HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)
20 iunie 2024(*)
„Recurs – Marcă a Uniunii Europene – Cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene figurative Abresham Super Basmati Selaa Grade One World’s Best Rice – Marca verbală anterioară neînregistrată din Regatul Unit BASMATI – Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Articolul 8 alineatul (4) – Regulamentul (UE) 2017/1001 – Articolul 72 – Motiv relativ de refuz – Opoziție – Cale de atac în fața camerei de recurs – Respingere – Acțiune în fața Tribunalului – Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice – Articolele 126 și 127 – Perioada de tranziție – Consecințele încheierii perioadei de tranziție asupra protecției mărcii anterioare – Împrejurări ulterioare adoptării deciziei în litigiu – Persistența obiectului acțiunii și a interesului de a exercita acțiunea”
În cauza C‑801/21 P,
având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 17 decembrie 2021,
Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de D. Gaja, D. Hanf, E. Markakis și V. Ruzek, în calitate de agenți,
recurent,
susținut de:
Republica Federală Germania, reprezentată de J. Heitz, M. Hellmann, D. Klebs și J. Möller, în calitate de agenți,
intervenientă în recurs,
cealaltă parte din procedură fiind:
Indo European Foods Ltd, cu sediul în Harrow (Regatul Unit), reprezentată de A. Norris, KC, și N. Welch, solicitor,
reclamantă în primă instanță,
CURTEA (Camera a cincea),
compusă din domnul E. Regan, președinte de cameră, și domnii Z. Csehi, M. Ilešič, I. Jarukaitis și D. Gratsias (raportor), judecători,
avocat general: domnul M. Szpunar,
grefier: doamna A. Lamote, administratoare,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 14 septembrie 2023,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 23 noiembrie 2023,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin recursul formulat, Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 6 octombrie 2021, Indo European Foods/EUIPO – Chakari (Abresham Super Basmati Selaa Grade One World’s Best Rice) (T‑342/20, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2021:651), prin care aceasta, pe de o parte, a anulat Decizia Camerei a patra de recurs a EUIPO din 2 aprilie 2020 (cauza R 1079/2019‑4) (denumită în continuare „decizia în litigiu”) privind o procedură de opoziție între Indo European Foods Ltd și domnul Hamid Ahmad Chakari și, pe de altă parte, a respins în rest acțiunea formulată de Indo European Foods.
Cadrul juridic
Acordul de retragere
2 Primul, al patrulea și al optulea considerent din preambulul Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (JO 2020, L 29, p. 7, denumit în continuare „Acordul de retragere”), adoptat la 30 ianuarie 2020 și intrat în vigoare la 1 februarie 2020, prevăd:
„Întrucât, la data de 29 martie 2017, ca urmare a rezultatului unui referendum desfășurat în [Regatul Unit] și a deciziei sale suverane de a părăsi Uniunea Europeană, Regatul Unit și‑a notificat intenția de a se retrage din [Uniune] […] în conformitate cu articolul 50 [TUE]
[…]
Reamintind că, în conformitate cu articolul 50 [TUE] […] și sub rezerva condițiilor prevăzute de prezentul acord, dreptul Uniunii […] încetează în totalitate să se aplice Regatului Unit începând cu data intrării în vigoare a prezentului acord,
[…]
Întrucât atât Uniunea, cât și Regatul Unit au interesul de a stabili o perioadă de tranziție sau de punere în aplicare în decursul căreia […] dreptul Uniunii […] ar trebui să se aplice Regatului Unit și în Regatul Unit și, ca regulă generală, cu același efect în ceea ce privește statele membre, pentru a evita perturbările în cursul perioadei în care va (vor) fi negociat (negociate) acordul (acordurile) privind relațiile viitoare.”
3 Articolul 1 din Acordul de retragere, intitulat „Obiectiv”, prevede:
„Prezentul acord prevede condițiile de retragere a [Regatului Unit] din [Uniune] […]”
4 Potrivit articolului 126 din același acord, intitulat „Perioada de tranziție”:
„Se stabilește o perioadă de tranziție sau de punere în aplicare, care începe la data intrării în vigoare a prezentului acord și se încheie la 31 decembrie 2020.”
5 Articolul 127 din Acordul de retragere, intitulat „Domeniul de aplicare al dispozițiilor tranzitorii”, prevede la alineatele (1), (3) și (6):
„(1) În absența unor dispoziții contrare în prezentul acord, în cursul perioadei de tranziție, dreptul Uniunii se aplică Regatului Unit și pe teritoriul acestuia.
[…]
(3) În cursul perioadei de tranziție, dreptul Uniunii aplicabil în temeiul alineatului (1) produce, în privința și pe teritoriul Regatului Unit, aceleași efecte juridice pe care le produce în Uniune și în statele sale membre și se interpretează și se aplică în conformitate cu aceleași metode și principii generale ca cele aplicabile în Uniune.
[…]
(6) În absența unor dispoziții contrare în prezentul acord, în cursul perioadei de tranziție, orice trimitere la statele membre în dreptul Uniunii aplicabil în temeiul alineatului (1), inclusiv astfel cum este pus în aplicare și executat de statele membre, se interpretează ca incluzând Regatul Unit.”
Regulamentul nr. 207/2009
6 Considerentele (3), (4) și (7) ale Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO 2009, L 78, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2015/2424 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2015 (JO 2015, L 341, p. 21) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 207/2009”), au următorul cuprins:
„(3) […] [E]ste necesar să se prevadă un regim comunitar al mărcilor care conferă întreprinderilor dreptul de a dobândi, conform unei proceduri unice, mărci comunitare care să se bucure de o protecție uniformă și să producă efecte pe întreg teritoriul Comunității. Principiul caracterului unitar al mărcii comunitare, astfel exprimat, ar trebui să se aplice cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezentul regulament.
(4) Apropierea legislațiilor statelor membre nu permite înlăturarea obstacolului teritorialității drepturilor pe care legislațiile statelor membre le conferă titularilor de mărci. Pentru a permite întreprinderilor să exercite fără nicio piedică o activitatea economică în cadrul întregii piețe interne, sunt necesare mărci reglementate de un drept comunitar unic, care să se aplice direct în toate statele membre.
[…]
(7) Dreptul asupra mărcii comunitare poate fi dobândit numai prin înregistrare, iar aceasta se refuză în special dacă […] se opun drepturi anterioare.”
