HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra)
16 septembrie 2013(*)
„Concurență – Înțelegeri – Piețele belgiană, germană, franceză, italiană, olandeză și austriacă ale produselor și accesoriilor pentru baie – Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE – Coordonarea unor creșteri de prețuri și schimbul de informații comerciale sensibile – Imputabilitatea comportamentului ilicit – Amenzi – Orientările din 2006 privind calcularea cuantumului amenzilor – Gravitatea încălcării – Circumstanțe atenuante – Criză economică – Comunicarea din 2002 privind cooperarea – Reducerea cuantumului amenzii – Valoare adăugată semnificativă”
În cauza T‑412/10,
Roca, cu sediul în Saint‑Ouen‑l’Aumône (Franța), reprezentată de P. Vidal Martínez, avocat,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată inițial de F. Castillo de la Torre, de A. Antoniadis și de F. Castilla Contreras și ulterior de F. Castillo de la Torre, de A. Antoniadis și de F. Jimeno Fernández, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere de anulare în parte a Deciziei C(2010) 4185 final a Comisiei din 23 iunie 2010 privind o procedură în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/39092 – Produse și accesorii pentru baie) și o cerere de reducere a cuantumului amenzii aplicate reclamantei în această decizie,
TRIBUNALUL (Camera a patra),
compus din doamnele I. Pelikánová, președinte, K. Jürimäe (raportor) și domnul M. van der Woude, judecători,
grefier: domnul J. Palacio González, administrator principal,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 6 martie 2013,
pronunță prezenta
Hotărâre(1)
[omissis]
Procedura și concluziile părților
30 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 9 septembrie 2010, reclamanta a introdus prezenta acțiune.
31 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a patra) a decis deschiderea procedurii orale și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, a adresat Comisiei o întrebare scrisă, la care aceasta a răspuns în termenul stabilit.
32 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările scrise și orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 6 martie 2013.
33 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea articolelor 1 și 2 din decizia atacată în măsura în care o privesc;
– reducerea cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
34 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
[omissis]
1. Cu privire la concluziile prin care se solicită anularea în parte a deciziei atacate
[omissis]
Cu privire la al cincilea motiv, referitor la cooperarea reclamantei
171 În cadrul celui de al cincilea motiv, pe de o parte, reclamanta consideră că Comisia a încălcat principiul protecției încrederii legitime și a săvârșit o eroare vădită de apreciere în aplicarea Comunicării din 2002 privind cooperarea, întrucât nu i‑a acordat o reducere a amenzii în temeiul Comunicării din 2002 privind cooperarea. Pe de altă parte, reclamanta solicită să beneficieze de o reducere a amenzii în temeiul punctului 29 din Orientările din 2006 ca urmare a cooperării sale. Acest al doilea argument trebuie interpretat în sensul că reclamanta susține că, pe baza cooperării sale, ar fi trebuit să primească o reducere a amenzii în conformitate cu punctul menționat și că, în acest fel, impută Comisiei săvârșirea unei erori în aplicarea acestui punct.
Cu privire la încălcarea principiului protecției încrederii legitime și cu privire la încălcările și erorile în aplicarea Comunicării din 2002 privind cooperarea
172 Reclamanta critică Comisia, pe de o parte, pentru că nu i‑a acordat o reducere a cuantumului amenzii, în pofida faptului că, prin scrisoarea din 8 decembrie 2006, aceasta o notificase că ar avea dreptul la o reducere condiționată a cuantumului amenzii. Pe acest temei, reclamanta invocă încălcarea de către Comisie a principiului protecției încrederii legitime.
173 Pe de altă parte, reclamanta contestă aprecierea potrivit căreia informațiile pe care le‑a furnizat în cadrul cererii de a beneficia de o reducere a amenzii nu aveau valoare adăugată semnificativă. În această privință, reclamanta susține, în esență, că informațiile pe care le‑a furnizat în susținerea cererii de a beneficia de o reducere a amenzii prezentau o valoare adăugată semnificativă, întrucât, în lipsa acestor informații, Comisia nu ar fi putut să dovedească încălcarea privind produsele ceramice săvârșită în Franța în anul 2004. În plus, reclamanta afirmă că nu a repus în discuție, printr‑o lipsă de cooperare, valoarea informațiilor furnizate, din moment ce nu a contestat faptele, ci numai calificarea lor juridică.
174 Comisia contestă temeinicia argumentelor reclamantei. Aceasta susține, în primul rând, că valoarea adăugată a informațiilor furnizate de reclamantă nu putea fi calificată ca fiind semnificativă. Astfel, pe de o parte, declarația dată de reclamantă ar fi fost generală, în timp ce declarațiile date de Ideal Standard ar fi fost concrete și detaliate. Pe de altă parte, încălcarea ar fi putut să fie dovedită prin numeroase tabele care evidențiau schimburile de informații și prin confirmarea expresă și detaliată din partea Ideal Standard, susținută de un document redactat după o reuniune. În al doilea rând, Comisia susține, pe de o parte, că, în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile, reclamanta a prezentat argumente detaliate prin care a contestat caracterul probatoriu al elementelor pe care s‑a întemeiat Comisia, în special caracterul probatoriu al elementelor prezentate de Ideal Standard referitoare la acordul privind prețurile din luna februarie 2004. Pe de altă parte, Comisia consideră că o întreprindere nu își poate întemeia cererea de reducere pe fapte pentru care Comisia nu stabilește în final răspunderea în sarcina sa, avantajul acestei cooperării reflectându‑se deja în decizia sa de renunțare la anumite obiecțiuni, motiv pentru care întreprinderea nu este considerată răspunzătoare sau nu este supusă unei amenzi.
