HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea)
4 decembrie 2008(*)
„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului – Înghețarea fondurilor – Acțiune în anulare – Dreptul la apărare – Control jurisdicțional”
În cauza T‑284/08,
People’s Mojahedin Organization of Iran, cu sediul în Auvers-sur-Oise (Franța), reprezentată inițial de J.‑P. Spitzer, avocat, și de domnul D. Vaughan, QC, ulterior de J.‑P. Spitzer, de domnul Vaughan și de doamna M.‑E. Demetriou, Barrister,
reclamantă,
împotriva
Consiliului Uniunii Europene, reprezentat inițial de domnii G.‑J. Van Hegleson, M. Bishop și de doamna E. Finnegan, ulterior de domnul Bishop și de doamna Finnegan, în calitate de agenți,
pârât,
susținut de
Republica Franceză, reprezentată de domnul G. de Bergues și de doamna A.‑L. During, în calitate de agenți,
și de
Comisia Comunităților Europene, reprezentată de domnul P. Aalto și de doamna S. Boelaert, în calitate de agenți,
interveniente,
având ca obiect cererea de anulare a Deciziei 2008/583/CE a Consiliului din 15 iulie 2008 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsurile restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Deciziei 2007/868/CE (JO L 188, p. 21), în măsura în care privește reclamanta,
TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera a șaptea),
compus din domnii N. J. Forwood (raportor), președinte, D. Šváby și L. Truchot, judecători,
grefier: doamna C. Kantza, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 3 decembrie 2008,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 Pentru o expunere a primelor fapte din istoricul prezentei cauze se face trimitere la Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2006, Organisation des Modjahedines du peuple d’Iran/Consiliul (T‑228/02, Rec., p. II‑4665, denumită în continuare „Hotărârea OMPI”, punctele 1-26), și la Hotărârea din 23 octombrie 2008, People’s Mojahedin Organization of Iran/Consiliul (T‑256/07, nepublicată încă în Repertoriu, denumită în continuare „Hotărârea PMOI”, punctele 1-37).
2 Prin Hotărârea din 7 mai 2008, Court of Appeal (England & Wales) [Curtea de Apel (Anglia și Țara Galilor) din Regatul Unit, denumită în continuare „Court of Appeal”] a respins cererea formulată de Secretary of State for the Home Department (ministrul de interne al Regatului Unit, denumit în continuare „Home Secretary”) având ca obiect autorizarea acestuia de a introduce la această instanță un recurs împotriva Deciziei din 30 noiembrie 2007 a Proscribed Organisations Appeal Commission (Comisia de Apel privind Organizațiile Interzise, Regatul Unit, denumită în continuare „POAC”), prin care această instanță a admis o acțiune formulată împotriva Deciziei Home Secretary din 1 septembrie 2006 prin care se refuza ridicarea interzicerii People's Mojahedin Organization of Iran (denumită în continuare „reclamanta” sau „PMOI”), în calitate de organizație implicată în terorism, și a dispus ca Home Secretary să prezinte Parlamentului Regatului Unit un proiect de ordonanță (Order) prin care reclamanta să fie înlăturată de pe lista organizațiilor interzise în Regatul Unit în temeiul Terrorism Act 2000 (Legea din 2000 privind terorismul).
3 Prin această decizie, POAC calificase, printre altele, drept „profund injustă” (perverse) concluzia Home Secretary, conținută în Decizia sa din 1 septembrie 2006 privind refuzul ridicării interdicției reclamantei, potrivit căreia aceasta continua să fie, la acel moment, o organizație „implicată în terorism” (concerned in terrorism) în sensul Terrorism Act 2000. Potrivit aprecierii POAC, singura convingere pe care un factor de decizie rezonabil și‑ar fi putut‑o forma cu onestitate, fie în septembrie 2006, fie ulterior, era că PMOI nu mai îndeplinea niciunul dintre criteriile necesare pentru menținerea interdicției sale. Cu alte cuvinte, pe baza materialului prezentat în fața acesteia, POAC considerase că PMOI nu mai era implicată în terorism în septembrie 2006 și nici la data deciziei în cauză (Hotărârea PMOI, punctele 168 și 169).
4 Din decizia POAC (punctul 10) reiese că materialul în cauză cuprindea anumite informații referitoare la evenimente privind PMOI desfășurate în Franța. În această privință, POAC a făcut trimitere în mod deosebit la faptul că birourile din apropiere de Paris ale Consiliului Național pentru Rezistență din Iran (CNRI) fuseseră percheziționate la 17 iunie 2003, că un mare număr de membri ai CNRI fuseseră prinși, iar unii reținuți, dar că nu fusese începută urmărirea, deși fusese găsită o importantă sumă de bani.
5 Prin hotărârea sa citată anterior, Court of Appeal a confirmat aprecierile POAC. În plus, aceasta a precizat că informațiile confidențiale prezentate de Home Secretary întăreau concluzia sa potrivit căreia acesta nu ar fi putut în mod rezonabil să considere că PMOI avea intenția să revină la terorism în viitor.
6 Prin Ordonanța din 23 iunie 2008, intrată în vigoare la 24 iunie, Home Secretary a radiat, prin urmare, numele PMOI de pe lista organizațiilor interzise în temeiul Terrorism Act 2000. Această radiere a fost aprobată de cele două camere ale Parlamentului Regatului Unit.
7 Cu toate acestea, prin Decizia 2008/583/CE din 15 iulie 2008 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsurile restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Deciziei 2007/868/CE (JO L 188, p. 21, denumită în continuare „decizia atacată”), Consiliul a menținut numele reclamantei, împreună cu altele, pe lista cuprinsă în anexa la Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 al Consiliului din 27 decembrie 2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului (JO L 344, p. 70, cu rectificare a versiunii în limba franceză în JO 2007, L 164, p. 36, Ediție specială, 18/vol. 1, p. 169) (denumită în continuare „lista în litigiu”).
8 Considerentul (5) al deciziei atacate, care privește în mod cert PMOI, prevede:
„În cazul unui grup, Consiliul a luat în considerare faptul că decizia unei autorități competente pe baza căreia grupul a fost inclus pe listă nu mai este în vigoare din 24 iunie 2008. Cu toate acestea, au fost aduse la cunoștința Consiliului noi informații privind grupul în cauză. Consiliul consideră că aceste noi informații justifică includerea grupului pe listă.”
9 Decizia atacată a fost notificată reclamantei împreună cu o scrisoare de însoțire din 15 iulie 2008 a Consiliului (denumită în continuare „scrisoarea de notificare”). În această scrisoare, Consiliul a menționat, printre altele, cele ce urmează:
„Consiliul a decis din nou să includă [PMOI] pe lista (…). Consiliul a luat notă de faptul că decizia autorității competente pe baza căreia [PMOI] a fost inclusă pe listă nu mai este în vigoare din data de 24 iunie. Cu toate acestea, Consiliul a primit noi informații care sunt pertinente pentru această includere. Luând în considerare aceste informații, Consiliul a decis că [PMOI] trebuia să fie inclusă în continuare în lista menționată mai sus. Prin urmare, Consiliul a modificat expunerea de motive în consecință.”
