ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera a doua)
25 septembrie 2008(*)
„Acțiune în anulare – FEDR – Desființarea unui sprijin financiar – Recuperarea sumelor plătite deja – Cereri de plată a unor daune moratorii – Compensare – Entitate regională sau locală – Lipsa afectării directe – Inadmisibilitate”
În cauzele conexate T‑392/03, T‑408/03, T‑414/03 și T‑435/03,
Regione Siciliana (Italia), reprezentată de G. Aiello și A. Cingolo, avvocati dello Stato,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Comunităților Europene, reprezentată de domnii E. de March, L. Flynn și G. Wilms, în calitate de agenți, asistați de A. Dal Ferro, avocat,
pârâtă,
având ca obiect, în cauza T‑392/03, o cerere de anulare a scrisorii Comisiei din 6 octombrie 2003, în ceea ce privește modalitățile de recuperare a sumelor plătite de Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) pentru proiectul de infrastructură denumit „barajul pe Gibbesi”, precum și a unor acte prealabile și derivate, în cauza T‑408/03, o cerere de anulare a scrisorii din 6 octombrie 2003, în ceea ce privește modalitățile de recuperare a sumelor plătite de FEDR pentru proiectele de infrastructură denumite „Aragona Favara” și „câmpia Catane”, precum și a unor acte prealabile și derivate, dintre care în special scrisorile Comisiei din 13 august 2003 și din 14 august 2003, în cauza T‑414/03, o cerere de anulare a scrisorii din 6 octombrie 2003, în ceea ce privește modalitățile de recuperare a sumelor plătite de FEDR pentru proiectul de infrastructură denumit „autostrada Messina‑Palermo”, precum și a unor acte prealabile și derivate, dintre care nota de debit nr. 3240406591 a Comisiei din 25 septembrie 2002, și, în cauza T‑435/03, o cerere de anulare a scrisorii Comisiei din 24 octombrie 2003 privind compensarea creanțelor și a datoriilor Comisiei legate de sprijinele din FEDR „Porto Empedocle”, „barajul pe Gibbesi”, „autostrada Messina‑Palermo”, „Aragona Favara” și „câmpia Catane”, precum și a unor acte prealabile și derivate,
TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera a doua),
compus din doamnele I. Pelikánová, președinte, K. Jürimäe și domnul S. Soldevila Fragoso (raportor), judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
pronunță prezenta
Ordonanță
Situația de fapt
1 Prin Decizia C (87) 2090 026 din 17 decembrie 1987, Comisia a acordat Republicii Italiene un sprijin din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) de 94 940 620 056 de lire italiene (ITL) referitor la realizarea unui baraj pe torentul Gibbesi (denumit în continuare „sprijinul «barajul pe Gibbesi»”). Autoritatea responsabilă cu realizarea proiectului era Ente minerario siciliano (Administrația minieră siciliană). Prin scrisoarea din 28 decembrie 1996, autoritățile italiene au solicitat prelungirea termenului – stabilit pentru 31 martie 1995 – pentru prezentarea cererii de plată definitivă. Ulterior, Comisia a decis deschiderea procedurii prevăzute la articolul 24 din Regulamentul (CEE) nr. 4253/88 al Consiliului din 19 decembrie 1988 de stabilire a dispozițiilor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2052/88 în ceea ce privește coordonarea colaborării dintre diferitele fonduri structurale, pe de o parte, și dintre acestea și cele ale Băncii Europene de Investiții și ale altor instrumente financiare existente, pe de altă parte (JO L 374, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 2082/93 al Consiliului din 20 iulie 1993 (JO L 193, p. 20), în vederea verificării existenței eventualelor nereguli. În urma observațiilor formulate în această privință de reclamantă și de autoritățile italiene, Comisia a adoptat Decizia C (2002) 4905 din 11 decembrie 2002 adresată Republicii Italiene privind întreruperea sprijinului „barajul pe Gibbesi”, dispunând recuperarea avansului de 75 592 496 044 ITL (39 040 266,10 euro) plătit deja și desființând angajamentul de plată de 18 898 124 012 ITL (9 760 066,53 euro) cu titlu de sold restant.
2 Prin Decizia C (93) 3961 din 22 decembrie 1993, Comisia a acordat Republicii Italiene un sprijin din FEDR referitor la o investiție în infrastructură privind autostrada care leagă Messina de Palermo (denumit în continuare „sprijinul «autostrada Messina‑Palermo»”). Administrația responsabilă de proiect era Assessorato dei lavori publici (Direcția regională a lucrărilor publice) a Regione Siciliana, organismul de execuție fiind consorțiul pentru autostrada care leagă Messina de Palermo. Prin scrisoarea din 5 septembrie 2002, Comisia a încheiat acest sprijin din cauza întârzierilor în realizarea lucrărilor și a evaluat soldul înainte de retragerea sprijinului la 26 378 246 de euro și soldul de recuperat la 58 036 177 de euro.
