Cauza T‑156/11
Since Hardware (Guangzhou) Co., Ltd
împotriva
Consiliului Uniunii Europene
„Dumping – Importuri de mese de călcat originare din China – Inițiere a unei proceduri împotriva unei singure societăți – Statut de întreprindere care funcționează în economia de piață – Termen de trei luni prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 – Sarcina probei – Determinarea prejudiciului”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 18 septembrie 2012
1. Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Inițierea anchetei – Întreprinderi în cauză – Posibilitatea de a deschide o procedură antidumping în privința unui singur producător
[Acordul General pentru Tarife și Comerț 1994, art. VI.1; Acordul privind aplicarea articolului VI din Acordul General pentru Tarife și Comerț, „Codul antidumping din 1994”, art. 1, art. 5.2 punctul (ii), art. 6.1.3, 6.7, 6.10 și 9.2; Regulamentul nr. 1225/2009 al Consiliului, art. 5 alin. (1), (2), (7) și (9), art. 9 alin. (3)-(6) și art. 17]
2. Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Reexaminarea elementelor care au justificat impunerea taxelor antidumping – Raport al Organizației Mondiale a Comerțului care exclude un exportator din domeniul de aplicare al măsurilor antidumping adoptate după o procedură inițială și care interzice reexaminările – Deschiderea de către instituții a unei noi proceduri împotriva acestui exportator – Admisibilitate – Condiții
(Acordul privind aplicarea articolului VI din Acordul General pentru Tarife și Comerț, art. 5.8; Regulamentul nr. 1225/2009 al Consiliului, art. 5)
3. Dreptul Uniunii Europene – Interpretare – Metode – Interpretare în lumina acordurilor internaționale încheiate de Comunitate – Interpretarea Regulamentului nr. 1225/2009 în lumina Codului antidumping din cadrul GATT din 1994
(Acordul General pentru Tarife și Comerț 1994, art. VI.1; Acordul privind aplicarea articolului VI din Acordul General pentru Tarife și Comerț, „Codul antidumping din 1994”; Regulamentul nr. 1225/2009 al Consiliului)
4. Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Încheierea procedurii – Marjă de dumping mai mică de 2 % – Inițierea unei noi anchete – Marja de apreciere a instituțiilor
[Regulamentul nr. 1225/2009 al Consiliului, art. 9 alin. (3)]
5. Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Prejudiciu – Factori care trebuie luați în considerare – Inițierea unei noi anchete – Procedură de reexaminare – Analiză care trebuie efectuată de instituții – Conținut
[Regulamentul nr. 1225/2009 al Consiliului, art. 3 alin. (1) și art. 11 alin. (3)]
6. Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Stabilirea taxelor antidumping – Perioada de aplicare – Putere de apreciere a Consiliului
[Regulamentul nr. 1225/2009 al Consiliului, art. 11 alin. (1) și (2)]
7. Acțiune în anulare – Motive – Abuz de putere – Noțiune
(art. 263 TFUE)
8. Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Prejudiciu – Factori care trebuie luați în considerare – Pluralitate – Puterea de apreciere a instituțiilor – Control jurisdicțional – Limite – Neexaminarea tuturor factorilor și indicilor privind situația industriei Uniunii – Luare în considerare numai a factorilor pertinenți în speță – Eroare vădită de apreciere – Lipsă
[Regulamentul nr. 1225/2009 al Consiliului, art. 3 alin. (5)]
9. Procedură jurisdicțională – Cerere de sesizare a instanței – Cerințe de formă – Identificarea obiectului litigiului – Expunere sumară a motivelor invocate – Enunțare abstractă – Inadmisibilitate
[Statutul Curții de Justiție, art. 21; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1)]
10. Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Marjă de dumping – Determinarea valorii normale – Importuri care provin din țări care nu au economie de piață, precum cele prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (b) din Regulamentul nr. 1225/2009 – Procedură de evaluare a condițiilor care permit unui producător să beneficieze de statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață – Depășirea de către Comisie a termenului de trei luni prevăzut de articolul 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din respectivul regulament – Consecințe
[Regulamentul nr. 1225/2009 al Consiliului, art. 2 alin. (7) lit. (c)]
11. Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Marjă de dumping – Determinarea valorii normale – Importuri care provin din țări care nu au economie de piață, precum cele prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (b) din Regulamentul nr. 1225/2009 – Aplicarea dispozițiilor referitoare la țările cu economie de piață – Aplicare rezervată producătorilor care îndeplinesc condițiile cumulative enunțate la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul menționat
[Regulamentul nr. 1225/2009 al Consiliului, art. 2 alin. (7) lit. (c)]
12. Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Marjă de dumping – Determinarea valorii normale – Importuri care provin din țări care nu au economie de piață, precum cele prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (b) din Regulamentul nr. 1225/2009 – Aplicarea dispozițiilor referitoare la țările cu economie de piață – Puterea de apreciere a instituțiilor – Control jurisdicțional – Limite – Sarcină a probei care revine producătorilor
[Regulamentul nr. 1225/2009 al Consiliului, art. 2 alin. (7) lit. (b) și (c)]
1. Deși procedurile antidumping se referă, în principiu, la toate importurile unei anumite categorii de produse provenite dintr-o țară terță, iar nu la importurile de produse ale unor întreprinderi determinate, modul de redactare a articolului 5 alineatele (1), (2), (7) și (9) și a articolului 17 din regulamentul antidumping de bază nr. 1225/2009 nu poate constitui temeiul afirmației că nu poate fi niciodată deschisă o procedură antidumping împotriva unui singur producător. În plus, articolul 5 alineatul (9) din regulamentul de bază nu poate fi interpretat în sensul că interzice instituțiilor Uniunii, în măsura în care au fost valabil sesizate cu o plângere cuprinzând elemente de probă privind existența unui dumping, a unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate între importurile despre care se susține că fac obiectul unui dumping și prejudiciul pretins, să deschidă o procedură față de un singur producător, atunci când s‑a constatat în cadrul unei anchete precedente că respectivul producător avea o marjă de dumping nulă sau de minimis și că sunt în vigoare măsuri antidumping împotriva tuturor celorlalți producători ai aceluiași produs vizat.
De asemenea, articolul 9 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1225/2009, întrucât prevede că este impusă o taxă antidumping atunci când rezultă din constatarea definitivă a situației de fapt că există un dumping și un prejudiciu care rezultă din acesta și că interesul Comunității necesită o acțiune, nu impune nicio cerință referitoare la numărul de societăți față de care trebuie efectuată o astfel de constatare și față de care ar trebui să poată fi impusă o taxă antidumping. În ceea ce privește obligația impusă de articolul 9 alineatul (5) primul paragraf a doua teză din regulamentul menționat, prin care se urmărește ca regulamentul care impune taxa să precizeze cuantumul taxei datorate pentru fiecare furnizor sau, dacă acest lucru este imposibil de realizat, numele țării furnizorului vizat, termenul „fiecare furnizor” trebuie interpretat ca desemnând fiecare furnizor vizat de procedură. Prin urmare, această dispoziție nu presupune impunerea de taxe tuturor furnizorilor din țara terță respectivă. O astfel de interpretare se întemeiază și pe modul de redactare a articolului 9.2 din Acordul privind aplicarea articolului VI din Acordul General pentru Tarife și Comerț 1994 (acordul antidumping), care se referă în mod expres la faptul că autoritățile trebuie să indice numele furnizorului sau furnizorilor produsului în cauză.
Pe de altă parte, nu se poate considera că rezultă din articolul VI.1 din Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) sau din articolul 1 din acordul antidumping că nu poate fi niciodată deschisă o procedură împotriva unui singur producător. Articolul VI.1 din GATT nu se referă la deschiderea procedurilor și nici la numărul de producători care ar putea fi vizați de astfel de proceduri. Articolul 5.2 punctul (ii) și articolele 6.1.3, 6.7, 6.10 și 9.2 din acordul antidumping nu conțin, cu atât mai mult, o restricție privind numărul de producători care ar putea fi vizați la deschiderea unei proceduri.
