Language of document :

Acțiune introdusă la 7 martie 2011 - Ezzedine/Consiliul

(Cauza T-131/11)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Ibrahim Ezzedine (Treichville, Côte d'Ivoire) (reprezentant: G. Collard, avocat)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile reclamantului

Constatarea că, în ceea ce îl priveşte pe reclamant, domnul Ibrahim Ezzedine, Decizia 2011/71/PESC a Consiliului din 31 ianuarie 2011, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 2 februarie 2011, nu este fondată în fapt,

prin urmare,

-    anularea Deciziei 2011/71/PESC a Consiliului din 31 ianuarie 2011;

-    în subsidiar, dispunerea înlăturării de pe lista anexată la decizia menţionată a numelui domnului Ibrahim Ezzedine.

obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susţinerea acţiunii, reclamantul invocă două motive.

1.    Primul motiv întemeiat pe încălcarea obligaţiei de motivare în măsura în care motivele înscrierii reclamantului pe lista persoanelor şi entităţilor cărora li se aplică măsurile restrictive ar fi stereotipuri şi nu ar fi menţionat niciun element de fapt precis care să permită aprecierea pertinenţei respectivei înscrieri.

2.    Al doilea motiv întemeiat pe o eroare manifestă de apreciere în măsura în care se reproşează reclamantului că ar contribui la finanţarea administraţiei nelegitime a domnului L Gbagbo, pe când reclamantul nu ar exercita decât o activitate de întreprinzător privat şi ar contribui doar la finanţarea Republicii Côte d'Ivoire, iar nu a unui regim anume, prin plata de impozite şi taxe.

____________