiectul unui audit independent în conformitate cu standardele internaționale și care sunt utilizate în toate scopurile;

[...]

În termen de trei luni de la inițierea procedurii, se determină dacă producătorul îndeplinește sau nu criteriile menționate anterior, după o consultare specifică a comitetului consultativ și după ce industria comunitară a avut ocazia să își prezinte observațiile. Soluția stabilită rămâne în vigoare pe tot parcursul anchetei.”

15      Articolul 3 din regulamentul de bază prevede:

„(1)      În sensul prezentului regulament, prin termenul «prejudiciu» se înțelege, în cazul în care nu se specifică altfel, un prejudiciu important adus unei industrii comunitare, amenințarea cu un prejudiciu important adus unei industrii comunitare sau o întârziere semnificativă în crearea unei industrii comunitare și se interpretează în conformitate cu dispozițiile prezentului articol.

(2)      Stabilirea existenței unui prejudiciu se bazează pe elemente de probă pozitive și implică o examinare obiectivă:

(a)      a volumului importurilor care fac obiectul unui dumping și a efectului acestor importuri asupra prețului produselor similare pe piața Comunității și

(b)      a efectului acestor importuri asupra industriei comunitare.

(3)      În ceea ce privește volumul importurilor care fac obiectul unui dumping, se analizează dacă a avut loc o creștere substanțială a importurilor care fac obiectul unui dumping, fie în cantități absolute, fie în raport cu producția sau cu consumul în Comunitate. În ceea ce privește efectul importurilor care fac obiectul unui dumping asupra prețurilor se analizează dacă a existat, în cazul importurilor care fac obiectul unui dumping asupra prețurilor, o subcotare semnificativă a prețului în raport cu prețul unui produs similar din industria comunitară sau dacă aceste importuri au ca efect, în alt mod, diminuarea semnificativă a prețurilor sau împiedicarea în mod semnificativ a creșterii prețurilor care, altfel, s‑ar fi produs. Unul sau mai mulți dintre acești factori nu constituie neapărat o bază decisivă de orientare.

(4)      În cazul în care importurile unui produs provenite din mai multe țări fac simultan obiectul unor anchete antidumping, efectele acestor importuri nu pot face obiectul unei evaluări cumulative decât în cazul în care:

(a)      marja de dumping stabilită în raport cu importurile provenite din fiecare țară este superioară nivelului de minimis în sensul articolului 9 alineatul (3) și în cazul în care volumul importurilor provenite din fiecare țară nu este neglijabil

și

(b)      o evaluare cumulativă a efectelor importurilor este adecvată, având în vedere condițiile de concurență între produsele importate și concurența între produsele importate și produsul comunitar similar.

(5)      Examinarea efectului importurilor care fac obiectul unui dumping asupra industriei comunitare respective implică o evaluare a tuturor factorilor și indicilor economici pertinenți care influențează situația acestei industrii, inclusiv faptul că o industrie nu a surmontat în totalitate efectele practicilor de dumping sau de subvenționare din trecut, importanța marjei de dumping efective, diminuarea efectivă și potențială a vânzărilor, a profiturilor, a producției, a segmentului de piață, a productivității, a randamentului investițiilor sau a utilizării capacităților; factorii care influențează prețurile în Comunitate, efectele negative efective și potențiale asupra fluxului numerarului, asupra stocurilor, asupra ocupării forței de muncă, asupra salariilor, asupra creșterii economice, asupra capacității de a mobiliza capitaluri sau investiții. Această listă nu este exhaustivă și unul sau mai mulți dintre acești factori nu constituie neapărat o bază decisivă de orientare.”

16      Articolul 5 din regulamentul de bază, referitor la deschiderea procedurii, are următorul cuprins:

„(1)      Sub rezerva dispozițiilor alineatului (6), se deschide o anchetă care vizează stabilirea existenței, gradului și efectului oricărui presupus dumping în urma înaintării în scris a unei plângeri de către orice persoană fizică sau juridică sau de către orice asociație care nu are personalitate juridică, care acționează în numele industriei comunitare [...]

(2)      O plângere în sensul alineatului (1) trebuie să conțină elemente de probă privind existența unui dumping, a unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate între importurile care se presupune că fac obiectul unui dumping și presupusul prejudiciu presupus în cauză. Plângerea trebuie să conțină informațiile pe care reclamantul le poate obține în mod rezonabil despre următoarele puncte:

[...]

(b)      o descriere completă a produsului care se presupune că face obiectul unui dumping, numele țării sau țărilor de origine sau exportatoare în cauză, identitatea fiecărui exportator sau producător străin cunoscut și o listă a persoanelor care se știe că importă produsul în cauză;

(c)      informații privind prețurile la care este vândut produsul în cauză pentru a fi destinat consumului pe piața internă a țării sau a țărilor de origine sau exportatoare [...];

[...]

(7)      Elementele de probă privind dumpingul și prejudiciul sunt examinate în același timp pentru a decide dacă se va deschide sau nu o anchetă. O plângere este respinsă atunci când elementele de probă privind dumpingul sau prejudiciul sunt insuficiente pentru a justifica declanșarea procedurilor. Nu trebuie inițiată o procedură împotriva țărilor ale căror importuri reprezintă un segment al pieței mai mic de 1 %, cu excepția cazului în care, împreună, aceste țări reprezintă 3 % sau mai mult din consumul comunitar.

[...]

(9)      În cazul în care, după consultări, par să existe elemente de probă suficiente pentru a justifica declanșarea unei proceduri, Comisia trebuie să inițieze această procedură în termen de patruzeci și cinci de zile de la data depunerii plângerii și să anunțe declanșarea procedurii în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În cazul în care elementele de probă sunt insuficiente, reclamantul trebuie înștiințat, după consultări, în termen de patruzeci și cinci de zile de la data depunerii plângerii la Comisie.”

17      Articolul 9 alineatele (3)-(6) din regulamentul de bază prevede:

„(3)      În cazul procedurilor inițiate în conformitate cu dispozițiile articolului 5 alineatul (9), prejudiciul este în mod normal considerat neglijabil atunci când importurile în cauză reprezintă mai puțin decât volumele specificate în articolul 5 alineatul (7). Aceste proceduri se încheie de îndată ce se stabilește că marja de dumping, exprimată în procente din prețurile de export, este mai mică de 2 %, numai ancheta fiind închisă atunci când marja este mai mică de 2 % pentru exportatorii individuali și aceștia rămânând supuși procedurii și putând face obiectul unei noi anchete cu ocazia oricărei reexaminări ulterioare efectuate pentru țara respectivă în temeiul articolului 11.

(4)      În cazul în care din constatarea definitivă a faptelor reiese că există dumping și prejudiciu care rezultă din acesta și că interesul Comunității necesită o acțiune în conformitate cu articolul 21, Consiliul impune o taxă antidumping definitivă, hotărând cu privire la propunerea Comisiei, prezentată după consultarea comitetului consultativ. Propunerea este adoptată de Consiliu, cu excepția cazului în care hotărăște cu majoritate simplă să o respingă, în termen de o lună de la prezentarea acesteia de către Comisie. În cazul în care sunt în vigoare taxe provizorii, se prezintă o propunere de măsuri definitive cu cel puțin o lună înainte de expirarea acestor taxe. Valoarea taxei antidumping nu trebuie să depășească marja de dumping stabilită și trebuie să fie mai mică decât această marjă, în cazul în care această taxă mai mică este suficientă pentru a elimina prejudiciul adus industriei comunitare.

(5)      Se impune o taxă antidumping a cărei valoare este adecvată fiecărui caz, în mod nediscriminatoriu, la importurile unui produs, indiferent din ce sursă provin, despre care s‑a constatat că fac obiectul unui dumping și produc un prejudiciu, cu excepția importurilor care provin din surse pentru care a fost acceptat un angajament stabilit în conformitate cu prezentul regulament. Regulamentul prin care se impune taxa determină valoarea taxei impuse fiecărui furnizor sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil și, în general, în cazurile prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (a), țara furnizoare în cauză.

În cazul în care se aplică articolul 2 alineatul (7) litera (a), se poate stabili cu toate acestea o taxă individuală pentru exportatorii care pot demonstra, pe baza unor cereri documentate corespunzător, că:

(a)      în cazul unor întreprinderi controlate total sau parțial de străini sau în cazul asociațiilor în participațiune, exportatorii sunt liberi să repatrieze capitalurile și profiturile,

(b)      prețurile de export, cantitățile exportate și modalitățile de vânzare se stabilesc în mod liber,

(c)      majoritatea acțiunilor aparține unor persoane private; funcționarii publici care fac parte din consiliul de administrație sau care dețin funcții‑cheie de conducere sunt în minoritate sau trebuie demonstrat că întreprinderea este cu toate acestea suficient de independentă de intervenția statului,

(d)      operațiunile de schimb valutar se efectuează la cursul de schimb al pieței și

(e)      intervenția statului nu este de natură să permită circumvenția măsurilor, în cazul în care exportatorii beneficiază de niveluri individuale de taxe.

(6)      În cazul în care Comisia și‑a limitat examinarea în conformitate cu articolul 17, taxa antidumping aplicată importurilor care provin de la exportatori sau de la producători care s‑au făcut cunoscuți în conformitate cu articolul 17, dar nu au fost incluși în anchetă, nu trebuie să depășească marja de dumping medie ponderată stabilită pentru părțile care constituie eșantionul. În sensul prezentului alineat, Comisia nu ține seama de marjele nule și de minimis, nici de marjele stabilite în condițiile prevăzute la articolul 18. Se aplică taxe individuale importurilor care provin de la exportatorii sau de la producătorii care beneficiază de un tratament individual în conformitate cu articolul 17.”

18      Articolul 17 din regulamentul menționat, referitor la eșantionare, are următorul cuprins:

„(1)      În cazul în care numărul reclamanților, al exportatorilor sau al importatorilor, al tipului de produse sau de tranzacții este mare, ancheta se poate limita la un număr rezonabil de părți, de produse sau de tranzacții, utilizând eșantioane reprezentative statistic întocmite pe baza informațiilor disponibile în momentul selectării sau la cel mai mare volum de producție, de vânzări sau de exporturi care pot face în mod rezonabil obiectul anchetei, ținând seama de timpul disponibil.

[...]

(3)      În cazul în care examinarea este limitată în conformitate cu prezentul articol, se calculează cu toate acestea o marjă de dumping individuală pentru fiecare exportator sau producător care nu este selectat inițial, care prezintă informațiile necesare în termenele prevăzute de prezentul regulament, cu excepția cazului în care numărul exportatorilor sau al producătorilor este atât de mare încât examinările individuale ar complica inutil procedura și ar împiedica încheierea anchetei în timp util.

(4)      În cazul în care s‑a decis efectuarea eșantionării și părțile alese sau unele dintre ele refuză să coopereze, astfel încât rezultatele anchetei pot fi semnificativ compromise, poate fi selectat un nou eșantion. Cu toate acestea, în cazul în care refuzul de a coopera persistă sau în cazul în care nu se dispune de suficient timp pentru a selecta un nou eșantion, se aplică dispozițiile pertinente ale articolului 18.”

19      Regulamentul (CE) nr. 1515/2001 al Consiliului din 23 iulie 2001 privind măsurile pe care Comunitatea le poate lua ca urmare a unui raport adoptat de organul de soluționare a litigiilor al OMC privind măsurile antidumping sau antisubvenții (JO L 201, p. 10, Ediție specială, 11/vol. 24, p. 112) prevede, la articolul 1 alineatul (1), că „[a]tunci când [organul de soluționare a litigiilor] adoptă un raport privind o măsură luată de către Comunitate în conformitate cu Regulamentul [...] nr. 384/96 [devenit regulamentul de bază], cu Regulamentul (CE) nr. 2026/97 sau cu prezentul regulament [...], Consiliul [...] poate lua una sau mai multe dintre următoarele măsuri, după caz: (a) să abroge sau să modifice măsura contestată sau (b) să adopte orice altă măsură specială considerată corespunzătoare în acest caz”.

20      Potrivit articolului 2 alineatul (1) din același regulament, „în cazul în care consideră oportun, Consiliul poate, de asemenea, să ia una dintre măsurile prevăzute la articolul 1 alineatul (1), pentru a ține seama de interpretările juridice formulate într‑un raport adoptat de [organul de soluționare a litigiilor] în ceea ce privește o măsură care nu a fost contestată”. Alineatul (3) al acestei dispoziții prevede că, „[î]n măsura în care este oportun să se efectueze o reexaminare înainte sau în momentul în care se ia o măsură în conformitate cu alineatul (1), această reexaminare este deschisă de către Comisie, după consultarea comitetului consultativ”.

 Istoricul cauzei

21      Reclamanta, Since Hardware (Guangzhou) Co., Ltd, este o societate cu sediul în Canton (China), care produce și exportă mese de călcat.

22      La 23 aprilie 2007, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Regulamentul (CE) nr. 452/2007 de impunere a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii aplicate la importurile de mese de călcat originare din Republica Populară Chineză și din Ucraina (JO L 109, p. 12). Prin intermediul regulamentului menționat, Consiliul a impus măsuri antidumping definitive tuturor producătorilor de mese de călcat originare printre altele din China, cu excepția reclamantei, care a beneficiat de o taxă zero [considerentele (1) și (2) ale regulamentului atacat].

23      La 20 august 2009, trei producători din Uniune, și anume Colombo New Scal SpA, Pirola SpA și Vale Mill (Rochdale) Ltd, reprezentând o parte importantă a producției totale de mese de călcat din Uniune, au depus o plângere antidumping împotriva reclamantei [considerentul (4) al regulamentului atacat].

24      La 2 octombrie 2009, Comisia Comunităților Europene, conform articolului 5 din Regulamentul nr. 384/96 (devenit articolul 5 din regulamentul de bază), a publicat un anunț de deschidere a unei proceduri antidumping privind importurile de mese de călcat originare din China, limitată la un singur producător‑exportator chinez – reclamanta – și, conform articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1515/2001, a procedat la deschiderea unei reexaminări a măsurilor antidumping privind importurile de mese de călcat originare din China instituite prin Regulamentul nr. 452/2007 (JO C 237, p. 5) [considerentul (3) al regulamentului atacat].

