Language of document : ECLI:EU:T:2022:430

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a zecea extinsă)

6 iulie 2022(*)

„Marcă a Uniunii Europene – Procedură de declarare a nulității – Marca Uniunii Europene figurativă NEHERA – Cauză de nulitate absolută – Lipsa relei‑credințe – Articolul 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 [devenit articolul 59 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001]”

În cauza T‑250/21,

Ladislav Zdút, cu domiciliul în Bratislava (Slovacia), reprezentat de Y. Echevarría García, avocat,

reclamant,

împotriva

Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de D. Gája, în calitate de agent,

pârât,

celelalte părți din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenienți la Tribunal, fiind

Isabel Nehera, cu domiciliul în Sutton, Ontario (Canada),

JeanHenri Nehera, cu domiciliul în Burnaby, Columbia‑Britanică (Canada),

Natacha Sehnal, cu domiciliul în Montferrier‑sur‑Lez (Franța),

reprezentați de W. Woll, avocat,

TRIBUNALUL (Camera a zecea extinsă),

compus din domnii A. Kornezov, președinte, și E. Buttigieg, doamna K. Kowalik‑Bańczyk (raportoare) și domnii G. Hesse și D. Petrlík, judecători,

grefier: domnul E. Coulon,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

având în vedere că niciuna dintre părți nu a formulat, în termen de trei săptămâni de la comunicarea terminării fazei scrise a procedurii, o cerere de organizare a unei ședințe și întrucât a decis, în temeiul articolului 106 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea sa întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamantul, domnul Ladislav Zdút, solicită anularea Deciziei Camerei a doua de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 10 martie 2021 (cauza R 1216/2020‑2) (denumită în continuare „decizia atacată”).

 Istoricul litigiului

2        La 6 mai 2013, reclamantul a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene la EUIPO, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1), cu modificările ulterioare [înlocuit prin Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1)].

3        Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este următorul semn figurativ:

Image not found

4        Produsele și serviciile pentru care a fost solicitată înregistrarea fac parte din clasele 18, 24 și 25 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, și corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri:

–        clasa 18: „Piele și imitații de piele, produse din aceste materiale neincluse în alte clase; piei de animale; bagaje și genți de transport; umbrele de ploaie și de soare; bastoane”;

–        clasa 24: „Cuverturi de pat; fețe de masă”;

–        clasa 25: „Articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și pentru acoperirea capului”.

5        Cererea de înregistrare a mărcii a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 2013/107 din 10 iunie 2013.

6        Marca contestată a fost înregistrată la data de 13 octombrie 2014 sub nr. 11794112, pentru produsele menționate la punctul 4 de mai sus.

7        La 17 iunie 2019, intervenienții, doamna Isabel Nehera, domnul Jean‑Henri Nehera și doamna Natacha Sehnal, au introdus o cerere de declarare a nulității împotriva mărcii respective, în conformitate cu dispozițiile articolului 59 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2017/1001, pentru toate produsele desemnate de această marcă. Aceștia au arătat că reclamantul a fost de rea‑credință la momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate. Ei au arătat în special că bunicul lor, domnul Jan Nehera, crease în Cehoslovacia, în anii ’30, o întreprindere care comercializa articole de îmbrăcăminte și accesorii și depusese și utilizase o marcă națională identică cu marca contestată (denumită în continuare „vechea marcă cehoslovacă”).

8        Prin decizia din 22 aprilie 2020, divizia de anulare a EUIPO a respins cererea de declarare a nulității pentru motivul că nu a fost dovedită reaua‑credință a reclamantului la momentul depunerii mărcii contestate.

9        La data de 15 iunie 2020, intervenienții au inițiat o cale de atac la EUIPO împotriva deciziei diviziei de anulare, în temeiul articolelor 66-71 din Regulamentul nr. 2017/1001.

10      Prin decizia atacată, Camera a doua de recurs a EUIPO a admis calea de atac a intervenienților, a anulat decizia diviziei de anulare și a declarat nulitatea mărcii contestate.

11      În esență, camera de recurs a arătat că vechea marcă cehoslovacă este o marcă bine‑cunoscută și a făcut obiectul unei utilizări serioase în Cehoslovacia în anii ’30. Aceasta a constatat că reclamantul avea cunoștință de existența și de celebritatea atât a domnului Jan Nehera, cât și a vechii mărci cehoslovace, care păstra un oarecare renume rezidual. Camera de recurs a indicat de asemenea că reclamantul a încercat să stabilească o legătură între el și această marcă. În aceste condiții, a apreciat că intenția reclamantului era de a obține un profit necuvenit din renumele domnului Jan Nehera și al vechii mărci cehoslovace. Ea a concluzionat că reclamantul a fost de rea‑credință la momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate.

 Concluziile părților

12      Reclamantul solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate,

–        obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în cadrul procedurii care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO.

13      EUIPO și intervenientele solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii,

–        obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

 Cu privire la admisibilitatea înscrisurilor depuse pentru prima dată la Tribunal

14      În anexa la cererea introductivă, reclamantul a depus, în primul rând, un extras din registrul comerțului slovac referitor la societatea Jandl și, în al doilea rând, o broșură care a fost elaborată de această societate și care promovează marca contestată.

