Cauza T‑360/09
E.ON Ruhrgas AG și
E.ON AG
împotriva
Comisiei Europene
„Concurență — Înțelegeri — Piețele germană și franceză în sectorul gazului natural — Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 81 CE — Împărțirea pieței — Durata încălcării — Amenzi”
Sumarul hotărârii
1. Înțelegeri — Interzicere — Exonerare — Clauză calificată drept restricție accesorie — Noțiunea de restricție accesorie — Domeniu de aplicare — Restricție direct legată de o operațiune principală și necesară pentru realizarea acesteia — Caracter obiectiv și proporțional — Apreciere economică complexă — Control jurisdicțional — Limite — Consecințe ale calificării
[art. 81 alin. (1) și (3) CE]
2. Înțelegeri — Atingere adusă concurenței — Criterii de apreciere — Calificarea unei întreprinderi drept concurent potențial — Criterii — Element esențial — Capacitatea întreprinderii de a se integra pe piața relevantă — Piață caracterizată de un monopol legal sau de fapt — Incidență
[art. 81 alin. (1) CE]
3. Înțelegeri — Atingere adusă concurenței — Criterii de apreciere — Obiect anticoncurențial — Constatare suficientă
[art. 81 alin. (1) CE]
4. Înțelegeri — Atingere adusă concurenței — Criterii de apreciere — Intenția părților la un acord de a restrânge concurența — Criteriu care nu este necesar — Luarea în considerare a unei asemenea intenții de către Comisie sau de către instanța Uniunii — Admisibilitate
[art. 81 alin. (1) CE]
5. Înțelegeri — Atingere adusă concurenței — Acord care vizează restrângerea concurenței — Urmărirea simultană a unor obiective legitime — Irelevanță
[art. 81 alin. (1) CE]
6. Înțelegeri — Afectare a comerțului dintre statele membre — Criterii de apreciere — Acorduri sau practici care se raportează la o piață caracterizată prin lipsa oricărei concurențe potențiale
[art. 81 alin. (1) CE]
7. Concurență — Procedură administrativă — Decizia Comisiei de constatare a unei încălcări — Obligația Comisiei de a face dovada încălcării și a duratei acesteia — Întinderea sarcinii probei
[art. 81 alin. (1) CE]
8. Concurență — Procedură administrativă — Decizia Comisiei de constatare a unei încălcări — Control jurisdicțional — Limite
(art. 81 CE, 82 CE și 230 CE)
9. Înțelegeri — Participarea unei întreprinderi la inițiative anticoncurențiale — Caracter suficient, pentru angajarea răspunderii întreprinderii, al unei aprobări tacite fără distanțare publică
[art. 81 alin. (1) CE]
10. Concurență — Procedură administrativă — Decizia Comisiei de constatare a unei încălcări care constă în încheierea unui acord anticoncurențial — Decizie care se bazează pe mijloace de probă scrise — Obligații în materie de probă ale întreprinderilor care contestă existența încălcării
[art. 81 alin. (1) CE]
11. Înțelegeri — Interzicere — Înțelegeri care continuă să producă efecte după încetarea lor formală — Aplicarea articolului 81 CE
[art. 81 alin. (1) CE]
12. Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Principiul egalității de tratament — Practica decizională a Comisiei — Caracter indicativ
[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3)]
13. Concurență — Norme comunitare — Încălcări — Imputare — Societate‑mamă și filiale — Unitate economică — Criterii de apreciere — Prezumție a unei influențe decisive exercitate de societatea‑mamă asupra filialelor deținute în proporție de 100 % de aceasta — Filială deținută de o societate holding — Împrejurare insuficientă pentru răsturnarea prezumției
(art. 81 CE și 82 CE)
14. Concurență — Amenzi — Cuantum — Puterea de apreciere a Comisiei — Control jurisdicțional — Competență de fond — Efect
(art. 229 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31)
1. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 62‑70)
2. Articolul 81 alineatul (1) CE este aplicabil numai în sectoarele deschise concurenței, având în vedere condițiile prevăzute de acest text referitoare la afectarea schimburilor comerciale dintre statele membre și la repercusiunile asupra concurenței. Examinarea condițiilor de concurență ține seama nu numai de concurența existentă între întreprinderile deja prezente pe piața relevantă, ci și de concurența potențială.