25      În anunțul de deschidere, pe de o parte, Comisia a arătat că a concluzionat, după consultarea comitetului consultativ, că plângerea fusese depusă de industria comunitară sau în numele acesteia și că existau elemente de probă suficiente pentru a justifica deschiderea unei proceduri, conform articolului 5 din Regulamentul nr. 384/96 (punctul 5 din anunțul de deschidere).

26      Pe de altă parte, referindu‑se la faptul că Regulamentul nr. 452/2007 a instituit o taxă antidumping definitivă la importurile de mese de călcat vizate de regulamentul respectiv și că taxa aplicată reclamantei a fost fixată la 0 % (punctul 10 din anunțul de deschidere), Comisia a subliniat că, în lumina raportului organului de apel al OMC din 29 noiembrie 2005 intitulat „Mexic – Măsuri antidumping definitive privind carnea de vită și orezul” (AB-2005-6) (WT/DS295/AB/R) (denumit în continuare „raportul organului de apel al OMC”), nu era necesară impunerea în continuare a măsurilor care se aplicau reclamantei potrivit Regulamentului nr. 452/2007.

27      Comisia a deschis, așadar, o reexaminare a Regulamentului nr. 452/2007, conform articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1515/2001, pentru a‑i putea aduce orice modificare necesară în lumina raportului organului de apel al OMC (punctul 10 din anunțul de deschidere).

28      La 26 octombrie 2009, reclamanta a prezentat o cerere în temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (b) din Regulamentul nr. 384/96 [devenit articolul 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază], pentru a i se recunoaște statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață (în continuare „SEP”) [considerentul (26) al regulamentului atacat].

29      La 19 noiembrie 2009, reclamanta a comunicat Comisiei răspunsurile la chestionarul antidumping. La 23 noiembrie 2009, reclamanta a depus comentarii referitoare la legalitatea procedurii.

30      La 25 noiembrie 2009, Comisia a adresat reclamantei o scrisoare cuprinzând observații referitoare la cererea de SEP, pentru ca aceasta să îi poată furniza informații suplimentare. Reclamanta a răspuns la această scrisoare la 7 decembrie 2009.

31      La 18 decembrie 2009, producătorii Uniunii vizați la punctul 23 de mai sus au transmis Comisiei răspunsurile lor la chestionarul antidumping. Comisia a solicitat informații suplimentare producătorilor menționați la 3 februarie 2010, care au fost comunicate acesteia prin scrisorile din 19 și din 24 februarie 2010.

32      În perioada 4-10 februarie 2010, Comisia a efectuat o vizită de verificare la sediul reclamantei privind informațiile comunicate de aceasta în cadrul cererii sale de SEP și în răspunsul la chestionarul antidumping.

33      Prin scrisoarea din 2 martie 2010, reclamanta a comunicat Comisiei date statistice referitoare la prețul unui ansamblu de produse siderurgice din China și a arătat că acestea erau asemănătoare prețurilor internaționale. Ea a arătat de asemenea rațiunile pentru care prețurile menționate nu ar fi relevante pentru a se determina dacă trebuia să i se recunoască SEP.

34      Prin scrisoarea din 26 martie 2010, Comisia a informat reclamanta că nu îndeplinea criteriul prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) primul paragraf prima și a doua liniuță din regulamentul de bază, astfel încât avea intenția să propună respingerea cererii sale de SEP.

35      Reclamanta a formulat observații în această privință prin scrisoarea din 13 aprilie 2010. În această scrisoare, după ce a susținut că Comisia a acționat ultra vires deschizând o procedură împotriva unei singure societăți, reclamanta a invocat o încălcare a articolului 2 alineatul (7) litera (c) ultimul paragraf din regulamentul de bază, precum și o încălcare a primului și a celui de al doilea criteriu prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul menționat.

36      La 29 aprilie 2010 a avut loc o audiere în fața consilierului auditor.

37      Prin scrisoarea din 30 aprilie 2010, Comisia a răspuns la argumentele principale ale reclamantei formulate în scrisoarea adresată în 13 aprilie 2010 și a confirmat concluziile sale referitoare la cererea de SEP, formulate în scrisoarea adresată în 26 martie 2010.

38      Având în vedere elementele care au făcut obiectul discuțiilor în cursul audierii din 29 aprilie 2010, reclamanta, prin scrisoarea din 31 mai 2010, a prezentat observații suplimentare referitoare la deschiderea procedurii, având în vedere în special raportul organului de apel al OMC, și la evaluarea de către Comisie a cererii sale de SEP. Comisia a răspuns prin scrisoarea din 22 iunie 2010. Reclamanta a prezentat Comisiei observații adiționale în această privință la 30 august 2010.

39      Prin scrisoarea din 21 septembrie 2010, Comisia a comunicat reclamantei un document de informare finală generală, însoțit de documente care detaliază metodologia de calcul al marjei de dumping și metodologia de calcul al marjei de prejudiciu, precum și de un document de informare specială care răspundea argumentelor reclamantei legate de deschiderea anchetei. Reclamanta a răspuns la documentul menționat prin scrisoarea din 6 octombrie 2010.

40      La 11 octombrie 2010 a avut loc o nouă audiere în fața consilierului auditor, în urma căreia a fost comunicat reclamantei, la 27 octombrie 2010, un proces‑verbal.

41      La 20 decembrie 2010, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1241/2010 de modificare a Regulamentului nr. 452/2007 (JO L 338 p. 8). Prin acest regulament, Consiliul a decis să excludă reclamanta de la măsura antidumping definitivă instituită prin Regulamentul nr. 452/2007.

42      La 20 decembrie 2010, Consiliul a adoptat de asemenea Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1243/2010 de impunere a unei taxe antidumping definitive la importurile de mese de călcat originare din Republica Populară Chineză produse de societatea Since Hardware (Guangzhou) Co. Ltd (JO L 338, p. 22) (denumit în continuare „regulamentul atacat”).

 Regulamentul atacat

43      În regulamentul atacat, în primul rând, Consiliul a amintit măsurile instituite prin Regulamentul nr. 452/2007, precum și împrejurările în care a fost deschisă procedura în cauza de față.

44      Consiliul a subliniat astfel că, în lumina raportului organului de apel al OMC, o nouă anchetă antidumping bazată pe articolul 5 din regulamentul de bază a fost deschisă împotriva reclamantei, în loc de o reexaminare intermediară în temeiul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază, întrucât ar rezulta din acest raport (punctele 305 și 306) că un producător‑exportator cu privire la care s‑a constatat în cadrul unei anchete inițiale că nu practica dumpingul trebuie să fie exclus din domeniul de aplicare al măsurii definitive impuse în urma unei astfel de anchete și nu poate face obiectul unor reexaminări administrative și reexaminări care au loc în urma modificării circumstanțelor [considerentul (5) al regulamentului atacat].

45      Consiliul a recunoscut că procedurile antidumping sunt deschise în mod normal împotriva importurilor originare într‑o țară, iar nu împotriva unor societăți individuale. Cu toate acestea, cauza de față ar constitui o excepție de la regula sus‑menționată, având în vedere, în primul rând, concluziile care figurează la punctele 216-218 și 305 din raportul organului de apel al OMC, în al doilea rând, faptul că nicio dispoziție din regulamentul de bază nu exclude deschiderea unei noi anchete antidumping bazate pe articolul 5 din regulamentul de bază împotriva unei societăți și, în al treilea rând, faptul că legislația Uniunii trebuie, în măsura posibilului, să fie interpretată în conformitate cu legislația internațională, în special în cazul în care dispozițiile în cauză au drept scop să dea curs unui acord internațional încheiat de Uniune [considerentele (7), (8) și (87) ale regulamentului atacat].

46      În al doilea rând, în ceea ce privește constatarea unui dumping și în special determinarea SEP, Consiliul a arătat că ancheta stabilise că reclamantei, care prezentase o cerere de SEP, nu i se putea recunoaște un astfel de statut, din moment ce nu îndeplinea criteriile stabilite la articolul 2 alineatul (7) litera (c) prima și a doua liniuță din regulamentul de bază [considerentele (26) și (27) ale regulamentului atacat]. În ceea ce privește primul criteriu, și anume acela că deciziile întreprinderilor se stabilesc ca răspuns la semnalele pieței, fără intervenția semnificativă a statului, iar costurile reflectă valorile pieței, Consiliul arată că reclamanta a susținut că a început achiziționarea principalelor sale materii prime pe piața internă chineză. Or, statul ar fi continuat să exercite o influență importantă pe piața internă a oțelului și, în consecință, prețurile oțelului în China pentru aceste materii prime specifice nu ar urma liber tendințele piețelor internaționale [considerentele (28)-(33) ale regulamentului atacat]. În ceea ce privește al doilea criteriu, Consiliul a arătat că societatea nu a putut demonstra că are un set clar de evidențe contabile de bază care sunt auditate independent în conformitate cu Standardele internaționale de contabilitate (IAS) și se aplică în toate scopurile, deoarece conturile, în special raportul de verificare a capitalului, nu dădeau informații referitoare la o tranzacție importantă care a avut loc în timpul perioadei de anchetă [considerentul (34) al regulamentului atacat].

47      În al treilea rând, în ceea ce privește determinarea prejudiciului, mai întâi Consiliul a subliniat particularitățile prezentei anchete, în special faptul că, în perioada de anchetă, erau aplicabile taxe antidumping la toate importurile din China și din Ucraina (cu excepția importurilor reclamantei). Deoarece industria din Uniune era deja protejată împotriva efectelor prejudiciabile ale acestor importuri în perioada de anchetă, ar fi fost imposibil să se realizeze o analiză normală completă a prejudiciului. În consecință, potrivit Consiliului, s‑a elaborat o abordare specifică, adaptată particularităților prezentei anchete, în care instituțiile s‑au concentrat asupra anumitor indicatori de prejudiciu. Astfel, Comisia a examinat: în primul rând, evoluția importurilor de mese de călcat produse de reclamantă și care făceau obiectul unui dumping; în al doilea rând, dacă importurile respective fuseseră realizate la prețuri care subcotau prețurile de vânzare ale industriei din Uniune și care era rentabilitatea prețurilor industriei din Uniune; în al treilea rând, orice informații furnizate de industria din Uniune care indică faptul că exporturile realizate de reclamantă către Uniune îi cauzaseră un prejudiciu, și anume referitor la pierderile de clienți și de comenzi ale industriei în favoarea acestei societăți și rentabilitatea vânzărilor ei în Uniune în timpul perioadei de anchetă [considerentele (58)-(61) ale regulamentului atacat].

48      În ceea ce privește, în special, importurile de mese de călcat produse de reclamantă, Consiliul a constatat, în primul rând, că aceste importuri au făcut obiectul unui dumping pe piața Uniunii [considerentul (66) al regulamentului atacat], în al doilea rând, că în perioada examinată exporturile reclamantei către Uniune au crescut mult, cu 64 % [considerentul (67) al regulamentului atacat], în al treilea rând, că cota de piață a importurilor de mese de călcat produse de reclamantă a crescut considerabil [considerentele (68) și (69) ale regulamentului atacat], în al patrulea rând, că industria din Uniune a afirmat că a pierdut, în ultimii ani, numeroase comenzi din partea clienților în favoarea reclamantei [considerentele (70)-(72)], în al cincilea rând, că marja medie de subcotare constatată pentru reclamantă, exprimată ca procent din prețurile industriei din Uniune, era de 16,1 % [considerentele (73) și (74) ale regulamentului atacat] și, în al șaselea rând, că prețurile industriei din Uniune erau generatoare de pierderi în perioada de anchetă [considerentul (75) al regulamentului atacat].

 Procedura și concluziile părților

49      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 15 martie 2011, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

50      Printr‑un act separat, depus în aceeași zi, reclamanta a solicitat totodată Tribunalului să se pronunțe asupra acestei acțiuni potrivit procedurii accelerate, în temeiul articolului 76a din Regulamentul de procedură. De asemenea, ea a depus în acest scop o versiune prescurtată a cererii introductive. Printr‑un fax din 4 aprilie 2011, Consiliul s‑a opus acestei cereri. Prin decizia din 19 aprilie 2011, Tribunalul (Camera a opta) a respins cererea menționată.

51      Prin act depus la grefa Tribunalului la 3 mai 2011, Comisia a formulat o cerere de intervenție în prezenta cauză în susținerea concluziilor Consiliului. Părțile principale nu s‑au opus acestei cereri.

52      Prin act depus la grefa Tribunalului la 27 mai 2011, Vale Mill (Rochdale) și a Colombo New Scal au formulat de asemenea o cerere de intervenție în prezenta cauză în susținerea concluziilor Consiliului. Părțile principale nu s‑au opus acestei cereri.

53      Prin act depus la grefa Tribunalului la 27 iunie 2011, reclamanta a solicitat aplicarea unui tratament confidențial în privința Vale Mill (Rochdale) și Colombo New Scal cu privire la anumite înscrisuri anexate la cererea introductivă. Acestea nu au formulat obiecții cu privire la cererea menționată.

54      Prin ordonanțele din 30 august 2011, președintele Camerei a opta a Tribunalului a admis cererile de intervenție.

55      La 5 octombrie 2011, Vale Mill (Rochdale) și Colombo New Scal au depus memoriul în intervenție. La 11 octombrie 2011, Comisia a depus memoriul în intervenție.

56      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea regulamentului atacat;

–        obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

57      Consiliul solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

58      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

59      Vale Mill (Rochdale) și Colombo New Scal solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a cheltuielilor de judecată efectuate de acestea.

60      Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a opta) a decis deschiderea procedurii orale. Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 2 mai 2012.

