HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE
(Camera a treia)
5 decembrie 2012
Cauzele conexate F‑88/09 și F‑48/10
Z
împotriva
Curții de Justiție a Uniunii Europene
„Funcție publică – Funcționari – Schimbarea repartizării – Interesul serviciului – Cerința corespondenței dintre grad și post – Dreptul la apărare – Hărțuire morală – Articolul 12 din statut – Obligația de solicitudine – Principiul bunei administrări – Procedură disciplinară – Sancțiune disciplinară – Avertisment în scris – Dreptul la apărare și principiul contradictorialității”
Obiectul: Acțiune formulată, pe de o parte, în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA și, pe de altă parte, în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin care Z solicită, cu titlu principal, anularea deciziei din 18 decembrie 2008 de schimbare a repartizării sale și, respectiv, a deciziei din 10 iulie 2009 prin care i se aplică sancțiunea avertismentului scris
Decizia: Respinge acțiunile în cauzele conexate F‑88/09 și F‑48/10. În cauza F‑88/09, Z suportă trei sferturi din cheltuielile sale de judecată, iar în cauza F‑48/10, Z suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să plătească cheltuielile de judecată efectuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. În cauza F‑88/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligată să plătească un sfert din cheltuielile de judecată efectuate de Z.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Organizarea serviciilor – Repartizarea personalului – Puterea de apreciere a administrației – Conținut – Control jurisdicțional – Limite – Dreptul funcționarului de a exercita atribuții specifice – Inexistență
(Statutul funcționarilor, art. 7)
2. Funcționari – Organizarea serviciilor – Repartizarea personalului – Schimbarea repartizării unui funcționar în interesul serviciului din cauza unor dificultăți relaționale – Abuz de putere – Inexistență
[Statutul funcționarilor, art. 7 alin. (1)]
3. Funcționari – Organizarea serviciilor – Repartizarea personalului – Schimbarea repartizării – Respectarea echivalenței posturilor – Domeniu de aplicare – Luarea în considerare a funcționarilor vizați de concursul la care a reușit persoana interesată – Limite
(Statutul funcționarilor, art. 7; anexa I)
4. Funcționari – Principii – Dreptul la apărare – Obligația de a asculta persoana interesată înainte de adoptarea unui act care o lezează – Întindere – Aplicare în cazul măsurilor de schimbare a repartizării
(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (2)
5. Acțiune introdusă de funcționari – Reclamație administrativă prealabilă – Concordanță între reclamație și acțiune – Identitate de obiect și de cauză
(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)
6. Funcționari – Drepturi și obligații – Libertatea de exprimare – Divulgarea unor fapte care pot conduce la prezumția existenței unei activități nelegale sau a unei grave neîndepliniri a obligațiilor – Protecție împotriva acțiunilor disciplinare – Condiții
[Statutul funcționarilor, art. 22a și 22b]
7. Funcționari – Drepturi și obligații – Obligația de independență și de integritate – Riscul unui conflict de interese în cazul existenței unor raporturi profesionale între un funcționar obligat să se pronunțe asupra unui caz și un terț implicat în acesta – Inexistență
(Statutul funcționarilor, art. 11a)
8. Funcționari – Schimbare a repartizării – Obligația de solicitudine care incumbă administrației – Principiul bunei administrări – Conciliere cu interesul serviciului
(Statutul funcționarilor, art. 24)
9. Funcționari – Drepturi și obligații – Libertatea de exprimare – Exercitare – Limite – Demnitatea funcțiilor – Acte de natură să aducă atingere demnității funcțiilor – Noțiune – Denunțarea faptelor pretins ilicite – Obligațiile funcționarului
(Statutul funcționarilor, art. 12)
10. Funcționari – Drepturi și obligații – Respectarea demnității funcției –Conținut – Denunțarea unei pretinse hărțuiri morale – Difuzare publică de natură să îl discrediteze pe pretinsul autor – Inadmisibilitate
(Statutul funcționarilor, art. 12 și 22a)
11. Funcționari – Regim disciplinar – Anchetă prealabilă deschiderii procedurii disciplinare – Puterea de apreciere a administrației – Întindere
[Statutul funcționarilor, art. 86; anexa IX, art. 1, art. 2 alin. (1) și art. 3]
12. Funcționari – Regim disciplinar – Procedură disciplinară – Ascultarea persoanei interesate de către autoritatea împuternicită să facă numiri – Obligația de a întocmi un proces‑verbal – Întindere
1. Ținând seama de puterea largă de apreciere de care dispun instituțiile Uniunii în ceea ce privește organizarea serviciilor lor în funcție de misiunile care le sunt încredințate și în ceea ce privește repartizarea, în vederea îndeplinirii acestora, a personalului care se află la dispoziția lor, cu condiția ca această repartizare să se realizeze în interesul serviciului și cu respectarea cerinței corespondenței dintre grad și post, controlul instanțelor Uniunii asupra respectării condiției privind interesul serviciului trebuie să se limiteze la aspectul dacă autoritatea împuternicită să facă numiri s‑a menținut în limite rezonabile și dacă nu și‑a utilizat puterea de apreciere într‑un mod vădit eronat.
