Language of document :

Acţiune introdusă la 11 ianuarie 2008 - Perfetti Van Melle/OAPI - Cloetta Fazer (CENTER SHOCK)

(Cauza T-16/08)

Limba în care a fost formulată acţiunea: engleza

Părţile

Reclamantă: Perfetti Van Melle SpA (Lainate, Italia) (reprezentanţi: P. Perani și P. Pozzi, lawyers)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (mărci, desene şi modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Cloetta Fazer AB (Ljungsbro, Suedia)

Concluziile reclamantei

Modificarea în totalitate a deciziei Camerei a patra de recurs a OAPI din 7 noiembrie 2007, cauza R 149/2006-4, notificată la 9 noiembrie 2007;

anularea deciziei diviziei de anulare a OAPI, din 24 noiembrie 2005, privind cererea de declarare a nulităţii nr. 941 C 973 065;

confirmarea validităţii înregistrării mărcii comunitare a societăţii Perfetti nr. 973 065, CENTER SHOCK;

obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta procedură, precum și a celor efectuate în cadrul procedurilor desfășurate la OAPI în legătură cu cererea de declarare a nulităţii și cu recursul.

Motivele şi principalele argumente

Marca comunitară înregistrată care a făcut obiectul unei cereri de declarare a nulităţii: marca verbală CENTER SHOCK pentru produse din clasa 30 - marcă comunitară nr. 973 065.

Titularul mărcii comunitare: reclamanta.

Partea care solicită declararea nulităţii mărcii comunitare: Cloetta Fazer AB.

Dreptul asupra mărcii al părţii care solicită declararea nulităţii: mărcile verbale naţionale "CENTER" și "CLOETTA CENTER" pentru produse care fac parte, în special, din clasa 30.

Decizia diviziei de anulare: declară nulitatea mărcii comunitare.

Decizia camerei de recurs: respinge recursul.

Motivele invocate: încălcarea articolului 52 alineatul (1) litera (1) din Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului, deoarece mărcile în cauză sunt în general diferite din punct de vedere fonetic, conceptual și al impresiei de ansamblu, chiar dacă au un element comun. În plus, Cloetta și Perfetti operează, potrivit reclamantei, pe pieţe distincte, întrucât produsele lor se adresează unor nevoi diferite și unor consumatori diferiţi.

____________