10 În expunerea de motive atașată la scrisoarea de notificare (denumită în continuare „expunerea de motive”), Consiliul a precizat cele ce urmează:
„[PMOI] este un grup fondat în 1965, cu obiectivul inițial de a răsturna regimul imperial. Membrii acestuia au luat parte astfel la eliminarea mai multor mii de «agenți» ai vechiului regim și s‑au numărat printre responsabilii luării de ostatici la Ambasada Statelor Unite la Teheran. În condițiile în care inițial se număra printre actorii cei mai radicali ai revoluției islamice, PMOI, după interzicerea sa, a intrat în clandestinitate și a desfășurat numeroase acțiuni împotriva regimului la putere la Teheran. Organizația a fost astfel la originea unor atentate teroriste, de exemplu, atentatul din 28 iunie 1981 împotriva sediului Partidului Republicii Islamiste, în cursul căruia au fost ucise mai mult de o sută de cadre dintre cele mai importante ale regimului (miniștri, deputați, înalți funcționari), și asasinarea, la 30 august 1981, a președintelui Rajai și a primului‑ministru Javad Bahonar. În aprilie 1992, PMOI a întreprins atacuri teroriste împotriva reprezentanțelor diplomatice și a unor sedii iraniene în 13 țări. În cursul campaniei prezidențiale din 1993, grupul și‑a revendicat în mod deschis responsabilitatea pentru un anumit număr de atacuri împotriva unor instalații petroliere, printre care cea mai mare rafinărie din Iran. În aprilie 1999, PMOI a revendicat responsabilitatea pentru asasinarea șefului de stat major adjunct al forțelor armate iraniene, Ali Sayyad Shirazi. În 2000 și în 2001, organizația a revendicat participarea membrilor săi la noi operațiuni de comando împotriva armatei și a unor clădiri guvernamentale iraniene, în apropierea frontierei dintre Iran și Irak, și, la 5 februarie 2000, a procedat la un atac cu mortiere împotriva unor clădiri oficiale din Teheran. Pe de altă parte, membri ai acestei organizații, instalată în diferite state membre ale Uniunii Europene, fac în prezent obiectul urmăririi penale pentru infracțiuni având ca obiect finanțarea activităților lor. Aceste acte se află sub incidența dispozițiilor articolului 1 alineatul (3) literele (a), (c), (d), (f), (g), (h) și (i) din Poziția comună 2001/931 și au fost comise cu scopurile prevăzute la articolul 1 alineatul (3) [punctele] (i) și (iii).
[PMOI] se află sub incidența articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001.
În luna aprilie 2001, Parchetul Antiterorist de pe lângă Tribunalul de Mare Instanță din Paris (tribunal de grande instance de Paris) a început urmărirea penală sub acuzația de «asociere în vederea pregătirii de acte de terorism» în condițiile prevăzute în dreptul francez de Legea 96/647 din 22 iulie 1996. Investigațiile desfășurate în cadrul acestei urmăriri penale au permis ca unii membri prezumați ai [PMOI] să fie vizați pentru o serie de infracțiuni, toate în legătură, cu titlu principal sau conex, cu o acțiune colectivă care avea drept scop tulburarea gravă a ordinii publice prin intimidare sau prin teroare. În plus față de incriminarea precedentă, această urmărire privește de asemenea «finanțarea unui grup terorist» în condițiile prevăzute în dreptul francez de Legea 2001/1062 din 15 noiembrie 2001 privind siguranța zilnică.
La 19 martie 2007 și la 13 noiembrie 2007, Parchetul Antiterorist din Paris a întocmit suplimente de rechizitoriu împotriva membrilor prezumați ai [PMOI]. Aceste urmăriri au fost motivate de necesitatea de a ancheta unele elemente noi care rezultau din investigațiile efectuate între 2001 și 2007. Acestea urmăresc în special acuzațiile de «spălare a produsului direct sau indirect al infracțiunilor de escrocherie asupra unor persoane deosebit de vulnerabile și escrocherie în grup organizat» în legătură cu o acțiune teroristă în condițiile prevăzute în dreptul francez de Legea 2003/706 din 2 august 2003.
În consecință, a fost adoptată o decizie împotriva [PMOI] de către o autoritate competentă potrivit articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931.
Consiliul notează că aceste activități de urmărire penală sunt în continuare în curs și au fost extinse în 2007 în cadrul luptei împotriva operațiunilor de finanțare conduse de grupuri teroriste. Consiliul consideră că motivele pentru includerea [PMOI] în lista persoanelor și a entităților supuse măsurilor prevăzute în temeiul articolului 2 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 2580/2001 rămân valabile.
Luând în considerare aceste elemente, Consiliul a decis că [PMOI] trebuie să facă în continuare obiectul măsurilor prevăzute în temeiul articolului 2 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 2580/2001.”
Procedura
11 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 21 iulie 2008, reclamanta a introdus prezenta acțiune.
12 Printr‑un înscris separat depus la grefa Tribunalului la aceeași dată, reclamanta a introdus o cerere de judecare a cauzei potrivit procedurii accelerate, conform articolului 76a din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Consiliul a prezentat observații cu privire la această cerere la 30 iulie 2008 și a depus memoriu în apărare la 10 septembrie 2008. La 22 septembrie 2008, Tribunalul (Camera a șaptea) a decis să admită cererea menționată, ca urmare a căreia a fost terminată procedura scrisă.
13 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a șaptea) a decis deschiderea procedurii orale și, în cadrul activităților de cercetare judecătorească prevăzute la articolul 65 din Regulamentul de procedură, a dispus, prin Ordonanța din 26 septembrie 2008, prezentarea de către Consiliu a tuturor documentelor referitoare la adoptarea deciziei atacate, în măsura în care privesc reclamanta, comunicarea acestora persoanei interesate fiind totuși rezervată, în acest stadiu al procedurii, în cazul în care Consiliul ar fi invocat caracterul confidențial al acestora.
14 Consiliul a dat curs acestei măsuri de cercetare judecătorească, într‑o primă etapă, prin actul depus la grefa Tribunalului la 10 octombrie 2008. La răspunsul acestuia erau atașate opt documente, dintre care șapte, necalificate ca fiind confidențiale, au fost comunicate reclamantei. Acesteia i s‑a solicitat să depună observații scrise cu privire la cele șapte documente în cauză, precum și cu privire la cererea de tratament confidențial având ca obiect al optulea document. Reclamanta a îndeplinit această solicitare prin actul depus la grefa Tribunalului la 5 noiembrie 2008.
15 Consiliul a dat curs acestei măsuri de cercetare judecătorească, într‑o a doua etapă, prin actul depus la grefa Tribunalului la 6 noiembrie 2008. La răspunsul său erau atașate patru noi documente, care au fost comunicate reclamantei.
16 Prin Ordonanța din 10 noiembrie 2008, după ascultarea părților, președintele Camerei a șaptea a Tribunalului a admis intervenția Republicii Franceze și a Comisiei Comunităților Europene în susținerea concluziilor Consiliului.