175 Într‑o primă etapă, trebuie amintite condițiile în care o întreprindere poate beneficia de o reducere a amenzii în temeiul Comunicării din 2002 privind cooperarea. În a doua etapă, trebuie să se examineze dacă informațiile prezentate de reclamantă în susținerea cererii prin care solicită să beneficieze de o reducere a amenzii prezentau o valoare adăugată semnificativă, înainte de a se examina, după caz, în a treia etapă, problema dacă Comisia putea reveni în mod întemeiat asupra concluziei potrivit căreia reclamanta avea dreptul la o reducere condiționată a cuantumului amenzii, notificată prin scrisoarea din 8 decembrie 2006.
176 Într‑o primă etapă, trebuie amintit că, în Comunicarea din 2002 privind cooperarea, Comisia a definit condițiile în care întreprinderile care cooperează cu aceasta în cursul investigării unei înțelegeri pot fi scutite de amendă sau pot beneficia de o reducere a cuantumului amenzii pe care ar fi trebuit să o plătească (Hotărârea Tribunalului din 17 mai 2011, Arkema France/Comisia, T‑343/08, Rep., p. II‑2287, punctul 129).
177 În temeiul punctului 20 din Comunicarea din 2002 privind cooperarea, „[î]ntreprinderile care nu îndeplinesc condițiile [pentru a obține imunitate la amendă] pot beneficia totuși de o reducere a amenzii care le‑ar fi fost aplicată în mod normal”.
178 Punctul 21 din Comunicarea din 2002 privind cooperarea prevede că, „pentru a putea pretinde o [reducere a amenzii în temeiul punctului 20 din comunicarea menționată], o întreprindere trebuie să furnizeze Comisiei elemente de probă cu privire la presupusa încălcare care reprezintă o valoare adăugată semnificativă în raport cu elementele de probă aflate deja în posesia Comisiei și trebuie să înceteze participarea la presupusa activitate ilicită cel târziu la momentul la care furnizează aceste elemente de probă”.
179 Punctul 22 din Comunicarea din 2002 privind cooperarea definește noțiunea de valoare adăugată semnificativă după cum urmează:
„Noțiunea «valoare adăugată» se referă la măsura în care probele furnizate întăresc, prin natura și/sau prin nivelul de detaliere al acestora, capacitatea Comisiei de a demonstra existența faptelor în cauză. În această evaluare, Comisia consideră în general că probele scrise care datează din perioada la care se raportează faptele au o valoare mai mare decât [cea a] probe[lor] stabilite ulterior. De asemenea, se consideră în general că probele incriminatoare care sunt direct relevante pentru faptele în cauză au o valoare mai mare decât cele care au o relevanță indirectă.”
180 La punctul 23 litera (b) primul paragraf din Comunicarea din 2002 privind cooperarea sunt prevăzute trei intervale de reducere a amenzii. Astfel, prima întreprindere care îndeplinește condiția prevăzută la punctul 21 din comunicarea menționată are dreptul să obțină o reducere a amenzii cuprinsă între 30 și 50 %, a doua întreprindere, o reducere a amenzii cuprinsă între 20 și 30 %, întreprinderile următoare, o reducere a amenzii de maximum 20 %.
181 Punctul 23 litera (b) al doilea paragraf din Comunicarea din 2002 privind cooperarea prevede că, „pentru a stabili nivelul reducerii în limitele acestor intervale, Comisia ia în considerare data la care probele care îndeplinesc condițiile prevăzute la [punctul 21] [din comunicarea menționată] au fost prezentate și măsura în care acestea prezintă valoare adăugată” și că, „de asemenea, Comisia ține seama de întinderea și de continuitatea cooperării pe care întreprinderea o dovedește de la data contribuției sale”.
182 Din însăși logica Comunicării din 2002 privind cooperarea rezultă că efectul avut în vedere este de a crea un climat de incertitudine în cadrul înțelegerilor, prin încurajarea să le dezvăluie Comisiei. Această incertitudine rezultă tocmai din faptul că participanții la înțelegere știu că numai unul dintre ei va putea beneficia de imunitatea la amenzi prin denunțarea celorlalți participanți la încălcare, expunându‑i astfel riscului de a li se aplica amenzi. În cadrul acestui sistem și potrivit aceleiași logici, se presupune că întreprinderile care se oferă cel mai rapid să coopereze beneficiază de reduceri mai importante ale amenzilor care le‑ar fi aplicate în caz contrar decât cele acordate întreprinderilor mai puțin rapide în cooperare (Hotărârea Tribunalului din 5 octombrie 2011, Transcatab/Comisia, T‑39/06, Rep., p. II‑6831, punctul 379).
183 Ordinea cronologică și rapiditatea cooperării oferite de membrii cartelului constituie, prin urmare, elemente fundamentale ale sistemului instituit de această comunicare privind cooperarea (Hotărârea Transcatab/Comisia, punctul 182 de mai sus, punctul 380).
184 Trebuie amintit în această privință că, deși Comisia are obligația de a motiva rațiunile pentru care consideră că elementele furnizate de întreprinderi în cadrul unei comunicări privind cooperarea constituie o contribuție care justifică sau nu justifică o reducere a cuantumului amenzii aplicate, în schimb, întreprinderile care doresc să conteste decizia Comisiei în această privință au obligația de a demonstra că, în lipsa unor astfel de informații furnizate în mod voluntar de aceste întreprinderi, Comisia nu ar fi fost în măsură să dovedească fondul încălcării și să adopte, așadar, o decizie prin care să aplice amenzi (Hotărârea Curții din 24 septembrie 2009, Erste Group Bank și alții/Comisia, C‑125/07 P, C‑133/07 P, C‑135/07 P și C‑137/07 P, Rep., p. I‑8681, punctul 297, și Hotărârea Arkema France/Comisia, punctul 176 de mai sus, punctul 135).
