Cauza T‑359/12
Louis Vuitton Malletier
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne
(mărci, desene și modele industriale) (OAPI)
„Marcă comunitară – Procedură de declarare a nulității – Marcă comunitară figurativă care reprezintă un motiv de damier maro și bej – Motiv absolut de refuz – Lipsa caracterului distinctiv – Lipsa caracterului distinctiv dobândit prin utilizare – Articolul 7 alineatul (1) litera (b) și alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Articolul 52 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 207/2009”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a doua) din 21 aprilie 2015
1. Marcă comunitară – Definiția și dobândirea mărcii comunitare – Motive absolute de refuz – Mărci lipsite de caracter distinctiv – Mărci tridimensionale constituite din forma unui produs – Caracter distinctiv – Criterii de apreciere
[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 7 alin. (1) lit. (b)]
2. Marcă comunitară – Definiția și dobândirea mărcii comunitare – Motive absolute de refuz – Mărci lipsite de caracter distinctiv – Marcă figurativă constituită din reprezentarea bidimensională a unui produs – Caracter distinctiv – Criterii de apreciere
[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 7 alin. (1) lit. (b)]
3. Marcă comunitară – Renunțare, decădere și nulitate – Cauze de nulitate absolută – Înregistrare contrară articolului 7 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 207/2009 – Excepție – Dobândirea caracterului distinctiv prin utilizare – Marcă figurativă care reprezintă un motiv de damier maro și bej
[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 7 alin. (1) lit. (d) și art. 52]
4. Marcă comunitară – Deciziile Oficiului – Principiul egalității de tratament – Principiul bunei administrări – Practică decizională anterioară a Oficiului – Principiul legalității
5. Marcă comunitară – Dispoziții de procedură – Examinare din oficiu a faptelor – Procedură de declarare a nulității care privește motive absolute de refuz – Examinare limitată la motivele invocate
[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 7 alin. (1), art. 52, 55, art. 57 alin. (1) și art. 76 alin. (1)]
6. Marcă comunitară – Renunțare, decădere și nulitate – Cauze de nulitate absolută – Înregistrare contrară articolului 7 alineatul (1) literele (b)-(d) din Regulamentul nr. 207/2009 – Excepție – Dobândirea caracterului distinctiv prin utilizare – Condiții
[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 7 alin. (1) lit. (b)-(d) și art. 3, art. 52 alin. (2) și art. 165 alin. (1) și (4)]
7. Marcă comunitară – Definiția și dobândirea mărcii comunitare – Motive absolute de refuz – Mărci lipsite de caracter distinctiv – Excepție – Dobândirea caracterului distinctiv prin utilizare – Marcă lipsită de caracter distinctiv în întreaga Uniune
[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 1 alin. (1) și art. 7 alin. (3)]
1. Criteriile de apreciere a caracterului distinctiv al mărcilor tridimensionale constituite din aspectul produsului însuși nu diferă de cele aplicabile celorlalte categorii de mărci.
Cu toate acestea, trebuie să se țină seama, în cadrul aplicării acestor criterii, de faptul că percepția consumatorului mediu nu este, în mod necesar, aceeași în cazul unei mărci tridimensionale, care constă în aspectul produsului însuși, și în cazul unei mărci verbale sau figurative, care constă într-un semn independent de aspectul produselor pe care le desemnează.
Astfel, consumatorul mediu nu are obiceiul de a prezuma originea produselor pe baza formei acestora sau pe baza formei ambalajului lor, în absența oricărui element grafic sau verbal, și stabilirea caracterului distinctiv în cazul unei astfel de mărci tridimensionale poate fi mai dificilă decât în cazul unei mărci verbale sau figurative.
Pe de altă parte, cu cât forma a cărei înregistrare a fost solicitată ca marcă se apropie de forma cea mai probabilă pe care o va lua produsul în cauză, cu atât este mai posibil ca forma respectivă să fie lipsită de caracter distinctiv în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară. În aceste condiții, numai o marcă ce se deosebește în mod semnificativ de norma sau de uzanțele sectorului și, prin aceasta, își poate îndeplini funcția esențială de origine nu este lipsită de caracter distinctiv în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menționat.
(a se vedea punctele 20-23)
2. Jurisprudența referitoare la criteriile de apreciere a caracterului distinctiv al mărcilor tridimensionale constituite din aspectul produsului însuși se aplică de asemenea atunci când marca contestată este o marcă figurativă constituită din reprezentarea bidimensională a produsului respectiv. Astfel, într-un asemenea caz, marca nu constă nici într‑un semn independent de aspectul produselor pe care le desemnează.