17 În cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură, prin scrisoarea grefei din 11 noiembrie 2008, Tribunalul (Camera a șaptea) a solicitat Consiliului, pe de o parte, să depună observații scrise cu privire la anumite susțineri de fapt și la anumite noi argumente juridice conținute în observațiile reclamantei depuse la grefă la 5 noiembrie 2008 și, pe de altă parte, să prezinte toate documentele aflate în posesia sa care descriu sau care se referă la procedura de vot care a condus la adoptarea deciziei atacate, inclusiv procesele‑verbale de ședință și de vot. Consiliul a dat curs acestei cereri prin actul depus la grefa Tribunalului la 21 noiembrie 2008.
18 În cadrul acelorași măsuri de organizare a procedurii, precum și în temeiul articolului 24 din Statutul Curții de Justiție, prin scrisoarea grefei din 11 noiembrie 2008, Tribunalul (Camera a șaptea) a solicitat Regatului Unit să depună observații scrise cu privire la susținerile de fapt referitoare la procedura de adoptare a deciziei atacate, conținute în observațiile reclamantei depuse la grefă la 5 noiembrie 2008. Regatul Unit s‑a conformat acestei cereri prin actul depus la grefa Tribunalului la 20 noiembrie 2008.
19 Prin actul depus la grefa Tribunalului la 24 noiembrie 2008, reclamanta a prezentat anumite observații scrise cu privire la raportul de ședință. Consiliul a răspuns în replică la aceste observații prin actul depus la grefă la 28 noiembrie 2008.
20 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 3 decembrie 2008.
Concluziile părților
21 Reclamanta a solicitat Tribunalului:
– anularea deciziei atacate în măsura în care o privește;
– obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.
22 Consiliul a solicitat Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca nefondată;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
23 Republica Franceză și Comisia susțin primul capăt de cerere al Consiliului.
În drept
24 Reclamanta invocă, în esență, cinci motive în susținerea concluziilor sale de anulare a deciziei atacate. Primul se întemeiază pe o eroare manifestă de apreciere. Al doilea se întemeiază pe încălcarea articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și a sarcinii probei. Al treilea se întemeiază pe încălcarea dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă. Al patrulea se întemeiază pe încălcarea dreptului la apărare și a obligației de motivare. Al cincilea se întemeiază pe un abuz de putere sau de procedură.
25 În observațiile depuse la grefa Tribunalului la 5 noiembrie 2008, reclamanta invocă totodată un al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea unei norme fundamentale de procedură. Tribunalul consideră că acest nou motiv este admisibil. Pe de o parte, într‑adevăr, acesta este întemeiat pe elemente de drept și de fapt care au fost descoperite pe parcursul procesului, în sensul articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură. Pe de altă parte și în orice caz, acest motiv este de ordine publică și, prin urmare, poate fi invocat din oficiu, din moment ce este întemeiat pe încălcarea unei norme fundamentale de procedură referitoare chiar la condițiile de adoptare a actului comunitar atacat.
26 Tribunalul va examina în primul rând acest al șaselea motiv, ulterior al patrulea motiv și la sfârșit, împreună, al doilea și al treilea motiv.
Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea unei norme fundamentale de procedură
27 În observațiile scrise cu privire la primele șapte documente prezentate de Consiliu în executarea Ordonanței privind activitățile de cercetare judecătorească din 26 septembrie 2008, depuse la grefa Tribunalului la 5 noiembrie 2008, reclamanta invocă, în special, un motiv nou, întemeiat pe neregularitatea procesului de vot, în cadrul Consiliului, pentru toate proiectele de decizii comunitare de înghețare a fondurilor.
28 În susținerea acestei critici, reclamanta face trimitere la o declarație făcută în fața House of Lords (Camera Lorzilor, Regatul Unit) de Lordul Malloch-Brown, Minister of State to the Foreign and Commonwealth Office (secretar de stat pentru afaceri externe și Commonwealth, denumit în continuare „Minister of State”), la 22 iulie 2008. Întrebat asupra motivelor pentru care guvernul Regatului Unit nu a făcut decât să se abțină cu ocazia votului în Consiliu din 15 iulie 2008 care a condus la adoptarea deciziei atacate, în loc să se opună menținerii PMOI pe lista în litigiu, și aceasta în pofida deciziei POAC și a Hotărârii Court of Appeal, Minister of State a declarat următoarele, potrivit transcrierii oficiale a declarației sale în Hansard:
„Eram hotărâți să respectăm decizia [Court of Appeal] și din acest motiv nu am fost în măsură să susținem guvernul [francez], care a adus la cunoștință noi informații, care nu erau disponibile anterior, în temeiul cărora a putut să convingă multe guverne europene să îl susțină. În ceea ce privește motivele pentru care am preferat să ne abținem decât să ne opunem menținerii [PMOI] pe listă, dificultatea o reprezenta faptul că era o listă globală, care cuprindea toate organizațiile teroriste, și trebuie să se voteze pentru sau împotriva acestei liste. Prin urmare, eram confruntați cu situația foarte dezagreabilă în care fie vechea listă era menținută, ceea ce nu ar fi adus niciun avantaj, întrucât PMOI rămânea inclusă în aceasta, fie nu mai exista o listă a organizațiilor teroriste în Europa. Am considerat că aceasta constituia o amenințare inacceptabilă pentru populația Regatului Unit, precum și pentru restul continentului.”
29 Reclamanta susține că faptul de a nu acorda statelor membre posibilitatea de a vota împotriva menținerii unei anumite organizații pe lista în litigiu, în cazul în care acesta ar fi dovedit, ar fi absolut contrar reglementării comunitare pertinente și obligației care revine Consiliului și statelor membre de a examina în detaliu și de la caz la caz dacă menținerea persoanei interesate pe lista în litigiu rămâne justificată. Aceasta adaugă că pare să rezulte din declarația Minister of State că, dacă Regatul Unit ar fi avut posibilitatea de a vota în mod individual în privința fiecărei organizații, acest stat membru (la fel ca și alte state membre, consideră reclamanta) ar fi votat împotriva menținerii sale pe lista în litigiu, ceea ce, ținând seama de regula unanimității prevăzute de Regulamentul nr. 2580/2001, nu ar fi putut decât să antreneze retragerea sa de pe lista respectivă.
30 Prin acest motiv, reclamanta susține în esență că recurgerea în cadrul Consiliului la o procedură de vot „în bloc” asupra unei liste globale, fără a prevedea posibilitatea unui vot individual în privința persoanelor sau a entităților vizate, cu ocazia revizuirii periodice a măsurilor comunitare de înghețare a fondurilor, viciază atât de grav întregul proces de adoptare a acestor măsuri, încât trebuie calificată drept un abuz de putere și de procedură, o încălcare a unei norme fundamentale de procedură și o încălcare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și a articolului 1 alineatul 6 din Poziția comună 2001/931. Având în vedere aceste susțineri, Tribunalul a adoptat măsurile de organizare a procedurii prevăzute la punctele 17 și 18 de mai sus.
