Recurs introdus la 6 noiembrie 2020 de Comisia Europeană împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a opta extinsă) din 23 septembrie 2020 în cauza T-411/17, Landesbank Baden-Württemberg/Comitetul unic de rezoluție

(Cauza C-584/20 P)

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurentă: Comisia Europeană (reprezentanți: D. Triantafyllou, A. Nijenhuis, A. Steiblytė, V. Di Bucci, agenți)

Celelalte părți din procedură: Landesbank Baden-Württemberg, Comitetul unic de rezoluție

Concluziile recurentei

Anularea hotărârii Tribunalului;

obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În opinia recurentei, hotărârea atacată, prin care Tribunalul a anulat Decizia Comitetului unic de rezoluție (SRB) din sesiunea sa executivă din 11 aprilie 2017 privind calculul contribuțiilor ex ante pentru anul 2017 la Fondul unic de rezoluție (SRB/ES/SRF/2017/05), în măsura în care privește Landesbank Baden-Württemberg (denumită în continuare „decizia în litigiu”), trebuie anulată pentru următoarele motive.

În primul rând, calificarea anexei la decizia în litigiu este eronată, în măsura în care Tribunalul pornește de la premisa că această anexă „nu este legată în mod indisociabil” de decizie. De asemenea, în acest context, Tribunalul a încălcat principiul contradictorialității și dreptul la apărare al Comitetului unic de rezoluție. Anexa la decizia în litigiu este o parte integrată a acestei decizii. Fiecare anexă a fost prezentată sesiunii executive a SRB în formă electronică, alături de textul deciziei, fiind aprobată de acesta. Pe foaia de parcurs, la semnătura olografă a deciziei este indicată anexa menționată cu același număr de cod. Tribunalul nu a luat în considerare acest aspect și nu a dat ocazia Comitetului unic de rezoluție să dovedească legătura dintre cele două documente, deși este vorba despre un viciu juridic invocat din oficiu de Tribunal.

În al doilea rând, săvârșind o eroare de drept, Tribunalul a admis fără motivare excepția de nelegalitate invocată în primă instanță împotriva Regulamentului delegat (UE) 2015/63¹ . Tribunalul nu a recunoscut că pretinsa nelegalitate a regulamentului delegat se datorează Regulamentului (UE) nr. 806/2014² și Directivei 2014/59³ . Întrucât nu a fost contestată proporționalitatea acestor două acte juridice, Tribunalul nu ar fi trebuit să examineze nelegalitatea regulamentului delegat care, în definitiv, se întemeiază pe unul dintre cele două acte juridice de rang superior. De asemenea, Tribunalul nu a explicat în ce mod eroarea de drept constatată a regulamentului delegat se datorează normelor juridice de rang superior.

În al treilea rând, în privința nivelului-țintă și a contribuției anuale de bază, Tribunalul a interpretat în mod eronat articolul 69 alineatul (1) și articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 806/2014. Tribunalul pornește de la premisa că nivelul-țintă și contribuția anuală de bază pot fi depășite sau pot să nu fie atinse. Totuși, procedând astfel, Tribunalul nu ia în considerare faptul că o agenție precum Comitetul unic de rezoluție nu poate avea competența de a stabili asemenea sume. Suma de referință atrage necesitatea unei repartizări proporționale a sarcinii între toți debitorii contribuțiilor.

În al patrulea rând, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a considerat că regulamentul delegat, în special articolele 4-7, articolul 9 și anexa I la acesta, este „interdependent”, în sensul că a calificat în mod eronat în drept adaptarea contribuțiilor la profilul de risc. Tribunalul își întemeiază teza caracterului „interdependent” al contribuțiilor pe adaptarea contribuțiilor individuale în funcție de profilul de risc al instituțiilor debitoare ale contribuțiilor. Această adaptare este însă rezultatul comparației între instituții individuale și concurenții acestora, care nu poate fi confundată cu „interdependența”.

În al cincilea rând, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a extins domeniul obligației de motivare ce revine Comisiei Europene în temeiul articolului 296 TFUE. Tribunalul a criticat metoda de calcul al contribuțiilor ca fiind lipsită de transparență printr-o critică generală a diferitor dispoziții coroborate ale regulamentului delegat, deși a admis natura confidențială a datelor instituțiilor concurente. În opinia recurentei, este însă suficient ca în decizia în litigiu să fie prezentate metoda utilizată, scopul și domeniul acesteia, astfel încât fiecare debitor al contribuțiilor să le poată corela cu datele pertinente care îl privesc. Datele numeroșilor săi concurenți ar fi, în această privință, nepertinente. În jurisprudența există mai multe exemple în care este garantat caracterul confidențial al datelor entităților concurente, fără a fi constatată lipsa validității dispozițiilor relevante. În sfârșit, Tribunalul nu a aplicat propriile dispoziții procedurale privind accesul la informațiile confidențiale.

____________

¹ Regulamentul delegat (UE) 2015/63 al Comisiei din 21 octombrie 2014 de completare a Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește contribuțiile ex ante la mecanismele de finanțare a rezoluției (JO 2015, L 11, p. 44).

² Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO 2014, L 225, p. 1).

³ Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO 2014, L 173, p. 190).