ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)
11 decembrie 2014(*)
„Procedură – Stabilirea cheltuielilor de judecată – Onorariu de avocat – Reprezentarea unui organ al Uniunii de către un avocat – Remunerație forfetară – Cheltuieli de deplasare și de ședere ale unui agent – Cheltuieli de traducere – Cheltuieli de judecată recuperabile – Situația financiară a recurentului”
În cauza T‑283/08 P‑DEP,
având ca obiect o cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată în urma Hotărârii din 7 iulie 2011, Longinidis/Cedefop (T‑283/08 P, RepFP, EU:T:2011:338),
Pavlos Longinidis, cu domiciliul în Tesalonic (Grecia), reprezentat de P. Yatagantzidis, avocat,
recurent,
cealaltă parte din procedură fiind
Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (Cedefop), reprezentat de M. Fuchs, în calitate de agent,
pârât în primă instanță,
TRIBUNALUL (Camera de recursuri),
compus din domnii M. Jaeger, președinte, M. Prek și G. Berardis (raportor), judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
dă prezenta
Ordonanță
Situația de fapt, procedura și concluziile părților
1 Prin memoriul depus la grefa Tribunalului la 16 iulie 2008, domnul Pavlos Longinidis a formulat, în temeiul articolului 9 din anexa I la Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, un recurs având ca obiect anularea Hotărârii din 24 aprilie 2008, Longinidis/Cedefop (F‑74/06, RepFP, EU:F:2008:48), prin care Tribunalul Funcției Publice a respins acțiunea sa având ca obiect în special anularea deciziei Centrului European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (Cedefop) din 30 noiembrie 2005 de încetare a contractului său de agent temporar pe perioadă nedeterminată.
2 Prin Hotărârea din 7 iulie 2011, Longinidis/Cedefop (T‑283/08 P, RepFP, EU:T:2011:338), Tribunalul a respins acest recurs în întregime, întrucât cele șase motive invocate, în esență, de domnul Longinidis au fost considerate inadmisibile, neîntemeiate sau neoperante. De asemenea, Tribunalul l–a obligat pe domnul Longinidis la suportarea propriilor cheltuielilor de judecată, precum și a celor efectuate de Cedefop în cadrul acestei proceduri.
3 Prin scrisoarea din 14 decembrie 2011, Cedefop a solicitat domnului Longinidis rambursarea unui cuantum total de 16 641,28 euro, pentru cheltuielile de judecată aferente procedurii de recurs, compus din suma plătită avocatului angajat în vederea acestei proceduri, P. Anestis, din cheltuielile de deplasare și de ședere la Luxemburg (Luxemburg) a agentului Cedefop, în vederea ședinței, și din cheltuielile de traducere.
4 În pofida mai multor tentative de notificare a scrisorii din 14 decembrie 2011, efectuate de o întreprindere de servicii de curierat privat, aceasta nu a fost primită de domnul Longinidis decât ca anexă la o altă scrisoare pe care Cedefop i‑a adresat‑o la 19 ianuarie 2012 și care se referea de asemenea la cheltuielile de judecată în cauză. Prin această din urmă scrisoare, Cedefop îl invita pe domnul Longinidis să își prezinte observațiile cel târziu la 10 februarie 2012.
5 După ce a obținut, în urma unui schimb de e‑mailuri cu Cedefop, ca acest termen să fie prelungit, domnul Longinidis a răspuns la scrisoarea din 19 ianuarie 2012 printr‑un e‑mail din 2 martie 2012, data expirării termenului în cauză, astfel cum a fost prelungit.
6 Prin acest e‑mail, domnul Longinidis a arătat, în primul rând, că directorul interimar al Cedefop, care a semnat scrisorile din 14 decembrie 2011 și din 19 ianuarie 2012, se afla într‑o situație de conflict de interese referitor la persoana sa. În al doilea rând, el a susținut că aceste scrisori, precum și anexele la acestea erau prea vagi, în condițiile în care nu permiteau, în opinia sa, să se înțeleagă motivele pentru care Cedefop, pe de o parte, a fost reprezentat nu numai de un agent, dar și de un avocat, ale cărui tarif orar și număr de ore lucrate nu erau indicate, și, pe de altă parte, a efectuat cheltuieli de traducere. În al treilea rând, a solicitat ca procedura referitoare la cheltuielile de judecată pe care trebuia să le ramburseze către Cedefop să fie suspendată până la numirea noului director al acestuia.
