Cauza T‑210/02 RENV

British Aggregates Association

împotriva

Comisiei Europene

„Ajutoare de stat — Taxa de mediu pe agregate în Regatul Unit — Decizie a Comisiei de a nu ridica obiecții — Avantaj — Caracter selectiv”

Sumarul hotărârii

1.      Ajutoare acordate de state — Noțiune — Caracterul selectiv al măsurii — Derogare de la regimul fiscal general — Justificare întemeiată pe natura și pe economia regimului — Criterii de apreciere

[art. 87 alin. (1) CE]

2.      Ajutoare acordate de state — Noțiune — Caracterul selectiv al măsurii — Sarcină fiscală excepțională limitată la un sector economic delimitat — Inexistența unei incidențe pentru calificarea acestei măsuri drept ajutor de stat

(art. 87 CE)

3.      Ajutoare acordate de state — Noțiune — Caracterul selectiv al măsurii — Ecotaxă aplicată pe comercializarea agregatelor — Diferențe în condițiile de taxare nejustificate de obiectivele de mediu urmărite — Includere

[art. 87 alin. (1) CE]

4.      Ajutoare acordate de state — Noțiune — Caracterul selectiv al măsurii — Ecotaxă aplicată pe comercializarea agregatelor — Scutirea exporturilor — Excludere

[art. 87 alin. (1) CE]

1.      În domeniul ajutoarelor de stat, pentru a aprecia selectivitatea unei măsuri de stat, trebuie să se examineze dacă, în cadrul unui regim juridic determinat, această măsură de stat este de natură să favorizeze „anumite întreprinderi sau producerea anumitor bunuri” în sensul articolului 87 alineatul (1) CE față de alte întreprinderi care se află într‑o situație de fapt și de drept comparabilă în raport cu obiectivul urmărit de măsura respectivă.

Această condiție a selectivității nu este îndeplinită însă de o măsură care, deși constituie un avantaj în favoarea beneficiarului său, se justifică prin natura sau prin economia generală a sistemului fiscal în care se încadrează. Pentru această apreciere, trebuie să se stabilească o distincție între, pe de o parte, obiectivele atribuite unui anumit regim fiscal și, pe de altă parte, mecanismele inerente regimului fiscal însuși care sunt necesare pentru realizarea unor astfel de obiective, aceste obiective și mecanisme, ca principii fondatoare sau directoare ale regimului fiscal în cauză, putând susține o astfel de justificare, ceea ce revine statului membru să demonstreze.

Pe de altă parte, pentru a aprecia caracterul selectiv al avantajului acordat prin măsura în cauză, determinarea cadrului de referință are o importanță deosebită în cazul măsurilor fiscale, întrucât existența însăși a unui avantaj nu poate fi dovedită decât în raport cu o impozitare denumită „normală”. Astfel, calificarea unei măsuri fiscale naționale drept „selectivă” presupune, într‑o primă etapă, identificarea și examinarea prealabilă a regimului fiscal comun sau „normal” aplicabil în statul membru în cauză. În raport cu acest regim fiscal comun sau „normal” trebuie, într‑o a doua etapă, să se aprecieze și să se stabilească eventualul caracter selectiv al avantajului conferit prin măsura fiscală în cauză, demonstrând că aceasta derogă de la sistemul comun respectiv, întrucât introduce diferențieri între operatorii care se găsesc, din perspectiva obiectivului atribuit sistemului fiscal al statului membru respectiv, într‑o situație de drept și de fapt comparabilă.

(a se vedea punctele 47-49 și 84)

2.      În domeniul ajutoarelor de stat, presupunând chiar că un anumit regim fiscal poate fi descris ca o „sarcină fiscală excepțională limitată la un sector economic delimitat”, acest simplu fapt nu înseamnă că o asemenea sarcină fiscală eludează interdicția prevăzută la articolul 87 alineatul (1) CE, întrucât acest regim este susceptibil să opereze diferențieri în cadrul aceluiași sector care să poată îndeplini criteriile de avantaj și de selectivitate. În plus, în conformitate cu caracterul juridic al noțiunii de ajutor, care trebuie interpretată pe baza unor elemente obiective, finalitatea unei măsuri statale, precum obiectivul de protecție a mediului sau caracterul de ecotaxă al unui regim fiscal specific sau sectorial, nu este suficientă pentru a se exclude de la bun început calificarea acelei măsuri drept ajutor în sensul dispoziției amintite, întrucât o astfel de măsură trebuie apreciată în funcție de efectele sale și făcând abstracție de cauzele sau de obiectivele sale. Prin urmare, noțiunea de ajutor în sensul articolului 87 alineatul (1) CE impune să se examineze dacă un regim fiscal specific sau sectorial implică diferențieri care au ca efect favorizarea „anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri” în cadrul sectorului vizat de acest regim, ceea ce presupune să se stabilească taxarea „normală” pe care se întemeiază.