7 Articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 prevede:
„Marca UE are un caracter unitar. Aceasta produce aceleași efecte în întreaga Uniune: nu poate fi înregistrată, transferată, nu poate face obiectul unei renunțări, al unei decizii de decădere din drepturi a titularului sau de nulitate și, respectiv, utilizarea sa nu poate fi interzisă, decât cu efect în întreaga Uniune. Acest principiu se aplică cu excepția cazului în care se prevede altfel prin prezentul regulament.”
8 Articolul 8 din regulamentul menționat, intitulat „Motive relative de refuz”, prevede la alineatul (4):
„În cazul opoziției titularului unei mărci neînregistrate sau al unui alt semn utilizat în comerț cu un domeniu de aplicare care depășește domeniul local, marca solicitată este refuzată la înregistrare, atunci când și în măsura în care, în conformitate cu legislația Uniunii sau cu legislația statului membru care este aplicabilă acestui semn:
(a) au fost dobândite drepturi pentru acest semn înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare a mărcii UE sau, dacă este cazul, înaintea datei priorității invocate în sprijinul cererii de înregistrare a mărcii UE;
(b) acest semn conferă titularului dreptul de a interzice utilizarea unei mărci mai recente.”
Regulamentul (UE) 2017/1001
9 Regulamentul nr. 207/2009 a fost abrogat și înlocuit, cu efect de la 1 octombrie 2017, prin Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1).
10 Articolul 1 alineatul (2) și articolul 8 alineatul (4) din acest ultim regulament sunt redactate în aceiași termeni ca articolul 1 alineatul (2) și, respectiv, articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009.
11 Articolul 72 din Regulamentul 2017/1001, intitulat „Acțiune în fața Curții de Justiție”, prevede:
„(1) Deciziile camerelor de recurs prin care se pronunță asupra unei căi de atac pot forma obiectul unei acțiuni în fața Tribunalului.
(2) Acțiunea se înaintează pe motive de incompetență, încălcarea unor norme fundamentale de procedură, nerespectarea TFUE, nerespectarea prezentului regulament sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia sau abuzul de putere.
(3) Tribunalul are competența atât de a anula, cât și de a modifica decizia atacată.
[…]
(6) [EUIPO] ia măsurile necesare pentru executarea hotărârii Tribunalului sau, în cazul formulării unei căi de atac împotriva acestei hotărâri, a Curții de Justiție.”
12 Articolul 139 din acest regulament, intitulat „Cerere în vederea inițierii procedurii naționale”, prevede la alineatele (1)-(3):
„(1) Solicitantul sau titularul unei mărci UE poate să ceară transformarea cererii sale sau a mărcii sale UE în cerere de înregistrare a mărcii naționale:
(a) în măsura în care cererea de înregistrare a mărcii UE este respinsă, retrasă sau considerată retrasă;
[…]
(2) Transformarea nu are loc:
[…]
(b) în vederea unei protecții într‑un stat membru în care, conform hotărârii [EUIPO] sau instanței naționale, cererea sau marca UE prezintă un motiv de respingere a înregistrării, de revocare sau de nulitate.
(3) Cererea de înregistrare a mărcii naționale provenită din transformarea unei cereri sau a unei mărci UE beneficiază, în statul membru respectiv, de data de depunere sau de data de prioritate a acestei cereri sau a acestei mărci […]”
Istoricul litigiului
13 Situația de fapt, astfel cum este prezentată la punctele 1‑12 din hotărârea atacată, poate fi rezumată după cum urmează.
14 La 14 iunie 2017, domnul Chakari a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene la EUIPO, care a fost publicată în Buletinul mărcilor Uniunii Europene nr. 169/2017 din 6 septembrie 2017.
15 Marca solicitată este semnul figurativ următor:
16 Înregistrarea a fost solicitată pentru produse pe bază de orez din clasele 30 și 31 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare.
17 La 13 octombrie 2017, Indo European Foods a formulat opoziție la cererea de înregistrare a mărcii solicitate pentru produsele menționate la punctul anterior. Opoziția se întemeia pe marca verbală anterioară neînregistrată BASMATI din Regatul Unit, care desemnează orez. Motivul invocat în susținerea opoziției era cel prevăzut la articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul 2017/1001. Indo European Foods a susținut în esență că putea, în temeiul dreptului aplicabil în Regatul Unit, să împiedice utilizarea mărcii solicitate întemeiate pe forma denumită „extensive” a acțiunii în constatarea utilizării abuzive a unei denumiri („action for passing off”).
18 Prin decizia din 5 aprilie 2019, divizia de opoziție a respins opoziția în totalitate, pentru motivul că dovezile prezentate de Indo European Foods erau insuficiente pentru a demonstra, conform articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul 2017/1001, că marca anterioară în discuție fusese utilizată în comerț având o aplicabilitate care nu era doar la nivel local înainte de data relevantă și pe teritoriul în cauză.
19 La 16 mai 2019, Indo European Foods a formulat o cale de atac împotriva acestei decizii a diviziei de opoziție.
20 Prin decizia în litigiu, Camera a patra de recurs a EUIPO a respins această acțiune ca nefondată pentru motivul că Indo European Foods nu demonstrase că denumirea „basmati” îi permitea să interzică utilizarea mărcii solicitate în Regatul Unit în temeiul așa‑numitei forme „extensive” a utilizării abuzive a unei denumiri.
Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată
21 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 2 iunie 2020, Indo European Foods a introdus o acțiune având ca obiect anularea și modificarea deciziei în litigiu.
22 În susținerea acțiunii, Indo European Foods a invocat un motiv unic întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009.
23 În memoriul în răspuns, EUIPO a susținut în special că, în măsura în care opoziția la înregistrarea mărcii solicitate se întemeia pe o marcă anterioară neînregistrată din Regatul Unit, protecția conferită acesteia în dreptul Regatului Unit rămânea relevantă în perioada de tranziție prevăzută la articolele 126 și 127 din Acordul de retragere (denumită în continuare „perioada de tranziție”), dar că, la expirarea acestei perioade, procedura de opoziție și acțiunea în fața Tribunalului ar fi lipsite de obiect. Pe de altă parte, acesta a susținut că, întrucât anularea deciziei în litigiu nu i‑ar mai putea aduce niciun beneficiu reclamantei în primă instanță, ea nu ar mai avea interesul de a exercita acțiunea în procedura de la Tribunal.
