Language of document : ECLI:EU:F:2010:149

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera întâi)

23 noiembrie 2010


Cauza F‑65/09


Luigi Marcuccio

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică — Funcționari — Asigurări sociale — Asigurare de sănătate — Boală gravă — Excepție de nelegalitate a criteriilor stabilite de consiliul medical — Respingere a unor cereri de rambursare a cheltuielilor medicale”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Marcuccio solicită printre altele, în primul rând, anularea deciziei Comisiei din 5 august 2008, adoptată în executarea Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 10 iunie 2008, Marcuccio/Comisia (T‑18/04, nepublicată în Repertoriu), de respingere a cererii sale din 25 noiembrie 2002 având ca obiect rambursarea în proporție de 100 % a cheltuielilor medicale efectuate pentru tratarea afecțiunilor din cauza cărora se află în concediu medical de la data de 4 ianuarie 2002, în al doilea rând, anularea deciziei de respingere a reclamației împotriva deciziei menționate și, în al treilea rând, obligarea Comisiei la plata către acesta a sumei de 25 000 de euro pentru repararea prejudiciilor pe care le‑ar fi suferit ca urmare a acestor decizii

Decizia:      Respinge acțiunea. Obligă reclamantul la plata tuturor cheltuielilor de judecată.


Sumarul hotărârii

1.      Funcționari — Acțiune — Act care lezează — Noțiune — Act pregătitor — Excludere

[Statutul funcționarilor, art. 90 alin. (2)]

2.      Funcționari — Asigurări sociale — Asigurare de sănătate — Boală gravă — Stabilire

[Statutul funcționarilor, art. 72; Reglementarea privind asigurarea de boală, anexa I, punctul IV alineatul (1)]

3.      Funcționari — Asigurări sociale — Asigurare de sănătate — Boală gravă — Stabilire

(Statutul funcționarilor, art. 72; Reglementarea privind asigurarea de boală)

4.      Funcționari — Decizie care lezează — Obligația de motivare — Cerere de recunoaștere a unei anumite patologii ca fiind boală gravă — Refuz întemeiat pe un aviz medical

(Statutul funcționarilor, art. 72)

5.      Funcționari — Asigurări sociale — Asigurare de sănătate — Boală gravă — Stabilire

[Statutul funcționarilor, art. 72 alin. (1)]


1.      Sunt considerate acte care lezează numai actele sau măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantului, modificând în mod grav situația juridică a acestuia.

Actele pregătitoare ale unei decizii nu lezează, iar funcționarul poate invoca neregularitatea actelor anterioare strâns legate de aceasta numai cu ocazia unei acțiuni împotriva deciziei adoptate la încheierea procedurii. Astfel, deși anumite măsuri pur pregătitoare pot leza funcționarul în măsura în care pot influența conținutul unui act atacabil ulterior, aceste măsuri nu pot totuși să facă obiectul unei acțiuni independente și trebuie contestate în cadrul unei acțiuni îndreptate împotriva acestui act.

În ceea ce privește o procedură desfășurată în temeiul articolului 72 alineatul (1) din statut, având ca obiect recunoașterea unei boli ca boală gravă în sensul acestei dispoziții, nu se contestă că, în temeiul reglementării privind asigurarea, decizia finală este adoptată de către autoritatea împuternicită să facă numiri sau de biroul lichidatorului competent dacă a fost desemnat în acest scop de autoritatea menționată, în urma avizului medicului consultant al acestui birou. Poziția juridică a funcționarului este afectată numai în momentul adoptării acestei decizii, iar nu în momentul emiterii avizului medicului consultant.

(a se vedea punctele 41‑43)

Trimitere la:

Curte: 11 iulie 1968, Van Eick/Comisia, 35/67, Rec., p. 481, 500; 10 decembrie 1969, Grasselli/Comisia, 32/68, Rec., p. 505, punctele 4‑7; 24 mai 1988, Santarelli/Comisia, 78/87 și 220/87, Rec., p. 2699, punctul 13

Tribunalul de Primă Instanță: 22 martie 1995, Kotzonis/CES, T‑586/93, Rec., p. II‑665, punctul 28; 25 octombrie 1996, Lopes/Curtea de Justiție, T‑26/96, RecFP, p. I‑A‑487 și II‑1357, punctul 19


2.      Examinarea legalității criteriilor generale stabilite de consiliul medical pentru a determina dacă unei anumite patologii i se poate recunoaște caracterul de boală gravă, astfel cum se prevede în anexa I punctul IV alineatul (1) din Reglementarea privind asigurarea de boală a funcționarilor Uniunii Europene, adoptată în executarea articolului 72 din statut, nu ar reprezenta o apreciere pur medicală care nu ar face obiectul controlului Tribunalului. Astfel, nu este vorba despre analizarea aspectului dacă o apreciere medicală într‑un anumit caz, spre exemplu, diagnosticul stabilit sau terapia prescrisă de un medic, este sau nu este adecvată, ci despre a se examina dacă măsurile de aplicabilitate generală adoptate în aplicarea articolului 72 din statut sunt apte să răspundă intenției legiuitorului, și anume ca unor boli „de gravitate comparabilă” cu cele menționate în respectivul articol să li se poată recunoaște caracterul de boală gravă. Un astfel de control al legalității presupune totuși luarea în considerare a unor aprecieri medicale pe care instanța nu este cel mai bine situată pentru a le aprecia, ceea ce justifică limitarea controlului jurisdicțional la identificarea eventualelor erori vădite care ar afecta aceste măsuri de aplicabilitate generală adoptate în temeiul articolului 72 din statut.

