HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a noua extinsă)
21 februarie 2024(*)
„Dumping – Importuri de anumiți alcooli polivinilici originari din China – Taxă antidumping definitivă – Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1336 – Calcularea valorii normale – Distorsiuni semnificative în țara exportatoare – Articolul 2 alineatul (6a) din Regulamentul (UE) 2016/1036 – Dreptul OMC – Principiul interpretării conforme – Alegerea țării reprezentative adecvate – Date ușor accesibile – Lipsa cooperării – Noțiunea de „informații necesare” – Articolul 18 din Regulamentul 2016/1036 – Subcotarea prețurilor – Segmente de piață – Metoda numerelor de control ale produselor – Articolul 3 alineatele (2) și (3) din Regulamentul 2016/1036 – Dreptul la apărare – Tratament confidențial – Articolele 19 și 20 din Regulamentul 2016/1036”
În cauza T‑763/20,
Inner Mongolia Shuangxin Environment‑Friendly Material Co. Ltd, cu sediul în Ordos (China), reprezentată de J. Cornelis, F. Graafsma și E. Vermulst, avocați,
reclamantă,
susținută de
Wegochem Europe BV, cu sediul în Amsterdam (Țările de Jos), reprezentată de R. Antonini, E. Monard și B. Maniatis, avocați,
intervenientă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de G. Luengo, în calitate de agent,
pârâtă,
susținută de
Parlamentul European, reprezentat de A. Neergaard, D. Moore și A. Pospíšilová Padowska, în calitate de agenți,
de
Consiliul Uniunii Europene, reprezentat de H. Marcos Fraile și B. Driessen, în calitate de agenți, asistați de N. Tuominen, avocată,
de
Kuraray Europe GmbH, cu sediul în Hattersheim pe Main (Germania), reprezentată de R. MacLean și D. Sevilla Pascual, avocați,
și de
Sekisui Specialty Chemicals Europe SL, cu sediul în La Canonja (Spania), reprezentată de A. Borsos și J. Jousma, avocați,
interveniente,
TRIBUNALUL (Camera a noua extinsă),
compus din domnii L. Truchot (raportor), președinte, H. Kanninen și L. Madise și doamnele R. Frendo și T. Perišin, judecători,
grefier: doamna I. Kurme, administratoare,
având în vedere faza scrisă a procedurii,
în urma ședinței din 14 și 15 decembrie 2022,
pronunță prezenta
Hotărâre(1)
1 Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Inner Mongolia Shuangxin Environment‑Friendly Material Co. Ltd, solicită anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1336 al Comisiei din 25 septembrie 2020 de instituire a unor taxe antidumping definitive pentru importurile de anumiți alcooli polivinilici originari din Republica Populară Chineză (JO 2020, L 315, p. 1, denumit în continuare „regulamentul atacat”), în măsura în care acesta o privește.
[omissis]
Concluziile părților
13 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea regulamentului atacat în măsura în care acesta o privește;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
14 Wegochem Europe BV (denumită în continuare „Wegochem”), intervenientă în susținerea reclamantei, solicită Tribunalului:
– anularea regulamentului atacat în măsura în care acesta o privește pe reclamantă;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate de aceasta.
15 Comisia, susținută de Parlamentul European, de Consiliul Uniunii Europene, de Kuraray și de Sekisui Specialty Chemicals Europe SL (denumită în continuare „Sekisui”), solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
[omissis]
Cu privire la cererea Comisiei prin care se solicită respingerea motivelor al doilea‑al cincilea ca inoperante
51 Comisia solicită ca motivele al doilea‑al cincilea să fie respinse ca inoperante pentru motivul că acestea privesc marja de dumping, evaluată la 115,6 % în regulamentul atacat, în condițiile în care taxa antidumping aplicabilă reclamantei corespunde marjei de prejudiciu, evaluată la 72,9 % în regulamentul atacat. Reclamanta, care ar suporta sarcina probei, nu ar fi demonstrat că, dacă motivele în discuție ar fi întemeiate, valoarea diferenței dintre marja de dumping și marja prejudiciului ar scădea sub zero.
52 Pe de altă parte, Comisia arată că reclamanta este obligată să demonstreze existența unui interes personal, născut și actual, care nu poate privi o situație viitoare și ipotetică.
53 În susținerea caracterului operant al motivelor în cauză, reclamanta invocă, primo, jurisprudența privind încălcarea dreptului la apărare, potrivit căreia nu i se poate impune unui reclamant să demonstreze că decizia Comisiei ar fi avut un conținut diferit, ci doar că o astfel de ipoteză nu este complet exclusă (Hotărârea din 1 octombrie 2009, Foshan Shunde Yongjian Housewares & Hardware/Consiliul, C‑141/08 P, EU:C:2009:598, punctul 94, și Hotărârea din 11 iulie 2013, Hangzhou Duralamp Electronics/Consiliul, T‑459/07, nepublicată, EU:T:2013:369, punctele 110 și 111). Această jurisprudență ar putea fi transpusă în speță, din moment ce reclamanta s‑ar afla în situația dificilă în care nu ar fi în măsură să prezinte cifrele scenariului contrafactual. Deși diferența dintre marja de dumping și marja de prejudiciu este semnificativă, nu s‑ar putea exclude ca, în urma corectării erorilor vizate de motivele în discuție, marja de dumping să ajungă să fie mai mică decât marja de prejudiciu.
54 Secundo, reclamanta ar avea interesul ca Comisia să calculeze corect marja de dumping, în vederea posibilelor reexaminări ale măsurilor instituite prin regulamentul atacat, a celorlalte proceduri antidumping al căror obiect l‑ar putea constitui sau a cererilor de rambursare a taxelor antidumping achitate pe care le‑ar putea formula. Aceste situații nu ar fi viitoare și ipotetice.
55 Tertio, reclamanta amintește că datele referitoare la valoarea normală a produselor fabricate de ea au fost utilizate în scopul calculării taxei antidumping aplicabile unui alt producător‑exportator chinez, taxă antidumping care ar fi fost stabilită nu pe baza marjei de prejudiciu a acestui producător‑exportator, ci pe baza marjei sale de dumping. Reclamanta nu ar trebui să fie răspunzătoare pentru faptul că este cauza principală indirectă a faptului că marja de dumping a unui alt producător‑exportator a fost supraevaluată.
56 Trebuie amintit că articolul 9 alineatul (4) al doilea paragraf din regulamentul de bază prevede următoarele:
„Cuantumul taxei antidumping nu depășește marja de dumping stabilită, dar ar trebui să fie mai mică decât această marjă în cazul în care această taxă mai mică ar fi suficientă pentru a elimina prejudiciul adus industriei din Uniune […]”.
57 Potrivit jurisprudenței, această dispoziție stabilește așa‑numita regulă a „taxei mai mici” (denumită în continuare „regula taxei mai mici”), în temeiul căreia marja prejudiciului trebuie utilizată pentru a stabili cota taxei antidumping atunci când marja de dumping este mai ridicată decât marja prejudiciului și invers [a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 martie 2010, Foshan City Nanhai Golden Step Industrial/Consiliul, T‑410/06, EU:T:2010:70, punctul 94 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 18 octombrie 2016, Crown Equipment (Suzhou) și Crown Gabelstapler/Consiliul, T‑351/13, nepublicată, EU:T:2016:616, punctul 49 și jurisprudența citată].
58 Regula taxei mai mici are drept obiectiv printre altele evitarea faptului ca taxa antidumping impusă să depășească ceea ce este necesar pentru înlăturarea prejudiciului cauzat de importurile care fac obiectul unui dumping. Astfel, instituirea taxelor antidumping constituie o măsură de apărare și de protecție împotriva concurenței neloiale care rezultă din practicile de dumping, iar nu o sancțiune sau o măsură care să confere un avantaj concurențial industriei Uniunii [a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 octombrie 2016, Crown Equipment (Suzhou) și Crown Gabelstapler/Consiliul, T‑351/13, nepublicată, EU:T:2016:616, punctul 50 și jurisprudența citată].