 În drept

61      În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă trei motive. Primul motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 5 alineatul (9), a articolului 9 alineatele (3)-(6) și a articolului 17 din regulamentul de bază, întrucât deschiderea unei proceduri nu ar putea viza o societate în special, ci ar trebui să vizeze una sau mai multe țări și ansamblul producătorilor stabiliți în acestea. Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 3 alineatele (2), (3) și (5) din regulamentul de bază, întrucât ar fi fost impuse taxe antidumping reclamantei fără să se fi dovedit că industria Uniunii a suferit un prejudiciu în perioada de anchetă. Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază, întrucât, pe de o parte, decizia de a nu se acorda SEP reclamantei ar fi fost adoptată în funcție de ceea ce știa Comisia despre efectul unei astfel de respingeri asupra marjei sale de dumping și, pe de altă parte, în această privință, Comisia ar fi impus reclamantei o sarcină a probei excesivă. În cadrul acestui motiv, reclamanta invocă și o încălcare a principiului bunei administrări.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 5 alineatul (9), a articolului 9 alineatele (3)-(6) și a articolului 17 din regulamentul de bază, întrucât deschiderea unei proceduri nu ar putea viza o societate în special, ci ar trebui să vizeze una sau mai multe țări și ansamblul producătorilor stabiliți în acestea

62      Prezentul motiv cuprinde trei aspecte. Primul aspect este întemeiat pe încălcarea articolului 5 alineatul (9) din regulamentul de bază coroborat cu articolul 17 din regulamentul de bază și interpretat în conformitate cu dreptul OMC. Al doilea aspect este întemeiat pe încălcarea articolului 9 alineatele (4)-(6) din regulamentul de bază, interpretat în conformitate cu dreptul OMC. Al treilea aspect este întemeiat pe încălcarea articolului 9 alineatul (3) din regulamentul de bază.

 Cu privire la primul aspect, întemeiat pe încălcarea articolului 5 alineatul (9) din regulamentul de bază coroborat cu articolul 17 din regulamentul de bază și interpretat în conformitate cu dreptul OMC

63      În cadrul prezentului aspect, pe de o parte, reclamanta afirmă că analiza Comisiei care figurează în considerentele (7), (8) și (87) ale regulamentului atacat (a se vedea punctul 45 de mai sus) este întemeiată pe premisa eronată potrivit căreia nicio dispoziție din regulamentul de bază sau din acordul antidumping nu interzice deschiderea unei proceduri antidumping împotriva unei singure societăți. În opinia sa, ar rezulta în mod clar din economia regulamentului de bază și a acordului antidumping că o procedură antidumping privește una sau mai multe țări, precum și ansamblul producătorilor din țara sau din țările vizate. Pe de altă parte, ea susține că, pentru a se conforma raportului organului de apel al OMC, care interzice membrilor OMC reexaminarea societăților a căror marjă de dumping era de minimis la ancheta inițială, ar fi fost suficient ca instituțiile să o excludă din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 452/2007 și să nu o supună unei reexaminări.

64      Consiliul, în considerentul (7) al regulamentului atacat și în înscrisurile sale, a recunoscut că prezenta cauză constituia o excepție de la anchetele desfășurate în mod obișnuit de instituțiile Uniunii. Regulamentul de bază nu ar conține totuși nicio dispoziție care să împiedice instituțiile, în împrejurări precum cele din speță, să deschidă o anchetă împotriva unui singur producător.

65      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că procedurile antidumping se referă, în principiu, la toate importurile unei anumite categorii de produse provenite dintr‑o țară terță, iar nu la importurile de produse ale unor întreprinderi determinate (Hotărârea Curții din 7 decembrie 1993, Rima Eletrometalurgia/Consiliul, C‑216/91, Rec., p. I‑6303, punctul 17).

66      În primul rând, trebuie totuși să se determine dacă, astfel cum susține reclamanta, articolul 5 alineatul (9) din regulamentul de bază, precum și alineatul (1), alineatul (2) literele (b) și (c) și alineatul (7) ale acestei dispoziții, citate de asemenea de reclamantă, coroborate cu articolul 17 din acest regulament, în conformitate cu economia generală a regulamentului menționat, cu articolul VI.1 din GATT și cu articolul 1, cu articolul 5.2 punctul (ii) și cu articolele 6.1.3, 6.7, 6.10 și 9.2 din acordul antidumping nu ar permite niciodată deschiderea unei proceduri antidumping în privința unui singur producător, identificat nominal, cu excluderea oricărui altul, și articolul 5 alineatul (9) din regulamentul de bază nu putea, așadar, în speță, să servească drept temei juridic pentru a decide deschiderea procedurii în cauza de față.

67      Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, pentru interpretarea unei dispoziții de drept al Uniunii trebuie să se țină seama nu doar de termenii utilizați, ci și de contextul acesteia și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte (Hotărârea Curții din 17 octombrie 1995, Leifer și alții, C‑83/94, Rec., p. I‑3231, punctul 22, Hotărârea Curții din 30 iulie 1996, Bosphorus, C‑84/95, Rec., p. I‑3953, punctul 11, Hotărârea Tribunalului din 24 septembrie 2008, Reliance Industries/Consiliul și Comisia, T‑45/06, Rec., p. II‑2399, punctul 101, și Hotărârea Tribunalului din 19 iunie 2009, Spania/Comisia, T‑369/05, nepublicată în Repertoriu, punctul 50).

68      Contrar celor susținute de reclamantă, modul de redactare a dispozițiilor din regulamentul de bază invocat de aceasta nu poate constitui temeiul afirmației că nu poate fi niciodată deschisă o procedură antidumping împotriva unui singur producător.

69      Reiese de la articolul 5 alineatul (1) din regulamentul de bază că o anchetă care vizează stabilirea existenței, gradului și efectului oricărui presupus dumping este în principiu deschisă în urma înaintării în scris a unei plângeri de către orice persoană fizică sau juridică sau de către orice asociație care nu are personalitate juridică, care acționează în numele industriei comunitare. O astfel de plângere trebuie, potrivit alineatului (2) al acestei dispoziții, să conțină elemente de probă privind existența unui dumping, a unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate între importurile care se presupune că fac obiectul unui dumping și presupusul prejudiciu. Potrivit alineatului (9) al acestei dispoziții, deschiderea procedurii nu va fi decisă la încheierea consultărilor decât în prezența unor elemente de probă suficiente.

70      Astfel, rezultă din modul de redactare a alineatelor relevante ale articolului 5 că acestea formulează cerințele referitoare la depunerea unei plângeri în numele industriei Uniunii și la elementele de probă care trebuie cuprinse în aceasta cu privire la existența unui dumping, a unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate între importurile despre care se pretinde că fac obiectul unui dumping și prejudiciul pretins. Prin urmare, acestea nu permit să se considere, astfel cum afirmă reclamanta, că nu poate fi niciodată deschisă o procedură antidumping împotriva unui singur producător, în special în împrejurări precum cele din speță, atunci când se pretinde că un astfel de producător, despre care s‑a stabilit că nu practica dumping în cadrul unei proceduri anterioare în cursul căreia au fost aplicate și sunt încă în vigoare taxe antidumping, practică un dumping care produce un prejudiciu industriei Uniunii. În special, articolul 5 alineatul (2) literele (b) și (c) din regulamentul de bază, invocat expres de reclamantă, este lipsit de relevanță, întrucât menționează elementele care trebuie să figureze în plângerea prezentată de industria Uniunii, în special numele țării de origine sau de export. Or, reiese din dosar că plângerea care a determinat deschiderea procedurii în speță menționa numele țării respective.

71      Se cuvine de altfel, în această privință, să se sublinieze că, deși reclamanta invocă existența unei încălcări a articolului 5 din regulamentul de bază, în special a alineatului (9), ea nu a prezentat în înscrisurile sale niciun argument care să demonstreze că au fost încălcate condițiile de deschidere a procedurii prevăzute în mod expres de această dispoziție. Mai exact, ea nu contestă că instituțiile au fost sesizate în mod valabil cu o plângere a producătorilor Uniunii care cuprindea elemente de probă privind existența unui dumping, a unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate între importuri și prejudiciul pretins.

72      Argumentul reclamantei întemeiat pe articolul 5 alineatul (7) din regulamentul de bază, care ar impune Comisiei să verifice care sunt importurile țării care fac obiectul plângerii și să concluzioneze că reprezintă mai mult de 1 % din consumul Uniunii, nu poate cu atât mai mult să fie reținut. Această dispoziție prevede astfel că „[n]u trebuie inițiată o procedură împotriva țărilor ale căror importuri reprezintă un segment al pieței mai mic de 1 %, cu excepția cazului în care, împreună, aceste țări reprezintă 3 % sau mai mult din consumul comunitar”. Pe de o parte, această dispoziție nu cuprinde nici cea mai mică limitare în privința numărului de producători care ar putea fi vizați de o procedură deschisă de Comisie. Pe de altă parte, în orice caz, trebuie să se constate că reclamanta nu susține că importurile produsului vizat, menționat în considerentul (20) al regulamentului atacat, nu reprezintă mai mult de 1 % din consumul Uniunii.

73      Argumentul reclamantei întemeiat pe faptul că articolul 17 din regulamentul de bază, interpretat conform articolului 6.10 din acordul antidumping, nu ar permite recurgerea la eșantionare decât în cazurile în care numărul de producători este important și că, în toate celelalte cazuri, tuturor producătorilor din țara vizată ar trebui să li se ofere posibilitatea de a coopera cu Comisia și de a obține o marjă de dumping individuală nu poate fi reținut cu atât mai mult, din moment ce această dispoziție nu cuprinde nici cea mai mică apreciere privind deschiderea de către Comisie a unei proceduri împotriva unui singur producător. Comisia nu trebuia, pe de altă parte, să procedeze în speță la vreo eșantionare a producătorilor‑exportatori vizați, întrucât procedura nu a fost deschisă decât împotriva importurilor reclamantei.

74      În plus, nu se poate considera că rezultă din articolul VI.1 din GATT sau din articolul 1 din acordul antidumping că nu poate fi niciodată deschisă o procedură împotriva unui singur producător. Articolul VI.1 din GATT nu se referă la deschiderea procedurilor și nici la numărul de producători care ar putea fi vizați de astfel de proceduri. Articolul 5.2 punctul (ii) și articolele 6.1.3, 6.7, 6.10 și 9.2 din acordul antidumping nu conțin, cu atât mai mult, o restricție privind numărul de producători care ar putea fi vizați la deschiderea unei proceduri.

75      Rezultă din expunerea care precedă că, contrar celor susținute de reclamantă, nu reiese din modul de redactare a dispozițiilor din regulamentul de bază și din acordul antidumping pe care aceasta le invocă sau din articolul IV.1 din GATT că nu poate fi niciodată deschisă o procedură împotriva unui singur producător.

76      În ceea ce privește contextul în care se înscrie articolul 5 alineatul (9) din regulamentul de bază și obiectivul său, trebuie să se arate că această dispoziție se înscrie în reglementarea de bază privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor nemembre ale Uniunii și în special în articolul 5, care prevede condițiile în care pot fi deschise proceduri având ca scop protejarea Uniunii împotriva unor astfel de importuri care îi produc un prejudiciu. Această dispoziție are ca obiectiv, printre altele, obligarea Comisiei ca, atunci când, la încheierea consultărilor, există elemente de probă suficiente pentru a justifica deschiderea unei proceduri, să deschidă această procedură în termen de 45 de zile de la data depunerii plângerii și să anunțe această deschidere în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

77      În consecință, articolul 5 alineatul (9) din regulamentul de bază nu poate fi interpretat în sensul că interzice instituțiilor Uniunii, în măsura în care au fost valabil sesizate cu o plângere cuprinzând elemente de probă privind existența unui dumping, a unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate între importurile despre care se susține că fac obiectul unui dumping și prejudiciul pretins, să deschidă o procedură față de un singur producător, atunci când, în împrejurări precum cele din speță, s‑a constatat în cadrul unei anchete precedente că respectivul producător avea o marjă de dumping nulă sau de minimis și că sunt în vigoare măsuri antidumping împotriva tuturor celorlalți producători ai aceluiași produs vizat.

78      În al doilea rând, reclamanta arată că raportul organului de apel al OMC interzice statelor membre ale OMC să supună unei reexaminări societățile a căror marjă de dumping ar fi fost de minimis cu ocazia anchetei inițiale, ceea ce ar reprezenta situația sa. Prin urmare, în opinia reclamantei, instituțiile Uniunii ar fi trebuit să se limiteze la excluderea sa din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 452/2007 și să nu o supună unei reexaminări. Reclamanta adaugă că o societate care nu a practicat dumpingul înainte de impunerea de măsuri antidumping nu este susceptibilă de a practica dumpingul atunci când este singura scutită de taxe.

79      În această privință, trebuie să se constate de la bun început că reclamanta nu a fost supusă formal unei reexaminări.

80      Astfel cum a amintit Consiliul în considerentul (7) al regulamentului atacat, se precizează, la punctele 216-218 din raportul organului de apel al OMC, că articolul 5.8 din acordul antidumping dispune autorității însărcinate cu ancheta să închidă ancheta în ceea ce privește un exportator despre care s‑a constatat că nu are o marjă mai mare decât nivelul de minimis în cursul unei anchete inițiale și, la punctul 305 din raportul organului de apel al OMC, că exportatorul trebuie, în consecință, să fie exclus din domeniul de aplicare al măsurii antidumping definitive și nu poate face obiectul unor reexaminări administrative și al unor reexaminări pentru modificarea circumstanțelor.

81      La punctul 305 din raportul organului de apel al OMC, acesta a precizat în această privință că „[a]utoritatea însărcinată cu ancheta nu impune[a], în mod evident, taxe – nici chiar taxe de 0 % – exportatorilor excluși din domeniul de aplicare al măsurii antidumping definitive” și că „subscri[a], așadar, la avizul grupului special, potrivit căruia «consecința logică» a acestei abordări este că acești exportatori nu pot face obiectul unor reexaminări administrative și al unor reexaminări pentru modificarea circumstanțelor deoarece aceste reexaminări au ca obiect «taxa achitată» și «necesitatea menținerii taxei»[; d]acă autoritatea însărcinată cu ancheta ar trebui să efectueze o reexaminare pentru exportatorii care au fost excluși din domeniul de aplicare al măsurii antidumping din cauza marjei lor de minimis, acești exportatori ar fi de fapt supuși măsurii antidumping, într‑un mod incompatibil cu articolul 5.8”.