7 Printr‑un e‑mail din 23 martie 2012, Cedefop i‑a răspuns domnului Longinidis că suma de 16 641,28 euro este corectă și că obiecțiunile sale sunt lipsite de temei. Domnul Longinidis nu a răspuns însă la acest e‑mail și nu a efectuat nicio plată.
8 Considerând că atitudinea domnului Longinidis constituie o contestație cu privire la cheltuielile de judecată recuperabile în sensul articolului 92 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, Cedefop, prin actul depus la grefa Tribunalului la 30 septembrie 2013, a formulat prezenta cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată, prin care solicita Tribunalului să stabilească la 16 641,28 euro cuantumul cheltuielilor de judecată recuperabile de către acesta în urma Hotărârii Longinidis/Cedefop (EU:T:2011:338), majorat cu un cuantum de 2 061,25 euro, corespunzător cheltuielilor de traducere a prezentei cereri din engleză în limba de procedură.
9 În observațiile depuse la grefa Tribunalului la 13 decembrie 2013, domnul Longinidis a solicitat Tribunalului respingerea cererii Cedefop ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată și, cu titlu subsidiar, reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată considerate ca fiind recuperabile, care nu ar trebui, în orice caz, să depășească [confidențial] euro.
În drept
Cu privire la admisibilitate
10 În observațiile referitoare la prezenta cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată, domnul Longinidis contestă admisibilitatea acesteia.
11 În primul rând, el arată că această cerere este inadmisibilă, pentru motivul că nu ar exista contestație între părți cu privire la cheltuielile de judecată recuperabile. În special, susține că e‑mailul său din 2 martie 2012 nu poate fi considerat probă a faptului că a contestat cuantumul pe care Cedefop i‑a cerut să îl ramburseze. Acest e‑mail nu ar reprezenta, în esență, decât o cerere de suspendare a procedurii administrative de recuperare a cheltuielilor de judecată, angajată de Cedefop, pentru a evita ca acesta să fie condus de un director care nu ar putea fi pretins imparțial față de domnul Longinidis.
12 Trebuie amintit că, potrivit articolului 92 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, în cazul în care cheltuielile recuperabile sunt contestate, Tribunalul se pronunță prin ordonanță, care nu este supusă niciunei căi de atac, la cererea părții interesate și după ascultarea observațiilor celeilalte părți.
13 În această privință, nu se poate admite ca o contestație în sensul acestui articol să nu se nască decât atunci când partea destinatară a unei cereri de rambursare a cheltuielilor de judecată, formulată de partea care are câștig de cauză, îi opune acesteia un refuz explicit și integral. Astfel, într‑un asemenea caz, ar fi suficient ca o parte, obligată într‑un litigiu să ramburseze cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte, să se abțină de la orice reacție sau să adopte o atitudine de tergiversare pentru ca introducerea unei cereri de stabilire a cheltuielilor de judecată în temeiul articolului menționat anterior să devină imposibilă. Un asemenea rezultat ar lipsi de efect util procedura prevăzută la articolul 92 din Regulamentul de procedură, referitor la pronunțarea definitivă asupra cheltuielilor de judecată (a se vedea în acest sens Ordonanța din 25 martie 2014, Marcuccio/Comisia, T‑126/11 P‑DEP, EU:T:2014:171, punctul 13).
14 În al doilea rând, domnul Longinidis susține că prezenta cerere este prea vagă, în condițiile în care Cedefop nu ar fi precizat de ce cheltuielile de judecată pe care le‑a efectuat erau necesare, nici care a fost numărul de ore de lucru prestate de avocatul său și tariful orar al acestuia.
15 Această cauză de inadmisibilitate trebuie de asemenea respinsă, în condițiile în care aspectul dacă o cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată conține suficiente precizări cu privire la caracterul necesar al cheltuielilor de judecată are legătură cu fondul cererii, iar nu cu admisibilitatea sa.
Cu privire la fond
16 Astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 3 și 8 de mai sus, Cedefop solicită ca domnul Longinidis să îi plătească un cuantum total de 18 702,53 euro. Acesta reprezintă suma următoarelor elemente:
– 8 869,04 euro, corespunzând sumei plătite avocatului Anestis în cadrul procedurii de recurs, din care 869,04 euro cu titlu de avans;
– 923,49 euro, corespunzând cheltuielilor de deplasare și de ședere la Luxemburg a agentului Cedefop în vederea ședinței din cadrul acestei proceduri;
– 6 848,75 euro, corespunzând cheltuielilor de traducere pretins necesare în cadrul acestei proceduri;
– 2 061,25 euro, corespunzând cheltuielilor de traducere a prezentei cereri de stabilire a cheltuielilor de judecată din engleză în limba de procedură.