59 În speță, în considerentul (658) al regulamentului atacat, Comisia a „comparat marjele de prejudiciu și marjele de dumping” și a arătat că „valoarea taxelor [antidumping] [ar trebui] stabilită la nivelul cel mai mic dintre nivelul marjei de dumping și cel al marjei de prejudiciu”.
60 În considerentul (659) al aceluiași regulament figurează următorul tabel:
Societate | Marja de dumping | Marjă de prejudiciu | Taxă antidumping definitivă |
Grupul Shuangxin [T‑763/20] | 115,6 % | 72,9 % | 72,9 % |
Grupul Sinopec [T‑762/20] | 17,3 % | 57,6 % | 17,3 % |
Grupul Wan Wei [T‑764/20] | 193,2 % | 55,7 % | 55,7 % |
Alte societăți cooperante | 80,4 % | 57,9 % | 57,9 % |
Toate celelalte societăți | 193,2 % | 72,9 % | 72,9 % |
61 În timp ce Comisia a susținut că motivele în discuție erau inoperante, în măsura în care reclamanta nu ar fi dovedit că, dacă aceste motive ar fi întemeiate, marja de dumping ar ajunge să fie mai mică decât marja de prejudiciu, astfel încât taxa antidumping ar trebui să fie redusă, reclamanta a răspuns invocând nu numai sarcina probei, ci și interesul său de a invoca aceste motive, ceea ce a determinat Comisia să susțină că acest interes nu era caracterizat în speță.
62 Potrivit unei jurisprudențe constante, pe de o parte, în cadrul unei acțiuni în anulare, este considerat inoperant un motiv care, chiar în ipoteza în care ar fi întemeiat, ar fi inapt să determine anularea solicitată de reclamant (Ordonanța din 26 februarie 2013, Castiglioni/Comisia, T‑591/10, nepublicată, EU:T:2013:94, punctul 45, și Hotărârea din 15 ianuarie 2015, Franța/Comisia, T‑1/12, EU:T:2015:17, punctul 73; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 21 septembrie 2000, EFMA/Consiliul, C‑46/98 P, EU:C:2000:474, punctul 38).
63 Pe de altă parte, un motiv de anulare este inadmisibil pentru că interesul de a exercita acțiunea lipsește atunci când, chiar admițând că el ar fi întemeiat, anularea actului atacat pe baza acelui motiv nu ar fi de natură să îi dea reclamantului câștig de cauză (a se vedea Ordonanța din 14 iulie 2020, Shindler și alții/Comisia, T‑627/19, EU:T:2020:335, punctul 47 și jurisprudența citată).
64 Cele două chestiuni sunt diferite [a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 septembrie 2000, EFMA/Consiliul, C‑46/98 P, EU:C:2000:474, punctul 38, și Hotărârea din 4 mai 2022, CRIA și CCCMC/Comisia, T‑30/19, EU:T:2022:266, punctul 92 (nepublicată)].
65 Este necesar să se considere că, atunci când, în cadrul unei acțiuni având ca obiect o cerere de anulare a unui regulament de instituire a unor taxe antidumping în care instituțiile Uniunii au aplicat regula taxei mai mici, reclamantul invocă motive sau aspecte ale motivelor care repun în discuție marja cea mai ridicată dintre marja de dumping și marja de prejudiciu, problema care apare este aceea a caracterului operant al acestor motive sau aspecte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 martie 2010, Foshan City Nanhai Golden Step Industrial/Consiliul, T‑410/06, EU:T:2010:70, punctele 94-98, și Hotărârea din 21 martie 2012, Fiskeri og Havbruksnæringens Landsforening și alții/Consiliul, T‑115/06, nepublicată, EU:T:2012:136, punctele 45-47).
66 În consecință, este necesar să se arate că sunt lipsite de pertinență argumentele părților referitoare la interesul reclamantei de a invoca motivele în discuție.
67 În ceea ce privește caracterul operant al motivelor în cauză, ca răspuns la întrebările scrise adresate de Tribunal, Comisia și‑a menținut poziția potrivit căreia îi revenea reclamantei sarcina de a demonstra că motivele sale aveau influență asupra rezultatului anchetei, dar a apreciat de asemenea efectul pe care fiecare dintre motivele în discuție, dacă ar fi fondat, l‑ar putea avea asupra marjei de dumping. În special, aceasta susține că temeinicia celui de al cincilea motiv este o condiție necesară, deși insuficientă, pentru ca încălcările vizate de mijloacele în discuție să poată reduce marja de dumping la un nivel inferior marjei prejudiciului. Astfel, potrivit Comisiei, dacă al cincilea motiv ar fi întemeiat, aceasta ar fi obligată să recalculeze marja de dumping, care atunci ar trebui să fie redusă cu 41,1 puncte procentuale și ar fi, așadar, în procent de 74,5 %. Această marjă ar fi chiar mai mare decât marja prejudiciului, care atinge 72,9 %, dar, dacă alte motive în discuție sau aspecte ale acestora ar fi, la rândul lor, întemeiate, ar fi posibil ca marja de dumping să ajungă să fie mai mică decât marja de prejudiciu. În schimb, Comisia arată că, dacă al cincilea motiv ar fi respins, marja de dumping care trebuie recalculată ar continua să fie mai mare decât marja prejudiciului, chiar dacă celelalte motive în discuție ar fi întemeiate. Astfel, acestea ar viza pretinse erori a căror eliminare ar putea, cel mult, să reducă marja de dumping la un nivel care ar continua să depășească 90 %. Aceasta ar rămâne astfel mai mare, într‑o proporție semnificativă, decât marja de prejudiciu.
68 Reclamanta, deși admite că temeinicia celui de al cincilea motiv ar putea determina o reducere a marjei de dumping cu 41,1 puncte procentuale, contestă calculele Comisiei în urma cărora aceasta ajunge la concluzia că această temeinicie este o condiție sine qua non pentru ca al doilea, al treilea și al patrulea motiv să fie operante, în sensul că, dacă ar fi admise, marja de dumping ar ajunge să fie mai mică decât marja de prejudiciu. Potrivit reclamantei, dacă toate motivele în discuție, cu excepția celui de al cincilea, ar fi întemeiate, marja de dumping ar fi redusă la 71,1 % și ar fi astfel mai mică decât marja prejudiciului, care se situează la 72,9 %. În ședință, ca răspuns la o întrebare a Tribunalului, reclamanta a confirmat că această cifră de 71,1 % presupunea temeinicia celui de al doilea motiv, care ar determina o reducere a marjei de dumping cu 8,6 puncte procentuale, și că, în cazul respingerii acestui motiv, această marjă s‑ar ridica la 79,7 % și ar fi, așadar, mai mare decât marja prejudiciului.
69 Rezultă că reclamanta admite că, în ipoteza în care al doilea și al cincilea motiv ar fi respinse pe fond, ar fi exclus ca celelalte motive în cauză să poată determina o reducere a marjei de dumping astfel încât aceasta să devină mai mică decât marja prejudiciului. În consecință, este necesar să se considere că, în această ipoteză, celelalte motive în cauză ar fi în mod necesar inoperante.
70 În aceste împrejurări, este necesar să se examineze pe fond al doilea și al cincilea motiv, înainte de pronunțarea cu privire la caracterul operant al celui de al treilea și al celui de al patrulea motiv.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatul (6a) litera (a) din regulamentul de bază, în ceea ce privește alegerea țării reprezentative adecvate
71 Reclamanta susține că Comisia a încălcat articolul 2 alineatul (6a) litera (a) din regulamentul de bază prin faptul că a reținut Turcia ca țară reprezentativă adecvată, pe baza datelor referitoare la Ilkalem Ticaret Ve Sanayi AS (denumită în continuare „Ilkalem”), deși ar fi trebuit să aleagă Mexicul, pe baza datelor referitoare la Solutia Tlaxcala SA de CV (denumită în continuare „Solutia Tlaxcala”) sau la Wyn De Mexico Productos Quimicos SA de CV (denumită în continuare „Wyn”).
