Cauzele conexate T‑289/11, T‑290/11 și T‑521/11
Deutsche Bahn AG și alții
împotriva
Comisiei Europene
„Concurență – Procedură administrativă – Decizie prin care se dispune o inspecție – Competențele de inspecție ale Comisiei – Dreptul la apărare – Proporționalitate – Obligația de motivare”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) din 6 septembrie 2013
1. Procedură jurisdicțională – Motive invocate – Admisibilitatea și caracterul inoperant al unui motiv sau al unei obiecții – Caracter distinct – Noțiunile de motiv inadmisibil și de motiv inoperant
2. Procedură jurisdicțională – Admisibilitatea acțiunilor – Aprecierea legalității unui act în funcție de situația existentă la momentul adoptării sale
3. Excepție de nelegalitate – Domeniu de aplicare – Acte a căror nelegalitate poate fi invocată – Act cu caracter general pe care se întemeiază decizia atacată – Necesitatea unui raport juridic între actul atacat și actul general contestat
[art. 277 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 20 alin. (4)]
4. Concurență – Procedură administrativă – Competența de inspecție a Comisiei – Atingere adusă vieții private – Admisibilitate – Lipsa unui mandat judiciar prealabil de natură să determine nelegalitatea ingerinței administrative – Admisibilitate – Condiții – Garanții adecvate și suficiente stabilite prin sistemul Regulamentului nr. 1/2003
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 7; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 20 alin. (4)]
5. Concurență – Procedură administrativă – Competența de inspecție a Comisiei – Decizie prin care se dispune o inspecție – Obligația de motivare – Întindere
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 20 alin. (4)]
6. Concurență – Procedură administrativă – Competențe de investigare ale Comisiei – Prerogativa de a solicita prezentarea unei comunicări între avocat și client – Limite – Protecția confidențialității unei astfel de comunicări – Întindere – Excluderea comunicărilor cu avocații interni ai întreprinderii
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 20 alin. (4)]
7. Concurență – Procedură administrativă – Competența de inspecție a Comisiei – Decizie de solicitare de informații adresată unei întreprinderi – Dreptul de a refuza furnizarea unui răspuns care implică recunoașterea unei încălcări
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 20 alin. (4)]
8. Concurență – Procedură administrativă – Competența de inspecție a Comisiei – Întindere și limite
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 20 alin. (4)]
9. Concurență – Procedură administrativă – Competența de inspecție a Comisiei – Decizie prin care se dispune o inspecție – Control jurisdicțional – Întindere
[art. 263 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 20 alin. (4)]
10. Concurență – Procedură administrativă – Competențele de investigare ale Comisiei – Utilizarea de informații obținute în cursul unei investigații – Limite
(Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului)
11. Concurență – Procedură administrativă – Competența de inspecție a Comisiei – Obligații ale întreprinderilor care formulează obiecții în ceea ce privește desfășurarea inspecției
(Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 20)
12. Concurență – Repartizarea competențelor între Comisie și autoritățile naționale de concurență – Dreptul Comisiei de a decide desfășurarea unei inspecții într‑o cauză aflată în curs de examinare în fața unei autorități naționale de concurență, precum și de a dispune investigații suplimentare
(art. 101 TFUE și 102 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului)
13. Acțiune în anulare – Competența instanței Uniunii – Capăt de cerere prin care se urmărește obținerea unei somații adresate unei instituții – Concluzii prin care se urmărește obținerea unei hotărâri declarative – Inadmisibilitate
(art. 263 TFUE)
1. Calificarea unui motiv sau a unei obiecții drept inoperantă înseamnă a considera, fără să fie necesară examinarea temeiniciei, că nu este de natură să influențeze soluția litigiului. Dimpotrivă, un motiv sau o obiecție inadmisibilă, chiar dacă ar putea avea influență asupra soluției litigiului, nu a fost invocată în condiții care să permită instanței să aprecieze temeinicia sa. În consecință, caracterul inoperant al unui argument nu este, în orice caz, de natură să determine inadmisibilitatea acestuia.
(a se vedea punctele 47 și 107)
2. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 49)
3. În măsura în care scopul articolului 277 TFUE nu este de a permite unei părți să conteste aplicabilitatea vreunui act cu caracter general în cadrul oricărui tip de acțiune, efectul unei excepții de nelegalitate trebuie să se limiteze la ceea ce este indispensabil pentru soluționarea litigiului. Prin urmare, actul general a cărui ilegalitate este invocată trebuie să fie aplicabil, direct sau indirect, în speța care face obiectul acțiunii și trebuie să existe un raport juridic direct între decizia individuală atacată și actul general în cauză.
(a se vedea punctele 56-58)
4. Exercitarea competențelor de inspecție, la o întreprindere, conferite Comisiei de articolul 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003, constituie o ingerință evidentă în dreptul acesteia la respectarea vieții sale private, a domiciliului său și a corespondenței sale. Deși lipsa unui mandat judiciar prealabil nu ar fi de natură să determine, ca atare, nelegalitatea unei ingerințe, sistemul introdus de Regulamentul nr. 1/2003, în special articolul 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003 și modul în care acesta a fost pus în aplicare, prezintă garanțiile adecvate și suficiente care corespund unei încadrări suficient de stricte a competențelor Comisiei prin intermediul a cinci categorii de garanții. Acestea privesc, în primul rând, motivarea deciziilor de inspecție, în al doilea rând, limitele impuse Comisiei cu ocazia desfășurării inspecției, în al treilea rând, imposibilitatea Comisiei de a impune inspecția cu forța, în al patrulea rând, intervenția instanțelor naționale și, în al cincilea rând, existența unor căi de atac a posteriori. Existența unui control jurisdicțional complet a posteriori este deosebit de importantă, întrucât acesta este susceptibil să compenseze lipsa unui mandat judiciar prealabil.
