Language of document :

Hotărârea Tribunalului Funcției Publice (Camera a doua) din 30 septembrie 2010 - Torijano Montero/Consiliul

(Cauza F-76/05)1

(Funcție publică - Funcționari - Numire - Candidați înscriși pe o listă de rezervă a unui concurs publicat anterior intrării în vigoare a noului statut - Încadrare în grad în temeiul noilor norme mai puțin favorabile - Articolul 5 din statut - Articolul 12 din anexa XIII la statut - Principiul egalității - Principiul încrederii legitime - Obligația de solicitudine - Proporționalitate)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Javier Torijano Montero (Bruxelles, Belgia) (reprezentanți: inițial S. Rodrigues și A. Jaume, avocați, ulterior S. Rodrigues și C. Bernard-Glanz, avocați)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: M. Arpio Santacruz și I. Sulce, agenți)

Obiectul

Anularea deciziei Consiliului privind încadrarea reclamantului, înscris pe lista de rezervă anterior intrării în vigoare a noului statut, în temeiul unor dispoziții mai puțin favorabile ale acestuia [articolul 12 din anexa XIII la Regulamentul (CE, Euratom) nr. 723/2004 de modificare a Statutului funcționarilor]

Dispozitivul

Respinge acțiunea.

Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

____________

1 - JO C 281, 12.11.2005, p. 23 (cauză înregistrată iniţial la Tribunalul de Primă Instanţă al Comunităţilor Europene sub numărul T-302/05 şi transferată Tribunalului Funcţiei Publice a Uniunii Europene prin Ordonanţa din 15.12.2005).