HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua)
21 aprilie 2015(*)
„Marcă comunitară – Procedură de declarare a nulității – Marcă comunitară figurativă care reprezintă un motiv de damier maro și bej – Motiv absolut de refuz – Lipsa caracterului distinctiv – Lipsa caracterului distinctiv dobândit prin utilizare – Articolul 7 alineatul (1) litera (b) și alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Articolul 52 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 207/2009”
În cauza T‑359/12,
Louis Vuitton Malletier, cu sediul în Paris (Franța), reprezentată de P. Roncaglia, de G. Lazzeretti și de N. Parrotta, avocați,
reclamantă,
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat de P. Bullock, în calitate de agent,
pârât,
cealaltă parte în procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI, intervenientă în fața Tribunalului, fiind
Nanu‑Nana Handelsgesellschaft mbH für Geschenkartikel & Co. KG, cu sediul în Berlin (Germania), reprezentată de T. Boddien și de A. Nordemann, avocați,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei întâi de recurs a OAPI din 4 mai 2012 (cauza R 1855/2011‑1) privind o procedură de declarare a nulității între Nanu‑Nana Handelsgesellschaft mbH für Geschenkartikel & Co. KG și Louis Vuitton Malletier,
TRIBUNALUL (Camera a doua),
compus din doamna M. E. Martins Ribeiro (raportor), președinte, și domnii S. Gervasoni și L. Madise, judecători,
grefier: doamna J. Weychert, administrator,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 8 august 2012,
având în vedere memoriul în răspuns al OAPI depus la grefa Tribunalului la 13 noiembrie 2012,
având în vedere memoriul în răspuns al intervenientei depus la grefa Tribunalului la 26 noiembrie 2012,
având în vedere memoriul în replică depus la grefa Tribunalului la 9 aprilie 2013,
având în vedere memoriul în duplică al intervenientei depus la grefa Tribunalului la 4 iulie 2013,
având în vedere Ordonanța din 14 februarie 2014 privind conexarea cauzelor T‑359/12 și T‑360/12 pentru buna desfășurare a procedurii orale,
în urma ședinței din 4 martie 2014,
având în vedere Ordonanța de suspendare a procedurii din 5 septembrie 2014,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 18 septembrie 1996, reclamanta, Louis Vuitton Malletier, a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), cu modificările ulterioare [înlocuit cu Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1)].
2 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul figurativ următor:
3 Produsele pentru care a fost solicitată înregistrarea fac parte din clasa 18 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, astfel cum a fost revizuit și modificat, și corespund următoarei descrieri: „Produse din piele și imitații de piele necuprinse în alte clase, în special cutii din piele sau din imitație de piele, plicuri de piele sau din imitație de piele; cufere, genți și truse de voiaj, huse de voiaj pentru haine, geamantane, valize, bagaje, casete pentru articole de toaletă numite «vanity‑cases», rucsacuri, genți de mână, saci de plajă, sacoșe pentru cumpărături, genți de umăr, malete, mape pentru documente, serviete, ghiozdane, poșete, articole de marochinărie, în special portofele, portmonee nu din metale prețioase, săculețe, etuiuri pentru chei, portcarduri, suporturi pentru carnetele de cec; umbrele, umbrare, umbrele de soare, bastoane, scaune‑baston”.
4 Această cerere a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 19/1998 din 16 martie 1998.
5 La 27 august 1998, reclamanta a obținut înregistrarea mărcii comunitare figurative menționate anterior cu numărul 370445.
6 La 28 septembrie 2009, intervenienta, Nanu‑Nana Handelsgesellschaft mbH für Geschenkartikel & Co. KG, a depus o cerere de declarare a nulității cu privire la ansamblul serviciilor protejate prin înregistrarea mărcii comunitare, în conformitate cu articolul 52 alineatul (1) litera (a) și cu articolul 7 alineatul (1) literele (b)-(d), litera (e) punctul (iii) și litera (f) din Regulamentul nr. 207/2009. Această cerere se întemeia pe faptul că marca contestată era descriptivă și lipsită de caracter distinctiv, că a devenit uzuală în limbajul curent sau în practica comercială loială și constantă, că era constituită exclusiv din forma care dă o valoare substanțială produselor și că era contrară ordinii publice sau bunelor moravuri. În plus, intervenienta pretindea că reclamanta a acționat cu rea‑credință la momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii, în sensul articolului 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.
7 Prin decizia din 11 iulie 2011, divizia de anulare a admis cererea de declarare a nulității, în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 coroborat cu articolul 52 alineatul (1) litera (a) din același regulament și al articolului 7 alineatul (3) din regulamentul menționat coroborat cu articolul 52 alineatul (2) din același regulament. Divizia de anulare a constatat mai întâi că marca comunitară consta într‑un motiv de damier cu o structură cu urzeală și bătătură care urma să fie aplicată pe suprafața produselor vizate. În continuare, ea a considerat că acest motiv era unul dintre motivele cele mai elementare utilizate ca element decorativ, astfel încât publicul vizat l‑ar percepe pur și simplu ca pe o figură decorativă, iar nu ca pe un semn care indică originea produselor vizate și că, în orice caz, marca contestată nu se deosebea în mod semnificativ de normele sau de uzanțele sectorului. În sfârșit, ea a considerat că documentele prezentate de titularul mărcii comunitare nu dovedeau că, la data depunerii sau după înregistrarea sa, marca comunitară a dobândit caracter distinctiv prin utilizare în cel puțin o parte substanțială a Uniunii Europene, și anume în Danemarca, în Portugalia, în Finlanda și în Suedia.
8 La 9 septembrie 2011, reclamanta a formulat o cale de atac împotriva deciziei diviziei de anulare.
9 Prin Decizia din 4 mai 2012 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera întâi de recurs a OAPI a confirmat decizia diviziei de anulare și, prin urmare, a respins calea de atac.
10 În esență, camera de recurs a arătat, mai întâi, la punctul 37 din decizia atacată că motivul de damier, astfel cum este reprezentat în marca contestată, era o figură de bază și banală, alcătuită din elemente foarte simple și că era de notorietate că această figură a fost utilizată în mod curent într‑un scop decorativ în ceea ce privește diverse produse, printre care cele care fac parte din clasa 18. Camera de recurs a considerat, în continuare, la punctele 41 și 42 din decizia atacată că marca contestată, în lipsa unor elemente de natură să o individualizeze în raport cu alte reprezentări ale unor damiere [tablă la jocul dame], nu era în măsură să își îndeplinească funcția esențială de identificare sau de origine a unei mărci. Pe de altă parte, la punctele 43 și 47 din aceeași decizie, camera de recurs a considerat că structura cu urzeală și bătătură a mărcii contestate nu constituia o caracteristică substanțială a mărcii menționate și nu îi conferea caracter distinctiv. În plus, potrivit punctului 46 din decizia atacată, faptul că structura cu urzeală și bătătură a mărcii respective a fost copiată nu ar fi demonstrat că ea servea drept indicație a originii comerciale pentru publicul relevant. Același lucru ar fi valabil, potrivit punctului 48 din decizia atacată, pentru combinația de culori, și anume maro și bej. Prin urmare, camera de recurs a apreciat, la punctul 49 din decizia atacată, că marca contestată era foarte simplă și nu conținea vreun element care să o poată individualiza astfel încât să nu apară ca un motiv de damier comun și elementar. Ea a adăugat, la punctul 50 din decizia atacată, că semne precum marca contestată sunt utilizate în general ca semne suplimentare care coexistă alături de marca proprie a fabricantului, astfel încât a stabilit, la punctul 51 din decizia atacată, lipsa caracterului distinctiv al mărcii menționate. Camera de recurs a apreciat, de asemenea, la punctul 55 din decizia atacată că documentele prezentate de titularul mărcii contestate nu demonstrau că publicul relevant ar avea obiceiul să facă supoziții cu privire la originea comercială a produselor vizate pe baza motivelor. În sfârșit, camera de recurs a considerat la punctele 73-75 din decizia atacată că, în temeiul elementelor de probă furnizate de reclamantă, nu s‑a stabilit că marca contestată a dobândit caracter distinctiv prin utilizarea sa într‑o parte substanțială a teritoriului relevant, și anume în Danemarca, în Portugalia, în Finlanda și în Suedia, iar aceasta nici la data depunerii sale, nici după înregistrarea sa.
Concluziile părților
11 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta procedură;
– obligarea intervenientei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cursul procedurilor în fața diviziei de anulare și a camerei de recurs.
12 OAPI și intervenienta solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
13 În ședință, intervenienta, ca răspuns la o întrebare a Tribunalului, a renunțat în mod expres la argumentele suplimentare pe care le invocase deja în cererea sa inițială de declarare a nulității și pe care le reiterase în memoriul în răspuns, care se întemeiau pe faptul că înregistrarea mărcii contestate a fost obținută de asemenea cu încălcarea dispozițiilor articolului 7 alineatul (1) literele (b)-(d), litera (e) punctul (iii) și litera (f) din Regulamentul nr. 207/2009, fapt de care s‑a luat act în procesul‑verbal de ședință.
