Language of document :

Acțiune introdusă la 18 iulie 2008 - Perry/Comisia Comunităţilor Europene

(Cauza T-280/08)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Claude Perry (Paris, Franţa) (reprezentant: J. Culioli, avocat)

Pârâtă: Comisia Comunităţilor Europene

Concluziile reclamantului

Declararea existenței unor erori săvârșite de Comisie;

declararea faptului că aceste erori angajează răspunderea extracontractuală a Comunității;

declararea existenței unui prejudiciu suferit de reclamant, aflat în legătură de cauzalitate cu aceste erori;

declararea faptului că Comunitatea este obligată să îl despăgubească pe reclamant pentru acest prejudiciu;

constatarea că domnul Perry își evaluează prejudiciul la suma de 1 000 000 EUR;

obligarea Comunității la plata către domnul Perry a sumei de 1 000 000 EUR;

obligarea Comunității la plata tuturor cheltuielilor de judecată;

declararea faptului că este echitabil ca Comunitatea să suporte cheltuielile și onorariile pentru apărare, în sumă de 10 000 EUR.

Motivele și principalele argumente

Reclamantul solicită repararea prejudiciului pe care apreciază că l-a suferit din cauza acuzațiilor de deturnare a unor subvenții comunitare cu ocazia executării anumitor contracte încheiate între societăți ale reclamantului și Comisie în cadrul ajutorului umanitar al Uniunii Europene destinat Bosniei și Regiunii Marilor Lacuri din Africa.

Motivele și principalele argumente invocate de reclamant sunt identice cu cele invocate în cauza T-132/98, Groupe Perry și Isibiris/Comisia1.

____________

1 - JO 1998, C 312, p. 20.