3 La 3 august 2001, Comisia a emis nota de debit nr. 3240304871, care a urmat încheierii acordării sprijinului din FEDR privind finalizarea zonei industriale din Aragona Favara (denumit în continuare „sprijinul «Aragona Favara»”). Această notă stipula o creanță în favoarea Comisiei de 5 614 002 097 ITL (respectiv 2 899 390,11 euro) și indica data de 30 septembrie 2001 ca dată scadentă a plății, precizându‑se că nerespectarea acestui termen urma să conducă la aplicarea de daune moratorii. Prin scrisoarea din 21 februarie 2002, Comisia a solicitat din nou Ministerului Economiei și Finanțelor italian restituirea acestei sume. Suma indicată în nota de debit nr. 3240304871 a fost plătită la 1 aprilie 2003. Prin scrisoarea din 14 august 2003, Comisia a transmis un tabel autorităților italiene, reclamantei fiindu‑i comunicată o copie conținând calculul detaliat al daunelor moratorii datorate din cauza depășirii scadenței stabilite în nota de debit nr. 3240304871. Se indică astfel că la 29 august 2003 soldul neplătit se ridica la 284 702,81 euro, majorat cu 60,41 euro daune pe fiecare zi de întârziere suplimentară.
4 La 27 iunie 2001, Comisia a întocmit nota de debit nr. 3240303927, în urma încheierii acordării sprijinului din FEDR privind realizarea apeductului rural destinat aprovizionării cu apă potabilă a câmpiei Catane (denumit în continuare „sprijinul «câmpia Catane»”). Comisia a solicitat în acest caz restituirea avansului deja plătit de 1 857 500 000 ITL (respectiv 959 318,69 euro). Nota indica data de 31 august 2001 ca dată scadentă a plății și preciza că nerespectarea acestui termen urma să conducă la aplicarea de daune moratorii. Suma indicată în nota de debit nr. 3240303927 a fost plătită la 25 iulie 2003. Prin scrisoarea din 13 august 2003 adresată autorităților italiene, reclamantei fiindu‑i comunicată o copie, Comisia a calculat soldul rămas de plătit, luând în considerare daunele moratorii datorate din cauza depășirii scadenței stabilite în nota de debit menționată. La 28 august 2003, această sumă se ridica astfel la 121 007,04 euro, majorată cu 26,33 euro pe fiecare zi de întârziere suplimentară.
5 La 25 septembrie 2002, Comisia a emis nota de debit nr. 3240406591, adresată Ministerului Economiei și Finanțelor italian, după încheierea acordării sprijinului „autostrada Messina‑Palermo” (a se vedea punctul 2 de mai sus). Această notă stipula o creanță în favoarea Comisiei de 58 036 177 de euro, indica data de 30 noiembrie 2002 ca dată scadentă a plății și preciza că nerespectarea acestui termen urma să conducă la aplicarea de daune moratorii. Suma indicată în nota de debit nr. 3240406591 a fost plătită la 1 august 2003. Prin a doua scrisoare din 14 august 2003 adresată reclamantei, o copie fiind comunicată autorităților italiene, Comisia a calculat soldul rămas, luând în considerare daunele moratorii datorate din cauza depășirii scadenței stabilite în nota de debit menționată. La 29 august 2003, această sumă se ridica astfel la 2 548 927,80 euro, majorată cu 471,71 euro pe fiecare zi de întârziere suplimentară.
6 În urma deciziei de desființare a sprijinului „barajul pe Gibbesi”, Comisia a întocmit nota de debit nr. 3240409358 la 19 decembrie 2002, în atenția Republicii Italiene. Această notă stipula o creanță în favoarea Comisiei de 39 040 266,10 euro, stabilea data de 31 ianuarie 2003 ca dată scadentă a plății și preciza că, în caz de neplată, se vor solicita daune moratorii. Prin scrisoarea din 4 august 2003, Comisia i‑a comunicat reclamantei, la cererea sa, un raport al daunelor moratorii datorate în acel stadiu.
7 Prin scrisorile din 4 și din 22 septembrie 2003 adresate Comisiei, Regione Siciliana a contestat calculul daunelor moratorii corespunzătoare celor patru note de debit sus‑menționate și a susținut că ar fi trebuit operată din oficiu de către Comisie compensarea sumelor datorate cu cererile de plată intermediare FEDR privind programul operațional regional „Sicilia 2000‑2006” (denumit în continuare „POR Sicilia”), ceea ce ar fi permis, în opinia sa, să se evite sau să se întrerupă aplicarea daunelor moratorii amintite.