24 În primul rând, la punctele 15-23 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat argumentația EUIPO referitoare la obiectul procedurii de opoziție și al căii de atac.
25 După ce a amintit la punctul 16 din hotărârea menționată că perioada de tranziție era cuprinsă între 1 februarie și 31 decembrie 2020, acesta a arătat la punctul 17 din hotărâre că obiectul litigiului era în speță decizia în litigiu în care camera de recurs s‑a pronunțat cu privire la existența motivului de opoziție invocat de reclamanta în primă instanță. Pe de altă parte, la același punct 17, Tribunalul a apreciat, în lumina jurisprudenței sale, că existența unui motiv relativ de opoziție trebuia apreciată cel târziu la momentul la care EUIPO se pronunță asupra opoziției. Astfel, Tribunalul a arătat că, deși într‑o hotărâre recentă a statuat că marca anterioară care constituia temeiul opoziției trebuia să fie validă atât la momentul publicării cererii de înregistrare a mărcii solicitate, cât și la momentul la care EUIPO se pronunță asupra opoziției, exista o anumită linie jurisprudențială contrară potrivit căreia existența unui motiv relativ de opoziție trebuie apreciată prin raportare la momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii Uniunii Europene împotriva căreia fusese formulată opoziție pe baza unei mărci anterioare.
26 Astfel, acesta a considerat, la punctul 18 din hotărârea atacată, că nu era necesară tranșarea acestei chestiuni în speță, dat fiind că decizia în litigiu a fost pronunțată în perioada de tranziție, și anume la o dată la care, în lipsa unor dispoziții contrare din Acordul de retragere, Regulamentul 2017/1001 continua să se aplice mărcilor anterioare neînregistrate din Regatul Unit utilizate în comerț, și că, prin urmare, marca anterioară în cauză continua să beneficieze de aceeași protecție de care ar fi beneficiat în lipsa retragerii Regatului Unit din Uniune.
27 În continuare, la punctul 19 din această hotărâre, Tribunalul a statuat că, în orice caz, dacă s‑ar considera că obiectul litigiului dispare atunci când, în cursul procedurii, survine un eveniment precum eventuala retragere a statului membru în cauză din Uniune în urma căruia o marcă anterioară ar putea pierde statutul pe care îl are o marcă neînregistrată sau un alt semn utilizat în comerț cu o aplicabilitate care nu este doar la nivel local, ar însemna să se ia în considerare motive apărute ulterior adoptării deciziei contestate care nu au vocația de a afecta temeinicia acesteia. Or, Tribunalul a precizat că, pentru a aprecia legalitatea deciziilor camerelor de recurs ale EUIPO, trebuia în principiu să se raporteze la data acestor decizii.
28 În sfârșit, la punctul 20 din hotărârea atacată, Tribunalul a dedus din considerațiile amintite la punctele 25-27 din prezenta hotărâre că, indiferent de momentul decisiv ales ca referință, și anume momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii sau cel al deciziei camerei de recurs, marca anterioară invocată în susținerea opoziției putea constitui temeiul opoziției. La punctele 21 și 22 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat totodată că această concluzie nu era contrazisă de Hotărârea din 14 februarie 2019, Beko/EUIPO – ACER (ALTUS) (T‑162/18, EU:T:2019:87), și de Hotărârea din 2 iunie 2021, Style & Taste/EUIPO – The Polo/Lauren Company (Reprezentarea unui jucător de polo) (T‑169/19, EU:T:2021:318). La punctul 23 din hotărârea atacată, acesta a concluzionat că retragerea Regatului Unit din Uniune nu a atras după sine rămânerea fără obiect a litigiului.
29 În al doilea rând, la punctele 24-28 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins argumentația formulată de EUIPO cu privire la pretinsa dispariție a interesului Indo European Foods de a exercita acțiunea.
30 În această privință, mai întâi, la punctul 25 din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit jurisprudența constantă potrivit căreia, în raport cu obiectul acțiunii, interesul de a exercita acțiunea trebuie să existe la momentul introducerii acesteia și să continue să existe până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului, ceea ce presupune ca acțiunea să fie susceptibilă, prin rezultatul său, să aducă un beneficiu părții care a formulat‑o, și a indicat că, dacă acest interes de a exercita acțiunea dispare în cursul procedurii, o decizie pe fond a Tribunalului nu poate aduce niciun beneficiu reclamantei în cauză.
31 În continuare, la punctul 26 din această hotărâre, Tribunalul a înlăturat argumentul EUIPO potrivit căruia lipsa interesului reclamantei în primă instanță de a exercita acțiunea rezulta din faptul că solicitantul mărcii Uniunii Europene în cauză ar fi fost în măsură să‑și transforme cererea în cereri de înregistrare a unor mărci naționale în toate statele membre ale Uniunii pentru motivul că această apreciere era valabilă în principiu pentru orice procedură de opoziție.
32 În sfârșit, la punctul 27 din hotărârea menționată, Tribunalul a apreciat că argumentul EUIPO, potrivit căruia camera de recurs în fața căreia ar fi trimis litigiul în cazul în care Tribunalul ar anula decizia în litigiu ar fi obligată să respingă calea de atac în lipsa unei mărci anterioare protejate de dreptul unui stat membru, ar porni de la premisa eronată că, pentru aprecierea faptelor, camera de recurs ar trebui să se raporteze la momentul noii sale decizii. Astfel, potrivit Tribunalului, în această situație, camera de recurs ar avea sarcina de a se pronunța cu privire la aceeași cale de atac în funcție de situația care se prezenta la momentul introducerii ei pe rolul camerei de recurs, calea de atac redevenind pendinte în același stadiu în care se afla înainte de decizia în litigiu. În consecință, Tribunalul a considerat că jurisprudența citată de EUIPO în susținerea raționamentului său era lipsită de pertinență și nu făcea decât să confirme că, în orice caz, nu se putea impune ca marca pe care se întemeia opoziția să continue să existe la un moment ulterior deciziei camerei de recurs.
33 La punctul 28 din aceeași hotărâre, Tribunalul a concluzionat că respectiva cauză nu a rămas fără obiect și că interesul Indo European Foods de a exercita acțiunea a continuat să existe. În consecință, la punctele 31-72 din hotărârea atacată, acesta a examinat cererea de anulare a deciziei în litigiu și motivul unic în susținerea acestei cereri. Tribunalul a considerat că acest motiv era întemeiat și că, prin urmare, se impunea anularea deciziei. În schimb, după ce a examinat, la punctele 73-79 din hotărâre, solicitarea de admitere a opoziției, Tribunalul a concluzionat că nu erau îndeplinite condițiile pentru a‑și exercita competența de modificare și a respins solicitarea.