(a se vedea punctele 65, 73, 74 și 97)
5. Articolul 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003 definește elementele esențiale care trebuie să figureze în cuprinsul unei decizii prin care se dispune o inspecție și impune Comisiei obligația de a indica obiectul și scopul inspecției, data la care aceasta începe, sancțiunile prevăzute la articolele 23 și 24 din regulamentul menționat și dreptul de a ataca decizia în fața instanței Uniunii. Obligația Comisiei de a arăta obiectul și scopul unei inspecții constituie o garanție fundamentală a dreptului la apărare al întreprinderilor respective și, în consecință, întinderea obligației de motivare a deciziilor de inspecție nu poate fi restrânsă din rațiuni care țin de eficiența investigației. În această privință, deși este adevărat că nu este obligată nici să comunice destinatarului unei asemenea decizii toate informațiile de care dispune în legătură cu încălcările prezumate, nici să delimiteze cu precizie piața în cauză, nici să realizeze o calificare juridică exactă a acestor încălcări, nici să indice perioada în care aceste încălcări ar fi fost săvârșite, Comisia trebuie în schimb să indice, cât mai precis posibil, prezumțiile pe care intenționează să le verifice, și anume, ce se caută și ce elemente trebuie să privească inspecția.
Comisia este obligată, de asemenea, să includă, într‑o decizie prin care se dispune o inspecție, o descriere a caracteristicilor esențiale ale încălcării suspectate, indicând piața prezumată în cauză și natura restrângerilor suspectate ale concurenței, explicații referitoare la modul în care întreprinderea care face obiectul inspecției este prezumată a fi implicată în încălcarea respectivă, precum și atribuțiile conferite investigatorilor Uniunii.
Pentru a dovedi caracterul justificat al inspecției, Comisia este obligată să precizeze în mod detaliat în cuprinsul deciziei prin care se dispune o inspecție că este în posesia unor elemente și indicii materiale serioase care o determină să suspecteze încălcarea de care întreprinderea care face obiectul inspecției este suspectată.
(a se vedea punctele 75-78, 87, 168-172 și 174)
6. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 81)
7. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 82)
8. În cadrul unei inspecții, chiar dacă nu există nicio indicație clară că se găsesc informații privind obiectul investigației în anumite birouri sau clasoare, însă anumite elemente sugerează acest lucru, Comisia poate percheziționa în mod exhaustiv conținutul acestora. Astfel, a se limita la intrarea în localuri sau la examinarea clasoarelor care au o legătură clară cu obiectul investigației riscă să nu îi permită să găsească anumite elemente de probă importante. Aceste elemente de probă, de exemplu, ar putea fi disimulate sau indexate în mod incorect. În plus, legătura cu obiectul investigației nu este în mod necesar identificabilă cu ușurință de la bun început și este posibil ca numai o examinare minuțioasă să permită identificarea acesteia.
(a se vedea punctele 86-90, 92-94, 139 și 140)
9. Articolul 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003 prevede un asemenea control din partea instanței Uniunii și impune menționarea acestuia în decizia prin care se dispune efectuarea unei inspecții în localurile întreprinderii. Instanța Uniunii, statuând cu privire la o acțiune în anulare formulată în temeiul articolului 263 TFUE referitor la o decizie de inspecție, exercită un control atât de drept, cât și de fapt și are puterea de a aprecia probele și de a anula decizia atacată. În cadrul controlului deciziilor de inspecție, instanța Uniunii poate fi determinată să se asigure de existența unor indicii suficient de serioase care să permită suspectarea unei încălcări a normelor de concurență de către întreprinderile vizate.
(a se vedea punctele 111 și 112)
10. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 124-128)
11. Le revine reprezentanților întreprinderilor care fac obiectul inspecțiilor obligația de a înregistra formal toate obiecțiile lor chiar la momentul la care abuzurile sunt săvârșite și de a utiliza orice mijloc pe care îl au la dispoziție pentru a conserva elemente tangibile. În lipsa unor asemenea probe formale, dovedirea existenței unei căutări dirijate în afara obiectului unei decizii de inspecție este în mod necesar mai dificilă.
(a se vedea punctul 136)
12. Pentru a îndeplini rolul care îi este conferit de tratat, Comisia nu poate fi legată printr‑o decizie pronunțată de o instanță națională potrivit articolului 101 alineatul (1) TFUE și articolului 102 TFUE. Comisia este, așadar, îndreptățită să ia la orice moment decizii individuale pentru aplicarea articolelor 101 TFUE și 102 TFUE, chiar și atunci când un acord sau o practică face deja obiectul unei decizii a unei instanțe naționale, iar decizia preconizată de Comisie este în contradicție cu decizia jurisdicțională respectivă. Pe de altă parte, existența unor norme sectoriale nu prezintă importanță pentru aprecierea proporționalității unei decizii a Comisiei în materie de concurență. Acest principiu este valabil atât pentru o decizie finală, cât și pentru o decizie de inspecție, în timp ce organizarea de întâlniri anterioare între Comisie și reclamante ori faptul că o autoritate națională s‑a sesizat cu o cauză nu este de natură să afecteze competențele de investigație cu care este învestită Comisia în temeiul Regulamentului nr. 1/2003.
(a se vedea punctele 200-202 și 216)
13. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 227)