În drept
14 În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă două motive, întemeiate pe încălcarea, primul, a articolului 7 alineatul (1) litera (b) și a articolului 52 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, iar al doilea, a articolului 7 alineatul (3) și a articolului 52 alineatul (2) din regulamentul menționat.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) și a articolului 52 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009
15 Trebuie arătat că primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) și a articolului 52 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, este structurat în două aspecte. Prin intermediul primului aspect, reclamanta reproșează camerei de recurs, în esență, faptul că nu s‑a limitat să aprecieze dacă marca contestată poseda un caracter distinctiv minim și că a stabilit că marca respectivă poseda alte caracteristici care puteau atrage atenția consumatorului relevant, impunând astfel ca această marcă să fi atins un prag de caracter distinctiv mai ridicat. Pe de altă parte, ea reproșează camerei de recurs că a prezentat în mod inexact marca contestată ca și cum ar fi fost vorba despre o cerere generală privind un motiv de damier. Reclamanta consideră de asemenea că camera de recurs a făcut o apreciere eronată, pe de o parte, a mărcii contestate în raport cu produsele care fac parte din clasa 18 și, pe de altă parte, a percepției publicului vizat. Prin intermediul unui al doilea aspect, reclamanta susține că camera de recurs a încălcat normele privind sarcina probei.
Cu privire la caracterul distinctiv intrinsec al mărcii contestate
16 În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 52 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009, nulitatea mărcii comunitare se declară ca urmare a unei cereri depuse la OAPI atunci când marca comunitară a fost înregistrată contrar dispozițiilor articolului 7 din același regulament.
17 Potrivit jurisprudenței, un motiv de refuz trebuie interpretat în lumina interesului general care se află la baza sa. În ceea ce privește articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, noțiunea de interes general se confundă, în mod evident, cu funcția esențială a mărcii, care este aceea de a garanta consumatorului identitatea originii produsului sau serviciului desemnat de marcă, permițându‑i să distingă, fără vreo posibilitate de confuzie, acest produs sau serviciu de cele care au o altă proveniență (a se vedea Hotărârea din 8 mai 2008, Eurohypo/OAPI, C‑304/06 P, Rep., EU:C:2008:261, punctele 55 și 56 și jurisprudența citată).
18 Caracterul distinctiv al unei mărci, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, implică faptul că această marcă permite să se identifice produsul a cărui înregistrare a fost solicitată ca provenind de la o întreprindere determinată și, așadar, să se distingă acel produs de cele provenite de la alte întreprinderi (a se vedea Hotărârea din 29 aprilie 2004, Henkel/OAPI, C‑456/01 P și C‑457/01 P, Rec., EU:C:2004:258, punctul 34 și jurisprudența citată).
19 Acest caracter distinctiv al unei mărci trebuie apreciat, pe de o parte, în raport cu produsele sau serviciile pentru care este solicitată înregistrarea și, pe de altă parte, în raport cu percepția asupra acestora a publicului relevant, care este reprezentat de consumatorul mediu al respectivelor produse sau servicii, normal informat și suficient de atent și de avizat (a se vedea Hotărârea Henkel/OAPI, punctul 18 de mai sus, EU:C:2004:258, punctul 35, și Hotărârea din 22 iunie 2006, Storck/OAPI, C‑25/05 P, Rec., EU:C:2006:422, punctul 25). Nivelul de atenție al consumatorului mediu, care se presupune că este normal informat și suficient de atent și de avizat, poate varia în funcție de categoria de produse sau de servicii vizate [Hotărârea din 10 octombrie 2007, Bang & Olufsen/OAPI (Forma unui difuzor), T‑460/05, Rep., EU:T:2007:304, punctul 32].
20 Potrivit unei jurisprudențe de asemenea constante, criteriile de apreciere a caracterului distinctiv al mărcilor tridimensionale constituite din aspectul produsului însuși nu diferă de cele aplicabile celorlalte categorii de mărci [a se vedea Hotărârea Storck/OAPI, punctul 19 de mai sus, EU:C:2006:422, punctul 26 și jurisprudența citată, Hotărârea din 19 septembrie 2012, Fraas/OAPI (Motiv în carouri în culorile gri închis, gri deschis, negru, bej, roșu închis și roșu deschis), T‑50/11, EU:T:2012:442, punctul 40].
21 Cu toate acestea, trebuie să se țină seama, în cadrul aplicării acestor criterii, de faptul că percepția consumatorului mediu nu este, în mod necesar, aceeași în cazul unei mărci tridimensionale, care constă în aspectul produsului însuși, și în cazul unei mărci verbale sau figurative, care constă într‑un semn independent de aspectul produselor pe care le desemnează (a se vedea Hotărârea Storck/OAPI, punctul 19 de mai sus, EU:C:2006:422, punctul 27 și jurisprudența citată, Hotărârea Motiv în carouri în culorile gri închis, gri deschis, negru, bej, roșu închis și roșu deschis, punctul 20 de mai sus, EU:T:2012:442, punctul 40).
22 Astfel, consumatorul mediu nu are obiceiul de a prezuma originea produselor pe baza formei acestora sau pe baza formei ambalajului lor, în absența oricărui element grafic sau verbal, și stabilirea caracterului distinctiv în cazul unei astfel de mărci tridimensionale poate fi mai dificilă decât în cazul unei mărci verbale sau figurative (a se vedea Hotărârea Storck/OAPI, punctul 19 de mai sus, EU:C:2006:422, punctul 27 și jurisprudența citată, Hotărârea Motiv în carouri în culorile gri închis, gri deschis, negru, bej, roșu închis și roșu deschis, punctul 20 de mai sus, EU:T:2012:442, punctul 40).
23 Pe de altă parte, conform jurisprudenței, cu cât forma a cărei înregistrare a fost solicitată ca marcă se apropie de forma cea mai probabilă pe care o va lua produsul în cauză, cu atât este mai posibil ca forma respectivă să fie lipsită de caracter distinctiv în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009. În aceste condiții, numai o marcă ce se deosebește în mod semnificativ de norma sau de uzanțele sectorului și, prin aceasta, își poate îndeplini funcția esențială de origine nu este lipsită de caracter distinctiv în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 [Hotărârea Henkel/OAPI, punctul 18 de mai sus, EU:C:2004:258, punctul 39, și Hotărârea din 12 ianuarie 2006, Deutsche SiSi‑Werke/OAPI, C‑173/04 P, Rec., EU:C:2006:20, punctul 31; a se vedea de asemenea Hotărârea din 21 aprilie 2010, Schunk/OAPI (Reprezentarea unei părți a unei mandrine), T‑7/09, EU:T:2010:153, punctul 19 și jurisprudența citată].
24 Această jurisprudență, dezvoltată cu privire la mărcile tridimensionale constituite din aspectul produsului însuși, se aplică de asemenea atunci când marca contestată este o marcă figurativă constituită din reprezentarea bidimensională a produsului respectiv. Astfel, într‑un asemenea caz, marca nu constă nici într‑un semn independent de aspectul produselor pe care le desemnează [a se vedea în acest sens Hotărârea Storck/OAPI, punctul 19 de mai sus, EU:C:2006:422, punctul 29, Ordonanța din 13 septembrie 2011, Wilfer/OAPI, C‑546/10 P, EU:C:2011:574, punctul 59, Hotărârea din 14 septembrie 2009, Lange Uhren/OAPI (Câmpuri geometrice pe cadranul unui ceas), T‑152/07, EU:T:2009:324, punctul 70, și Hotărârea Motiv în carouri în culorile gri închis, gri deschis, negru, bej, roșu închis și roșu deschis, punctul 20 de mai sus, EU:T:2012:442, punctul 42].
25 Acest lucru este de asemenea valabil în cazul unei mărci figurative constituite dintr‑o parte din forma produsului pe care îl desemnează, în măsura în care publicul relevant o va percepe imediat și fără nicio reflecție specială mai degrabă ca pe o reprezentare a unui detaliu deosebit de interesant sau de atrăgător al produsului în discuție decât ca pe o indicație a originii sale comerciale (Hotărârea Motiv în carouri în culorile gri închis, gri deschis, negru, bej, roșu închis și roșu deschis, punctul 20 de mai sus, EU:T:2012:442, punctul 43).
26 Examinarea argumentelor formulate de reclamantă împotriva legalității deciziei atacate trebuie efectuată în lumina acestor considerații.
27 În primul rând, trebuie arătat că, în speță, părțile nu contestă aprecierea camerei de recurs, care figurează la punctul 29 din decizia atacată, potrivit căreia produsele vizate de marca contestată sunt de consum curent, astfel încât publicul relevant este constituit din consumatorul mediu al Uniunii, care se presupune că este normal informat și suficient de atent și de avizat. Pe de altă parte, astfel cum arată în mod întemeiat camera de recurs, din descrierea produselor vizate nu rezultă că este vorba despre produse de lux sau despre produse atât de sofisticate sau atât de scumpe încât publicul relevant ar putea fi deosebit de atent în privința lor.
28 În al doilea rând, este necesar să se constate că, în ceea ce privește produsele vizate, marca contestată se prezintă sub forma unui motiv menit fie să fie aplicat pe o parte a acestor produse, fie să acopere totalitatea suprafeței lor, ceea ce reclamanta a recunoscut în mod expres în cadrul ședinței, ca răspuns la o întrebare a Tribunalului.