34 În temeiul acestor considerații, Tribunalul, pe de o parte, a anulat decizia în litigiu și, pe de altă parte, a respins în rest acțiunea.
Procedura și concluziile părților în fața Curții
35 Prin înscrisul depus în aceeași zi cu prezentul recurs, EUIPO a solicitat, în temeiul articolului 170a alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, admiterea recursului în conformitate cu articolul 58a al treilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.
36 Prin Ordonanța din 7 aprilie 2022, EUIPO/Indo European Foods (C‑801/21 P, EU:C:2022:295), recursul a fost admis în principiu.
37 Prin decizia președintelui Curții din 16 iunie 2022, a fost admisă cererea de intervenție formulată de Republica Federală Germania în susținerea concluziilor EUIPO.
38 Prin Ordonanța președintelui Curții din 16 decembrie 2022, EUIPO/Indo European Foods (C‑801/21 P, EU:C:2022:1049), a fost respinsă cererea de intervenție formulată de Walsall Conduits Ltd în susținerea concluziilor reclamantei în primă instanță.
39 Prin recursul formulat, EUIPO, susținut de Republica Federală Germania, solicită Curții:
– anularea hotărârii atacate;
– constatarea faptului că nu este necesară pronunțarea asupra fondului acțiunii formulate de reclamanta în primă instanță împotriva deciziei în litigiu;
– obligarea reclamantei în primă instanță la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri și procedurii în fața Tribunalului.
40 Indo European Foods solicită Curții:
– respingerea recursului și
– obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta procedură.
Cu privire la recurs
41 În susținerea recursului, EUIPO invocă un motiv unic, întemeiat pe faptul că cerința privind menținerea interesului recurentului de a exercita acțiunea nu este îndeplinită. Acest motiv cuprinde trei aspecte, primul, întemeiat pe o eroare de drept, în sensul că Tribunalul ar fi confundat aprecierea menținerii interesului de a exercita acțiunea cu controlul de legalitate a actului în litigiu, al doilea, pe o eroare de drept și pe o motivare insuficientă, întrucât Tribunalul nu ar fi apreciat în concret menținerea interesului Indo European Foods de a exercita acțiunea în raport cu specificitățile dreptului mărcilor Uniunii Europene și al treilea, pe o încălcare a articolului 72 alineatul (6) din Regulamentul 2017/1001, prin faptul că Tribunalul ar fi impus EUIPO să nu țină seama de efectele juridice ale încheierii perioadei de tranziție prevăzute în Acordul de retragere.
Cu privire la admisibilitate
42 Indo European Foods contestă admisibilitatea recursului pe baza a două motive. Pe de o parte, EUIPO ar invoca, în recursul formulat, o argumentație nouă pe care nu a prezentat‑o la Tribunal. În particular, EUIPO ar fi modificat argumentația pe care a prezentat‑o inițial la Tribunal, susținând pentru prima dată în fața Curții că ar exista curente jurisprudențiale divergente la Tribunal în ceea ce privește problema menținerii obiectului litigiului. Pe de altă parte, constatarea Tribunalului că acțiunea cu care fusese sesizat nu a rămas fără obiect s‑ar raporta la elemente de fapt.
43 În primul rând, trebuie amintit că, deși, desigur, competența Curții, în cadrul examinării unui recurs, se limitează la aprecierea în drept a soluției care a fost dată motivelor și argumentelor dezbătute în fața primei instanțe, un recurent poate totuși să formuleze recurs invocând în fața Curții motive și argumente derivate din însăși hotărârea contestată și care urmăresc să critice temeinicia în drept a acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 februarie 2023, Spania și alții/Comisia, C‑649/20 P, C‑658/20 P și C‑662/20 P, EU:C:2023:60, punctele 29 și 30, precum și jurisprudența citată).
44 Or, în speță, EUIPO arată că Tribunalul a săvârșit erori de drept atunci când a constatat în hotărârea atacată că acțiunea formulată de Indo European Foods nu a rămas fără obiect și că această parte își păstrase interesul de a obține anularea deciziei în litigiu în pofida încheierii perioadei de tranziție în cursul procedurii desfășurate la Tribunal, acesta întemeindu‑se în această privință pe un curent jurisprudențial neconform cu jurisprudența Curții referitoare la cerința unei aprecieri în concret a continuității interesului de a exercita acțiunea.
45 Acest recurs pune deci în discuție temeinicia în drept a aprecierii făcute de Tribunal în hotărârea atacată cu privire la persistența obiectului litigiului introdus la Tribunal și a interesului de a exercita acțiunea al reclamantei în primă instanță, problema nepronunțării asupra fondului din cauza lipsei unei astfel de persistențe trebuind, în orice caz, să fie examinată de acesta din oficiu (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 septembrie 2018, Bank Mellat/Consiliul, C‑430/16 P, EU:C:2018:668, punctul 49 și jurisprudența citată).
46 Primul motiv de inadmisibilitate invocat de Indo European Foods trebuie, așadar, respins.
47 În al doilea rând, este suficient să se amintească faptul că, deși aprecierea situației de fapt nu constituie, cu excepția cazului în care este denaturată, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții în recurs, aceasta este, în schimb, competentă să exercite, în temeiul articolului 256 TFUE, un control asupra calificării juridice a acestei situații de fapt și asupra consecințelor juridice care au fost stabilite de Tribunal pe baza ei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 martie 2022, PJ și PC/EUIPO, C‑529/18 P și C‑531/18 P, EU:C:2022:218, punctul 55, precum și jurisprudența citată, și Hotărârea din 22 iunie 2023, Gmina Miasto Gdynia și Port Lotniczy Gdynia‑Kosakowo/Comisia, C‑163/22 P, EU:C:2023:515, punctele 79 și 99).
48 Or, în speță, EUIPO nu contestă aprecierea situației de fapt de către Tribunal de la punctele 17-28 din hotărârea atacată, ci încadrarea ei juridică de către acesta și consecințele juridice pe care le‑a stabilit, și anume că obiectul acțiunii și interesul Indo European Foods de a exercita acțiunea continuau să existe. Al doilea motiv de inadmisibilitate invocat de Indo European Foods trebuie deci să fie de asemenea respins.
