HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera a treia)

8 iulie 2015

Cauza F‑34/14

DP

împotriva

Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER)

„Funcție publică – Personalul ACER – Agent contractual – Neprelungirea unui contract – Acțiune în anulare – Admisibilitatea acțiunii – Excepție de nelegalitate a articolului 6 alineatul (2) din DGA ale ACER în raport cu articolul 85 alineatul (1) din RAA – Acțiune în despăgubire – Preaviz – Prejudiciu moral – Despăgubire”

Obiectul:      Acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE prin care DP solicită, pe de o parte, anularea deciziei din 20 decembrie 2013 prin care directorul Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) a refuzat să îi prelungească contractul și, pe de altă parte, obligarea ACER să îi plătească suma de 10 000 de euro pentru repararea prejudiciului moral pretins suferit

Decizia:      Anulează decizia din 20 decembrie 2013 prin care directorul Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei a refuzat să prelungească contractul lui DP. Obligă Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei la plata către DP a sumei de 7 000 de euro. Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de DP.

Sumarul hotărârii

1.      Acțiune introdusă de funcționari – Reclamație administrativă prealabilă – Noțiune – Calificare ce ține de aprecierea instanței

[Statutul funcționarilor, art. 90 alin. (2)]

2.      Funcționari – Regimul aplicabil celorlalți agenți – Agent contractual auxiliar – Perioada angajării – Puterea de apreciere a instituției – Restricție impusă prin intermediul unei decizii interne cu aplicabilitatea generală – Admisibilitate – Limite

[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 85 alin. (1)]

3.      Funcționari – Statut – Dispoziții generale de aplicare – Competența instituțiilor – Limite

(Statutul funcționarilor, art. 110)

1.      Calificarea juridică exactă a unei scrisori sau a unei note ține numai de aprecierea instanței, iar nu de voința părților. Constituie o reclamație, în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut, scrisoarea prin care un funcționar, fără a solicita în mod expres retragerea deciziei în cauză, își exprimă în mod clar intenția de a contesta decizia care îl lezează. În acest sens, conținutul actului prevalează asupra formei.

(a se vedea punctele 28 și 29)

Trimitere la:

Curte: Hotărârea Politi/Fundația Europeană de Formare, C‑154/99 P, EU:C:2000:354, punctul 16

Tribunalul Funcției Publice: Hotărârea Mendes/Comisia, F‑125/11, EU:F:2013:35, punctul 34 și la jurisprudența citată

2.      Deși articolul 85 alineatul (1) din Regimul aplicabil celorlalți agenți prevede posibilitatea unei a doua prelungiri a contractului, nu este vorba despre un drept conferit persoanei interesate și nici despre o garanție a unei anumite continuități a locului de muncă, ci despre o posibilitate lăsată la aprecierea autorității abilitate să încheie contractele de muncă. Astfel, instituțiile dispun de o largă putere de apreciere în raport cu organizarea serviciilor lor în funcție de misiunile care le sunt încredințate și în raport cu încadrarea personalului lor în vederea acestor misiuni, cu condiția însă ca această încadrare să se facă în interesul serviciului.

Totuși, articolul 6 alineatul (2) din decizia consiliului de administrație al Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei privind adoptarea dispozițiilor generale de aplicare a procedurilor de angajare și încadrare a agenților contractuali la respectiva agenție condiționează posibilitatea acordării unei a doua prelungiri a contractului pe perioadă nedeterminată de împrejurarea, sine qua non, ca durata cumulată a contractului inițial și a primei sale prelungiri să fie de minimum cinci ani. Dacă această condiție nu este îndeplinită, orice posibilitate de prelungire, la cerere sau chiar din oficiu, este obligatoriu exclusă.

Or, în cazul în care o instituție sau o agenție este abilitată să adopte dispoziții generale de aplicare pentru completarea sau pentru punerea în aplicare a dispozițiilor ierarhic superioare și obligatorii ale statutului sau ale Regimului aplicabil celorlalți agenți, autoritatea competentă nu poate nici acționa contra legem, în special prin adoptarea unor dispoziții a căror aplicare ar fi contrară scopurilor dispozițiilor statutare sau le‑ar lipsi de orice efect util, nici evita respectarea principiilor generale de drept, precum principiul bunei administrări, principiul egalității de tratament și cel al protecției încrederii legitime.

Astfel, articolul 6 alineatul (2) din respectiva decizie restrânge domeniul de aplicare al articolului 85 alineatul (1) din Regimul aplicabil celorlalți agenți, întrucât introduce o condiție suplimentară pentru prelungirea contractului unui agent contractual în sensul articolului 3a din Regimul aplicabil celorlalți agenți care nu este prevăzută de respectivul regim și care împiedică exercitarea puterii de apreciere conferite administrației, fără ca o astfel de limitare să poată fi în mod obiectiv justificată de interesul serviciului. Or, cu excepția abilitării exprese prevăzute în acest scop, o decizie internă a unei agenții de aplicabilitate generală, precum decizia privind dispoziții generale de aplicare, nu poate restrânge în mod legal domeniul de aplicare al unei norme explicite prevăzute de statut sau de Regimul aplicabil celorlalți agenți.

(a se vedea punctele 51-53 și 56)

Trimitere la:

Tribunalul Uniunii Europene: Hotărârea Comisia/Petrilli, T‑143/09 P, EU:T:2010:531, punctele 31 și 34-36 și jurisprudența citată, și Hotărârea Comisia/Macchia, T‑368/12 P, EU:T:2014:266, punctele 49 și 60

3.      Dispozițiile generale de aplicare adoptate în cadrul articolului 110 primul paragraf din statut pot stabili criterii care pot ghida administrația în exercitarea puterii sale discreționare sau pot preciza domeniul de aplicare al dispozițiilor statutare cărora le lipsește claritatea. Cu toate acestea, ele nu pot restrânge în mod legal, prin detalierea unui termen statutar clar, domeniul de aplicare al statutului sau al Regimului aplicabil celorlalți agenți și nici prevedea norme care ar deroga de la dispozițiile ierarhic superioare, precum dispozițiile statutului și ale Regimului aplicabil celorlalți agenți sau principiile generale de drept.

(a se vedea punctul 54)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: Hotărârea Brems/Consiliul, T‑75/89, EU:T:1990:88, punctul 29 și jurisprudența citată, și Hotărârea Ianniello/Comisia, T‑308/04, EU:T:2007:347, punctul 38 și jurisprudența citată