185 Având în vedere rațiunea unei reduceri, Comisia nu poate face abstracție de utilitatea informației furnizate, care depinde în mod necesar de elementele de probă de care dispune deja (Hotărârea Tribunalului din 28 aprilie 2010, Gütermann și Zwicky/Comisia, T‑456/05 și T‑457/05, Rep., p. II‑1443, punctul 220, și Hotărârea Arkema France/Comisia, punctul 176 de mai sus, punctul 136).
186 Atunci când o întreprindere, în cadrul cooperării, nu face decât să confirme, într‑un mod mai puțin precis și explicit, unele dintre informațiile deja furnizate de o altă întreprindere în cadrul cooperării, gradul de cooperare a acestei întreprinderi, deși este posibil să nu fie lipsit de o anumită utilitate pentru Comisie, nu poate fi considerat comparabil cu cel al cooperării primei întreprinderi care a furnizat aceste informații. O declarație care se limitează să confirme, într‑o anumită măsură, o declarație de care Comisia dispunea deja nu facilitează sarcina Comisiei în mod semnificativ. Prin urmare, aceasta nu poate fi suficientă pentru a justifica o reducere a cuantumului amenzii în temeiul cooperării (a se vedea Hotărârea Arkema France/Comisia, punctul 176 de mai sus, punctul 137 și jurisprudența citată).
187 Cu toate acestea, din jurisprudență rezultă deopotrivă că nu se poate considera că declarația unei întreprinderi acuzate că a participat la o înțelegere, a cărei exactitate este contestată de mai multe alte întreprinderi acuzate, reprezintă o dovadă suficientă a existenței unei încălcări săvârșite de acestea din urmă dacă nu este susținută de alte elemente de probă (Hotărârea JFE Engineering și alții/Comisia, punctul 130 de mai sus, punctul 219; a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 14 mai 1998, Enso‑Gutzeit/Comisia, T‑337/94, Rec., p. II‑1571, punctul 91).
188 În sfârșit, chiar dacă ar trebui să se rețină că Comisia ar dispune de o marjă de apreciere în cadrul examinării valorii adăugate semnificative a unor informații care îi sunt furnizate în temeiul Comunicării din 2002 privind cooperarea, nu este mai puțin adevărat că Tribunalul nu poate să se întemeieze pe această marjă de apreciere pentru a renunța la exercitarea unui control aprofundat, atât de drept, cât și de fapt, privind aprecierea Comisiei în această privință (a se vedea prin analogie Hotărârea Chalkor/Comisia, punctul 35 de mai sus, punctul 62).
189 În a doua etapă, trebuie examinate argumentele invocate de reclamantă, astfel cum au fost menționate la punctul 173 de mai sus, în lumina celor arătate la punctele 176-188 de mai sus.
190 În această privință, trebuie să se observe că, în considerentele (1291)-(1293), (1295), (1297), (1299) și (1300) ale deciziei atacate, Comisia a motivat, în esență, refuzul de a acorda reclamantei o reducere a amenzii prin trei considerații. În primul rând, în privința informațiilor furnizate de reclamantă referitoare la încălcarea privind produsele ceramice în Franța în anul 2004, Comisia a observat că, pe de o parte, Ideal Standard o informase deja despre existența unui schimb de informații detaliate și îi transmisese, printre altele, tabele care indicau un schimb de informații referitoare la vânzări în cursul verii anului 2004. Pe de altă parte, informațiile furnizate de reclamantă ar fi fost generale, nesusținute de elemente de probă contemporane, iar valoarea lor probantă ar fi fost contestată de mai multe întreprinderi în cursul procedurii administrative. În al doilea rând, reclamanta nu ar fi furnizat nicio informație referitoare la încălcarea privind robinetele în Franța. În al treilea rând, prin comportamentul său ulterior cererii prin care a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii, reclamanta ar fi diminuat, chiar ar fi negat valoarea probantă a informațiilor transmise de ea însăși și, astfel, nu a făcut dovada unui veritabil spirit de cooperare.
191 În aceste condiții, în lumina motivelor cuprinse în decizia atacată, menționate la punctul 190 de mai sus, și a argumentelor prezentate de reclamantă, astfel cum au fost menționate la punctul 173 de mai sus, trebuie să se verifice, în primul rând, dacă informațiile furnizate de reclamantă în cererea prin care a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii prezentau o valoare adăugată semnificativă. În al doilea rând, trebuie să se examineze, după caz, dacă, prin repunerea în discuție a probelor prezentate de Ideal Standard, reclamanta a diminuat credibilitatea care trebuie atribuită acestor informații, astfel încât aceste informații să nu fi putut să fie considerate ca având o valoare adăugată semnificativă.
192 În primul rând, trebuie să se constate mai întâi că reclamanta nu contestă concluzia Comisiei potrivit căreia aceasta nu a furnizat nicio informație în legătură cu încălcarea privind robinetele în Franța. În aceste condiții, examinarea argumentelor reclamantei trebuie limitată la valoarea adăugată a informațiilor furnizate de aceasta în ceea ce privește încălcarea referitoare la produsele ceramice în Franța.
193 În continuare, trebuie să se observe că, astfel cum Comisia a susținut în înscrisurile sale, în privința produselor ceramice în Franța nu s‑a constatat o încălcare în perioada cuprinsă între anul 1995 și începutul anului 2004, împrejurare care, de altfel, nu este contestată de reclamantă. Prin urmare, Comisia nu a acordat, în mod întemeiat, o reducere pe baza informațiilor furnizate de reclamantă referitoare la această perioadă.