49 Rezultă că recursul este admisibil.
Cu privire la fond
50 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că cererea de înregistrare a mărcii în cauză a fost depusă la 14 iunie 2017, dar opoziția la înregistrarea acestei mărci a fost formulată la 13 octombrie 2017. În consecință, prezentul litigiu este guvernat, pe de o parte, de dispozițiile materiale ale Regulamentului nr. 207/2009, în vigoare la data de 14 iunie 2017, și, pe de altă parte, de dispozițiile procedurale ale Regulamentului 2017/1001 (a se vedea prin analogie Hotărârea din 8 mai 2014, Bimbo/OAPI, C‑591/12 P, EU:C:2014:305, punctul 12 și jurisprudența citată).
Cu privire la primul aspect, întemeiat pe o pretinsă confuzie între, pe de o parte, aprecierea privind continuitatea interesului de a exercita acțiunea și, pe de altă parte, controlul de legalitate a actului în litigiu
– Argumentația părților
51 EUIPO, susținut de Republica Federală Germania, arată că Tribunalul a statuat în mod eronat la punctele 17-23 din hotărârea atacată că obiectul acțiunii continua să existe pentru simplul motiv că încheierea perioadei de tranziție nu era susceptibilă să afecteze legalitatea deciziei în litigiu la data la care aceasta fusese adoptată.
52 Pe de o parte, din jurisprudența Curții ar rezulta că aprecierea în legătură cu cerința continuității obiectului acțiunii și a interesului de a exercita acțiunea prevalează și se distinge de cea care trebuie efectuată în cadrul controlului de legalitate a actului în litigiu. Astfel, aprecierea referitoare la această cerință ar implica luarea în considerare a eventualelor consecințe ale anulării acestui act asupra situației juridice a reclamantei, în timp ce controlul de legalitate ar presupune să se țină seama de contextul factual și juridic al litigiului, astfel cum se prezenta acesta la momentul adoptării actului menționat.
53 Astfel, EUIPO susține în esență că tragerea unor concluzii definitive privind continuitatea obiectului litigiului doar din faptul că un eveniment nu este de natură să afecteze legalitatea actului contestat, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.
54 EUIPO adaugă că a considera că o acțiune își păstrează în mod necesar obiectul în cazul în care dreptul anterior dispare după adoptarea deciziei contestate privează cerința privind menținerea interesului de a exercita acțiunea de o mare parte a efectivității sale, din moment ce, în această ipoteză, cerința ar fi relevantă numai în situațiile în care decizia contestată devine caducă în urma dispariției dreptului anterior menționat înainte de adoptarea acestei decizii. O astfel de considerație ar fi de asemenea în contradicție cu jurisprudența Curții potrivit căreia ar fi necesară examinarea în concret a interesului personal real al părților de a exercita acțiunea.
55 Pe de altă parte, EUIPO afirmă că concluzia enunțată la punctul 19 din hotărârea atacată se întemeiază pe o interpretare eronată a Hotărârii din 8 octombrie 2014, Fuchs/OAPI – Complices (Stea într‑un cerc) (T‑342/12, EU:T:2014:858). În acea hotărâre, Tribunalul ar fi examinat interesul născut și actual al reclamantei, pronunțându‑se asupra beneficiului pe care acesta l‑ar fi putut obține din anularea deciziei în discuție în cauza în care s‑a pronunțat acea hotărâre în raport cu o decizie de nepronunțare asupra fondului, într‑un context în care opoziția fusese admisă. Astfel, potrivit EUIPO, hotărârea menționată ar confirma mai degrabă obligația Tribunalului de a efectua o apreciere în concret a beneficiului pe care i l‑ar putea aduce reclamantei anularea deciziei contestate.
56 Indo European Foods contestă temeinicia acestei argumentații.
– Aprecierea Curții
57 În primul rând, trebuie arătat că, prin intermediul primului aspect al motivului unic invocat, EUIPO arată în esență că, la punctele 17-23 din hotărârea atacată, Tribunalul a confundat problema continuității interesului de a exercita acțiunea cu data la care trebuie apreciată legalitatea unei decizii contestate. Or, această argumentație are la bază o interpretare eronată a hotărârii menționate. Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctelor 24-28 din prezenta hotărâre, Tribunalul s‑a limitat să examineze la acele puncte problema continuității obiectului litigiului din perspectiva sfârșitului perioadei de tranziție care intervenise în cursul procedurii care s‑a aflat pe rolul său. În consecință, nu este posibil să fi săvârșit la acele puncte confuzia care îi este reproșată de EUIPO. Prin urmare, această argumentație trebuie înlăturată ca nefondată.
58 În al doilea rând, în măsura în care, prin intermediul acestui prim aspect al motivului unic, EUIPO urmărește să reproșeze Tribunalului că a considerat în mod eronat, la punctele 17-23 din hotărârea atacată, că o acțiune își păstrează obligatoriu obiectul în cazul dispariției dreptului anterior după adoptarea deciziei contestate, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, obiectul litigiului, precum și interesul de a exercita acțiunea trebuie să persiste până la pronunțarea hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului, ceea ce presupune ca acțiunea sau, după caz, recursul să fie susceptibil, prin rezultatul său, să aducă un beneficiu părții care l‑a formulat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 septembrie 2018, ClientEarth/Comisia, C‑57/16 P, EU:C:2018:660, punctul 43 și jurisprudența citată, precum și Ordonanța din 30 aprilie 2020, Cipru/EUIPO, C‑608/18 P, C‑609/18 P și C‑767/18 P, EU:C:2020:347, punctele 27 și 28, precum și jurisprudența citată).
59 În plus, trebuie arătat că Curtea a statuat în mod repetat că, din moment ce o decizie care face obiectul unei acțiuni în anulare la Tribunal nu a fost retrasă în mod formal, acesta era îndreptățit să constate că litigiul își păstra obiectul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iunie 2007, Wunenburger/Comisia, C‑362/05 P, EU:C:2007:322, punctele 48 și 49, Hotărârea din 4 septembrie 2018, ClientEarth/Comisia, C‑57/16 P, EU:C:2018:660, punctul 45, precum și Hotărârea din 21 ianuarie 2021, Leino‑Sandberg/Parlamentul, C‑761/18 P, EU:C:2021:52, punctul 33). În sfârșit, tot potrivit jurisprudenței, o astfel de constatare nu este răsturnată de faptul că decizia contestată a devenit caducă după introducerea acțiunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iunie 2007, Wunenburger/Comisia, C‑362/05 P, EU:C:2007:322, punctul 47).
