ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE (Camera a doua)
22 mai 2014(*)
„Articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul de procedură – Atingere adusă bunei administrări a justiției – Excludere din procedură a unui reprezentant al unei părți”
În cauza F‑58/13,
având ca obiect o acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA potrivit articolului 106a din acesta,
Luigi Marcuccio, fost funcționar al Comisiei Europene, cu domiciliul în Tricase (Italia), reprezentat de A, abogado,
reclamant,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de C. Berardis‑Kayser și de G. Gattinara, în calitate de agenți,
pârâtă,
TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a doua),
compus din doamna M. I. Rofes i Pujol, președinte, și domnii K. Bradley (raportor) și J. Svenningsen, judecători,
grefier: doamna W. Hakenberg,
dă prezenta
Ordonanță
1 În temeiul articolului 32 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, în cazul în care Tribunalul apreciază printre altele „conduita unui reprezentant al unei părți în fața Tribunalului […] ca fiind incompatibilă cu demnitatea Tribunalului sau cu exigențele unei bune administrări a justiției”, îl informează pe cel în cauză în legătură cu acest fapt. Pentru aceleași motive, acesta „poate, oricând, prin ordonanță, după ascultarea persoanei în cauză, să o excludă din procedură. Această ordonanță este executorie de îndată”.
Antecedentele judiciare ale părții reprezentate
2 Trebuie precizat, cu titlu introductiv, că reclamantul, reprezentat în speță de avocatul A, a introdus, începând din anul 2002, în fața diferitor instanțe ale Uniunii Europene un număr deosebit de ridicat de acțiuni împotriva fostului său angajator, Comisia Europeană, atât în primă instanță, cât și în recurs. În prezent, ansamblul contenciosului generat de reclamant se ridică la peste 190 de cauze.
3 În marea lor majoritate, aceste acțiuni au fost respinse ca vădit nefondate sau vădit inadmisibile. Însăși Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin trei ordonanțe din 28 februarie 2013, Comisia/Marcuccio (C‑432/08 P‑DEP, C‑513/08 P‑DEP și C‑528/08 P‑DEP), nu a omis să evoce „numărul deosebit de ridicat și caracterul sistematic al acțiunilor introduse de domnul Marcuccio în fața diferitor instanțe ale Uniunii”. În Ordonanța din 21 octombrie 2013, Marcuccio/Comisia (T‑226/13 P, punctul 42), Tribunalul Uniunii Europene a evidențiat „demersul reclamantului prin care urmărește să opteze pentru calea contencioasă în mod sistematic și indistinct”, întrucât invocă „fără niciun discernământ” motive și argumente pe care instanța Uniunii nu poate decât să le respingă, „în temeiul unei jurisprudențe constante”, ca vădit nefondate sau vădit inadmisibile. Tribunalul Uniunii Europene a constatat de asemenea, la punctul 44 din aceeași ordonanță, că „conduita reclamantului aglomerează inutil contenciosul Tribunalului [Uniunii Europene], ceea ce, într‑o măsură disproporționată, dăunează bunei administrări a justiției”.
4 Foarte preocupat de această situație, printr‑o scrisoare trimisă prin fax la 7 decembrie 2012 și al cărei original a fost primit de persoana interesată la 4 ianuarie 2013, Tribunalul a atras atenția reprezentantului reclamantului de la acel moment cu privire la „rolul avocatului, căruia legea îi încredințează, în calitate de auxiliar al justiției, îndatorirea de a reprezenta reclamantul cu respectarea normelor de procedură aplicabile” și care „este, în primul rând, tocmai acela de a evita introducerea unor acțiuni repetitive care, în numeroase cazuri, ar trebui, ca urmare, să fie respinse ca vădit inadmisibile sau vădit nefondate”. În aceeași scrisoare, Tribunalul afirma în plus că puteau subzista îndoieli cu privire la faptul că acțiunile introduse de domnul Marcuccio au fost redactate toate de un avocat.
