Language of document : ECLI:EU:T:2010:517

Cauza T‑427/08

Confédération européenne des associations d’horlogers‑réparateurs (CEAHR)

împotriva

Comisiei Europene

„Înțelegeri – Abuz de poziție dominantă – Decizie de respingere a unei plângeri – Refuzul producătorilor de ceasuri elvețiene de a furniza piese de schimb ceasornicarilor independenți – Interes comunitar – Piață relevantă – Piață primară și piață postvânzare – Obligația de motivare – Eroare vădită de apreciere”

Sumarul hotărârii

1.      Concurență – Procedură administrativă – Examinarea plângerilor – Stabilirea priorităților de către Comisie

(art. 81 CE, 82 CE și 85 CE)

2.      Concurență – Poziție dominantă – Piață relevantă – Delimitare – Criterii – Piață primară și piață postvânzare

(art. 82 CE)

3.      Concurență – Procedură administrativă – Examinarea plângerilor – Luarea în considerare a interesului comunitar legat de examinarea unei cauze – Criterii de apreciere

(art. 81 CE și 82 CE)

4.      Concurență – Procedură administrativă – Examinarea plângerilor – Decizie de clasare motivată de posibilitatea reclamantului de a se adresa instanței naționale – Legalitate – Condiție

(art. 81 CE și 82 CE)

1.      Comisia, învestită de articolul 85 alineatul (1) CE cu misiunea de a asigura aplicarea articolelor 81 CE și 82 CE, este răspunzătoare pentru definirea și pentru punerea în aplicare a politicii de concurență a Uniunii și dispune în acest scop de o putere discreționară în soluționarea plângerilor.

Atunci când, exercitându‑și această putere discreționară, Comisia decide să acorde grade de prioritate diferite plângerilor cu care este sesizată, ea poate nu numai să stabilească ordinea în care vor fi examinate plângerile, ci și să respingă o plângere pentru lipsa unui interes comunitar suficient pentru a continua examinarea cauzei.

Cu toate acestea, puterea discreționară a Comisiei nu este nelimitată. Comisia trebuie să ia în considerare toate elementele de drept și de fapt relevante pentru a decide modul de soluționare a unei plângeri. Mai concret, aceasta este obligată să examineze cu atenție totalitatea elementelor de fapt și de drept care sunt aduse la cunoștința sa de autorul plângerii. De asemenea, aceasta este ținută de o obligație de motivare atunci când refuză să continue examinarea unei plângeri, motivarea trebuind să fie suficient de precisă și de detaliată pentru a permite Tribunalului să exercite un control efectiv al exercitării de către Comisie a puterii sale discreționare de a stabili priorități.

Controlul instanței Uniunii asupra exercitării de către Comisie a puterii discreționare care îi este recunoscută în soluționarea plângerilor nu trebuie să conducă la substituirea aprecierii Comisiei cu propria apreciere, ci urmărește să verifice că decizia în litigiu nu se bazează pe fapte inexacte din punct de vedere material și că nu este afectată de vreo eroare de drept și nici de vreo eroare vădită de apreciere sau de un abuz de putere.

(a se vedea punctele 26-28 și 65)

2.      În cadrul unei proceduri pentru abuz de poziție dominantă, noțiunea de piață relevantă implică faptul că poate să existe o concurență efectivă între produsele sau serviciile care fac parte din această piață, ceea ce presupune un grad suficient de interschimbabilitate în vederea aceleiași utilizări între toate produsele sau serviciile care fac parte din aceeași piață. Interschimbabilitatea sau substituibilitatea nu se apreciază numai din perspectiva caracteristicilor obiective ale produselor sau ale serviciilor în cauză, ci este de asemenea necesar să se ia în considerare condițiile de concurență și structura cererii și a ofertei de pe piață.

De asemenea, din Comunicarea Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței rezultă că o piață relevantă a produsului cuprinde toate produsele și/sau serviciile pe care consumatorul le consideră interschimbabile sau substituibile, datorită caracteristicilor, prețului și utilizării căreia acestea îi sunt destinate.

Conform comunicării menționate, analizarea substituibilității la nivelul cererii atrage după sine o determinare a gamei de produse considerate de consumator substituibile. Un mod de a realiza această determinare este un experiment speculativ care presupune o variație ipotetică mică, dar durabilă a prețurilor relative și care evaluează reacțiile probabile ale clienților la respectiva creștere a prețurilor. Se precizează la punctul 17 din această comunicare că întrebarea care se pune este dacă clienții părților s‑ar orienta spre produse substituibile ușor accesibile în cazul unei creșteri mici (de la 5 % la 10 %), dar permanente a prețurilor relative pentru produsele respective din zona în cauză. În cazul în care substituibilitatea este suficientă pentru a face neprofitabilă mărirea prețurilor din cauza scăderii vânzărilor, se includ în piața relevantă produse substituibile.