În această privință, în ceea ce privește o piață națională caracterizată de existența unor monopoluri teritoriale de fapt, împrejurarea că pe această piață nu există un monopol legal este lipsită de pertinență. Astfel, pentru a stabili dacă pe o piață există o concurență potențială, Comisia trebuie să examineze posibilitățile reale și concrete ca întreprinderile în cauză să concureze între ele sau ca un concurent nou să poată intra pe această piață și să concureze întreprinderile deja existente. Această examinare a Comisiei trebuie efectuată pe o bază obiectivă a acestor posibilități, astfel încât este lipsită de efect împrejurarea că ele sunt excluse din cauza unui monopol a cărui origine se află direct în reglementarea națională sau, indirect, în situația de fapt care decurge din punerea în aplicare a acesteia.
Pe de altă parte, posibilitatea pur teoretică a unei intrări a unei societăți pe o astfel de piață nu este suficientă pentru a demonstra existența unei asemenea concurențe.
(a se vedea punctele 84, 85, 102, 105 și 106)
3. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 141)
4. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 142)
5. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 143)
6. Articolul 81 alineatul (1) CE se aplică numai acordurilor susceptibile să afecteze comerțul dintre statele membre.
Un efect asupra schimburilor comerciale intracomunitare rezultă în general din reunirea mai multor factori care, considerați în mod izolat, nu ar fi în mod necesar determinanți. Pentru a verifica dacă o înțelegere afectează în mod semnificativ comerțul dintre statele membre, aceasta trebuie examinată în contextul său economic și juridic. În această privință, este puțin important dacă influența unei înțelegeri asupra schimburilor comerciale este defavorabilă, neutră sau favorabilă. Astfel, o restrângere a concurenței este de natură să afecteze comerțul dintre statele membre atunci când este susceptibilă să deturneze fluxurile comerciale de la orientarea pe care ar fi avut o în alte condiții.
În plus, capacitatea unei înțelegeri de a afecta comerțul dintre statele membre, și anume efectul său potențial, este suficientă pentru ca aceasta să intre în domeniul de aplicare al articolului 81 CE, nefiind necesară demonstrarea unei atingeri efective a schimburilor comerciale. Este însă necesar ca efectul potențial al înțelegerii asupra comerțului interstatal să fie sensibil sau, cu alte cuvinte, ca acesta să nu fie nesemnificativ.
Pe de altă parte, o înțelegere care acoperă întregul teritoriu al unui stat membru are ca efect, prin însăși natura sa, consolidarea împărțirii piețelor la nivel național, împiedicând astfel întrepătrunderea economică dorită de tratat.
În ceea ce privește piețele naționale caracterizate de un monopol legal sau de fapt, din moment ce nu a demonstrat existența unei concurențe potențiale pe astfel de piețe, Comisia nu poate considera că acordurile sau practicile care privesc aceste piețe sunt susceptibile să aibă un efect sensibil asupra schimburilor comerciale dintre statele membre.
(a se vedea punctele 151‑155)
7. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 169, 170, 173‑175 și 247)
8. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 171 și 172)
9. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 176 și 177)
10. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 234 și 252)
11. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 251)
12. Practica decizională anterioară a Comisiei nu constituie, în sine, cadrul juridic pentru amenzile în materie de concurență, dat fiind că acesta este definit numai în Regulamentul nr. 1/2003, precum și în Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003. Astfel, deciziile referitoare la alte cauze nu prezintă decât un caracter indicativ în ceea ce privește existența unei eventuale discriminări, având în vedere că este puțin verosimil ca împrejurările proprii acestora, precum piețele, produsele, întreprinderile și perioadele avute în vedere, să fie identice.