29 Astfel, în ceea ce privește produsele vizate, și anume produse din piele și din imitații de piele, diverse genți sau portofele, precum și umbrele și umbrele de soare care pot conține elemente de material, motivul în cauză poate acoperi o suprafață mai mult sau mai puțin întinsă din acestea, care corespunde, în consecință, aspectului lor exterior (a se vedea în acest sens Hotărârea Motiv în carouri în culorile gri închis, gri deschis, negru, bej, roșu închis și roșu deschis, punctul 20 de mai sus, EU:T:2012:442, punctul 50).
30 Rezultă că în mod întemeiat camera de recurs a considerat la punctul 33 din decizia atacată că elementul determinant al mărcii contestate era faptul că aceasta se confunda cu aspectul produsului vizat.
31 În consecință, contrar a ceea ce arată reclamanta, care pretinde că în mod incorect camera de recurs i‑ar fi solicitat să demonstreze că marca contestată a atins un prag de caracter distinctiv mai ridicat, dimpotrivă, pentru a evalua caracterul distinctiv al mărcii contestate, camera de recurs s‑a întemeiat în mod corect pe principiile aplicabile mărcilor tridimensionale. Astfel, considerațiile prezentate la punctele 24 și 25 de mai sus justifică aplicarea jurisprudenței dezvoltate cu privire la mărcile tridimensionale, citată la punctele 20-23 de mai sus, și în cazul mărcilor figurative constituite din forma produsului vizat sau din forma unei părți a produsului vizat, întrucât nici asemenea mărci nu sunt independente de aspectul produsului pe care îl desemnează (a se vedea în acest sens Hotărârea Motiv în culorile gri închis, gri deschis, negru, bej, roșu închis și roșu deschis, punctul 20 de mai sus, EU:T:2012:442, punctul 53).
32 În al treilea rând, trebuie analizat argumentul reclamantei potrivit căruia ar exista o practică în temeiul căreia asemenea mărci figurative ar fi utilizate în comerțul cu produsele vizate de marca contestată în vederea identificării comerciale, astfel încât publicul ar fi obișnuit să perceapă drept mărci semne diferite de mărcile verbale, și în special motive care acoperă întreaga suprafață a diverse tipuri de articole din piele. Ar însemna, potrivit reclamantei, că ar fi suficient ca marca în cauză să aibă un grad minim de caracter distinctiv pentru a păstra înregistrarea acordată.
33 În această privință, trebuie amintit că în Ordonanța Wilfer/OAPI, punctul 24 de mai sus (EU:C:2011:574, punctul 55), Curtea a respins deja teza potrivit căreia produsele în cazul cărora consumatorul ar fi obișnuit ca formele anumitor elemente ale produsului în ansamblul său să servească la identificarea originii acestuia ar fi excluse de la aplicarea jurisprudenței menționate la punctul 23 de mai sus. Curtea a arătat că, dimpotrivă, din această jurisprudență rezultă că, dacă aspectul produselor dintr‑un anumit sector sau cel al unui element al acestor produse servește la indicarea fabricantului lor, aceasta se întâmplă doar pentru că aspectul unui număr suficient de astfel de produse sau de elemente ale acestor produse se îndepărtează în mod semnificativ de norma sau de uzanțele sectorului respectiv (Ordonanța Wilfer/OAPI, punctul 24 de mai sus, EU:C:2011:574, punctul 56, și Hotărârea Motiv în culorile gri închis, gri deschis, negru, bej, roșu închis și roșu deschis, punctul 20 de mai sus, EU:T:2012:442, punctul 58).
34 Rezultă că, în orice caz, argumentul reclamantei potrivit căruia consumatorul ar fi obișnuit să recunoască un motiv drept indicație a originii comerciale a produselor este lipsit de pertinență, întrucât împrejurarea că asemenea semne sunt recunoscute ca marcă de către consumatori nu înseamnă în mod necesar că acestea prezintă un caracter distinctiv intrinsec. Astfel, este posibil ca o marcă să dobândească un caracter distinctiv prin utilizarea sa în timp [Hotărârea din 28 septembrie 2010, Rosenruist/OAPI (Reprezentarea a două linii curbe pe un buzunar), T‑388/09, EU:T:2010:410, punctul 33].
35 În al patrulea rând, trebuie analizat dacă motivul contestat se deosebește în mod semnificativ de norma sau de uzanțele sectorului și dacă, prin urmare, permite consumatorului să identifice motivul corespunzător formei de prezentare contestate ca provenind de la o întreprindere determinată și, așadar, să îl distingă de motivele provenite de la alte întreprinderi.
36 În speță, marca contestată constă, astfel cum a arătat în mod întemeiat camera de recurs la punctul 30 din decizia atacată, într‑un motiv regulat cu pătrate care alternează două culori, respectiv maro și bej, și care reia compoziția unui damier. O structură cu urzeală și bătătură, care constituie, astfel cum arată reclamanta, un motiv în motiv, figurează de asemenea în interiorul pătratelor, întruchipând un tip de țesătură aparentă a două fire înlănțuite.
37 Pe de o parte, motivul de damier este un motiv figurativ simplu și banal, întrucât se compune dintr‑o succesiune regulată de pătrate de aceeași mărime care se diferențiază prin alternarea unor culori diferite, în speță maro și bej. Acest motiv nu prezintă astfel nicio variație notabilă în raport cu reprezentarea convențională a damierelor și coincide cu modelul tradițional al unui asemenea motiv. Chiar aplicat pe produse precum cele din clasa 18, motivul în cauză nu se deosebește de norma sau de uzanțele sectorului, în măsura în care asemenea produse sunt în general acoperite cu materiale de diferite tipuri, motivul de damier putând constitui în mod concret, datorită extremei sale simplități, unul dintre aceste motive.
38 În această privință, astfel cum a arătat în mod întemeiat camera de recurs la punctul 37 din decizia atacată, fără ca acest fapt să fie contestat de reclamantă, motivul de damier este o figură care a existat întotdeauna și care a fost utilizată în sectorul artelor decorative. Or, în pofida negațiilor reclamantei, acestea au o legătură incontestabilă cu produsele din clasa 18. În această privință și în orice caz, din elementele care figurează în dosarul OAPI rezultă că un asemenea motiv a fost utilizat în sectorul decorațiunilor în general (în special pentru haine și pentru pardoseala solurilor) și figurează de asemenea în tapițeria de la Bayeux.
39 Pe de altă parte, motivul cu bătătură și urzeală care figurează în interiorul fiecăruia dintre pătratele damierului corespunde efectului vizual dorit, respectiv o întrepătrundere a două materiale diferite, de orice natură (lână, mătase, piele etc.), ceea ce este un fapt obișnuit, prin urmare, pentru produse precum cele care fac parte din clasa 18.
40 Este necesar să se constate că, din punct de vedere grafic, reprezentarea unui damier în care alternează culorile maro și bej și imprimeul cu fire întrepătrunse, aplicate pe produsele din clasa 18 în cauză în speță, nu prezintă nicio variație notabilă în raport cu reprezentarea convențională a unor asemenea produse, astfel încât publicul vizat nu va percepe în realitate decât un motiv banal și frecvent întâlnit.
41 Este necesar să se arate că juxtapunerea a două elemente care sunt nedistinctive în sine nu poate modifica percepția publicului vizat în ceea ce privește lipsa caracterului distinctiv inițial al mărcii contestate. Juxtapunerea unui damier și a unui motiv cu urzeală și bătătură nu permite să se distingă, astfel, niciun element care să se deosebească de norma sau de uzanțele sectorului în cauză, astfel încât argumentul reclamantei potrivit căruia marca contestată ar fi complexă, specială și originală nu poate fi admis (a se vedea în acest sens Hotărârea Motiv în carouri în culorile gri închis, gri deschis, negru, bej, roșu închis și roșu, punctul 20 de mai sus, EU:T:2012:442, punctul 70).
42 De asemenea, în mod incorect pretinde reclamanta că camera de recurs a apreciat eronat marca contestată, pentru motivul că ar fi redus‑o la un damier în loc să o examineze cu luarea în considerare a tuturor particularităților sale (și anume imaginea damierului, structura cu urzeală și bătătură și culorile maro și bej).
43 Astfel, pe lângă faptul că la punctul 30 din decizia atacată camera de recurs a descris corect, astfel cum arată de altfel reclamanta, marca contestată ca fiind compusă dintr‑un damier în care alternează culorile maro și bej și care prezintă o structură cu urzeală și bătătură, din continuarea deciziei atacate rezultă că camera de recurs a examinat succesiv, mai întâi, la punctele 37-42 din decizia atacată motivul de damier, în continuare, la punctele 43-47 din decizia menționată structura cu urzeală și bătătură și, în sfârșit, la punctul 48 din aceeași decizie combinația de culori utilizată, și anume maro și bej, pentru a reține la punctele 49-51 din decizia atacată, în cadrul analizei impresiei globale a acestei juxtapuneri de elemente, lipsa oricărui caracter distinctiv al mărcii contestate.
