Ordonanța Tribunalului (Camera a șaptea) din 6 mai 2013 – Ethniko kai Kapodistriako Panepistimio Athinon/ECDC
(Cauza T‑577/11)
„Acțiune în anulare – Contracte de achiziţii publice de servicii – Procedură de cerere de ofertă – Prestare de servicii de analiză sistematică şi de formulare a unor opinii din partea experţilor cu privire la eficacitatea pentru sănătatea publică a tipizării moleculare a agenţilor patogeni virali în favoarea ECDC – Respingerea ofertei unui ofertant – Acțiune în parte vădit inadmisibilă și în parte vădit lipsită de orice temei juridic”
1. Acțiune în anulare – Competența instanței Uniunii – Capăt de cerere prin care se urmărește obținerea unei somații adresate unei instituții – Inadmisibilitate (art. 263 TFUE și 266 TFUE) (a se vedea punctul 12)
2. Contracte de achiziții publice ale Uniunii Europene – Încheierea unui contract în urma unei cereri de ofertă – Puterea de apreciere a instituțiilor – Control jurisdicțional – Limite (art. 263 TFUE) (a se vedea punctele 16 și 19)
3. Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conţinut – Decizie, adoptată în cadrul procedurii de atribuire a unui contract de achiziții publice, de a nu reține o ofertă – Notificare imediată a motivelor de respingere a candidaturii ofertantului a cărui ofertă a fost respinsă și furnizarea, la cerere, de informații suplimentare cu privire la motivele de respingere [art. 296 TFUE; Regulamentul nr. 1605/2002 al Consiliului, art. 100 alin. (2); Regulamentul nr. 2342/2002 al Comisiei, art. 149 alin. (3)] (a se vedea punctele 21-25)
Obiectul
| Cerere de anulare a deciziei ECDC din 25 august 2011 prin care s‑a respins oferta depusă de reclamantă în cadrul procedurii de cerere de ofertă PROC/2001/041 privind prestarea de servicii de analiză sistematică şi de formulare a unor opinii din partea experţilor cu privire la eficacitatea pentru sănătatea publică a tipizării moleculare a agenţilor patogeni virali (JO 2011/S 109‑179084) |
Dispozitivul
2) | | Obligă Ethniko kai Kapodistriako Panepistimio Athinon la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC). |