Cauzele conexate C‑317/08-C‑320/08

Rosalba Alassini și alții

împotriva

Telecom Italia SpA și alții

(cereri de pronunțare a unor hotărâri preliminare formulate de Giudice di pace di Ischia)

„Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare – Principiul protecției jurisdicționale efective – Rețele și servicii de comunicații electronice – Directiva 2002/22/CE – Serviciu universal – Litigii între utilizatorii finali și furnizori – Încercare obligatorie de conciliere extrajudiciară”

Sumarul hotărârii

1.        Apropierea legislațiilor – Rețele și servicii de comunicații electronice – Serviciul universal și drepturile utilizatorilor – Directiva 2002/22 – Soluționarea extrajudiciară a litigiilor

(Directiva 2002/22 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 34)

2.        Drept comunitar – Principii – Dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă

1.        Articolul 34 din Directiva 2002/22 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (Directiva privind serviciul universal) trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia litigiile în materie de servicii de comunicații electronice între utilizatorii finali și furnizorii acestor servicii, referitoare la drepturi conferite de această directivă, trebuie să facă obiectul unei încercări obligatorii de conciliere extrajudiciară ca o condiție de admisibilitate a acțiunilor în justiție.

Astfel, articolul 34 alineatul (1) din această directivă stabilește drept obiectiv pentru statele membre instituirea unor proceduri extrajudiciare pentru soluționarea litigiilor nerezolvate care implică consumatori și referitoare la aspecte prevăzute în directiva menționată. În aceste condiții, faptul că o reglementare națională nu numai că a instituit o procedură de conciliere extrajudiciară, ci, în plus, a făcut obligatorie recurgerea la aceasta anterior sesizării unui organ jurisdicțional nu este de natură să compromită realizarea obiectivului menționat mai sus. Dimpotrivă, o astfel de reglementare, prin faptul că garantează caracterul sistematic al recurgerii la o procedură extrajudiciară de soluționare a litigiilor, urmărește consolidarea efectului util al Directivei privind serviciul universal.

(a se vedea punctele 45 și 67 și dispozitiv 1)

2.        Principiile echivalenței și efectivității, precum și principiul protecției jurisdicționale efective nu se opun unei reglementări naționale care impune, pentru litigiile în materie de servicii de comunicații electronice între utilizatorii finali și furnizorii acestor servicii, referitoare la drepturi conferite de Directiva 2002/22 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (Directiva privind serviciul universal), recurgerea în prealabil la o procedură de conciliere extrajudiciară atunci când această procedură nu conduce la o decizie obligatorie în privința părților, nu determină o întârziere substanțială pentru introducerea unei acțiuni în justiție, suspendă prescrierea drepturilor în cauză și nu generează cheltuieli sau generează cheltuieli reduse pentru părți, cu condiția însă ca accesul la respectiva procedură de conciliere să nu fie posibil exclusiv pe cale electronică și să fie posibile măsuri provizorii în cazurile excepționale în care urgența situației impune aceasta.

Este adevărat că, prin condiționarea admisibilității acțiunilor în justiție introduse în materia serviciilor de comunicații electronice de recurgerea la o încercare obligatorie de conciliere, o astfel de reglementare introduce o etapă suplimentară pentru accesul la instanță. Această condiție ar putea să afecteze principiul protecției jurisdicționale efective, reafirmat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Cu toate acestea, drepturile fundamentale nu constituie prerogative absolute, ci pot să cuprindă restricții, cu condiția ca acestea să răspundă efectiv unor obiective de interes general urmărite de măsura în cauză și să nu implice, din perspectiva scopului urmărit, o intervenție disproporționată și intolerabilă care ar aduce atingere însuși conținutului drepturilor astfel garantate. În această privință, având în vedere că reglementarea națională vizează o soluționare mai rapidă și mai puțin costisitoare a litigiilor în materie de comunicații electronice, precum și o degrevare a instanțelor, aceasta urmărește, în consecință, obiective de interes general legitime. În continuare, impunerea unei astfel de proceduri de soluționare extrajudiciară nu este, din punctul de vedere al modalităților precise de funcționare a acesteia, menționate anterior, disproporționată în raport cu obiectivele urmărite, în condițiile în care, pe de o parte, nu există o alternativă mai puțin constrângătoare la punerea în aplicare a unei proceduri obligatorii, introducerea unei proceduri de soluționare extrajudiciară pur facultative neconstituind un mijloc la fel de eficace pentru a atinge obiectivele menționate, și, pe de altă parte, nu există o disproporție vădită între aceste obiective și eventualele inconveniente cauzate de caracterul obligatoriu al procedurii de conciliere extrajudiciară.

(a se vedea punctele 54-59, 61-65 și 67 și dispozitiv 2)