15      După cum arată în mod întemeiat EUIPO, aceste înscrisuri, depuse pentru prima dată la Tribunal, nu pot fi luate în considerare. Astfel, acțiunea formulată la Tribunal vizează controlul legalității deciziilor camerelor de recurs ale OAPI, în sensul articolului 72 din Regulamentul nr. 2017/1001, așa încât rolul Tribunalului nu este de a reexamina împrejurările de fapt în lumina înscrisurilor prezentate pentru prima dată în fața sa. Prin urmare, documentele sus‑menționate trebuie înlăturate fără a fi necesar să se examineze forța lor probantă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 noiembrie 2005, Sadas/OAPI – LTJ Diffusion (ARTHUR ET FELICIE), T‑346/04, EU:T:2005:420, punctul 19 și jurisprudența citată].

 Cu privire la fond

16      Cu titlu introductiv, trebuie precizat că, ținând seama de data introducerii cererii de înregistrare în cauză, și anume 6 mai 2013, care este determinantă pentru identificarea dreptului material aplicabil, faptele din speță sunt reglementate de dispozițiile materiale ale Regulamentului nr. 207/2009 (a se vedea în acest sens Ordonanța din 5 octombrie 2004, Alcon/OAPI, C‑192/03 P, EU:C:2004:587, punctele 39 și 40, și Hotărârea din 29 ianuarie 2020, Sky și alții, C‑371/18, EU:C:2020:45, punctul 49). Prin urmare, în speță, în ceea ce privește normele de fond, trimiterile făcute de camera de recurs la articolul 59 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2017/1001 din decizia atacată și de părți în înscrisurile lor trebuie înțelese ca vizând articolul 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, care are un conținut identic.

17      În susținerea acțiunii, reclamantul invocă un singur motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.

18      Reclamantul susține în esență că în mod eronat camera de recurs a apreciat că a fost de rea‑credință la momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate. În fapt, pe de o parte, intervenienții nu ar fi demonstrat că vechea marcă cehoslovacă era încă înregistrată sau utilizată la acea dată, astfel încât nu ar fi titulari ai niciunui drept asupra semnului și numelui Nehera. Pe de altă parte, intervenienții nu ar fi dovedit nici că domnul Jan Nehera și vechea marcă cehoslovacă se bucurau încă de o celebritate sau de un renume rezidual la data respectivă. În aceste condiții, nu îi pot fi imputate nici o intenție necinstită și nici o practică neloială.

19      EUIPO și intervenienta contestă argumentația reclamantului.

 Observații introductive

20      Trebuie amintit că, potrivit articolului 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, se declară nulitatea unei mărci a Uniunii Europene, ca urmare a unei cereri depuse la EUIPO sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei acțiuni în contrafacere, atunci când solicitantul a fost de rea‑credință în momentul depunerii cererii de înregistrare a acestei mărci.

21      În această privință trebuie subliniat că noțiunea de „rea‑credință” menționată la articolul 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 nu este nici definită, nici delimitată, nici chiar descrisă în vreun fel în legislație [a se vedea Hotărârea din 29 iunie 2017, Cipriani/EUIPO – Hotel Cipriani (CIPRIANI), T‑343/14, EU:T:2017:458, punctul 25 și jurisprudența citată].

22      Cu toate acestea, trebuie să se observe că atât Curtea, cât și Tribunalul au făcut mai multe precizări cu privire la modul în care trebuie interpretată noțiunea de rea‑credință astfel cum este prevăzută la articolul 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 și să fie apreciată existența acesteia.

23      În primul rând, conform sensului său obișnuit în limbajul curent, noțiunea de rea‑credință presupune existența unei stări de spirit sau a unei intenții necinstite (Hotărârea din 12 septembrie 2019, Koton Mağazacilik Tekstil Sanayi ve Ticaret/EUIPO, C‑104/18 P, EU:C:2019:724, punctul 45, și Hotărârea din 29 ianuarie 2020, Sky și alții, C‑371/18, EU:C:2020:45, punctul 74).

24      Noțiunea de rea‑credință trebuie, în plus, să fie înțeleasă în contextul dreptului mărcilor, care este cel al comerțului. În această privință, normele privind marca Uniunii Europene urmăresc în special să contribuie la sistemul de concurență nedenaturată în Uniunea Europeană, în care fiecare întreprindere trebuie, pentru a‑și fideliza clientela prin calitatea produselor sau a serviciilor sale, să fie în măsură să își înregistreze ca mărci semne care permit consumatorului să distingă, fără posibilitate de confuzie, aceste produse sau aceste servicii de cele care au o altă proveniență (Hotărârea din 12 septembrie 2019, Koton Mağazacilik Tekstil Sanayi ve Ticaret/EUIPO, C‑104/18 P, EU:C:2019:724, punctul 45, și Hotărârea din 29 ianuarie 2020, Sky și alții, C‑371/18, EU:C:2020:45, punctul 74).

25      Prin urmare, cauza de nulitate absolută prevăzută la articolul 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 se aplică atunci când reiese din indicii pertinente și concordante că titularul unei mărci a Uniunii Europene a introdus cererea de înregistrare a acestei mărci nu în scopul de a participa în mod loial la concurență, ci cu intenția de a aduce atingere, într‑un mod neconform cu uzanțele loiale, intereselor unor terți sau cu intenția de a obține, chiar și fără să vizeze un terț anume, un drept exclusiv în alte scopuri decât cele care țin de funcțiile unei mărci, în special de funcția esențială de indicare a originii, amintită la punctul 24 de mai sus (Hotărârea din 12 septembrie 2019, Koton Mağazacilik Tekstil Sanayi ve Ticaret/EUIPO, C‑104/18 P, EU:C:2019:724, punctul 46, și Hotărârea din 29 ianuarie 2020, Sky și alții (C‑371/18, EU:C:2020:45, punctul 75).