8 Prin scrisoarea din 6 octombrie 2003 adresată Regione Siciliana, o copie fiind comunicată autorităților italiene, contabilul Comisiei a luat poziție față de întrebările formulate de Regione Siciliana. Acesta a subliniat astfel că, în ceea ce privește perioada cuprinsă între scadențele respectivelor note de debit și 1 ianuarie 2003 – data intrării în vigoare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO L 248, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 198) – reglementarea în vigoare [în special articolul 49 din Regulamentul financiar din 21 decembrie 1977 aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO L 356, p. 1), ultima dată modificat prin Regulamentul (CE, CECA, Euratom) nr. 762/2001 (JO L 111, p. 1) în ceea ce privește separarea funcțiilor de audit intern și de control financiar ex ante] impunea deja beneficiarilor de ajutoare comunitare obligația de a plăti daune moratorii în cazul sumelor primite nejustificat care trebuie recuperate în favoarea Comunității. Pe de altă parte, contabilul Comisiei a explicat că această compensare solicitată de reclamantă a fost prevăzută în mod explicit ca modalitate de recuperare a creanțelor numai de la data intrării în vigoare a Regulamentului nr. 1605/2002 și că urmau să se dea dispoziții ca daunele incluse în notele de debit în discuție să fie imputate din plata pentru Republica Italiană cu privire la plăți de interes pentru reclamantă.
9 Prin scrisoarea din 24 octombrie 2003 adresată Regione Siciliana, o copie fiind comunicată autorităților italiene, contabilul Comisiei a explicat că urma să se procedeze la compensarea anumitor creanțe și datorii ale Comisiei. Aceste creanțe erau alcătuite din suma cuprinsă în nota de debit nr. 3240504102 din 24 octombrie 2003 referitoare la sprijinul din FEDR privind lucrări de urbanizare și structuri conexe în zona industrială Porto Empedocle (denumit în continuare „sprijinul «Porto Empedocle»”), respectiv 7 704 723 de euro, și suma cuprinsă în nota de debit nr. 3240409358 din 19 decembrie 2002 (sprijinul „barajul pe Gibbesi”), respectiv 39 040 266,10 euro, precum și din daunele moratorii relative la nota de debit nr. 3240406591 din 25 septembrie 2002 (sprijinul „autostrada Messina‑Palermo”), respectiv 2 581 947,74 euro, la nota de debit nr. 3240304871 din 3 august 2001 (sprijinul „Aragona Favara”), respectiv 288 931,82 euro, și la nota de debit nr. 3240303927 din 27 iunie 2001 (sprijinul „câmpia Catane”), respectiv 122 876,18 euro. Datoriile în discuție aveau legătură, la rândul lor, cu o cerere de plată în legătură cu Decizia C (2000) 2346 a Comisiei din 8 august 2000 de acordare a unui sprijin din FEDR în cadrul POR Sicilia pentru suma totală de 50 335 454,98 euro.
10 După cum anunțase în scrisoarea din 24 octombrie 2003, Comisia a compensat creanțele și datoriile sus‑menționate la 7 noiembrie 2003. De asemenea, prin scrisoarea din 20 noiembrie 2003, Comisia a anunțat autoritățile italiene că urma să opereze o compensare în privința sumei datorate de Republica Italiană cu titlu de daune în legătură cu nota de debit nr. 3240409358 (sprijinul „barajul pe Gibbesi”), respectiv 1 880 126,91 euro. Această compensare a fost efectuată la 3 decembrie 2003.
Procedura și concluziile părților
11 Prin cererile introductive depuse la grefa Tribunalului la 4, la 12, la 11 și la 24 decembrie 2003, reclamanta a introdus prezentele acțiuni.
12 Prin Ordonanța președintelui Camerei a cincea a Tribunalului din 9 iulie 2004, aceste cauze au fost reunite pentru buna desfășurare a procedurii orale și în vederea pronunțării hotărârii, conform articolului 50 din Regulamentul de procedură al Tribunalului.
13 Prin Ordonanța din 12 ianuarie 2006, Tribunalul a suspendat procedura în prezentele cauze conexate până când Curtea a pronunțat Hotărârea în cauza C‑417/04 P, Regione Siciliana/Comisia, în temeiul articolului 54 al treilea paragraf din Statutul Curții de Justiție, al articolului 77 litera (a) și al articolului 78 din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Prin Ordonanța din 11 septembrie 2006, Tribunalul a suspendat din nou procedura în același temei până când Curtea a pronunțat Hotărârea în cauza C‑15/06 P, Regione Siciliana/Comisia.
14 În cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 alineatul (3) literele (a) și (b) din Regulamentul de procedură, părților li s‑a adresat în special solicitarea de a‑și prezenta observațiile scrise cu privire la efectul pe care Hotărârea Curții din 2 mai 2006, Regione Siciliana/Comisia (C‑417/04 P, Rec., p. I‑3881), și Hotărârea Curții din 22 martie 2007, Regione Siciliana/Comisia (C‑15/06 P, Rep., p. I‑2591), îl au în privința prezentelor cauze. Părțile au răspuns acestor solicitări.
