Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunalul Specializat Mureş (România) la 21 martie 2023 – ERB New Europe Funding II / YI

(Cauza C-178/23, ERB New Europe Funding II)

Limba de procedură: română

Instanţa de trimitere

Tribunalul Specializat Mureş

Părţile din procedura principală

Revizuentă: ERB New Europe Funding II

Intimat: YI

Întrebarea preliminară

În aplicarea prevederilor articolului 7 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE1 , prin prisma, în special, a celui de al douăzeci și treilea considerent din preambulul directivei și a principiului efectivității, se impune ca acestea să fie interpretate în sensul că nu exclud posibilitatea unei instanțe naționale să examineze suspiciunile privind caracterul abuziv al clauzelor contractuale stipulate într-un contract încheiat între un profesionist și un consumator, chiar și atunci când acestea au fost examinate anterior de către o altă instanță națională într-o procedură judiciară de primă jurisdicție la solicitarea consumatorului care nu a participat la dezbateri și nu a fost asistat sau reprezentat corespunzător de către un avocat, fiind refuzate printr-o hotărâre judecătorească care nu a mai fost expusă unui control jurisdicțional de către consumator – care, astfel, în ordinea procesuală internă a căpătat autoritate de lucru judecat (res judicata) –, dacă, din circumstanțele particulare ale diferendului, în mod plauzibil și rezonabil, ar rezulta că acest consumator nu a utilizat calea de atac în cadrul acestei prime proceduri judiciare din cauza cunoștințelor sau informațiilor limitate?

____________

1 Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273).