(a se vedea punctul 50)

Trimitere la:

Curte: 8 martie 1988, Brunotti/Comisia, 339/85, Rec., p. 1379

Tribunalul de Primă Instanță: 26 octombrie 1993, Reinarz/Comisia, T‑6/92 și T‑52/92, Rec., p. II‑1047, punctele 54‑57

Tribunalul Funcției Publice: 11 iulie 2007, Wils/Parlamentul European, F‑105/05, RepFP, p. I‑A‑1‑207 și II‑A‑1‑1187, punctele 68‑71 și jurisprudența citată; 18 septembrie 2007, Botos/Comisia, F‑10/07, RepFP, p. I‑A‑1‑243 și II‑A‑1‑1345, punctele 39‑41 și 62‑76


3.      Bolile menționate la articolul 72 din statut pot, într‑un anumit număr de cazuri, să aibă consecințe fizice sau psihice de o gravitate deosebită, prezentând un caracter durabil sau cronic, și impun măsuri terapeutice serioase pentru care este necesar ca diagnosticul prealabil să fie clar stabilit, ceea ce presupune analize sau investigații speciale. Aceste boli pot de asemenea să expună persoana vizată unui risc de handicap grav.

Rezultă în mod clar, atât din articolul 72 din statut, cât și din modalitățile de recunoaștere a unei boli grave, prevăzute de Reglementarea privind asigurarea de boală a funcționarilor Uniunii Europene, că o astfel de recunoaștere este subordonată examinării stării de sănătate a persoanei vizate și a condițiilor de tratament al patologiei respective.

Astfel, articolul 72 din statut nu se limitează la stabilirea unei liste de boli grave, recunoscute ca atare aprioric și în mod abstract, independent de situația persoanei vizate. Acesta prevede că și alte boli pot fi recunoscute ca fiind de o gravitate comparabilă de către autoritatea împuternicită să facă numiri. Recunoașterea acestor alte boli grave depinde de examinarea circumstanțiată a stării de sănătate a persoanei vizate, efectuată pe baza unui raport al medicului curant al acesteia, având în vedere criteriile stabilite de consilierul medical, criterii care implică, toate, analiza precisă a situației persoanei interesate.

(a se vedea punctele 52, 55 și 56)

4.      Decizia prin care o instituție refuză o cerere de recunoaștere a unei anumite patologii ca fiind boală gravă, prin referire la avizul medicului consultant potrivit căruia nu sunt îndeplinite două dintre criteriile cumulative de calificare a unei afecțiuni ca fiind boală gravă, arată motivele de fapt și de drept pentru care această calificare nu a fost reținută pentru patologia persoanei interesate. O astfel de motivare printr‑o referire, deși succintă, poate fi admisă, cu atât mai mult atunci când decizia pe care o contestă persoana interesată intervine într‑un context de reglementare de care aceasta are cunoștință, în special din cauza inițierii de demersuri precedente analoge. Dimensiunea redusă a unei astfel de motivări nu este de natură să împiedice controlul pe care Tribunalul trebuie să îl exercite asupra unor astfel de decizii.

(a se vedea punctele 61 și 62)

Trimitere la:

Curte: 19 noiembrie 1998, Parlamentul European/Gaspari, C‑316/97 P, Rec., p. I‑7597, punctele 26‑29

Tribunalul de Primă Instanță: 9 septembrie 2008, Marcuccio/Comisia, T‑143/08, RepFP, p. I‑A‑2‑47 și II‑A‑2‑321; 11 mai 2000, Pipeaux/Parlamentul European, T‑34/99, RecFP, p. I‑A‑79 și II‑337, punctul 8


5.      Rezultă din însuși modul de redactare a articolului 72 alineatul (1) din statut că numai boli de o gravitate deosebită pot da dreptul la rambursarea în proporție de 100 % a cheltuielilor medicale aferente. Noțiunea generală și imprecisă de boală mintală menționată la articolul respectiv nu poate viza, așadar, decât bolile care sunt în mod obiectiv de o anumită gravitate, iar nu orice afecțiune psihologică sau psihiatrică, indiferent de gravitatea sa. Astfel, nu există niciun motiv să se creadă că, în privința afecțiunilor de acest tip, legiuitorul ar fi intenționat să rețină o definiție mai puțin restrictivă decât pentru afecțiunile cu caracter fiziologic.

În absența oricărei precizări în cadrul articolului 72 din statut privind bolile care pot fi considerate boli mintale în sensul acestei dispoziții, este de competența administrației să examineze în fiecare caz, în raport cu criteriile de definire a unei boli grave reținute de consiliul medical, dacă afecțiunea mintală sau psihologică de care suferă funcționarul poate avea nivelul de gravitate deosebită care este singurul care dă dreptul la rambursarea în proporție de 100 % a cheltuielilor medicale.

Numai faptul de a suferi de o astfel de afecțiune nu permite funcționarului să obțină de la început recunoașterea beneficiului rambursării în proporție de 100 % a cheltuielilor legate de această afecțiune.

(a se vedea punctele 70, 71 și 73)