194 În plus, în ceea ce privește informațiile prezentate de reclamantă în legătură cu încălcarea săvârșită în cazul produselor ceramice în Franța, în anul 2004, trebuie să se observe că, astfel cum rezultă din considerentele (556), (583), (587) și (588) ale deciziei atacate, pentru a concluziona în sensul existenței unei încălcări, Comisia s‑a întemeiat pe patru elemente de probă: primo, cererea prin care Ideal Standard a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii [considerentul (583) al deciziei atacate], secundo, un tabel furnizat de Ideal Standard anexat la această cerere [considerentul (588) al deciziei atacate], tertio, cererea prin care reclamanta a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii [considerentele (556), (587) și (588) ale deciziei atacate] și quarto, răspunsul dat de Duravit la comunicarea privind obiecțiunile [considerentul (584) al deciziei atacate].
195 În sfârșit, în mod contrar celor susținute în înscrisurile sale, în decizia atacată, Comisia a apreciat, în esență, că nu putea să își întemeieze constatarea unei încălcări privind produsele ceramice în Franța în anul 2004 numai pe declarația orală dată de Ideal Standard în cadrul cererii prin care a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii și pe tabelul anexat la cererea respectivă. Astfel, în considerentul (588) al deciziei atacate, Comisia a arătat următoarele:
„Comisia nu a afirmat că tabelul prezentat de Ideal Standard în anexă la cererea [prin care a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii] putea fi calificat drept document contemporan faptelor. Acesta reprezintă însă o încercare a Ideal Standard de a furniza o prezentare cât mai detaliată posibil a faptelor menționate în declarația sa. Chiar fără a se ține seama de acest element de probă, dovada unei coordonări a prețurilor minime cu ocazia reuniunii AFICS din luna februarie 2004 poate fi stabilită pe baza a trei declarații [, și anume cererea formulată de Ideal Standard pentru a beneficia de o reducere a amenzii, cererea reclamantei și, în sfârșit, răspunsul dat de Duravit la comunicarea privind obiecțiunile].”
196 Prin urmare, pe de o parte, trebuie să se constate că, în decizia atacată, însăși Comisia s‑a întemeiat pe informațiile furnizate de reclamantă în cadrul cererii prin care a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii pentru a dovedi existența unei încălcări privind produsele ceramice în Franța în anul 2004. Așadar, din interpretarea deciziei atacate rezultă că informațiile furnizate de reclamantă au avut pentru Comisie o utilitate obiectivă.
197 Pe de altă parte, trebuie să se constate că, în lipsa informațiilor furnizate de reclamantă, Comisia nu ar fi putut să dovedească, doar pe baza elementelor prezentate de Ideal Standard în cadrul cererii prin care a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii, încălcarea privind produsele ceramice în Franța în anul 2004. Astfel, deși este adevărat că, după cum rezultă din considerentele (584) și (587) ale deciziei atacate, Duravit a confirmat în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile că discuțiile referitoare la prețurile minime avuseseră loc în cadrul reuniunii AFICS menționate de Ideal Standard, nu este mai puțin adevărat că, astfel cum rezultă din observațiile orale ale Duravit cu ocazia audierii desfășurate la Comisie la 12 noiembrie 2007, Duravit a exprimat de asemenea îndoieli cu privire la valoarea probantă a tabelului furnizat de Ideal Standard.
198 Având în vedere elementele de mai sus, trebuie să se constate că informațiile furnizate de reclamantă în cadrul cererii prin care a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii prezintă o valoare adăugată semnificativă. Astfel, informațiile respective au permis Comisiei să constate o încălcare care a privit produsele ceramice în Franța în anul 2004, întrucât au confirmat existența unei discuții referitoare la prețurile minime ale produselor ceramice de gamă inferioară în cursul reuniunii AFICS din 25 februarie 2004 [considerentul (588) al deciziei atacate]. Așadar, Comisia a refuzat în mod greșit să recunoască valoarea adăugată semnificativă a declarației date de reclamantă în cadrul cererii prin care a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii și să i se acorde o reducere a amenzii pe acest temei.
199 Concluzia rezultată la punctul 198 de mai sus nu poate fi repusă în discuție prin argumentele Comisiei prin care urmărește să demonstreze că informațiile furnizate de reclamantă nu prezentau nicio valoare adăugată semnificativă.
200 Pe de o parte, nu poate fi admis argumentul Comisiei potrivit căruia informațiile furnizate de reclamantă în susținerea cererii prin care a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii erau generale, în timp ce informațiile furnizate de Ideal Standard erau concrete și detaliate. Astfel, cererea prin care Ideal Standard a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii în temeiul Comunicării din 2002 privind cooperarea era, având în vedere îndeosebi contestarea valorii probante a elementelor furnizate de Ideal Standard cu acest titlu, insuficientă, dacă este analizată individual, pentru a permite constatarea unei încălcări care privea produsele ceramice în Franța, în anul 2004. În plus, în pofida naturii generale a informațiilor furnizate de reclamantă, acestea au coroborat totuși elementele furnizate de Ideal Standard și au permis în acest mod Comisiei să constate încălcarea. Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctului 197 de mai sus, în lipsa informațiilor furnizate de reclamantă, Comisia nu ar fi putut să dovedească, doar pe baza elementelor prezentate de Ideal Standard în cadrul cererii prin care a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii, încălcarea privind produsele ceramice în Franța în anul 2004.
201 Pe de altă parte, nu este întemeiat argumentul Comisiei potrivit căruia ar fi putut să dovedească încălcarea pe baza numeroaselor tabele care evidențiau schimburi de informații și pe baza confirmării exprese și detaliate din partea Ideal Standard și care a fost susținută de un document redactat după o reuniune. Astfel, trebuie amintit că, în considerentul (588) al deciziei atacate, Comisia a apreciat, în esență, că nu putea să își întemeieze constatarea unei încălcări privind produsele ceramice în Franța în anul 2004 pe declarația orală dată de Ideal Standard în cadrul cererii prin care a solicitat să beneficieze de reducerea amenzii și pe tabelul furnizat în anexa la această cerere (a se vedea punctul 195 de mai sus).