17 Domnul Longinidis arată, în primul rând, că nu era indispensabil ca Cedefop să recurgă la un avocat extern care să îl asiste pe agentul său, în al doilea rând, că cuantumul onorariului acestui avocat nu este nici justificat, nici verificabil, în al treilea rând, că nu era necesar ca agentul respectiv să fie prezent la ședință în fața Tribunalului și, în al patrulea rând, că cheltuielile de traducere suportate de Cedefop nu sunt recuperabile. În orice caz, el adaugă că situația sa financiară nu îi permite să plătească Cedefop o sumă care ar depăși 4 000 de euro.
Observații introductive
18 Potrivit articolului 91 litera (b) din Regulamentul de procedură, sunt considerate cheltuieli recuperabile cheltuielile necesare efectuate de părți în legătură cu procedura, în special cheltuielile de deplasare și de ședere și remunerarea unui agent, consilier sau avocat.
19 Din această dispoziție reiese că cheltuielile recuperabile se limitează, pe de o parte, la cele efectuate în legătură cu procedura în fața Tribunalului și, pe de altă parte, la cele care au fost necesare în acest sens (Ordonanța din 31 martie 2011, Tetra Laval/Comisia, T‑5/02 DEP și T‑80/02 DEP, EU:T:2011:129, punctul 53, și Ordonanța din 23 martie 2012, Kerstens/Comisia, T‑498/09 P‑DEP, EU:T:2012:147, punctul 13).
20 Potrivit unei jurisprudențe constante, în lipsa unor dispoziții de drept al Uniunii de natură tarifară, instanța Uniunii trebuie să aprecieze în mod liber datele cauzei, ținând cont de obiectul și de natura litigiului, de importanța sa din perspectiva dreptului Uniunii, precum și de dificultățile cauzei, de volumul de muncă pe care procedura contencioasă l‑a necesitat din partea avocaților, agenților sau consilierilor care au participat la aceasta și de interesele economice pe care le‑a prezentat litigiul pentru părți (Ordonanța din 28 iunie 2004, Airtours/Comisia, T‑342/99 DEP, Rep., EU:T:2004:192, punctul 18, și Ordonanța Kerstens/Comisia, EU:T:2012:147, punctul 14).
21 Fixând cheltuielile de judecată recuperabile, Tribunalul ține cont de toate împrejurările cauzei până în momentul pronunțării ordonanței de stabilire a cheltuielilor de judecată, inclusiv de cheltuielile necesare aferente procedurii de stabilire a cheltuielilor de judecată (Ordonanța Kerstens/Comisia, EU:T:2012:147, punctul 15).
Cu privire la recurgerea la un avocat extern
22 Cedefop arată că, contrar celor susținute de domnul Longinidis în e‑mailul său din 2 martie 2012, era indispensabil să fie reprezentat nu numai de un agent, ci și de un avocat și că o asemenea alegere nu poate fi repusă în discuție de partea obligată la plata cheltuielilor de judecată. Cedefop adaugă că era vorba despre același avocat care l‑a reprezentat deja în fața Tribunalului Funcției Publice și care cunoaște foarte bine limba greacă, aleasă de domnul Longinidis ca limbă de procedură, în timp ce agentul însărcinat cu cauza nu deține asemenea cunoștințe.
23 Domnul Longinidis susține că Cedefop nu a demonstrat că recurgerea la un avocat extern care să îl asiste pe agentul însărcinat cu cauza era indispensabilă. În special, potrivit domnului Longinidis, alegerea sa privind limba de procedură nu permite să se considere că asistența în cauză era necesară.
24 În această privință, din articolul 19 primul paragraf din Statutul Curții, aplicabil în fața Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din statutul menționat, reiese că instituțiile Uniunii Europene sunt, în ceea ce privește modul în care înțeleg să fie reprezentate sau asistate în fața instanței Uniunii, libere să decidă dacă recurg la asistența unui avocat. Prin urmare, atunci când aceste instituții sunt asistate de un avocat, pe care trebuie să îl plătească, remunerația acestui avocat intră în noțiunea de cheltuieli necesare efectuate în legătură cu procedura, fără ca respectiva instituție să fie obligată să demonstreze că intervenția acestui avocat sau a acestei persoane era justificată obiectiv. În vederea aplicării dispoziției menționate din statut, este necesar ca organismele Uniunii precum Cedefop să fie asimilate instituțiilor respective (a se vedea în acest sens Ordonanța din 10 octombrie 2013, OCVV/Schräder, C‑38/09 P‑DEP, EU:C:2013:679, punctele 20-22 și jurisprudența citată).