44 Deși este adevărat că camera de recurs a examinat motivul constituit din structura cu urzeală și bătătură după ce a reținut lipsa caracterului distinctiv al motivului de damier, trebuie amintit că, în vederea aprecierii caracterului distinctiv al unei mărci compuse din mai multe elemente (marcă complexă), este necesar ca aceasta să fie analizată în ansamblul său. Acest fapt nu este însă incompatibil cu examinarea succesivă a diferitor elemente care compun marca [Hotărârea din 20 noiembrie 2002, Bosch/OAPI (Kit Pro și Kit Super Pro), T‑79/01 și T‑86/01, Rec., EU:T:2002:279, punctul 22; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2001, Procter & Gamble/OAPI (Tabletă pătrată albă cu verde și verde pal), T‑118/00, Rec., EU:T:2001:226, punctul 59].
45 Astfel, pe de o parte, examinând succesiv diferitele elemente ale mărcii contestate și, pe de altă parte, procedând la examinarea în ansamblu a mărcii contestate, camera de recurs nu a încălcat articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 (a se vedea în acest sens Hotărârea Eurohypo/OAPI, punctul 17 de mai sus, EU:C:2008:261, punctul 41 și jurisprudența citată).
46 Din analiza care precedă rezultă de asemenea că reclamanta pretinde în mod eronat că camera de recurs a efectuat o examinare separată a diferitor elemente care compun marca contestată în loc să o examineze pe aceasta în ansamblul său.
47 În al cincilea rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia alte semne analoge cu marca contestată ar fi făcut obiectul unei înregistrări comunitare, trebuie amintit că deciziile privind înregistrarea unui semn ca marcă comunitară adoptate de camerele de recurs în temeiul Regulamentului nr. 207/2009 sunt emise în exercitarea unei competențe nediscreționare, iar nu a unei puteri discreționare. Prin urmare, legalitatea deciziilor camerelor de recurs trebuie apreciată numai în temeiul acestui regulament, astfel cum a fost interpretat de instanța Uniunii, iar nu pe baza unei practici decizionale anterioare a camerelor de recurs [Hotărârea din 15 septembrie 2005, BioID/OAPI, C‑37/03 P, Rec., EU:C:2005:547, punctul 47, și Hotărârea din 13 aprilie 2011, Air France/OAPI (Formă de paralelogram), T‑159/10, EU:T:2011:176, punctul 37].
48 Este necesar să se adauge că este, desigur, corect că OAPI are obligația de a‑și exercita competențele în conformitate cu principiile generale de drept al Uniunii, precum principiul egalității de tratament și principiul bunei administrări (Hotărârea din 10 martie 2011, Agencja Wydawnicza Technopol/OAPI, C‑51/10 P, Rep., EU:C:2011:139, punctul 73).
49 Având în vedere aceste două ultime principii, OAPI trebuie, în cadrul unei proceduri de declarare a nulității unei mărci comunitare, să ia în considerare deciziile adoptate deja cu privire la înregistrări de mărci similare și să analizeze cu o deosebită atenție aspectul dacă este sau nu este necesar să decidă în același sens (a se vedea în acest sens Hotărârea Agencja Wydawnicza Technopol/OAPI, punctul 48 de mai sus, EU:C:2011:139, punctul 74 și jurisprudența citată).
50 În aceste condiții, principiile egalității de tratament și bunei administrări trebuie să se concilieze cu respectarea legalității.
51 În consecință, persoana care se opune unei cereri de declarare a nulității unei mărci înregistrate nu poate invoca, în beneficiul său, o nelegalitate eventuală comisă în favoarea unei alte persoane pentru a obține o decizie identică (a se vedea în acest sens Hotărârea Agencja Wydawnicza Technopol/OAPI, punctul 48 de mai sus, EU:C:2011:139, punctul 76 și jurisprudența citată).
52 În cauză, s‑a dovedit că marca comunitară era afectată, având în vedere produsele pentru care s‑a acordat înregistrarea și percepția din partea mediilor interesate, de unul dintre motivele de refuz prevăzute la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 coroborat cu articolul 52 alineatul (1) din același regulament.
53 Din cele ce precedă rezultă că primul aspect al primului motiv trebuie respins.
Cu privire la pretinsa încălcare de către camera de recurs a normelor privind sarcina probei
54 Potrivit reclamantei, în măsura în care marca contestată a fost înregistrată, revine persoanei care contestă validitatea înregistrării sale sarcina de a răsturna prezumția de validitate a acesteia din urmă.
55 Din această premisă rezultă că, potrivit reclamantei, i‑ar reveni celui care contestă caracterul distinctiv al unei mărci înregistrate sarcina de a demonstra că camera de recurs a săvârșit o eroare atunci când a concluzionat că marca contestată putea fi înregistrată.
56 Reclamanta adaugă că camera de recurs nu poate compensa carențele părții care solicită declararea nulității întemeindu‑se doar pe „experiența sa generală” pentru a răsturna prezumția de validitate a înregistrării mărcii contestate.
57 Potrivit articolului 52 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009, se declară nulitatea mărcii comunitare atunci când marca respectivă a fost înregistrată contrar dispozițiilor articolului 7 din regulamentul menționat.
58 Articolul 57 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 precizează că, în cursul examinării cererii de declarare a nulității, OAPI invită părțile, ori de câte ori este necesar, să își prezinte, în termenul alocat, observațiile referitoare la notificările pe care acesta le‑a adresat sau la comunicările prezentate de celelalte părți. Potrivit alineatului (5) al aceleiași dispoziții, în cazul în care din examinarea cererii de declarare a nulității reiese că ar fi trebuit să se respingă înregistrarea mărcii pentru toate sau doar pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, nulitatea mărcii este declarată pentru produsele sau serviciile vizate.
59 Pe de altă parte, conform articolului 76 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, în cadrul examinării motivelor absolute de refuz, examinatorii OAPI și, în recurs, camerele de recurs ale OAPI trebuie să examineze din oficiu faptele pentru a stabili dacă marca a cărei înregistrare se solicită se încadrează sau nu se încadrează în vreunul dintre motivele de refuz al înregistrării prevăzute la articolul 7 din același regulament. Rezultă că organele competente ale OAPI pot fi determinate să își întemeieze deciziile pe fapte care nu au fost invocate de solicitant. OAPI este obligat să examineze din oficiu faptele relevante care l‑ar putea determina să aplice un motiv absolut de refuz [Hotărârea Storck/OAPI, punctul 19 de mai sus, EU:C:2006:422, punctul 50, Hotărârea din 15 martie 2006, Develey/OAPI (Forma unei sticle de plastic), T‑129/04, Rec., EU:T:2006:84, punctul 16, și Hotărârea din 12 aprilie 2011, Fuller & Thaler Asset Management/OAPI (BEHAVIOURAL INDEXING), T‑310/09 și T‑383/09, EU:T:2011:157, punctul 29].
60 Cu toate acestea, în cadrul unei proceduri de declarare a nulității, camera de recurs nu poate fi obligată să realizeze încă o dată analiza din oficiu a unor fapte pertinente efectuată de examinator, care ar putea‑o determina să aplice motivele absolute de refuz. Din dispozițiile articolelor 52 și 55 din Regulamentul nr. 207/2009 rezultă că marca comunitară este considerată validă până când este declarată nulă de OAPI în urma unei proceduri de declarare a nulității. Prin urmare, aceasta beneficiază de o prezumție de validitate, care constituie consecința logică a controlului efectuat de OAPI în cadrul examinării unei cereri de înregistrare [Hotărârea din 13 septembrie 2013, Fürstlich Castell’sches Domänenamt/OAPI – Castel Frères (CASTEL), T‑320/10, Rep., (Extras), EU:T:2013:424, punctul 27].
61 Această prezumție de validitate limitează obligația OAPI, prevăzută la articolul 76 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, de a examina din oficiu faptele pertinente care l‑ar putea determina să aplice motivele absolute de refuz la examinarea cererii de înregistrare a unei mărci comunitare efectuată de examinatori, iar în calea de atac, de camerele de recurs, în cadrul procedurii de înregistrare a mărcii respective. Or, în cadrul unei proceduri de declarare a nulității, întrucât marca comunitară înregistrată este prezumată validă, îi revine persoanei care a formulat cererea de declarare a nulității sarcina de a invoca în fața OAPI elementele concrete care ar pune în discuție validitatea sa (Hotărârea CASTEL, punctul 60 de mai sus, EU:T:2013:424, punctul 28).
62 Cu toate acestea, deși această prezumție de validitate a înregistrării limitează obligația OAPI de a examina faptele pertinente, ea nu poate însă să îl împiedice, având în vedere în special elementele invocate de partea care contestă validitatea mărcii contestate, să se întemeieze nu numai pe aceste argumente, ci și pe eventualele elemente de probă anexate de această parte la cererea sa de declarare a nulității, dar și, contrar celor pretinse de reclamantă, pe faptele notorii invocate de OAPI în cadrul procedurii de declarare a nulității [a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 ianuarie 2013, Welte‑Wenu/OAPI – Comisia (EUROPEAN DRIVESHAFT SERVICES), T‑413/11, EU:T:2013:12, punctul 24 și jurisprudența citată].
63 Astfel, în condițiile în care, precum în speță, intervenienta a contestat validitatea mărcii în cauză întemeindu‑se pe elemente în susținerea cererii sale de declarare a nulității, îi revenea camerei de recurs sarcina de a examina aceste elemente, astfel cum a și procedat, precum și de a lua în considerare existența unor fapte notorii pe care examinatorul ar fi omis, eventual, să le ia în considerare în cadrul procedurii de înregistrare.