În consecință, întrucât o măsură de schimbare a repartizării este în interesul serviciului și respectă cerința corespondenței dintre grad și post, nu este de competența instanței Uniunii să stabilească dacă alte măsuri ar fi fost mai oportune. Astfel, deși este adevărat că administrația are tot interesul să repartizeze funcționarii în considerarea aptitudinilor specifice și a preferințelor personale ale acestora, totuși nu i se poate recunoaște unui funcționar dreptul de a exercita anumite atribuții specifice.
(a se vedea punctele 121, 122 și 202)
Trimitere la:
Curte: 21 iunie 1984, Lux/Curtea de Conturi, 69/83, punctul 17; 7 martie 1990, Hecq/Comisia, C‑116/88 și C‑149/88, punctul 11
Tribunalul de Primă Instanță: 18 iunie 1992, Turner/Comisia, T‑49/91, punctul 34; 16 decembrie 1993, Turner/Comisia, T‑80/92, punctul 53; 28 mai 1998, W/Comisia, T‑78/96 și T‑170/96, punctul 105; 12 decembrie 2000, Dejaiffe/OAPI, T‑223/99, punctul 53; 21 septembrie 2004, Soubies/Comisia, T‑325/02, punctul 50
2. Atunci când dificultăți relaționale cauzează tensiuni care aduc prejudicii bunei funcționări a serviciului, acestea pot justifica, în interesul serviciului, transferul unui funcționar, fără a fi necesar să se stabilească identitatea responsabilului de incidentele în cauză sau aspectul dacă reproșurile formulate sunt întemeiate.
În această privință, faptul că un funcționar are calități de înalt nivel sau că un serviciu are o rată de rotație a personalului ridicată nu înseamnă că acesta nu poate face obiectul unei schimbări a repartizării, întrucât, deși este adevărat că administrația are tot interesul de a repartiza un funcționar într‑un post corespunzător competențelor și aspirațiilor sale, alte considerente, cum ar fi asigurarea unei bune funcționări a serviciului, o pot determina, sub rezerva respectării cerinței corespondenței dintre grad și post, să repartizeze un funcționar în alt post. Acest lucru este cu atât mai adevărat când persoana interesată și‑a îndeplinit bine atribuțiile într‑un post, administrația anticipând o performanță similară a acestuia într‑un alt post care i‑ar fi atribuit.
Pe de altă parte, atunci când o măsură de schimbare a repartizării nu a fost considerată contrară interesului serviciului, nu se poate pune problema unui abuz de putere. Astfel, noțiunea de abuz de putere are un conținut precis, care se referă la exercitarea de către o autoritate administrativă a competenței sale într‑un alt scop decât cel în vederea căruia i‑a fost conferită. O decizie reprezintă un abuz de putere numai dacă rezultă din indicii obiective, pertinente și concordante că a fost adoptată în scopul de a atinge alte obiective decât cele declarate sau de a eluda o procedură special prevăzută de textele aplicabile pentru a răspunde circumstanțelor cauzei.