82      În consecință, din cauza faptului că sunt excluși din domeniul de aplicare al măsurii antidumping și că exporturile lor sunt scutite de taxe, producătorii vizați nu pot face obiectul unor reexaminări, din moment ce acestea se referă la taxe achitate sau la necesitatea menținerii taxelor și nu pot, așadar, să se aplice producătorilor a căror marjă este de minimis.

83      Expunerea care precedă, care explicitează numai motivele pentru care organul de apel al OMC elimină posibilitatea unei reexaminări, nu poate implica faptul că concluziile raportului organului menționat împiedică instituțiile Uniunii să deschidă o nouă procedură împotriva unei societăți în ipoteza în care ar fi sesizate în mod valabil cu o plângere cuprinzând elemente de probă privind existența unui dumping, a unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate între importurile despre care se susține că fac obiectul unui dumping și prejudiciul pretins.

84      Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de argumentația reclamantei potrivit căreia raportul organului de apel al OMC ar impune instituțiilor să se limiteze la a o exclude din domeniul de aplicare al Regulamentul nr. 452/2007. Astfel, o asemenea abordare ar însemna a impune instituțiilor să se abțină de la anchete privind susțineri referitoare la existența unui dumping care produce un prejudiciu industriei Uniunii, pentru singurul motiv că s‑ar fi constatat că producătorul‑exportator vizat nu ar fi avut o marjă de dumping mai mare decât nivelul de minimis în cadrul unei anchete anterioare, deși instituțiile Uniunii ar fi fost sesizate în mod valabil cu o plângere în privința sa. Or, astfel cum a arătat Consiliul în mod întemeiat în considerentul (8) al regulamentului atacat (a se vedea de asemenea punctul 45 de mai sus), deoarece, pe de o parte, acordul antidumping al OMC le permite membrilor OMC să impună taxe pentru a contrabalansa dumpingul prejudiciabil, însă, pe de altă parte, a fost interpretat în raportul organului de apel al OMC ca nepermițând reexaminări ale societăților cu privire la care s‑a constatat în timpul unei anchete inițiale că nu practicau dumpingul, regulamentul de bază trebuie, prin urmare, să fie interpretat astfel încât să permită instituțiilor Uniunii să deschidă o procedură în temeiul articolului 5 din regulamentului de bază, într‑o cauză precum cea din speță.

85      În acest context, afirmația reclamantei potrivit căreia o societate care nu a practicat dumping înainte de impunerea măsurilor antidumping nu este susceptibilă de a practica dumping atunci când devine singura scutită de taxe nu poate fi, cu atât mai mult, acceptată, din moment ce se întemeiază pe premisa eronată că o societate care ar fi beneficiat de o taxă de minimis nu ar putea niciodată să practice dumping după ce în privința sa a fost fixată o taxă zero.

86      O astfel de afirmație este în plus contrazisă de faptul că, în speță, deși în cadrul anchetei care s‑a finalizat cu adoptarea Regulamentului nr. 452/2007 (denumită în continuare „prima anchetă”) instituțiile nu au constatat existența unui dumping din partea reclamantei, a rezultat, în cadrul prezentei anchete, că exporturile reclamantei au făcut obiectul unui dumping, fără că însăși existența unui astfel de dumping să fie contestată de reclamantă în cadrul prezentei acțiuni.

87      Rezultă din ansamblul expunerilor care precedă că primul aspect al primului motiv trebuie respins.

 Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe încălcarea articolului 9 alineatele (4)-(6) din regulamentul de bază, interpretat în conformitate cu dreptul OMC

88      Reclamanta arată că articolul 9 alineatele (4)-(6) din regulamentul de bază, interpretat în conformitate cu dreptul OMC, nu permite impunerea de taxe antidumping pentru importurile provenind dintr‑o singură societate, dar impune taxe tuturor societăților care se află pe teritoriul uneia sau al mai multor țări.

89      Întrebată în ședință cu privire la acest aspect al primului motiv, reclamanta a afirmat, în ceea ce privește pretinsa încălcare a articolului 9 alineatul (5) din regulamentul de bază, că a fost invocată încălcarea celei de a doua teze a primului paragraf al acestei dispoziții.

90      Cu titlu introductiv, trebuie subliniat că, în înscrisurile sale, reclamanta s‑a limitat să afirme că, din moment ce regulamentul atacat ar impune o taxă antidumping pentru importurile de mese de călcat pe care le produce, iar nu o taxă individuală pentru fiecare fabricant chinez de mese de călcat sau o taxă reziduală pentru unii dintre aceștia, acest fapt ar fi contrar articolului 9 alineatele (4)-(6) din regulamentul de bază.

91      Contrar celor susținute de reclamantă, având în vedere jurisprudența menționată la punctul 67 de mai sus, trebuie constatat că din dispozițiile pe care le invocă nu rezultă că Consiliul nu ar putea impune taxe antidumping pentru importurile produselor unei singure societăți.

92      Mai întâi, articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază, întrucât prevede că este impusă o taxă antidumping atunci când rezultă din constatarea definitivă a situației de fapt că există un dumping și un prejudiciu care rezultă din acesta și că interesul Comunității necesită o acțiune, nu impune nicio cerință referitoare la numărul de societăți față de care trebuie efectuată o astfel de constatare și față de care ar trebui să poată fi impusă o taxă antidumping.

93      În continuare, în ceea ce privește obligația impusă de articolul 9 alineatul (5) primul paragraf a doua teză din regulamentul de bază, prin care se urmărește ca regulamentul care impune taxa să precizeze cuantumul taxei datorate pentru fiecare furnizor sau, dacă acest lucru este imposibil de realizat, numele țării furnizorului vizat, trebuie să se considere că termenul „fiecare furnizor” trebuie interpretat ca desemnând fiecare furnizor vizat de procedură. Prin urmare, această dispoziție nu presupune, astfel cum pretinde reclamanta, impunerea de taxe tuturor furnizorilor din țara terță respectivă. Trebuie arătat de asemenea în această privință că o astfel de interpretare se întemeiază și pe modul de redactare a articolului 9.2 din acordul antidumping, care se referă în mod expres la faptul că „autoritățile trebuie să indice numele furnizorului sau furnizorilor produsului în cauză”.

94      În final, articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază dispune că, atunci când Comisia și‑a limitat examinarea conform articolului 17, taxa antidumping aplicată importurilor provenind de la exportatori sau de la producători care s‑au făcut cunoscuți conform articolului 17, dar care nu au fost incluși în anchetă, nu trebuie să depășească marja medie de dumping stabilită pentru părțile care constituie eșantionul. Totuși, trebuie să se constate că această dispoziție nu a fost aplicată în speță și este, prin urmare, lipsită de relevanță, din moment ce procedura deschisă de Comisie nu a privit decât exporturile reclamantei și nu a fost impusă nicio taxă reziduală. În orice caz, aceasta nu obligă instituțiile Uniunii să nu impună taxe antidumping decât asupra importurilor de produse fabricate de ansamblul producătorilor unei țări.

95      Rezultă că nu se poate constata nicio încălcare a articolului 9 alineatele (4)-(6) din regulamentul de bază și că al doilea aspect trebuie, prin urmare, să fie respins.

 Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe încălcarea articolului 9 alineatul (3) din regulamentul de bază

–        Observații introductive

96      În cadrul prezentului aspect, reclamanta amintește jurisprudența constantă a instanței Uniunii potrivit căreia, ținând cont de natura și de economia acestora, acordurile OMC nu figurează, în principiu, printre normele în lumina cărora instanța Uniunii controlează legalitatea actelor instituțiilor Uniunii. Numai în ipoteza în care Uniunea a înțeles să execute o obligație specifică asumată în cadrul OMC sau în cazul în care actul Uniunii face trimitere în mod expres la dispoziții precise din acordurile OMC, este de competența instanței Uniunii să controleze legalitatea actului în cauză în raport cu normele OMC (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 30 septembrie 2003, Biret International/Consiliul, C‑93/02 P, Rec., p. I‑10497, punctele 52 și 53, Hotărârea Curții din 1 martie 2005, Van Parys, C‑377/02, Rec., p. I‑1465, punctele 39 și 40, și Hotărârea Curții din 27 septembrie 2007, Ikea Wholesale, C‑351/04, Rep., p. I‑7723, punctele 29 și 30).

97      În cadrul unui argument formulat cu titlu principal, reclamanta arată că articolul 9 alineatul (3) din regulamentul de bază nu are ca obiect transpunerea unei dispoziții din acordul antidumping în dreptul Uniunii. Prin urmare, raportul organului de apel al OMC nu ar avea efect direct și nu ar putea justifica faptul că Comisia înlătură aplicarea articolului 9 alineatul (3) din regulamentul de bază, în măsura în care ar fi incompatibil cu acest raport, și refuză examinarea unei taxe nule în conformitate cu această dispoziție în ipoteza în care ar fi depusă de industria Uniunii o plângere admisibilă.

98      Procedând astfel, instituțiile Uniunii ar fi încălcat jurisprudența Curții, din care ar părea să rezulte „că efectul direct al convențiilor internaționale la care Uniunea este parte nu permite înlăturarea unui text de drept derivat al Uniunii atunci când este imposibil ca acest text să fie citit în conformitate cu dispozițiile convenției”.

99      În cadrul unui argument formulat în subsidiar, reclamanta susține de asemenea că ultima teză a articolului 9 alineatul (3) din regulamentul de bază nu ar executa o obligație specială asumată în cadrul OMC, nici nu ar face trimitere la o anumită dispoziție din acordurile OMC și, prin urmare, nu ar avea efect direct în dreptul Uniunii.

100    Întrebată în ședință cu privire la relevanța în speță a jurisprudenței menționate la punctul 96 de mai sus, reclamanta a arătat că a amintit jurisprudența menționată în susținerea argumentului său potrivit căruia instanța Uniunii trebuie să verifice dacă o interpretare a instituțiilor privind regulamentul de bază este conformă cu obligațiile Uniunii în dreptul OMC.

101    Astfel, reclamanta a precizat că, în cadrul prezentului aspect, s‑a întemeiat pe jurisprudența instanței Uniunii potrivit căreia supremația acordurilor internaționale încheiate de Comunitate față de actele de drept derivat al Uniunii impune ca acestea din urmă să fie interpretate, în măsura posibilului, în conformitate cu acordurile respective.

102    În orice caz, trebuie subliniat că, în cauza de față, instituțiile nu s‑au întemeiat pe vreun efect direct al normelor OMC și nici chiar pe raportul organului de apel al OMC pentru a decide, în speță, să nu supună reclamanta unei reexaminări conform articolului 9 alineatul (3) din regulamentul de bază. Astfel, rezultă din cuprinsul punctului 10 din anunțul de deschidere, din referirile din Regulamentul nr. 1241/2010 și din considerentele (3) și (7) ale regulamentului atacat că instituțiile au operat modificările necesare ale Regulamentului nr. 452/2007 în lumina raportului organului de apel al OMC în temeiul Regulamentului nr. 1515/2001.

103    În lumina considerațiilor expuse la punctele 96-102 de mai sus trebuie să se răspundă la argumentele reclamantei formulate în cadrul prezentului aspect al prezentului motiv.

–       Cu privire la argumentul formulat cu titlu principal, întemeiat pe faptul că articolul 9 alineatul (3) din regulamentul de bază ar impune instituțiilor reexaminarea taxelor nule ale producătorilor a căror marjă de dumping este de minimis în aplicarea articolului 11 alineatul (3) din regulamentul menționat

104    Reclamanta arată că articolul 9 alineatul (3) din regulamentul de bază „impune” instituțiilor reexaminarea taxelor nule ale producătorilor a căror marjă de dumping este de minimis în aplicarea articolului 11 alineatul (3) din regulamentul menționat.

105    În primul rând, trebuie să se arate că, astfel cum reiese în mod expres din anunțul de deschidere, Comisia a deschis procedura în cauza de față conform articolului 5 din regulamentul de bază, după ce a concluzionat, după consultarea comitetului consultativ, că plângerea care a fost depusă la 20 august 2009 de trei producători ai Uniunii a fost depusă de industria comunitară sau în numele său și că existau elemente de probă suficiente pentru a justifica deschiderea unei proceduri (punctele 1 și 5 din anunțul de deschidere).

106    În plus, este conform articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1515/2001 faptul că Comisia a decis să deschidă o reexaminare a Regulamentului nr. 452/2007 în lumina raportului organului de apel al OMC (punctul 10 din anunțul de deschidere) și că Consiliul a adoptat Regulamentul nr. 1241/2010, care a exclus reclamanta din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 452/2007.

107    Trebuie amintit în această privință că, conform articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1515/2001, în cazul în care organul de soluționare a litigiilor adoptă un raport privind o măsură necontestată, Consiliul poate, după caz, să abroge sau să modifice măsura respectivă sau să adopte orice altă măsură specială considerată adecvată pentru a ține seama de interpretările juridice formulate în raport. Astfel, potrivit considerentului (5) al regulamentului menționat, instituțiile Uniunii pot considera că este oportun să abroge sau să modifice măsurile luate în temeiul regulamentului de bază, inclusiv măsurile care nu au făcut obiectul unei proceduri de soluționare a litigiilor în conformitate cu memorandumul de acord privind normele și procedurile de reglementare a soluționării litigiilor, sau să adopte orice alte măsuri speciale, pentru a ține seama de interpretările juridice prezentate într‑un raport adoptat de organul de soluționare a litigiilor.

108    În al doilea rând, astfel cum arată reclamanta în mod întemeiat, textele Uniunii trebuie interpretate, în măsura posibilului, în lumina dreptului internațional, în special atunci când astfel de texte vizează în mod special punerea în aplicare a unui acord internațional încheiat de Comunitate, după cum este cazul regulamentului de bază, care a fost adoptat pentru îndeplinirea obligațiilor internaționale care decurg din acordul antidumping [a se vedea considerentul (3) al regulamentului de bază].