64 În această privință, trebuie să se arate că, la punctul 37 din decizia atacată, camera de recurs a precizat că constatarea potrivit căreia motivul în carouri era o figură de bază, banală, alcătuită din elemente foarte simple era un fapt de notorietate (a se vedea de asemenea în acest sens punctul 44 din decizia atacată) și a considerat de asemenea că această constatare era confirmată de elementele invocate de intervenientă, care se refereau la faptul că marca contestată nu era distinctivă inițial, având în vedere elementele care indicau că motivul de damier a mai fost utilizat în sectorul artelor decorative.
65 Trebuie constatat că, procedând astfel, camera de recurs nu a încălcat în niciun fel normele privind sarcina probei.
66 Din cele ce precedă rezultă că al doilea aspect al primului motiv trebuie respins și, prin urmare, acesta din urmă în totalitate.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 7 alineatul (3) și a articolului 52 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009
67 Reclamanta reproșează camerei de recurs, în esență, în cadrul unui prim aspect, faptul că a luat în considerare o dată eronată pentru a determina dacă marca contestată a dobândit caracter distinctiv și, în cadrul unui al doilea aspect, faptul că a solicitat ca dovezile privind dobândirea caracterului distinctiv de către marca contestată să fie aduse pentru fiecare dintre statele membre, iar nu pentru o parte substanțială a Uniunii.
Cu privire la eroarea referitoare la data care trebuia luată în considerare pentru a determina dacă marca contestată a dobândit caracter distinctiv
68 Potrivit reclamantei, afirmând că datele relevante pentru aplicarea articolului 7 alineatul (3) și a articolului 52 din Regulamentul nr. 207/2009 erau data depunerii mărcii contestate (18 septembrie 1996) și, respectiv, data înregistrării sale (27 august 1998), camera de recurs a luat în calcul o dată eronată. Astfel, camera de recurs ar fi trebuit să ia în considerare situația de la momentul la care intervenienta a depus cererea de declarare a nulității, respectiv 28 septembrie 2009.
69 Trebuie arătat că, potrivit articolului 52 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, atunci când marca comunitară a fost înregistrată contrar articolului 7 alineatul (1) literele (b)-(d) din regulamentul menționat, aceasta nu poate totuși să fie declarată nulă în cazul în care, prin utilizarea ei, a dobândit un caracter distinctiv pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată.
70 Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, pentru a putea beneficia de articolul 52 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, marca a cărei nulitate se solicită trebuie să fi dobândit caracter distinctiv între data înregistrării sale și cea a cererii de declarare a nulității. Revine titularului mărcii sarcina de a prezenta dovezile corespunzătoare și suficiente pentru a demonstra că aceasta a dobândit un asemenea caracter [Ordonanța din 2 decembrie 2009, Powerserv Personalservice/OAPI, C‑553/08 P, Rep., EU:C:2009:745, punctul 91; a se vedea Hotărârea din 9 martie 2011, Longevity Health Products/OAPI – Performing Science (5 HTP), T‑190/09, EU:T:2011:78, punctul 46 și jurisprudența citată].
71 Desigur, deși, astfel cum arată reclamanta, camera de recurs a indicat la punctul 70 din decizia atacată că „datele relevante pentru aplicarea articolului 7 alineatul (3) și a articolului 52 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 [erau] data depunerii cererii de înregistrare a mărcii comunitare contestate (18 septembrie 1996) și respectiv data înregistrării sale (27 august 1998)”, trebuie constatat că, prin această formulare, camera de recurs s‑a referit doar la momentul la care trebuie să ne situăm, pe de o parte, în cadrul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, și anume data depunerii mărcii solicitate, și, pe de altă parte, în cadrul articolului 52 alineatul (2) din regulamentul menționat, și anume după înregistrarea mărcii contestate.
72 Acest fapt este de altfel confirmat la punctul 71 din decizia atacată, în cadrul căruia camera de recurs, referindu‑se la datele de 18 septembrie 1996 și 27 august 1998, a considerat că trebuia să se stabilească „fie că marca comunitară contestată a dobândit caracter distinctiv ca urmare a utilizării [sale] în cele cincisprezece state membre ale Uniunii la data depunerii sale, fie că a dobândit un asemenea caracter ca urmare a utilizării [sale], ulterior înregistrării sale în cele cincisprezece state membre ale Uniunii de la acea dată”.
73 Astfel, referindu‑se la utilizarea mărcii contestate ulterior înregistrării sale, camera de recurs s‑a întemeiat în mod necesar pe elementele de probă pe care reclamanta le‑a invocat și care erau ulterioare înregistrării mărcii contestate.
74 Pe de altă parte, din cuprinsul punctului 72 din decizia atacată rezultă că camera de recurs, menționând elementele de probă invocate de reclamantă și referindu‑se la anii 1996 și 2010 în ceea ce privește tabelul cu cifre privind produsele reclamantei vândute între acești doi ani, a luat în considerare ansamblul elementelor de probă fără să declare inadmisibilitatea celor care ar fi ori ulterioare înregistrării mărcii contestate, ori ulterioare chiar cererii de declarare a nulității mărcii respective (28 septembrie 2009).
75 În consecință, în pofida formulării ambigue din cuprinsul punctului 70 din decizia atacată, astfel cum arată de altfel OAPI, din decizia menționată nu rezultă nicidecum că camera de recurs a săvârșit o eroare cu privire la data care trebuia luată în considerare pentru a determina dacă marca contestată a dobândit caracter distinctiv prin utilizare sau că a omis ori a refuzat să ia în considerare ansamblul elementelor de probă invocate de reclamantă, indiferent de altfel de data stabilirii lor, astfel încât reclamanta nu este îndreptățită să reproșeze camerei de recurs faptul că a luat în considerare o dată eronată pentru a determina dacă marca contestată a dobândit caracter distinctiv.
76 Din cele ce precedă rezultă că primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins.
Cu privire la pretinsa eroare săvârșită în ceea ce privește determinarea dobândirii de către marca contestată a unui caracter distinctiv
77 În ceea ce privește pretinsa eroare cu privire la întinderea teritoriului pe care marca contestată a dobândit caracter distinctiv, reclamanta pretinde că în mod eronat camera de recurs a solicitat ca dovada să fie adusă pentru fiecare dintre cele cincisprezece state membre din care era alcătuită Uniunea în acel moment, în timp ce ar fi trebuit să solicite doar să se facă dovada că caracterul distinctiv al mărcii menționate dobândit prin utilizare fusese dobândit într‑o parte substanțială a Uniunii, chiar dacă dovezile respective nu privesc fiecare dintre statele membre.
78 Or, având în vedere faptul că, potrivit reclamantei, din raționamentul camerei de recurs se poate deduce că aceasta a considerat suficiente documentele prezentate de reclamantă pentru a dovedi că marca contestată a dobândit caracter distinctiv prin utilizare în cel puțin unsprezece state membre, reclamanta apreciază că acest număr era mai mult decât suficient pentru a atinge „pragul părții substanțiale”. În orice caz, reclamanta consideră că a adus de asemenea dovezi pentru o utilizare relevantă a mărcii contestate în Danemarca, în Portugalia, în Finlanda și în Suedia (anexele 4 și 7 la memoriul din 11 noiembrie 2011 care prezintă motivele căii de atac formulate de reclamantă).
79 În temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, motivul absolut prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din același regulament nu se opune înregistrării unei mărci în cazul în care marca a dobândit, pentru produsele pentru care se cere înregistrarea, un caracter distinctiv după ce a fost utilizată.
80 De asemenea, articolul 52 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 prevede, printre altele, că, atunci când marca comunitară a fost înregistrată contrar articolului 7 alineatul (1) litera (b), aceasta nu poate totuși să fie declarată nulă în cazul în care, prin utilizarea ei, a dobândit un caracter distinctiv pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată.
81 Trebuie precizat de asemenea, în această privință, că, în conformitate cu dispozițiile articolului 165 alineatele (1) și (4) din Regulamentul nr. 207/2009, dovada caracterului distinctiv dobândit prin utilizare nu trebuie adusă decât în statele care erau membre ale Uniunii la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate, respectiv în speță în Uniunea alcătuită, la 18 septembrie 1996, din cincisprezece state membre.
82 Un semn lipsit de caracter distinctiv intrinsec, care, datorită utilizării sale anterior depunerii unei cereri având ca obiect înregistrarea sa ca marcă comunitară, a dobândit un astfel de caracter în ceea ce privește produsele sau serviciile menționate în cererea de înregistrare, este înregistrat în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, din moment ce nu este vorba despre o marcă „înregistrată contrar dispozițiilor articolului 7”. Articolul 52 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 nu este, așadar, deloc relevant în această ipoteză. Această ultimă dispoziție vizează mai degrabă mărcile a căror înregistrare contravine motivelor de refuz prevăzute la articolul 7 alineatul (1) literele (b)-(d) din Regulamentul nr. 207/2009 și care, în lipsa unei astfel de dispoziții, ar trebui anulate în temeiul articolului 52 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009. Articolul 52 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 are în mod clar ca obiectiv menținerea înregistrării unora dintre aceste mărci care, datorită utilizării lor, au dobândit caracter distinctiv între timp, mai precis, după înregistrarea lor, pentru produsele sau serviciile pentru care au fost înregistrate, în pofida împrejurării că această înregistrare, la momentul când a avut loc, era contrară articolului 7 din Regulamentul nr. 207/2009 [Hotărârea din 15 octombrie 2008, Powerserv Personalservice/OAPI – Manpower (MANPOWER), T‑405/05, Rep., EU:T:2008:442, punctul 127].