26      În al doilea rând, intenția solicitantului unei mărci este un element subiectiv care trebuie însă determinat în mod obiectiv de autoritățile administrative și judiciare competente. În consecință, orice afirmație privind reaua‑credință trebuie apreciată în mod global, ținând seama de ansamblul împrejurărilor de fapt pertinente în speță. Numai în acest mod afirmația privind reaua‑credință poate fi apreciată în mod obiectiv (a se vedea Hotărârea din 12 septembrie 2019, Koton Mağazacilik Tekstil Sanayi ve Ticaret/EUIPO, C‑104/18 P, EU:C:2019:724, punctul 47 și jurisprudența citată).

27      În acest scop, trebuie în special să se ia în considerare, primo, faptul că solicitantul are sau trebuie să aibă cunoștință de faptul că un terț utilizează cel puțin într‑un stat membru un semn identic sau similar pentru un produs ori serviciu identic sau similar care poate conduce la confuzie cu semnul a cărui înregistrare se solicită, secundo, intenția solicitantului de a‑l împiedica pe acest terț să utilizeze un astfel de semn în continuare, precum și, tertio, nivelul de protecție juridică de care beneficiază semnul terțului și semnul a cărui înregistrare se solicită (Hotărârea din 11 iunie 2009, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli, C‑529/07, EU:C:2009:361, punctul 53).

28      Factorii enumerați la punctul 27 de mai sus nu sunt însă decât ilustrări ale unui set de elemente care ar putea fi luate în considerare pentru a statua cu privire la eventuala rea‑credință a unui solicitant al unei înregistrări în momentul depunerii cererii de înregistrare a unei mărci (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iunie 2017, CIPRIANI, T‑343/14, EU:T:2017:458, punctul 28 și jurisprudența citată).

29      Într‑adevăr, pot exista situații în care se poate considera că cererea de înregistrare a unei mărci a fost introdusă cu rea‑credință în pofida lipsei unui risc de confuzie între semnul utilizat de un terț și marca contestată sau lipsa utilizării de către un terț a unui semn identic sau similar cu marca contestată. Astfel, alte împrejurări de fapt pot eventual constitui indicii pertinente și concordante care dovedesc reaua‑credință a solicitantului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2019, Koton Mağazacilik Tekstil Sanayi ve Ticaret/EUIPO, C‑104/18 P, EU:C:2019:724, punctele 52-56).

30      Trebuie, așadar, să se considere că, în cadrul analizei globale efectuate în temeiul articolului 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, se poate ține cont și de originea semnului în cauză și de utilizarea sa de la crearea acestuia, de logica comercială în care se înscrie depunerea cererii de înregistrare a semnului ca marcă a Uniunii Europene, precum și de cronologia evenimentelor care au caracterizat respectiva depunere [a se vedea Hotărârea din 7 iulie 2016, Copernicus‑Trademarks/EUIPO – Maquet (LUCEO), T‑82/14, EU:T:2016:396, punctul 32 și jurisprudența citată].

31      De asemenea, este posibil să se ia în considerare gradul de notorietate de care se bucura semnul în cauză în momentul în care a fost solicitată înregistrarea acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iunie 2009, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli, C 529/07, EU:C:2009:361, punctul 51), în special atunci când acest semn a fost anterior înregistrat sau utilizat ca marcă de un terț [a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 mai 2014, Simca Europe/OAPI – PSA Peugeot Citroën (Simca), T‑327/12, EU:T:2014:240, punctul 40].

32      Astfel, împrejurarea că utilizarea unui semn a cărui înregistrare se solicită ar permite solicitantului să obțină un profit necuvenit din renumele unei mărci sau al unui semn anterior ori chiar din numele unei persoane celebre este de natură să demonstreze reaua‑credință a solicitantului [a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 mai 2014, Simca, T‑327/12, EU:T:2014:240, și Hotărârea din 14 mai 2019, Moreira/EUIPO – DA Silva Santos Júnior (NEYMAR), T‑795/17, nepublicată, EU:T:2019:329].

33      În al treilea rând, atunci când reaua‑credință a solicitantului unei mărci se întemeiază pe intenția sa de a obține un profit necuvenit din renumele unui semn sau al unui nume anterior, publicul relevant pentru a aprecia existența acestui renume și a profitului necuvenit obținut din renumele respectiv este cel vizat de marca contestată, și anume consumatorul mediu al produselor pentru care aceasta a fost înregistrată (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 noiembrie 2008, Intel Corporation, C‑252/07, EU:C:2008:655, punctul 36).

34      În al patrulea și ultimul rând, trebuie amintit că revine persoanei care solicită declararea nulității sarcina de a dovedi împrejurările care permit să se concluzioneze că titularul unei mărci a Uniunii Europene a fost de rea‑credință în momentul depunerii cererii de înregistrare a acesteia (a se vedea Hotărârea din 8 mai 2014, Simca, T‑327/12, EU:T:2014:240, punctul 35 și jurisprudența citată), buna‑credință fiind prezumată până la proba contrară [Hotărârea din 13 decembrie 2012, pelicantravel.com/OAPI –Pelikan (Pelikan), T‑136/11, nepublicată, EU:T:2012:689, punctul 57].

35      Controlul legalității deciziei atacate în ceea ce privește constatarea camerei de recurs privind reaua‑credință a reclamantului în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate trebuie să se efectueze în lumina acestor considerații introductive.