Cu toate acestea, respectarea principiului egalității de tratament, care se opune ca situații comparabile să fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să fie tratate în mod identic, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv, se impune Comisiei atunci când aplică o amendă unei întreprinderi pentru încălcarea normelor de concurență, precum oricărei instituții în întreaga sa activitate.
Nu este mai puțin adevărat că deciziile anterioare ale Comisiei în materia amenzilor nu pot fi pertinente din perspectiva respectării principiului egalității de tratament decât dacă se demonstrează că datele privind împrejurările din cauzele referitoare la aceste alte decizii, cum ar fi piețele, produsele, țările, întreprinderile și perioadele vizate, sunt comparabile cu cele din cauză.
(a se vedea punctele 260‑262)
13. În cazul particular în care o societate‑mamă deține 100 % din capitalul filialei sale care a săvârșit o încălcare a normelor comunitare de concurență, pe de o parte, această societate‑mamă poate exercita o influență decisivă asupra comportamentului acestei filiale și, pe de altă parte, există o prezumție relativă potrivit căreia societatea‑mamă respectivă exercită în mod efectiv o influență decisivă asupra comportamentului filialei sale. În aceste condiții, este suficient să se dovedească de către Comisie că întregul capital al unei filiale este deținut de societatea sa mamă pentru a prezuma că aceasta din urmă exercită o influență decisivă asupra politicii comerciale a acestei filiale. Prin urmare, Comisia va fi în măsură să considere societatea‑mamă răspunzătoare în solidar pentru plata amenzii aplicate filialei sale, cu excepția cazului în care societatea‑mamă, căreia îi revine obligația de a răsturna această prezumție, nu prezintă elemente de probă suficiente de natură să demonstreze că filiala sa se comportă în mod autonom pe piață.
În această privință, trebuie luat în considerare ansamblul elementelor relevante referitoare la legăturile economice, organizatorice și juridice care unesc această filială de societatea‑mamă, legături care pot varia în funcție de fiecare caz în parte.
Între altele, această apreciere nu trebuie să se limiteze la elementele care se raportează la politica comercială stricto sensu a filialei, precum strategia de distribuție sau de prețuri. În special, unica demonstrare că filiala este aceea care administrează aceste aspecte specifice ale politicii sale comerciale fără a primi directive în această privință nu poate fi suficientă pentru a se concluziona în sensul autonomiei filialei. Cu atât mai mult, nu prezintă importanță dacă societatea‑mamă a intervenit în administrarea cotidiană a filialei sale.
Unica împrejurare că societatea‑mamă ar fi o societate holding care nu intervenea în activitatea de exploatare a filialei sale nu poate fi suficientă pentru a exclude ipoteza că exercită o influență decisivă asupra filialei respective. Astfel, în contextul unui grup de societăți, un holding este o societate destinată să grupeze participații în diverse societăți și al cărei rol este să asigure o conducere unitară.
(a se vedea punctele 277‑280 și 283)
14. Dincolo de simplul control al legalității sancțiunii, care nu permite decât respingerea acțiunii în anulare sau anularea actului atacat, competența de fond conferită Tribunalului, în aplicarea articolului 229 CE, de articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003 autorizează această instanță să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere și, în consecință, să reformeze actul atacat, chiar și în lipsa anulării, ținând seama de toate împrejurările de fapt, în special prin modificarea amenzii aplicate atunci când problema cuantumului acesteia îi este supusă aprecierii.
În această privință, Tribunalul nu este legat de calculele Comisiei și nici de liniile directoare ale acesteia atunci când se pronunță în temeiul competenței sale de fond, ci trebuie să efectueze propria apreciere, ținând seama de toate împrejurările cauzei.
(a se vedea punctele 300 și 301)