Cauza T-398/13
TVR Automotive Ltd
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne
(mărci, desene și modele industriale) (OAPI)
„Marcă comunitară – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a mărcii comunitare figurative TVR ITALIA – Mărcile națională și comunitară verbale anterioare TVR – Motiv relativ de refuz – Risc de confuzie – Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Procedură de decădere – Utilizare serioasă a mărcii anterioare – Articolul 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009 – Articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) din 15 iulie 2015
1. Marcă comunitară – Observații ale terților și opoziție – Examinarea opoziției – Legătura dintre o decizie finală în materie de decădere sau de nulitate și o procedură de opoziție – Autoritate de lucru judecat – Conținut
[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 42 alin. (2), art. 53 alin. (4), art. 57 alin. (2) și art. 100 alin. (2)]
2. Marcă comunitară – Observații ale terților și opoziție – Examinarea opoziției – Dovadă a utilizării mărcii anterioare – Utilizare serioasă – Noțiune – Criterii de apreciere
[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 15 alin. (1) și art. 42 alin. (2); Regulamentul nr. 2868/95 al Comisiei, art. 1 norma 22 alin. (3)]
3. Marcă comunitară – Observații ale terților și opoziție – Examinarea opoziției – Dovadă a utilizării mărcii anterioare – Utilizare serioasă – Noțiune – Interpretare ținând seama de ratio legis a articolului 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009
[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 42 alin. (2) și (3)]
4. Marcă comunitară – Procedura căii de atac – Acțiune în fața instanței Uniunii – Posibilitatea Tribunalului de modifica decizia atacată – Limite
[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 65 alin. (3)]
1. Principiul autorității de lucru judecat, care impune necontestarea caracterului definitiv al unei decizii cu caracter jurisdicțional, nu este aplicabil în raportul dintre o decizie finală în materia opoziției și o cerere de declarare a nulității, având în vedere în special, pe de o parte, că procedurile de pe rolul Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) sunt administrative, iar nu jurisdicționale, și, pe de altă parte, că articolul 53 alineatul (4) și articolul 100 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară nu conțin prevederi în acest sens. Aceeași afirmație este valabilă în situația inversă, referitoare la relația dintre procedura în urma căreia se adoptă o decizie finală în materie de decădere sau de nulitate și o procedură de opoziție. Totuși, Oficiul nu poate face abstracție în totalitate de constatările efectuate într‑o decizie finală în materie de decădere sau de nulitate atunci când se pronunță asupra opoziției între aceleași părți, cu privire la același obiect și întemeiate pe aceleași motive, cu condiția ca aceste constatări sau aspectele soluționate să nu fie afectate de elemente de fapt noi, de probe noi sau de motive noi. Astfel, această afirmație nu este decât o expresie specifică a jurisprudenței potrivit căreia practica decizională anterioară a Oficiului constituie un element care poate fi luat în considerare pentru a aprecia dacă un semn este susceptibil de a fi înregistrat.
Astfel, o cameră de recurs nu este ținută să urmeze în mod fidel considerațiile și concluziile reținute în decizia unei divizii de anulare. În caz contrar, ar fi compromis efectul util al căilor de atac distincte de opoziția la înregistrarea unei mărci comunitare, pe de o parte, și de decăderea și de nulitatea unei mărci comunitare înregistrate, pe de altă parte, chiar dacă angajarea lor succesivă sau paralelă este posibilă, potrivit Regulamentului nr. 207/2009. Această apreciere este confirmată de faptul că, prin prisma articolului 42 alineatul (2) și a articolului 57 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, în funcție fie de data prezentării cererii de decădere sau de nulitate, fie de publicarea cererii de înregistrare, perioadele de cinci ani pentru care este solicitată dovada utilizării serioase a unei mărci comunitare pot fi diferite.
