Language of document :

Acțiune introdusă la 28 februarie 2014 – SolarWorld și alții/Consiliul

(Cauza T-142/14)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamante: SolarWorld AG (Bonn, Germania), Brandoni solare SpA (Castelfidardo, Italia) și Solaria Energia y Medio Ambiente, SA (Madrid, Spania) (reprezentanți: L. Ruessmann, lawyer, și J. Beck, Solicitor)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile

Reclamantele solicită Tribunalului:

declararea admisibilității și temeiniciei cererii;

anularea articolului 2 din Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1239/2013 al Consiliului1 ;

conexarea prezentei cauze cu cauza T-507/13;

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantele invocă trei motive.

Primul motiv, întemeiat pe argumentul că articolul 2 din regulamentul atacat conține o eroare vădită de apreciere și încalcă articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 597/2009 al Consiliului2 (denumit în continuare „regulamentul de bază”), întrucât îi exclude de la aplicarea măsurilor pe care le stabilește pe producătorii chinezi de la care Comisia a acceptat un angajament comun, fapt care implică încălcarea dreptului reclamantelor la o procedură legală echitabilă și a principiului bunei administrări, a dreptului reclamantelor la apărare, a articolului 13 alineatul (4) și a articolului 29 alineatul (2) din regulamentul de bază.

Al doilea motiv, întemeiat pe argumentul că articolul 2 din regulamentul atacat conține o eroare vădită de apreciere și încalcă articolul 13 din regulamentul de bază, întrucât îi exclude de la aplicarea măsurilor pe care le stabilește pe producătorii chinezi de la care Comisia a acceptat angajamente comune nelegale.

Al treilea motiv, întemeiat pe argumentul că articolul 3 din regulamentul atacat încalcă articolul 101 alineatul (1) TFUE, întrucât stabilește în favoarea unor producători chinezi exceptări de la aplicarea măsurilor în discuție pe baza unei oferte comune, acceptată și confirmată prin Decizia de punere în aplicare 2013/707/UE a Comisiei și prin Decizia de punere în aplicare 2013/423/UE a Comisiei , ceea ce reprezintă un acord orizontal de stabilire a prețurilor.

____________

____________

1 Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1239/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de instituire a unei taxe compensatorii definitive la importurile de module fotovoltaice pe bază de siliciu cristalin și componentele lor cheie (și anume celule) originare sau expediate din Republica Populară Chineză (JO L 325, p. 66). Regulamentul (CE) nr. 597/2009 al Consiliului din 11 iunie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (versiune codificată) (JO L 188, p. 93). Decizia de punere în aplicare 2013/707/EU a Comisiei din 4 decembrie 2013 de confirmare a acceptării unui angajament oferit în legătură cu procedurile antidumping și antisubvenție privind importurile de module fotovoltaice pe bază de siliciu cristalin și componentele lor cheie (și anume celule) originare sau expediate din Republica Populară Chineză pentru perioada de aplicare a măsurilor definitive (JO 2013 L 325, p. 214).2 Decizia 2013/423/UE a Comisiei din 2 august 2

0