(a se vedea punctul 52)

3.      În domeniul ajutoarelor de stat, pentru a aprecia caracterul selectiv al avantajelor conferite de un regim fiscal, trebuie să se examineze dacă măsurile care se întemeiază pe regimul menționat sunt de natură să favorizeze „anumite întreprinderi sau producerea anumitor bunuri” în sensul articolului 87 alineatul (1) CE față de alte întreprinderi a căror situație de fapt și de drept este comparabilă în raport cu obiectivul urmărit prin măsura respectivă.

Are un astfel de caracter selectiv un regim fiscal prin care este instituită o taxă specifică aplicabilă în sectorul agregatelor, al cărei obiectiv constă, în esență, în a promova, în sectorul construcțiilor, utilizarea agregatelor care constituie subproduse sau deșeuri rezultate din anumite procedee (agregate denumite și „secundare”) sau a agregatelor reciclate pentru a reduce astfel utilizarea agregatelor extrase în cariere (agregate denumite și „primare”), resurse naturale neregenerabile, și, prin urmare, în a limita atingerile aduse mediului care sunt legate de acest proces de extracție, întrucât, pe de o parte, există o legătură potențială de concurență sau de substituibilitate între aceste diferite agregate în vederea utilizării sau a exploatării lor comerciale și, pe de altă parte, sunt scutite de taxa menționată agregatele din anumite materiale, precum ardezia, argila plastică, caolinul și șistul, și sunt supuse taxei agregatele din alte materiale, deși, din perspectiva obiectivului său de protecție a mediului, aceste diferite agregate se află într‑o situație comparabilă în ceea ce privește utilizarea lor ca „agregate”.

În această privință, verificând dacă o reglementare națională prevede aplicarea unui tratament fiscal mai favorabil anumitor întreprinderi sau producerii anumitor bunuri în raport cu cel aplicat altor întreprinderi sau produceri de bunuri care se află într‑o situație de fapt și de drept comparabilă, nici Comisia, nici Tribunalul nu pot ignora obiectivul de protecție a mediului al acestei reglementări, de vreme ce elementele care definesc diferite situații și, astfel, caracterul comparabil al acestora trebuie să fie determinate și evaluate în special în funcție de obiectul și de finalitatea actului care instituie distincția în cauză, precum și de principiile și de obiectivele domeniului din care face parte actul respectiv.

O astfel de diferențiere nu poate fi justificată de natura sau de economia generală a regimului fiscal în cauză întrucât, pe de o parte, aceasta derogă în mod clar de la logica de taxare normală care stă la baza taxei în litigiu, și, pe de altă parte, aceasta este de natură să aducă atingere în două rânduri obiectivului de protecție a mediului al taxei menționate.

(a se vedea punctele 62, 64, 67, 68, 72, 75, 87 și 88)

4.      În domeniul ajutoarelor de stat, o taxă de mediu pe comercializarea agregatelor al cărei domeniu de aplicare teritorial este limitat la teritoriul unui stat membru, cu consecința că orice comercializare de agregate în afara acestui teritoriu, și anume orice tranzacție economică legată de exportul său, este scutită de taxă, nu implică un avantaj selectiv în favoarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, întrucât materialele comercializate pe teritoriul respectiv și cele exportate în străinătate se află în situații distincte datorită faptului că, în urma unui export, aplicarea criteriului de taxare determinant, și anume exploatarea comercială ca agregat, nu mai poate fi verificată, în principiu, de autoritățile naționale ale statului care realizează exportul.

Astfel, va fi imposibil sau dificil de stabilit dacă un material exportat poate fi utilizat sau exploatat ca agregat, dacă va fi utilizat în mod real în acest scop sau în alte scopuri, ceea ce depinde și de specificațiile normative aplicabile în țara de destinație. Presupunând chiar că autorităților menționate le‑ar fi foarte ușor să identifice proprietățile fizico‑chimice ale materialelor destinate exportului pentru a stabili astfel dacă sunt proprii sau improprii pentru a fi utilizate în procedee care pot face obiectul unei scutiri în temeiul taxei în litigiu, calificarea drept „agregat” sau drept material scutit nu depinde tocmai de aceste proprietăți, ci în special de o scutire de la caz la caz a anumitor materiale identificate nominal sau rezultate din anumite procedee care intră în domeniul de aplicare al acestei taxe. În plus, faptul că materialele exportate și cele comercializate pe teritoriul statului membru în discuție nu se află într‑o situație comparabilă este confirmat având în vedere obiectivul de protecție a mediului al taxei în litigiu, de vreme ce, în cazul exportului, legiuitorul și autoritățile acestui stat nu sunt în măsură să reorienteze, în conformitate cu acest obiectiv, cererea de agregate printr‑o taxare diferențiată.

(a se vedea punctele 94 și 97)