60 În speță, din cuprinsul punctelor 17-23 din hotărârea atacată reiese că aprecierea Tribunalului privind faptul că acțiunea formulată de Indo European Foods își menținea obiectul avea la bază în special constatarea că obiectul litigiului era decizia în litigiu din 2 aprilie 2020 în care această cameră s‑a pronunțat cu privire la existența motivului de opoziție invocat de Indo European Foods și că această decizie a intervenit înainte de sfârșitul perioadei de tranziție.
61 Or, EUIPO nu contestă că, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 17-23 din hotărârea atacată, la data la care Tribunalul s‑a pronunțat, decizia în litigiu nu fusese retrasă în mod formal. În plus, EUIPO nu susține niciunde că încheierea perioadei de tranziție a avut ca efect dispariția retroactivă a acestei decizii.
62 Rezultă că argumentația EUIPO este de asemenea nefondată în măsura în care vizează examinarea de către Tribunal a persistenței obiectului litigiului, astfel încât primul aspect al motivului unic trebuie înlăturat în ansamblul său ca nefondat.
Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe o pretinsă neefectuare în concret a unei aprecieri cu privire la menținerea interesului reclamantei în primă instanță de a exercita acțiunea
– Argumentația părților
63 Prin intermediul celui de al doilea aspect al motivului unic, EUIPO, susținut în esență de Republica Federală Germania, reproșează Tribunalului că nu a efectuat în concret o apreciere cu privire la menținerea interesului Indo European Foods de a exercita acțiunea.
64 În această privință, EUIPO reproșează Tribunalului că a considerat ca fiind decisivă în speță problema dacă marca anterioară putea, la momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate sau la momentul pronunțării deciziei în litigiu, să constituie temeiul opoziției, deși această considerație nu ar permite să se răspundă la întrebarea dacă, în pofida consecințelor juridice existente la încheierea perioadei de tranziție, înregistrarea mărcii solicitate era încă susceptibilă să aducă atingere intereselor legale ale Indo European Foods, astfel cum sunt protejate de Regulamentul 2017/1001, și dacă, prin urmare, avea în continuare interesul de a exercita acțiunea.
65 Astfel, pe de o parte, Tribunalul ar fi omis să ia în considerare, la aprecierea cu privire la menținerea interesului reclamantei în primă instanță de a exercita acțiunea, natura specifică a procedurii de opoziție, precum și funcția esențială a mărcii.
66 Astfel, din jurisprudența Tribunalului ar rezulta că o procedură de opoziție are în esență drept scop să garanteze că o marcă anterioară își poate păstra funcția de identificare a originii prin prevederea refuzării înregistrării unei noi mărci care ar intra în conflict cu această marcă anterioară din cauza unui risc de confuzie. Or, nu ar putea surveni niciun conflict între o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene și o marcă anterioară care a dispărut în cursul procedurii de opoziție, deoarece marca solicitată nu ar putea fi înregistrată decât după încheierea procedurii de opoziție.
67 Pe de altă parte, Tribunalul ar fi omis să țină seama de principiul teritorialității mărcii Uniunii Europene, precum și de caracterul unitar al acesteia.
68 În această privință, EUIPO arată că, din cauza efectului suspensiv al acțiunii introduse la Tribunal, decizia în litigiu nu a putut fi pusă în aplicare înainte de încheierea perioadei de tranziție, astfel încât marca solicitată nu va fi protejată pe teritoriul Regatului Unit, chiar dacă este în sfârșit înregistrată. În ceea ce privește marca anterioară în cauză, aceasta ar continua să beneficieze de o protecție totală în Regatul Unit, fără să riște să i se aducă vreo atingere ca urmare a înregistrării sau a utilizării mărcii solicitate pe teritoriul Uniunii.
69 Acțiunea în primă instanță ar fi adus deja un beneficiu concret Indo European Foods prin împiedicarea punerii în executare a deciziei în litigiu înainte de încheierea perioadei de tranziție, astfel încât obiectivul procedurii de opoziție în cauză, și anume împiedicarea unui conflict cu marca solicitată pe teritoriul Regatului Unit, ar fi fost deja atins. Interesele juridice ale acestei părți, astfel cum sunt protejate de Regulamentul 2017/1001, nu ar mai putea fi, așadar, afectate de o decizie pe fond, indiferent de rezultatul acesteia.
70 Această poziție ar fi confirmată de economia generală a Regulamentului 2017/1001. Astfel, potrivit EUIPO, chiar și în ipoteza în care calea de atac ar fi admisă, cealaltă parte ar putea, în orice caz, ținând seama de articolul 139 din Regulamentul 2017/1001, să își transforme cererea în cereri de înregistrare a unor mărci naționale în toate statele membre ale Uniunii începând de la 1 ianuarie 2021, păstrând prioritatea cererii inițiale, și să obțină astfel protecția mărcii solicitate pe același teritoriu ca și în cazul în care opoziția formulată împotriva cererii menționate ar fi respinsă. Or, la punctul 26 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi omis să ia în considerare acest aspect specific al cauzei respingând aceste considerații pentru simplul motiv că ar fi valabile, în principiu, pentru orice procedură de opoziție.
71 În lumina acestor elemente, EUIPO susține că punctele 24-26 din hotărârea atacată sunt viciate de trei erori de drept. În primul rând, Tribunalul ar fi încălcat normele care reglementează sarcina probei în ceea ce privește cerința menținerii unui interes de a exercita acțiunea. Astfel, acesta s‑ar fi limitat să respingă argumentația EUIPO în loc să examineze argumentele prin care Indo European Foods a arătat că își păstra interesul de a exercita acțiunea.
72 În al doilea rând, întemeindu‑și aprecierea pe aspectul dacă, la nivel abstract, dreptul anterior putea constitui la un moment dat temeiul opoziției, Tribunalul ar fi omis să efectueze o apreciere în concret a menținerii interesului de a exercita acțiunea în lumina elementelor amintite la punctele 65-70 din prezenta hotărâre.
73 În al treilea rând, hotărârea atacată, în special punctul 26 din aceasta, nu ar permite să se înțeleagă de ce Tribunalul a respins argumentația EUIPO referitoare la lipsa menținerii de către Indo European Foods a interesului de a exercita acțiunea, ceea ce ar constitui o încălcare a obligației de motivare.