15 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea scrisorii Comisiei din 6 octombrie 2003, în ceea ce privește modalitățile de recuperare a sumelor plătite de FEDR pentru sprijinul „barajul pe Gibbesi”, precum și a actelor prealabile și derivate (cauza T‑392/03);
– anularea scrisorii Comisiei din 6 octombrie 2003, în ceea ce privește modalitățile de recuperare a sumelor plătite de FEDR pentru sprijinele „Aragona Favara” și „câmpia Catane”, precum și a actelor prealabile și derivate, dintre care în special scrisoarea Comisiei din 13 august 2003 și cea din 14 august 2003 (denumită în continuare „scrisoarea din 14 august 2003) (cauza T‑408/03);
– anularea scrisorii Comisiei din 6 octombrie 2003, în ceea ce privește modalitățile de recuperare a sumelor plătite de FEDR pentru sprijinul „autostrada Messina‑Palermo, precum și a actelor prealabile și derivate, dintre care nota de debit nr. 3240406591 a Comisiei din 25 septembrie 2002 (cauza T‑414/03);
– anularea scrisorii Comisiei din 24 octombrie 2003 referitoare la compensarea creanțelor și a datoriilor acesteia, în ceea ce privește sprijinele „Porto Empedocle”, „barajul pe Gibbesi”, „autostrada Messina‑Palermo”, „Aragona Favara” și „câmpia Catane”, precum și a actelor prealabile și derivate (cauza T‑435/03);
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
16 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunilor ca inadmisibile;
– în subsidiar, respingerea acțiunilor ca neîntemeiate;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
17 Potrivit articolului 113 din Regulamentul de procedură, Tribunalul poate oricând să se pronunțe, din oficiu, după ascultarea părților, asupra cauzelor de inadmisibilitate pentru motive de ordine publică, decizia fiind luată, în acest sens, în condițiile prevăzute la articolul 114 alineatele (3) și (4) din același regulament.
18 Potrivit articolului 114 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, în continuare, procedura de judecare este orală, în afară de cazul în care Tribunalul decide altfel.
19 În speță, Tribunalul se consideră suficient de lămurit de înscrisurile de la dosar în ceea ce privește admisibilitatea acțiunii și decide că nu este cazul să asculte explicațiile orale ale părților în această privință. Nu trebuie nici să se admită cererea reclamantei de deschidere a procedurii orale, din cauza importanței economice a cauzei și a întrebărilor de principiu formulate, această cerere privind numai fondul litigiilor.
În ceea ce privește nota de debit din 25 septembrie 2002 și scrisorile din 13 și din 14 august 2003 (cauzele T‑408/03 și T‑414/03)
Argumentele părților
20 Comisia susține că actele în cauză au fost adresate oficial ministerului italian competent și că i‑au fost comunicate reclamantei numai în vederea informării. Comisia precizează că aceste acte nu o pot privi pe reclamantă în mod direct și că numai Republica Italiană ar putea solicita anularea acestora.
21 Comisia invocă în plus că nu se menționează deloc în cererile introductive motivele pentru care reclamanta apreciază că aceste acte sunt ilegale, încălcându‑se astfel articolul 21 din Statutul Curții, care se aplică și Tribunalului în temeiul articolului 53 din același statut, precum și articolul 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului. În sfârșit, Comisia respinge teza reclamantei potrivit căreia scrisorile din 13 și din 14 august 2003 nu ar constitui acte autonome raportat la scrisoarea din 6 octombrie 2003 și susține că aceste scrisori nu reprezintă consecința logică a neplății în termene, de către Republica Italiană, a sumelor cuprinse în notele de debit nr. 3240304871 din 3 august 2001 și nr. 3240303927 din 27 iunie 2001.
22 În sfârșit, Comisia afirmă că cererile de anulare a actelor din 25 septembrie 2002, precum și din 13 și din 14 august 2003 trebuie considerate inadmisibile, întrucât au fost introduse peste termenul de două luni și zece zile prevăzut în acest sens. Astfel, referitor la ultimele două acte, acestea ar fi fost primite de reclamantă la 22 sau la 26 august 2003, conform ștampilelor aplicate de președinția din Regione Siciliana, iar cererea introductivă din cauza T‑408/03 nu ar fi fost depusă decât la 12 decembrie 2003.