202 Având în vedere toate considerațiile de mai sus și în lumina considerentelor (556), (587) și (588) ale deciziei atacate, din care rezultă că elementele furnizate de reclamantă au permis efectiv Comisiei să constate încălcarea privind produsele ceramice în Franța în anul 2004, trebuie să se concluzioneze că Comisia a săvârșit o eroare în aprecierea valorii adăugate a elementelor furnizate de reclamantă în cererea prin care a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii, astfel cum a fost evaluată la finalizarea procedurii administrative.
203 În aceste condiții, trebuie analizat, în al doilea rând, dacă, prin comportamentul său ulterior cererii prin care a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii, reclamanta a repus în discuție valoarea adăugată semnificativă a informațiilor pe care le‑a furnizat, astfel cum, în esență, Comisia a afirmat în decizia atacată și în înscrisurile sale.
204 În această privință, trebuie menționat că, în considerentul (1300) al deciziei atacate, Comisia arată că grupul Roca „nu a demonstrat un veritabil spirit de cooperare pe parcursul procedurii [administrative]”, ci, dimpotrivă, a afișat un comportament care a „redus valoarea probelor pe care [grupul Roca] le furnizase inițial”.
205 În plus, în considerentul (1295) al deciziei atacate se precizează că „atât [reclamanta], cât și Laufen [Austria] au contestat cu tărie faptele descrise în comunicarea privind obiecțiunile [a se vedea de exemplu considerentele [(360)-(365) și (579)-(582) ale deciziei atacate], punând astfel la îndoială în mod semnificativ natura anticoncurențială a comportamentelor pe care se presupune[a] că [grupul] Roca le probează în declarațiile pe care [acesta] le‑a dat în cadrul cererii [prin care a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii]”. În acest sens, trebuie să se adauge că în considerentele (360)-(365) ale acestei decizii sunt menționate argumentele prezentate de Laufen Austria în răspunsul său la comunicarea privind obiecțiunile în privința comportamentelor ilicite pe piața austriacă. La rândul lor, în considerentele (579)-(582) sunt prezentate declarațiile date de grupul Roca în legătură cu practicile ilicite din Franța referitoare la robinete.
206 Pe de altă parte, trebuie să se observe că, în considerentul (586) al deciziei menționate, Comisia a afirmat următoarele:
„Prezentarea situației de fapt de către [grupul Roca] este contradictorie. Confirmând la modul general schimburile referitoare la prețurile minime în cadrul AFICS în intervalul 2002-2004, [acesta] încearcă să discrediteze declarația confirmativă dată de Ideal Standard, concluzionând că Comisia trebuia să reflecteze din nou asupra problemei dacă este posibil să dovedească o coordonare a prețurilor minime. [Grupul] Roca susține îndeosebi că descrierea dată de Ideal Standard coordonării prețurilor minime cu ocazia reuniunii din 25 februarie 2004 nu a fost confirmată de alte întreprinderi care au prezentat o cerere prin care au solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii. [Acesta] susține, în plus, că tabelul prezentat de Ideal Standard nu poate fi considerat probă concludentă. În opinia [grupului] Roca, acest tabel arată că Ideal Standard pare a fi confundat practicile exercitate în Franța și cele exercitate în Italia (deoarece documentul este redactat în italiană).”
207 Așadar, din considerentele deciziei atacate citate la punctele 204-206 de mai sus rezultă că informațiile furnizate inițial de reclamantă nu ar mai avea valoare adăugată semnificativă, având în vedere că ea însăși i‑ar fi redus utilitatea, punând la îndoială credibilitatea acelorași informații.
208 În această privință, primo, trebuie să se observe că din cererea de a beneficia de o reducere a amenzii, astfel cum a fost formulată în scrisorile din 17 și din 20 ianuarie 2006, rezultă că aceasta a fost formulată nu în numele grupului Roca în ansamblu, ci în numele propriu al reclamantei, precum și în numele grupului Laufen, în măsura în care activitățile grupului respectiv în Franța au fost integrate în cadrul reclamantei. Prin urmare, pentru a stabili dacă reclamanta a redus valoarea adăugată a informațiilor pe care le‑a furnizat Comisiei, declarațiile date de Laufen Austria în cursul procedurii administrative sunt pertinente numai în măsura în care privesc practicile anticoncurențiale care au avut loc pe piața franceză. Or, astfel cum s‑a constatat la punctul 205 de mai sus, considerentele (360)-(365) ale deciziei atacate, la care Comisia face trimitere în considerentul (1295) al aceleiași decizii, privesc numai piața austriacă. În consecință, aceste considerente nu denotă nicio contestare a informațiilor furnizate de reclamantă în cadrul cererii prin care a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii în ceea ce privește piața franceză.
209 Secundo, astfel cum s‑a constatat la punctul 205 de mai sus, în considerentele (579)-(582) ale deciziei atacate au fost analizate declarațiile date de grupul Roca în privința practicilor ilicite referitoare la robinete care au avut loc în Franța. Prin urmare, acestea nu sunt susceptibile să demonstreze că, prin aceste declarații, reclamanta a repus în discuție valoarea adăugată a elementelor pe care ea însăși le‑a furnizat Comisiei. Astfel, aceste elemente priveau numai încălcarea care afecta produsele ceramice în Franța.