 Existența releicredințe a reclamantului

36      Din cuprinsul punctelor 35 și 37 din decizia atacată rezultă că, pentru a constata reaua‑credință a reclamantului, camera de recurs s‑a întemeiat pe faptul că reclamantul, prin solicitarea înregistrării mărcii contestate, a urmărit în realitate să exploateze în mod parazitar renumele domnului Jan Nehera și al vechii mărci cehoslovace și să obțină în acest mod un profit necuvenit din acest renume. Astfel, intenția de a adopta un comportament parazitar (freeriding) față de renumele menționat este cea care stă la baza constatării camerei de recurs.

37      În acest context, printre diferiții factori care pot fi luați în considerare pentru a aprecia în mod global buna sau reaua‑credință a reclamantului, este deosebit de relevant să se examineze, pe lângă contextul factual și istoric al litigiului, gradul de protecție juridică, de utilizare efectivă și de renume atât ale fostei mărci Cehoslovace, cât și ale numelui domnului Jan Nehera, precum și gradul de cunoaștere a acestor elemente de către reclamant.

38      În plus, având în vedere jurisprudența citată la punctul 33 de mai sus, publicul relevant în speță pentru a aprecia existența renumelui vechii mărci cehoslovace și al numelui domnului Jan Nehera, precum și a unui profit necuvenit obținut din acest renume este compus din consumatorii medii ai produselor menționate la punctul 4 de mai sus, și anume publicul larg din Uniune.

–       Contextul factual și istoric

39      Este cert că domnul Jan Nehera, născut în anul 1899 la Kostelec na Hané (în prezent în Republica Cehă), a fost un antreprenor în sectorul modei, activ în Cehoslovacia în anii ’20, ’30 și ’40. Mai precis, la începutul anilor ’30, acesta a creat în Prostějov (în prezent în Republica Cehă) o întreprindere a cărei denumire făcea referire la numele său de familie și care fabrica și comercializa articole de îmbrăcăminte pentru femei, bărbați și copii, precum și accesorii. Datorită unor metode moderne de management și al unei utilizări intensive a publicității, această întreprindere a cunoscut un anumit succes în Cehoslovacia și în străinătate. În ajunul celui de Al Doilea Război Mondial, ea avea aproape 1 000 de salariați și deținea o rețea de peste 130 de magazine de vânzare cu amănuntul în Europa, în Statele Unite și în Africa. Întreprinderea menționată și‑a continuat activitatea în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, sub controlul efectiv al unui resortisant german după o „fuziune” impusă domnului Jan Nehera. La 1 ianuarie 1946, a fost naționalizată, iar proprietatea a fost transferată statului cehoslovac. Aceasta și‑a continuat ulterior activitatea sub o nouă denumire, care nu mai făcea referire la numele de familie al fondatorului său. La acea dată, domnul Jan Nehera părăsise deja Cehoslovacia și se stabilise în Maroc, țară în care a continuat să exploateze două magazine de îmbrăcăminte și unde a decedat în anul 1958.

40      Este de asemenea cert că, prin intermediul întreprinderii sale, domnul Jan Nehera a depus în Cehoslovacia o cerere de marcă, identică cu marca contestată, și anume vechea marcă cehoslovacă (a se vedea punctul 7 de mai sus). Această marcă a fost înregistrată în luna iunie 1936 sub numărul 6414 în registrul cehoslovac al camerelor de comerț, din care s‑a depus un extras de către intervenienți. Domnul Jan Nehera a utilizat marca respectivă în anii ’30 și ’40 pentru a comercializa în Cehoslovacia și în străinătate produsele fabricate de întreprinderea sa. El a utilizat de asemenea această marcă în magazinele sale marocane de îmbrăcăminte până în anii ’50.

41      La rândul său, reclamantul este un întreprinzător slovac, activ în domeniul publicității și al marketingului. El nu are nicio legătură de rudenie cu domnul Jan Nehera și cu familia acestuia. În anul 2006, a solicitat și a obținut în Republica Cehă înregistrarea unei mărci naționale identice cu vechea marcă cehoslovacă și cu marca contestată; această marcă cehă a expirat în anul 2016. La 6 mai 2013, el a solicitat înregistrarea mărcii contestate ca marcă a Uniunii Europene; această marcă a fost înregistrată la 31 octombrie 2014 (a se vedea punctele 2, 3 și 6 de mai sus). În anul 2014, el a început să prezinte colecții de îmbrăcăminte pentru femei în defilări de modă și să le comercializeze utilizând marca contestată.

–       Protecția juridică a vechii mărci cehoslovace și a numelui domnului Jan Nehera

42      Din dosar nu reiese – și niciuna dintre părți nu susține de altfel – că vechea marcă cehoslovacă era încă înregistrată în numele unui terț la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate. Dimpotrivă, pe de o parte, EUIPO recunoaște că vechea marcă cehoslovacă a devenit caducă în anul 1946. Astfel, din extrasul din registrul cehoslovac al camerelor de comerț depus de intervenienți reiese că această marcă a fost radiată în iunie 1946. Pe de altă parte, este cert că, dacă o marcă națională identică cu vechea marcă cehoslovacă a fost înregistrată în numele unui terț în Republica Cehă între anii 1992 și 2002, această marcă expirase înainte de depunerea cererii de înregistrare a mărcii contestate.

43      Nu s‑a dovedit și nici măcar nu s‑a susținut că numele domnului Jan Nehera beneficia de o protecție juridică specifică la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate.

