Cauza C‑360/12
Coty Germany GmbH
împotriva
First Note Perfumes NV
(cerere de decizie preliminară formulată de Bundesgerichtshof)
„Cooperare judiciară în materie civilă – Regulamentele (CE) nr. 40/94 și nr. 44/2001 – Marcă comunitară – Articolul 93 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 40/94 – Competența internațională în materie de contrafacere – Stabilirea locului unde s‑a produs fapta prejudiciabilă – Participare transfrontalieră a mai multor persoane la același act ilicit”
Sumar – Hotărârea Curții (Camera a patra) din 5 iunie 2014
1. Marcă comunitară – Litigii în domeniul contrafacerii și al validității mărcilor comunitare – Competență internațională în materie de contrafacere – Competența instanțelor de la locul în care s‑a comis fapta de contrafacere – Întindere – Competența de a soluționa o acțiune în contrafacere îndreptată împotriva unei părți care nu a acționat ea însăși în statul membru al instanței sesizate – Excludere
[Convenția din 27 septembrie 1968, art. 5 pct. 3; Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului, art. 90 alin. (2), art. 92 și art. 93 și Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului, art. 5 pct. 3]
2. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul nr. 44/2001 – Competențe speciale – Competența în materie delictuală sau cvasidelictuală – Acțiune în răspundere pentru concurență neloială ca urmare a utilizării abuzive a unei mărci comunitare
[Regulamentul nr. 40 al Consiliului, art. 14 alin. (2) și Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului, art. 5 pct. 3]
3. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul nr. 44/2001 – Competențe speciale – Competența în materie delictuală sau cvasidelictuală – Locul materializării prejudiciului și locul evenimentului cauzator – Invocarea publicității comparative ilicite sau a imitației neloiale a unui semn protejat de o marcă comunitară – Participare transfrontalieră a mai multor persoane – Competența instanțelor din statul membru al materializării prejudiciului – Întindere
(Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului, art. 5 pct. 3)
1. Noțiunea „teritoriul [statului membru în care] a fost săvârșită fapta de contrafacere”, care figurează la articolul 93 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94 privind marca comunitară, trebuie interpretată în sensul că, în cazul unei vânzări și al unei livrări a unui produs contrafăcut efectuate pe teritoriul unui stat membru, urmate de o revânzare de către dobânditor pe teritoriul unui alt stat membru, această dispoziție nu permite să se stabilească o competență jurisdicțională pentru a soluționa o acțiune în contrafacere îndreptată împotriva vânzătorului inițial care nu a acționat el însuși în statul membru de care aparține instanța sesizată.
Astfel, în temeiul dispozițiilor coroborate ale articolului 90 alineatul (2) și ale articolului 92 din Regulamentul nr. 40/94, este exclusă în mod expres aplicarea articolului 5 alineatul (3) din Convenția din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, căruia îi corespunde articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială în cazul acțiunilor în contrafacerea unei mărci comunitare. Prin urmare, noțiunea „teritoriul [statului membru în care] a fost săvârșită fapta de contrafacere sau a fost semnalat pericolul de contrafacere”, care figurează la articolul 93 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94, trebuie interpretată în mod autonom în raport cu noțiunea „locul unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă” care figurează la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001.
În această privință, factorul de legătură prevăzut la articolul 93 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94 vizează teritoriul statului membru unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta generatoare a contrafacerii invocate, iar nu teritoriul statului membru unde respectiva contrafacere își produce efectele. În consecință, competența jurisdicțională în temeiul acestui articol poate fi stabilită numai în favoarea instanțelor competente în domeniul mărcilor comunitare din statul membru pe teritoriul căruia pârâtul a săvârșit actul ilicit invocat.
(a se vedea punctele 28, 31, 34, 37 și 38 și dispozitiv 1)
2. Din moment ce articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94 privind marca comunitară prevede în mod expres că acțiuni cu privire la o marcă comunitară pot fi formulate în temeiul legislației unui stat membru referitoare în special la răspunderea civilă și la concurența neloială, competența pentru a soluționa astfel de acțiuni nu este reglementată de Regulamentul nr. 40/94 și trebuie stabilită pe baza dispozițiilor Regulamentului nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială. Astfel, în ceea ce privește o cerere întemeiată pe încălcarea legii naționale privind combaterea concurenței neloiale, articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 este aplicabil în scopul de a stabili competența jurisdicțională a instanței sesizate.
(a se vedea punctele 40-42)
3. Articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care se invocă publicitatea comparativă ilicită sau imitația neloială a unui semn protejat de o marcă comunitară, interzise de dreptul statului membru de care aparține instanța sesizată, această dispoziție nu permite să se stabilească, în temeiul locului unde s‑a produs evenimentul cauzator al prejudiciului rezultat din încălcarea acestei legi, competența unei instanțe din statul membru respectiv în condițiile în care acela dintre presupușii autori care este chemat în judecată în fața acesteia nu a acționat el însuși în acest stat membru. În schimb, într‑un astfel de caz, dispoziția amintită permite să se stabilească, în temeiul locului materializării prejudiciului, competența jurisdicțională pentru a soluționa o acțiune în răspundere întemeiată pe respectivul drept național formulată împotriva unei persoane stabilite în alt stat membru și cu privire la care se pretinde că a săvârșit în acest stat o faptă care a produs sau riscă să producă un prejudiciu în raza teritorială a instanței sesizate.
Astfel, termenii „locul unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă”, care figurează la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, vizează atât locul materializării prejudiciului, cât și locul unde s‑a produs evenimentul cauzator al prejudiciului, astfel încât pârâtul poate fi acționat în justiție, la alegerea reclamantului, în fața instanței de la unul dintre cele două locuri. Întrucât identificarea unuia dintre factorii de legătură trebuie să permită stabilirea competenței instanței care se află în mod obiectiv în poziția cea mai potrivită pentru a aprecia dacă elementele constitutive ale răspunderii pârâtului sunt reunite, rezultă că numai instanța în a cărei rază teritorială se află factorul de legătură relevant poate să fie sesizată în mod valabil. În această privință, în împrejurări în care unul singur dintre mai mulți autori prezumați ai unui pretins prejudiciu este acționat în justiție în fața unei instanțe în a cărei rază teritorială nu a acționat, nu se poate considera că evenimentul cauzator al prejudiciului s‑a produs în raza teritorială a acestei instanțe în sensul articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001.
Pe de altă parte, în ceea ce privește prejudiciile rezultate din atingeri aduse unui drept de proprietate intelectuală și comercială, materializarea prejudiciului într‑un anumit stat membru este condiționată de protecția, în acesta din urmă, a dreptului a cărui încălcare este invocată. Această cerință poate fi transpusă la cazurile în care este în discuție protecția unui astfel de drept prin intermediul unei legi naționale privind combaterea concurenței neloiale. În aceste condiții, un litigiu cu privire la încălcarea legii menționate poate fi soluționat de instanțele naționale, în măsura în care fapta săvârșită în alt stat membru a produs sau riscă să producă un prejudiciu în raza teritorială a instanței sesizate.
(a se vedea punctele 46, 48, 50 și 55-57 și dispozitiv 2)