31 Cu toate acestea, în observațiile scrise depuse la grefa Tribunalului la 21 noiembrie 2008, Consiliul a susținut că, în cadrul revizuirii la intervale regulate, cel puțin o dată pe semestru, a numelor persoanelor și ale entităților incluse în lista din anexa la Regulamentul nr. 2580/2001, astfel cum este prevăzută la articolul 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931, fiecare membru al Consiliului este îndreptățit să se exprime cu privire la fiecare dintre aceste nume cu titlu individual și să indice care este poziția sa în privința acestuia. Consiliul adaugă că fiecare nume inclus pe listă trebuie aprobat cu unanimitate, astfel încât, dacă un stat membru se opune menținerii pe listă a unei anumite persoane sau entități, unanimitatea cerută pentru această menținere nu există. Consiliul invocă, drept dovadă a afirmațiilor sale, procesele‑verbale ale reuniunilor grupului de lucru al Consiliului privind Poziția comună 2001/931 (denumit în continuare „grupul de lucru PC 2001/931”) din 2 și din 24 iunie și din 2 iulie 2008, atașate în anexele 1, 3 și 4 la răspunsul său din 10 octombrie 2008 la Ordonanța privind activitățile de cercetare judecătorească din 26 septembrie 2008.
32 În observațiile scrise cu privire la susținerile de fapt ale reclamantei privind procedura de adoptare a deciziei atacate, depuse la grefa Tribunalului la 20 noiembrie 2008, Regatul Unit s‑a limitat, pe de altă parte, să arate că, „dat fiind că cererea [Tribunalului] se refer[ea] la comportamentul membrilor Consiliului în calitatea lor de membri ai acestei instituții, Consiliul însuși [era] cel mai bine poziționat pentru a răspunde la orice întrebare care avea legătură cu adoptarea legislației în cadrul Consiliului”.
33 În aceste condiții, și indiferent care ar fi sensul și valoarea care trebuie atribuite declarațiilor făcute de Minister of State în fața House of Lords la 22 iulie 2008, Tribunalul nu poate decât să constate, având în vedere elementele depuse la dosar, că nu există niciun indiciu obiectiv care să permită acreditarea tezei reclamantei potrivit căreia statele membre reunite în cadrul Consiliului ar fi constrânse să voteze „pentru sau împotriva” unei „liste globale”, fără a avea posibilitatea de a se pronunța în mod individual și de la caz la caz dacă includerea sau menținerea unei anumite persoane sau entități pe lista în cauză este sau rămâne justificată.
34 Dimpotrivă, documentele depuse de Consiliu arată că astfel de examinări sau revizuiri de la caz la caz au loc în mod efectiv în cadrul grupului de lucru PC 2001/931. În special, procesul‑verbal al reuniunii din 2 iulie 2008 a grupului de lucru PC 2001/931 menționat demonstrează că delegațiilor statelor membre li s‑a acordat un termen suplimentar, care expira la 4 iulie 2008, pentru a indica dacă, „în lumina informațiilor adiționale furnizate de un stat membru și a expunerii de motive revizuite care [le] fusese distribuită”, acestea aveau „vreo obiecție împotriva includerii pe listă a vreunuia dintre grupuri potrivit noii baze propuse”. Întrucât această mențiune privea, în mod evident, cazul special al reclamantei, trebuie să se constate că statele membre și‑au rezervat în mod expres posibilitatea de a se opune menținerii acesteia pe lista în litigiu, dar că în final au ales să nu folosească această posibilitate.
35 Din considerațiile de mai sus reiese că al șaselea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.
Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare
36 În această privință, nu se contestă adoptarea de către Consiliu a deciziei atacate fără a fi comunicat în prealabil reclamantei noile informații sau noile elemente din dosar care, potrivit acestuia, justificau menținerea acesteia pe lista în litigiu, și anume cele privind urmărirea penală începută de Parchetul Antiterorist de pe lângă Tribunalul de Mare Instanță din Paris în aprilie 2001 și cele două suplimente de rechizitoriu din martie și din noiembrie 2007. A fortiori, nu i s‑a dat posibilitatea de a‑și prezenta, anterior adoptării deciziei atacate, punctul de vedere cu privire la acest aspect.
37 Prin urmare, trebuie să se constate că decizia atacată a fost adoptată cu încălcarea principiilor enunțate de Tribunal în Hotărârea OMPI în ceea ce privește respectarea dreptului la apărare (a se vedea în special punctele 120, 126 și 131).
38 Cu toate acestea, Consiliul susține, în primul rând, că aprecierile exprimate de Tribunal în Hotărârea OMPI în ceea ce privește deciziile subsecvente de înghețare a fondurilor nu țin seama de situația deosebită în care acesta s‑ar fi aflat în speță. Într‑adevăr, Tribunalul ar fi prezumat în acestea că decizia autorității naționale competente care a stat la baza deciziei inițiale de înghețare a fondurilor ar continua să fie în vigoare, fără a avea în vedere posibilitatea ca această decizie să poată fi revocată sau retrasă chiar și în cazul în care Consiliul ar fi primit noi informații care justificau menținerea persoanei interesate pe lista în litigiu. Aceasta ar fi fost situația, în iunie 2008, în ceea ce o privește pe reclamantă. În împrejurările din speță, Consiliul ar fi considerat că obiectivul de interes public urmărit de Comunitate potrivit Rezoluției 1373 (2001) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite nu putea fi atins decât prin înlocuirea imediată a deciziei în vigoare la acel moment cu o nouă decizie a Consiliului, întemeiată pe noi informații, pe care le‑a luat în considerare de urgență. Consiliul apreciază că, procedând în acest mod, a realizat singurul echilibru posibil între necesitatea de a lua în mod corect în considerare faptul că decizia autorității naționale competente care a stat la baza deciziei inițiale de înghețare a fondurilor reclamantei fusese retrasă și necesitatea de a asigura că respectivele fonduri rămân înghețate având în vedere noile informații care îi fuseseră comunicate și care justificau, potrivit acestuia, menținerea în vigoare a măsurilor restrictive care o priveau pe reclamantă. Acesta adaugă că orice întrerupere în aplicarea acestor măsuri ar fi permis imediat reclamantei să aibă acces la fondurile sale, ceea ce ar fi lipsit de efectivitate decizia atacată. Potrivit Consiliului, nimic din Hotărârea OMPI nu sugerează că nu ar fi fost îndreptățit să acționeze în acest mod, ținând seama de împrejurările deosebite din speță.
39 Tribunalul consideră că această argumentare a Consiliului nu justifică în niciun fel pretinsa imposibilitate în care s‑ar fi aflat această instituție de a adopta decizia atacată potrivit unei proceduri care respectă dreptul la apărare al reclamantei.
40 Mai precis, urgența invocată nu este deloc dovedită. Într‑adevăr, chiar dacă se admite că, în speță, Consiliul nu avea obligația imediată de a retrage reclamanta de pe lista în litigiu ca urmare a deciziei POAC din 30 noiembrie 2007, în orice caz, începând cu 7 mai 2008, data pronunțării Hotărârii Court of Appeal, s‑a pus capăt definitiv posibilității acestuia de a se mai întemeia pe decizia Home Secretary care a stat la baza deciziei inițiale de înghețare a fondurilor reclamantei. Or, între această dată de 7 mai 2008 și cea a adoptării deciziei atacate, la 15 iulie 2008, s‑au scurs mai mult de două luni. În această privință, Consiliul nu explică de ce nu a fost posibil să întreprindă de îndată după 7 mai 2008 demersurile în vederea fie a retragerii reclamantei de pe lista în litigiu, fie a menținerii sale pe această listă în temeiul unor noi elemente.