–       Utilizarea vechii mărci cehoslovace și a numelui domnului Jan Nehera

44      Din dosar nu reiese – și niciuna dintre părți nu susține de altfel – nici că vechea marcă cehoslovacă sau numele domnului Jan Nehera mai erau utilizate de un terț pentru comercializarea articolelor de îmbrăcăminte la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate. Astfel, pe de o parte, EUIPO recunoaște că, cu excepția unei oarece utilizări în Maroc în anii ’50 de către domnul Jan Nehera, această marcă nu a mai fost utilizată după anul 1946. Intervenienții nu se prevalează nici de vreo utilizare a mărcii respective fie în Europa după naționalizarea întreprinderii domnului Jan Nehera în anul 1946, fie în Maroc după decesul acestuia în anul 1958. Pe de altă parte, nu rezultă că terțul titular al unei mărci naționale identice cu vechea marcă cehoslovacă și înregistrate în Republica Cehă între anii 1992 și 2002 a utilizat‑o vreodată.

–       Renumele vechii mărci cehoslovace și al numelui domnului Jan Nehera

45      Spre deosebire de divizia de anulare, camera de recurs a apreciat, la punctele 33 și 34 din decizia atacată, pe de o parte, că domnul Jan Nehera era o „celebritate” și, pe de altă parte, că vechea marcă cehoslovacă încă se bucura cel puțin de un „oarecare renume rezidual” și păstra astfel o „valoare istorică” la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate.

46      Părțile sunt de acord cu privire la faptul că vechea marcă cehoslovacă și numele domnului Jan Nehera se bucurau cel puțin de un oarecare renume sau de o anumită celebritate în Cehoslovacia din anii ’30 și ’40. În schimb, ele nu sunt de acord cu privire la aspectul dacă acest renume sau această celebritate persista la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate.

47      Astfel, reclamantul este de părere că domnul Jan Nehera și vechea marcă cehoslovacă sunt în prezent complet uitați. EUIPO admite de asemenea că, la prima vedere, nu pare să existe niciun element care să dovedească faptul că s‑ar bucura încă de un renume rezidual în Republica Cehă sau în Slovacia. Numai intervenienții susțin că domnul Jan Nehera și vechea marcă cehoslovacă erau încă renumiți în aceste două state membre în anul 2013.

48      În această privință este necesar să se constate mai întâi că, pentru a dovedi persistența acestui renume, intervenienții se limitează la Tribunal să facă trimitere la două elemente de probă, și anume, pe de o parte, un articol din enciclopedia Wikipedia consacrat domnului Jan Nehera și, pe de altă parte, un memoriu universitar al unei studente cehe referitor la naționalizarea întreprinderii domnului Jan Nehera și la istoria acestei întreprinderi în perioada 1945-1948. Intervenienții se prevalează mai ales de un extras din acest memoriu universitar potrivit căruia „[n]umele [domnului] Jan Nehera a rămas în amintire ca fiind cel al unuia dintre cei mai mari antreprenori cehoslovaci din sectorul îmbrăcăminții în prima Republică [Cehoslovacă]”.

49      Or, deși cele două elemente de probă invocate de intervenienți conțin informații cu privire la istoria domnului Jan Nehera și a întreprinderii sale din anii ’30 și ’40, aceștia nu furnizează nicio informație detaliată de natură să demonstreze că domnul Jan Nehera sau vechea marcă cehoslovacă mai erau cunoscuți în anul 2013 de o parte semnificativă a publicului relevant. De altfel, EUIPO însuși apreciază aceste două elemente de probă nu au forță probantă.

50      În continuare, reclamantul arată în mod întemeiat că nici celelalte elemente de probă depuse de intervenienți la EUIPO nu pot demonstra persistența renumelui domnului Jan Nehera sau al vechii mărci cehoslovace. Intervenienții au depus la dosarul de la EUIPO, de exemplu, în primul rând, o fotografie făcută în Maroc în anii ’50, ilustrând un magazin care arbora vechea marcă Cehoslovacă, în al doilea rând, o broșură comemorativă publicată în anul 2000 de întreprinderea slovacă Ozeta cu ocazia celei de a șaizecea aniversări a acesteia și care menționa deschiderea în anul 1940 a unei uzine la Trenčín (în prezent în Slovacia) aparținând întreprinderii domnului Jan Nehera sau chiar, în al treilea rând, mai multe articole de presă și alte înscrisuri referitoare la activitatea reclamantului. Or, aceste diferite elemente de probă nu conțin nicio informație care să demonstreze o cunoaștere actuală a domnului Jan Nehera sau a vechii mărci cehoslovace de către publicul relevant la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate.

51      Reclamantul atrage atenția Tribunalului în special asupra interviului, prezentat de intervenienți, dat de un creator de modă. În acest interviu dat în anul 2015, adică înainte de introducerea cererii de declarare a nulității mărcii contestate și, în consecință, fără nicio legătură cu aceasta, domnul Samuel Drira, cofondator și redactor‑șef al unei reviste de modă franceze, explica faptul că nu fusese informat despre existența mărcii Nehera decât cu o zi înainte de a ajunge la Bratislava și de a‑l întâlni pe reclamant, care îi propusese atunci să devină directorul de creație în cadrul întreprinderii sale. Astfel, rezultă că nici măcar un specialist în domeniul modei, recrutat de reclamant pentru a‑și începe activitatea de confecționare a articolelor de îmbrăcăminte pentru femei, nu avea deloc cunoștință de existența vechii mărci cehoslovace.