109    Supremația acordurilor internaționale încheiate de Comunitate față de actele de drept derivat al Uniunii impune ca acestea din urmă să fie interpretate, în măsura posibilului, în conformitate cu acordurile respective (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 10 septembrie 1996, Comisia/Germania, C‑61/94, Rec., p. I‑3989, punctul 52, Hotărârea Curții din 14 iulie 1998, Bettati, C‑341/95, Rec., p. I‑4355, punctul 20, Hotărârea Curții din 23 noiembrie 1999, Portugalia/Consiliul, C‑149/96, Rec., p. I‑8395, punctul 49, Hotărârea Curții din 9 ianuarie 2003, Petrotub și Republica, C‑76/00 P, Rec., p. I‑79, punctele 56 și 57, și Hotărârea Tribunalului din 28 octombrie 2004, Shanghai Teraoka Electronic/Consiliul, T‑35/01, Rec., p. II‑3663, punctul 138).

110    În speță, trebuie să se constate că interpretarea articolului 9 alineatul (3) din regulamentul de bază de către instituții, în speță, era conformă cu concluziile din raportul organului de apel al OMC. Trebuie în această privință să se arate că articolul 9 alineatul (3) din regulamentul de bază prevede o simplă posibilitate, iar nu o obligație a instituțiilor de a efectua o reexaminare în ipoteza în care s‑a constatat că un exportator are o marjă de minimis.

111    Rezultă astfel din modul de redactare a acestei dispoziții că procedurile împotriva exportatorilor individuali a căror marjă de dumping s‑a constatat în cursul anchetei că este de minimis sunt încheiate imediat, „numai ancheta fiind închisă și aceștia rămânând supuși procedurii și putând face obiectul unei noi anchete cu ocazia oricărei reexaminări ulterioare”.

112    Rezultă în această privință din utilizarea verbului „a putea” că instituțiile dispun de o posibilitate, iar nu de o obligație, în cadrul unei reexaminări, de a supune unei noi anchete un producător a cărui marjă de dumping era de minimis. Prin urmare, trebuie să se considere că această dispoziție conferă instituțiilor o marjă de apreciere în privința deciziei de a deschide o nouă anchetă împotriva exportatorilor individuali a căror marjă de dumping ar fi mai mică de 2 % în cadrul unei reexaminări. Așadar, reclamanta nu poate pretinde că instituțiile ar fi „ignorat în mod deliberat” articolul 9 alineatul (3) ultima teză din regulamentul de bază, din moment ce această dispoziție nu obligă instituțiile să efectueze o reexaminare în ipoteza în care unui exportator i s‑a acordat o marjă de minimis.

113    Având în vedere ceea ce precedă și concluzia organului de apel care figurează la punctul 305 din raportul organului de apel al OMC, potrivit căreia exportatorii care nu au o marjă de dumping mai mare decât nivelul de minimis nu pot face obiectul unor reexaminări administrative sau al unor reexaminări pentru schimbarea circumstanțelor, trebuie să se considere că nu se încalcă regulamentul de bază atunci când instituțiile, în speță, au utilizat posibilitatea care le este recunoscută de ultima teză a articolului 9 alineatul (3) de a nu supune reclamanta la procedura de reexaminare prevăzută la articolul 11 din acest regulament și au supus‑o unei noi anchete, în conformitate cu dispozițiile articolului 5 din regulamentul menționat.

114    Așadar, trebuie să se considere că instituțiile, conform articolului 9 alineatul (3) din regulamentul de bază, dispuneau de posibilitatea de a nu supune reclamanta procedurii de reexaminare.

115    În al treilea rând, în ceea ce privește afirmațiile reclamantei potrivit cărora recurgerea mai degrabă la o nouă procedură decât la o reexaminare ar avea consecințe importante pentru ea, este suficient să se constate că, presupunând chiar că astfel de consecințe s‑au produs, reclamanta nu a dovedit nelegalitatea actelor instituțiilor, astfel încât acest argument nu poate fi primit.

116    Rezultă din expunerea care precedă că argumentul principal al reclamantei trebuie respins.

–       Cu privire la argumentul formulat în subsidiar, întemeiat pe faptul că Comisia ar fi procedat de facto la o reexaminare a taxei nule a reclamantei, cu încălcarea articolului 9 alineatul (3) din regulamentul de bază, astfel cum este interpretat în conformitate cu raportul organului de apel al OMC

117    Reclamanta arată că Comisia a procedat de facto la o reexaminare a taxei sale nule, cu încălcarea articolului 9 alineatul (3) din regulamentul de bază, interpretat în conformitate cu raportul organului de apel al OMC. Astfel, instituțiile Uniunii ar fi încercat în realitate să nege efectele raportului menționat.

118    Pentru a demonstra că Comisia ar fi procedat de facto la o astfel de reexaminare, în primul rând, reclamanta susține referindu‑se la al doilea motiv al său că, deși Comisia a arătat la punctul 5.1 din anunțul de deschidere că ancheta va determina dacă produsul vizat provenind din China și fabricat de reclamantă face obiectul unor practici de dumping și dacă acestea contribuie la prejudiciu, Comisia nu ar fi efectuat o asemenea analiză. Astfel, deși perioada de anchetă ar fi cuprinsă între 1 iulie 2008 și 30 iunie 2009, Comisia nu ar fi analizat prejudiciul suferit de industria Uniunii în această perioadă, ci s‑ar fi limitat să reia concluziile sale din prima anchetă, în cadrul căreia s‑a constatat un prejudiciu pentru anul 2007, și să examineze dacă importurile produsului vizat fabricat de reclamantă ar fi putut contribui la acest prejudiciu.

119    Trebuie amintit că determinarea prejudiciului ca urmare a deschiderii unei proceduri presupune, conform articolului 3 alineatul (1) din regulamentul de bază, să se demonstreze că există „un prejudiciu important adus unei industrii comunitare, amenințarea cu un prejudiciu important adus unei industrii comunitare sau o întârziere semnificativă în crearea unei industrii comunitare”, în timp ce articolul 11 alineatul (3) din regulamentul de bază, referitor la reexaminările intermediare, prevede că, la o astfel de reexaminare, „Comisia poate, printre altele, examina dacă circumstanțele referitoare la dumping și la prejudiciu s‑au schimbat semnificativ sau dacă măsurile existente au produs efectele scontate și au eliminat prejudiciul stabilit anterior”.

120    În speță, în considerentele (58)-(61) ale regulamentului atacat, Consiliul a subliniat particularitățile prezentei anchete, din cauza cărora nu a fost posibil, în speță, să realizeze o analiză normală completă a prejudiciului. În primul rând, Consiliul a arătat astfel că fusese realizată o analiză completă a prejudiciului în cadrul primei anchete. În al doilea rând, Consiliul a arătat că, în cadrul acestei anchete, Comisia a stabilit că importurile de mese de călcat care fac obiectul unui dumping, originare, printre altele, din China, cu singura excepție a importurilor de mese de călcat produse de reclamantă, cauzaseră un prejudiciu important industriei din Uniune. În al treilea rând, Consiliul a subliniat că, în perioada de anchetă, erau aplicabile taxe antidumping acestor importuri (cu excepția importurilor reclamantei) și că industria era, prin urmare, protejată împotriva efectelor prejudiciabile ale acestor importuri. Consiliul a arătat, prin urmare, că a fost elaborată o abordare specifică, adaptată la particularitățile anchetei, potrivit căreia instituțiile s‑au întemeiat pe anumiți indicatori de prejudiciu.

121    Acești indicatori de prejudiciu au inclus starea importurilor reclamantei, volumul importurilor care au făcut obiectul unui dumping, cota de piață a importurilor care au făcut obiectul unui dumping, subcotarea prețurilor, faptul că prețurile industriei din Uniune erau generatoare de pierderi în perioada de anchetă, precum și orice informație furnizată de industria Uniunii care arată că exporturile reclamantei spre Uniune i‑au produs prejudicii [considerentele (71)-(76) ale regulamentului atacat].

122    Fără a fi necesară, în cadrul prezentului aspect, pronunțarea asupra relevanței indicatorilor de prejudiciu reținuți de instituții, trebuie să se constate, având în vedere considerațiile amintite la punctele 120 și 121 de mai sus, că, contrar celor susținute de reclamantă, Comisia nu s‑a limitat în cadrul prezentei anchete la examinarea aspectului dacă împrejurările privind dumpingul și prejudiciul s‑au schimbat în mod semnificativ sau dacă măsurile existente au produs efectele scontate și au eliminat prejudiciul stabilit anterior. Rezultă, în schimb, din considerentul (76) al regulamentului atacat că Consiliul a concluzionat efectiv că industria din Uniune a suferit un prejudiciu datorită produselor care fac obiectul unui dumping vândute de reclamantă pe piața Uniunii.

123    Astfel, în mod întemeiat Consiliul a arătat, în considerentul (90) al regulamentului atacat, că analiza prejudiciului care a fost efectuată nu se limitează la confirmarea constatării prejudiciului în timpul primei anchete. Dimpotrivă, această analiză a prejudiciului s‑a concentrat asupra efectelor cu adevărat prejudiciabile care decurg pentru industria Uniunii din importurile reclamantei la prețuri de dumping ulterior anchetei menționate, ținând cont, în același timp, că o analiză normală a prejudiciului nu era posibilă în acest caz.

124    În al doilea rând, reclamanta arată că taxa impusă prin regulamentul atacat expiră în același timp ca și taxele impuse prin Regulamentul nr. 452/2007 împotriva celorlalți producători chinezi, deși durata de cinci ani prevăzută la articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază ar părea a fi o perioadă imperativă. Cu toate acestea, un asemenea argument trebuie de asemenea respins.

125    Trebuie astfel să se arate că, potrivit articolului 11 alineatul (1) din regulamentul de bază, o măsură antidumping nu rămâne în vigoare decât pe perioada și în măsura necesare pentru a contrabalansa un dumping care cauzează un prejudiciu. Potrivit articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, „[o] măsură antidumping expiră la cinci ani de la instituirea ei”. În această privință, trebuie să se considere că Consiliul dispune de o putere de apreciere care îi permite să stabilească la mai puțin de cinci ani perioada de aplicare a taxelor antidumping definitive dacă, din cauza existenței unor împrejurări speciale, o astfel de limitare constituie cea mai bună modalitate de a lua în considerare interesele divergente ale părților la procedură și de a menține echilibrul între aceste interese pe care regulamentul de bază urmărește să îl creeze (a se vedea prin analogie Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 1998, Cecom/Consiliul, T‑232/95, Rec., p. II‑2679, punctul 46).

126    Așadar, instituțiile puteau să considere în mod întemeiat în considerentul (90) al regulamentului atacat că, deși reclamanta nu trebuia să obțină niciun avantaj din începerea practicilor de dumping ulterior primei anchete, această societate nu trebuia nici să suporte efecte negative nejustificate. Astfel, potrivit Consiliului, dacă nu ar fi solicitată, în temeiul expirării măsurilor, nicio reexaminare în ceea ce privește Regulamentul nr. 452/2007, ar părea discriminatoriu să se continue aplicarea unei taxe reclamantei după expirarea regulamentului menționat.

127    Având în vedere împrejurările speciale din cauza de față, legate în special de faptul că industria Uniunii era deja în parte protejată prin impunerea de taxe antidumping potrivit Regulamentului nr. 452/2007 și că trebuia limitată durata măsurilor impuse prin regulamentul atacat la expirarea măsurilor antidumping impuse prin Regulamentul nr. 452/2007, pentru a se evita orice eventuală discriminare între reclamantă și producătorii supuși regulamentului menționat și pentru a se permite, dacă este cazul, o reexaminare simultană a măsurilor impuse prin Regulamentul nr. 452/2007 și prin regulamentul atacat, trebuie să se concluzioneze că argumentul întemeiat pe durata măsurilor antidumping instituite prin regulamentul atacat nu permite să se demonstreze că, în speță, s‑a procedat la o reexaminare de facto a taxei antidumping zero a reclamantei.

128    În al treilea rând, reclamanta afirmă că a făcut obiectul unei „ambiționări” din partea instituțiilor, al cărei obiectiv evident ar fi fost încetarea taxei zero de care ar fi beneficiat pe baza unor informații colectate în cadrul primei anchete și care nu au fost niciodată repuse în discuție.

129    Trebuie să se considere că argumentul reclamantei urmărește dovedirea unui abuz de putere din partea instituțiilor.

130    Un astfel de argument trebuie totuși respins. Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că o decizie sau un act al Uniunii este afectat de un abuz de putere numai dacă rezultă din indicii obiective, pertinente și concordante că a fost adoptat în scopul de a atinge alte obiective decât pe cele declarate (Hotărârea Curții din 11 iulie 1990, Sermes, C‑323/88, Rec., p. I‑3027, punctul 33, Hotărârea Tribunalului din 18 septembrie 1995, Nölle/Consiliul și Comisia, T‑167/94, Rec., p. II‑2589, punctul 66, și Hotărârea Tribunalului din 15 octombrie 1998, Industrie des poudres sphériques/Consiliul, T‑2/95, Rec., p. II‑3939, punctul 376). Or, reclamanta nu a furnizat astfel de indicii.

131    Având în vedere expunerea care precedă, prezentul aspect trebuie respins, la fel ca și motivul în ansamblul său.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3 alineatele (2), (3) și (5) din regulamentul de bază, întrucât ar fi fost impuse taxe antidumping reclamantei fără să se fi dovedit că industria Uniunii a suferit un prejudiciu în perioada de anchetă

132    Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta susține că în cauza de față au fost impuse taxe antidumping fără să se fi dovedit că industria Uniunii a suferit un prejudiciu în perioada de anchetă, cu încălcarea articolului 3 alineatele (2), (3) și (5) din regulamentul de bază.

133    Reclamanta susține în această privință că articolul 3 din regulamentul de bază, interpretat conform articolelor 3.1 și 3.4 din acordul antidumping, interpretat în acest sens de organul de apel al organului de soluționare a litigiilor al OMC și de către Curte, impune să se efectueze, în fiecare anchetă, o evaluare a tuturor factorilor și indicilor economici relevanți. Astfel, această dispoziție ar impune instituțiilor să procedeze cel puțin la analiza incidenței celor 16 factori și indici enumerați la articolul 3.4 din acordul antidumping al OMC, cărora li s‑ar adăuga factorul specific prevăzut la articolul 3 alineatul (5) din regulamentul de bază. Or, în speță, analiza prejudiciului ar fi fost limitată la anumiți indici, privitori exclusiv la evoluția produselor reclamantei, cu referire la cota de piață și la preț, fără nicio analiză a factorilor și a indicilor privind situația industriei Uniunii, pentru care Consiliul ar fi făcut referire integral la concluziile primei anchete.