5 În lipsa unui răspuns din partea reprezentantului reclamantului și chiar a oricărei urmări a scrisorii menționate, întrucât, dimpotrivă, contenciosul nu a încetat să crească de atunci, Tribunalul a fost obligat să îl sesizeze, prin scrisoarea din 16 aprilie 2013, pe președintele ordinului avocaților de la baroul din Lecce (Italia), în care era înscris reprezentantul menționat, pentru a deplânge conduita acestuia și pentru a‑l invita pe președintele consiliului ordinului să ia măsurile necesare pentru remedierea situației deosebit de dăunătoare funcționării Tribunalului și soluționării celorlalte cauze. Această scrisoare a rămas de asemenea fără răspuns.
6 După un anumit timp de la transmiterea acestei scrisori, reclamantul l‑a împuternicit pe avocatul A să îi apere interesele. S‑a dovedit că într‑o perioadă de patru luni, cuprinsă între lunile iunie și septembrie ale anului 2013, avocatul A a introdus la Tribunal, în numele domnului Marcuccio, prezenta acțiune, precum și alte patru acțiuni (înregistrate cu numerele de rol F‑62/13, F‑65/13, F‑89/13 și, respectiv, F‑90/13), contribuind astfel în mod activ la continuarea de către reclamant a conduitei criticate de cele trei instanțe ale Curții de Justiție.
7 Înclinând să considere că modalitatea în care domnul A își exercită rolul de avocat în prezenta cauză, în raport cu îndatoririle de demnitate și de corectitudine, precum și de consiliere și de informare care se leagă de atribuțiile de auxiliar al justiției, este incompatibilă cu cerințele bunei administrări a justiției și intenționând, în aceste condiții, să aplice împotriva sa articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Tribunalul, prin scrisoarea din 4 decembrie 2013, l‑a informat pe avocatul A despre intenția sa de a face uz de această dispoziție și l‑a invitat să își transmită observațiile pentru a fi audiat.
8 Prin scrisoarea din 23 decembrie 2013, avocatul A a contestat că nu și‑a îndeplinit, în speță, îndatoririle de demnitate și de corectitudine, susținând că poziția Tribunalului nu se întemeia decât pe „aluzii” nesusținute de elemente obiective și relevante și nu constituia astfel decât rodul unei „neglijări și al unei aprecieri sumare a împrejurărilor cauzei” și ar putea fi înțeleasă ca „o tentativă, foarte puțin disimulată, de intimidare” a „apărătorilor” reclamantului. În opinia avocatului A, „amenințările” care apar în scrisoarea din 4 decembrie 2013 nu ar fi „rodul” unei „evaluări clare și obiective a faptelor și a împrejurărilor imputabile direct activității [sale] profesionale”, ci al unui „fel de verdict […] «preventiv» (și negativ)” privind exercitarea de către reclamant „a drepturilor sale și caracterul lor justițiabil”.
Cu privire la atingerea adusă bunei administrări a justiției
9 Avocatul A a susținut că, „dintr‑un total de 192 de cauze introduse de [reclamant] din 2002, numai cinci […] poartă semnătura [s]a” și că nu ar avea „nicio legătură” cu celelalte acțiuni. Astfel, reclamantul i‑ar fi cerut să se ocupe de cele cinci acțiuni în cauză din motive pe care „nu le cunoaște” și nu ar fi sarcina sa „să le critice”. În acest mod, avocatul A ar fi „cunoscut importanța” contenciosului dintre reclamant și Comisie prin intermediul scrisorii Tribunalului din 4 decembrie 2013.
10 În continuare, avocatul A a considerat că afirmația potrivit căreia actele prezentate sub semnătura sa ar putea să nu fi fost redactate de el este „defăimătoare în mod grav” și „hazardată”, pe lângă că este „necontrolat[ă]” și „nefondat[ă]”.
11 În sfârșit, avocatul A apreciază că „remarcile” făcute de Tribunal în legătură cu „misiunea [sa] sunt vagi și generalizate”, astfel încât îl împiedică să se „apere în orice mod”.
12 Totuși, trebuie să se constate că observațiile avocatului A nu repun în niciun mod în discuție nici faptul că propensiunea reclamantului spre a opta pentru calea contencioasă în mod sistematic și indistinct este de natură să dăuneze bunului mers al justiției, nici împrejurarea că propria sa conduită contribuie în mod direct, în speță, la continuarea conduitei criticate a reclamantului.