52      În sfârșit, este necesar să se observe că s‑au scurs aproape șapte decenii între anul 1946, în cursul căruia vechea marcă cehoslovacă a încetat să fie utilizată în Europa, și anul 2013, în cursul căruia reclamantul a solicitat înregistrarea mărcii contestate.

53      În aceste condiții, intervenienții nu au făcut dovada, care le incumbă în temeiul jurisprudenței amintite la punctul 34 de mai sus, că vechea marcă cehoslovacă se mai bucura în anul 2013 de un oarecare renume în Republica Cehă, în Slovacia sau în alte state membre ori că numele domnului Jan Nehera era încă celebru pentru o parte semnificativă a publicului relevant. În consecință, camera de recurs a apreciat în mod eronat că această marcă păstrase un „oarecare renume rezidual” și că acest nume era încă celebru în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate.

–       Cunoașterea de către reclamant a existenței și a renumelui trecut ale vechii mărci cehoslovace și a numelui domnului Jan Nehera

54      Este cert că, astfel cum a constatat camera de recurs la punctul 29 din decizia atacată, reclamantul avea cunoștință de existența și de renumele anterior ale domnului Jan Nehera și ale vechii mărci cehoslovace în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate.

55      Astfel, reiese din dosar și în special din explicațiile reclamantului care se regăsesc în cererea introductivă, precum și într‑un e‑mail adresat de acesta doamnei Sehnal la 16 februarie 2016, că acesta era în căutarea unei mărci vechi, neutilizată și uitată, pe care ar putea‑o folosi pentru a‑și lansa propria activitate de confecționare a articolelor de îmbrăcăminte pentru femei. După ce a avut în vedere mai multe nume, acesta a decis să utilizeze marca Nehera Praguea, apoi vechea marcă cehoslovacă pentru a „aduce un omagiu” „vârstei de aur a industriei textile cehoslovace din anii ’30” și în special domnului Jan Nehera, pe care îl considera „un personaj important” și un „simbol” ale acestei „perioade binecuvântate” pentru sectorul vestimentar cehoslovac.

–       Apreciere globală

56      Din cuprinsul punctelor 42-53 de mai sus rezultă că, la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate, vechea marcă cehoslovacă și numele domnului Jan Nehera nu mai erau nici înregistrate sau protejate, nici utilizate de un terț pentru comercializarea articolelor de îmbrăcăminte și nici măcar renumite în rândul publicului relevant.

57      Or, un comportament parazitar cu privire la renumele unui semn sau al unui nume, precum cel evocat de camera de recurs în decizia atacată pentru a motiva constatarea relei‑credințe a reclamantului, nu este în principiu posibil decât dacă acest semn sau acest nume se bucură efectiv și în prezent de un oarecare renume sau de o anumită celebritate (a se vedea prin analogie Hotărârea din 3 septembrie 2015, Iron & Smith, C 125/14, EU:C:2015:539, punctul 29).

58      Astfel, instanța Uniunii a constatat deja, în cazul unei persoane care a solicitat înregistrarea unei mărci a Uniunii Europene, intenția de a obține un profit necuvenit din renumele rezidual al unei mărci anterioare, inclusiv atunci când aceasta nu mai era utilizată (Hotărârea din 8 mai 2014, Simca, T‑327/12, EU:T:2014:240), sau din celebritatea actuală a numelui unei persoane fizice (Hotărârea din 14 mai 2019, NEYMAR, T‑795/17, nepublicată, EU:T:2019:329), în situații în care acest renume rezidual sau această celebritate actuală fusese dovedită în mod corespunzător. În schimb, ea a constatat că nu exista o uzurpare a renumelui unui termen revendicat de un terț și, prin urmare, că nu exista rea‑credință a solicitantului unei mărci atunci când acest termen nu era nici înregistrat, nici utilizat, nici renumit în Uniune [a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 noiembrie 2018, Khadi and Village Industries Commission/EUIPO – BNP Best Natural Products (Khadi Ayurveda), T‑683/17, nepublicată, EU:T:2018:860, punctele 68-71].

59      În aceste condiții, în lipsa unui renume rezidual al vechii mărci cehoslovace și a unei celebrități actuale a numelui domnului Jan Nehera în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate, utilizarea ulterioară de către reclamant a acestei din urmă mărci nu era, în principiu, susceptibilă să constituie un comportament parazitar care să demonstreze reaua‑credință a reclamantului.

60      Această concluzie nu este răsturnată de faptul că reclamantul avea cunoștință de existența și de renumele anterior ale domnului Jan Nehera și ale vechii mărci cehoslovace (a se vedea punctele 54 și 55 de mai sus). Astfel, simpla împrejurare că solicitantul unei mărci are sau trebuie să aibă cunoștință de faptul că un terț a utilizat în trecut o marcă identică sau similară cu marca solicitată nu este suficientă pentru a constata existența relei‑credințe a acestui solicitant (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 27 iunie 2013, Malaysia Dairy Industries, C‑320/12, EU:C:2013:435, punctele 36 și 37 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 29 noiembrie 2018, Khadi Ayurveda, T‑683/17, nepublicată, EU:T:2018:860, punctul 69).

61      Cu toate acestea, este necesar să se examineze și celelalte argumente ale EUIPO și ale intervenienților, care urmăresc în esență să dovedească intenția de parazitare și reaua‑credință ale reclamantului independent de existența unui renume rezidual al vechii mărci cehoslovace și al numelui domnului Jan Nehera.