41 În plus, chiar dacă se presupune că primele elemente referitoare la urmărirea penală începută la Paris în aprilie 2001 nu au fost comunicate de autoritățile franceze Consiliului decât în iunie 2008, aceasta nu explică de ce aceste noi elemente nu puteau să fie comunicate de îndată reclamantei, dacă Consiliul înțelegea să le rețină în sarcina sa de atunci înainte. Cu atât mai mult cu cât procedura orală fusese redeschisă în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea PMOI, prin Ordonanța Tribunalului din 12 iunie 2008, iar data limită pentru depunerea observațiilor părților cu privire la Hotărârea Court of Appeal și la observațiile cu privire la această hotărâre depuse de reclamantă fusese stabilită pentru 7 iulie 2008. Pe parcursul acestei întregi perioade, Consiliul era în măsură să comunice „noile elemente” reclamantei și, dacă era cazul, Tribunalului în cadrul procedurii în curs în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea PMOI. În această privință, este necesar să se sublinieze că, în observațiile depuse la grefa Tribunalului la 7 iulie 2008 în cauza menționată, Consiliul a declarat în mod expres intenția sa de a lua poziție de urgență cu privire la „noi elemente” aduse la cunoștința sa. Trebuie să se sublinieze totodată și faptul că, în speță, Consiliul s‑a abținut să comunice aceste noi elemente reclamantei, fără a invoca vreo imposibilitate materială sau juridică în acest sens, și aceasta chiar în condițiile în care Tribunalul anulase, prin Hotărârea OMPI, una dintre precedentele sale decizii tocmai pentru motivul că respectiva decizie nu făcuse obiectul unei astfel de comunicări prealabile.
42 Trebuie să se adauge că nici Hotărârea Court of Appeal, nici Ordonanța Home Secretary din 23 iunie 2008 nu au avut efect automat și imediat asupra Deciziei 2007/868 de înghețare a fondurilor în vigoare la acel moment. Conform principiului prezumției de validitate a actelor comunitare, această decizie rămânea în vigoare, cu forță de lege, în pofida dispariției „substratului” său național, atât timp cât nu fusese revocată, anulată în cadrul unei acțiuni în anulare sau declarată nulă în urma unei trimiteri preliminare ori a unei excepții de nelegalitate (a se vedea Hotărârea PMOI, punctul 55 și jurisprudența citată).
43 Așadar, în fapt, ca și în drept, este eronat să se afirme că, în urma intrării în vigoare a Ordonanței Home Secretary și a comunicării mai mult sau mai puțin concomitente de noi elemente de către autoritățile franceze, trebuia adoptată o nouă decizie de înghețare a fondurilor atât de urgent încât nu permitea respectarea dreptului la apărare al reclamantei.
44 Mai mult, Tribunalul apreciază că abținerea Consiliului de a se conforma în speță unei proceduri totuși clar definite de Hotărârea OMPI, abținere intervenită în cunoștință de cauză și care nu se poate întemeia pe nicio justificare rezonabilă, ar putea constitui un indiciu pertinent în cadrul examinării celui de al cincilea motiv, întemeiat pe un exces sau pe un abuz de putere.
45 Consiliul susține, în al doilea rând, că expunerea de motive notificată reclamantei permite acesteia să își valorifice dreptul la exercitarea unei căi de atac și instanței comunitare să își exercite controlul. Reclamanta ar fi avut de asemenea posibilitatea de a‑și susține observațiile cu privire la expunerea de motive, cu respectarea dreptului său la apărare, din moment ce cererea introductivă de instanță fusese imediat transmisă de Consiliu delegațiilor statelor membre.
46 Această argumentare, care provine dintr‑o confuzie între garantarea dreptului la apărare în cadrul procedurii administrative și cea care rezultă din dreptul la exercitarea unei căi de atac efective împotriva actului cauzator de prejudicii adoptat în urma acestei proceduri, a fost deja respinsă în mod expres de Tribunal în Hotărârea OMPI (punctul 94 și jurisprudența citată).
47 În concluzie, Tribunalul constată că menținerea înghețării fondurilor reclamantei operată prin decizia atacată a intervenit ca urmare a unei proceduri în cursul căreia dreptul la apărare al reclamantei nu a fost respectat. Această considerație nu poate decât să antreneze anularea acestei decizii, în măsura în care privește reclamanta.
48 Deși nu este necesar, în aceste condiții, să ne pronunțăm cu privire la celelalte motive ale acțiunii, Tribunalul va examina totuși al doilea și al treilea motiv, datorită importanței lor în raport cu dreptul fundamental la o protecție jurisdicțională efectivă.
Cu privire la al doilea și la al treilea motiv, întemeiate pe încălcarea articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și a sarcinii probei și, respectiv, pe încălcarea dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă
49 În această privință, Tribunalul amintește de la bun început că în Hotărârile OMPI și PMOI a precizat: a) condițiile de punere în aplicare a articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 și a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001; b) sarcina probei, care revine în acest context Consiliului; c) întinderea controlului jurisdicțional în acest domeniu.
50 Astfel cum a subliniat Tribunalul la punctele 115 și 116 din Hotărârea OMPI și la punctul 130 din Hotărârea PMOI, elementele de fapt și de drept care pot condiționa aplicarea unei măsuri de înghețare a fondurilor în cazul unei persoane, al unui grup sau al unei entități sunt stabilite la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001. Potrivit acestei dispoziții, Consiliul, hotărând în unanimitate, stabilește, revizuiește și modifică lista de persoane, de grupuri și de entități cărora li se aplică respectivul regulament, în conformitate cu dispozițiile articolului 1 alineatele (4), (5) și (6) din Poziția comună 2001/931. Așadar, lista în discuție se stabilește, în conformitate cu articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, pe baza unor informații precise sau a unor elemente din dosar care arată că s‑a luat o decizie de către o autoritate competentă cu privire la persoanele, grupurile și entitățile vizate, fie că este vorba despre inițierea unor cercetări sau a urmăririi penale pentru un act terorist ori de tentativa de a săvârși, de a participa la sau de a facilita un astfel de act, bazate pe probe sau pe indicii serioase și credibile, fie că este vorba despre o condamnare pentru astfel de fapte. Prin „autoritate competentă” se înțelege o autoritate judiciară sau, în cazul în care autoritățile judiciare nu au nicio competență în domeniu, o autoritate competentă echivalentă în acest domeniu. Pe de altă parte, numele persoanelor și ale entităților incluse în listă trebuie să facă obiectul unei revizuiri la intervale regulate, cel puțin o dată pe semestru, pentru a se asigura că menținerea lor pe listă rămâne justificată, în conformitate cu dispozițiile articolului 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931.