13 În observațiile prezentate ca răspuns la scrisoarea din 4 decembrie 2013, avocatul A se limitează, în esență, la invocarea împrejurării că, după ce l‑a înlocuit pe precedentul reprezentant al reclamantului ‒ ceea ce s‑a produs la puțin timp după ce Tribunalul a intervenit pe lângă baroul din Lecce ‒, el nu a introdus sub semnătura sa decât cinci acțiuni la Tribunal, pretinzând că nu cunoaște nimic din celelalte cauze.
14 Or, o astfel de împrejurare nu este de natură să legitimeze comportamentul său în raport cu buna administrare a justiției.
15 Astfel, mai întâi, cele cinci acțiuni în discuție au fost introduse într‑o perioadă de numai patru luni, între lunile iunie și septembrie ale anului 2013.
16 În continuare, avocatul A admite că a contribuit la reprezentarea domnului Marcuccio alături de un alt avocat în cauza F‑56/09. Or, hotărârea de soluționare a acesteia menționează un anumit număr de acțiuni deja introduse de persoana interesată și atrage atenția asupra faptului că aceasta a prezentat un număr destul de mare de concluzii și că a formulat pretenții excesive de despăgubiri. Este necesar să se constate și că, deși este adevărat că avocatul A se prevalează de înscrierea sa în baroul din Madrid (Spania) pentru reprezentarea clientului său în prezenta cauză, avocatul A indicând în scrisoarea adresată că nu este înscris în baroul din Milano (Italia) decât „cu titlu incident”, totuși, la depunerea cererii introductive, el și‑a ales domiciliul, pentru comunicarea actelor de procedură, în Galatone (Italia), oraș situat în aria de competență teritorială a baroului din Lecce, în speță la aceeași adresă ca și cea a unui avocat precedent al reclamantului, cu care împarte, în plus, aceleași numere de telefon și de fax. În aceste împrejurări, afirmația avocatului A potrivit căreia nu ar fi cunoscut importanța contenciosului generat de domnul Marcuccio decât prin intermediul scrisorii grefei Tribunalului din 4 decembrie 2013 este vădit lipsită de credibilitate.
17 Dacă ar trebui să se admită că avocatul A ar fi putut să nu aprecieze importanța contenciosului anterior dintre clientul său și Comisie, ar trebui atunci să se considere că nu și‑a îndeplinit îndatoririle profesionale neinformându‑se în legătură cu contextul în care se înscriau cererile introductive pe care le‑a formulat în numele domnului Marcuccio, și aceasta deși deciziile pronunțate cu privire la numeroasele acțiuni ale clientului său sunt ușor de consultat, utilizând numele acestuia, pe site‑ul internet al Curții în secțiunea „Jurisprudență”. În realitate, simpla lectură a expunerii faptelor cuprinse în cererea introductivă relevă în mod clar că avocatul A nu a putut să nu cunoască trecutul judiciar al clientului său în fața instanțelor Uniunii.
18 Împrejurarea că prezenta acțiune, formulată sub semnătura avocatului A, pe de o parte, se întemeiază pe fapte aproape identice cu cele care au condus la acțiunea din cauza F‑67/12, Marcuccio/Comisia, și, pe de altă parte, se sprijină pe aceleași motive este deosebit de simptomatică pentru propensiunea reclamantului spre a reține sistematic și indistinct calea contencioasă. Or, acțiunea din cauza F‑67/12 a fost respinsă ca vădit nefondată prin Ordonanța din 6 februarie 2013, deci cu mult înainte de introducerea prezentei cauze. Recursul formulat împotriva acestei ordonanțe a fost ulterior respins prin Ordonanța din 21 octombrie 2013, Marcuccio/Comisia, citată anterior, în parte ca vădit inadmisibil și în parte ca vădit nefondat, cu obligarea reclamantului la rambursarea sumei de 2 000 de euro, în temeiul articolului 90 din Regulamentul de procedură al Tribunalului Uniunii Europene, recursul fiind considerat abuziv.