72 În primul rând, reclamanta arată că Comisia a interpretat în mod eronat condiția care figurează la articolul 2 alineatul (6a) litera (a) din regulamentul de bază, potrivit căreia, pentru ca datele referitoare la o societate cu sediul în țara avută în vedere să poată fi utilizate, acestea trebuie să fie „ușor accesibile”.
73 În al doilea rând, reclamanta invocă încălcarea obligației de diligență pe care Comisia ar trebui să o respecte cu ocazia alegerii țării reprezentative adecvate.
74 În al treilea rând, reclamanta susține că Mexicul era țara reprezentativă cea mai adecvată, pentru motivul că acesta aplică un nivel de protecție socială și de mediu mai ridicat decât cel al Turciei.
75 Comisia contestă argumentele reclamantei.
76 Întrucât termenii articolului 2 alineatul (6a) din regulamentul de bază au fost preluați la punctul 8 de mai sus, trebuie rezumate principalele etape urmate în speță de Comisie cu ocazia aplicării articolului 2 alineatul (6a) litera (a) din regulamentul menționat, astfel cum rezultă din regulamentul atacat.
77 Potrivit considerentului (175) al regulamentului atacat, alegerea țării reprezentative „s‑a bazat pe următoarele criterii:
– un nivel de dezvoltare economică similar cu cel al [Chinei];
– fabricarea produsului care face obiectul anchetei în țara respectivă;
– disponibilitatea datelor publice relevante în țara respectivă;
– în cazul în care există mai multe țări reprezentative posibile, s‑a acordat preferință, după caz, țării cu un nivel adecvat de protecție socială și a mediului”.
78 Din considerentele (177)-(184), (198), (199) și (203) ale regulamentului atacat rezultă că, după ce a avut în vedere cinci țări susceptibile să fie reținute ca țară reprezentativă adecvată, Comisia a exclus trei dintre acestea, astfel încât trebuia să aleagă între cele două țări rămase, și anume Mexic și Turcia.
79 În ceea ce privește Mexicul, Comisia a analizat disponibilitatea datelor financiare ale Solutia Tlaxcala și ale Wyn [considerentele (38), (200)-(202), (212), (229) și (230) ale regulamentului atacat].
80 În ceea ce privește Solutia Tlaxcala, Comisia s‑a confruntat cu faptul că societatea‑mamă, Solutia Europe SPRL/BVBA (denumită în continuare „Solutia Europe”), un utilizator PVA stabilit în Belgia, i‑a transmis datele financiare necesare numai sub o formă confidențială, la care publicul nu putea avea acces, și că aceste date nu erau disponibile în baza de date Orbis (denumită în continuare „baza Orbis”).
81 De asemenea, Comisia a subliniat că, deși anumiți producători‑exportatori au susținut că datele referitoare la Solutia Tlaxcala erau disponibile în baza de date Dun&Bradstreet (denumită în continuare „baza Dun&Bradstreet”), aceștia s‑au mulțumit să invoce acest element ca „dovadă prima facie” a disponibilității acestor date, dar nu le‑au prezentat. Prin urmare, Comisia a concluzionat că nu putea utiliza aceste date în cadrul procedurii.
82 În ceea ce privește societatea Wyn, Comisia a arătat că datele financiare publice ale acesteia nu erau disponibile decât pentru primele șase luni ale anului 2018 și că această perioadă nu coincidea cu cea vizată de ancheta sa și nu putea fi considerată reprezentativă pentru întregul an din cauza fluctuațiilor sezoniere. În plus, Comisia a constatat că Wyn nu a fost rentabilă în 2017. Prin urmare, Comisia a concluzionat că Mexicul nu putea fi considerat țară reprezentativă adecvată pentru prezenta anchetă.
83 În ceea ce privește Turcia, Comisia a considerat că se putea baza pe datele referitoare la Ilkalem, care erau disponibile în baza Orbis, în special pentru anul 2018, și care au arătat că, dacă această societate ar fi înregistrat pierderi în cursul acestui an, din cauza unor sarcini financiare ridicate, examinarea datelor referitoare la anii precedenți permitea calificarea acestor sarcini drept excepționale. Astfel, Comisia a concluzionat că datele referitoare la anul 2018 puteau fi utilizate, cu o ajustare, pentru a ține seama de natura excepțională a sarcinilor financiare suportate în cursul acestui an [considerentele (205), (206) și (213)-(215) ale regulamentului atacat].
84 Pe de altă parte, în cuprinsul considerentelor (221) și (226) ale regulamentului atacat, Comisia a precizat că, întrucât a stabilit că Turcia era singura țară reprezentativă adecvată disponibilă, nu a fost necesară efectuarea unei evaluări a nivelului protecției sociale și a mediului în conformitate cu ultima propoziție a articolului 2 alineatul (6a) litera (a) prima liniuță din regulamentul de bază.
85 Principiile care trebuie aplicate pentru interpretarea unei dispoziții de drept al Uniunii au fost amintite la punctul 28 de mai sus.
86 Pe plan literal, reclamanta susține că interpretarea expresiei „date ușor accesibile” reținute de Comisie este incompatibilă cu modul de redactare a articolului 2 alineatul (6a) litera (a) din regulamentul de bază, dat fiind că adverbele „ușor” și „public” nu sunt sinonime.
87 Este necesar să se arate că, deși regulamentul atacat nu este lipsit de ambiguitate în această privință, în măsura în care utilizează în mai multe rânduri expresiile „date […] publice” și „date […] accesibile publicului” [a se vedea în special considerentele (175), (194), (202), (212) și (217) ale regulamentului menționat], în considerentul (228) al acestui regulament, Comisia a afirmat următoarele:
„(228) [Î]n conformitate cu articolul 2 alineatul (6a) din regulamentul de bază, datele nu trebuie să fie «disponibile public», ci «ușor accesibile». Comisia a observat că expresia «disponibile public» înseamnă disponibilitate pentru publicul larg, în timp ce expresia «ușor accesibile» înseamnă disponibilitate pentru toți, cu condiția îndeplinirii anumitor condiții, cum ar fi plata unui comision. Important de menționat este că toate informațiile utilizate pentru a calcula valoarea normală au fost puse la dispoziție în dosarul public. Aceasta înseamnă că, chiar și atunci când informațiile sunt disponibile numai după efectuarea unei plăți, toate părțile interesate au avut acces la ele.”
88 Având în vedere această interpretare a expresiei „ușor accesibile”, reclamanta susține în mod eronat că Comisia a confundat noțiunile „disponibile public” și „ușor accesibile”. Astfel, Comisia a stabilit o distincție între aceste două noțiuni, pe care nu le‑a considerat, așadar, echivalente.
89 Pe plan contextual, reclamanta subliniază că, atunci când regulamentul de bază prevede că un element este destinat să fie făcut public, această precizare figurează în mod expres în dispozițiile relevante. Pe de altă parte, din dreptul OMC ar rezulta că obligații procedurale de confidențialitate nu se opun ca, pe fond, o autoritate competentă să utilizeze date confidențiale.
90 Pe de o parte, din moment ce s‑a arătat deja că Comisia nu a confundat cele două noțiuni menționate la punctul 88 de mai sus, nu prezintă importanță faptul că, în anumite dispoziții ale regulamentului de bază, legiuitorul a precizat că anumite elemente trebuiau să devină accesibile publicului.
91 Pe de altă parte, Comisia susține în mod întemeiat că articolul 2 alineatul (6a) litera (a) din regulamentul de bază trebuie interpretat în raport cu cerințele care decurg din dispozițiile acestui regulament consacrate tratamentului confidențial și cu cele care reglementează informarea părților, pentru a le proteja dreptul la apărare.
92 Pe plan teleologic, reclamanta susține că articolul 2 alineatul (6a) litera (a) din regulamentul de bază trebuie să contribuie la obiectivul acestuia din urmă, care ar consta în prevenirea practicilor de dumping pe piața Uniunii și în asigurarea unor schimburi comerciale și a unei concurențe echitabile pe această piață. Astfel, alegerea de către Comisie a țării reprezentative adecvate nu ar putea depinde de consimțământul unui producător pentru divulgarea către public a datelor sale.