134    Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în domeniul politicii comerciale comune și în special în domeniul măsurilor de protecție comercială, instituțiile Uniunii dispun de o putere largă de apreciere datorită complexității situațiilor economice, politice și juridice pe care acestea trebuie să le analizeze (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 4 octombrie 1983, Fediol/Comisia, 191/82, Rec., p. 2913, punctul 26, Hotărârea Curții Ikea Wholesale, punctul 96 de mai sus, punctul 40, și Hotărârea Curții din 3 septembrie 2009, Moser Baer India/Consiliul, C‑535/06 P, Rep., p. I‑7051, punctul 85).

135    În plus, potrivit unei jurisprudențe bine stabilite, stabilirea prejudiciului presupune aprecierea unor aspecte economice complexe. În cadrul acestei operațiuni, instituțiile Uniunii dispun de o largă putere de apreciere (Hotărârea Curții din 7 mai 1991, Nakajima/Consiliul, C‑69/89, Rec., p. I‑2069, punctul 86, Hotărârea Tribunalului din 28 septembrie 1995, Ferchimex/Consiliul, T‑164/94, Rec., p. II‑2681, punctul 131, și Hotărârea Tribunalului din 14 martie 2007, Aluminium Silicon Mill Products/Consiliul, T‑107/04, Rep., p. II‑669, punctul 43).

136    Instanța Uniunii trebuie, prin urmare, să își limiteze controlul la verificarea respectării normelor de procedură, la exactitatea materială a faptelor reținute pentru a face alegerea contestată, la absența oricărei erori vădite în aprecierea acestor fapte și la absența oricărui abuz de putere (Hotărârea Tribunalului Ferchimex/Consiliul, punctul 135 de mai sus, punctul 67, Hotărârea Tribunalului din 28 octombrie 1999, EFMA/Consiliul, T‑210/95, Rec., p. II‑3291, punctul 57, și Hotărârea Tribunalului Aluminium Silicon Mill Products/Consiliul, punctul 135 de mai sus, punctul 43).

137    Pe de altă parte, reclamanta este cea care trebuie să depună elementele de probă care permit Tribunalului să constate că Consiliul a săvârșit o eroare vădită de apreciere în evaluarea prejudiciului (a se vedea Hotărârea Tribunalului Shanghai Teraoka Electronic/Consiliul, punctul 109 de mai sus, punctul 119, și Hotărârea Tribunalului din 4 octombrie 2006, Moser Baer India/Consiliul, T‑300/03, Rec., p. II‑3911, punctul 140 și jurisprudența citată).

138    Astfel cum a amintit Curtea în Hotărârea Ikea Wholesale, punctul 96 de mai sus (punctele 61 și 62), articolul 3 alineatul (5) din regulamentul de bază acordă autorităților Uniunii o putere discreționară în analizarea și evaluarea diferiților indici menționați în această dispoziție. În plus, această dispoziție impune numai examinarea factorilor și a indicilor economici „pertinenți care influențează situația [industriei Uniunii]”.

139    Așadar, în exercitarea puterii lor de apreciere, instituțiile trebuie să analizeze factorii sus‑menționați și să rețină printre elementele de apreciere, enumerate în acest scop în dispoziția citată anterior, pe acelea pe care le consideră relevante în fiecare caz (Hotărârea Curții din 10 martie 1992, Sharp Corporation/Consiliul, C‑179/87, Rec., p. I‑1635, punctul 46).

140    Din moment ce este clar că, în regulamentul atacat, instituțiile nu au examinat toți factorii vizați la articolul 3 alineatul (5) din regulamentul de bază, trebuie să se determine dacă, în speță, astfel cum susține reclamanta, instituțiile au săvârșit o eroare vădită de apreciere examinând numai factorii și indicii economici pe care i‑au considerat relevanți în speță, care influențează situația industriei Uniunii.

141    Cu titlu introductiv, trebuie să se arate că, în cadrul prezentului motiv, reclamanta nu contestă relevanța factorilor și a indicilor economici care au fost reținuți de instituții la evaluarea prejudiciului suferit de industria Uniunii, nici analiza acestora realizată de Comisie, astfel cum rezultă din considerentele (58)-(75) ale regulamentului atacat. Ea nu contestă nici concluzia instituțiilor care figurează în considerentul (76) al regulamentului atacat, potrivit căruia industria din Uniune a suferit un prejudiciu datorită cantităților de produse care fac obiectul unui dumping vândute de reclamantă pe piața Uniunii, care ar fi putut altfel fi furnizate de industria din Uniune.

142    Reclamanta se limitează astfel să susțină, pe de o parte, că instituțiile Uniunii nu au efectuat o analiză a tuturor factorilor și indicilor menționați la articolul 3.4 din acordul antidumping și la articolul 3 alineatul (5) din regulamentul de bază și, pe de altă parte, că Consiliul a făcut referire integral la concluziile primei anchete în examinarea factorilor și a indicilor referitori la situația industriei Uniunii, cu toate că, în cadrul anchetei menționate, se constatase că reclamanta nu practica dumping.

143    Deși, cu siguranță, este clar că, în cadrul prezentei anchete, Comisia nu a efectuat, precum în cadrul primei anchete, examinarea tuturor factorilor și a indicilor referitori la situația industriei Uniunii [considerentele (94)-(107) ale Regulamentului (CE) nr. 1620/2006 al Comisiei din 30 octombrie 2006 de instituire a unui drept antidumping provizoriu pentru importurile de mese de călcat originare din Republica Populară Chineză și din Ucraina (JO L 300, p. 13, Ediție specială, 11/vol. 50, p. 110) și considerentele (44)-(47) ale Regulamentului nr. 452/2007], nu se poate deduce că, în cauza de față, instituțiile nu au efectuat examinarea numai a elementelor relevante în sensul jurisprudenței menționate la punctele 138 și 139 de mai sus.

144    După cum s‑a subliniat în considerentul (61) al regulamentului atacat, Comisia, în speță, a examinat, în primul rând, evoluția importurilor care fac obiectul unui dumping de mese de călcat produse de reclamantă, în al doilea rând, dacă importurile respective fuseseră realizate la prețuri care subcotau prețurile de vânzare ale industriei din Uniune și care era rentabilitatea prețurilor industriei din Uniune și, în al treilea rând, orice informații furnizate de industria din Uniune care indică faptul că exporturile realizate de reclamantă către UE îi cauzaseră un prejudiciu, și anume referitor la pierderile de clienți și de comenzi ale industriei din Uniune în favoarea acestei societăți și rentabilitatea vânzărilor ei în Uniune în perioada de anchetă.

145    În ceea ce privește în special analiza Comisiei cu privire la situația industriei Uniunii, Consiliul a apreciat, în considerentele (70)-(72) ale regulamentului atacat, pe de o parte, că industria din Uniune a pierdut numeroase comenzi din partea clienților în favoarea reclamantei și, pe de altă parte, că, în raport cu perioada acoperită de prima anchetă, vânzările mai multor producători ai Uniunii către clienți din Uniune au scăzut considerabil, în timp ce vânzările reclamantei către acești clienți au crescut considerabil în perioada de anchetă actuală. Or, reclamanta nu contestă relevanța factorilor și indicilor de prejudiciu menționați.

146    Contrar celor susținute de reclamantă, instituțiile nu au trecut sub tăcere faptul că nu au constatat un dumping din partea sa în cadrul primei anchete. Dimpotrivă, au ținut cont în mod corespunzător de concluzii, precum și de efectele Regulamentului nr. 452/2007 pentru a nu examina decât indicii de prejudiciu relevanți în cadrul prezentei cauze.

147    Trebuie să se amintească în această privință că, după cum s‑a arătat deja în cadrul primului motiv (a se vedea punctul 120 de mai sus), rezultă din considerentele (58)-(61) ale regulamentului atacat că Consiliul a făcut referire la concluziile primei anchete pentru a explica faptul că, din moment ce industria Uniunii era deja protejată împotriva efectelor prejudiciabile ale tuturor importurilor de mese de călcat provenind din China și din Ucraina, cu excepția celor ale reclamantei, în perioada de anchetă, în speță era imposibil să se realizeze o analiză normală completă a prejudiciului, astfel încât a fost elaborată o abordare specifică, adaptată la particularitățile prezentei anchete, potrivit căreia instituțiile s‑au concentrat asupra anumitor indicatori de prejudiciu. În plus, Consiliul s‑a întemeiat pe anumite date colectate în timpul primei anchete pentru a stabili că anumiți clienți importanți ai industriei Uniunii își schimbaseră furnizorul, aprovizionându‑se mai mult de la reclamantă, în detrimentul industriei Uniunii în proporții mai mari decât anterior [considerentele (70)-(72) ale regulamentului atacat].

148    Așadar, Consiliul nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a indicat, în considerentul (96) al regulamentului atacat, că examinarea încă o dată a tuturor factorilor de prejudiciu nu ar fi fost utilă, deoarece, chiar dacă se presupune că toți factorii respectivi ar fi devenit acum pozitivi, acest aspect s‑ar datora (cel puțin parțial) faptului că industria din Uniune este acum protejată împotriva tuturor exporturilor care fac obiectul unui dumping din China și Ucraina (cu excepția celor de la reclamantă).

149    Din moment ce rezultă din expunerea care precedă că în mod întemeiat Consiliul a examinat numai elementele relevante în sensul jurisprudenței menționate la punctele 138 și 139 de mai sus, argumentul reclamantei potrivit căruia afirmația care figurează în considerentul (96) al regulamentului atacat (a se vedea punctul 148 de mai sus) ar fi „o recunoaștere a faptului că, dacă Comisia ar fi procedat la o analiză a tuturor factorilor și indicilor, toți acești factori ar fi fost pozitivi, în măsura în care industria Uniunii era deja protejată prin taxele în vigoare”, trebuie respins ca inoperant.

150    Având în vedere expunerea care precedă, prezentul motiv trebuie respins.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază, întrucât decizia de a nu se acorda SEP reclamantei ar fi fost adoptată în funcție de ceea ce știa Comisia despre efectul unei astfel de respingeri asupra marjei sale de dumping, pe încălcarea principiilor care reglementează sarcina probei și a principiului bunei administrări

151    În cadrul celui de al treilea motiv, reclamanta arată că decizia de a nu i se acorda SEP este contrară dreptului Uniunii. Într‑un prim aspect, reclamanta susține că decizia de respingere a cererii sale de SEP a fost adoptată în funcție de ceea ce știa Comisia despre efectul unei astfel de respingeri asupra marjei sale de dumping. Într‑un al doilea aspect, reclamanta afirmă că sarcina probei care i‑a fost impusă este excesivă și încalcă principiile generale ale dreptului Uniunii.

 Cu privire la primul aspect, întemeiat pe faptul că decizia de neacordare a SEP reclamantei ar fi fost adoptată în funcție de ceea ce știa Comisia despre efectul unei astfel de respingeri asupra marjei de dumping a reclamantei, cu încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază

152    Reclamanta susține că decizia Comisiei de neacordare a SEP a fost adoptată în funcție de ceea ce știa Comisia despre efectul unei astfel de respingeri asupra marjei sale de dumping, cu încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază, astfel cum a fost interpretat de Tribunal în Hotărârea din 14 noiembrie 2006, Nanjing Metalink/Consiliul (T‑138/02, Rec., p. II‑4347, punctele 43 și 44), și în Hotărârea din 18 martie 2009, Shanghai Excell M&E Enterprise și Shanghai Adeptech Precision/Consiliul (T‑299/05, Rep., p. II‑565, punctele 128 și 138). Ea afirmă de asemenea că instituțiile au încălcat „mai global dreptul său la apărare”.

153    Cu titlu introductiv, în ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului la apărare al reclamantei, trebuie amintit că, în temeiul articolului 21 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și al articolului 44 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, cererea de sesizare a instanței trebuie să cuprindă o expunere sumară a motivelor invocate. Această mențiune trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără să se bazeze pe alte informații. Cererea introductivă trebuie, prin urmare, să clarifice în ce constă motivul pe care se întemeiază acțiunea, astfel încât simpla enunțare abstractă a acestuia nu îndeplinește cerințele prevăzute de Regulamentul de procedură (Hotărârea Tribunalului din 12 ianuarie 1995, Viho/Comisia, T‑102/92, Rec., p. II‑17, punctul 68, Hotărârea Tribunalului din 14 mai 1998, Mo och Domsjö/Comisia, T‑352/94, Rec., p. II‑1989 punctul 333, și Hotărârea Tribunalului din 12 octombrie 2011, Association belge des consommateurs test‑achats/Comisia, T‑224/10, Rep., p. II‑7177, punctul 71). Din moment ce reclamanta nu a explicitat deloc motivul întemeiat pe o încălcare a dreptului său la apărare, motivul trebuie declarat inadmisibil.

154    În ceea ce privește încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază, reclamanta afirmă că reiese din Hotărârile Nanjing Metalink/Consiliul și Shanghai Excell M&E Enterprise și Shanghai Adeptech Precision/Consiliul, punctul 152 de mai sus, că termenul prevăzut de această dispoziție este încălcat de câte ori Comisia ia decizia de a refuza SEP într‑un moment în care se află deja în posesia elementelor care îi permit calcularea marjei de dumping a producătorului vizat, în ipoteza în care SEP este acordat și în ipoteza în care nu este acordat.

155    Întrebată în ședință cu privire la conținutul argumentației sale, reclamanta a precizat că articolul 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază, astfel cum este interpretat de Tribunal în hotărârile menționate la punctul 152 de mai sus, precum și în Hotărârea din 8 noiembrie 2011, Zhejiang Harmonic Hardware Products/Consiliul (T‑274/07, nepublicată în Repertoriu, punctul 37), oferă o protecție împotriva arbitrarului Comisiei, care nu va putea adopta o decizie cu privire la cererea de SEP a unei societăți în funcție de ceea ce știe cu privire la incidența unei astfel de decizii asupra marjei de dumping a acestei societăți.