(a se vedea punctele 123, 127, 155, 156, 201, 311 și 312)
Trimitere la:
Curte: 14 iulie 1983, Nebe/Comisia, 176/82, punctul 25; 5 iunie 2003, OʼHannrachain/Parlamentul European, C‑121/01 P, punctul 46
Tribunalul de Primă Instanță: 10 iulie 1992, Eppe/Comisia, T‑59/91 și T‑79/91, punctul 57; 11 iunie 1996, Anacoreta Correia/Comisia, T‑118/95, punctul 25; W/Comisia, citată anterior, punctul 91; 17 noiembrie 1998, Gómez de Enterría y Sanchez/Parlamentul European, T‑131/97, punctul 62; 6 iulie 1999, Séché/Comisia, T‑112/96 și T‑115/96, punctul 139; 6 martie 2001, Campoli/Comisia, T‑100/00, punctele 62 și 63; 14 octombrie 2004, Sandini/Curtea de Justiție, T‑389/02, punctul 123; 7 februarie 2007, Clotuche/Comisia, T‑339/03, punctul 71; 7 februarie 2007, Caló/Comisia, T‑118/04 și T‑134/04, punctele 99, 115 și 116
Tribunalul Funcției publice: 25 ianuarie 2007, de Albuquerque/Comisia, F‑55/06, punctele 60 și 61 și jurisprudența citată
3. Cerința corespondenței dintre grad și post implică numai, în cazul modificării atribuțiilor unui funcționar, o comparație între atribuțiile actuale și gradul său în ierarhie. Astfel, o diminuare efectivă a atribuțiilor unui funcționar nu încalcă cerința corespondenței dintre grad și post decât dacă noile sale atribuții sunt, în ansamblu, net sub nivelul celor corespunzătoare gradului și postului său, ținând seama de natura, de importanța și de amploarea lor, indiferent de modul în care noile atribuții sunt percepute de persoana interesată.
Această constatare nu este repusă în discuție de faptul că noile atribuții ale reclamantului nu ar avea legătură cu vechile atribuții, de anunțul de concurs în urma căruia a fost primit sau de anexa I la statut ori de împrejurarea că funcționari care exercită atribuții similare cu ale sale au grade inferioare. Astfel, în cazul modificării atribuțiilor unui funcționar, cerința corespondenței dintre grad și post nu implică o comparație între atribuțiile actuale și cele anterioare ale persoanei interesate, ci numai între atribuțiile sale actuale și gradul său în sistemul ierarhic. În această privință, din larga putere de apreciere de care dispun instituțiile în privința repartizării funcționarilor aflați la dispoziția lor se poate deduce că atribuțiile vizate de un anunț de concurs sunt în mod necesar menționate cu titlu informativ, cu condiția respectării cerinței corespondenței dintre grad și post.
De asemenea, atribuții identice sau similare pot fi exercitate de persoane cu grade diferite, astfel cum rezultă din anexa I la statut, care prevede, pentru majoritatea funcționarilor enumerați în anexa menționată, că acestea pot fi exercitate de funcționari cu grade diferite. Astfel, cerința corespondenței dintre grad și post nu este încălcată decât dacă atribuțiile exercitate sunt, în ansamblul lor, net inferioare celor care corespund gradului și postului funcționarului în cauză.
(a se vedea punctele 131, 135, 136 și 138)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: Eppe/Comisia, citată anterior, punctul 49; 16 aprilie 2002, Fronia/Comisia, T‑51/01, punctul 53; Clotuche/Comisia, citată anterior, punctul 91 și jurisprudența citată
4. Întrucât o măsură de schimbare a repartizării, despre care nu s‑a stabilit că nu a fost adoptată în interesul serviciului, nu face parte dintr‑o procedură deschisă împotriva funcționarului vizat, din faptul că un act afectează poziția statutară a unui funcționar nu se poate deduce în mod automat necesitatea aplicării dreptului la apărare, fără a lua în considerare natura procedurii deschise împotriva persoanei interesate.
Cu toate acestea, dreptul la apărare include în mod cert, chiar dacă este mai extins, dreptul procedural al oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere, după cum se arată la articolul 41 alineatul (2) litera (a) de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Cu toate acestea, în cazul în care a existat o încălcare a dreptului de a fi ascultat, precum de altfel în mod extensiv a dreptului la apărare, este necesar, pentru ca motivul să poată avea ca efect anularea deciziei atacate, ca, în lipsa aceste nereguli, procedura să fi putut conduce la un rezultat diferit. În această privință, atunci când funcționarul vizat recunoaște el însuși că se află într‑o situație de conflict deschis cu superiorul său ierarhic, administrația poate în mod legitim să considere că nu este necesar să îl asculte în legătură cu însăși existența conflictului respectiv înainte de a adopta vreo măsură de schimbare a repartizării pe care are dreptul să o adopte, în interesul serviciului, din cauza conflictului menționat. Eventualele explicații pe care funcționarul respectiv ar fi putut să le ofere înainte de adoptarea deciziei de schimbare a repartizării în ceea ce privește împrejurările din speță nu ar fi putut avea ca efect modificarea deciziei administrației.