93 Or, deși regulamentul de bază urmărește să asigure protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping prin evitarea în special a cauzării de prejudicii unei producții din Uniune (a se vedea prin analogie Ordonanța din 11 octombrie 2011, DBV/Comisia, T‑297/10, nepublicată, EU:T:2011:583, punctul 37; a se vedea de asemenea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 28 februarie 2008, Carboni e derivati, C‑263/06, EU:C:2008:128, punctul 39), legiuitorul a decis totuși să urmărească acest obiectiv ținând seama totodată de cerințele legate de tratamentul confidențial al anumitor informații și de protecția dreptului la apărare.
94 Trebuie amintiți termenii dispozițiilor regulamentului de bază relevanți în această privință.
95 Articolul 19 din regulamentul de bază prevede:
„(1) Orice informație de natură confidențială (de exemplu pentru că divulgarea ei ar avantaja în mod semnificativ un competitor sau ar avea un efect defavorabil semnificativ pentru persoana care a furnizat informația sau pentru cea de la care a obținut‑o) sau care este furnizată cu titlu confidențial de către părțile unei anchete este tratată ca atare de către autorități, în cazul în care se oferă motive întemeiate.
(2) Părțile interesate care furnizează informații confidențiale sunt obligate să prezinte rezumate neconfidențiale. Aceste rezumate trebuie să fie suficient de detaliate pentru a permite înțelegerea de manieră rezonabilă a conținutului informațiilor comunicate cu titlu confidențial. În cazuri excepționale, părțile respective pot indica faptul că aceste informații nu pot fi rezumate. În aceste cazuri, trebuie indicate motivele pentru care nu poate fi prezentat un rezumat.
(3) În cazul în care se consideră că o cerere de tratament confidențial nu se justifică și în cazul în care persoana care a furnizat informația nu dorește să o facă publică și nici să autorizeze divulgarea ei în termeni generali sau sub formă de rezumat, informația poate fi eliminată, cu excepția cazului în care se poate demonstra în mod convingător, utilizând surse adecvate, că informația este corectă. Cererile de tratament confidențial nu pot fi respinse în mod arbitrar.
(4) Prezentul articol nu se opune divulgării de către autoritățile Uniunii a informațiilor generale, mai ales a motivelor pe baza cărora sunt luate deciziile în temeiul prezentului regulament, nici divulgării elementelor de probă pe care se bazează autoritățile Uniunii în măsura necesară pentru justificarea acestor motive în cadrul procedurilor în instanță. O astfel de divulgare trebuie să țină seama de interesul legitim al părților interesate pentru ca secretele lor de afaceri să nu fie divulgate.
(5) Comisia și statele membre, precum și agenții lor, nu divulgă informații primite în temeiul prezentului regulament pentru care persoana care le‑a furnizat a cerut aplicarea tratamentului de confidențialitate, fără autorizația expresă a acesteia.
[…]”
96 Articolul 20 din regulamentul de bază prevede următoarele:
„(1) Reclamanții, importatorii și exportatorii, precum și asociațiile lor reprezentative și reprezentanții țării exportatoare pot cere să fie informați cu privire la detaliile referitoare la faptele și motivele principale pe baza cărora s‑au instituit măsurile provizorii […]
(2) Părțile menționate la alineatul (1) pot cere o informare finală cu privire la faptele și considerațiile esențiale pe baza cărora se intenționează să se recomande instituirea de măsuri definitive sau închiderea unei examinări sau a unei proceduri fără instituirea de măsuri; o atenție specială trebuie acordată informării cu privire la faptele sau considerațiile diferite de cele utilizate pentru măsurile provizorii.
[…]”
97 Articolul 6 alineatul (7) din regulamentul de bază prevede următoarele:
„(7) Reclamanții, importatorii sau exportatorii pot, prin cerere scrisă, să ia cunoștință de toate informațiile furnizate de oricare parte implicată în examinare, cu excepția documentelor interne întocmite de autoritățile Uniunii sau ale statelor sale membre, cu condiția ca aceste informații să fie pertinente pentru apărarea intereselor lor, să nu fie confidențiale în sensul articolului 19 și să fie utilizate în examinare.
[…]”
98 Prin aceste dispoziții, regulamentul de bază urmărește două obiective, și anume, pe de o parte, să permită părților interesate să își apere în mod util interesele și, pe de altă parte, să protejeze confidențialitatea informațiilor obținute în cursul anchetei (a se vedea prin analogie Hotărârea din 30 iunie 2016, Jinan Meide Casting/Consiliul, T‑424/13, EU:T:2016:378, punctul 96; a se vedea de asemenea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 1 iunie 2017, Changmao Biochemical Engineering/Consiliul, T‑442/12, EU:T:2017:372, punctul 142 și jurisprudența citată).
99 În ceea ce privește primul obiectiv menționat la punctul 98 de mai sus, trebuie amintit că respectarea dreptului la apărare în orice procedură inițiată împotriva unei persoane și care poate să conducă la un act cauzator de prejudiciu constituie un principiu fundamental al dreptului Uniunii care trebuie să fie garantat chiar în lipsa oricărei reglementări privind procedura. Acest principiu are o importanță fundamentală în procedurile de anchete antidumping (a se vedea Hotărârea din 1 iunie 2017, Changmao Biochemical Engineering/Consiliul, T‑442/12, EU:T:2017:372, punctul 139 și jurisprudența citată).
100 În temeiul principiului menționat, întreprinderilor interesate trebuie să li se fi oferit posibilitatea, în cursul procedurii administrative, să își exprime în mod util punctul de vedere asupra realității și a pertinenței faptelor și a circumstanțelor invocate și asupra elementelor de probă reținute de Comisie în susținerea afirmației sale privind existența unei practici de dumping și a prejudiciului care ar rezulta din aceasta (a se vedea Hotărârea din 1 iunie 2017, Changmao Biochemical Engineering/Consiliul, T‑442/12, EU:T:2017:372, punctul 140 și jurisprudența citată).
101 În ceea ce privește al doilea obiectiv menționat la punctul 98 de mai sus, trebuie amintit că protecția secretului comercial constituie un principiu general al dreptului Uniunii. Menținerea unei concurențe nedenaturate reprezintă un interes public important a cărui protecție poate justifica refuzul de a divulga informații care constituie secret comercial (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 iunie 2016, Jinan Meide Casting/Consiliul, T‑424/13, EU:T:2016:378, punctul 165 și jurisprudența citată).
102 Pentru a concilia cele două obiective în discuție, în îndeplinirea obligației lor de informare, instituțiile Uniunii trebuie să acționeze cu toată diligența necesară, căutând să ofere întreprinderilor în cauză, în măsura în care respectarea secretului comercial rămâne asigurată, informații utile pentru apărarea intereselor acestora și alegând, dacă este cazul, din oficiu, modalitățile corespunzătoare unei asemenea comunicări (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 iunie 2017, Changmao Biochemical Engineering/Consiliul, T‑442/12, EU:T:2017:372, punctul 141).
103 Necesitatea de a concilia aceste obiective rezultă de asemenea din faptul că, potrivit jurisprudenței, articolul 19 din regulamentul de bază urmărește să protejeze nu doar secretele de afaceri, ci și dreptul la apărare al celorlalte părți la procedura antidumping (a se vedea Hotărârea din 15 octombrie 2020, Zhejiang Jiuli Hi‑Tech Metals/Comisia, T‑307/18, nepublicată, EU:T:2020:487, punctul 82 și jurisprudența citată).
104 Având în vedere aceste dispoziții și principii, este necesar să se considere că, atunci când încearcă să obțină, în temeiul articolului 2 alineatul (6a) litera (a) din regulamentul de bază, date „ușor accesibile”, Comisia are dreptul să refuze utilizarea în acest scop a datelor care sunt considerate confidențiale de partea care le‑a furnizat și pentru care aceasta nu reușește să obțină un rezumat neconfidențial pe baza căruia celelalte părți interesate de anchetă să își poată exercita dreptul la apărare.
105 Această concluzie nu este repusă în discuție de raportul organului de apel referitor la diferendul „Thailanda – Taxe antidumping la profilele din fier sau din oțeluri nealiate și grinzi tip H originare din Polonia”, adoptat de OSL la 5 aprilie 2001 (WT/DS 122/AB/R) (denumit în continuare „raportul privind profilele și grinzile”), invocat de reclamantă.