51 La punctul 117 din Hotărârea OMPI și la punctul 131 din Hotărârea PMOI, Tribunalul a dedus din aceste dispoziții că procedura prin care se poate dispune o măsură de înghețare a fondurilor în temeiul reglementării pertinente se derulează pe două niveluri, unul național, iar celălalt comunitar. Într‑o primă etapă, o autoritate națională competentă, în principiu judiciară, trebuie să adopte în privința persoanei în cauză o decizie care să corespundă definiției date la articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931. Dacă este vorba despre o decizie de inițiere a unor cercetări sau a urmăririi penale, aceasta trebuie să fie întemeiată pe probe sau pe indicii serioase și credibile. Într‑o a doua etapă, Consiliul, hotărând în unanimitate, trebuie să decidă includerea persoanelor în cauză în lista în litigiu, pe baza unor informații precise sau a unor elemente din dosar care arată că s‑a luat o astfel de decizie. În continuare, Consiliul trebuie să se asigure la intervale regulate, cel puțin o dată pe semestru, că menținerea acestora pe listă se justifică în continuare. În această privință, verificarea existenței unei decizii a unei autorități naționale care să corespundă definiției menționate apare ca fiind o condiție prealabilă esențială pentru adoptarea de către Consiliu a unei decizii inițiale de înghețare a fondurilor, în timp ce verificarea măsurilor luate în urma acestei decizii la nivel național apare indispensabilă în contextul adoptării unei decizii subsecvente de înghețare a fondurilor.
52 Pe de altă parte, la punctul 123 din Hotărârea OMPI și la punctul 132 din Hotărârea PMOI, Tribunalul a amintit că, în temeiul articolului 10 CE, relațiile dintre statele membre și instituțiile comunitare sunt guvernate de obligații reciproce de cooperare loială (a se vedea Hotărârea Curții din 16 octombrie 2003, Irlanda/Comisia, C‑339/00, Rec., p. I‑11757, punctele 71 și 72 și jurisprudența citată). Acest principiu este de aplicare generală și se impune în special în cadrul cooperării polițienești și judiciare în materie penală [denumită în mod obișnuit „justiție și afaceri interne” (JAI)] reglementată de titlul VI din Tratatul UE, care, de altfel, se întemeiază integral pe cooperarea dintre statele membre și instituții (Hotărârea Curții din 16 iunie 2005, Pupino, C‑105/03, Rec., p. I‑5285, punctul 42).
53 La punctul 124 din Hotărârea OMPI și la punctul 133 din Hotărârea PMOI, Tribunalul a apreciat că, într‑o situație în care își găsesc aplicarea articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 și articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001, dispoziții care instituie o formă de cooperare specifică între Consiliu și statele membre, în cadrul luptei comune împotriva terorismului, acest principiu determină, pentru Consiliu, obligația de a urma pe cât posibil aprecierea autorității naționale competente, cel puțin dacă este vorba despre o autoritate judiciară, în special în ceea ce privește existența unor „probe sau indicii serioase și credibile” pe care se bazează decizia acesteia.
54 Astfel cum s‑a statuat la punctul 134 din Hotărârea PMOI, din cele ce precedă rezultă că, deși revine Consiliului sarcina probei faptului că înghețarea fondurilor unei persoane, ale unui grup sau ale unei entități este sau continuă să fie justificată din punct de vedere legal, în raport cu reglementarea pertinentă, obiectul acestei probe este relativ limitat la nivelul procedurii comunitare de înghețare a fondurilor. În cazul unei decizii inițiale de înghețare a fondurilor, aceasta privește, în esență, existența unor informații precise sau a unor elemente din dosar care arată că, în privința persoanei în cauză, s‑a luat o decizie de către o autoritate națională care îndeplinește condițiile cuprinse în definiția de la articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931. Pe de altă parte, în cazul unei decizii subsecvente de înghețare a fondurilor, după revizuire, sarcina probei privește, în esență, aspectul dacă înghețarea fondurilor se justifică în continuare având în vedere toate împrejurările pertinente din speță și, în mod special, măsurile luate în urma respectivei decizii a autorității naționale competente.
55 În ceea ce privește controlul exercitat de Tribunal, acesta a recunoscut, la punctul 159 din Hotărârea OMPI și la punctul 137 din Hotărârea PMOI, că, în conformitate cu o poziție comună adoptată în temeiul politicii externe și de securitate comune, Consiliul dispune de o largă putere de apreciere în ceea ce privește elementele care trebuie luate în considerare în vederea adoptării de sancțiuni economice și financiare pe baza articolelor 60 CE, 301 CE și 308 CE. Această putere de apreciere privește în special considerațiile de oportunitate pe care se bazează astfel de decizii. Cu toate acestea (a se vedea punctul 138 din Hotărârea PMOI), deși Tribunalul recunoaște Consiliului o marjă de apreciere în domeniu, aceasta nu implică faptul că trebuie să se abțină de la controlul interpretării de către această instituție a datelor pertinente. Într‑adevăr, instanța comunitară trebuie nu numai să verifice exactitatea materială a elementelor de probă invocate, credibilitatea și coerența acestora, ci și să controleze dacă aceste elemente constituie toate datele pertinente care trebuie luate în considerare pentru a aprecia situația și dacă sunt de natură să susțină concluziile care sunt desprinse din acestea. Totuși, în cadrul acestui control, Tribunalul nu trebuie să înlocuiască aprecierea Consiliului cu privire la oportunitate cu propria apreciere (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Curții din 22 noiembrie 2007, Spania/Lenzing, C‑525/04 P, Rep., p. I‑9947, punctul 57 și jurisprudența citată).
56 În speță, Tribunalul constată că nici informațiile conținute în decizia atacată, în expunerea de motive a acesteia și în scrisoarea de notificare a acesteia și nici măcar cele cuprinse în cele două răspunsuri ale Consiliului la Ordonanța privind activitățile de cercetare judecătorească din 26 septembrie 2008 nu îndeplinesc cerințele privind proba amintite mai sus, astfel încât nu este dovedit în mod legal că decizia atacată a fost adoptată în conformitate cu dispozițiile articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 și ale articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001.
57 Mai precis, Consiliul nu a comunicat Tribunalului nicio informație precisă și niciun element din dosar care să arate că urmărirea penală începută de Parchetul Antiterorist de pe lângă Tribunalul de Mare Instanță din Paris în aprilie 2001 și cele două suplimente de rechizitoriu din martie și din noiembrie 2007 constituie în privința reclamantei, astfel cum afirmă Consiliul, fără a‑și susține în alt mod afirmațiile, o decizie care răspunde definiției de la articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931.
58 În această privință, se impune reproducerea integrală a celor mai pertinente pasaje din primul răspuns al Consiliului la Ordonanța privind activitățile de cercetare judecătorească din 26 septembrie 2008:
„3. Grupul [de lucru PC 2001/931] a ținut patru reuniuni pregătitoare pentru adoptarea deciziei în cauză de către Consiliu – în măsura în care aceasta privea reclamanta – și anume la 2 iunie, la 13 iunie, la 24 iunie și la 2 iulie 2008 […]
[…]
6. Pentru necesitățile acestor reuniuni, Republica Franceză a distribuit de asemenea delegațiilor trei documente care descriu noua bază propusă pentru înscrierea reclamantei pe listă și care explică motivele propunerii sale. Al treilea document cuprindea, în parte, textul care a devenit expunerea de motive adoptată de Consiliu și care este deja depus la dosarul cauzei. La momentul difuzării lor, aceste documente au fost clasificate de Republica Franceză ca fiind confidențiale. Consiliul a avertizat‑o pe aceasta din urmă cu privire la ordonanța pronunțată de Tribunal și acest stat examinează în prezent posibilitatea declasificării documentelor în cauză. Consiliul a fost informat totodată că, din cauza necesității respectării cerințelor de drept intern, o decizie cu privire la acest punct nu va putea fi adoptată în termenul fixat de grefă. Consiliul nu este, prin urmare, în măsură să dea curs în acest moment ordonanței Tribunalului în ceea ce privește documentele menționate, întrucât nu este abilitat să le transmită Tribunalului, nici chiar în regim confidențial. Consiliul solicită în mod respectuos Tribunalului să dea dovadă de înțelegere în această privință și se angajează să informeze Tribunalul de îndată ce Republica Franceză va fi adoptat o decizie cu privire la documentele în cauză.