19 Ținând seama de cele ce precedă, este dovedit suficient că, prin conduita sa, avocatul A a contribuit, fără discernământ, în prezenta cauză, la întreținerea reacției adverse a reclamantului, care, ținând seama de numărul deosebit de ridicat de acțiuni introduse de acesta în fața instanțelor Uniunii, număr a cărui importanță nu putea să scape unui avocat normal de diligent, s‑a dovedit extrem de dăunătoare bunei administrări a justiției.
20 Scrisoarea avocatului A din 23 decembrie 2013 determină în plus comentariile următoare. În această scrisoare, el afirmă că „considerații[le] care pun sub semnul îndoielii faptul că actele care poartă semnătura [s]a au fost redactate de [el însuși] sunt defăimătoare în mod grav, pe lângă că sunt necontrolate și nefondate” și că „este neobișnuit ca [Tribunalul] să ajungă să profereze o afirmație atât de gravă și de hazardată fără a menționa nicio verificare sau [niciun] element în susținerea unui asemenea punct de vedere”.
21 În această privință, Tribunalul constată că:
– punctele 14, 17, 24, 25, 28, 32-38 și 42 din cererea introductivă în prezenta cauză sunt identice cuvânt cu cuvânt cu punctele 4, 7, 14, 15, 18, 26-32 și, respectiv, 36 din cererea depusă în cauza F‑67/12, Marcuccio/Comisia, de către avocatul precedent al reclamantului;
– cu modificări minore, punctele 13, 16, 18, 20, 22, 26 (a doua jumătate), 27 (primul rând), 29, 30, 31, 39 (cu adăugarea a patru rânduri), 40 (prima frază) și 41 (cu adăugiri) sunt în esență identice cu punctele 3, 6 [prima frază și subparagraful c)], 8, 9, 13, 16, 17, 19 (primele patru rânduri), 24, 25, 33, 34 și, respectiv, 35 din cererea în cauza F‑67/12.
22 În consecință, cu excepția adăugării sau a suprimării câtorva fraze, toată partea juridică în susținerea cererii (și anume punctele 26-42) în prezenta cauză, precum și o parte importantă din expunerea faptelor (punctele 1-25) sunt fie identice, fie identice în esență cu argumentele juridice și factuale ale unei cereri introductive depuse anterior în cadrul unei acțiuni în care reclamantul nu a fost reprezentat de avocatul A. În aceste condiții, pare mai verosimil că avocatul A, contrar afirmațiilor sale, nu a redactat cererea introductivă în prezenta cauză.
23 Avocatul A declară de asemenea în scrisoarea adresată că „pare să reiasă din considerațiile [enunțate de Tribunal] […] un fel de anticipare a soluției [cauzelor aflate pe rolul Tribunalului], tocmai un verdict care ar părea să anunțe respingerea acestora, fără o apreciere pertinentă și pe fond, cu încălcarea flagrantă a principiilor comune legate de tradițiile constituționale ale statelor membre”.
24 Este suficient să se constate, în această privință, că respectiva declarație a avocatului A este greșită în fapt. Astfel, excluderea reprezentantului juridic al unei părți, în aplicarea articolului 32 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, o obligă, desigur, pe aceasta să își schimbe reprezentantul juridic, dar nu impietează în niciun mod asupra aprecierii pe care Tribunalul o va efectua cu privire la fondul acțiunii, cu care rămâne sesizat atât timp cât reclamantul nu s‑a desistat.
25 În aceste condiții, Tribunalul consideră, în lumina atât a cuprinsului cererii introductive formulate în prezenta cauză, cât și a contextului său, că se impune aplicarea în speță a articolului 32 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, excluzându‑l pe avocatul A din procedură și adresând o copie a prezentei ordonanțe autorităților competente, spaniole și italiene, în fața cărora persoana interesată este ținută să răspundă.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a doua)
dispune:
1) Avocatul A este exclus din procedură, conform articolului 32 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.
2) O copie a prezentei ordonanțe se adresează autorităților competente, spaniole și italiene, în fața cărora avocatul A este ținut să răspundă.
Luxemburg, 22 mai 2014.
W. Hakenberg | | M. I. Rofes i Pujol |