25 Pe de altă parte, deși faptul că Cedefop a implicat un agent și un avocat extern este lipsit de consecințe cu privire la natura potențial recuperabilă a cheltuielilor de judecată în cauză, nimic nepermițând excluderea lor din principiu, el poate avea un impact asupra determinării cuantumului cheltuielilor efectuate în legătură cu procedura care trebuie recuperat in fine. Astfel, nu poate fi vorba despre o încălcare a principiului egalității de tratament între reclamanți atunci când organismul Uniunii pârât decide să recurgă la serviciile unui avocat în anumite cauze, în timp ce în altele este reprezentat de agenții săi (a se vedea în acest sens Ordonanța din 28 mai 2013, Marcuccio/Comisia, T‑278/07 P‑DEP, Rep., EU:T:2013:269, punctul 14).
26 Orice altă apreciere care condiționează dreptul unui organism al Uniunii de a solicita în tot sau în parte onorariile plătite unui avocat de demonstrarea unei necesități „obiective” de a recurge la serviciile sale ar constitui, în realitate, o limitare indirectă a libertății garantate de articolul 19 primul paragraf din Statutul Curții și ar implica pentru instanța Uniunii obligația de a substitui aprecierea instituțiilor și organismelor responsabile cu organizarea serviciilor cu propria apreciere. Or, o astfel de misiune nu este compatibilă nici cu articolul 19 primul paragraf din Statutul Curții, nici cu competența de organizare internă de care se bucură instituțiile și organismele Uniunii în ceea ce privește gestionarea propriilor cauze în fața instanțelor Uniunii (Ordonanța Marcuccio/Comisia, EU:T:2013:269, punctul 15).
27 Din această jurisprudență rezultă că argumentul domnului Longinidis prin care se repune în discuție caracterul indispensabil al recurgerii Cedefop la un avocat extern nu poate fi reținut (a se vedea în acest sens Ordonanța OCVV/Schräder, EU:C:2013:679, punctul 23, și Ordonanța Marcuccio/Comisia, EU:T:2014:171, punctul 30).
Cu privire la onorariul avocatului Cedefop
28 Pentru a aprecia, pe baza criteriilor enumerate la punctul 20 de mai sus, caracterul necesar al cheltuielilor efectuate efectiv în legătură cu procedura, trebuie furnizate de către solicitant indicații precise. Deși absența unor astfel de informații nu se opune stabilirii de către Tribunal, pe baza unei aprecieri echitabile, a cuantumului cheltuielilor de judecată recuperabile, îl plasează totuși pe acesta într‑o situație de apreciere în mod obligatoriu strictă în ceea ce privește revendicările solicitantului (a se vedea Ordonanța Marcuccio/Comisia, EU:T:2014:171, punctul 31 și jurisprudența citată).
29 În speță, Cedefop solicită un cuantum de 8 000 de euro care corespunde sumei forfetare negociate cu avocatul său extern. Precizează că o astfel de remunerație forfetară reflectă nivelul obișnuit al onorariilor solicitate de avocații specializați în dreptul Uniunii și că o remunerație stabilită pe baza unui tarif orar ar fi fost probabil mai ridicată.
30 Domnul Longinidis arată, mai întâi, că Cedefop nu a precizat tariful orar al remunerației avocatului său și nici numărul de ore de lucru efectuate de acesta în legătură cu procedura de recurs. De asemenea, subliniază că suma forfetară respectivă, care a fost convenită între Cedefop și avocatul său înainte ca acesta să îndeplinească sarcinile necesare în cadrul procedurii de recurs, nu poate fi considerată ca reflectând valoarea reală a muncii prestate. În sfârșit, arată că cererea de stabilire a cheltuielilor de judecată nu precizează cum au fost repartizate activitățile necesare apărării Cedefop între agentul și avocatul său.
31 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că instanța Uniunii nu are competența de a stabili onorariile datorate de părți propriilor avocați, ci de a determina cuantumul până la care aceste remunerații pot fi recuperate de la partea obligată la plata cheltuielilor de judecată. În același sens, caracterul forfetar al remunerației nu are nicio influență asupra aprecierii de către Tribunal a cuantumului recuperabil cu titlu de cheltuieli de judecată, instanța întemeindu‑se pe criterii jurisprudențiale bine stabilite și pe indicațiile precise pe care părțile trebuie să i le furnizeze. Deși absența unor astfel de informații nu se opune stabilirii de către Tribunal, pe baza unei aprecieri echitabile, a cuantumului cheltuielilor de judecată recuperabile, ea îl plasează totuși într‑o situație de apreciere în mod obligatoriu strictă în ceea ce privește cererile solicitantului, astfel cum s‑a arătat la punctul 28 de mai sus (Ordonanța Marcuccio/Comisia, EU:T:2013:269, punctul 20, și Ordonanța Marcuccio/Comisia, EU:T:2014:171, punctul 38).