210 Tertio, elementele menționate în considerentul (586) al deciziei atacate, astfel cum au fost dezvoltate de Comisie în înscrisurile sale, nu permit să se concluzioneze că reclamanta a discreditat informațiile pe care ea însăși le furnizase. Astfel, pe de o parte, atât din decizia atacată, cât și din înscrisurile Comisiei reiese că reclamanta a confirmat schimburile privind prețurile minime referitoare la produsele ceramice de gamă inferioară în cadrul AFICS îndeosebi în anul 2004,împrejurare care nu a fost contestată. Pe de altă parte, este adevărat că reclamanta a pus la îndoială valoarea probantă a declarației date de Ideal Standard referitoare la reuniunea AFICS din 25 februarie 2004 și a documentului pe care aceasta din urmă l‑a prezentat în susținerea declarației sale. Totuși, trebuie să se considere că, procedând astfel, reclamanta s‑a limitat să prezinte Comisiei argumente prin care să probeze că informațiile prezentate de Ideal Standard nu erau suficiente pentru a dovedi existența încălcării referitoare la produsele ceramice săvârșite în Franța în anul 2004, în scopul de a demonstra că informațiile pe care ea însăși le prezentase în cadrul cererii prin care a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii erau necesare Comisiei pentru a dovedi încălcarea respectivă și, prin urmare, aveau o valoare adăugată semnificativă.
211 Având în vedere considerațiile de mai sus, trebuie să se considere că, în considerentul (1300) al deciziei atacate, Comisia a concluzionat în mod greșit că, prin comportamentul ulterior cererii prin care a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii, reclamanta ar fi diminuat valoarea informațiilor pe care le prezentase inițial.
212 Această concluzie nu este repusă în discuție prin argumentele invocate de Comisie în această privință.
213 În primul rând, este neîntemeiat argumentul Comisiei potrivit căruia reclamanta nu și‑a îndeplinit obligația de cooperare, în sensul că a contestat caracterul probatoriu atât al declarației date de Ideal Standard referitoare la reuniunea AFICS din 25 februarie 2004, cât și al documentului pe care aceasta l‑a prezentat în susținerea declarației sale. Astfel, trebuie să se considere că reclamanta s‑a limitat să pună la îndoială caracterul suficient al informațiilor furnizate de Ideal Standard pentru a constata existența unei încălcări referitoare la produsele ceramice în Franța în anul 2004. Procedând astfel, reclamanta s‑a limitat să furnizeze elemente de natură să stabilească valoarea adăugată semnificativă a informațiilor pe care le prezentase ea însăși în cadrul cererii prin care a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii.
214 În al doilea rând, argumentul Comisiei potrivit căruia o întreprindere nu își poate întemeia cererea de reducere pe fapte pentru care, în final, Comisia nu stabilește răspunderea în sarcina sa nu este întemeiat. Astfel, deși este adevărat că Comisia nu a constatat nicio încălcare referitoare la produsele ceramice în Franța în perioada cuprinsă între anul 1995 și începutul anului 2004, nu este mai puțin adevărat că reclamantei i s‑a stabilit răspunderea pentru încălcarea referitoare la produsele ceramice săvârșită în Franța în anul 2004. Or, trebuie amintit că, astfel cum s‑a constatat la punctul 198 de mai sus, informațiile furnizate de reclamantă au permis efectiv Comisiei să constate această încălcare.
215 Prin urmare, trebuie admis al cincilea motiv, în măsura în care acesta a vizat aprecierea eronată a cererii prin care reclamanta a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii.
216 În aceste condiții, pe de o parte, nu mai este necesară examinarea argumentului reclamantei potrivit căruia Comisia i‑a încălcat dreptul la apărare în sensul că reclamanta nu a avut acces la răspunsul dat de Duravit la comunicarea privind obiecțiunile. Astfel, din înscrisurile reclamantei rezultă că acest argument este legat intrinsec de contestarea aprecierii Comisiei potrivit căreia reclamanta nu a furnizat informații care să prezinte o valoare adăugată semnificativă. Or, la punctele 202, 211 și 215 de mai sus au fost admise argumentele reclamantei referitoare la această contestare.
217 Pe de altă parte, întrucât al cincilea motiv a fost admis în măsura în care a vizat aprecierea eronată a cererii prin care reclamanta a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii (a se vedea punctul 215 de mai sus), nu este necesar să se examineze argumentul reclamantei, prezentat la punctul 172 de mai sus, potrivit căruia Comisia a încălcat principiul protecției încrederii legitime întrucât, în decizia atacată, aceasta a decis să elimine reducerea condiționată notificată reclamantei în scrisoarea din 8 decembrie 2006.
218 În cadrul examinării concluziilor în reformare formulate de reclamantă, la punctul 232 și următoarele de mai jos, trebuie acționat în consecință în raport cu nelegalitatea constatată la punctul 215 de mai sus în ceea ce privește cuantumul amenzii aplicate reclamantei.
Cu privire la eroarea în aplicarea Orientărilor din 2006
219 Reclamanta susține că Comisia a săvârșit o eroare întrucât nu i‑a acordat o reducere pentru cooperare, cu titlu de circumstanță atenuantă în sensul punctul 29 din Orientările din 2006.
220 Comisia contestă temeinicia acestui argument al reclamantei.
221 Mai întâi, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, din cuprinsul punctului 29 a patra liniuță din Orientările din 2006 rezultă că, în cadrul puterii sale de apreciere a circumstanțelor atenuante pe care este obligată să le ia în considerare la momentul stabilirii cuantumului amenzilor, Comisia s‑a angajat să acorde o reducere a amenzii atunci când „o întreprindere cooperează în mod efectiv cu [ea] în afara sferei de aplicare a Comunicării privind [cooperarea] și dincolo de obligațiile sale legale de a coopera” (Hotărârea Arkema France/Comisia, punctul 176 de mai sus, punctul 168).