(a se vedea punctele 65, 68, 74, 76,77, 92 și 93)
2. Un raport al organului de apel al Organizației Mondiale a Comerțului care constată că un exportator nu are o marjă mai mare decât nivelul de minimis în cursul unei anchete inițiale și că acesta trebuia, în consecință, să fie exclus din domeniul de aplicare al măsurii antidumping definitive fără a putea face obiectul unor reexaminări nu poate împiedica instituțiile Uniunii să deschidă o nouă procedură împotriva unui astfel de exportator în ipoteza în care ar fi sesizate în mod valabil cu o plângere cuprinzând elemente de probă privind existența unui dumping, a unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate între importurile care fac obiectul unui dumping și prejudiciul pretins.
Din cauza faptului că este exclus din domeniul de aplicare al măsurii antidumping și că exporturile sale sunt scutite de taxe, producătorul vizat nu poate face obiectul unor reexaminări, din moment ce acestea se referă la taxe achitate sau la necesitatea menținerii taxelor și nu pot, așadar, să se aplice producătorului a cărui marjă este de minimis.
(a se vedea punctele 80, 82 și 83)
3. Textele Uniunii trebuie interpretate, în măsura posibilului, în lumina dreptului internațional, în special atunci când astfel de texte vizează în mod special punerea în aplicare a unui acord internațional încheiat de Comunitate, după cum este cazul Regulamentului antidumping de bază nr. 1225/2009, care a fost adoptat pentru îndeplinirea obligațiilor internaționale care decurg din Acordul privind aplicarea articolului VI din Acordul General pentru Tarife și Comerț 1994. Supremația acordurilor internaționale încheiate de către Comunitate față de textele de drept derivat al Uniunii impune ca interpretarea acestora din urmă, în măsura posibilului, să se facă în conformitate cu aceste acorduri.
(a se vedea punctele 108 și 109)
4. Articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul antidumping de bază nr. 1225/2009 prevede o simplă posibilitate, iar nu o obligație a instituțiilor de a efectua o reexaminare în ipoteza în care s‑a constatat că un exportator are o marjă de minimis. Rezultă astfel din modul de redactare a acestei dispoziții că procedurile împotriva exportatorilor individuali a căror marjă de dumping s‑a constatat în cursul anchetei că este de minimis sunt încheiate imediat, numai ancheta fiind închisă și aceștia rămânând supuși procedurii și putând face obiectul unei noi anchete cu ocazia oricărei reexaminări ulterioare.
Rezultă în această privință din utilizarea verbului „a putea” că instituțiile dispun de o posibilitate, iar nu de o obligație, în cadrul unei reexaminări, de a supune unei noi anchete un producător a cărui marjă de dumping era de minimis. Așadar, această dispoziție conferă instituțiilor o marjă de apreciere în privința deciziei de a deschide o nouă anchetă împotriva exportatorilor individuali a căror marjă de dumping ar fi mai mică de 2 % în cadrul unei reexaminări.
(a se vedea punctele 110-112)
5. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 119-123)
6. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 125 și 126)
7. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 130)
8. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 134-143 și 148)
9. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 153)
10. Din principiu, orice decizie privind statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață, în conformitate cu textul articolului 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din Regulamentul antidumping de bază nr. 1225/2009, trebuie adoptată în termen de trei luni de la deschiderea anchetei și soluția reținută trebuie să rămână în vigoare pe toată durata acestei anchete. Totuși, în etapa actuală a dreptului Uniunii, potrivit interpretării acestei dispoziții de către instanța Uniunii, pe de o parte, adoptarea unei decizii în afara acestui termen nu determină numai din acest motiv anularea regulamentului care impune o taxă antidumping și, pe de altă parte, o astfel de decizie ar putea fi modificată în cursul procedurii dacă s‑ar dovedi că este eronată.