(a se vedea punctele 144, 146, 149 și 299)
Trimitere la:
Curte: 24 octombrie 1996, Comisia/Lisrestal și alții, C‑32/95 P, punctul 21; 9 noiembrie 2006, Comisia/De Bry, C‑344/05 P, punctul 37
Tribunalul de Primă Instanță: 27 noiembrie 1997, Kaysersberg/Comisia, T‑290/94, punctul 108; 3 iulie 2001, E/Comisia, T‑24/98 și T‑241/99, punctul 93; 16 martie 2004, Afari/BCE, T‑11/03, punctul 90: 17 octombrie 2006, Bonnet/Curtea de Justiție, T‑406/04, punctul 76
Tribunalul Funcției Publice: 11 septembrie 2008, Bui Van/Comisia, F‑51/07, punctul 81; 30 noiembrie 2009, Wenig/Comisia, F‑80/08, punctul 48
Tribunal Uniunii Europene: 12 mai 2010, Bui Van/Comisia, T‑491/08 P, punctul 24
5. Cerința concordanței nu poate interveni decât în cazul în care concluziile prezentate în cadrul acțiunii în instanță nu au același obiect precum cel al reclamației sau capetele de cerere ale acțiunii în instanță nu au aceleași cauze precum cele ale reclamației, în special atunci când o obiecție prezentată în fața instanței se bazează pe afirmații și pe considerații de fapt care nu rezultă din dosarul cauzei în etapa precontencioasă.
(a se vedea punctul 170)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: 1 iulie 2010, Mandt/Parlamentul European, F‑45/07, punctul 119
6. Deși articolul 22a din statut conferă protecție funcționarilor sau agenților care informează instituția în legătură cu conduita unui alt funcționar sau agent care poate constitui o gravă neîndeplinire a obligațiilor sale, această protecție presupune ca funcționarii sau agenții „autori ai sesizării” să fi respectat ei înșiși procedura prevăzută la articolele 22a și 22b din statut, care vizează menținerea reputației profesionale a funcționarului sau a agentului vizat de informațiile comunicate instituției atât timp cât autoritatea disciplinară nu s‑a pronunțat. Astfel, articolele 22a și 22b din statut nu oferă funcționarilor care au recurs la aceste dispoziții o protecție împotriva oricărei decizii care îi poate leza, ci numai împotriva unor comportamente și decizii prejudiciabile care sunt adoptate în considerarea divulgării la care se referă procedura prevăzută de aceste dispoziții.
Prin urmare, nu poate beneficia de protecția prevăzută la articolul 22a din statut un funcționar care, mai degrabă decât să recurgă la procedura articolului 22b din statut, a decis să împărtășească afirmațiile sale întregului personal al unității.
(a se vedea punctele 184 și 253)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: 24 februarie 2010, Menghi/ENISA, F‑2/09, punctul 139; 13 ianuarie 2011, Nijs/Curtea de Conturi, F‑77/09, punctul 62
7. În lipsa unui element care să permită să se concluzioneze că există un conflict de interese, existența unor raporturi profesionale între grefierul Curții de Justiție și soția unui terț sau chiar cu terțul însuși nu poate fi suficientă pentru a concluziona că independența sa a fost afectată numai prin faptul că acesta a fost chemat să se pronunțe asupra unei cauze care îl vizează direct pe terțul respectiv. De asemenea, faptul că grefierul menționat a decis, în calitatea sa de autoritate împuternicită să facă numiri, să încheie și să prelungească contractul de muncă cu terțul respectiv, precum și să aplice o sancțiune disciplinară funcționarului care a trimis un mesaj electronic personalului instituției privind acest pretins conflict de interese nu permite să se stabilească că raportul profesional dintre terț și acesta a depășit cadrul normal sau că a adoptat o decizie de schimbare a repartizării a funcționarului menționat cu intenția de a‑l pedepsi pentru că a dezvăluit existența unui pretins tratament preferențial în favoarea terțului.