62      În primul rând, EUIPO, susținut de intervenienți, reproșează în esență reclamantului că a urmărit să creeze o asociere între activitatea sa, pe de o parte, și vechea marcă cehoslovacă și domnul Jan Nehera, pe de altă parte. Potrivit EUIPO, reclamantul și‑ar fi procurat un avantaj pe piață prin construirea imaginii întreprinderii sale pe baza unei legături explicite cu o marcă renumită cândva și cu un antreprenor celebru altădată.

63      În această privință este, desigur, adevărat că, după cum a arătat camera de recurs în esență la punctul 35 din decizia atacată, reclamantul a stabilit o legătură între întreprinderea sa și vechea marcă cehoslovacă. Așadar, este cert că, în mai multe rânduri, el a făcut referire la această marcă și la domnul Jan Nehera în cadrul strategiei de comunicare și de marketing a întreprinderii sale. Astfel, numeroase elemente din dosar, cum ar fi, de exemplu, site‑ul internet al întreprinderii reclamantului, pagina acestei întreprinderi pe rețeaua socială Facebook și mai multe articole de presă, menționează că întreprinderea menționată a „relansat” și a „readus la viață” vechea marcă Nehera, creată de domnul Jan Nehera în anii ’30.

64      Trebuie amintit însă că, potrivit jurisprudenței, existența unei legături în percepția publicului relevant între o marcă ulterioară și un semn sau un nume anterior nu poate fi suficientă în sine pentru a constata existența unui profit necuvenit obținut din renumele semnului sau al numelui anterior (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 27 noiembrie 2008, Intel Corporation, C‑252/07, EU:C:2008:655, punctul 32, și Hotărârea din 3 septembrie 2015, Iron & Smith, C‑125/14, EU:C:2015:539, punctul 31).

65      În plus, trebuie arătat că noțiunea de profit necuvenit obținut din renumele unui semn sau al unui nume vizează ipoteza în care un terț se plasează în contextul imaginii unui semn sau al unui nume renumit altădată pentru a beneficia de puterea sa de atracție, de reputația și de prestigiul său și pentru a exploata, fără nicio compensație financiară și fără a trebui să facă eforturi proprii în această privință, efortul comercial depus de titularul sau de utilizatorul acestui semn ori al acestui nume pentru a crea și a menține imaginea semnului sau a numelui respectiv (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 18 iunie 2009, L’Oréal și alții, C‑487/07, EU:C:2009:378, punctul 49).

66      Or, în speță, reclamantul susține, fără a fi contrazis de EUIPO și de intervenienți, că vechea marcă cehoslovacă și numele domnului Jan Nehera erau complet uitate de publicul relevant în anul 2013 și că el însuși a consacrat multe eforturi, mult timp și mulți bani pentru a readuce la viață marca Nehera și pentru a face cunoscută istoria domnului Jan Nehera și a întreprinderii sale. În consecință, departe de a se fi limitat să exploateze în mod parazitar renumele anterior al vechii mărci cehoslovace și al numelui domnului Jan Nehera, reclamantul a depus un efort comercial propriu pentru renașterea imaginii acestei mărci și pentru restaurarea în acest mod, pe propria cheltuială, a renumelui respectiv. În aceste condiții, simplul fapt de a fi făcut referire, în vederea promovării mărcii contestate, la imaginea istorică a domnului Jan Nehera și a vechii mărci cehoslovace nu este contrară uzanțelor loiale în domeniul industrial sau comercial.

67      În al doilea rând, EUIPO și intervenienții susțin că reclamantul a încercat să inducă publicul în eroare, făcându‑l să creadă că era continuatorul și succesorul legitim al domnului Jan Nehera. Intervenienții reproșează reclamantului mai ales că a dorit să creeze o „iluzie de continuitate” și o „falsă relație de moștenire” între întreprinderea sa și cea a domnului Jan Nehera. Intervenienții menționează de asemenea articolul 7 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul 2017/1001, care prevede că se respinge înregistrarea mărcilor care sunt de natură să înșele publicul consumator, de exemplu asupra naturii, calității sau provenienței geografice a produsului sau a serviciului.

68      În această privință trebuie observat că nu este exclus ca, în anumite împrejurări speciale, reutilizarea de către un terț a unei mărci vechi renumite altădată sau a numelui unei persoane cândva celebre să poată da o falsă impresie de continuitate sau de moștenire cu această marcă anterioară sau cu această persoană. Aceasta ar putea fi situația în special atunci când solicitantul mărcii se prezintă publicului relevant ca succesor legal sau economic al titularului vechii mărci, deși nu există nicio relație de continuitate sau de moștenire între titularul vechii mărci și solicitantul mărcii. O astfel de circumstanță ar putea fi luată în considerare pentru a stabili eventual reaua‑credință a solicitantului mărcii și pentru a constata, prin urmare, nulitatea noii mărci în temeiul dispozițiilor articolului 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.

69      În speță este însă necesar mai întâi să se arate că raționamentul camerei de recurs nu s‑a întemeiat pe intenția reclamantului de a crea o falsă impresie de continuitate sau de moștenire între întreprinderea sa și cea a domnului Jan Nehera.