23 Reclamanta subliniază că actele în discuție nu pot fi considerate acte care pot fi contestate în mod separat. Cu toate acestea, reclamanta arată că acestea nu erau deloc motivate și că poziția Comisiei i‑a fost precizată doar prin scrisoarea din 6 octombrie 2003. Prin urmare, cel dintâi act care ar putea fi în mod util contestat ar fi chiar această scrisoare din 6 octombrie 2003. Pe de altă parte, neindicarea unor motive în susținerea cererilor de anulare a actelor în discuție ar fi o consecință evidentă și logică a faptului că actele nu se bucură de o autonomie deplină și nu devin atacabile decât dacă sunt privite în contextul scrisorii din 6 octombrie 2003, care ar indica conținutul și temeiul juridic al acestora.
Aprecierea Tribunalului
24 Cu titlu prealabil, trebuie observat că, având în vedere concluziile formulate de reclamantă în cauza T‑408/03, nu se poate stabili în mod clar dacă acțiunile se referă la notele de debit nr. 3240304871 din 3 august 2001 privind sprijinul „Aragona Favara” și nr. 3240303927 din 27 iunie 2001 privind sprijinul „câmpia Catane” sau la scrisorile din 13 și din 14 august 2003 privind daunele moratorii datorate pentru neplata în termene a sumelor cuprinse în aceste note de debit. Totuși, această împrejurare nu influențează admisibilitatea prezentelor acțiuni.
25 Într‑adevăr, reiese din analiza acestor patru acte, precum și a notei de debit nr. 3240406591 din 25 septembrie 2002 privind sprijinul „autostrada Messina‑Palermo” și a scrisorii din 14 august 2003 privind imputarea daunelor moratorii datorate pentru plata tardivă a sumei solicitate prin nota de debit nr. 3240304871 din 3 august 2001 privind sprijinul „Aragona Favara” și a scrisorii din 13 august 2003 referitoare la imputarea daunelor moratorii datorate pentru plata tardivă a sumei solicitate prin nota de debit nr. 3240303927 din 27 iunie 2001 privind sprijinul „câmpia Catane”, care au fost adresate Republicii Italiene și care i‑au fost comunicate reclamantei numai în vederea informării, că aceste acte se limitează să pună în executare deciziile anterioare ale Comisiei de întrerupere sau de încheiere a sprijinelor în cauză. Într‑adevăr, aceste decizii de desființare și de recuperare prevedeau deja că modalitățile de restituire a sumelor cu titlu de avans încasate în mod necuvenit urmau să fie precizate în note de debit adresate autorităților italiene de contabilul Comisiei, reclamanta însăși recunoscând că aceste note nu au caracter decizional și rezultă în mod direct din deciziile de desființare a sprijinelor.
26 Astfel, pe de o parte, notele de debit nr. 3240304871 din 3 august 2001 privind sprijinul „Aragona Favara”, nr. 3240303927 din 27 iunie 2001 privind sprijinul „câmpia Catane” și nr. 3240406591 din 25 septembrie 2002 privind sprijinul „autostrada Messina‑Palermo” nu cuprind nicio dispoziție prin care Republica Italiană este obligată să procedeze la recuperarea sumelor datorate de la reclamantă. Prin urmare, nimic nu conduce spre concluzia că Republica Italiană nu putea decide să plătească ea însăși sumele de restituit în favoarea FEDR (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 mai 2006, Regione Siciliana/Comisia, citată anterior, punctul 26).
27 Pe de altă parte, reclamanta nu poate fi considerată direct vizată prin scrisorile din 13 și din 14 august 2003. Într‑adevăr, acestea au fost adresate Republicii Italiene, reclamantei fiindu‑i comunicate copii, și se referă la solicitarea de daune moratorii pentru depășirea scadențelor prevăzute în notele de debit corespunzătoare. Prin urmare, aceste scrisori nu reprezintă decât consecința logică a neplății în termene, de către Republica Italiană, a sumelor cuprinse în notele de debit nr. 3240304871 din 3 august 2001 și nr. 3240303927 din 27 iunie 2001.
28 Având în vedere cele de mai sus, trebuie declarate inadmisibile acțiunile care fac obiectul cauzelor T‑408/03 și T‑414/03, în măsura în care privesc anularea notelor de debit din 25 septembrie 2002 și a scrisorilor din 13 și din 14 august 2003, fără să mai fie necesară pronunțarea asupra celorlalte cauze de inadmisibilitate invocate de Comisie.
În ceea ce privește scrisoarea din 6 octombrie 2003 privind calculul daunelor moratorii și neefectuarea compensării din oficiu (cauzele T‑392/03, T‑408/03 și T‑414/03)
Argumentele părților
29 Comisia apreciază că cererea de anulare a scrisorii din 6 octombrie 2003 este inadmisibilă, întrucât, deși această scrisoare a fost adresată reclamantei, nu îi afectează în mod direct situația juridică și, prin urmare, nu o poate viza în mod direct. Într‑adevăr, această scrisoare ar ridica probleme, cum ar fi calculul daunelor moratorii, cu privire la notele de debit ale Comisiei și la compensare, care ar privi creanțele având ca titulari Comisia, pe de o parte, și Republica Italiană, pe de altă parte. Decizia atacată nu ar avea efecte juridice în privința situației reclamantei decât dacă aceasta ar fi obligată, în urma acestei decizii, să restituie efectiv suma în discuție.