222 Cu toate acestea, aplicarea punctului 29 a patra liniuță din Orientările din 2006 nu poate avea consecința de a priva Comunicarea din 2002 privind cooperarea de efectul său util. Astfel, trebuie să se constate că punctul 1 din Comunicarea din 2002 privind cooperarea prevede că aceasta stabilește cadrul pentru recompensarea cooperării, în ancheta Comisiei, a întreprinderilor care fac sau au făcut parte din înțelegeri secrete. Din textul și din structura comunicării menționate rezultă, așadar, că întreprinderile pot, în principiu, să obțină o reducere a amenzii în temeiul cooperării lor numai dacă îndeplinesc condițiile stricte prevăzute de comunicarea respectivă.
223 Prin urmare, pentru a se menține efectul util al Comunicării din 2002 privind cooperarea, Comisia este obligată să acorde unei întreprinderi o reducere a amenzii în temeiul punctului 29 a patra liniuță din Orientările din 2006 numai în situații excepționale. O astfel de situație se regăsește în special în cazul în care, deși o întreprindere își depășește obligația legală de a coopera, fără a avea, cu toate acestea, dreptul la o reducere a amenzii în temeiul Comunicării din 2002 privind cooperarea, pentru Comisie cooperarea acesteia prezintă o utilitate obiectivă. O astfel de utilitate trebuie constatată atunci când Comisia își întemeiază decizia finală pe elemente de probă pe care i le‑a furnizat o întreprindere în cadrul cooperării sale și în lipsa cărora nu ar fi fost în măsură să sancționeze integral sau parțial încălcarea în cauză (Hotărârea Arkema France/Comisia, punctul 176 de mai sus, punctul 170).
224 În speță, pe de o parte, trebuie amintit că, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 202 și 211 de mai sus, în decizia atacată Comisia a considerat în mod greșit că elementele furnizate de reclamantă în cererea prin care a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii erau lipsite de valoare adăugată semnificativă și că reclamanta, în lipsa unei veritabile cooperări, nu putea avea dreptul la o reducere în temeiul Comunicării din 2002 privind cooperarea. Or, potrivit jurisprudenței citate la punctul 223 de mai sus, Comisia poate fi obligată să acorde unei întreprinderi o reducere a amenzii în temeiul punctului 29 a patra liniuță din Orientările din 2006 numai în situații excepționale, în special atunci când cooperarea unei întreprinderi nu dă dreptul la o reducere a amenzii în temeiul comunicării respective. Prin urmare, având în vedere constatarea de la punctul 211 de mai sus, potrivit căreia Comisia trebuia să acorde reclamantei o reducere a amenzii în temeiul Comunicării din 2002 privind cooperarea, trebuie să se concluzioneze că Comisia nu avea obligația să acorde reclamantei o reducere a amenzii în temeiul dispoziției menționate. Pe de altă parte și în orice ipoteză, trebuie să se constate că reclamanta nu invocă nicio situație excepțională care să justifice examinarea de către Comisie a cooperării sale în raport cu această dispoziție.
225 Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că reclamanta nu a dovedit că Comisia a săvârșit o eroare prin faptul că nu i‑a acordat o reducere a amenzii în temeiul punctului 29 a patra liniuță din Orientările din 2006. În măsura în care se întemeiază pe acest punct, al cincilea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.
226 Având în vedere elementele de mai sus, se impune admiterea în parte a celui de al cincilea motiv, în măsura în care reclamanta susține că Comisia a săvârșit o eroare în aprecierea valorii adăugate a informațiilor pe care le‑a prezentat în cererea prin care a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii, și respingerea sa în rest.
227 Din analiza celor cinci motive ale acțiunii invocate de reclamantă rezultă că se impune admiterea celui de al cincilea motiv, în măsura în care este întemeiat pe o eroare în aprecierea valorii adăugate a informațiilor pe care reclamanta le‑a furnizat în cererea prin care a solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii, și respingerea sa în rest, ca și a celorlalte patru motive.
228 În ceea ce privește efectele care rezultă din concluziile prin care se solicită anularea în parte a deciziei atacate, trebuie arătat că, la articolul 1 alineatul (3) din decizia atacată, Comisia a considerat că reclamanta a încălcat articolul 101 TFUE și articolul 53 din Acordul privind SEE, întrucât, în intervalul 10 decembrie 2002-9 noiembrie 2004, a participat la o încălcare în Franța și în Austria. În această privință, trebuie să se constate că, întrucât niciun motiv invocat de reclamantă nu a repus în discuție această constatare, acest articol nu este viciat de nelegalitate. Prin urmare, trebuie respinse concluziile prin care se solicită anularea în parte, în măsura în care privesc articolul 1 alineatul (3) din decizia atacată.
229 În schimb, având în vedere concluzia rezultată la punctele 226 și 227 de mai sus, se impune anularea articolului 2 alineatul (4) litera (b) din decizia atacată, întrucât Comisia a stabilit cuantumul amenzii aplicate reclamantei fără a ține seama de cooperarea acesteia.
230 În măsura în care, în cadrul celui de al doilea capăt de cerere, reclamanta solicită cu titlu subsidiar reducerea cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată, în cadrul examinării acestui capăt de cerere trebuie stabilit cuantumul în discuție.
2. Cu privire la concluziile prin care se solicită reducerea cuantumului amenzii aplicate reclamantei
231 Având în vedere al doilea capăt de cerere, prin care reclamanta solicită Tribunalului reducerea cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată (a se vedea punctul 33 de mai sus), în cadrul exercitării competenței sale de fond, Tribunalul are obligația de a examina, pe de o parte, efectele erorii săvârșite de Comisie, expusă la punctele 202 și 211 de mai sus, asupra calculării cuantumului amenzii aplicate reclamantei și, pe de altă parte, celelalte argumente pe care reclamanta le invocă pentru a solicita Tribunalului o reducere a cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată.