70      În continuare și în orice caz, nu s‑a stabilit și nici măcar nu s‑a susținut că reclamantul a revendicat o legătură de rudenie cu domnul Jan Nehera sau că s‑a prezentat ca moștenitor și succesor legal al acestuia sau al întreprinderii sale. De altfel, prin faptul că a indicat că a relansat și a readus la viață o marcă înfloritoare în anii ’30, reclamantul a sugerat mai degrabă o întrerupere și, prin urmare, o lipsă de continuitate între activitatea domnului Jan Nehera și activitatea sa. Așadar, nu rezultă că reclamantul a încercat în mod deliberat să stabilească o falsă impresie de continuitate sau de moștenire între întreprinderea sa și cea a domnului Jan Nehera.

71      În sfârșit, dispozițiile articolului 7 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul 2017/1001 sunt lipsite complet de relevanță în prezenta acțiune. Astfel, camera de recurs a declarat nulitatea mărcii contestate nu în temeiul dispozițiilor articolului 52 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 coroborate cu cele ale articolului 7 alineatul (1) litera (g) din același regulament, referitoare la mărcile de natură să înșele publicul, ci numai pe cele ale articolului 52 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menționat, referitoare la reaua‑credință.

72      În al treilea rând, intervenienții arată că reclamantul a încercat să fraudeze descendenții și moștenitorii domnului Jan Nehera și să le uzurpe drepturile prin faptul că nu a obținut acordul lor înainte de a solicita înregistrarea mărcii contestate.

73      În această privință, trebuie arătat, pe de o parte, că camera de recurs nu și‑a întemeiat raționamentul pe intenția reclamantului de a frauda descendenții și moștenitorii domnului Jan Nehera sau de a uzurpa drepturile acestora.

74      Pe de altă parte și în orice caz, vechea marcă cehoslovacă și numele domnului Jan Nehera nu mai făceau obiectul niciunei protecții juridice în beneficiul unui terț la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate (a se vedea punctele 42 și 43 de mai sus). Rezultă că descendenții și moștenitorii domnului Jan Nehera nu erau titulari ai niciunui drept susceptibil de a face obiectul unei fraude sau de a fi uzurpat de reclamant. În consecință, nu rezultă că prin solicitarea înregistrării mărcii contestate reclamantul a avut intenția de a frauda descendenții și moștenitorii domnului Jan Nehera sau de a uzurpa pretinsele drepturi ale acestora.

75      În al patrulea rând, intervenienții susțin că domnul Jan Nehera a fost privat în mod nelegal și injust de bunurile sale cu ocazia naționalizării întreprinderii sale în anul 1946. Aceștia apreciază că, în conformitate cu principiul potrivit căruia un drept nu poate lua naștere dintr‑un fapt ilicit (ex injuria ius non oritur), nimeni nu poate profita în prezent de această nedreptate pentru a se îmbogăți prin utilizarea numelui domnului Jan Nehera.

76      În această privință trebuie arătat că naționalizarea întreprinderii domnului Jan Nehera în anul 1946 nu îi este imputabilă reclamantului. Situația este aceeași în ceea ce privește lipsa protecției și a utilizării vechii mărci cehoslovace aproape șapte decenii, precum și în ceea ce privește dispariția renumelui acestei mărci și a celebrității creatorului său. În aceste condiții, împrejurarea că domnul Jan Nehera ar fi fost privat în mod nelegal sau injust de bunurile sale nu poate dovedi reaua‑credință a reclamantului.

77      În al cincilea și ultimul rând, EUIPO arată că, astfel cum a indicat camera de recurs la punctul 36 din decizia atacată, noțiunea de rea‑credință nu implică neapărat un grad de turpitudine morală.

78      În această privință este suficient să se constate că, potrivit jurisprudenței citate la punctul 23 de mai sus, noțiunea de rea‑credință presupune existența unei stări de spirit sau a unei intenții necinstite. Or, în speță, EUIPO și intervenienții nu au demonstrat că reclamantul era animat de o stare de spirit sau de o intenție necinstită în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate.

79      Rezultă din tot ceea ce precedă că în mod greșit camera de recurs a apreciat că reclamantul a avut intenția de a obține un profit necuvenit din renumele domnului Jan Nehera și al vechii mărci cehoslovace și a concluzionat că acesta a fost de rea‑credință în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate.

80      Prin urmare, motivul unic invocat de reclamant trebuie admis, iar decizia atacată trebuie anulată.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

81      Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În speță, EUIPO și intervenienții au căzut în pretenții. Întrucât reclamantul a solicitat doar obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată efectuate la Tribunal, se impune obligarea EUIPO să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de reclamant în cadrul prezentei proceduri.

82      În plus, reclamantul a solicitat ca EUIPO să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii căii de atac în fața camerei de recurs. În această privință trebuie amintit că, potrivit articolului 190 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, cheltuielile necesare efectuate de părți în legătură cu procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs sunt considerate cheltuieli de judecată recuperabile. Prin urmare, se impune de asemenea obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată necesare efectuate de reclamant în legătură cu procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs.

83      Pe de altă parte, în temeiul articolului 138 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, intervenienții vor suporta propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a zecea extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Anulează Decizia Camerei a doua de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 10 martie 2021 (cauza R 1216/20202).

2)      Obligă EUIPO să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de domnul Ladislav Zdút, inclusiv cheltuielile de judecată necesare aferente procedurii care sa aflat pe rolul camerei de recurs.

3)      Doamna Isabel Nehera, domnul JeanHenri Nehera și doamna Natacha Sehnal vor suporta propriile cheltuieli de judecată.

Kornezov

Buttigieg

Kowalik‑Bańczyk

Hesse

 

      Petrlík

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 6 iulie 2022.

Semnături


*      Limba de procedură: engleza.