83 Trebuie de asemenea amintit că articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 nu prevede un drept autonom la înregistrarea unei mărci. Acesta conține o excepție de la motivele de refuz prevăzute la articolul 7 alineatul (1) literele (b)-(d) din acest regulament. Prin urmare, domeniul său de aplicare trebuie interpretat în funcție de aceste motive de refuz [Hotărârea Câmpuri geometrice pe cadranul unui ceas, punctul 24 de mai sus, EU:T:2009:324, punctul 121, și Hotărârea din 17 mai 2011, Diagnostiko kai Therapeftiko Kentro Athinon „Ygeia”/OAPI (υγεία), T‑7/10, EU:T:2011:221, punctul 39].
84 În plus, trebuie amintit că, potrivit articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, marca comunitară are „caracter unitar”, ceea ce implică faptul că „produce aceleași efecte în întreaga Comunitate”. Din caracterul unitar al mărcii comunitare rezultă că un semn, pentru a fi înregistrat, trebuie să aibă caracter distinctiv în întreaga Uniune. Din acest motiv, potrivit articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, înregistrarea unei mărci va trebui respinsă dacă aceasta este lipsită de caracter distinctiv într‑o parte a Uniunii [Hotărârea din 30 martie 2000, Ford Motor/OAPI (OPTIONS), T‑91/99, Rec., EU:T:2000:95, punctele 23-25]. Partea Uniunii vizată la alineatul (2) menționat poate fi constituită, dacă este cazul, dintr‑un singur stat membru [Hotărârea Storck/OAPI, punctul 19 de mai sus, EU:C:2006:422, punctul 83, și Hotărârea din 7 septembrie 2006, Bovemij Verzekeringen, C‑108/05, Rec., EU:C:2006:530, punctul 28; a se vedea de asemenea punctul 45 din Concluziile avocatului general E. Sharpston aferente hotărârii respective, Hotărârea din 10 noiembrie 2004, Storck/OAPI (Forma unei papiote), T‑402/02, Rec., EU:T:2004:330, punctele 85, 86, 88 și 89, Hotărârea din 12 septembrie 2007, Glaverbel/OAPI (Textura unei suprafețe de sticlă), T‑141/06, EU:T:2007:273, punctele 35, 38 și 40, Hotărârea Câmpuri geometrice pe cadranul unui ceas, punctul 24 de mai sus, EU:T:2009:324, punctul 134, Hotărârea din 29 septembrie 2010, CNH Global/OAPI (Reprezentarea unui tractor în culorile roșu, negru și gri), T‑378/07, Rep., EU:T:2010:413, punctul 49, Hotărârea din 9 decembrie 2010, Earle Beauty/OAPI (NATURALLY ACTIVE), T‑307/09, EU:T:2010:509, punctul 49, Hotărârea υγεία, punctul 83 de mai sus, EU:T:2011:221, punctul 40, Hotărârea din 6 iulie 2011, Audi și Volkswagen/OAPI (TDI), T‑318/09, Rep., EU:T:2011:330, punctul 46, și Hotărârea din 1 februarie 2013, Ferrari/OAPI (PERLE’), T‑104/11, EU:T:2013:51, punctul 38].
85 Articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, care permite înregistrarea semnelor care au dobândit caracter distinctiv prin utilizare, trebuie interpretat în lumina acestor cerințe. În consecință, trebuie să se demonstreze dobândirea unui asemenea caracter distinctiv prin utilizare pe întreg teritoriul pe care marca era lipsită inițial de un astfel de caracter (Hotărârea Storck/OAPI, punctul 19 de mai sus, EU:C:2006:422, punctul 83, Hotărârea Reprezentarea unui tractor în culorile roșu, negru și gri, punctul 84 de mai sus, EU:T:2010:413, punctul 30, și Hotărârea υγεία, punctul 83 de mai sus, EU:T:2011:221, punctul 41).
86 Din caracterul unitar al mărcii comunitare rezultă, pe de altă parte, că un semn, pentru a fi înregistrat, trebuie să aibă caracter distinctiv, intrinsec sau dobândit prin utilizare în întreaga Uniune. Astfel, ar fi paradoxal să se admită, pe de o parte, în temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO L 299, p. 25), ca un stat membru să fie obligat să refuze înregistrarea ca marcă națională a unui semn lipsit de caracter distinctiv pe teritoriul său și, pe de altă parte, ca același stat să fie obligat să respecte o marcă comunitară privind același semn pentru simplul motiv că acesta ar fi dobândit caracter distinctiv pe teritoriul unui alt stat membru [Hotărârea din 14 decembrie 2011, Vuitton Malletier/OAPI – Friis Group International (Reprezentarea unui dispozitiv de blocare), T‑237/10, EU:T:2011:741, punctul 100].
87 În plus, în cazul mărcilor nonverbale precum cea în discuție în speță, este necesar să se prezume că aprecierea caracterului distinctiv este aceeași în toată Uniunea, cu condiția să nu existe indicii concrete în sens invers. În condițiile în care, în speță, nu reiese din dosar că aceasta este situația, trebuie să se considere că motivul absolut de refuz prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 există, în privința mărcii solicitate, în toată Uniunea. Prin urmare, pentru a putea fi înregistrată în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, marca trebuie să fi dobândit în întreaga Uniune caracter distinctiv prin utilizare [Hotărârea din 29 aprilie 2004, Eurocermex/OAPI (Forma unei sticle de bere), T‑399/02, Rec., EU:T:2004:120, punctul 47, Hotărârea Forma unei papiote, punctul 84 de mai sus, EU:T:2004:330, punctul 86, Hotărârea din 10 martie 2009, Piccoli/OAPI (Forma unei cochilii), T‑8/08, EU:T:2009:63, punctele 37-39, și Hotărârea din 17 decembrie 2010, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli/OAPI (Forma unui iepure de ciocolată), T‑395/08, EU:T:2010:550, punctul 53].
88 Pe de altă parte, reiese din jurisprudență că dobândirea unui caracter distinctiv prin utilizarea mărcii impune ca cel puțin o fracțiune semnificativă a publicului relevant să identifice, datorită mărcii, produsele și serviciile vizate ca provenind de la o întreprindere determinată [Hotărârea Forma unei sticle de bere, punctul 87 de mai sus, EU:T:2004:120, punctul 42, Hotărârea din 15 decembrie 2005, BIC/OAPI (Forma unei brichete cu piatră), T‑262/04, Rec., EU:T:2005:463, punctul 61, și Hotărârea υγεία, punctul 83 de mai sus, EU:T:2011:221, punctul 42]. Cu toate acestea, în ceea ce privește circumstanțele în care se poate considera îndeplinită o astfel de condiție, acestea nu pot fi stabilite exclusiv pe baza unor date generale și abstracte (Hotărârea din 4 mai 1999, Windsurfing Chiemsee, C‑108/97 și C‑109/97, Rec., EU:C:1999:230, punctul 52, și Hotărârea υγεία, punctul 83 de mai sus, EU:T:2011:221, punctul 45).
89 Curtea a precizat că, pentru a stabili dacă o marcă a dobândit caracter distinctiv după ce a fost utilizată, autoritatea competentă trebuie să aprecieze în mod global elementele care pot demonstra că marca a dobândit capacitatea să identifice produsul vizat ca provenind de la o întreprindere determinată și, prin urmare, să deosebească acest produs de cele ale altor întreprinderi (Hotărârea Windsurfing Chiemsee, punctul 88 de mai sus, EU:C:1999:230, punctul 49, Hotărârea Forma unei brichete cu piatră, punctul 88 de mai sus, EU:T:2005:463, punctul 63, și Hotărârea υγεία, punctul 83 de mai sus, EU:T:2011:221, punctul 43).
90 În această privință, trebuie să se ia în considerare în special cota de piață deținută de marcă, intensitatea, întinderea geografică și durata utilizării acestei mărci, importanța investițiilor efectuate de întreprindere pentru a o promova, proporția mediilor interesate care, datorită mărcii, identifică produsul ca provenind de la o întreprindere determinată, declarațiile camerelor de comerț și de industrie sau ale altor asociații profesionale, precum și sondajele de opinie (a se vedea Hotărârea Forma unei brichete cu piatră, punctul 88 de mai sus, EU:T:2005:463, punctul 64 și jurisprudența citată, și Hotărârea υγεία, punctul 83 de mai sus, EU:T:2011:221, punctul 44).
91 Din cele ce precedă și în special din cuprinsul punctului 84 de mai sus rezultă în mod necesar că, atunci când marca contestată este lipsită de caracter distinctiv în întreaga Uniune, dovada caracterului distinctiv dobândit de marca respectivă trebuie făcută în fiecare dintre statele membre.
