Cauza T‑143/12

Republica Federală Germania

împotriva

Comisiei Europene

„Ajutoare de stat – Sectorul poștal – Finanțarea costurilor suplimentare salariale și de asigurări sociale privind o parte a personalului Deutsche Post prin intermediul unor subvenții și venituri rezultate din remunerarea serviciilor cu prețuri reglementate – Decizie prin care ajutorul este declarat incompatibil cu piața internă – Noțiunea de avantaj – Hotărârea «Combus» – Demonstrarea existenței unui avantaj economic și selectiv – Inexistență”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 14 iulie 2016

1.      Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Decizie a Comisiei în materia ajutoarelor de stat

[art. 107 alin. (1) TFUE și art. 296 TFUE]

2.      Ajutoare acordate de state – Noțiune – Intervenție care are ca efect reducerea sarcinilor unei întreprinderi – Venituri realizate dintr‑o activitate legal subvenționată a unei întreprinderi – Subvenție încrucișată în favoarea activităților concurențiale ale aceleiași întreprinderi – Includere

(art. 107 TFUE)

3.      Acțiune în anulare – Motive – Abuz de putere – Noțiune – Decizie prin care un ajutor este declarat incompatibil cu piața internă

(art. 107 TFUE)

4.      Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Dreptul la acțiune al Comisiei – Exercitare discreționară – Control jurisdicțional – Limite

(art. 258 TFUE)

5.      Ajutoare acordate de state – Noțiune – Acordarea unui avantaj beneficiarilor – Măsuri destinate compensării obligațiilor impuse unei întreprinderi prin acte cu putere de lege care derogă de la normele general aplicabile întreprinderilor concurente – Excludere – Condiții

[art. 107 alin. (1) TFUE]

6.      Ajutoare acordate de state – Noțiune – Apreciere în raport cu articolul 107 alineatul (1) TFUE – Luarea în considerare a unei practici anterioare – Excludere

[art. 107 alin. (1) TFUE]

7.      Ajutoare acordate de state – Examinare de către Comisie – Putere de apreciere a Comisiei – Calificare drept măsură de ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE – Aprecierea compatibilității măsurii respective cu piața internă – Control jurisdicțional – Întindere

(art. 107 TFUE)

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 59-66)

2.      Articolul 107 TFUE are ca obiect să prevină ca schimburile comerciale dintre statele membre să fie afectate de avantaje acordate de autoritățile publice care, în diverse forme, denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri. Noțiunea de ajutor include, prin urmare, nu numai prestații pozitive precum subvențiile, ci și intervenții care, sub diverse forme, reduc sarcinile care grevează în mod normal bugetul unei întreprinderi și care, din acest motiv, fără să fie subvenții în sensul strict al termenului, au aceeași natură și efecte identice.

Mai precis, aplicarea corectă a dreptului Uniunii presupune să se verifice dacă veniturile realizate dintr‑o activitate care este legal subvenționată nu sunt destinate să finanțeze alte activități ale aceleiași întreprinderi, Comisia dispunând de o anumită marjă de apreciere în ceea ce privește adoptarea metodei celei mai adecvate pentru a se asigura de inexistența unei subvenții încrucișate în favoarea activităților concurențiale.

Astfel, nu doar articolul 107 alineatul (1) TFUE nu se opune controlării existenței unor asemenea subvenții, ci, dimpotrivă, această dispoziție presupune că trebuie să se recurgă la o verificare de acest tip.

(a se vedea punctele 73-75)

3.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 78-85)

4.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 79)

5.      Calificarea drept ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE presupune îndeplinirea a patru criterii, și anume, să existe o intervenție a statului sau prin intermediul resurselor de stat, intervenția menționată să fie susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre, aceasta să acorde un avantaj beneficiarului său și să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența.

În ceea ce privește al treilea criteriu, Comisia are obligația să demonstreze, încă din stadiul aprecierii noțiunii de avantaj, că măsura examinată constituie un avantaj de natură economică și selectivă.

În cadrul verificării existenței unui avantaj economic, Comisia trebuie să ia în considerare, drept elemente ale contextului relevant, toate particularitățile regimului juridic din care face parte măsura națională examinată. În această privință, o intervenție care nu are ca efect plasarea întreprinderilor cărora li se aplică într‑o poziție concurențială mai favorabilă în raport cu întreprinderile concurente, nu intră în domeniul de aplicare al articolului 107 alineatul (1) TFUE, care nu face distincție în funcție de cauzele sau de obiectivele intervențiilor statului, însă le definește în funcție de efecte.

Întrucât articolul 107 alineatul (1) TFUE are ca unic obiect interzicerea unor avantaje care favorizează anumite întreprinderi, noțiunea de ajutor acoperă numai intervențiile ce reduc sarcinile care grevează în mod normal bugetul unei întreprinderi și care trebuie să fie considerate avantaj economic pe care întreprinderea beneficiară nu l‑ar fi obținut în condițiile normale de piață.

Această noțiune, „sarcini care grevează în mod normal bugetul unei întreprinderi”, nu include obligațiile impuse unei singure întreprinderi în temeiul actelor cu putere de lege care derogă de la normele general aplicabile întreprinderilor concurente și care au ca efect să stabilească în sarcina acesteia obligații care nu revin întreprinderilor concurente. În această privință, nu se poate susține că din sarcinile normale ale unei întreprinderi fac parte costurile aferente unui sistem de pensii exorbitant de drept comun, impus de legislația unui stat membru.

Astfel, impunerea în sarcina unei întreprinderi, în temeiul unui act de putere publică, a obligației de suportare a costului integral a pensiilor personalului cu statut de funcționar, în loc să contribuie la sistemul de pensii, exclude ipoteza ca finanțarea acestui cost de către statul membru să fie considerată avantaj, cu condiția ca această finanțare să nu depășească ceea ce este necesar pentru a plasa obligațiile acestei întreprinderi pe poziție de egalitate cu obligațiile întreprinderilor concurente. Într‑o asemenea situație, existența unui avantaj poate fi admisă numai dacă finanțarea în discuție depășește acest prag. Astfel, din această evoluție este cu totul posibil să se deducă că, în urma finanțării în discuție, întreprinderea este mai puțin dezavantajată decât înaintea adoptării măsurii respective, însă continuă să fie dezavantajată în raport cu concurenții săi sau chiar că se află pe poziție de egalitate față de aceștia, fără a fi, în consecință, beneficiara unui avantaj.

(a se vedea punctele 88, 106, 108, 110, 130, 132, 143, 144 și 147)

6.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 126)

7.      În materia ajutoarelor de stat, instanța Uniunii exercită un control deplin în ceea ce privește chestiunea dacă o măsură intră în domeniul de aplicare al articolului 107 alineatul (1) TFUE. De aici rezultă că instanța Uniunii trebuie să verifice dacă faptele invocate de Comisie sunt exacte din punct de vedere material și dacă sunt de natură să demonstreze că sunt îndeplinite toate condițiile care permit să fie calificate drept ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

Pe de altă parte, întrucât articolul 107 alineatul (3) litera (c) TFUE conferă Comisiei o putere discreționară, a cărei exercitare implică aprecieri de ordin economic și social, controlul pe care instanța Uniunii îl exercită asupra unor asemenea aprecieri privește verificarea respectării regulilor de procedură, a caracterului suficient al motivării, a exactității materiale a situației de fapt, a lipsei unei erori vădite de apreciere și a lipsei unui abuz de putere.

(a se vedea punctul 152)