Language of document : ECLI:EU:F:2014:221

ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera a doua)

17 septembrie 2014

Cauza F‑21/10 DEP

Luigi Marcuccio

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Procedură – Stabilirea cheltuielilor de judecată – Articolul 92 din Regulamentul de procedură – Reprezentarea unei instituții de către un avocat – Onorarii avocațiale – Cheltuieli recuperabile – Cerere de dobânzi moratorii”

Obiectul:      Cerere de stabilire a cheltuielilor recuperabile, introdusă, în temeiul articolului 92 din Regulamentul de procedură, de Comisia Europeană ca urmare a Ordonanței Marcuccio/Comisia (F‑21/10, EU:F:2011:24)

Decizia:      Cuantumul total al cheltuielilor de judecată care trebuie rambursate de domnul Marcuccio Comisiei Europene pentru cheltuielile recuperabile în cauza F‑21/10, Marcuccio/Comisia, este stabilit la 3 065 de euro. Suma prevăzută la punctul 1 va fi purtătoare de dobânzi de întârziere de la data notificării prezentei ordonanțe și până la data plății efective a acesteia, plătite la rata aplicată de Banca Centrală Europeană operațiunilor sale principale de refinanțare în vigoare în prima zi calendaristică a lunii de scadență a plății, majorată cu trei puncte și jumătate procentuale.

Sumarul ordonanței

1.      Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Stabilire – Cheltuieli recuperabile – Cheltuieli necesare efectuate de către părți – Onorarii plătite de o instituție avocatului său – Includere – Elemente care trebuie luate în considerare în scopul stabilirii

[Statutul Curții de Justiție, art. 19 primul paragraf și anexa I, art. 7 alin. (1)]

2.      Procedură jurisdicțională – Cheltuieli de judecată – Stabilire – Dobânzi moratorii

(Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 81-83 și 92)

1.      Astfel cum reiese din articolul 19 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție, aplicabil Tribunalului Funcției Publice în temeiul articolului 7 alineatul (1) din anexa I la statutul menționat, instituțiile pot recurge la asistența unui avocat. Remunerația acestuia este inclusă, așadar, în noțiunea de cheltuieli de judecată care au fost necesare în legătură cu procedura, fără ca instituția să fie ținută să dovedească faptul că o astfel de asistență era justificată în mod obiectiv.

În ceea ce privește determinarea valorii până la care ar putea fi recuperate onorariile de avocat, instanța Uniunii nu are competența de a stabili onorariile datorate de părți propriilor avocați, ci de a determina valoarea până la care aceste onorarii pot fi recuperate de la partea obligată la plata cheltuielilor de judecată. Atunci când se pronunță asupra cererii de stabilire a cheltuielilor de judecată, instanța Uniunii nu are obligația să ia în considerare un tarif național de stabilire a onorariilor avocaților și nici un eventual acord încheiat în această privință între partea interesată și agenții sau consilierii ei.

În același sens, caracterul forfetar al remunerației nu are nicio influență asupra aprecierii de către Tribunal a cuantumului recuperabil cu titlu de cheltuieli de judecată, instanța întemeindu‑se pe criterii jurisprudențiale bine stabilite și pe indicațiile precise pe care părțile trebuie să i le furnizeze. Deși absența unor astfel de informații nu se opune stabilirii de către Tribunalul Funcției Publice, pe baza unei aprecieri echitabile, a cuantumului cheltuielilor recuperabile, aceasta îl plasează totuși într‑o situație de apreciere în mod obligatoriu strictă în ceea ce privește revendicările solicitantului.

Nici cuantumul onorariului recuperabil al avocatului instituției în cauză nu poate fi evaluat făcând abstracție de munca efectuată deja, înainte chiar de sesizarea Tribunalului Funcției Publice, de serviciile acesteia. Astfel, din moment ce admisibilitatea unei acțiuni este subordonată condiției introducerii unei reclamații și respingerii acesteia de autoritatea împuternicită să facă numiri, serviciile instituției sunt, în principiu, implicate în examinarea litigiilor chiar înainte ca acestea să fie deduse judecății Tribunalului Funcției Publice.

În ceea ce privește volumul de muncă legat de procedura precontencioasă, revine instanței Uniunii sarcina de a face o justă apreciere a activității necesare în legătura cu procedura principală prin stabilirea numărului de ore de muncă efectuate de avocat.

(a se vedea punctele 18-20, 22 și 30)

Trimitere la:

Tribunalul Uniunii Europene: Ordonanța Marcuccio/Comisia, T‑278/07 P‑DEP, EU:T:2013:269, punctul 20, și Ordonanța Marcuccio/Comisia, T‑366/10 P‑DEP, EU:T:2014:63, punctul 33 și jurisprudența citată

Tribunalul Funcției Publice: Ordonanța Chatzidoukakis/Comisia, F‑84/10 DEP, EU:F:2014:41, punctele 21, 22 și 24 și jurisprudența citată

2.      În temeiul articolului 92 din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, țin de competența exclusivă a acestuia din urmă constatarea obligației de a plăti dobânzile moratorii cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată pronunțată de tribunalul amintit și stabilirea ratei aplicabile.

Din articolele 81-83 din Regulamentul de procedură menționat reiese că o ordonanță nu face ca atare obiectul pronunțării. Aceasta trebuie să menționeze data adoptării sale și i se recunoaște forța obligatorie de la data comunicării. Rezultă că o parte care solicită dobânzi moratorii de la data pronunțării ordonanței care urmează să fie adoptată trebuie considerată că solicită Tribunalului Funcției Publice să adauge la cheltuielile recuperabile dobânzi moratorii numai de la data comunicării ordonanței de stabilire a cheltuielilor de judecată. Astfel, partea are dreptul la dobânzi moratorii aplicabile cheltuielilor de judecată recuperabile stabilite de instanță începând de la data comunicării ordonanței de stabilire a cheltuielilor de judecată și până la data plății efective a cheltuielilor de judecată menționate.

(a se vedea punctele 34, 36 și 37)

Trimitere la:

Tribunalul Uniunii Europene: Ordonanța Marcuccio/Comisia, T‑450/10 P‑DEP, EU:T:2014:32, punctul 47

Tribunalul Funcției Publice: Chatzidoukakis/Comisia, EU:F:2014:41, punctul 38 și jurisprudența citată