[…]
11. În special, Consiliul ține să sublinieze că nu a primit niciun alt element de probă referitor la urmărirea penală desfășurată în Franța decât cele care figurează în expunerea de motive. Acesta consideră că astfel de probe suplimentare trebuie, potrivit dreptului francez, să rămână confidențiale pe parcursul derulării urmăririi. Consiliul a reprodus toate elementele esențiale privind ancheta de care a dispus pentru elaborarea expunerii de motive. Unul dintre documentele menționate la punctul 6 conținea o listă mai detaliată a infracțiunilor care fac obiectul urmăririi, dar acestea sunt toate acoperite de descrierea generală furnizată în expunerea de motive (și anume o serie de infracțiuni, toate în legătură, cu titlu principal sau conex, cu o acțiune colectivă al cărei obiectiv este tulburarea gravă a ordinii publice prin intimidare sau prin teroare, precum și finanțarea unui grup terorist și spălarea produsului direct sau indirect al infracțiunilor de escrocherie asupra unor persoane deosebit de vulnerabile și escrocherie în grup organizat în legătură cu o acțiune teroristă).
12. Consiliul nu dispune de nicio altă informație privind urmărirea decât cele care au legătură cu natura infracțiunilor care fac obiectul urmăririi și precizările cu privire la data începutului urmăririi și momentul în care au fost adăugate suplimentele de rechizitoriu. Acesta nu a fost informat cu privire la identitatea precisă a persoanelor vizate de anchetă; nu are cunoștință decât de faptul că aceste persoane sunt membri prezumați ai reclamantei, astfel cum menționează expunerea de motive. Nu deține mai multe informații cu privire la evoluția posibilă a urmăririi. În rezumat, atunci când a fost adoptată decizia contestată, acesta nu dispunea de nicio altă probă «invocată împotriva reclamantei» în cadrul urmăririi decât cele care sunt menționate în expunerea de motive.”
59 Or, având în vedere contestațiile privind faptele și criticile formulate de reclamantă, nici explicațiile astfel oferite de Consiliu, nici documentele depuse de acesta nu permit justificarea în mod legal a deciziei atacate, mai precis în raport cu articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001.
60 Aceeași este situația chiar și ținându‑se seama de al doilea răspuns al Consiliului la Ordonanța privind activitățile de cercetare judecătorească din 26 septembrie 2008, în anexa căruia această instituție a prezentat versiunea neconfidențială a celor trei documente menționate la punctul 58 de mai sus, și anume cele prin care autoritățile franceze îi comunicaseră, în iunie 2008, informații privind urmărirea penală începută la Paris în aprilie 2001 și extinsă în 2007, în temeiul cărora a fost adoptată decizia atacată.
61 În această privință, reclamanta a susținut în special că urmărirea penală începută în Franța în aprilie 2001 era o anchetă împotriva unui autor necunoscut, care putea să îi vizeze eventual pe unii dintre membrii sau simpatizații săi, dar nu PMOI ca atare.
62 Trebuie să se constate, într‑adevăr, că, în primul dintre cele trei documente menționate la punctul 58 de mai sus, din data de 9 iunie 2008, autoritățile franceze s‑au limitat să menționeze că „la 9 aprilie 2001, s‑a început urmărirea penală împotriva a 17 persoane susceptibile să aparțină [PMOI]”, că „această urmărire [era] încă în curs” și că, „[în] acest stadiu, 24 de persoane [erau] cercetate”. Nicio explicație nu a fost totuși oferită cu privire la motivele pentru care chiar aceste autorități ajunseseră la concluzia, în același document, că „[a]ceastă procedură constitu[ia] o decizie împotriva [PMOI] a unei autorități competente potrivit articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931”.
63 În răspuns la această susținere a reclamantei, necontestată ca atare, Consiliul afirmă că o astfel de împrejurare este nu numai imaginabilă, dar chiar logică și adecvată în contextul înghețării fondurilor unei organizații precum reclamanta. Pe de o parte, într‑adevăr, infracțiuni precum asocierea în vederea pregătirii de acte de terorism, finanțarea unei organizații teroriste și spălarea de bani în legătură cu o organizație teroristă nu ar putea fi comise de organizație însăși, ci numai de indivizi care sunt membri ai acesteia. Pe de altă parte, reclamanta însăși nu ar putea face obiectul urmăririi din moment ce nu are personalitate juridică.
64 Or, aceste explicații vin în contradicție mai întâi cu formularea articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, care prevede ca o decizie să fie luată „cu privire la persoanele, grupurile și entitățile vizate”.
65 Chiar presupunând că această dispoziție nu trebuie interpretată literal, ar trebui în plus, pentru ca argumentarea Consiliului să poată fi reținută, ca această instituție sau autoritate națională competentă vizată să explice motivele specifice și concrete pentru care, în speță, actele imputabile unor indivizi pretinși membri sau simpatizanți ai PMOI trebuie imputate PMOI înseși. Or, astfel cum s‑a subliniat deja, o astfel de explicație lipsește cu desăvârșire în speță.
66 În lipsa unor informații mai precise, nu este posibil nici să se verifice veridicitatea și pertinența afirmației conținute în expunerea de motive, potrivit căreia mai mulți dintre pretinșii membri ai reclamantei ar face în prezent obiectul unor urmăriri pentru activități penale în legătură cu o acțiune teroristă. În această privință, reclamanta a susținut în cererea sa că, în afara urmăririi penale începute în Franța în 2001, nu are cunoștință ca vreunul dintre membrii sau simpatizații săi să fie urmărit în vreunul dintre statele membre pentru finanțarea de activități teroriste sau de alte activități criminale care o privesc, contrar celor afirmate în expunerea de motive. Pe de altă parte, niciunul dintre membrii sau simpatizanții săi nu ar fi fost niciodată condamnat pentru activități ilegale legate de terorism sau de finanțarea acestuia. Consiliul nu a respins în niciun mod aceste afirmații în memoriul său în apărare.
67 În ceea ce privește suplimentele de rechizitoriu din 19 martie și din 13 noiembrie 2007, reclamanta susține de asemenea că acestea nu o privesc în niciun mod și că nici măcar nu fac referire la ea. În primul său răspuns la Ordonanța privind activitățile de cercetare judecătorească, Consiliul admite că nu a fost informat cu privire la identitatea indivizilor vizați de aceste acte și că știe cel mult că aceste persoane sunt pretinși membri ai PMOI. Și aici, legătura dintre persoanele în cauză și reclamantă, la fel ca și motivele care ar putea justifica de ce actele primelor se impută celei de a doua, nu sunt deloc clarificate.