156    Aceste condiții ar fi îndeplinite în practică atunci când Comisia a solicitat și a primit din partea producătorului vizat răspunsurile la secțiunile din chestionarul antidumping referitoare la vânzările sale interne și la costurile sale și a primit aceste informații și din partea societății sau societăților din țara analogă sau atunci când Comisia a avut cunoștință prin orice alt mijloc că valoarea normală pe piața analogă era mai ridicată decât în China.

157    Or, în speță, Comisia ar fi putut să calculeze marja sa de dumping la 18 decembrie 2009, data la care Comisia a primit răspunsurile la chestionarul antidumping ale producătorilor din Uniune, astfel încât regulamentul atacat ar trebui anulat, deoarece decizia privind problema dacă reclamanta ar fi putut beneficia de SEP ar fi putut fi diferită dacă Comisia nu ar fi dispus de elementele menționate.

158    Trebuie amintit că, potrivit articolului 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază, în cazul anchetelor antidumping privind importurile din China, valoarea normală se stabilește în conformitate cu alineatele (1)-(6) dacă se stabilește pe baza unor cereri documentate corespunzător prezentate de unul sau mai mulți producători care fac obiectul anchetei și în conformitate cu criteriile și procedurile prevăzute la litera (c) că în cazul acestui producător sau al acestor producători prevalează condițiile economiei de piață în ceea ce privește fabricarea și vânzarea produsului similar respectiv.

159    Potrivit articolului 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază, „[î]n termen de trei luni de la inițierea procedurii, se determină dacă producătorul îndeplinește sau nu criteriile menționate anterior, după o consultare specifică a comitetului consultativ și după ce industria comunitară a avut ocazia să își prezinte observațiile[; s]oluția stabilită rămâne în vigoare pe tot parcursul anchetei”.

160    În lumina hotărârilor invocate de reclamantă, menționate la punctele 152 și 155 de mai sus, în primul rând, nu se poate considera că orice depășire a termenului prevăzut de articolul 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază ar trebui să conducă automat la anularea regulamentului Consiliului de instituire a taxelor antidumping definitive, al căror proces de adoptare ar cuprinde termenul în cauză. Astfel, după cum a arătat Tribunalul în Hotărârea Shanghai Excell M&E Enterprise și Shanghai Adeptech Precision/Consiliul, punctul 152 de mai sus (punctele 138 și 139), depășirea termenului prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază nu poate determina o astfel de anulare decât cu condiția ca reclamanta să demonstreze că, în absența unei astfel de depășiri, Consiliul ar fi putut adopta un regulament diferit mai favorabil intereselor sale decât regulamentul atacat.

161    În al doilea rând, reclamanta nu se poate întemeia pe ratio legis a articolului 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, astfel cum a fost relevată de Tribunal în hotărârile menționate la punctele 152 și 155 de mai sus, pentru a susține că termenul prevăzut de această dispoziție nu ar fi respectat de fiecare dată când Comisia ia decizia de a refuza SEP într‑un moment în care este deja în posesia elementelor care îi permit calcularea marjei de dumping a producătorului respectiv și, pe cale de consecință, să înlăture aplicarea însuși textului acestei dispoziții, care prevede că Comisia dispune de un termen de trei luni pentru a statua cu privire la cererile de SEP care îi sunt comunicate.

162    În această privință trebuie să se arate, mai întâi, că în răspunsul său la argumentul special al reclamantei din cauza de față, potrivit căruia ultima teză a articolului 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază ar prevedea, fără excepție, că soluția reținută cu privire la SEP rămâne în vigoare pe tot parcursul anchetei, că Tribunalul a subliniat, în Hotărârea Nanjing Metalink/Consiliul, punctul 152 de mai sus (punctul 44), că articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază se opune ca instituțiile să reevalueze informațiile de care dispuneau deja la determinarea inițială a SEP și că această dispoziție avea ca obiect în special să asigure ca problema dacă producătorul în cauză operează în condițiile unei economii de piață să nu fie tranșată în funcție de efectul său asupra calculului marjei de dumping. Argumentul reclamantei a fost totuși respins, elementul care a prevalat în raționamentul Tribunalului fiind că o decizie de acordare a SEP care nu mai reflectă situația producătorului în cauză nu trebuie menținută (Hotărârea Nanjing Metalink/Consiliul, punctul 152 de mai sus, punctele 45-47).

163    În continuare, în Hotărârea Shanghai Excell M&E Enterprise și Shanghai Adeptech Precision/Consiliul, punctul 152 de mai sus (punctul 128), Tribunalul s‑a referit la ratio legis a dispoziției citate anterior numai pentru a determina că efectul util al termenului menționat nu ar fi pus în discuție, dacă, în perioada cuprinsă între expirarea termenului de trei luni și decizia privind SEP și în considerarea împrejurărilor cauzei, era necesar să se constate că întreprinderile care solicitau recunoașterea SEP puseseră Comisia în imposibilitatea de a ști ce efect ar putea avea decizia sa privind SEP asupra calculului marjei de dumping.

164    În sfârșit, în Hotărârea Zhejiang Harmonic Hardware Products/Consiliul, punctul 155 de mai sus (punctul 37), Tribunalul a evocat ratio legis a articolului 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază amintind că această dispoziție nu se opune ca acordarea SEP să nu fie menținută atunci când o modificare a situației de fapt pe baza căreia fusese acordat acest statut nu mai permite să se considere că producătorul în cauză operează în condiții de economie de piață și nici când Comisia ar trebui să propună Consiliului măsuri definitive care perpetuează, în detrimentul întreprinderii respective, o eroare săvârșită în aprecierea inițială a criteriilor materiale enunțate la articolul 2 alineatul (7) litera (c) primul paragraf din respectivul regulament.

165    În consecință,, contrar celor susținute de reclamantă, în Hotărârile Nanjing Metalink/Consiliul, Shanghai Excell M&E Enterprise și Shanghai Adeptech Precision/Consiliul, punctul 152 de mai sus, și Zhejiang Harmonic Hardware Products/Consiliul, punctul 155 de mai sus, Tribunalul nu a considerat că ratio legis a articolului 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază justifica anularea în privința unei întreprinderi a unui regulament de instituire a unor taxe antidumping definitive de fiecare dată când Comisia a putut avea cunoștință despre efectul unei decizii privind SEP asupra calculului marjei de dumping a acestei întreprinderi și pentru simplul fapt al unei astfel de cunoștințe în momentul adoptării deciziei privind SEP. Trebui arătat că, astfel cum consideră și Consiliul, nu există o legătură imediată între termenul de trei luni prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază și eventuala cunoaștere de către Comisie a efectului unei decizii privind SEP asupra marjei de dumping a unei întreprinderi. Pe de altă parte, regulamentul de bază nu impune ca decizia privind SEP să fie adoptată într‑un moment în care Comisia nu avea cunoștință de elementele care să îi permită să cunoască efectul unei decizii privind SEP asupra marjei de dumping a unei întreprinderi. În această privință, nu se poate exclude ca, chiar în absența oricărei depășiri a acestui termen la adoptarea deciziei privind SEP, Comisia să adopte o astfel de decizie deși era deja în posesia informațiilor care îi permiteau calcularea efectului acesteia asupra marjei de dumping a întreprinderii în cauză.

166    În orice caz, rezultă din Hotărârea Curții din 1 octombrie 2009, Foshan Shunde Yongjian Housewares & Hardware/Consiliul (C‑141/08 P, Rep., p. I‑9147), că, întemeindu‑se pe principiile legalității și bunei administrări și sub rezerva respectării garanțiilor procedurale prevăzute de regulamentul de bază, Curtea înțelege să privilegieze mai degrabă aplicarea corectă a criteriilor materiale stabilite la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază decât cerința unei decizii imuabile privind SEP sau chiar necunoașterea efectului unei decizii privind SEP asupra marjei de dumping a unei întreprinderii la adoptarea unei astfel de decizii. După cum a amintit Tribunalul în Hotărârea Zhejiang Harmonic Hardware Products/Consiliul, punctul 155 de mai sus (punctul 39), Curtea a considerat, în această hotărâre, că, în lumina principiilor legalității și bunei administrări, articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază nu poate primi o interpretare care ar obliga Comisia să propună Consiliului măsuri definitive care ar perpetua, în detrimentul întreprinderii în cauză, o eroare săvârșită în aprecierea criteriilor materiale stabilite în această dispoziție. Astfel, în cazul în care, în cursul anchetei, Comisia ar observa că, în mod contrar aprecierii sale inițiale, o întreprindere îndeplinește criteriile stabilite la articolul 2 alineatul (7) litera (c) primul paragraf din regulamentul de bază, i‑ar reveni sarcina de a acționa în consecință, asigurând în același timp respectarea garanțiilor procedurale prevăzute de regulamentul de bază (Hotărârea Foshan Shunde Yongjian Housewares & Hardware/Consiliul, citată anterior, punctele 111 și 112).

167    Având în vedere expunerea care precedă, trebuie să se considere că, dacă, cu certitudine, în principiu, orice decizie privind SEP, în conformitate cu textul articolului 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază, ar trebui adoptată în termen de trei luni de la deschiderea anchetei și dacă soluția reținută ar trebui să rămână în vigoare pe toată durata acestei anchete, totuși, în etapa actuală a dreptului Uniunii, potrivit interpretării acestei dispoziții de către instanța Uniunii, amintită la punctele 152 și 155 de mai sus, pe de o parte, adoptarea unei decizii în afara acestui termen nu determină numai din acest motiv anularea regulamentului care impune o taxă antidumping și, pe de altă parte, o astfel de decizie ar putea fi modificată în cursul procedurii dacă s‑ar dovedi că este eronată.

168    În speță, este clar că decizia finală de respingere a cererii de SEP a reclamantei nu a fost adoptată în termenul de trei luni prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază. Astfel, anunțul de deschidere a procedurii de anchetă a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 2 octombrie 2009. Or, decizia finală de respingere a SEP a fost propusă la 26 martie 2010 și confirmată la 30 aprilie 2010.

169    În plus, trebuie să se arate că Comisia a primit răspunsurile la chestionarul antidumping ale reclamantei la 19 noiembrie 2009, incluzând secțiunile din chestionarul menționat referitoare la vânzările interne și la costurile acesteia (a se vedea punctul 29 de mai sus). Potrivit reclamantei, aceste informații au permis Comisiei calcularea marjei sale de dumping în cazul acordării SEP. Pe de altă parte, la 18 decembrie 2009, Comisia a primit răspunsurile la chestionarul antidumping ale producătorilor din Uniune vizați la punctul 23 de mai sus și putea, astfel cum arată reclamanta, de la această dată, să calculeze efectul unei decizii de respingere a SEP al reclamantei în ceea ce privește marja sa de dumping.

170    Cu toate acestea, având în vedere expunerea care precedă, trebuie să se considere că, presupunând chiar că faptul că Comisia, din cauza nerespectării termenului de trei luni prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază, a putut avea cunoștință de efectul deciziei referitoare la SEP în privința reclamantei asupra marjei de dumping al acesteia poate fi relevant, în măsura în care s‑ar considera că Comisia ar fi putut fi influențată de cunoașterea menționată la adoptarea unei astfel de decizii, ar trebui să se constate că reclamanta nu a demonstrat că regulamentul atacat ar fi putut avea un conținut diferit în absența pretinsei neregularități care afectează procesul de adoptare a deciziei privind SEP.

171    Mai întâi, argumentul potrivit căruia decizia Comisiei de respingere a cererii de SEP ar fi fost adoptată „în funcție de ceea ce știa cu privire la impactul acestei decizii asupra marjei [sale] de dumping și această decizie ar fi putut fi diferită dacă Comisia nu ar fi dispus de această informație” nu poate fi primit. Astfel, simpla cunoaștere a efectului unei decizii privind SEP asupra marjei de dumping a unei întreprinderi nu implică în mod necesar că o astfel de decizie – și, pe cale de consecință, regulamentul atacat – ar fi putut avea un conținut diferit dacă această decizie ar fi fost adoptată în termenul de trei luni prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază. Pe de o parte, potrivit înseși reclamantei, Comisia era deja în măsură, la 18 decembrie 2009, și anume înainte de expirarea termenului menționat, să cunoască efectul deciziei de respingere a SEP asupra marjei sale de dumping. Pe de altă parte, trebuie să se considere că, chiar în ipoteza în care Comisia dispune de informații care îi permit calcularea marjei de dumping a unui producător în momentul adoptării deciziei privind SEP al acestui producător, continuă să existe oricând posibilitatea ca decizia menționată – și regulamentul care impune taxe antidumping definitive – să nu fi putut să fie diferită. Aceasta ar putea fi situația dacă ar fi evident că un astfel de producător nu ar putea beneficia de SEP din cauză că Comisia a concluzionat în mod întemeiat că producătorul în cauză nu respecta criteriile de acordare a SEP prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază și că erau îndeplinite condițiile necesare pentru a putea institui taxe antidumping.

172    Pe de altă parte, argumentul reclamantei nu este deloc susținut. Astfel, pe de o parte, reclamanta se limitează să afirme, fără a aduce niciun element în susținerea acestei afirmații, „că obiectivul Comisiei era să pună capăt taxei zero de care beneficia [reclamanta] și că orice mijloc era adecvat pentru atingerea acestui obiectiv”. În acest context, presupunând chiar că formulând acest argument reclamanta a intenționat să demonstreze existența unui abuz de putere al Comisiei, el ar trebui respins pentru motivele expuse la punctul 130 de mai sus.

173    Pe de altă parte, reclamanta nu furnizează nicio indicație privind elementele deciziei privind SEP care ar fi putut fi apreciate diferit dacă decizia Comisiei în această privință ar fi fost adoptată în termenul de trei luni sau în absența oricărei cunoștințe despre incidența acestei decizii asupra marjei sale de dumping.