(a se vedea punctele 190 și 281)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 11 septembrie 2002, Willeme/Comisia, T‑89/01, punctul 58; 12 martie 2008, Giannini/Comisia, T‑100/04, punctul 224
8. Deși obligația de solicitudine a administrației față de agenții săi reflectă echilibrul drepturilor și obligațiilor reciproce pe care statutul le‑a instituit în raporturile dintre autoritatea publică și agenții serviciului public, cerințele acestei obligații nu pot împiedica autoritatea împuternicită să facă numiri să adopte măsurile pe care le consideră necesare în interesul serviciului. Prin urmare, un funcționar nu poate reproșa administrației, în temeiul obligației de bună administrare sau a obligației de solicitudine, că a adoptat o decizie de schimbare a repartizării pentru a evita degradarea unor raporturi de muncă din cadrul unității persoanei interesate care erau deja dificile.
(a se vedea punctul 200)
Trimitere la:
Curte: 25 noiembrie 1976, Küster/Parlamentul European, 123/75, punctul 10
Tribunalul de Primă Instanță: 13 decembrie 1990, Moritz/Comisia, T‑20/89, punctul 39; W/Comisia, citată anterior, punctul 95; 26 noiembrie 2002, Cwik/Comisia, T‑103/01, punctul 52
9. Încalcă obligația de a se abține de la orice act și de la orice comportament care poate aduce atingere demnității funcției sale, astfel cum prevede articolul 12 din statut, funcționarul care exprimă public injurii grave în măsura în care aduc atingere onoarei persoanelor vizate nu numai din cauza imputărilor care pot prin ele însele să producă prejudicii demnității acestor persoane, ci și din cauza susținerilor de natură a discredita reputația profesională a acestora. Forma susținerilor menționate nu este relevantă din moment ce se au în vedere atât atacurile directe, cât și susținerile formulate dubitativ, indirect, deghizat, prin insinuare sau vizând o persoană nemenționată expres, dar a cărei identificare este posibilă.
Astfel, deși libertatea de exprimare constituie un drept fundamental a cărui respectare este asigurată de instanța Uniunii și include dreptul funcționarilor și al agenților Uniunii Europene de a exprima, verbal sau în scris, critici constructive, exercitarea acestui drept este limitată, în special de articolul 12 din statut.
În consecință, pentru a stabili dacă aceste acuzații formulate de un funcționar s‑au menținut în limitele libertății de exprimare, trebuie să se evalueze comparativ, pe de o parte, elementele care pot reprezenta o atingere a demnității, și anume gravitatea acuzațiilor aduse, forma acesta, modul de difuzare utilizat și, pe de altă parte, contextul în care acuzațiile au fost formulate, imposibilitatea eventuală de a recurge la alte moduri de exprimare care aduc mai puțin atingere demnității persoanei vizate și caracterul constructiv al criticii, care presupune ca aceasta să poată părea în mod rezonabil întemeiată, să fie formulată în interesul serviciului și să nu depășească ceea ce este necesar pentru a fi înțeleasă.
În ceea ce privește denunțarea de către un funcționar a unei activități pretins nelegale, funcționarul are obligația de a acționa cu reținere și cu moderație astfel cum rezultă din obligația de obiectivitate și din cea de imparțialitate, precum și din respectarea demnității funcției, a onoarei persoanelor, și a prezumției de nevinovăție. Această situație nu se regăsește în cazul unui funcționar care, în loc să recurgă la căile legale de care dispune în temeiul articolelor 22a și 22b din statut, a adresat întregului personal al unității sale mesaje electronice care cuprind acuzații grave, care aduc atingere onoarei și reputației profesionale a mai multor funcționari.