30 Or, în opinia Comisiei, eventualele efecte prejudiciabile ale scrisorii din 6 octombrie 2003 nu ar privi decât Republica Italiană, iar nu pe reclamantă, care nu ar putea suferi un prejudiciu ca urmare a acestei scrisori decât dacă autoritățile acestui stat, printr‑o intervenție specifică și autonomă, i‑ar impune să restituie sumele pe care acesta din urmă le datorează Comisiei. Împrejurarea că scrisoarea din 6 octombrie 2003 a fost adresată oficial reclamantei ar face parte din practica de gestiune transparentă, deschisă și simplificată a contabilității comunitare, reclamanta participând la diverse reuniuni referitoare la aceste sprijine. În definitiv, numai Republica Italiană ar fi putut solicita anularea scrisorii din 6 octombrie 2003, iar nu reclamanta, care nu ar fi titulara creanțelor pe care ar pretinde că le valorifică.
31 Pe de altă parte, Comisia susține că scrisoarea din 6 octombrie 2003 nu constituie un act atacabil în sensul articolului 230 CE. Comisia amintește că, pentru a putea face obiectul unei acțiuni în anulare, actul în cauză trebuie să fie în mod obiectiv menit să producă efecte juridice față de terți și să poată avea, în consecință, efect imediat asupra intereselor acestora, modificând astfel în mod distinct situația lor juridică. Aceste condiții nu ar fi îndeplinite în cazul unui act prin care Comisia se limitează să declare interpretarea pe care are intenția să o rețină în temeiul unei dispoziții de reglementare – în ceea ce privește, în speță, obligația de a plăti daune moratorii pe baza notelor de debit și compensarea ca metodă de recuperare a creanțelor. Interesele terților nu ar putea fi în mod real lezate decât prin măsuri care ar fi efectiv adoptate în temeiul orientării menționate anterior într‑un astfel de act, cum ar fi o cerere privind plata de daune moratorii pe baza notelor de debit sau a refuzului efectiv de a recurge la compensare pentru stingerea unor datorii, în aplicarea criteriilor enunțate în scrisoarea din 6 octombrie 2003 (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 27 septembrie 1988, Regatul Unit/Comisia, 114/86, Rec., p. 5289, punctele 12 și 13).
32 În sfârșit, în ceea ce privește cauza T‑392/03, Comisia invocă de asemenea că acțiunea este inadmisibilă, deoarece lipsește interesul reclamantei de a obține anularea scrisorii din 6 octombrie 2003. Comisia arată că această notă nu privește nicicum sprijinul „barajul pe Gibbesi”. Or, acțiunea din cauza T‑392/03 nu ar viza decât modalitățile de plată a notei de debit corespunzătoare acestui sprijin. Prin urmare, nu ar exista nicio legătură între obiectul acțiunii și scrisoarea din 6 octombrie 2003. Comisia invocă în acest sens Hotărârea Curții din 31 martie 1977, Société pour l’exportation des sucres/Comisia (88/76, Rec., p. 709), Ordonanța Curții din 28 ianuarie 2004, Țările de Jos/Comisia (C‑164/02, Rec., p. I‑1177, punctele 18 și 24), și Ordonanța Tribunalului din 29 aprilie 1999, Unione provinciale degli agricoltori di Firenze și alții/Comisia (T‑78/98, Rec., p. II‑1377).
33 Reclamanta arată că nu acționează ca subiect de drept distinct de Republica Italiană, ci ca entitate teritorială a acestui stat, destinatara specifică a sprijinelor în cauză. Reclamanta mai susține că scrisoarea din 6 octombrie 2003 i‑a fost oficial adresată și o privește în mod direct și individual, întrucât există o legătură evidentă de cauzalitate între situația sa individuală și actul adoptat. Această scrisoare ar răspunde astfel la scrisoarea sa din 22 septembrie 2003 adresată Comisiei, în care contestase calculul daunelor moratorii corespunzătoare. Reclamanta invocă și articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 1260/1999 al Consiliului din 21 iunie 1999 de stabilire a dispozițiilor generale referitoare la fondurile structurale (JO L 161, p. 1), care prevede principiul „parteneriatului” dintre Comisie și autoritățile naționale și regionale. Reclamanta insistă în plus asupra trimiterilor care s‑ar face în ceea ce o privește în Regulamentul (CEE) nr. 2052/88 al Consiliului din 24 iunie 1988 privind funcțiile fondurilor structurale și eficacitatea lor, precum și coordonarea activităților proprii între ele și cu operațiunile Băncii Europene de Investiții și ale altor instrumente financiare existente (JO L 185, p. 9), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 2081/93 al Consiliului din 20 iulie 1993 (JO L 193, p. 5), și în deciziile de acordare a sprijinelor în cauză, precum și în corespondența oficială cu Comisia. Reclamanta susține de asemenea că Republica Italiană nu dispune de nicio putere discreționară în ceea ce privește deciziile referitoare la finanțările în discuție.