92 Desigur, Curtea a considerat că, deși, conform Hotărârii Storck/OAPI, punctul 19 de mai sus (EU:C:2006:422), este adevărat că dobândirea de către o marcă a unui caracter distinctiv prin utilizare trebuie demonstrată pentru acea parte a Uniunii în care respectiva marcă nu a avut inițial un astfel de caracter, ar fi excesiv să se pretindă să se facă dovada dobândirii caracterului distinctiv pentru fiecare stat membru privit în mod individual (Hotărârea din 24 mai 2012, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli/OAPI, C‑98/11 P, Rep., EU:C:2012:307, punctul 62).
93 Cu toate acestea, trebuie arătat că, prin faptul că a amintit, la punctele 60 și 61 din Hotărârea Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli/OAPI, punctul 92 de mai sus (EU:C:2012:307), jurisprudența potrivit căreia o marcă nu poate fi înregistrată decât dacă se face dovada că aceasta a dobândit, prin utilizare, caracter distinctiv în acea parte a Uniunii în care marca nu a avut inițial un astfel de caracter și că aceasta trebuie să fie întreaga Uniune, Curtea nu s‑a îndepărtat de jurisprudența sa și în special de Hotărârea Storck/OAPI, punctul 19 de mai sus (EU:C:2006:422).
94 Având în vedere aceste considerații, este necesar să se verifice dacă în mod întemeiat camera de recurs a considerat că reclamanta nu a făcut dovada caracterului distinctiv al mărcii contestate dobândit prin utilizare.
95 În această privință, este necesar, mai întâi, să se amintească toate elementele pe care reclamanta le‑a transmis OAPI și care au fost luate în considerare atât de divizia de anulare, cât și de camera de recurs, elemente care sunt enumerate la punctul 72 din decizia atacată:
– „înscrisul 1: un document numit «Damier Canvas Trademark Portfolio» [portofoliu de mărci de canava cu motiv de damier], care este o listă a mărcilor titularului mărcii comunitare înregistrate în diferite țări ale lumii. Pe listă figurează marca în cauză și mărci similare. Titularul mărcii comunitare furnizează indicațiile următoare: țările în care este înregistrată marca, clasa internațională a produselor/serviciilor, numărul cererii, data cererii, numărul de înregistrare, data înregistrării și statutul (în așteptare/înregistrată). În anumite cazuri, sunt indicate data prevăzută pentru reînnoire și alte remarci (probleme, reînnoire în curs);
– înscrisul 2: fotografii nedatate cu produse cu motivul de damier;
– înscrisul 3: articole imprimate privind mărci cu motive celebre (Lady Dior cu motiv de împletitură, Gucci cu motiv floral, motiv Burberry);
– înscrisul 4: un tabel cu cifre privind produsele titularului mărcii comunitare, vândute între 1996 și 2010, cifra lor de afaceri în euro și cantitatea totală de produse vândute pentru marca comunitară în cauză, în următoarele țări: Belgia, Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Republica Cehă, Ungaria, România, Cipru, Franța, Germania, Grecia, Italia, Danemarca, Finlanda, Suedia, Portugalia, Spania, Irlanda și Regatul Unit;
– înscrisul 5: compilație de articole și de publicitate provenind de la diferite reviste, care prezintă produse cu motivul de damier al titularului mărcii comunitare. Revistele provin din următoarele țări: Franța, Belgia, Luxemburg, Austria, Regatul Unit, Germania, Elveția, Țările de Jos, Spania, Suedia, Italia, Republica Cehă, Grecia, Turcia, Norvegia, Ungaria și România. Înscrisul 5 conține, în plus, un articol Wikipedia despre Louis Vuitton;
– înscrisul 6: cataloage și broșuri pentru produsele Louis Vuitton;
– înscrisul 7: lista magazinelor Louis Vuitton. În ceea ce privește statele membre ale Uniunii, sunt enumerate magazinele titularului mărcii comunitare din următoarele țări: Franța, Austria, Belgia, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Portugalia, România, Spania, Suedia și Regatul Unit;
– înscrisul 8: fotografii cu produse care prezintă motive de damier ce nu provin de la titularul mărcii comunitare, care sunt prezentate ca fiind imitații ale produselor titularului mărcii comunitare.”
96 Este necesar să se precizeze de asemenea că reclamanta s‑a prevalat de un sondaj care a fost luat în considerare de camera de recurs la punctele 18 și 55 din decizia atacată. Pe de altă parte, ea a afirmat că a adus de asemenea dovezi pentru o utilizare relevantă a mărcii contestate în Danemarca, în Portugalia, în Finlanda și în Suedia.
97 Cu titlu introductiv, trebuie amintit, în prealabil, că, în cadrul procedurii în fața OAPI, astfel cum arată în mod întemeiat camera de recurs la punctul 63 din decizia atacată, reclamanta nu a pretins niciodată că elementele sus‑menționate urmăreau să demonstreze caracterul distinctiv al mărcii contestate dobândit prin utilizare.
98 Astfel, în memoriul din 22 septembrie 2010 depus la camera de recurs, ca răspuns la un argument al intervenientei care a considerat că reclamanta revendica un caracter distinctiv dobândit prin utilizare, reclamanta a ținut să precizeze că „proprietarul nu a pretins niciodată că marca contestată a dobândit caracter distinctiv prin utilizare” și că „a susținut întotdeauna că DAMIERUL este distinctiv în mod intrinsec și doar a atras atenția asupra faptului că un asemenea caracter distinctiv este amplificat printr‑o utilizare intensivă timp de aproape 15 ani”.
99 De asemenea, în memoriul din 11 noiembrie 2011 depus la camera de recurs, reclamanta a amintit că documentele menționate la punctul 95 de mai sus urmăreau să demonstreze caracterul distinctiv „sporit” al mărcii contestate, însă că nu erau menite să demonstreze caracterul distinctiv dobândit de aceasta din urmă prin utilizare.
100 În ceea ce privește argumentul reclamantei formulat în fața Tribunalului, în special cel pe care aceasta l‑a reiterat în cadrul ședinței ca răspuns la o întrebare a Tribunalului, nu se poate deduce din decizia atacată că camera de recurs a considerat că documentele pe care reclamanta le‑a transmis și care sunt menționate la punctul 95 de mai sus erau suficiente pentru a demonstra caracterul distinctiv dobândit prin utilizare în cel puțin unsprezece state membre.
101 Trebuie arătat că divizia de anulare s‑a limitat să considere că faptul de a constata lipsa caracterului distinctiv dobândit prin utilizare în cel puțin patru state membre ale Uniunii, alcătuită în acel moment din cincisprezece state membre, și anume Regatul Danemarcei, Republica Portugheză, Republica Finlanda și Regatul Suediei, era suficient pentru a considera că dovada furnizată de reclamantă nu demonstra caracterul distinctiv al mărcii contestate dobândit prin utilizarea în Uniune.
102 Întemeindu‑se pe jurisprudența potrivit căreia dovada caracterului distinctiv dobândit prin utilizare trebuie făcută în fiecare stat membru în care marca contestată era lipsită inițial de caracter distinctiv, divizia de anulare a considerat în mod implicit, însă necesar, că nu era indispensabil să se verifice veridicitatea și caracterul probant al documentelor referitoare la celelalte unsprezece state membre.
103 Această constatare a fost confirmată la punctele 73 și 74 din decizia atacată de camera de recurs, care a declarat că aprobă concluzia diviziei de anulare potrivit căreia, în special în ceea ce privea Danemarca, Portugalia, Finlanda și Suedia, „nu era posibil să se facă nicio deducție cu privire la percepția publicului relevant nici pe baza listei mărcilor înregistrate (înscrisul 1), nici pe baza cifrei vânzărilor și a cifrelor de afaceri furnizate, în absența unei indicații clare privind marca și produsele vizate (înscrisul 4), nici pe baza simplei prezențe a unui magazin într‑o anumită țară (înscrisul 7)”.
104 Trebuie arătat că, în ceea ce privește acele state membre în cauză, și anume Danemarca, Portugalia, Finlanda și Suedia, reclamanta nu a depus la dosar, în temeiul jurisprudenței amintite la punctul 90 de mai sus, niciun document care să conțină informații privind cota de piață deținută de marca contestată, intensitatea și importanța investițiilor efectuate de întreprindere pentru a o promova, precum și proporția mediilor interesate care, datorită mărcii contestate, identifică produsul ca provenind de la o întreprindere determinată și nu a transmis nicio declarație din partea unor camere de comerț și de industrie sau a altor asociații profesionale.
105 În ședință, avocatul reclamantei, ca răspuns la o întrebare adresată de Tribunal, a confirmat că nu a furnizat niciunul dintre elementele menționate la punctul 104 de mai sus pentru motivul că reclamanta nu cunoștea jurisprudența și că în cadrul procedurii administrative au fost utilizate doar elementele puse la dispoziția sa.
106 Chiar presupunând că reclamanta pretinde că documentele supuse aprecierii camerei de recurs și menționate la punctul 95 de mai sus ar demonstra caracterul distinctiv al mărcii contestate dobândit prin utilizare în Danemarca, în Portugalia, în Finlanda și în Suedia, este necesar să se facă următoarele observații.