(a se vedea punctele 242, 246, 247 și 251 și 252)
Trimitere la:
Curte: 13 decembrie 1989, Oyowe et Traore/Comisia, C‑100/88, punctul 16; 6 martie 2001, Connolly/Comisia, C‑274/99 P, punctele 43-49
Tribunalul de Primă Instanță: 7 martie 1996, Williams/Curtea de Conturi, T‑146/94, punctele 66 și 67; 12 septembrie 2000, Teixeira Neves/Curtea de Justiție, T‑259/97, punctele 29, 30 și 47; 28 octombrie 2004, Meister/OAPI, T‑76/03, punctele 157 și 159
Tribunalul Funcției Publice: 8 noiembrie 2007, Andreasen/Comisia, F‑40/05, punctul 234; Nijs/Curtea de Conturi, citată anterior, punctele 67, 70 și 73
10. Este posibil ca un funcționar să fie constrâns, în special atunci când superiorii ierarhici nu au reacționat la plângerile sale, să denunțe în mod public fapte care constituie o hărțuire morală la adresa sa, fără ca un astfel de comportament să fie sancționabil în temeiul articolului 12 din statut, chiar dacă denunțarea publică a unor fapte este prin ea însăși de natură să îl discrediteze pe autorul pretinsei hărțuiri sau chiar administrația.
Cu toate acestea, situația este diferită atunci când, efectuând această descriere sau formulând aceste critici, funcționarul vizat, prin tonul sau prin conținutul afirmațiilor sale, depășește descrierea cadrului în care s‑au produs pretinsele fapte de hărțuire, a cercului persoanelor implicate și a contextului care a permis acest lucru.
Aceasta este situația cu atât mai mult cu cât procedura de la articolul 22a din statut nu este deosebit de potrivită în situațiile propriu‑zise de hărțuire morală, care necesită măsuri specifice din partea administrației.
(a se vedea punctele 257 și 258)
11. Conform articolului 86 din statut, autoritatea împuternicită să facă numiri dispune de o largă putere de apreciere pentru a decide dacă, având în vedere elementele care i‑au fost aduse la cunoștință, se impune deschiderea unei anchete administrative pentru a verifica existența unei neîndepliniri de către un funcționar a obligațiilor sale statutare. Prin urmare, cu excepția repunerii în discuție a acestei aprecieri, un alt funcționar care a invocat neîndeplinirea unor obligații statutare nu se poate întemeia numai pe faptul că autoritatea menționată nu a considerat oportună deschiderea unei anchete administrative în legătură cu afirmațiile respective pentru a demonstra că aceasta din urmă nu ar fi dat dovadă de obiectivitate adoptând o sancțiune disciplinară în privința sa.
Dimpotrivă, în cazul deschiderii unei anchete administrative, deși reiese din articolul 3 din anexa XI la statut că autoritatea menționată trebuie să se întemeieze pe un raport de anchetă pentru a deschide o procedură disciplinară, ceea ce presupune că aceasta efectuează o anchetă imparțială și contradictorie pentru a stabili veridicitatea faptelor invocate și împrejurările legate de acestea, nicio dispoziție nu prevede că această anchetă trebuie efectuată printr‑o analiză a argumentelor incriminatoare și a celor dezincriminatoare.
Într‑adevăr, principiul bunei administrări obligă autoritatea menționată să examineze cu atenție și imparțialitate toate elementele relevante din speța cu care aceasta a fost sesizată, însă administrația nu are obligația să se substituie funcționarului incriminat pentru a căuta în locul său orice element care ar putea să îl disculpe sau să îi atenueze sancțiunea care eventual va fi adoptată.
Cu toate acestea, reiese din articolul 1 și din articolul 2 alineatul (1) coroborate cu anexa IX la statut că funcționarul vizat trebuie să fi fost în măsură să își prezinte observațiile cu privire la faptele care îl privesc, după anchetă, însă înainte ca autoritatea împuternicită să facă numiri să formuleze concluzii care se referă la acesta.
(a se vedea punctele 266, 267, 270 și 285)
Trimitere la:
Curte: 11 iulie 1968, Van Eick/Comisia, 35/67; 14 februarie 1989, Star Fruit/Comisia, 247/87, punctul 11
Tribunalul de Primă Instanță: 18 decembrie 1997, Daffix/Comisia, T‑12/94, punctul 104; 20 martie 2002, ABB Asea Brown Boveri/Comisia, T‑31/99, punctul 99
12. În ipoteza în care administrația are obligația să întocmească un proces‑verbal al unei întrevederi, și anume atunci când o normă îi impune acest lucru, atunci când administrația intenționează să se întemeieze pe dialogul care a avut loc în timpul întrevederii respective sau când persoana în cauză solicită acest lucru cel mai târziu la începutul întrevederii, administrația are numai obligația de a menționa în scris conținutul esențial, iar nu integralitatea afirmațiilor făcute în cadrul ședinței.
(a se vedea punctul 305)