106 Astfel, punctul 111 din raportul privind profilele și grinzile prevede:
„[C]erința articolului 3.1 [din Acordul antidumping] potrivit căreia stabilirea existenței unui prejudiciu trebuie să se bazeze pe elemente de probă «pozitive» și să includă o examinare «obiectivă» a elementelor necesare privind prejudiciul nu înseamnă că stabilirea acestei existențe trebuie să se bazeze numai pe raționamentul sau pe faptele care au fost divulgate părților la o anchetă antidumping sau pe care acestea le‑au identificat. [Acest] articol 3.1, dimpotrivă, permite unei autorități [competente] să își întemeieze decizia pe toate raționamentele și faptele pertinente de care dispune.”
107 Cu toate acestea, mai întâi, este necesar să se constate că articolul 3.1 din Acordul antidumping nu conține condiția, care figurează, în schimb, la articolul 2 alineatul (6a) litera (a) din regulamentul de bază, potrivit căreia datele pe care le utilizează Comisia trebuie să fie „ușor accesibile”.
108 Apoi, trebuie amintit că la punctul 107 din raportul privind profilele și grinzile, organul de apel precizează că „[o] anchetă antidumping […] include reunirea și evaluarea atât a informațiilor confidențiale, cât și a informațiilor neconfidențiale” și că „stabilirea existenței unui prejudiciu […] trebuie să se întemeieze pe ansamblul acestor elemente de probă”. De aici concluzionează că „niciun element din cuprinsul articolului 3.1 [din Acordul antidumping] [nu] obligă o autoritate [competentă] să își întemeieze decizia privind stabilirea existenței unui prejudiciu numai pe informații neconfidențiale”. Prin urmare, dacă, în temeiul concluziilor care decurg din acest raport, autoritatea competentă poate utiliza, pe lângă informații neconfidențiale, și informații confidențiale, aceasta nu se poate întemeia exclusiv pe informații confidențiale. Or, aceasta ar fi fost situația dacă Comisia ar fi utilizat datele pe care Solutia Europe i le‑a furnizat cu privire la Solutia Tlaxcala.
109 În sfârșit, trebuie subliniat că, la punctul 109 din raportul privind profilele și grinzile, deși organul de apel amintește că articolul 6 din Acordul antidumping „stabilește un cadru de obligații [procedurale] care, printre altele, impune autorităților [competente] să divulge anumite elemente de probă, în cursul anchetei, părților interesate” și constată că „[n]u există niciun motiv pentru a da acestor obligații […] o interpretare care să le includă în dispozițiile de fond ale articolului 3.1” din acest acord, acesta precizează că, procedând astfel, „nu las[ă] să se înțeleagă că stabilirea existenței unui prejudiciu constatate în speță […] îndeplinește în mod necesar cerințele [respectivului] articol”. Astfel, potrivit organului de apel, grupul special, al cărui raport era contestat în fața sa, „constatând că afirmația formulată de [Republica] Polonă în temeiul [acestui din urmă articol] nu îndeplinea prevederile articolului 6.2 din [Înțelegerea privind regulile și procedurile de soluționare a litigiilor, care figurează în anexa 2 la Acordul de instituire a OMC], nu a examinat chestiunea”.
110 Prin urmare, organul de apel a vrut să evite ca, atunci când o parte, în cererea sa de constituire a unui grup special, a omis să invoce cu claritatea necesară problema respectării de către autoritatea competentă a obligațiilor procedurale prevăzute la articolul 6 din Acordul antidumping, referitoare la tratamentul confidențial și la dreptul la apărare, ea să poată remedia această omisiune susținând că aprecierea încălcării dispozițiilor de fond cu care a sesizat în mod valabil acest grup include examinarea respectării acestor obligații procedurale.
111 Rezultă că raportul privind profilele și grinzile nu poate fi interpretat în sensul că consacră un principiu general potrivit căruia o autoritate competentă poate în orice caz să utilizeze informații confidențiale.
112 În speță, este cert că Solutia Europe s‑a opus divulgării datelor referitoare la Solutia Tlaxcala și că nu a furnizat Comisiei un rezumat neconfidențial al acestor date. Astfel, în temeiul articolului 19 alineatul (3) din regulamentul de bază, Comisia putea înlătura aceste date, cu excepția cazului în care le putea obține din alte surse.
113 Cu privire la acest aspect, reclamanta arată că datele referitoare la Solutia Tlaxcala sunt disponibile în baza Dun&Bradstreet, accesibilă pe bază de abonament. Nu ar avea importanță faptul că Comisia a ales să nu se aboneze decât la baza Orbis.
114 Este necesar să se constate că, în observațiile sale cu privire la informarea finală, reclamanta a atras atenția Comisiei asupra faptului că baza Dun&Bradstreet conținea date ușor accesibile privind Solutia Tlaxcala și a inserat un hiperlink în fragmentul relevant din aceste observații, precizând totodată că aceste date erau accesibile prin plata unor drepturi de acces.
115 Din răspunsurile părților principale la întrebările scrise adresate de Tribunal rezultă că hiperlinkul indicat de reclamantă nu permitea accesul la datele Solutia Tlaxcala cuprinse în baza Dun&Bradstreet.
116 Pe de altă parte, în observațiile sale cu privire la informarea finală, reclamanta s‑a mulțumit să indice că exista o dovadă „prima facie” a posibilității de a obține datele Solutia Tlaxcala în baza Dun&Bradstreet.
117 Rezultă că reclamanta însăși nu a avut acces la aceste date, astfel încât nu cunoștea gradul de detaliere a acestora și perioada pe care o acopereau.
118 Așadar, în considerentul (230) al regulamentului atacat, Comisia a refuzat în mod întemeiat să utilizeze aceste date.
119 În ceea ce privește argumentele reclamantei întemeiate pe încălcarea obligației de diligență, din moment ce aceasta invocă principiile rezultate din jurisprudența referitoare la articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază, în versiunea sa anterioară Regulamentului 2017/2321, care ar fi aplicabile prin analogie, este necesar să se amintească termenii acestei dispoziții, care are următorul cuprins:
„În cazul importurilor ce provin din țări care nu au economie de piață […], valoarea normală se stabilește pe baza prețului sau a valorii construite într‑o țară terță care are economie de piață sau pe baza prețului dintr‑o astfel de țară terță către alte țări, inclusiv către Uniune, sau, în cazul în care aceste lucruri nu sunt posibile, în orice alt mod rezonabil, inclusiv pe baza prețului plătit efectiv sau care urmează să fie plătit în Uniune pentru produsul similar, ajustat în mod corespunzător, în cazul în care este necesar, pentru ca acesta să includă o marjă de profit rezonabilă.
O țară terță cu economie de piață adecvată se alege în mod rezonabil, ținând seama de toate informațiile utile disponibile în momentul efectuării alegerii […]”.
120 Potrivit jurisprudenței referitoare la articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază, în versiunea anterioară Regulamentului 2017/2321, alegerea „țării analoge” în temeiul acestei dispoziții se înscrie în cadrul puterii largi de apreciere de care dispun instituțiile Uniunii în domeniul politicii comerciale comune, datorită complexității situațiilor economice și politice pe care acestea trebuie să le analizeze (a se vedea prin analogie Hotărârea din 29 iulie 2019, Shanxi Taigang Stainless Steel/Comisia, C‑436/18 P, EU:C:2019:643, punctul 30 și jurisprudența citată). Exercitarea de către instituțiile Uniunii a puterii de apreciere la alegerea țării de referință este supusă controlului jurisdicțional. Astfel, revine instanței Uniunii sarcina de a verifica respectarea normelor de procedură, exactitatea materială a faptelor reținute pentru efectuarea alegerii contestate, lipsa unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau lipsa unui abuz de putere. În special, trebuie să se verifice dacă aceste instituții nu au omis să ia în considerare elemente esențiale în vederea stabilirii caracterului adecvat al țării pentru care s‑a optat și dacă elementele din dosar au fost examinate cu toată diligența necesară pentru a se putea considera că valoarea normală a fost stabilită în mod corespunzător și rezonabil (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 29 mai 1997, Rotexchemie, C‑26/96, EU:C:1997:261, punctele 10-12, Hotărârea din 10 septembrie 2015, Fliesen‑Zentrum Deutschland, C‑687/13, EU:C:2015:573, punctul 51, și Hotărârea din 23 aprilie 2018, Shanxi Taigang Stainless Steel/Comisia, T‑675/15, nepublicată, EU:T:2018:209, punctul 31 și jurisprudența citată).