74 Indo European Foods contestă temeinicia acestei argumentații.
– Aprecierea Curții
75 În ceea ce privește, în primul rând, pretinsa încălcare a normelor care reglementează sarcina probei referitoare la menținerea interesului de a exercita acțiunea, este suficient să se arate că, desigur, Tribunalul a legat în mod formal raționamentul său referitor la menținerea interesului de a exercita acțiunea al Indo European Foods de examinarea argumentelor prezentate de EUIPO. Cu toate acestea, din raționamentul Tribunalului de la punctele 24-28 din hotărârea atacată se poate deduce că, dincolo de pertinența argumentelor EUIPO, Tribunalul a verificat temeinic faptul că Indo European Foods dispunea într‑adevăr de un interes de a exercita acțiunea și a constatat că aceasta era situația în speță.
76 În plus, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă a Curții că Tribunalul este îndreptățit să invoce din oficiu și în orice moment al procedurii lipsa de interes a unei părți de a‑și menține cererea ca urmare a unui fapt intervenit ulterior datei actului de sesizare a instanței (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 octombrie 2018, Gul Ahmed Textile Mills/Consiliul, C‑100/17 P, EU:C:2018:842, punctul 38, precum și jurisprudența citată), nerespectarea acestei condiții de admisibilitate fiind o cauză de inadmisibilitate de ordine publică (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 septembrie 2018, Bank Mellat/Consiliul, C‑430/16 P, EU:C:2018:668, punctul 49 și jurisprudența citată). Deși nu trebuie să se pronunțe decât cu privire la cererea părților care au obligația de a stabili cadrul procesual, instanța nu poate fi ținută în mod necesar doar de argumentele invocate de părți în susținerea pretențiilor lor, altfel ar fi constrânsă să își întemeieze decizia pe considerente juridice eronate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 ianuarie 2021, Comisia/Printeos, C‑301/19 P, EU:C:2021:39, punctul 58 și jurisprudența citată).
77 Având în vedere aceste elemente, această primă parte a prezentului aspect trebuie înlăturată ca nefondată.
78 În ceea ce privește, în al doilea rând, argumentația că Tribunalul ar fi omis, la punctele 24-27 din hotărârea atacată, să ia în considerare, la aprecierea menținerii interesului Indo European Foods de a exercita acțiunea, natura specifică a procedurii de opoziție, funcția esențială a mărcii, principiul teritorialității și caracterul unitar al mărcii Uniunii Europene, trebuie arătat că aceasta se întemeiază pe premisa că menținerea unui interes de a exercita acțiunea la Tribunal trebuie apreciată, în cazul unei acțiuni împotriva unei decizii de respingere a unei opoziții de către o cameră de recurs, numai în raport cu interesele juridice protejate de Regulamentul privind marca Uniunii Europene aplicabil și depinde astfel numai de aspectul dacă mai poate surveni un risc de conflict atunci când se pronunță Tribunalul.
79 Or, această premisă, care ar presupune să se limiteze de la bun început elementele care pot fi luate în considerare de Tribunal pentru a aprecia menținerea interesului de a exercita acțiunea al unui reclamant care formulează o acțiune în temeiul articolului 72 din Regulamentul 2017/1001 în comparație cu un reclamant care formulează o acțiune în temeiul articolului 263 TFUE, nu își găsește susținere nici în textele aplicabile, nici în jurisprudență.
80 În această privință, reiese exclusiv din jurisprudență că existența unui interes de a exercita acțiunea în anulare presupune ca, prin rezultatul său, acțiunea să poată aduce un beneficiu persoanei care a introdus‑o (Hotărârea din 17 septembrie 2015, Mory și alții/Comisia, C‑33/14 P, EU:C:2015:609, punctul 55, precum și Hotărârea din 13 iulie 2023, D & A Pharma/EMA, C‑136/22 P, EU:C:2023:572, punctul 43).
81 Astfel, problema dacă, în cazul unei decizii de respingere a unei opoziții la înregistrarea unei mărci a Uniunii Europene, persoana care a formulat o asemenea opoziție poate obține un beneficiu dintr‑o acțiune în anularea acestei decizii introdusă la Tribunal trebuie apreciată în mod concret, în lumina tuturor consecințelor care pot decurge din constatarea unei eventuale nelegalități care ar fi viciat această decizie și din natura prejudiciului pretins suferit (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 mai 2013, Abdulrahim/Consiliul și Comisia, C‑239/12 P, EU:C:2013:331, punctul 65).
82 Or, în speță, pe de o parte, reiese din examinarea primului aspect al motivului unic al prezentului recurs că Tribunalul a constatat în mod întemeiat că acțiunea introdusă de Indo European Foods nu rămăsese fără obiect. Pe de altă parte, rezultă în esență din cuprinsul punctelor 10-12 din hotărârea atacată că decizia în litigiu a confirmat respingerea opoziției formulate de aceasta, constatându‑se neîndeplinirea condițiilor de aplicare a articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul 2017/1001, astfel încât Indo European Foods nu putea, potrivit acestei decizii, să beneficieze pentru marca anterioară în cauză de protecția prevăzută de această dispoziție. Prin urmare, din moment ce Indo European Foods a invocat, în susținerea acțiunii sale de la Tribunal, tocmai încălcarea de către camera de recurs a dispoziției sus‑menționate și decizia respectivă prejudiciază în mod deosebit interesele economice ale Indo European Foods, anularea acesteia ar putea fi de natură să îi aducă un beneficiu.
83 În sfârșit, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia, la punctul 26 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi omis să ia în considerare faptul că, în conformitate cu articolul 139 din Regulamentul 2017/1001, cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs ar putea, în cazul în care calea de atac în fața acestui organ ar fi admisă, să își transforme cererea de înregistrare a mărcii în cereri de înregistrare a unor mărci naționale în toate statele membre de la sfârșitul perioadei de tranziție, este suficient să se arate că, având în vedere cele constatate anterior, această împrejurare nu are vreun impact asupra interesului de a exercita acțiunea al Indo European Foods împotriva deciziei în litigiu.
84 Rezultă că și a doua parte a prezentului aspect, care se întemeiază pe o premisă eronată, trebuie de asemenea înlăturată ca nefondată.