174    Desigur, reclamanta formulează, în mod incident, anumite observații privind prețul plătit pentru principalele sale intrări de pe piața internă. Astfel, reclamanta afirmă că Comisia nu a arătat nicio influență a statului chinez asupra deciziilor sale în ceea ce privește cumpărarea de materii prime. În această privință, singurele influențe invocate ar fi fost de ordin macroeconomic și ar fi referitoare la pretinsa intervenție a autorităților chineze pentru reglarea prețului pieței în ansamblul său. Or, astfel de intervenții nu ar fi de natură să constituie o intervenție semnificativă a statului în privința deciziilor întreprinderilor privind prețurile și costurile intrărilor, de natură să împiedice ca aceste decizii să țină seama de semnalele pieței care reflectă oferta și cererea.

175    Astfel de observații vizează totuși, mai degrabă, contestarea aplicării criteriului prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) prima liniuță din regulamentul de bază decât dovedirea faptului că decizia de respingere a SEP a fost adoptată în funcție de cunoașterea de către Comisie a efectului acestei decizii asupra marjei de dumping a reclamantei, ceea ce constituie în realitate critica aflată la baza prezentului motiv.

176    În orice caz, presupunând chiar că, prin contestarea aplicării de către Comisie a criteriului menționat, reclamanta ar urmări să dovedească faptul că, independent de orice încălcare a termenului de trei luni prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază, decizia privind SEP era eronată, ar trebui să se constate că, astfel cum reiese din considerentele (27)-(34) ale regulamentului atacat, ancheta a stabilit că reclamanta nu îndeplinea nici criteriul prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) prima liniuță din regulamentul de bază, referitor la costul materiilor prime, nici criteriul prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) a doua liniuță din regulamentul de bază, referitor la ținerea documentelor contabile.

177    Din moment ce producătorul vizat trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază pentru a putea beneficia de statutul recunoscut întreprinderilor care funcționează în economia de piață și, dacă nu îndeplinește una dintre aceste condiții, cererea sa trebuie să fie respinsă (Hotărârea Shanghai Teraoka Electronic/Consiliul, punctul 109 de mai sus, punctul 54), argumentul reclamantei nu ar putea repune în discuție aprecierea Comisiei privind cererea sa de SEP, întrucât nu contestă că nu îndeplinea condiția care figurează la articolul 2 alineatul (7) litera (c) a doua liniuță din regulamentul de bază.

178    În consecință, reclamanta nu a demonstrat că regulamentul atacat ar fi putut avea un conținut diferit dacă decizia Comisiei privind cererea sa de SEP ar fi fost adoptată în termenul de trei luni prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază sau în absența oricărei cunoașteri de către Comisie a informațiilor care permit calcularea marjei sale de dumping.

179    Prin urmare, trebuie respins prezentul aspect al celui de al treilea motiv.

 Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe faptul că sarcina probei impusă de Comisie reclamantei pentru a demonstra că funcționează în economia de piață este excesivă și încalcă principiile generale ale dreptului Uniunii

180    În cadrul prezentului aspect, reclamanta susține că sarcina probei care i‑a fost impusă de Comisie pentru a demonstra că funcționează în economia de piață este excesivă și încalcă principiile generale ale dreptului Uniunii și în special principiul bunei administrări. Potrivit jurisprudenței Tribunalului, instituțiile nu ar putea solicita din partea unui exportator chinez să facă dovada unui fapt pe care îi este imposibil să îl demonstreze pentru a beneficia de un drept prevăzut de regulamentul de bază.

181    În speță, Comisia ar fi solicitat reclamantei să demonstreze că piața oțelului din China era lipsită de orice intervenție semnificativă din partea autorităților chineze, ceea ce ar constitui o probă imposibil de adus din partea reclamantei. Comisia ar trebui să indice clar informațiile pe care dorește să le primească din partea producătorilor chinezi și să facă în așa fel încât informația solicitată să nu fie excesivă având în vedere obiectul cererii și capacitățile exportatorilor vizați.

182    Astfel cum s‑a amintit la punctul 134 de mai sus, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă a Curții că, în domeniul politicii comerciale comune și în special în domeniul măsurilor de protecție comercială, instituțiile Uniunii dispun de o putere largă de apreciere datorită complexității situațiilor economice, politice și juridice pe care acestea trebuie să le analizeze. În ceea ce privește controlul jurisdicțional al unei asemenea aprecieri, acesta trebuie să se limiteze astfel la verificarea respectării regulilor de procedură, a exactității faptelor reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a absenței oricărei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a absenței oricărui abuz de putere (Hotărârea Curții Ikea Wholesale, punctul 96 de mai sus, punctele 40 și 41, și Hotărârea Curții din 16 februarie 2012, Consiliul și Comisia/Interpipe Niko Tube și Interpipe NTRP, C‑191/09 P și C‑200/09 P, punctul 63).

183    În mod similar trebuie procedat în ceea ce privește situațiile de fapt, de ordin juridic și politic, care se manifestă în țara respectivă și pe care instituțiile Uniunii trebuie să le evalueze pentru a stabili dacă un exportator acționează în condițiile pieței fără intervenția semnificativă a statului și poate, prin urmare, să beneficieze de acordarea statutului propriu întreprinderilor care funcționează în condiții de economie de piață (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 18 septembrie 1996, Climax Paper/Consiliul, T‑155/94, Rec., p. II‑873, punctul 98, Hotărârea Tribunalului Shanghai Teraoka Electronic/Consiliul, punctul 109 de mai sus, punctul 49, și Hotărârea Tribunalului Shanghai Excell M&E Enterprise și Shanghai Adeptech Precision/Consiliul, punctul 152 de mai sus, punctul 81).

184    Cu toate acestea, deși, în domeniul măsurilor de protecție comercială și în special al măsurilor antidumping, instanța Uniunii nu poate interveni în aprecierea rezervată autorităților Uniunii, îi revine totuși sarcina să se asigure că instituțiile au ținut cont de toate împrejurările relevante și că au evaluat elementele dosarului cu toată diligența necesară (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 13 iulie 2006, Shandong Reipu Biochemicals/Consiliul, T‑413/03, Rec., p. II‑2243, punctul 64 și jurisprudența citată).

185    Pe de altă parte, reiese de la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază că sarcina probei incumbă producătorului care dorește să beneficieze de statutul recunoscut întreprinderilor care funcționează în economia de piață. Astfel, în temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, cererea prezentată în temeiul dispoziției prevăzute la litera (b) trebuie să fie făcută în scris și să conțină probe suficiente ale faptului că producătorul își desfășoară activitatea în condițiile unei economii de piață. Prin urmare, nu incumbă instituțiilor Uniunii sarcina de a dovedi că producătorul nu îndeplinește condițiile prevăzute pentru a beneficia de statutul menționat. În schimb, aceste instituții trebuie să aprecieze dacă elementele furnizate de producătorul respectiv sunt suficiente pentru a demonstra îndeplinirea criteriilor menționate la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, iar instanța Uniunii are obligația de a verifica dacă această apreciere este viciată de o eroare vădită [Hotărârea Curții din 2 februarie 2012, Brosmann Footwear (HK) și alții/Consiliul, C‑249/10 P, punctul 32; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârile Shanghai Teraoka Electronic/Consiliul, punctul 109 de mai sus, punctul 53, și Shanghai Excell M&E Enterprise și Shanghai Adeptech Precision/Consiliul, punctul 152 de mai sus, punctul 83].

186    Contrar celor susținute de reclamantă, instituțiile nu au încălcat sarcina probei în cauza de față.

187    Cu titlu introductiv, trebuie subliniat că, în cererea introductivă și în ședință, reclamanta a făcut referire la jurisprudența menționată la punctul 184 de mai sus, fără a contesta totuși temeinicia aprecierilor instituțiilor privind cererea sa de SEP care figurează în considerentele (28)-(33) ale regulamentului atacat. Reclamanta nu a repus în discuție nici evaluarea Comisiei, din considerentele (37)-(44) ale regulamentului atacat, a elementelor care au fost susținute în special de ea în scrisorile din 2 martie 2010 și din 13 aprilie 2010 pentru a demonstra că îndeplinește condițiile prevăzute de articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază, nici nu a susținut că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere în această privință.

188    În primul rând, reclamanta afirmă, întemeindu‑se pe Hotărârea Tribunalului din 17 iunie 2009, Zhejiang Xinan Chemical Industrial Group/Consiliul (T‑498/04, Rep., p. II‑1969, punctele 99 și 100), că sarcina probei care revine producătorului‑exportator care solicită SEP este îndeplinită atunci când acesta a furnizat Comisiei diferite elemente de probă prin care să demonstreze că îndeplinește condiția enunțată la articolul 2 alineatul (7) litera (c), solicitate de Comisie în chestionarul destinat producătorilor care solicită SEP, care au fost verificate de Comisie fără ca autenticitatea lor să fie pusă în discuție.

189    Cu toate acestea, astfel cum s‑a arătat la punctul 187 de mai sus, reclamanta nu susține că elementele pe care le‑a depus în susținerea cererii de SEP în cursul procedurii administrative demonstrau că era îndeplinită condiția enunțată la articolul 2 alineatul (7) litera (c) prima liniuță din regulamentul de bază și nu contestă temeinicia aprecierii instituțiilor în această privință. Prin urmare, argumentul său nu poate fi primit.

190    În al doilea rând, reclamanta afirmă că Comisia i‑a solicitat „să demonstreze că piața oțelului din China era lipsită de orice intervenție semnificativă din partea autorităților chineze”, ceea ce ar reprezenta pentru ea o dovadă imposibil de adus. Totuși, ea nu furnizează nicio probă a existenței unei astfel de cerințe din partea instituțiilor, cerință contestată de altfel de Consiliu în memoriul în apărare.

191    În această privință, astfel cum subliniază Consiliul în mod întemeiat, revine reclamantei sarcina de a demonstra, prin intermediul unor probe suficiente, că opera în condițiile unei economii de piață și în special că costul intrărilor sale era conform cu valoarea de piață.

192    Din moment ce s‑a stabilit de către Comisie că reclamanta și‑a achiziționat materiile prime în perioada de anchetă pe piața internă chineză și a beneficiat astfel de prețuri ale oțelului scăzute și distorsionate în mod artificial în perioada menționată [considerentele (32) și (33) ale regulamentului atacat] și că costurile intrărilor nu reflectau valorile de piață, revenea reclamantei sarcina de a prezenta Comisiei elemente apte să contrazică aceste concluzii. Prin urmare, critica reclamantei nu poate fi primită.

193    Având în vedere că motivul întemeiat pe pretinsa încălcare a principiului bunei administrări se întemeiază numai pe pretinsa nerespectare a principiilor referitoare la sarcina probei, el trebuie de asemenea să fie înlăturat.

194    Rezultă că trebuie respins al treilea motiv, precum și acțiunea în integralitatea sa.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

195    Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Conform articolului 87 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată.

196    Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea ei la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate de Consiliu și de Vale Mill (Rochdale) și Colombo New Scal.

197    Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a opta)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Since Hardware (Guangzhou) Co., Ltd suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Consiliul Uniunii Europene și de Vale Mill (Rochdale) Ltd și de Colombo New Scal SpA.

3)      Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.

Truchot Martins Ribeiro Popescu

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 18 septembrie 2012.

Semnături

Cuprins

Cadrul juridicII – 2

Dreptul OMCII – 2

Dreptul UniuniiII – 5

Istoricul cauzeiII – 10

Regulamentul atacatII – 13

Procedura și concluziile părțilorII – 15

În dreptII – 16

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 5 alineatul (9), a articolului 9 alineatele (3)-(6) și a articolului 17 din regulamentul de bază, întrucât deschiderea unei proceduri nu ar putea viza o societate în special, ci ar trebui să vizeze una sau mai multe țări și ansamblul producătorilor stabiliți în acesteaII – 17

Cu privire la primul aspect, întemeiat pe încălcarea articolului 5 alineatul (9) din regulamentul de bază coroborat cu articolul 17 din regulamentul de bază și interpretat în conformitate cu dreptul OMCII – 17

Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe încălcarea articolului 9 alineatele (4)-(6) din regulamentul de bază, interpretat în conformitate cu dreptul OMCII – 22

Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe încălcarea articolului 9 alineatul (3) din regulamentul de bazăII – 23

– Observații introductiveII – 23

– Cu privire la argumentul formulat cu titlu principal, întemeiat pe faptul că articolul 9 alineatul (3) din regulamentul de bază ar impune instituțiilor reexaminarea taxelor nule ale producătorilor a căror marjă de dumping este de minimis în aplicarea articolului 11 alineatul (3) din regulamentul menționatII – 25

– Cu privire la argumentul formulat în subsidiar, întemeiat pe faptul că Comisia ar fi procedat de facto la o reexaminare a taxei nule a reclamantei, cu încălcarea articolului 9 alineatul (3) din regulamentul de bază, astfel cum este interpretat în conformitate cu raportul organului de apel al OMCII – 27

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 3 alineatele (2), (3) și (5) din regulamentul de bază, întrucât ar fi fost impuse taxe antidumping reclamantei fără să se fi dovedit că industria Uniunii a suferit un prejudiciu în perioada de anchetăII – 30

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază, întrucât decizia de a nu se acorda SEP reclamantei ar fi fost adoptată în funcție de ceea ce știa Comisia despre efectul unei astfel de respingeri asupra marjei sale de dumping, pe încălcarea principiilor care reglementează sarcina probei și a principiului bunei administrăriII – 34

Cu privire la primul aspect, întemeiat pe faptul că decizia de neacordare a SEP reclamantei ar fi fost adoptată în funcție de ceea ce știa Comisia despre efectul unei astfel de respingeri asupra marjei de dumping a reclamantei, cu încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bazăII – 34

Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe faptul că sarcina probei impusă de Comisie reclamantei pentru a demonstra că funcționează în economia de piață este excesivă și încalcă principiile generale ale dreptului UniuniiII – 40

Cu privire la cheltuielile de judecatăII – 43

* Limba de procedură: franceza.