(a se vedea punctele 38 și 39)
2. Reiese dintr‑o jurisprudență constantă că o marcă face obiectul unei „utilizări serioase” atunci când este utilizată în conformitate cu funcția sa esențială, care este aceea de a garanta identitatea originii produselor sau serviciilor pentru care a fost înregistrată, în scopul de a crea sau de a păstra un debușeu pentru aceste produse și servicii, cu excluderea utilizărilor cu caracter simbolic având ca unic obiect menținerea drepturilor conferite de marcă. Aprecierea caracterului serios al utilizării mărcii trebuie să se bazeze pe ansamblul faptelor și împrejurărilor adecvate pentru a stabili realitatea exploatării comerciale a acesteia în circuitul economic, în special pe utilizările considerate ca fiind justificate în sectorul economic vizat pentru menținerea sau pentru crearea cotelor de piață în beneficiul produselor sau serviciilor protejate de marcă, pe natura acestor produse sau servicii, pe caracteristicile pieței, pe întinderea și frecvența utilizării mărcii. Totuși, analiza utilizării serioase a unei mărci anterioare nu se poate limita la simpla constatare a unei utilizări a acestei mărci în comerț, întrucât trebuie, în plus, să fie vorba de o utilizare serioasă, în conformitate cu formularea articolului 42 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară. Pe de altă parte, calificarea „utilizare serioasă” a unei mărci depinde de caracteristicile produsului sau serviciului respectiv pe piața aferentă. În consecință, orice exploatare comercială dovedită nu poate fi automat calificată drept utilizare serioasă a mărcii în cauză.
În ceea ce privește importanța utilizării mărcii anterioare, trebuie să se ia în considerare în special volumul comercial al totalității actelor de utilizare, pe de o parte, și perioada în care au fost îndeplinite actele de utilizare, precum și frecvența acestor acte, pe de altă parte. În plus, pentru a examina caracterul serios al utilizării unei mărci anterioare este necesar să se efectueze o apreciere globală ținând seama de toți factorii pertinenți specifici cauzei. Această apreciere implică o anumită interdependență între factorii luați în considerare. Astfel, un volum scăzut de produse comercializate sub marca menționată poate fi compensat printr‑o intensitate accentuată sau o mare constanță în timp a utilizării acestei mărci și invers. În sfârșit, utilizarea serioasă a unei mărci nu poate fi demonstrată prin probabilități sau prin prezumții, ci trebuie să se întemeieze pe elemente concrete și obiective care dovedesc o utilizare efectivă și suficientă a mărcii pe piața relevantă.
În ceea ce privește durata utilizării, s‑a statuat deja că fac obiectul sancțiunilor prevăzute de articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 numai mărcile a căror utilizare serioasă a fost suspendată pentru un termen neîntrerupt de cinci ani. Prin urmare, pentru a nu cădea sub incidența sancțiunilor menționate, este suficient ca o marcă să fi făcut obiectul unei utilizări serioase pentru o parte din această perioadă. În mod similar, norma 22 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2868/95 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 207/2009 enunță criteriul duratei utilizării, fără să impună demonstrarea caracterului său continuu pe parcursul termenului de cinci ani, și îl distinge în special de criteriile importanței și naturii utilizării, care, doar luate în ansamblu, permit să se concluzioneze în sensul caracterului serios al utilizării mărcii anterioare. Astfel, doar luarea în considerare a tuturor elementelor supuse aprecierii camerei de recurs trebuie să permită dovedirea utilizării menționate.
Astfel, prevederea unui termen de cinci ani prin dispozițiile articolului 42 alineatul (2) și ale articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 nu implică faptul că dovada utilizării serioase a mărcii anterioare trebuie prezentată separat pentru fiecare an cuprins în termenul menționat, ci este suficient să se demonstreze că, ținând seama de toți factorii relevanți specifici cauzei, cel puțin în timpul unei părți din termenul menționat, această marcă a fost utilizată nu cu titlu pur simbolic, ci în mod efectiv și în scopul de a crea sau de a păstra un debușeu pentru produsele și serviciile în cauză. În caz contrar, în special într‑un caz precum cel din speță, faptul de a surveni o criză financiară temporară care ar împiedica utilizarea mărcii anterioare pentru o perioadă limitată, chiar dacă titularul acesteia intenționează să continue să utilizeze marca menționată în viitorul apropiat, ar putea fi suficient pentru a nu îi mai permite să se opună înregistrării unei mărci similare.
(a se vedea punctele 44, 46, 52 și 53)
3. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 45)
4. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 62)