85 În ceea ce privește, în al treilea rând, pretinsa nemotivare a hotărârii atacate cu privire la motivele care au determinat Tribunalul să respingă argumentele EUIPO referitoare la lipsa persistenței interesului Indo European Foods de a exercita acțiunea, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, obligația de motivare nu impune Tribunalului să facă o expunere care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate argumentele prezentate de părțile în litigiu, motivarea putând fi implicită, cu condiția să permită persoanelor interesate să cunoască motivele pe care se întemeiază Tribunalul, iar Curții să dispună de suficiente elemente pentru a‑și exercita controlul în cadrul unui recurs (Hotărârea din 9 martie 2023, PlasticsEurope/ECHA, C‑119/21 P, EU:C:2023:180, punctul 144 și jurisprudența citată).
86 Or, astfel cum a arătat în esență avocatul general la punctul 60 din concluzii, reiese cu claritate, chiar dacă implicit, din cuprinsul punctelor 25-27 din hotărârea atacată că Tribunalul a considerat că argumentele formulate de EUIPO cu privire la interesul Indo European Foods de a exercita acțiunea nu erau întemeiate în condițiile în care acest interes de a exercita acțiunea a existat la momentul introducerii acțiunii și nu dispăruse pe parcursul procedurii derulate pe rolul său.
87 Prin urmare, această a treia parte a prezentului aspect este lipsită de temei, astfel încât al doilea aspect al motivului unic trebuie respins ca nefondat.
Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe încălcarea articolului 72 alineatul (6) din Regulamentul 2017/1001
– Argumentația părților
88 EUIPO, susținut în esență de Republica Federală Germania, arată că punctul 27 din hotărârea atacată îi impune, cu încălcarea articolului 72 alineatul (6) din Regulamentul 2017/1001, să nu examineze dacă reclamanta în primă instanță își păstrează interesul de a obține anularea deciziei diviziei de opoziție și să nu țină seama de efectele articolului 50 alineatul (3) TUE și ale articolelor 126 și 127 din Acordul de retragere. Astfel, adoptarea măsurilor necesare pentru a se conforma obligației stabilite la punctul 27 din hotărârea atacată ar presupune ca EUIPO să examineze sau chiar să respingă cererea de înregistrare în cauză, cu încălcarea acestor dispoziții.
89 În special, EUIPO susține că obligația menționată care figurează la punctul 27 din hotărârea atacată îi impune să examineze motivul relativ de refuz în cauză în privința unui teritoriu pe care marca solicitată nu ar putea beneficia de nicio protecție, ceea ce ar fi în contradicție flagrantă cu logica și cu economia generală a sistemului mărcii Uniunii Europene. Regulamentul 2017/1001 nu ar furniza niciun temei juridic care să permită o astfel de deconectare între teritoriul relevant pentru examinarea motivului relativ de refuz menționat și teritoriul pe care va fi acordată protecția. Această obligație ar încălca, așadar, și cerința menținerii interesului de a exercita acțiunea, precum și articolul 1 alineatul (2) și articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul 2017/1001.
90 Indo European Foods contestă temeinicia acestei argumentații.
– Aprecierea Curții
91 Potrivit articolului 72 alineatul (6) din Regulamentul 2017/1001, EUIPO ia măsurile necesare pentru executarea hotărârii Tribunalului sau, în cazul formulării unui recurs împotriva acestei hotărâri, a hotărârii Curții.
92 Potrivit unei jurisprudențe constante referitoare la articolul 266 TFUE, care este valabilă mutatis mutandis pentru acest articol 72 alineatul (6), al cărui text este similar, instituția, organul, oficiul sau agenția emitentă a actului anulat, pentru a se conforma unei hotărâri de anulare și pentru a‑i asigura executarea deplină, are obligația să respecte nu doar dispozitivul acestei hotărâri, ci și motivele pe care se întemeiază acesta, dat fiind că sunt indispensabile pentru a determina înțelesul exact a ceea ce s‑a hotărât în acest dispozitiv (Hotărârea din 22 septembrie 2022, IMG/Comisia, C‑619/20 P și C‑620/20 P, EU:C:2022:722, punctul 101, precum și jurisprudența citată).
93 Cu toate acestea, rezultă din articolul 72 alineatul (6) menționat că Tribunalul nu are competența să pronunțe somații față de EUIPO (a se vedea în acest sens Ordonanța din 29 iunie 2006, Creative Technology/OAPI, C‑314/05 P, EU:C:2006:441, punctele 40-42, precum și, prin analogie, Hotărârea din 2 octombrie 2014, Strack/Comisia, C‑127/13 P, EU:C:2014:2250, punctul 145 și jurisprudența citată).
94 Or, în speță, este suficient să se arate că punctul 27 din hotărârea atacată constituie doar un răspuns al Tribunalului la argumentul EUIPO potrivit căruia Indo European Foods nu și‑ar fi păstrat, pe parcursul procedurii de la Tribunal, interesul de a obține anularea deciziei în litigiu din moment ce, în cazul anulării acesteia, camera de recurs ar fi fost obligată să respingă calea de atac redevenită pendinte pe rolul acesteia, în lipsa unei mărci anterioare protejate de dreptul unui stat membru.
95 Prin urmare, acest punct se limitează în esență să constate interesul Indo European Foods de a exercita acțiunea în fața Tribunalului și nu constituie deci susținerea indispensabilă decât a constatării existenței unui asemenea interes. Astfel, nu se poate considera că, prin aceasta, Tribunalul, încălcând jurisprudența amintită la punctul 93 din prezenta hotărâre, ar fi impus EUIPO pretinsele obligații pe care acesta le‑a identificat în cadrul prezentului aspect al recursului său.
96 Rezultă că acest al treilea aspect al motivului unic, care are la bază o interpretare eronată a punctului 27 din hotărârea atacată, dar și, pe cale de consecință, acest motiv și recursul în ansamblul său trebuie respinse ca nefondate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
97 Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.
98 Potrivit articolului 138 alineatul (1) din regulamentul respectiv, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
99 Întrucât Indo European Foods a solicitat obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată, iar acesta a căzut în pretenții în privința motivului său unic, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată aferente recursului.
100 Conform articolului 140 alineatul (1) din același Regulament de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, statele membre și instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată.
101 În consecință, Republica Federală Germania, intervenientă în prezentul recurs, suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară și hotărăște:
1) Respinge recursul.
2) Obligă Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) la plata cheltuielilor de judecată.
3) Republica Federală Germania suportă propriile cheltuieli de judecată.
Semnături