34 Pe de altă parte, reclamanta susține că scrisoarea din 6 octombrie 2003 constituie nu doar expresia poziției generale adoptate de Comisie în privința unui anumit tip de probleme, ci completează motivarea notelor de debit întocmite anterior. Scrisoarea în discuție ar fi astfel un act explicativ, având conținutul unui act juridic prin care Comisia ar enunța, pentru prima oară, motivele de fapt și de drept care susțin diferitele note de debit întocmite. Prin urmare, această scrisoare ar constitui potențial un act cauzator de prejudiciu în măsura în care ar conferi caracter cert debitelor constatate și ar exclude posibilitatea apariției unor erori sau incidente procedurale.
Aprecierea Tribunalului
35 Scrisoarea din 6 octombrie 2003 ia poziție cu privire la cele două aspecte invocate de reclamantă la o reuniune din 12 septembrie 2003 și în scrisoarea din 22 septembrie 2003 referitoare la imputarea daunelor moratorii pe baza notelor de debit nr. 3240303927 din 27 iunie 2001 (sprijinul „câmpia Catane”), nr. 3240304871 din 31 august 2008 (sprijinul „Aragona Favara”) și nr. 32404006591 din 25 septembrie 2002 (sprijinul „autostrada Messina‑Palermo”).
36 Or, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, constituie acte susceptibile de a face obiectul unei acțiuni în anulare în sensul articolului 230 CE măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia (Hotărârea Curții din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, Rec., p. 2639, punctul 9, și Hotărârea Tribunalului din 18 decembrie 1992, Cimenteries CBR și alții/Comisia, T‑10/92‑T‑12/92 și T‑15/92, Rec., p. II‑2667, punctul 28).
37 În speță, scrisoarea din 6 octombrie 2003 nu a produs astfel de efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantei. Într‑adevăr, în ceea ce privește primul aspect invocat de reclamantă, Comisia se limitează să precizeze normele comunitare în vigoare referitoare la calculul daunelor moratorii pentru perioada cuprinsă între scadențele notelor de debit în discuție și 1 ianuarie 2003, data intrării în vigoare a noului regulament financiar comunitar, Regulamentul nr. 1605/2002. Prin urmare, scrisoarea din 6 octombrie 2003 nu constituie ea însăși o cerere de a plăti daune moratorii, și nici nu cuprinde calculul concret al acestora.
38 Prin această scrisoare din 6 octombrie 2003, Comisia explică motivul pentru care nu a operat din oficiu o compensare între creanțele care figurează în notele de debit în cauză și plățile destinate Republicii Italiene al căror beneficiar final este reclamanta. Astfel, Comisia subliniază în primul rând că această compensare nu era explicit prevăzută ca modalitate de recuperare a creanțelor decât în noul regulament financiar comunitar. Comisia remarcă în al doilea rând că, în ceea ce privește plățile ulterioare intrării în vigoare a regulamentului menționat, daunele moratorii datorate de Republica Italiană nu au avut la origine necompensarea prin plata efectuată în 2003, ci nerestituirea sumelor datorate la scadență. Astfel, prin scrisoarea din 6 octombrie 2003, Comisia nu a adoptat o decizie, ci s‑a limitat să justifice faptul că nu a recurs anterior la compensare, care ar fi condus eventual la evitarea sau la întreruperea plății de daune moratorii.
39 Mai mult, trebuie subliniat că rezultă din scrisoarea din 6 octombrie 2003 că daunele moratorii în cauză erau în sarcina Republicii Italiene, căreia îi fuseseră adresate notele de debit corespunzătoare. De asemenea, creanțele cu care se putea opera compensarea erau plăți destinate Republicii Italiene, deși reclamanta era destinatarul final. Or, Republica Italiană putea decide să își asume ea însăși obligația de a rambursa suma principală și dobânzile în favoarea FEDR din fondurile proprii, fără să le impute reclamantei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 mai 2006, Regione Siciliana/Comisia, citată anterior, punctul 26). Astfel, în orice caz, scrisoarea din 6 octombrie 2003 nu o privește pe reclamantă în mod direct.
40 Având în vedere cele de mai sus, trebuie declarate inadmisibile acțiunile care fac obiectul cauzelor T‑392/03, T‑408/03 și T‑414/03, în măsura în care privesc anularea scrisorii din 6 octombrie 2003.
