Language of document :

Acțiune introdusă la 11 decembrie 2009 - Inovis/OAPI - Sonaecom (INOVIS)

(Cauza T-502/09)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Inovis, Inc. (Alpharetta, Statele Unite) (reprezentanți: R. Black și B. Ladas, solicitors)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Sonaecom - Serviços de Communicações, S.A. (Maia, Portugalia)

Concluziile reclamantei

Anularea Deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 14 septembrie 2009 în cauza R 1691/2008-1;

emiterea unui ordin către camera de recurs a OAPI în sensul înregistrării mărcii comunitare solicitate; și

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor sale de judecată, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

Motivele și principalele argumente

Solicitantul mărcii comunitare: reclamanta

Marca comunitară vizată: marca verbală "INOVIS" pentru produse și servicii din clasele 9, 35, 38 și 42

Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs

Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: marca verbală portugheză "NOVIS", întregistrată pentru produse și servicii din clasele 9, 35, 37, 38, 41 și 42

Decizia diviziei de opoziție: admite opoziția

Decizia camerei de recurs: respinge recursul

Motivele invocate: încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, întrucât camera de recurs, în mod eronat: (i) nu a ținut seama de diferențele clare dintre produsele și serviciile pe care le acoperă fiecare dintre mărcile în cauză, apreciind printre altele în mod greșit că marca anterioară acoperea clasele 9 și 42, deși Oficiul Portughez pentru Mărci a refuzat înregistrarea pentru aceste clase și, în orice caz, o astfel de înregistrare nu a fost dovedită în cadrul procedurii; (ii) nu a ținut seama de diferențele conceptuale clare dintre mărcile în cauză; și (iii) a considerat că exista un risc de confuzie între mărcile în cauză.

____________