Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Administrativen sad Veliko Tarnovo (Bulgaria) la 21 martie 2023 – Obshtina Svishtov/Rakovoditel na Upravlyavashtia organ na Operativna programa „Regioni v rastezh” 2014–2020

(Cauza C-175/23, Obshtina Svishtov)

Limba de procedură: bulgara

Instanța de trimitere

Administrativen sad Veliko Tarnovo

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Obshtina Svishtov

Pârât: Rakovoditel na Upravlyavashtia organ na Operativna programa „Regioni v rastezh” 2014–2020

Întrebările preliminare

Având în vedere interpretarea logică și teleologică a articolului 2 punctul 36 și a articolului 143 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului1 , este compatibilă [cu dreptul Uniunii] o dispoziție națională precum cea de la articolul 70 alineatul (2) din ZUSEFSU coroborat cu articolul 2 alineatele (1) și (2) din Naredba za posochvane na nerednosti, predstavlyavashti osnovania za izvarshvane na finansovi korektsii, i protsentnite pokazateli za opredelyane razmera na finansovite korektsii po reda na Zakona za upravlenie na sredstvata ot Evropeyskite strukturni i investitsionni fondove (Regulamentul privind constatarea neregulilor care constituie motive pentru efectuarea corecțiilor financiare, precum și indicatorii procentuali pentru determinarea cuantumului corecțiilor financiare potrivit Legii privind gestionarea resurselor din fonduri europene structurale și de investiții), care instituie prezumția existenței unei nereguli ori de câte ori există o încălcare a normelor – stabilite într-o listă anexată la un act normativ – privind atribuirea contractelor de achiziții publice?

Ținând seama de cerința individualizării fiecărei încălcări concrete și specifice a unei dispoziții din materia achizițiilor publice, dispoziția națională de la articolul 70 alineatul (2) din ZUSEFSU coroborat cu articolul 2 alineatele (1) și (2) din Regulamentul privind constatarea neregulilor care constituie motive pentru efectuarea corecțiilor financiare, precum și indicatorii procentuali pentru determinarea cuantumului corecțiilor financiare potrivit Legii privind gestionarea resurselor din fonduri europene structurale și de investiții respectă principiul proporționalității prevăzut la articolul 143 alineatul (2) a [treia] teză din Regulamentul [(CE) nr. 1303/2013]?

____________

1 JO 2013, L 347, p. 320.