Depășirea termenului de trei luni nu poate determina o astfel de anulare decât cu condiția ca reclamantul să demonstreze că, în absența unei astfel de depășiri, Consiliul ar fi putut adopta un regulament diferit mai favorabil intereselor sale decât regulamentul atacat.
În plus, Tribunalul nu a considerat că ratio legis a articolului 2 alineatul (7) litera (c) al doilea paragraf din regulamentul de bază justifica anularea în privința unei întreprinderi a unui regulament de instituire a unor taxe antidumping definitive de fiecare dată când Comisia a putut avea cunoștință despre efectul unei decizii privind statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață asupra calculului marjei de dumping a acestei întreprinderi și pentru simplul fapt al unei astfel de cunoștințe în momentul adoptării deciziei privind statutul menționat. Nu există o legătură imediată între termenul de trei luni și eventuala cunoaștere de către Comisie a efectului unei decizii privind statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață asupra marjei de dumping a unei întreprinderi. Pe de altă parte, regulamentul de bază nu impune ca decizia privind statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață să fie adoptată într‑un moment în care Comisia nu avea cunoștință de elementele care să îi permită să cunoască efectul unei decizii privind statutul menționat asupra marjei de dumping a unei întreprinderi. În această privință, nu se poate exclude ca, chiar în absența oricărei depășiri a acestui termen la adoptarea deciziei privind statutul de întreprindere care funcționează în condiții de economie de piață, Comisia să adopte o astfel de decizie deși era deja în posesia informațiilor care îi permiteau calcularea efectului acesteia asupra marjei de dumping a întreprinderii în cauză.
(a se vedea punctele 160, 165 și 167)
11. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 177)
12. În domeniul politicii comerciale comune și în special în domeniul măsurilor de protecție comercială, instituțiile Uniunii dispun de o putere largă de apreciere datorită complexității situațiilor economice, politice și juridice pe care acestea trebuie să le analizeze. Controlul jurisdicțional al unei asemenea aprecieri trebuie să se limiteze astfel la verificarea respectării regulilor de procedură, a exactității faptelor reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a absenței oricărei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a absenței oricărui abuz de putere.
În mod similar trebuie procedat în ceea ce privește situațiile de fapt, de ordin juridic și politic, care se manifestă în țara respectivă și pe care instituțiile Uniunii trebuie să le evalueze pentru a stabili dacă un exportator acționează în condițiile pieței fără intervenția semnificativă a statului și poate, prin urmare, să beneficieze de acordarea statutului propriu întreprinderilor care funcționează în condiții de economie de piață.
Cu toate acestea, deși, în domeniul măsurilor de protecție comercială și în special al măsurilor antidumping, instanța Uniunii nu poate interveni în aprecierea rezervată autorităților Uniunii, îi revine totuși sarcina să se asigure că instituțiile au ținut cont de toate împrejurările relevante și că au evaluat elementele dosarului cu toată diligența necesară.
Pe de altă parte, reiese de la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din Regulamentul antidumping de bază nr. 1225/2009 că sarcina probei incumbă producătorului care dorește să beneficieze de statutul recunoscut întreprinderilor care funcționează în economia de piață. Astfel, în temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (c) din regulament, cererea prezentată în temeiul dispoziției prevăzute la litera (b) trebuie să fie făcută în scris și să conțină probe suficiente ale faptului că producătorul își desfășoară activitatea în condițiile unei economii de piață. Prin urmare, nu incumbă instituțiilor Uniunii sarcina de a dovedi că producătorul nu îndeplinește condițiile prevăzute pentru a beneficia de statutul menționat. În schimb, aceste instituții trebuie să aprecieze dacă elementele furnizate de producătorul respectiv sunt suficiente pentru a demonstra îndeplinirea criteriilor menționate la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulament, iar instanța Uniunii are obligația de a verifica dacă această apreciere este viciată de o eroare vădită.
(a se vedea punctele 182-185)