Language of document :

Acţiune introdusă la 3 octombrie 2007 - Republica Polonă/Comisia Comunităților Europene

(Cauza T-379/07)

Limba de procedură: poloneza

Părţile

Reclamantă: Republica Polonă (reprezentant: T. Nowakowski, agent)

Pârâtă: Comisia Comunităților Europene

Concluziile reclamantei

Anularea Regulamentului (CE) nr. 804/2007 al Comisiei din 9 iulie 2007 de interzicere a pescuitului de cod în zona Mării Baltice (subdiviziunile 25-32, apele CE) de către navele care arborează pavilionul Poloniei1;

obligarea Comisiei Comunităților Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele şi principalele argumente

Reclamanta solicită anularea Regulamentului (CE) nr. 804/2007 al Comisiei din 9 iulie 2007 de interzicere a pescuitului de cod în zona Mării Baltice (subdiviziunile 25-32, apele CE) de către navele care arborează pavilionul Poloniei. Regulamentul atacat prevede că, începând cu 11 iulie 2007, cota privind capturile de cod în Marea Baltică rezervată reclamantei pentru anul 2007 este considerată epuizată și interzice pentru perioada 11 iulie 2007-31 decembrie 2007 pescuitul de cod în aceste zone de către navele care arborează pavilionul Poloniei și păstrarea la bord, transbordarea sau debarcarea codului capturat de către navele menţionate.

În susţinerea acţiunii sale, reclamanta invocă săvârșirea de către Comisie a unor erori vădite la evaluarea cantităţilor de cod capturate de navele de pescuit poloneze și încălcarea Regulamentului (CE) nr. 1941/2006 al Consiliului din 11 decembrie 2006 de stabilire a posibilităţilor de pescuit şi a condiţiilor aferente pentru anumite resurse halieutice şi grupuri de resurse halieutice aplicabile în Marea Baltică pentru 20072. În cadrul prezentului motiv, reclamanta susţine că observaţiile Comisiei în ceea ce privește cantitatea de cod capturată de navele de pescuit poloneze au fost fundamentate pe informaţii eronate și nereprezentative, rezultate în urma efectuării unor controale de către inspectorii Comisiei și fără a avea în vedere informaţiile provenite de la Sistemul polonez de informaţii privind pescuitul maritim.

În plus, reclamanta susţine că regulamentul atacat ar încălca principiul proporţionalităţii în măsura în care interdicţia capturilor instituită de regulament are efecte socio-economice defavorabile care sunt mult mai extinse decât avantajele ipotetice privind conservarea stocurilor de cod. Reclamanta acuză Comisia că nu ar fi anticipat aceste consecinţe înainte de adoptarea regulamentului atacat și că nu a luat în considerare posibilitatea atingerii obiectivelor urmărite prin măsuri mai puţin dăunătoare comunităţii și economiei maritime.

În susţinerea acţiunii sale, reclamanta invocă și faptul că regulamentul atacat este insuficient motivat și această lipsă a motivării ar face imposibilă verificarea oportunităţii și legalităţii interdicţiei instituite de regulament.

În plus, reclamanta invocă încălcarea principiului solidarităţii și cooperării în sensul că reproșează Comisiei lipsa angajării unui dialog și faptul că aceasta nu a acordat reclamantei posibilitatea de a clarifica anumite probleme în litigiu înainte de a adopta regulamentul atacat.

În final, reclamanta afirmă că regulamentul atacat încalcă dreptul de a exercita în mod liber o activitate economică întrucât interdicţia capturilor instituită de acesta afectează persoanele care în mod efectiv nu au posibilitatea să își schimbe ocupaţia și pentru care pescuitul este singura sursă de venituri, cu atât mai mult cu cât această interdicţie este totală și nu permite excepţii.

____________

1 - JO L 180, p. 3.

2 - JO L 367, p. 1.