HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera întâi)
27 septembrie 2011
Cauza F‑98/09
Sarah Whitehead
împotriva
Băncii Centrale Europene (BCE)
„Funcție publică – Personalul BCE – Exercițiu de revizuire anuală a salariilor și a primelor – Exercițiul 2008 – Exercițiu anual de evaluare – Criterii de apreciere – Consultarea comitetului pentru personal – Luarea în considerare a concediilor medicale – Stabilirea obiectivelor”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolului 36.2 din Protocolul privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, anexat la Tratatul CE, prin care doamna Whitehead solicită, cu titlu principal, anularea deciziei din 8 ianuarie 2009 a BCE prin care i se acordă, în cadrul revizuirii anuale a salariilor și a primelor, o creștere a salariului cu două puncte, precum și repararea prejudiciului său moral evaluat ex æquo et bono la suma de 10 000 de euro.
Decizia: Respinge acțiunea. Reclamanta suportă propriile cheltuieli de judecată și pe cele efectuate de BCE.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Agenții Băncii Centrale Europene – Revizuirea anuală a salariilor și a primelor
(Condițiile de angajare a personalului Băncii Centrale Europene, anexa I, art. 5)
2. Funcționari – Agenții Băncii Centrale Europene – Revizuirea anuală a salariilor și a primelor – Putere de apreciere
(Directiva 91/533 a Consiliului; Condițiile de angajare a personalului Băncii Centrale Europene, anexa I, art. 5)
3. Funcționari – Acțiune – Motive – Motiv întemeiat pe obligația de transparență a administrației
4. Funcționari – Agenții Băncii Centrale Europene – Revizuirea anuală a salariilor și a primelor
(Condițiile de angajare a personalului Băncii Centrale Europene, anexa I, art. 5)
5. Excepție de nelegalitate – Domeniu de aplicare – Acte a căror nelegalitate poate fi invocată – Act cu caracter general pe care se întemeiază decizia atacată
(art. 236 CE și art. 241 CE; art. 152 EA; Protocolul privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, art. 36.2)
6. Dreptul Uniunii – Izvoare – Jurisprudența Tribunalului Administrativ al Organizației Internaționale a Muncii – Excludere
7. Funcționari – Agenții Băncii Centrale Europene – Reprezentare – Comitetul pentru personal – Consultare obligatorie – Domeniu de aplicare
(Regulamentul de procedură al Băncii Centrale Europene, art. 15; Condițiile de angajare a personalului Băncii Centrale Europene, art. 48 și 49)
8. Banca Centrală Europeană – Competențele Comitetului executiv – Adoptarea normelor de funcționare internă a Băncii – Stabilirea orientărilor
[Regulamentul de procedură al Băncii Centrale Europene, art. 11 alin. (2)]
9. Funcționari – Egalitate de tratament și nediscriminare – Obligația de a trata funcționarii în concediu medical în același mod ca pe aceia în activitate – Lipsă
1. Împrejurarea că revizuirea anuală a salariilor și a primelor în cadrul Băncii Centrale Europene este întemeiată pe o comparație, în cadrul unui serviciu, între contribuțiile fiecărui membru al personalului la realizarea misiunilor Băncii nu implică faptul că, în lipsa, din cadrul acestei proceduri de revizuire, a unui instrument specific de evaluare a meritelor individuale ale fiecărui membru al personalului, Banca are obligația de a‑și întemeia deciziile în materie de revizuire anuală a salariilor și a primelor pe evaluarea anuală.
În plus, întrucât procedura de revizuire anuală a salariilor și a primelor nu are echivalent în Statutul funcționarilor, nu se poate face nicio analogie între principiile ce reglementează exercițiul de evaluare a funcționarilor Uniunii și cele care guvernează respectiva procedură aplicabilă membrilor personalului Băncii.