32 În lipsa altor precizări furnizate de Cedefop, este necesar să se aplice criteriile enumerate la punctul 20 de mai sus doar pe baza elementelor de care dispune Tribunalul.
33 În ceea ce privește, în primul rând, natura litigiului, trebuie arătat că prezenta cerere se referă la cheltuielile efectuate în cadrul unui recurs la Tribunal, procedură care, prin însăși natura sa, se limitează la chestiuni de drept și nu are ca obiect constatarea situației de fapt (a se vedea Ordonanța Marcuccio/Comisia, EU:T:2014:171, punctul 32 și jurisprudența citată).
34 Cu toate acestea, trebuie să se țină seama de faptul că, în recursul său, domnul Longinidis a susținut că Tribunalul Funcției Publice a denaturat anumite elemente de probă, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 32 și 35 din Hotărârea Longinidis/Cedefop (EU:T:2011:338). Astfel, în memoriul său în răspuns, Cedefop a trebuit să își exprime poziția în această privință.
35 În al doilea rând, în ceea ce privește obiectul litigiului, dificultățile cauzei și volumul de muncă pe care procedura contencioasă l‑a necesitat pentru Cedefop, trebuie amintit că recursul formulat de domnul Longinidis, care cuprindea 20 de pagini și conținea numeroase anexe, contesta mai multe părți ale Hotărârii Longinidis/Cedefop (EU:F:2008:48), care cuprindea 185 de puncte. Acest recurs invoca, în esență, șase motive, întemeiate, primul, pe încălcarea dispozițiilor privind administrarea probei și pe denaturarea probelor, al doilea, pe încălcarea obligației de motivare care îi revine instanței, al treilea, pe o interpretare eronată a obligației de motivare care îi revine administrației, al patrulea, pe calificarea eronată a lipsei de eroare vădită de apreciere, al cincilea, pe o interpretare eronată a principiului respectării dreptului la apărare și al șaselea, pe încălcarea principiului imparțialității, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 27 din Hotărârea Longinidis/Cedefop (EU:T:2011:338).
36 În memoriul în răspuns formulat, alcătuit din 21 de pagini, Cedefop și‑a exprimat poziția cu privire la toate motivele invocate de domnul Longinidis. Cu toate acestea, astfel cum remarcă în mod întemeiat domnul Longinidis, munca avocatului Anestis a fost facilitată de faptul că acesta cunoștea deja în mod temeinic aspectele care interveneau în procedura de recurs în condițiile în care reprezentase deja Cedefop în primă instanță.
37 Se impune de asemenea să se arate că cel de al șaselea motiv ridica o problemă de admisibilitate, ceea ce a determinat Tribunalul să adreseze întrebări scrise părților, care au răspuns printr‑un memoriu de 20 de pagini în ceea ce îl privește pe domnul Longinidis și printr‑un memoriu de 10 pagini în ceea ce privește Cedefop.
38 Pe de altă parte, în urma unei cereri formulate de domnul Longinidis, Tribunalul a decis să țină o ședință de pledoarii, care a necesitat în mod obligatoriu o muncă de pregătire din partea avocatului Anestis.
39 Rezultă că litigiul era de o anumită complexitate, astfel cum confirmă lungimea Hotărârii Longinidis/Cedefop (EU:T:2011:338), care cuprinde 133 de puncte.
40 În al treilea rând, în ceea ce privește interesul economic al litigiului, trebuie arătat că, deși, astfel cum susține domnul Longinidis, cauza nu se referea decât la un singur agent al Cedefop, se punea problema confirmării unei hotărâri prin care s‑a respins o cerere de despăgubire având ca obiect un pretins prejudiciu moral de 50 000 de euro și un pretins prejudiciu material egal cu salariul de bază, sporurile salariale și drepturile de pensie pe care domnul Longinidis le‑ar fi primit dacă nu ar fi fost concediat.
41 Astfel, trebuie să se considere că, contrar celor pretinse de domnul Longinidis, litigiul avea un anumit interes economic nu numai pentru domnul Longinidis, dar și pentru Cedefop.