Acest lucru este de asemenea valabil în cazul unei mărci figurative constituite dintr-o parte din forma produsului pe care îl desemnează, în măsura în care publicul relevant o va percepe imediat și fără nicio reflecție specială mai degrabă ca pe o reprezentare a unui detaliu deosebit de interesant sau de atrăgător al produsului în discuție decât ca pe o indicație a originii sale comerciale.
(a se vedea punctele 24 și 25)
3. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 35-45, 104 și 120)
4. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 47-51)
5. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 58-62)
6. În temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară, motivul absolut prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din același regulament nu se opune înregistrării unei mărci în cazul în care marca a dobândit, pentru produsele pentru care se cere înregistrarea, un caracter distinctiv după ce a fost utilizată.
De asemenea, articolul 52 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 prevede, printre altele, că, atunci când marca comunitară a fost înregistrată contrar articolului 7 alineatul (1) litera (b), aceasta nu poate totuși să fie declarată nulă în cazul în care, prin utilizarea ei, a dobândit un caracter distinctiv pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată.
În conformitate cu dispozițiile articolului 165 alineatele (1) și (4) din Regulamentul nr. 207/2009, dovada caracterului distinctiv dobândit prin utilizare nu trebuie adusă decât în statele care erau membre ale Uniunii la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate.
Un semn lipsit de caracter distinctiv intrinsec, care, datorită utilizării sale anterior depunerii unei cereri având ca obiect înregistrarea sa ca marcă comunitară, a dobândit un astfel de caracter în ceea ce privește produsele sau serviciile menționate în cererea de înregistrare, este înregistrat în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, din moment ce nu este vorba despre o marcă „înregistrată contrar dispozițiilor articolului 7”. Articolul 52 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 nu este, așadar, deloc relevant în această ipoteză. Această ultimă dispoziție vizează mai degrabă mărcile a căror înregistrare contravine motivelor de refuz prevăzute la articolul 7 alineatul (1) literele (b)-(d) din Regulamentul nr. 207/2009 și care, în lipsa unei astfel de dispoziții, ar trebui anulate în temeiul articolului 52 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009. Articolul 52 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 are în mod clar ca obiectiv menținerea înregistrării acelor mărci care au dobândit caracter distinctiv între timp, mai precis după înregistrare, datorită utilizării lor pentru produsele sau serviciile pentru care au fost înregistrate, în pofida împrejurării că această înregistrare, la momentul când a avut loc, era contrară articolului 7 din Regulamentul nr. 207/2009.
( ase vedea punctele 79-82)
7. În conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară, aceasta are „caracter unitarˮ, ceea ce implică faptul că „produce aceleași efecte în întreaga Comunitate”. Din caracterul unitar al mărcii comunitare rezultă că un semn, pentru a fi înregistrat, trebuie să aibă caracter distinctiv în întreaga Uniune. Din acest motiv, potrivit articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, înregistrarea unei mărci va trebui respinsă dacă aceasta este lipsită de caracter distinctiv într‑o parte a Uniunii.
Articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, care permite înregistrarea semnelor care au dobândit caracter distinctiv prin utilizare, trebuie interpretat în lumina acestor cerințe. În consecință, trebuie să se demonstreze dobândirea unui asemenea caracter distinctiv prin utilizare pe întreg teritoriul pe care marca era lipsită inițial de un astfel de caracter.
Din cele ce precedă rezultă în mod necesar că, atunci când marca contestată este lipsită de caracter distinctiv în întreaga Uniune, dovada caracterului distinctiv dobândit de marca respectivă trebuie făcută în fiecare dintre statele membre.
Desigur, Curtea a considerat că, deși este adevărat că dobândirea de către o marcă a unui caracter distinctiv prin utilizare trebuie demonstrată pentru acea parte a Uniunii în care respectiva marcă nu a avut inițial un astfel de caracter, ar fi excesiv să se pretindă să se facă dovada dobândirii caracterului distinctiv pentru fiecare stat membru privit în mod individual.
Cu toate acestea, trebuie arătat că, prin faptul că a amintit jurisprudența potrivit căreia o marcă nu poate fi înregistrată decât dacă se face dovada că aceasta a dobândit, prin utilizare, caracter distinctiv în acea parte a Uniunii în care marca nu a avut inițial un astfel de caracter și că aceasta trebuie să fie întreaga Uniune, Curtea nu s-a îndepărtat de jurisprudența sa.
(a se vedea punctele 84, 85 91-93)