(a se vedea punctele 44 și 48)
2. Deși principiul nediscriminării, precum și obligația de transparență și obligația de motivare au ca efect să condiționeze exercitarea de către Banca Centrală Europeană a competențelor sale de anumite cerințe, ele nu pot însă avea ca efect să oblige Banca să renunțe la marja de apreciere extinsă pe care a decis să o mențină la aplicarea politicii sale de acordare a creșterilor individuale de salariu și să definească în cadrul unui act criteriile de apreciere pe care înțelege să le utilizeze pentru punerea în aplicare a puterii sale de apreciere.
Tot astfel, deși principiul securității juridice impune adoptarea de norme suficient de clare pentru ca justițiabilii să își poată cunoaște fără ambiguitate drepturile și obligațiile și să acționeze în consecință, acest principiu nu impune însă Băncii să își restrângă puterea de apreciere pe care înțelege să o exercite în materie de creșteri individuale de salariu pentru adoptarea de măsuri de executare vizând definirea modului în care dorește să pună în aplicare pe viitor respectiva putere de apreciere.
În plus, deși este adevărat că modalitățile de creștere a salariilor se raportează la remunerația la care au dreptul membrii personalului Băncii și, ca atare, constituie elemente esențiale ale unui raport de muncă în sensul Directivei 91/533 privind obligația angajatorului de a informa lucrătorii asupra condițiilor aplicabile contractului sau raportului de muncă, această directivă nu are un astfel de nivel de exigență încât să impună Băncii să adopte și să publice criterii pentru aprecierea contribuției fiecărui angajat la misiunile Băncii.
(a se vedea punctele 49 și 58-60)
Trimitere la:
Curte: 14 aprilie 2005, Belgia/Comisia, C‑110/03, punctul 30
3. Obligația de transparență nu constituie un principiu al dreptului Uniunii pe care un reclamant să îl poată invoca în lipsa unei reglementări exprese. Prin urmare, în cazul în care nu precizează reglementarea care prevede obligația de transparență pe care înțelege să o invoce, reclamantul nu oferă Tribunalului posibilitatea de a aprecia care este întinderea argumentului său.
(a se vedea punctul 50)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: 22 mai 2007, López Teruel/OAPI, F‑99/06, punctul 94
4. Întrucât revizuirea anuală a salariilor și a primelor în cadrul Băncii Centrale Europene este întemeiată pe o comparație a contribuției individuale a fiecărui angajat la misiunile Băncii cu cele ale colegilor din același sector de activitate, dispozițiile interne ce reglementează acest aspect pot conduce la o diferență de tratament între membrii personalului băncii, însă această diferență de tratament trebuie privită ca fiind justificată de un element obiectiv, și anume faptul că fiecare serviciu răspunde de realizarea unor misiuni diferite. În consecință, aceste dispoziții nu sunt contrare principiului principiul egalității de tratament.
Prin urmare, întrucât întregul personal al Băncii nu este considerat de dispozițiile interne ale Băncii de reglementare a revizuirii anuale a salariilor și a primelor ca formând una și aceeași categorie juridică, un agent nu poate reproșa Băncii că nu a comparat contribuția acestuia la misiunile Băncii decât cu acelea ale colegilor din serviciul său.
(a se vedea punctul 68)
5. Mecanismul excepției de nelegalitate urmărește să permită reclamanților să poată contesta, pe cale de excepție, legalitatea unui act cu caracter general aplicabil într‑o cauză care face obiectul unei acțiuni, indiferent dacă actul respectiv are caracterul de măsură de executare sau de act legislativ, în măsura în care există o legătură directă între decizia care face obiectul acțiunii și respectivul act cu aplicabilitate generală. Prin urmare, simpla împrejurare că un reclamant invocă, în cadrul motivului său, nelegalitatea unui act de natură legislativă nu are ca efect să atragă după sine inadmisibilitatea motivului.
Pe de altă parte, potrivit articolului 241 CE, posibilitatea de a ridica o excepție de nelegalitate împotriva unui act cu aplicabilitate generală nu este prevăzută în cadrul unui termen special. Nu există niciun motiv pentru a nu se aplica aceeași normă în ce privește acțiunile întemeiate pe articolele 236 CE, 152 EA sau 36.2 din Protocolul privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene.