În plus, potrivit punctului 56 din comunicarea menționată, există anumite domenii în care aplicarea principiilor menționate anterior trebuie realizată cu precauție. Acesta este cazul în care se analizează piețele primare și secundare, în special atunci când comportamentul întreprinderilor la un moment dat trebuie analizat în temeiul articolului 82 CE. Metoda de definire a piețelor este aceeași, adică este necesară evaluarea reacțiilor clienților, în termeni de comportament de cumpărare, la variațiile prețurilor relative, dar ținând seama, în același timp, de eventualele constrângeri asupra substituției impuse de condițiile de pe piețele conexe. O definire restrânsă a pieței produselor secundare, de exemplu, a pieței pieselor de schimb, ar putea rezulta atunci când compatibilitatea cu produsul primar este importantă. Problemele de identificare a unor produse secundare compatibile, precum și existența prețurilor ridicate și un ciclu de viață lung al produselor primare ar putea face profitabile creșterile prețurilor relative ale produselor secundare. O definire diferită a pieței ar putea interveni în cazul în care este posibilă o substituție semnificativă între produsele secundare sau în cazul în care caracteristicile produselor primare fac posibile reacții rapide și directe ale consumatorilor la creșterile prețurilor relative ale produselor secundare.

Având în vedere cele de mai sus, Comisia a putut considera în mod întemeiat că o piață a pieselor de schimb pentru produsele primare ale unei anumite mărci nu poate reprezenta o piață relevantă separată în două ipoteze: în primul rând, în cazul în care consumatorul se poate orienta spre piesele de schimb fabricate de un alt producător; în al doilea rând, în cazul în care consumatorul se poate orienta spre un alt produs primar pentru a evita o creștere a prețurilor pe piața pieselor de schimb. Această constatare este valabilă însă cu condiția să se demonstreze că, în situația unei creșteri moderate și permanente a prețului produselor secundare, un număr suficient de consumatori s‑ar orienta spre alte produse, primare sau secundare, pentru a face această creștere nerentabilă. Prin urmare, o posibilitate pur teoretică de orientare spre un alt produs primar nu poate fi suficientă pentru o demonstrație în vederea definirii pieței relevante.

Pe de ală parte, din cele de mai sus rezultă de asemenea că numai posibilitatea consumatorului de a alege dintre numeroasele mărci ale produsului primar existente nu este suficientă pentru analizarea pieței primare și a piețelor postvânzare ca fiind o singură piață, dacă nu se stabilește că această alegere este făcută în special în funcție de condițiile de concurență de pe piața secundară. În plus, în cazul în care anumiți operatori economici sunt specializați și nu sunt activi decât pe piața postvânzare a unei piețe primare, acest fapt constituie în sine un indiciu serios al existenței unei piețe specifice.

(a se vedea punctele 67-70, 79, 80, 102, 105 și 108)

3.      Pentru a evalua interesul comunitar de a continua examinarea unui caz, Comisia trebuie să țină seama de împrejurările speței și mai ales de elementele de fapt și de drept care îi sunt prezentate în plângerea cu care este sesizată. Comisiei îi revine, în special, sarcina de a evalua comparativ importanța încălcării invocate în ceea ce privește funcționarea pieței comune, probabilitatea stabilirii existenței acesteia și întinderea măsurilor de investigare necesare, pentru a‑și îndeplini, în cele mai bune condiții, misiunea de asigurare a respectării articolelor 81 CE și 82 CE.

(a se vedea punctul 158)

4.      În cazul în care efectele unor încălcări invocate într‑o plângere nu se resimt, în principal, decât pe teritoriul unui singur stat membru și în cazul în care instanțele și autoritățile administrative competente ale acestui stat membru au fost sesizate de autorul plângerii cu litigii referitoare la aceste încălcări, Comisia are dreptul să respingă plângerea pentru lipsa unui interes comunitar, cu condiția totuși ca drepturile autorului plângerii să poată fi protejate în mod satisfăcător de instanțele naționale, ceea ce presupune că acestea sunt în măsură să reunească elementele de fapt pentru a stabili dacă practicile în cauză constituie o încălcare a dispozițiilor din tratat citate mai sus.

Cu toate acestea, simpla considerație că autoritățile și instanțele naționale sunt bine plasate pentru analizarea eventualelor încălcări care fac obiectul unei plângeri nu este de ajuns pentru a conchide în sensul lipsei unui interes comunitar suficient atunci când practica criticată este prezentă în cel puțin cinci state membre sau chiar în toate statele membre și este imputabilă unor întreprinderi care au sediile sociale și unități de producție în exteriorul Uniunii, ceea ce constituie un indiciu că o acțiune la nivelul Uniunii ar putea fi mai eficientă decât multiple acțiuni la nivel național.

(a se vedea punctele 173 și 176)