42 În al patrulea rând, în ceea ce privește importanța litigiului din perspectiva dreptului Uniunii, trebuie remarcat că mai multe motive de recurs formulate de domnul Longinidis au putut fi respinse de Tribunal printr‑o simplă aplicare a jurisprudenței izvorâte din Hotărârea din 8 septembrie 2009, ETF/Landgren (T‑404/06 P, Rep., EU:T:2009:313), referitoare în special la obligațiile care reveneau administrației în cadrul concedierii unui agent temporar și a unor principii bine stabilite referitoare la competența instanței de recurs. Cu toate acestea, Hotărârea Longinidis/Cedefop (EU:T:2011:338) conține precizări importante care privesc în special domeniul de aplicare al prezumției de legalitate a actelor Uniunii (punctul 39), posibilitatea ca decizia de respingere a unei reclamații să completeze motivarea actului care lezează (punctul 72), precum și imparțialitatea unui organ paritar precum comisia de recurs a Cedefop (punctul 115). În consecință, trebuie considerat că litigiul avea o anumită importanță din perspectiva dreptului Uniunii.
43 Ținând seama de toate aceste considerații, cuantumul de 8 000 de euro solicitat de Cedefop pare excesiv, în lipsa oricărui alt element prezentat de acesta pentru a‑și susține pretențiile. Astfel, se va face o justă apreciere a împrejurărilor cauzei, cu stabilirea pe bază forfetară, la 6 000 de euro a cuantumul onorariului avocatului Anestis care se încadrează în cheltuielile recuperabile.
Cu privire la avansul plătit de avocatul Cedefop
44 Cedefop solicită rambursarea de către domnul Longinidis nu numai a onorariului avocatului său, ci și a avansului plătit de acesta, astfel cum rezultă din facturile anexate la prezenta cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată.
45 Domnul Longinidis răspunde că nu a fost prezentat niciun element de probă scris care să demonstreze caracterul real al avansului plătit de avocatul Anestis.
46 În această privință, trebuie arătat că facturile depuse de Cedefop în anexă la cererea de stabilire a cheltuielilor de judecată se limitează să indice două cuantumuri, de 355,54 euro și, respectiv, de 513,50 euro, cu titlu de avans plătit de avocatul Anestis, fără a furniza detalii privind defalcarea acestui avans.
47 În lipsa altor precizări furnizate de Cedefop, totalul acestor cuantumuri, care se ridică la 869,04 euro, pare excesiv. Astfel, se impune să se stabilească, în mod forfetar, la 300 de euro cuantumul avansului plătit de avocatul Cedefop care se încadrează în cheltuielile recuperabile (a se vedea în acest sens Ordonanța din 1 octombrie 2013, Elf Aquitaine/Comisia, C‑521/09 P‑DEP, Rep., EU:C:2013:644, punctul 26, și Ordonanța OCVV/Schräder, EU:C:2013:679, punctul 41).
Cu privire la cheltuielile de deplasare ale agentului Cedefop
48 Cedefop susține că cheltuielile de deplasare și de ședere a agentului său la Luxemburg în vederea ședinței din 13 decembrie 2010 sunt cheltuieli de judecată recuperabile. Astfel, un singur agent și un singur avocat ar însemna o reprezentare minimă.
49 Domnul Longinidis răspunde că prezența la această ședință a avocatului Anestis ar fi fost suficientă. Astfel, cheltuielile de deplasare și de ședere la Luxemburg a agentului acestui organ nu s‑ar încadra în cheltuielile de judecată recuperabile.
50 În această privință, trebuie amintit că, în principiu, cheltuielile unui singur avocat sau agent pentru fiecare parte pot fi considerate necesare în sensul articolului 91 litera (b) din Regulamentul de procedură. Prin urmare, cheltuielile legate de intervenția unui al doilea avocat sau agent nu sunt recuperabile decât ca urmare a unor împrejurări specifice care țin în special de natura contenciosului în cauză (a se vedea Ordonanța din 20 ianuarie 2014, Schönberger/Parlamentul, T‑186/11 DEP, EU:T:2014:40, punctul 29 și jurisprudența citată).
51 Or, este necesar să se constate că, în cazul de față, nu există astfel de împrejurări. Astfel, Cedefop însuși a expus faptul că a recurs la un avocat extern și în cadrul recursului formulat de domnul Longinidis, pentru motivul că acest avocat cunoștea în mod temeinic dosarul, în măsura în care a reprezentat deja Cedefop în primă instanță (a se vedea în acest sens și prin analogie Ordonanța OCVV/Schräder, EU:C:2013:679, punctul 40), că este specializat în domeniul Funcției publice și că agentul său nu cunoaște suficient limba de procedură.