121 În pofida diferențelor care există între articolul 2 alineatul (6a) litera (a) din regulamentul de bază și fostul articol 2 alineatul (7) litera (a), aceste principii sunt aplicabile prin analogie în speță, astfel cum susține Comisia.
122 În speță, primo, reclamanta susține că Comisia a acceptat datele referitoare la Ilkalem, în pofida faptului că, în perioada de anchetă, această societate era deficitară din cauza unor obligații financiare excepționale și că, prin urmare, era necesar să se opereze ajustări pe baza cifrelor referitoare la cele trei exerciții financiare precedente. Acceptarea acestor date ar fi în contradicție cu faptul că Comisia a refuzat datele referitoare la Wyn pentru motivul că acestea acopereau o perioadă care nu coincidea cu cea vizată de ancheta sa. Prin urmare, Comisia ar fi preferat în mod eronat datele Ilkalem celor ale Wyn, precum și celor ale Solutia Tlaxcala, care ar fi nu doar „ușor accesibile”, ci și integrale și complete.
123 Este necesar să se arate că reclamanta nu contestă realitatea considerațiilor care figurează în regulamentul atacat, în temeiul cărora Comisia a exclus să se întemeieze pe datele referitoare la Wyn, pentru motivul că acestea nu priveau perioada de anchetă și indicau că această societate nu a înregistrat profit în anul 2017 (a se vedea punctul 82 de mai sus). Reclamanta se mulțumește să susțină că această excludere contrastează cu faptul că Comisia a acceptat datele referitoare la Ilkalem. Cu toate acestea, este necesar să se constate că aceste din urmă date, spre deosebire de cele referitoare la Wyn, erau disponibile pentru întregul an 2018, astfel încât acopereau cel puțin o parte din perioada de anchetă. În plus, aceste date arătau, de asemenea, că Ilkalem realizase profit în ultimii trei ani și că, în 2018, lipsa profitului s‑a datorat unor cheltuieli financiare deosebit de ridicate, pe care Comisia le‑a calificat drept excepționale. Or, reclamanta nu a contestat temeinicia acestei calificări și nici nu a demonstrat că ajustările operate de Comisie față de datele Ilkalem din anul 2018 pentru a contrabalansa efectul acestor cheltuieli excepționale nu erau adecvate.
124 Având în vedere larga putere de apreciere de care dispunea Comisia în speță în ceea ce privește alegerea țării reprezentative adecvate (a se vedea punctele 120 și 121 de mai sus), reclamanta, pentru ca motivul său să poată fi admis, trebuie să prezinte elemente suficiente pentru a lipsi de plauzibilitate aprecierile faptelor reținute în regulamentul atacat (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 3 decembrie 2019, Yieh United Steel/Comisia, T‑607/15, EU:T:2019:831, punctul 110 și jurisprudența citată).
125 În consecință, acest argument al reclamantei trebuie respins.
126 Secundo, reclamanta susține că Comisia ar fi trebuit cel puțin să efectueze o distincție între, pe de o parte, datele privind valorile de substituție ale factorilor de producție (denumite în continuare „valorile de substituție”) și, pe de altă parte, cele privind costurile VAG și marja de profit. Datele Ilkalem ar fi utile numai pentru aceste din urmă elemente, întrucât valorile de substituție ar putea fi obținute din surse publice, în special din baza de date Global Trade Atlas, care ar conține aceste valori pentru materiile prime mexicane. Reclamanta semnalează că, în cadrul unei anchete antidumping, Comisia a utilizat deja date provenite din surse diferite, astfel cum ar fi procedat autoritățile Statelor Unite ale Americii.
127 Or, este necesar să se arate că reclamanta se mulțumește să afirme că baza de date Global Trade Atlas conține valorile de substituție referitoare la Mexic, dar nu explică modul în care aceste valori ar fi mai relevante decât cele privind Turcia. A fortiori, aceasta nu demonstrează că era vădit eronat să se utilizeze valorile de substituție turce.
128 În plus, reclamanta nu precizează de ce ar fi vădit eronat să se rețină datele aferente uneia și aceleiași țări terțe atât pentru valorile de substituție, cât și pentru costurile VAG și pentru marja de profit.
129 Reclamanta invocă practica Comisiei care ar demonstra că aceasta a utilizat deja date provenind din surse diferite, precum și practica autorităților din Statele Unite ale Americii, confirmată de instanțele competente.
130 Cu toate acestea, pe de o parte, potrivit jurisprudenței, legalitatea unui regulament de instituire a unor taxe antidumping trebuie apreciată în raport cu normele de drept și în special cu dispozițiile regulamentului de bază, iar nu pe baza pretinsei practici decizionale anterioare a instituțiilor Uniunii [a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 10 februarie 2021, RFA International/Comisia, C‑56/19 P, EU:C:2021:102, punctul 79, Hotărârea din 4 octombrie 2006, Moser Baer India/Consiliul, T‑300/03, EU:T:2006:289, punctul 45, și Hotărârea din 18 octombrie 2016, Crown Equipment (Suzhou) și Crown Gabelstapler/Consiliul, T‑351/13, nepublicată, EU:T:2016:616, punctul 107].
131 Pe de altă parte, în ceea ce privește practica autorităților din Statele Unite ale Americii, este necesar să se arate că această practică nu poate privi decât aplicarea dreptului Statelor Unite ale Americii, ale cărui dispoziții nu coincid în mod necesar cu cele ale regulamentului de bază, astfel cum au fost interpretate de Curte și de Tribunal. Prin urmare, chiar dacă această practică ar privi o situație de fapt și de drept comparabilă cu cea în discuție în speță, ceea ce reclamanta nu a dovedit, ea nu poate fi obligatorie pentru Tribunal.
132 În consecință, acest argument al reclamantei trebuie respins.
133 În sfârșit, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia Mexicul prezintă un nivel de protecție socială și a mediului mai ridicat decât cel al Turciei, trebuie arătat că, potrivit însuși modului de redactare a articolului 2 alineatul (6a) litera (a) prima liniuță din regulamentul de bază, problema nivelului acestor protecții se pune numai „atunci când există mai multe țări reprezentative adecvate”.
134 Or, din moment ce, în speță, Comisia era îndreptățită să considere că existau date pertinente privind costurile VAG și marja de profit numai pentru Turcia, iar nu pentru Mexic, aceasta putea concluziona în mod întemeiat, în cuprinsul considerentelor (221) și (226) ale regulamentului atacat, că Turcia era singura țară reprezentativă adecvată și că, în consecință, nu se punea problema nivelului de protecție socială și a mediului.
135 Având în vedere ceea ce precedă, este necesar să se respingă al doilea motiv ca nefondat.
Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 18 din regulamentul de bază
136 Reclamanta arată că, pentru a calcula valoarea normală a produselor fabricate de aceasta, Comisia a utilizat în mod eronat datele disponibile în sensul articolului 18 în ceea ce privește factorii de producție produși în regie proprie precum aburul și electricitatea, în pofida faptului că ea a cooperat cât mai bine posibil, răspunzând la chestionarul Comisiei.
137 Potrivit reclamantei, Comisia, care îi reproșează că nu a atribuit produsului vizat de anchetă o parte dintre costurile referitoare la factorii de producție de care are nevoie pentru factorii de producție produși în regie proprie pe care îi utilizează pentru a‑și produce PVA, nu a ținut seama de faptul că această atribuire este imposibilă din cauza caracteristicilor procedeului de producție al PVA.