68 Se impune în plus să se sublinieze că niciun element din dosar nu permite să se dovedească faptul că urmărirea penală începută în Franța în aprilie 2001, chiar presupunând că este fapta unei „autorități judiciare”, ceea ce reclamanta contestă de asemenea, ar fi întemeiată, potrivit aprecierii acestei autorități, pe probe sau pe indicii serioase și credibile, astfel cum prevede articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931.
69 În această privință, este adevărat că, la punctul 3 litera (b) a doua liniuță din ultimul dintre cele trei documente menționate la punctul 58 de mai sus, din data de 26 iunie 2008, autoritățile franceze din cadrul Consiliului au afirmat că existența acestei urmăriri penale „dovedește că autoritățile judiciare dispun de «indicii serioase sau credibile» impuse potrivit articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună [2001/931] și care implică [PMOI] în activități de terorism într‑o perioadă recentă”.
70 Or, nu numai că această apreciere nu este efectuată de o autoritate judiciară națională competentă, dar, într‑o scrisoare către Consiliu din 3 noiembrie 2008, atașată în anexa 4 la al doilea răspuns al Consiliului la Ordonanța privind activitățile de cercetare judecătorească din 26 septembrie 2008, Ministerul Afacerilor Externe și Europene al Republicii Franceze (MAEE) a indicat, referindu‑se în mod specific la punctul 3 litera (b) a doua liniuță din ultimul dintre cele trei documente menționate la punctul 58 de mai sus, că i „se pare oportun și în conformitate cu dreptul că precizeze că este vorba despre concluzii la care a ajuns MAEE pe baza elementelor obiective ale procedurii franceze comunicate de Parchetul de pe lângă Tribunalul de Mare Instanță din Paris, în aplicarea articolului 11 [al treilea paragraf] din Codul de procedură penală, și care nu angajează decât MAEE”.
71 În sfârșit, Tribunalul subliniază că, la cererea autorităților franceze, Consiliul a refuzat „declasificarea” punctului 3 litera (a) din ultimul dintre cele trei documente menționate la punctul 58 de mai sus, care conținea „sinteza principalelor puncte care justificau menținerea [OMPI] pe lista europeană”, realizată de aceste autorități în atenția anumitor delegații ale statelor membre. Potrivit scrisorii MAEE din 3 noiembrie 2008 adresată Consiliului, citată anterior, informațiile în cauză „au un caracter secret privind apărarea națională și fac, din acest motiv, obiectul unor măsuri de protecție destinate să restrângă difuzarea lor, în temeiul articolului 413-9 din Codul penal”, astfel încât „MAEE nu este în măsură să autorizeze comunicarea lor către Tribunal”.
72 În ceea ce privește susținerea Consiliului potrivit căreia ar fi obligat să respecte principiul confidențialității invocat de autoritățile franceze, aceasta nu permite să se înțeleagă în ce sens acest principiu ar fi încălcat prin comunicarea respectivelor elemente din dosar instanței comunitare, dar nu a fost încălcat prin comunicarea acelorași elemente Consiliului însuși și, prin urmare, guvernelor celorlalte 26 de state membre.
73 În orice caz, Tribunalul consideră că, în speță, Consiliul nu este îndreptățit să întemeieze decizia sa de înghețare a fondurilor pe informații sau pe elemente ale dosarului comunicate de un stat membru, dacă acest stat membru nu este dispus să autorizeze comunicarea acestora instanței comunitare învestite cu controlul legalității acestei decizii.
74 În această privință, trebuie amintit că, astfel cum s‑a pronunțat Tribunalul în Hotărârea OMPI (punctul 154), controlul jurisdicțional al legalității unei decizii de înghețare a fondurilor cuprinde și aprecierea situației de fapt și a împrejurărilor invocate în justificarea acesteia, precum și verificarea elementelor de probă și a informațiilor pe care este întemeiată această apreciere, astfel cum Consiliul recunoscuse în mod expres în înscrisurile sale în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Tribunalului din 21 septembrie 2005, Yusuf și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia (T‑306/01, Rec., p. II‑3533), anulată în recurs prin Hotărârea Curții din 3 septembrie 2008, Kadi și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia (C‑402/05 P și C‑415/05 P, nepublicată încă în Repertoriu). De asemenea, Tribunalul trebuie să se asigure cu privire la respectarea dreptului la apărare și a cerinței de motivare în această privință, precum și, dacă este cazul, cu privire la temeinicia considerațiilor imperative invocate în mod excepțional de Consiliu pentru a se sustrage de la acestea.
75 În prezenta cauză, acest control se dovedește cu atât mai mult indispensabil cu cât constituie singura garanție procedurală care permite să se asigure un just echilibru între cerințele combaterii terorismului internațional și protecția drepturilor fundamentale. Întrucât limitările aduse de Consiliu dreptului la apărare al persoanelor interesate trebuie să fie contrabalansate de un strict control jurisdicțional independent și imparțial (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 2 mai 2006, Eurofood IFSC, C‑341/04, Rec., p. I‑3813, punctul 66), instanța comunitară trebuie să poată controla legalitatea și temeinicia măsurilor de înghețare a fondurilor fără să îi poată fi opus secretul sau confidențialitatea elementelor de probă și a informațiilor folosite de Consiliu (Hotărârea OMPI, punctul 155).
76 În speță, refuzul Consiliului și al autorităților franceze de a comunica, fie și numai Tribunalului, informațiile cuprinse la punctul 3 litera (a) din ultimul dintre cele trei documente menționate la punctul 58 de mai sus are, așadar, drept consecință să nu permită acestuia exercitarea controlului de legalitate asupra deciziei atacate.
77 Rezultă că, în împrejurările din speță, astfel cum au fost descrise mai sus, numai comunicarea informațiilor cuprinse în răspunsurile Consiliului la Ordonanța privind activitățile de cercetare judecătorească din 26 septembrie 2008 și în anexele la aceste răspunsuri nu permite nici reclamantei și nici Tribunalului să se asigure că decizia atacată a fost adoptată în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și nu este afectată de o eroare manifestă de apreciere.
78 În aceste împrejurări, trebuie să se concluzioneze, pe de o parte, că nu s‑a dovedit în mod temeinic că decizia atacată a fost adoptată în conformitate cu dispozițiile articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 și ale articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și, pe de altă parte, că împrejurările înseși ale adoptării acesteia aduc atingere dreptului fundamental al reclamantei la un control jurisdicțional efectiv.
79 Prin urmare, al doilea și al treilea motiv sunt întemeiate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
80 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Consiliul a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantei.
81 Potrivit articolului 87 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, statele membre și instituțiile care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șaptea)
declară și hotărăște:
1) Decizia 2008/583/CE a Consiliului din 15 iulie 2008 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsurile restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Deciziei 2007/868/CE este anulată în măsura în care privește People’s Mojahedin Organization of Iran.
2) Obligă Consiliul să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de People’s Mojahedin Organization of Iran.
3) Republica Franceză și Comisia Comunităților Europene suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 4 decembrie 2008.
Semnături