52 În consecință, este necesar să se concluzioneze că suma de 923,49 euro, care corespunde cheltuielilor de deplasare și de ședere în Luxemburg a agentului Cedefop în vederea ședinței, nu se încadrează în cheltuielile de judecată recuperabile.
Cu privire la cheltuielile de traducere
53 Cedefop arată că, întrucât limba de procedură aleasă de domnul Longinidis este greaca, pe care nici agentul, nici directorul său nu o cunosc suficient, cheltuielile de judecată recuperabile în speță includ, pe de o parte, cheltuielile de traducere în engleză a mai multor acte de procedură din cadrul recursului și, pe de altă parte, cheltuielile de traducere în greacă a prezentei cereri de stabilire a cheltuielilor de judecată, redactată în engleză de acest agent. Precizează că traducerile în cauză au fost efectuate de Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene, ale cărui facturi au fost anexate la cererea respectivă.
54 Domnul Longinidis susține că cheltuielile de traducere nu pot fi considerate cheltuieli de judecată recuperabile, ținând seama în special de faptul că Cedefop a ales să utilizeze un avocat extern elenofon și că ar fi fost posibil să traducă documentele în cauză la nivel intern.
55 În această privință, trebuie amintit, în primul rând, că, potrivit articolului 35 alineatele (1) și (2) din Regulamentul de procedură, aplicabil Tribunalului Funcției Publice în temeiul trimiterii prevăzute la articolul 29 din Regulamentul de procedură, limba de procedură a unei cauze este aleasă de reclamant dintre limbile oficiale ale Uniunii, sub rezerva unor dispoziții derogatorii care nu sunt relevante în speță.
56 Rezultă că domnul Longinidis era perfect îndreptățit să aleagă limba greacă drept limbă de procedură în fața Tribunalului Funcției Publice.
57 În al doilea rând, în temeiul articolului 136a din Regulamentul de procedură, limba de procedură a recursului formulat de domnul Longinidis trebuia să fie limba greacă, limbă de procedură a deciziei Tribunalului Funcției Publice pe care o ataca.
58 În al treilea rând, conform articolului 35 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, Cedefop era obligat să utilizeze limba de procedură aleasă de domnul Longinidis.
59 În al patrulea rând, articolul 1 din Regulamentul nr. 1 al Consiliului din 15 aprilie 1958 de stabilire a regimului lingvistic al Comunității Economice Europene (JO 1958, 17, p. 385), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 517/2013 al Consiliului din 13 mai 2013 de adaptare a anumitor regulamente și decizii în ceea ce privește libera circulație a mărfurilor, libera circulație a persoanelor, dreptul societăților comerciale, politica în domeniul concurenței, agricultura, siguranța alimentară, politica în domeniul veterinar și fitosanitar, politica în domeniul transporturilor, energia, fiscalitatea, statistica, rețelele transeuropene, sistemul judiciar și drepturile fundamentale, justiția, libertatea și securitatea, mediul, uniunea vamală, relațiile externe, politica externă, de securitate și apărare și instituțiile, având în vedere aderarea Republicii Croația (JO L 158, p. 1), indică bulgara, croata, spaniola, ceha, daneza, germana, estona, greaca, engleza, franceza, irlandeza, italiana, letona, lituaniana, maghiara, malteza, neerlandeza, polona, portugheza, româna, slovaca, slovena, finlandeza și suedeza nu numai ca limbi oficiale, ci și ca limbi de lucru ale instituțiilor Uniunii (Hotărârea din 16 octombrie 2013, Italia/Comisia, T‑248/10, EU:T:2013:534, punctul 29). În plus, deși articolul 6 din Regulamentul nr. 1 prevede că instituțiile pot stabili modalitățile de aplicare a regimului lingvistic în regulamentele lor de procedură, Cedefop nu pretinde că astfel de modalități i‑ar fi fost aplicabile și că acestea ar justifica, în speță, rambursarea cheltuielilor de traducere (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Italia/Comisia, EU:T:2013:534, punctul 38).
60 În al cincilea rând, articolul 1d alineatul (1) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene prevede că, în aplicarea acestui statut, se interzice orice discriminare bazată, printre altele, pe limbă. Potrivit alineatului (6) prima teză al acestui articol, orice limitare a principiilor nediscriminării și proporționalității trebuie justificată în mod obiectiv și rezonabil și trebuie să răspundă unor obiective legitime de interes general în cadrul politicii privind personalul (Hotărârea Italia/Comisia, EU:T:2013:534, punctul 30).
