HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

(Camera întâi)

11 decembrie 2012

Cauza F‑97/11

Philippe Vienne

împotriva

Parlamentului European

„Funcție publică – Regim financiar – Alocații familiale – Alocație pentru locuință – Încetarea dreptului la alocația pentru locuință – Desfacerea căsătoriei”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin care domnul Vienne solicită Tribunalului anularea deciziei prin care Parlamentul European a stabilit 1 martie 2011 ca dată de încetare a plății alocației pentru locuință care îi era acordată

Decizia: Respinge acțiunea. Reclamantul suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să le suporte pe cele efectuate de Parlamentul European.

Sumarul hotărârii

Funcționari – Remunerație – Alocații familiale – Alocația pentru locuință – Data încetării dreptului la alocația pentru locuință – Apreciere în raport cu dreptul naţional – Data desfacerii căsătoriei

[Statutul funcționarilor, anexa VII, art. 16 alin. (3)]

Din cerințele aplicării uniforme a dreptului Uniunii și din principiul egalității de tratament rezultă că termenii unei dispoziții a dreptului Uniunii care nu fac nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul și domeniul de aplicare ale acesteia trebuie în mod normal să primească în toată Uniunea o interpretare autonomă, interpretare care trebuie căutată ținând seama de contextul dispoziției și al obiectivului urmărit prin reglementarea respectivă. Cu toate acestea, inclusiv în lipsa unei trimiteri exprese, aplicarea dreptului Uniunii poate implica, dacă este cazul, o trimitere la dreptul statelor membre, în special atunci când instanța Uniunii nu poate identifica în dreptul Uniunii sau în principiile generale ale dreptului Uniunii elementele care să îi permită să precizeze cuprinsul și domeniul de aplicare ale dispoziției respective prin intermediul unei interpretări autonome.

Or, potrivit dreptului statelor membre ale Uniunii, încheierea unei căsătorii dă naștere între soți anumitor obligații reciproce, în special de ordin pecuniar, precum obligația de sprijin, iar desfacerea căsătoriei determină încetarea acestor obligații. În măsura în care alocația pentru locuință are drept finalitate să compenseze cheltuielile suplimentare determinate de încheierea căsătoriei, desfacerea căsătoriei determină stingerea dreptului funcționarului căsătorit de a beneficia de alocația pentru locuință pe care o primea datorită căsătoriei.

Prin urmare, articolul 16 alineatul (3) din anexa VII la statut trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește un funcționar care primește alocația pentru locuință datorită căsătoriei, data la care încetează dreptul de a primi alocația menționată corespunde cu aceea a desfacerii căsătoriei acestuia.

(a se vedea punctele 29-31)

Trimitere la:

Curte: 18 ianuarie 1984, Ekro, 327/82, punctul 11

Tribunalul de Primă Instanță: 18 decembrie 1992, Díaz García/Parlamentul European, T‑43/90, punctul 36; 11 iunie 1996, Pavan/Parlamentul European, T‑147/95, punctul 42; 22 februarie 2006, Adam/Comisia, T‑342/04, punctul 32

Tribunalul Funcției Publice: 1 iulie 2010, Mandt/Parlamentul European, F‑45/07, punctul 62