138 Pe de altă parte, din moment ce reclamanta ar fi cooperat cu Comisia cât mai bine posibil, aceasta din urmă ar fi fost obligată, în temeiul articolului 18 alineatul (3) din regulamentul de bază, să ia în considerare informațiile pe care i le furnizase și nu ar fi avut dreptul să utilizeze datele disponibile în sensul acestui articol.
139 Comisia, susținută de Sekisui, contestă argumentele reclamantei.
140 Trebuie amintiți termenii dispozițiilor relevante ale articolului 18 din regulamentul de bază, consacrat „[l]ips[ei] de cooperare”, care au următorul cuprins:
„(1) În cazul în care o parte interesată nu permite accesul la informațiile necesare sau nu le furnizează în termenele prevăzute în prezentul regulament sau obstrucționează semnificativ examinarea, pot fi stabilite constatări preliminare sau finale, pozitive sau negative, pe baza datelor disponibile.
[…]
(3) În cazul în care informațiile prezentate de o parte interesată nu sunt cele mai bune din toate punctele de vedere, ele nu trebuie ignorate, cu condiția ca eventualele lipsuri să nu îngreuneze excesiv stabilirea unor constatări de o acuratețe rezonabilă, ca informațiile să fie furnizate în timp util, ca ele să poată fi verificate și ca partea să fi acționat cât mai bine posibil.
[…]”
141 Pentru a înțelege rațiunea de a fi a articolului 18 din regulamentul de bază, trebuie amintit că revine Comisiei, în calitate de autoritate care realizează ancheta, sarcina de a stabili existența unui dumping, a unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate între importurile care fac obiectul unui dumping și prejudiciul stabilit. În măsura în care nicio dispoziție din regulamentul de bază nu conferă Comisiei puterea de a constrânge părțile interesate să participe la anchetă sau să prezinte informații, această instituție depinde de cooperarea voluntară a acestor părți pentru a‑i furniza informațiile necesare. În acest context, din considerentul (27) al regulamentului de bază rezultă că legiuitorul Uniunii a considerat „necesar să se prevadă că, în cazul părților care nu cooperează în mod satisfăcător, se pot utiliza alte informații pentru a stabili constatările și că aceste informații pot fi mai puțin favorabile părților respective decât în cazul în care acestea ar fi cooperat”. Astfel, obiectivul articolului 18 din regulamentul de bază este de a permite Comisiei să continue ancheta chiar dacă părțile interesate ar refuza să coopereze sau ar coopera insuficient. Așadar, dat fiind că părțile interesate au obligația de a coopera cât mai bine posibil, aceste părți trebuie să furnizeze toate informațiile de care dispun și pe care instituțiile Uniunii le consideră necesare pentru a‑și stabili concluziile [a se vedea prin analogie Hotărârea din 14 decembrie 2017, EBMA/Giant (China), C‑61/16 P, EU:C:2017:968, punctele 54-56].
142 Regulamentul de bază nu definește ceea ce este o informație „necesară” în sensul articolului 18 alineatul (1) din acesta.
143 Potrivit jurisprudenței, din termenii, din contextul și din finalitatea articolului 18 alineatul (1) din regulamentul de bază rezultă că noțiunea de „informații necesare” face trimitere la informațiile deținute de părțile interesate pe care instituțiile Uniunii solicită să le fie furnizate pentru a stabili concluziile care se impun în cadrul anchetei antidumping [a se vedea prin analogie Hotărârea din 14 decembrie 2017, EMBA/Giant (China), C‑61/16 P, EU:C:2017:968, punctul 57].
144 Pe de altă parte, trebuie subliniat că articolul 18 din regulamentul de bază constituie transpunerea în dreptul Uniunii a conținutului articolului 6.8, precum și a anexei II la Acordul antidumping (denumită în continuare „anexa II”), în lumina cărora trebuie interpretat în măsura posibilului (a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 mai 2014, Guangdong Kito Ceramics și alții/Consiliul, T‑633/11, nepublicată, EU:T:2014:271, punctul 40 și jurisprudența citată).
145 Articolul 6.8 din Acordul antidumping prevede:
„În cazurile în care o parte interesată refuză accesul la informațiile necesare sau nu le comunică în decursul unei perioade rezonabile sau împiedică derularea investigației într‑un mod semnificativ, pot fi realizate constatări preliminare și finale, pozitive sau negative, pe baza datelor efectiv disponibile. Prevederile anexei II trebuie să fie respectate la aplicarea prezentului paragraf.”
146 Articolul 5 din anexa II corespunde articolului 18 alineatul (3) din regulamentul de bază, întrucât prevede următoarele:
„Faptul că informațiile furnizate nu sunt cele mai bune în toate privințele, nu trebuie să constituie un motiv valabil pentru autorități de a nu le lua în considerare, cu condiția ca partea interesată să fi acționat la nivelul maxim al posibilităților sale.”
147 Trebuie arătat că anexa II este „încorporat[ă] prin trimitere la articolul 6.8” din Acordul antidumping [raportul Organului de apel referitor la diferendul „Statele Unite ale Americii – Măsuri antidumping aplicate anumitor produse din oțel laminate la cald originare din Japonia”, adoptat de OSL la 23 august 2001 (WT/DS 184/AB/R, punctul 75)] și că dispozițiile acestei anexe sunt imperative, în pofida faptului că sunt adesea formulate la condițional [raportul grupului special „Statele Unite – Măsuri antidumping și compensatorii aplicate tablelor din oțel originare din India”, adoptat de OSL la 29 iulie 2002 (WT/DS 206/R, punctul 7.56)].
148 Potrivit raportului grupului special privind diferendul „Coreea – Taxe antidumping la importurile de anumite tipuri de hârtie originare din Indonezia”, adoptat de OSL la 28 octombrie 2005 (WT/DS 312/R, punctul 7.43), decizia de a califica sau de a nu califica o informație dată drept necesară, în sensul articolului 6.8 din Acordul antidumping, trebuie luată în lumina circumstanțelor specifice ale fiecărei anchete, iar nu în mod abstract. În plus, potrivit raportului grupului special privind diferendul „Comunitățile Europene – Măsură antidumping privind somonul de crescătorie provenit din Norvegia”, adoptat de OSL la 15 ianuarie 2008 (WT/DS 337/R, punctul 7.343), o anumită informație deținută de o parte interesată și solicitată de autoritatea însărcinată cu ancheta antidumping (denumită în continuare „autoritatea competentă”) trebuie considerată necesară, în sensul aceleiași dispoziții, pentru a stabili „constatările” acesteia.
149 Pe de altă parte, s‑a considerat că informațiile privind volumele de producție și costurile de fabricație ale produsului vizat de o anchetă antidumping erau în mod evident informații necesare în sensul articolului 18 alineatul (1) din regulamentul de bază (a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 septembrie 2021, NLMK/Comisia, T‑752/16, nepublicată, EU:T:2021:611, punctul 53).
150 În speță, din considerentele (274), (275) și (317)-(322) ale regulamentului atacat și din precizările pe care Comisia le‑a furnizat în cursul procedurii, ca răspuns la o întrebare a Tribunalului, rezultă că aceasta, pentru a construi valoarea normală, a recurs la datele disponibile în sensul articolului 18 pentru a stabili volumele de consum ale unor factori de producție precum cărbunele și apa, pe care reclamanta le utiliza pentru a produce factorii de producție produși în regie proprie ce interveneau în producția de PVA, precum electricitatea și aburul. Astfel, reclamanta nu furnizase Comisiei informațiile de care aceasta considera că avea nevoie în acest scop.
151 Nu se contestă faptul că factorii de producție produși în regie proprie au un rol semnificativ în producția de PVA. Or, acești factori de producție necesită, la rândul lor, alți factori de producție, care constituie, astfel, costuri pe care reclamanta le suportă pentru a produce PVA. Din moment ce valoarea normală în speță a fost construită potrivit unei metode întemeiate pe costurile de producție, trebuie să se constate că Comisia avea nevoie să cunoască volumele de consum ale tuturor factorilor de producție utilizați pentru a produce PVA, inclusiv, așadar, factorii de producție necesari pentru producția factorilor de producție produși în regie proprie.
