ORDONANȚA TRIBUNALULUI
(Camera de recursuri)

21 iunie 2010

Cauza T‑284/09 P

Herbert Meister

împotriva

Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene
și modele industriale) (OAPI)

„Recurs — Funcție publică — Funcționari — Evaluare — Întocmire cu întârziere a rapoartelor de evaluare — Obiectul acțiunii formulate în primă instanță — Răspuns tardiv la reclamații — Recurs în parte vădit inadmisibil și în parte vădit nefondat”

Obiectul: Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 18 mai 2009, Meister/OAPI (F‑138/06 și F‑37/08, RepFP, p. I‑A‑1‑131 și II‑A‑1‑727), având ca obiect anularea acestei hotărâri

Decizia: Respinge recursul. Domnul Herbert Meister suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) în cadrul prezentei proceduri.

Sumarul ordonanței

1.      Funcționari — Acțiune — Procedură administrativă prealabilă

[Statutul funcționarilor, art. 90 și art. 91 alin. (3)]

2.      Funcționari — Acțiune — Acțiune îndreptată împotriva modului de atribuire a punctelor de promovare în cadrul unor exerciții consecutive

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

3.      Recurs — Motive — Apreciere greșită a faptelor — Inadmisibilitate — Controlul exercitat de Tribunal cu privire la aprecierea elementelor de probă — Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare

(Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 11)

1.      În ceea ce privește termenele de răspuns la reclamații, în scopul de a proteja funcționarul împotriva eventualei inacțiuni a autorității împuternicite să facă numiri care este sesizată cu o reclamație, legiuitorul a prevăzut că tăcerea administrației, constituită din lipsa unui răspuns din partea autorității împuternicite să facă numiri în termenele prevăzute, echivalează cu o decizie negativă, care poate face direct obiectul unei acțiuni în anulare, iar nu al unei acțiuni în constatarea abținerii de a acționa. Dreptul la apărare al unui funcționar este protejat suficient și adecvat de posibilitatea acestuia de a formula o acțiune împotriva actului care îl lezează, în termen de trei luni de la momentul deciziei implicite de respingere a reclamației. Securitatea juridică impune însă ca funcționarul să acționeze în termenele prevăzute de statut.

În schimb, un răspuns tardiv al autorității împuternicite să facă numiri face să înceapă să curgă un nou termen pentru formularea unei acțiuni, în cazul în care decizia explicită este adoptată înainte de expirarea termenului în care poate fi formulată o acțiune împotriva deciziei implicite de respingere a reclamației, în conformitate cu articolul 91 alineatul (3) a doua liniuță din statut.

Faptul că un răspuns la o reclamație este formulat cu întârziere nu poate, în sine, repune în discuție legalitatea acestui răspuns și nici legalitatea actului la care se referă respectiva reclamație. Astfel, pe de o parte, dacă o astfel de decizie ar trebui anulată numai din cauza acestei întârzieri, noua decizie care ar trebui să înlocuiască decizia anulată nu ar putea în niciun caz să fie adoptată cu o întârziere mai mică decât prima decizie. Pe de altă parte, nerespectarea termenelor prevăzute la articolul 90 din statut nu afectează, în sine, validitatea unei decizii, însă poate atrage răspunderea instituției respective pentru prejudiciul care a fost eventual cauzat persoanei în cauză.

În această privință, răspunderea instituției nu este angajată decât în cazul în care reclamantul demonstrează existența unui prejudiciu cauzat exclusiv de comunicarea cu întârziere a răspunsului.

(a se vedea punctele 26‑30)

Trimitere la:

Curte: 29 octombrie 1981, Arning/Comisia, 125/80, Rec., p. 2539, punctul 9; 16 iulie 2009, Der Grüne Punkt – Duales System Deutschland/Comisia, C‑385/07 P, Rep., p. I‑6155, punctele 193‑196;

Tribunal: 1 decembrie 1994, Schneider/Comisia, T‑54/92, RecFP, p. I‑A‑281 și II‑887, punctul 27; 18 martie 1997, Picciolo și Caló/Comitetul Regiunilor, T‑178/95 și T‑179/95, RecFP, p. I‑A‑51 și II‑155, punctul 29; 6 noiembrie 1997, Liao/Consiliul, T‑15/96, RecFP, p. I‑A‑329 și II‑897, punctul 34; 26 ianuarie 2005, Roccato/Comisia, T‑267/03, RecFP, p. I‑A‑1 și II‑1, punctul 84; 5 martie 2008, Combescot/Comisia, T‑414/06 P, RepFP, p. I‑B‑1‑1 și II‑B‑1‑1, punctul 44

2.      În ceea ce privește interdependența dintre exercițiile de promovare consecutive, este cert că, la finalul fiecărui exercițiu, capitalul de puncte al unui funcționar este constituit din suma punctelor care i‑au fost atribuite în cadrul ultimului exercițiu (prima componentă) și a celor de care dispunea deja la acel moment (a doua componentă).

Jurisprudența potrivit căreia atribuirea punctelor de promovare în cadrul unui anumit an are efecte care nu sunt limitate numai la exercițiul de promovare în curs nu implică nicidecum faptul că un funcționar, atunci când este informat cu privire la numărul total de puncte de care dispune în urma unui exercițiu, ar avea posibilitatea să conteste nu numai prima componentă a capitalului său de puncte total, ci și a doua componentă a acestuia. Astfel, în cazul în care și această a doua componentă ar putea face obiectul unei reclamații sau al unei acțiuni, s‑ar aduce atingere securității juridice, în măsura în care funcționarul ar putea repune în discuție punctele care i‑au fost atribuite în cadrul exercițiilor anterioare și pe care nu le contestase în termenele prevăzute de statut.

(a se vedea punctele 41, 42 și 44)

Trimitere la:

Tribunal: 11 decembrie 2003, Breton/Curtea de Justiție, T‑323/02, RecFP, p. I‑A‑325 și II‑1587, punctele 51‑53; Tribunal 4 mai 2005, Schmit/Comisia, T‑144/03, RecFP, p. I‑A‑101 și II‑465, punctul 147 și jurisprudența citată; Tribunal 19 octombrie 2006, Buendía Sierra/Comisia, T‑311/04, Rec., p. II‑4137, punctul 88

3.      Prima instanță este singura competentă, pe de o parte, să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile aflate la dosar, și, pe de altă parte, să aprecieze aceste fapte. Aprecierea acestor fapte de către prima instanță nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării elementelor de probă care i‑au fost prezentate, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Tribunalului. O astfel de denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile de la dosar, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor.

(a se vedea punctul 55)

Trimitere la:

Tribunal: 8 septembrie 2009, ETF/Landgren, T‑404/06 P, Rep., p. II‑2841, punctele 191‑193 și jurisprudența citată