Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Cour d’appel de Liège (Belgia) la 10 iulie 2023 – Ministère public, Office National de Sécurité Sociale (ONSS)/EX

(Cauza C-421/23, ONSS)

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Cour d’appel de Liège

Părțile din procedura principală

Apelanți: Ministère public, Office National de Sécurité Sociale (ONSS)

Inculpat: EX

Întrebările preliminare

Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială1 trebuie interpretat în sensul că se aplică în ipoteza în care s-a constatat, fără ca părțile să fi formulat contestații cu privire la acest aspect, că, pe de o parte, certificatele A1 care au fost prezentate sunt false potrivit autorităților judiciare ale statului-gazdă și, pe de altă parte, investigațiile realizate de autoritățile judiciare ale aceluiași stat-gazdă par să demonstreze că certificatele în litigiu nu sunt opera autorității competente a statului emitent, chiar dacă aceasta din urmă a încasat contribuții la asigurările sociale?

În cazul unui răspuns afirmativ, procedura de dialog și de conciliere prevăzută la articolul 76 alineatul (6) din Regulamentul nr. 883/2004 [care reia procedura prevăzută la articolul 84a alineatul (3) din Regulamentul nr. 1408/711 ] constituie un element prealabil obligatoriu pentru a determina dacă sunt îndeplinite condițiile existenței unei fraude?

În cazul în care răspunsurile la aceste două întrebări ar fi pozitive, în temeiul principiului interzicerii fraudei și a abuzului de drept care constituie un principiu general al dreptului Uniunii, a cărui respectare se impune justițiabililor, autoritățile statului în care salariații și-au desfășurat activitatea pot să nu țină seama de certificatele A1 menționate, inclusiv în lipsa recurgerii la procedura de dialog și de conciliere în caz de suspiciune de fraudă, în ipoteza în care faptele supuse aprecierii lor permit să se constate că certificatele respective au fost prezentate ca urmare a unui comportament considerat de o autoritate judiciară a statului-gazdă drept comportament fraudulos al angajatorului?

____________

1     JO 2004, L 166, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7 p. 82.

1     Regulamentul Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității (JO 1971, L 149, p. 2, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 26).