În ceea ce privește scrisoarea din 24 octombrie 2003 referitoare la compensare (cauza T‑435/03)
Argumentele părților
41 Comisia pretinde că cererea de anulare a scrisorii din 24 octombrie 2003 este inadmisibilă, invocând, în esență, aceleași argumente formulate în susținerea tezei sale privind cererile de anulare a scrisorii din 6 octombrie 2003 (a se vedea punctul 29 și următoarele de mai sus). Comisia susține în special că, chiar dacă scrisoarea din 24 octombrie 2003 este adresată reclamantei, nu îi afectează în mod direct situația juridică și, prin urmare, nu o poate viza în mod direct. Comisia remarcă pe de altă parte că numai Republica Italiană figurează ca titulară a pozițiilor debitoare privind sprijinele „autostrada Messina‑Palermo”, „barajul pe Gibbesi”, „Porto Empedocle”, „Aragona Favara” și „câmpia Catane”. Reclamanta nu ar putea suferi un prejudiciu ca urmare a notei în cauză decât dacă autoritățile italiene, printr‑o intervenție specifică și autonomă, i‑ar impune să restituie sumele pe care acest stat le datorează Comisiei.
42 Reclamanta contestă pretinsa lipsă a calității sale procesual active, invocând argumente identice celor formulate în sprijinul admisibilității cererilor de anulare a scrisorii din 6 octombrie 2003 (a se vedea punctele 33 și 34 de mai sus).
Aprecierea Tribunalului
43 Trebuie observat că, deși scrisoarea din 24 octombrie 2003 a fost adresată reclamantei și de asemenea, în vederea informării, Ministerului Economiei și Finanțelor italian, aceasta privește totuși o serie de creanțe ale Comisiei față de Republica Italiană privind întreruperea celor cinci sprijine din FEDR sus‑menționate.
44 În cadrul măsurilor de organizare a procedurii, Tribunalul a solicitat părților să identifice titularii diferitelor datorii și creanțe în discuție și, în cazul în care unul dintre acești titulari ar fi Republica Italiană, să precizeze dacă respectivele sume erau alocate oricum reclamantei sau dacă aceasta putea dispune liber de ele pentru a finanța alte proiecte decât cele de interes pentru această regiune. Comisia, în observațiile în răspuns la întrebările adresate de Tribunal, a precizat că datoriile cu care trebuia efectuată compensarea priveau o cerere de plată în legătură cu Decizia C (2000) 2346 a Comisiei din 8 august 2000 de acordare a unui sprijin din FEDR în cadrul POR Sicilia, al cărui destinatar era Republica Italiană. Comisia a mai precizat că titularul contului în care s‑au operat compensările menționate în scrisoarea din 24 octombrie 2003 era Ministerul Economiei și Finanțelor italian. Reclamanta pare să confirme această din urmă susținere, precizând totuși că Republica Italiană avea numai rolul de a intermedia, de a supraveghea și de a controla și că sumele în cauză ar avea „finalitate regională” și, în consecință, i se cuveneau.
45 Trebuie amintit de asemenea că Republica Italiană dispunea de o putere discreționară și putea astfel decide să nu îi solicite reclamantei să restituie, total sau parțial, sumele menționate în scrisoarea din 24 octombrie 2003, atât cu privire la suma principală, cât și la daunele moratorii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 mai 2006, Regione Siciliana, citată anterior, punctul 26).
46 În consecință, deși scrisoarea din 24 octombrie 2003 a fost adresată oficial reclamantei, destinatarul efectiv al deciziei de compensare era, în realitate, Republica Italiană. Or, conform jurisprudenței Curții citate anterior (Hotărârile din 2 mai 2006 și din 22 martie 2007, Regione Siciliana/Comisia), nu se poate considera că această decizie o privește pe reclamantă în mod direct.
47 Prin urmare, trebuie respinsă ca inadmisibilă acțiunea care face obiectul cauzei T‑435/03.
Cu privire la cererile de anulare a actelor prealabile și derivate (cauzele T‑392/03, T‑408/03, T‑414/03 și T‑435/03)
48 Întrucât obiectul cererilor de anulare a tuturor „actelor prealabile și derivate” nu este suficient de precis, aceste cereri trebuie, prin urmare, respinse în temeiul articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 23 noiembrie 2004, Cantina sociale di Dolianova și alții/Comisia, T‑166/98, Rec., p. II‑3991, punctul 79).
49 Rezultă din toate considerațiile de mai sus că prezentele acțiuni trebuie respinse ca inadmisibile în întregime.
Cu privire la cheltuielile de judecată
50 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a doua)
dispune:
1) Respinge acțiunile ca inadmisibile.
2) Obligă Regione Siciliana la plata cheltuielilor de judecată.
Pronunțată la Luxemburg, la 25 septembrie 2008.