107 În această privință, în primul rând, este necesar să se constate, în ceea ce privește documentul care provine de la reclamantă și care menționează cifra de afaceri realizată datorită vânzării de produse care poartă marca contestată (înscrisul 4 menționat la punctul 95 de mai sus), că cifrele furnizate sunt prezentate pe foi simple imprimate lipsite de orice altă precizare sau certificare.
108 În ceea ce privește documentele depuse la dosarul care provine de la întreprinderea însăși, Tribunalul a statuat că, pentru a aprecia valoarea lor probantă, trebuia să se verifice mai întâi credibilitatea informației conținute de acestea. Tribunalul a adăugat că trebuia, așadar, să se țină seama, printre altele, de originea documentului, de împrejurările în care acesta a fost întocmit, de destinatarul său și să se ridice problema dacă părea logic și fiabil [Hotărârea din 7 iunie 2005, Lidl Stiftung/OAPI – REWE‑Zentral (Salvita), T‑303/03, Rec., EU:T:2005:200, punctul 42, și Hotărârea din 16 noiembrie 2011, Dorma/OAPI – Puertas Doorsa (doorsa FÁBRICA DE PUERTAS AUTOMÁTICAS), T‑500/10, EU:T:2011:679, punctul 49].
109 În speță, trebuie constatat că documentul care menționează cifra de afaceri realizată datorită vânzării de produse care poartă marca contestată, care provine de la reclamanta însăși, nu poate constitui în sine, în consecință, având în vedere această proveniență, o dovadă suficientă a dobândirii prin utilizare a caracterului distinctiv de către marca respectivă. Prin urmare, cifrele care sunt cuprinse în acesta nu constituie decât indicii care necesită să fie confirmate de alte elemente probante (a se vedea în acest sens Hotărârea Forma unei brichete cu piatră, punctul 88 de mai sus, EU:T:2005:463, punctul 79).
110 Astfel, în lipsa oricărui alt înscris care să susțină informațiile cuprinse în acest document, în special alte documente contabile certificate de un cabinet de certificare, care ar putea confirma cifrele cuprinse în acesta, este necesar să se constate că acest document, examinat în funcție de toate celelalte elemente transmise de reclamantă în cadrul procedurii administrative, nu poate demonstra că marca contestată a dobândit caracter distinctiv ca urmare a utilizării.
111 În lipsa oricărui alt element obiectiv, s‑ar da crezare, fără nicio justificare, unui simplu document făcut pe o foaie de hârtie, element care ar putea fi utilizat ulterior de orice altă întreprindere pentru a considera că nivelul probator al caracterului distinctiv dobândit prin utilizare poate fi atins cu ajutorul unor probabilități sau prezumții, ceea ce jurisprudența a refuzat întotdeauna [a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 septembrie 2008, Boston Scientific/OAPI – Terumo (CAPIO), T‑325/06, EU:T:2008:338, punctul 34 și jurisprudența citată].
112 În al doilea rând, prezența unor magazine în diferitele state membre (înscrisul 7 menționat la punctul 95 de mai sus) nu dă, de asemenea, nicio indicație cu privire la percepția mărcii contestate de către publicul vizat.
113 În al treilea rând, în ceea ce privește extrasele din cataloage și din broșuri, articolele de publicitate, precum și fotografiile unor personalități care poartă un produs cu marca contestată sau [fotografii] cu diferite modele de produse ale reclamantei care poartă marca contestată, precum și fotografiile cu produse care reproduc motivul de damier al mărcii contestate, care au fost anexate la dosar (înscrisurile 2, 5 și 6 menționate la punctul 95 de mai sus), acestea se dovedesc a fi insuficiente, chiar în urma examinării în funcție de toate celelalte elemente anexate de reclamantă și enumerate la punctul 95 de mai sus, pentru a demonstra că o parte semnificativă a publicului relevant va identifica, datorită mărcii contestate, produsele vizate ca provenind de la reclamantă.
114 Pe de o parte, cataloagele și broșurile sunt redactate doar în franceză și în engleză, astfel că, în afară de cazul în care reclamanta realizează un catalog diferențiat, ele nu pot dovedi caracterul distinctiv dobândit prin utilizare, cel puțin pentru cele patru state membre în cauză. În plus, nu rezultă din niciun element că aceste cataloage ar fi difuzate în rândul publicului relevant și că nu sunt un instrument intern al reclamantei pus la dispoziția salariaților săi în perspectiva vânzării exclusiv în magazin a articolelor care figurează în acestea.
115 Pe de altă parte, fotografiile cu diverse personalități care poartă produse cu marca contestată sau cu articole de publicitate pentru produse care poartă aceeași marcă dovedesc doar că reclamanta a utilizat motivul de damier maro și bej, însă nu demonstrează că publicul vizat de produsele în cauză percepe această marcă drept o indicație a originii comerciale (a se vedea în acest sens Hotărârea Reprezentarea unui tractor în culorile roșu, negru și gri, punctul 84 de mai sus, EU:T:2010:413, punctul 57).
116 În al patrulea rând, în ceea ce privește sondajul referitor la percepția mediilor interesate, pe care reclamanta l‑a prezentat în cadrul procedurii administrative și pe care camera de recurs l‑a luat în considerare la punctele 18 și 55 din decizia atacată, este necesar să se constate că acest sondaj a fost efectuat doar în rândul consumatorilor de produse de lux din piele și doar în Germania, în Spania, în Franța, în Italia și în Regatul Unit. Pe lângă faptul că acest sondaj nu are ca obiect consumatorii medii ai Uniunii, care se presupune că sunt normal informați și suficient de atenți și de avizați (a se vedea punctul 27 de mai sus), ci doar consumatorii de produse de lux din cinci state membre ale Uniunii, acesta nu se referă nicidecum la percepția mărcii contestate, ci la cea a mărcii Louis Vuitton, ca atare, astfel încât nu dă nicio indicație cu privire la percepția doar a mărcii contestate de către acest public, chiar restrâns, în rândul căruia s‑a efectuat acest sondaj.
117 Pentru toate aceste motive, este necesar să se constate că, în orice caz, reclamanta nu a demonstrat că marca contestată a dobândit, în Danemarca, în Portugalia, în Finlanda și în Suedia, un caracter distinctiv ca urmare a utilizării.
118 Astfel, din Hotărârea Textura unei suprafețe de sticlă, punctul 84 de mai sus (EU:T:2007:273, punctele 35, 38 și 40) rezultă în special că lipsa dovezii în ceea ce privește Danemarca, Finlanda, Suedia, Grecia și Irlanda era suficientă pentru a justifica refuzul înregistrării.
119 În ceea ce privește argumentul reclamantei întemeiat pe extrapolarea la dispozițiile articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 a jurisprudenței privind dobândirea renumelui, care trebuie demonstrată într‑o parte substanțială a Uniunii, iar nu în orice stat membru, Tribunalul a statuat deja că jurisprudența referitoare la articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 nu trebuie confundată cu cea care precizează sensul expresiei „se bucură de renume” într‑un stat membru sau în Uniune în sensul articolului 9 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009, condiție care trebuie îndeplinită de o marcă înregistrată pentru a beneficia de o protecție extinsă la produse sau la servicii nesimilare. Astfel, în acest caz nu se pune problema de a examina dacă un semn îndeplinește condițiile pentru a fi înregistrat ca marcă comunitară în întreaga Uniune. Este mai curând vorba despre împiedicarea utilizării unui semn atunci când o marcă existentă se bucură de renume fie într‑un stat membru, fie în Uniune și atunci când utilizarea semnului fără un motiv întemeiat generează un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii respective sau le aduce atingere acestora. Astfel, Curtea a considerat că, pe plan teritorial, existența renumelui într‑o parte substanțială a Comunității era suficientă pentru a interzice utilizarea semnului respectiv [Hotărârea Reprezentarea unui tractor în culorile roșu, negru și gri, punctul 84 de mai sus, EU:T:2010:413, punctul 47, și Hotărârea din 29 ianuarie 2013, Germans Boada/OAPI (Dispozitiv manual pentru tăiat plăci de gresie), T‑25/11, EU:T:2013:40, punctul 70; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 14 septembrie 1999, General Motors, C‑375/97, Rec., EU:C:1999:408, punctele 28 și 29, și Hotărârea din 6 octombrie 2009, PAGO International, C‑301/07, Rep., EU:C:2009:611, punctele 27 și 30].
120 Prin urmare, îi revenea reclamantei sarcina de a face dovada dobândirii unui caracter distinctiv prin utilizare în partea din Uniune în care marca contestată era lipsită inițial de orice caracter distinctiv, respectiv, în speță, în întreaga Uniune. Or, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 104 de mai sus, reclamanta nu a depus la dosar niciunul dintre elementele menționate în jurisprudența amintită la punctul 90 de mai sus, iar elementele prezentate de ea, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 95 de mai sus, nu demonstrează că marca contestată a dobândit caracter distinctiv prin utilizare în Danemarca, în Portugalia, în Finlanda și în Suedia.
121 Rezultă din cele ce precedă că al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins, precum și al doilea motiv în totalitate.
122 Rezultă că acțiunea trebuie respinsă în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
123 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor OAPI și ale intervenientei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a doua)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Louis Vuitton Malletier la plata cheltuielilor de judecată.
Martins Ribeiro | Gervasoni | Madise |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 21 aprilie 2015.
Semnături