61 În speță, dacă s‑ar admite că cheltuielile de traducere a căror rambursare a fost solicitată de Cedefop sunt cheltuieli de judecată recuperabile, domnul Longinidis ar face obiectul unei discriminări bazate pe limbă, întrucât astfel de cheltuieli nu ar fi fost efectuate de acest organ dacă domnul Longinidis ar fi ales o altă limbă de procedură, de exemplu, engleza, limbă în care și din care Cedefop a efectuat traducerile în cauză.
62 În ceea ce privește traducerile înscrisurilor aferente procedurii de recurs, trebuie arătat că, în împrejurările cauzei, o astfel de discriminare nu poate fi în niciun caz justificată, în măsura în care Cedefop a recurs la un avocat extern care cunoștea limba de procedură, astfel cum avea dreptul să procedeze în temeiul jurisprudenței amintite la punctele 24-26 de mai sus. Recurgerea la acest avocat trebuie considerată suficientă pentru a permite Cedefop să lucreze, în cadrul procedurii jurisdicționale angajate de domnul Longinidis în fața Tribunalului, în limba greacă, în conformitate cu obligațiile prevăzute de dispozițiile amintite la punctele 58 și 59 de mai sus.
63 În ceea ce privește traducerea prezentei cereri de stabilire a cheltuielilor de judecată, trebuie subliniat că o astfel de procedură necesită mai mult competențe contabile decât juridice (Ordonanța din 26 septembrie 2013, Schräder/OCVV, T‑187/06 DEP, EU:T:2013:522, punctul 68), astfel că agentul care a reprezentat Cedefop ar fi putut să o redacteze în limba de procedură, eventual cu sprijinul altor agenți ai acestui organ care nu dețin competențe juridice specifice, dar care cunosc foarte bine limba greacă.
64 Pe de altă parte, se impune de asemenea aplicarea prin analogie a jurisprudenței potrivit căreia cheltuielile aferente traducerilor pe care instituțiile Uniunii sunt obligate să le prezinte în fața Tribunalului în temeiul articolului 43 alineatul (2) din Regulamentul de procedură nu pot fi considerate cheltuieli de judecată recuperabile [a se vedea în acest sens și prin analogie Ordonanța din 26 noiembrie 2004, BEI/De Nicola, C‑198/02 P(R)‑DEP, EU:C:2004:754, punctele 21 și 22]. În fond, doar față de părțile interveniente a admis Tribunalul, în anumite condiții, caracterul necesar al cheltuielilor de traducere (a se vedea în acest sens Ordonanța din 18 aprilie 2006, Euroalliages și alții/Comisia, T‑132/01 DEP, EU:T:2006:112, punctul 46).
65 În aceste împrejurări, este necesar să se excludă din cheltuielile de judecată recuperabile cheltuielile de traducere efectuate de Cedefop.
Cu privire la situația financiară a domnului Longinidis
66 Domnul Longinidis arată că, în orice caz, situația sa financiară este de asemenea natură încât nu îi este posibil să ramburseze Cedefop o sumă mai mare de [confidențial] euro fără a pune în pericol mijloacele de subzistență ale familiei sale. În această privință, el precizează că, din declarația sa de impunere pentru anul 2012, anexată la prezenta cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată, reiese că veniturile sale, rezultate exclusiv din activitatea sa de avocat, cumulau doar [confidențial] euro.
67 Cu privire la acest aspect, este necesar să se constate că situația financiară a părții care a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată nu se regăsește printre criteriile în temeiul cărora cuantumul cheltuielilor de judecată recuperabile este stabilit de instanța Uniunii în cadrul unei proceduri de stabilire a cheltuielilor de judecată. În consecință, prezentul argument al domnului Longinidis este lipsit de orice pertinență.
68 În rest, trebuie arătat că declarația de impunere invocată de domnul Longinidis nu indică decât veniturile sale pentru anul 2012 și nu permite, în orice caz, să se cunoască care este starea generală a situației sale financiare.
69 Având în vedere cele ce precedă, este necesar să se stabilească la 6 300 de euro cuantumul cheltuielilor de judecată recuperabile în speță, inclusiv al celor aferente prezentei proceduri de stabilire a cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera de recursuri)
dispune:
Stabilește cuantumul total al cheltuielilor de judecată pe care domnul Pavlos Longinidis trebuie să le ramburseze Centrului European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale (Cedefop) la 6 300 de euro.
Luxemburg, 11 decembrie 2014.