152 Reclamanta arată că îi era imposibil să furnizeze datele solicitate de Comisie din cauza specificităților procesului său de producție, de care chestionarul pregătit de aceasta din urmă nu a ținut seama. Astfel, factorii de producție produși în regie proprie nu ar fi utilizați numai pentru a produce PVA. Aceasta invocă de asemenea riscul dublei contabilizări care, astfel cum ar fi expus reclamanta în cursul anchetei, decurge din faptul că aburul generat de cazanele pe cărbune este utilizat, într‑o primă etapă, pentru producerea de energie și, într‑o a doua etapă, pentru a produce PVA, cu electricitate care nu este, așadar, generată în mod direct de cărbune. Prin urmare, această electricitate și acest abur produși în regie proprie nu ar fi asimilabili unor factori de producție tradiționali precum cărbunele. În plus, reclamanta subliniază că procedeul său este o reacție complet chimică în cursul căreia diferite ingrediente interacționează și uneori se absorb reciproc, lăsând reziduuri care vor putea fi utilizate din nou sau care se vor transforma în alte substanțe.
153 Trebuie amintit că, potrivit considerentului (319) al regulamentului atacat, reclamanta „declarase deja factorii de producție necesari pentru producția factorilor de producție produși în regie proprie”. Comisia concluzionează că „acești factori de producție pot fi, de asemenea, atribuiți produsului care face obiectul anchetei”.
154 Din considerentul (319) al regulamentului atacat rezultă că reclamanta a indicat Comisiei care erau factorii de producție necesari pentru producerea factorilor de producție produși în regie proprie. Cu toate acestea, reclamanta consideră că nu este în măsură să precizeze în ce măsură acești factori de producție produși în regie proprie și, prin urmare, factorii de producție necesari pentru a-i produce pot fi atribuite producției de PVA.
155 Rezultă că reclamanta contestă, în realitate, temeinicia metodei pe care a utilizat‑o Comisia pentru a construi valoarea normală, întrucât această metodă a condus la supravaluarea consumului factorilor de producție respectivi, care au fost atribuiți într‑o măsură prea mare la producția de PVA, în condițiile în care factorii de producție produși în regie proprie nu erau utilizați exclusiv pentru fabricarea acestuia. Or, această contestație nu este de natură să demonstreze că era imposibil să se furnizeze informațiile solicitate de Comisie.
156 Pe de altă parte, trebuie arătat că, pentru a evita recurgerea de către Comisie la datele disponibile în sensul articolului 18, reclamanta ar fi putut să îi comunice aceste informații, fără a aduce atingere posibilității de a contesta pe fond, inclusiv în fața Tribunalului, utilizarea acestora de către Comisie.
157 Prin urmare, se impune de asemenea respingerea argumentelor reclamantei referitoare la încălcarea articolului 18 alineatul (1) din regulamentul de bază.
158 În ceea ce privește argumentele sale privind încălcarea articolului 18 alineatul (3) din regulamentul de bază, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, articolul 18 din acest regulament vizează, la alineatele (1) și (3), situații diferite. Astfel, în timp ce articolul 18 alineatul (1) din regulamentul de bază descrie, în general, cazuri în care informațiile ce sunt necesare instituțiilor în scopul anchetei nu au fost furnizate, articolul 18 alineatul (3) din acest regulament are în vedere cazurile în care datele necesare în scopul anchetei au fost furnizate, dar nu sunt relevante, astfel încât datele disponibile nu trebuie în mod necesar să fie utilizate (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 22 mai 2014, Guangdong Kito Ceramics și alții/Consiliul, T‑633/11, nepublicată, EU:T:2014:271, punctul 98 și jurisprudența citată).
159 În speță, Comisia a utilizat datele disponibile în sensul articolului 18 numai pentru a înlocui elementele pe care reclamanta nu i le‑a furnizat, din cauza pretinsei imposibilități de a face acest lucru.
160 Într‑adevăr, s‑a statuat deja că amploarea eforturilor depuse de o parte interesată pentru a comunica anumite informații nu este legată în mod obligatoriu de calitatea intrinsecă a informațiilor comunicate și, în orice caz, nu este singurul element determinant al acestora. Astfel, în cazul în care informațiile solicitate nu sunt finalmente obținute, Comisia are dreptul să recurgă la datele disponibile în sensul articolului 18 în ceea ce privește informațiile solicitate (a se vedea prin analogie Hotărârea din 4 martie 2010, Sun Sang Kong Yuen Shoes Factory/Consiliul, T‑409/06, EU:T:2010:69, punctul 104).
161 Dat fiind că reclamanta nu a furnizat elementele solicitate de Comisie cu privire la factorii de producție ai factorilor de producție produși în regie proprie, trebuie să se constate că articolul 18 alineatul (3) din regulamentul de bază nu era aplicabil și că Comisia nu putea decât să utilizeze datele disponibile în sensul articolului 18 pentru a înlocui aceste elemente.
162 În orice caz, potrivit Organului de apel, articolul 5 din anexa II impune părților interesate un grad foarte mare de efort [raportul Organului de apel privind diferendul „Statele Unite ale Americii – Măsuri antidumping aplicate anumitor produse din oțel laminate la cald din Japonia”, adoptat de OSL la 23 august 2001 (WT/DS 184, punctul 102)].
163 Or, nu se poate considera că reclamanta a realizat un astfel de efort, din moment ce a refuzat să efectueze exercițiul contabil solicitat de Comisie pentru a atribui PVA o parte dintre costurile de producție ale factorilor de producție produși în regie proprie.
164 Prin urmare, se impune de asemenea înlăturarea argumentelor reclamantei privind încălcarea articolului 18 alineatul (3) din regulamentul de bază.
165 În replică, reclamanta susține că Comisia nu i‑a comunicat în timp util „raportul de verificare” pe care ar fi obligată să îl transmită unei părți interesate înainte de a‑i trimite scrisoarea prin care o informează cu privire la intenția sa de a utiliza datele disponibile în sensul articolului 18. Această neregularitate procedurală ar constitui o încălcare a dreptului său la apărare.
166 Trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, deși nu i se poate impune reclamantului să demonstreze că decizia Comisiei ar fi fost diferită în lipsa neregularității procedurale în cauză, ci doar că o astfel de ipoteză nu este complet exclusă, din moment ce această parte și‑ar fi putut realiza mai bine apărarea în lipsa respectivei neregularități, nu este mai puțin adevărat că existența unei neregularități cu privire la dreptul la apărare nu poate conduce la anularea actului în cauză decât în măsura în care există posibilitatea ca, din cauza acestei neregularități, procedura administrativă să fi putut produce un rezultat diferit, afectând astfel în mod concret dreptul la apărare (a se vedea Hotărârea din 5 mai 2022, Zhejiang Jiuli Hi‑Tech Metals/Comisia, C‑718/20 P, EU:C:2022:362, punctul 49 și jurisprudența citată).
167 Or, reclamanta nu a invocat nici cel mai mic element susceptibil să demonstreze că nu era exclus ca procedura să fi putut conduce la un rezultat diferit dacă ar fi primit mai devreme „raportul de verificare”.
168 Prin urmare, este necesar să se respingă acest argument al reclamantei ca neîntemeiat, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la admisibilitatea sa, contestată de Comisie pentru motivul că acesta nu a fost invocat în cererea introductivă.
169 Având în vedere ceea ce precedă, este necesar să se respingă al cincilea motiv ca neîntemeiat.
170 Pe de altă parte, în temeiul considerațiilor prezentate la punctul 69 de mai sus, respingerea celui de al doilea și a celui de al cincilea motiv ca neîntemeiate permite înlăturarea ca inoperante a celui de al treilea și a celui de al patrulea motiv.
[omissis]
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a noua extinsă)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Inner Mongolia Shuangxin Environment‑Friendly Material Co. Ltd va suporta propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană, de Kuraray Europe GmbH și de Sekisui Specialty Chemicals Europe SL.
3) Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Wegochem Europe BV vor suporta propriile cheltuieli de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 21 februarie 2024.
Semnături