Cu privire la efectele rezultate din eroarea Comisiei referitoare la aprecierea valorii elementelor de probă furnizate în susținerea cererii prin care reclamanta solicită să beneficieze de o reducere a amenzii
232 În ceea ce privește aprecierea eronată a valorii cererii prin care reclamanta solicită să beneficieze de o reducere a amenzii, astfel cum a fost constatată la punctul 215 de mai sus, Comisia susține că, dacă Tribunalul ar considera că reclamanta ar fi adus o valoare adăugată semnificativă și ar fi făcut dovada unei cooperări sincere sau veritabile, reducerea aplicabilă nu ar trebui să depășească 3 %, deoarece, în speță, întinderea cooperării a fost foarte limitată, întrucât a privit numai produsele ceramice și piața franceză.
233 În această privință, trebuie să se precizeze că, deși Comunicarea din 2002 privind cooperarea nu aduce atingere aprecierii efectuate de instanța Uniunii asupra reducerii cuantumului amenzii, atunci când aceasta se pronunță în temeiul competenței sale de fond, în speță, Tribunalul consideră că este adecvat să se inspire din această comunicare pentru a recalcula cuantumul amenzii, în special din cauză că ea permite luarea în considerare a tuturor elementelor pertinente ale cauzei și impunerea unor amenzi proporționale tuturor întreprinderilor care au participat la încălcarea în discuție.
234 În această privință, trebuie amintit că, la punctul 23 litera (b) primul paragraf din Comunicarea din 2002 privind cooperarea sunt prevăzute trei intervale de reducere a amenzii. Astfel, prima întreprindere care îndeplinește condiția prevăzută la punctul 21 din comunicarea menționată are dreptul să obțină o reducere cuprinsă între 30 și 50 %, a doua întreprindere, o reducere a amenzii cuprinsă între 20 și 30 %, iar întreprinderile următoare, o reducere a amenzii de maximum 20 %.
235 Punctul 23 litera (b) al doilea paragraf din Comunicarea din 2002 privind cooperarea prevede că, „pentru a stabili nivelul reducerii în limitele acestor intervale, Comisia ia în considerare data la care probele care îndeplinesc condițiile prevăzute la [punctul 21 din comunicarea menționată] au fost prezentate și măsura în care acestea prezintă valoare adăugată” și că, „de asemenea, Comisia ține seama de întinderea și de continuitatea cooperării pe care întreprinderea o dovedește de la data contribuției sale”.
236 În speță, mai întâi, trebuie arătat că, astfel cum rezultă din considerentul (1289) al deciziei atacate, reclamanta făcea parte din a treia întreprindere care a depus o cerere prin care se solicită să se beneficieze de o reducere a amenzii, după cea constituită de Grohe și filialele sale, precum și după cea constituită de Ideal Standard și filialele sale, înțelegându‑se că cea constituită de Masco și filialele sale a beneficiat de imunitate la amenzi. În aceste condiții, în temeiul punctului 23 litera (b) primul paragraf a treia liniuță din Comunicarea din 2002 privind cooperarea, reclamanta are dreptul la o reducere a amenzii de maximum 20 %, împrejurare pe care, de altfel, aceasta nu o contestă.
237 În continuare, cererea prin care reclamanta solicită să beneficieze de o reducere a amenzii a fost depusă la 17 ianuarie 2006 (a se vedea punctul 9 de mai sus), și anume la aproximativ un an și șase luni după cererea de imunitate depusă de Masco și de filialele sale (a se vedea punctul 5 de mai sus) și la aproximativ un an și două luni după introducerea cererilor prin care Grohe și filialele sale și, respectiv, Ideal Standard și filialele sale au solicitat să beneficieze de o reducere a amenzii (a se vedea punctul 7 de mai sus), însă înainte de trimiterea comunicării privind obiecțiunile.
238 În sfârșit, trebuie să se observe, pe de o parte, că declarația reclamantei în susținerea cererii prin care solicită să beneficieze de o reducere a amenzii este, prin natura sa, generală și nu privește nicio reuniune în mod specific. Pe de altă parte, această declarație a permis dovedirea încălcării doar pentru o perioadă de opt luni în anul 2004 și doar în ceea ce privește produsele ceramice și piața franceză.
239 Prin urmare, Tribunalul consideră că, având în vedere toate împrejurările cauzei, îndeosebi împrejurările amintite la punctele 236-238 de mai sus, trebuie să se acorde reclamantei o reducere de 6 % a cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată, respectiv o reducere de 402 000 de euro.
240 În consecință, având în vedere concluziile de la punctul 239 de mai sus, Tribunalul stabilește cuantumul total al amenzii care trebuie aplicată în solidar reclamantei în privința încălcării la care a participat în Franța la 6 298 000 de euro.
[omissis]
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a patra)
declară și hotărăște:
1) Anulează articolul 2 alineatul (4) litera (b) din Decizia C(2010) 4185 final a Comisiei din 23 iunie 2010 privind o procedură în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/39092 – Produse și accesorii pentru baie), în măsura în care Comisia Europeană a stabilit cuantumul amenzii aplicate în solidar Roca fără a ține seama de cooperarea acesteia.
2) Cuantumul amenzii aplicate Roca la articolul 2 alineatul (4) litera (b) din Decizia C(2010) 4185 final este de 6 298 000 de euro.
3) Respinge în rest acțiunea.
4) Comisia suportă, în afară de propriile cheltuieli de judecată, o treime din cheltuielile de judecată efectuate de Roca.
5) Roca suportă două treimi din propriile cheltuieli de judecată.
Pelikánová | Jürimäe | Van der Woude |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 16 septembrie 2013.
Semnături