(a se vedea punctele 73 și 74)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 15 septembrie 1998, De Persio/Comisia, T‑23/96, punctul 54
6. Jurisprudența Tribunalului Administrativ al Organizației Internaționale a Muncii nu constituie, ca atare, un izvor al dreptul Uniunii și, ca urmare, nu poate fi invocată în mod util în susținerea unei excepții de nelegalitate.
(a se vedea punctul 76)
7. Bugetul nu figurează printre actele pentru adoptarea sau pentru modificarea cărora dispozițiile coroborate ale articolul 49 din Condițiile de angajare a personalului Băncii Centrale Europene și ale articolului 48 din aceleași Condiții de angajare impun Băncii să consulte comitetul pentru personal. Astfel, adoptarea bugetului se efectuează în temeiul articolului 15 din Regulamentul de procedură al Băncii, iar nu în temeiul Condițiilor de angajare, al Normelor aplicabile personalului sau al unui act care se raportează la una dintre aceste reglementări, și nici nu privește un aspect prevăzut la articolul 48 din Condițiile de angajare menționate, pentru care este necesară consultarea comitetului pentru personal. În consecință, nu există obligația consultării respectivului comitet la adoptarea pachetului bugetar alocat fiecărui exercițiu de revizuire anuală a salariilor și a primelor în cadrul Băncii.
(a se vedea punctul 89)
8. Deși, potrivit articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Băncii Centrale Europene, Comitetul executiv are competența de a adopta normele de funcționare internă a Băncii și, în acest sens, de a adopta orientări în materie de politică salarială, acesta poate totuși să încredințeze redactarea orientărilor respectivelor orientări altei autorități, limitându‑se să le aprobe a posteriori.
Astfel, împrejurarea că o autoritate determinată este singura competentă să adopte o decizie nu exclude ca autoritatea respectivă să poată da instrucțiuni altei autorități în sensul ca aceasta din urmă să formalizeze într‑un document conținutul pe care prevede să îl adopte, cu condiția însă de a putea dispune modificarea textului și de a confirma versiunea definitivă.
(a se vedea punctele 93 și 94)
9. Principiile egalității de tratament și nediscriminării, astfel cum sunt recunoscute în Uniunea Europeană, impun administrației să nu trateze în mod diferit situații identice și să nu aplice un tratament identic unor situații diferite, cu excepția cazului în care aceasta se justifică în mod obiectiv. Dat fiind că acel caracter identic sau diferit al unei situații trebuie apreciat în lumina condițiilor de aplicare a normei despre a cărei punere în aplicare se pretinde că ar fi la originea unei inegalități de tratament sau a unei discriminări, trebuie să se constate că, din punct de vedere factual, o persoană în concediu medical nu se află în aceeași situație ca o persoană în activitate și, prin urmare, din punctul de vedere al dreptului Uniunii, niciun principiu general nu impune administrației să considere persoanele în concediu medical ca intrând sub incidența aceleiași situații ca persoanele în activitate. Prin urmare, o persoană în concediu medical are temei să revendice același tratament precum cel aplicat unei persoane în activitate numai în cazul în care o reglementare impune administrației să asimileze situația unei persoane în concediu medical cu aceea a unei persoane în activitate.
(a se vedea punctul 108)
Trimitere la:
Curte: 11 iulie 2006, Chacón Navas, C‑13/05, punctul 54; 20 ianuarie 2009, Schultz‑Hoff și alții, C‑350/06 și C‑520/06, punctul 27
Tribunalul de Primă Instanță: 31 mai 2005, Dionyssopoulou/Consiliul, T‑284/02, punctele 50-52 și jurisprudența citată; 9 iunie 2005, Castets/Comisia, T‑80/04, punctul 30; 29 martie 2007, Verheyden/Comisia, T‑368/04, punctul 61